CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Introducere cu rol integrator in problematica dezvoltata
Societatea politica romaneasca post-decembrista a oferit zonei de analiza politica un set consistent de subiecte de analiza, dovedindu-se suficient de dinamica prin evolutia si comportamentul actorilor si entitatilor politice ce o definesc ca si continut. Din setul de subiecte de analiza despre care vorbeam putin mai sus, se poate delimita, circumscrie si diferentia in vederea cercetarii problematica baronilor locali ai PSD. Este vorba de o categorie de actori politici, parte integranta a societatii politice romanesti post-decembriste, care, prin caracteristicile specifice, au determinat nevoia etichetarii si particularizarii, cel putin in faza initiala, la nivelul media (scrise, audio, video). Etichetarea acestei categorii de actori politici prin baroni locali PSD, evidentiaza preocuparea celor care au generat aceasta sintagma pentru doua dimensiuni esentiale: o dimensiune identitara, care face referire la status-ul social sau la consecintele ce pot fi generate pe baza "titlului nobiliar" de baron, si o dimensiune politica, care indica apartenenta la o anumita formatiune politica romaneasca (PSD).
Demersul de cercetare va gravita in jurul acestei categorii de actori politici si isi propune o finalitate descriptiv - explicativa; adica, sa defineasca categoria baronilor locali PSD, sa determine pozitia pe care acesti actori politici o detin, atat in interiorul structurii de partid, cat si la nivel local. De asemenea, demersul de cercetare isi propune sa genereze posibile explicatii cu privire la modul in care acesti actori politici au aparut la nivelul societatii politice romanesti, cu privire la ratiunea pentru care au aparut si, nu in ultimul rand, cu privire la consecintele pe care acestia le pot determina, prin comportamentul lor politic, asupra mecanismelor jocului democratic, asupra partidului politic din care fac parte sau asupra celorlalte partide politice, asupra nivelului local unde actioneaza, asupra cetatenilor, etc.
Miza finala si ultima a cercetarii nu este insa analiza problematicii baronilor locali PSD, ci este una mai generala. Scopul final este acela de a defini conditiile socio - economico - politice care favorizeaza un astfel de fenomen. Cu alte cuvinte, definirea arhitecturii relatiilor de putere intra si extra organizatiei politice, definirea hartii intereselor si distributiei de resurse critice[1], definirea modelului formal de organizare a partidului politic, definirea caracteristicilor mediului extra - organizational la nivelul caruia au aparut acesti actori politici, care au generat astfel de competitori pe piata politica cel putin (daca nu si pe piata economica si piata sociala).
In cadrul cercetarii am delimitat trei niveluri pe care se va axa analiza: un nivel macro de analiza care are ca unitati de analiza partidele politice, in calitate de elemente ale sistemului politic romanesc sau de componente ale unei populatii de organizatii cu o identitate bine definita, un nivel intermediar de analiza care se centreaza pe modul de structurare organizationala a partidului politic (relatiile dintre diferitele componente intra - organizationale ale partidului politic - relatiile de putere dintre baronii locali PSD, in calitate de membrii de partid, si ceilalti actori organizationali) si un nivel micro de analiza care se centreaza pe comportamentul baronilor locali PSD, atat la nivelul organizational unde sunt identificati, cat si la nivelul mediului extra - organizational (relatiile si raporturile de interactiune care se stabilesc intre acestia si ceilalti actori sociali) .
Scopul acestui prim referat este acela de a evidentia atat relatia dintre organizatia politica si mediul extern la nivelul caruia aceasta functioneaza, cat si modalitatea de analiza a modului in care puterea se concentreaza atat la nivel local, cat si in interiorul partidului politic. Nu este vorba insa de nivelul macro de analiza - unde unitatile de analiza sunt definite de partidele politice si de piata politica nationala, ci de nivelul micro de analiza, unde se pun in evidenta relatiile de putere dezvoltate de baronii locali, atat in interiorul componentei organizationale unde acestia actioneaza, cat si la nivelul mediului organizational local. In acest context, asumptia de la care pornesc consta in faptul ca actorii politici definiti sub titulatura de baroni locali sunt generati de structura in care acestia sunt cuprinsi. Este vorba atat de structura de partid, cat si de structura exterioara organizatiei de partid, prin aceasta intelegand ansamblul de medii organizationale exterioare organizatiei politice (politic, economic, social, natural, etc.).
Prin conceptul de resursa critica este definit acel tip de resursa de care o anumita organizatie / populatie de organizatii are nevoie pentru a putea supravietui si a se putea permanentiza pe nisa organizationala ocupata. Conceptul apartine sociologului Jeffrey Pffefer si a fost dezvoltat in lucrarea Organizational Design, University of California, Berkeley, AHM Publishing Corporation Arlington Heights, Illinois, 60004, 1978
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 777
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved