Sisteme de partide

Sisteme de partide

Teoria lui Stein Rokkan: modificarile petrecute in modernitatea europeana au facut ca spatiul politic sa fie strabatut de cateva lupte majore in jurul unor subiecte fundamentale:

a) cei care vad in Biserica o institutie a carei influenta trebuie pastrata si exercitata in societate si cei care doresc o separare clara si transanta a Bisericii de stat;

b) intre cei care fac apologia statului unitar national cu o concentrare a puterii intr-un unic centru si cei care sustin federalizarea, descentralizarea si regionalizarea

c) intre cei care vor apara interesele sectorului primar agrar in competitie cu celelalte sectoare industrializate

d) intre cei care reprezinta interesele muncitorilor si cei care detin proprietati industriale si reprezinta intersele capitale.

Astfel, Rokkan identifica:

I. clivajul Biserica - Stat: care duce la aparitia a 2 familii politice: crestin-democratia (ca doctrina ce reprezenta intersele conservatoare, clericale) si partidele laice (considerau irelevant subiectul religios in politica: partidele socialiste sau cele republicane)

II. clivajul centru - periferie: duce, pe de o parte, la aparitia partidelor politice care fac apologia statului national, unitar si, pe de alta parte, a partidelor axate pe o reprezentare regionala, lingvistica sau etnica

III. clivajul sector primar - sector secundar - sector tertiar: care a dus la aparitia unei familii politice specifice, partidele taranesti sau agrare

IV. clivajul muncitori - patronate: care duce la formarea partidelor de stanga, socialiste, care apara interesele sindicale ale muncitorilor si a partidelor de dreapta, care promoveaza economia de piata si vointa politica a mediilor de afaceri.

Partidele existente intr-o societate, actionand in acelasi mediu politic institutional, traditional, valoric formeaza, prin interactiunea lor, un sistem. A vorbi despre un sistem de partide, precizeaza P. Brechon, inseamna de fapt a sublinia caracteristicile interdependente ale actiunii acestora.

Pentru clasificarea sistemelor de partide sunt corelate 2 criterii: cel al numarului si cel al potentialului guvernamental (capacitatea de influentare a comportamentului politic al celor care lupta pentru guvernare).

Se pot identifica 3 tipuri de sisteme de partide: monopartidism, bipartidism, multipartidism.

Monopartidismul (partid unic) este specific regimurilor nedemocratice. In conditiile existentei unui singur partid, care se identifica cu natiunea considerand ca reprezinta toate interesele majore ale acesteia, este foarte dificil sa vorbim despre un sistem de partide, deoarece nu exista interactiune politica cu alte forme de organizare politica. Partidul unic presupune existenta unei organizatii ierarhice, foarte puternica, cu o structura foarte bine alcatuita si rigida, prezenta in toate sectoarele vietii sociale. Astfel, toate formele de exprimare sociala (sindicate, mass-media, scoli, teatre, fabrici) sunt tutelate de partidul unic care isi exprima vointa si cenzura pentru a modela societatea conform ideologiei unice pe care o reprezinta.

De regula, aderenta la partidul unic este deschisa pentru un numar cat mai mare de cetateni, insa accesul la functiile de control se face in mod censitar, client si clientelar, fiind rezervat doar anumitor persoane care corespund profilului necesar in optica liderului.

Sartori distinge in cadrul sistemului cu un singur partid:

un sistem monopartidist pur, in care partidul stat nu permite existenta nici unui alt partid, oricat ar fi el de firav

un sistem monopartidist (cu sistem) hegemonic, in care se tolereaza cateva mici partide, dar lipsite de perspectiva de obtinere a puterii si a caror existenta e filosita pentru a legitima partidul hegemon

Bipartidismul: in viziunea lui J. Blondel, putem gasi 2 sisteme de partide bipartidiste:

sistem bipartidist perfect, cand cele doua partide dominante castiga impreuna peste 80 % din voturile electoratului, celelalte organizatii politice fiind nesemnificative (Ex: SUA,Marea Britanie)

sistem bipartidist imperfect (2 partide si jumatate), cand cele doua mari partide realizeaza impreuna 75 - 80 % din voturi, existand insa si o a treia forta politica semnificativa, care inclina balanta puterii decisiv prin coalizarea cu unul din cele doua mari partide (Ex: Canada, Belgia)

Un sistem bipartidist presupune o forta politica echilibrata a celor doua mari partide, diferenta intre cele doua fiind rareori peste 2-3 procente.

Multipartidismul este sistemul de partide cu mai mult de 3 partide politice.

J. Blondel distinge intre:

multipartidismul cu partid dominant, care apare atunci cand exista un partid puternic care obtine circa 40 % din voturi, iar impreuna cu cel de-al doilea partid in jur de 2/3 din voturi

multipartidismul pur, atunci cand primele doua partide strang impreuna circa 50 % din voturi, iar fortele politice sunt accentuate

G. Sartori deosebeste in interiorul sistemelor multiparidiste intre multipartidism moderat si multipartidism extrem.

Dupa Brechon, multipartidismul moderat presupune 5-6 partide, e insotit de bipolaritate (nu exista decat 2 poli politici majori), partidele sunt mai degraba moderate ideologic. Sistemul multipartidist extrem are peste 6 partide relevante, detrmina o accentuata instabilitate politica, cu puternice tendinte de polarizare si intarire a extremelor. Sistemele de partide capata trasaturile distinctive de mai sus din cauza a numeroase variabile, cum ar fi sistemul electoral si moduri de scrutin (alegeri).