Summit-ul
Aliantei Nord-Atlantice care s-a desfasurat la Bucuresti in luna aprilie 2008 a
adus in discutie subiecte deosebit de importnante pentru Gerogia si Ucraina.
Reultatele insa nu au fost cele asteptate de conducerile statelor membre. Chiar
daca nu mai era presedinte, Vladimir Putin, actualul prim-ministru al
Federatiei Ruse a incercat sa demosntreze ca statul pe care il reprezinta are
destula forta sa riposteze Occidentului, aparandu-si zonele de interes
strategic. Pentru Georgia previziunile erau destul de
propice. Majoritatea statelor membre au recunoscut ca calea spre democratie a
acestui stat caucazian, reformele interne implementate in domeniul securitatii,
in domeniul militar, dar si politic, si economic plaseaza Gerogia printer
principalele state candidate la aderare la structurile euroatlantice. O treime
din statele membre declarau inca inaintea inceperii lucrarilor Summit-ului ca
sunt ferm decise sa sustina integrarea ei: "Pe masura ce se apropie summitul NATO
de la Bucuresti, diplomatia in vederea acceptarii unor noi state in Alianta se
inteteste. Noua state fost comuniste, membre ale NATO, si Canada au lansat un
apel catre alte tari membre ale Aliantei Nord-Atlantice sa-si depaseasca
divergentele si sa deschida portile organizatiei pentru Ucraina si Georgia in
cursul summitului din perioada 2-4 aprilie de la Bucuresti." In
aceste conditii semnarea cu Ucraina si Georgia a Planurilir de Actiune pentru
Aderare (MAP) erau prioritatea central a Summit-ului de la Bucuresti, iar un
eventual raspuns negativ insemna oferirea de consecii politice Rusiei.
Diplomatia georgiana incerca sa invoce prin mijlocele pe care le detinea la
moment ca aceste concesii nu sunt deloc convenabile nici unui stat membru al
NATO. Declaratiile
facute de partile implicate erau mai putin sau mai mult diplomatice. Conducerea
de la Kremlin anuntase ca va aplica Georgiei si Ucrainei sanctiuni. Acestea nu
erau doar de ordin military. Important este faptul ca ele veneau la pachet.
Atat Georgia,
cat si Ucraina nu trebuiau sa-si depaseasca limitele si sa insiste prea mult cu
semnarea MAP-ului. Federatia Rusa era ferm decisa sa-si protejeze intr-o
maniera sporita hotarele daca ar fi avut loc extinderea NATO pana in Caucaz. Summit-ul
de la Bucuresti a preluat temele supuse dezbaterii si in cadrul unor intalniri
la nivel inalt anterioare. Acestea sunt bine cunoscute publicului larg, dar mai
ales specialistilor in relatii internationale. Devine evident ca la Bucuresti
nu vor fi evitate asemenea subiecte precum Transnistria sau Abhazia si Osetia
de Sud. Aceste reluari nu sunt doar simple peroratii, ci lucruri eminamente
importnante pentru statele a caror statalitate este supusa unui grav semn de
intrebare in conditiile in care pe teritoriul lor sunt dislocate trupe straine: "Suntem
preocupati de persistenta conflictelor regionale in Caucazul de Sud si in
Republica Moldova.
Natiunile noastre sprijina integritatea teritoriala, independenta si
suveranitatea Armeniei, Azerbaidjanului, Georgiei si Republicii Moldova.
Vom continua sa sprijinim eforturile pentru o rezolvare pasnica a acestor
conflicte regionale, avand in vedere aceste principii." Pe de alta parte,
Vladimir Putin a demonstra in discursul sau ca un conflict deschis cu Federatia
Rusa nu este in interesul Aliantei Atlanticului de Nord. Rusia nu va slabi din
vedere aceste doua state care se afla in proximitatea imediata. Ea nu se va
lasa intimidata de pretentiile statelor membre ale NATO. Ulterior aceasta va
incerca sa demonstreze partenerilor si rivalilor ca nu este in interesuol nuci
unui actor implicat sa accepte aderarea Georgiei in structurile euro-atlantice.
