Saracia: definire si istoric. Metode de masurare. Excluziunea sociala, marginalizarea sociala si incluziunea sociala.

Saracia: definire si istoric. Metode de masurare. Excluziunea sociala, marginalizarea sociala si incluziunea sociala

Conceptului de "saracie" i s-au asociat diverse semnificatii de catre un autor sau altul, intr-o tara sau alta ori in perioade de timp diferite. Conceptul a fost si mai este inca dependent de timp si spatiu, dar si de stadiul de dezvoltare a tarilor in care se utilizeaza sau de ideologiile si interesele politice ale diverselor guverne, institutii, organizatii ce finanteaza sau desfasoara cercetari privind saracia. "Un fapt izbitor este ruptura dintre analiza saraciei in societatile bogate si cele sarace. Cartile despre saracie tind sa fie mult mai critice si teoretic mult mai radicale in lumea a III-a decat in tarile dezvoltate" (Peter Townsend, "Dynamics of Deprivation", 1987, p. 31). Se constata si o "tendinta a aripii de stanga a traditiilor intelectuale din Europa si America de Nord de a utiliza inegalitatea mai mult decat saracia la ei acasa si saracia mai mult decat inegalitatea la altii" (ibidem, pag. 31).

Daca intre specialisti saracia are diverse semnificatii, printre oamenii simpli diversitatea este si mai mare. Potrivit unei cercetari pe un esantion national desfasurata in Marea Britanie in 1968 - 1969, ea a fost caracterizata astfel:

infometare;

incapacitatea de a obtine mijloace de subzistenta;

inabilitatea de a satisface nevoile minime de baza;

conditiile de viata ale grupurilor minoritare.

Utilizata adesea dihotomic, prin opozitie cu "bogatia", saracia necesita si o modalitate de masurare care constituie, in fapt, criteriul de caracterizare a unui subiect - individ sau familie - ca fiind "sarac", adica ceea ce s-a numit "limita superioara a saraciei" sau "linia saraciei". Dorind sa mentina concurenta pe piata muncii pentru a-si pastra angajatii in serviciu cu salarii cat mai mici, patronii erau interesati atat in scaderea veniturilor "institutionale" cat si in micsorarea veniturilor "neoficiale" ale celor care trebuiau sa ramana dependenti de ei, de angajarea oficiala intr-o munca platita. Astfel, acesti angajatori au finantat diverse cercetari privind veniturile familiilor sarace.

In urma unei astfel de cercetari (desfasurata in 1899 in York, Marea Britanie), Seebohn Rowntree a definit conceptul de "subzistenta" ca fiind "starea in care o familie obtine (cel putin) veniturile minime necesare pentru ca membrii ei sa-si mentina sanatatea si eficienta fizica". Rowntree traseaza, astfel, o linie a saraciei reprezentata de veniturile necesare saptamanal unei familii pentru a acoperi cheltuielile cu combustibilul, lumina, chiria, mancarea, hainele, cheltuielile de gospodarie si diverse cheltuieli personale. Acest nivel de subzistenta sau prag absolut al saraciei era ajustat in functie de marimea/structura familiei. Astfel, o familie era considerata ca fiind "in saracie" daca veniturile ei erau mai mici sau egale cu cele necesare pentru o minima subzistenta.( "Poverty: A Study of Town Life", 1901). "Principala problema a conceptului de subzistenta poate fi rezumata ca fiind aceea ca nevoile umane sunt interpretate ca fiind nevoi fizice - pentru hrana, adapost si haine - mai degraba decat nevoi sociale. Dar realitatea cruciala despre fiintele umane este ca ele sunt fiinte sociale mai mult decat fiinte fizice. Nevoile iau nastere prin intermediul relatiilor si rolurilor sociale. Acestea decurg din a fi parinti, parteneri, vecini, prieteni si cetateni, de exemplu" (ibidem, pag. 35).

O alta formulare frecvent intalnita a fost aceea de "nevoi de baza" - "basic needs"- . Si ea are o istorie controversata ce include perioada de dupa cel De-al II-lea Razboi Mondial, cu rapoartele emanate de la diverse agentii internationale, cum ar fi Conferinta Mondiala a Biroului International al Muncii de la Geneva din 1976, in urma careia s-a spus ca nevoile de baza includ doua elemente:

Un anumit minim recomandat pentru o familie pentru consum particular (propriu) ce include hrana, locuinta, hainele, mobila si echipamentul casnic necesar;

Serviciile necesare produse cu si pentru a fi comunicate in intregime, cum ar fi: apa de baut, utilitati sanitare, transport public, facilitati de sanatate, educatie si culturale.

Acest concept poate fi plasat in cadrul celui de dezvoltare economica si sociala nationala.

Dar nici aceasta definitie nu acopera complet nevoile umane. Rolurile sociale si relatiile indivizilor ca cetateni ai unui larg stat national in calitate de parinti, parteneri, muncitori si prieteni nu sunt cuprinse. Lupta ideologica privind conceptul de "nevoi de baza" a fost asemanatoare cu lupta pe seama "subzistentei" in statul-natiune. Daca oamenii pot fi convinsi sa accepte ca un standard legal un venit minim fixat, atunci conflictul reducerii inegalitatii si asigurarii unei "redistribuiri a bogatiei" poate fi evitat datorita micsorarii continue a numarului celor ce traiesc in saracie prin crestere economica . Saracia trebuie gandita in prezent in relatia cu conditiile, obligatiile, asteptarile si obiceiurile de astazi si nu ca un anumit standard absolut al trecutului.

O definitie interesanta a dat Consiliul de Ministri ai Comunitatii Europene in 1975: "Persoanele aflate in saracie sunt indivizi sau familii ale caror resurse sunt atat de mici incat ii exclud de la modul de viata minim acceptabil al statului membru in care ei traiesc" .

Este interesanta utilizarea conceptului de "resurse" si nu "venituri" si relativizarea lui prin raportarea la conditiile din fiecare tara in parte si utilizarea expresiei "mod de viata acceptabil" in locul unui nivel fix dat de o linie a saraciei.

In lucrarea sa din 1979, Townsend introduce conceptul de "deprivare (sau lipsire) relativa" (relative deprivation). Potrivit lui, "oamenii sunt deprivati relativ daca nu pot obtine total sau suficient conditii de viata cum ar fi: regimuri alimentare, confort, sprijin si servicii care sa le permita sa joace roluri, sa aiba relatii si sa respecte obiceiurile care sunt asteptate de la ei in virtutea faptului ca sunt membri ai societatii". Aceasta deprivare poate fi inregistrata in orice sfera de activitate a individului: la slujba, in familie, intre prieteni etc.

Pe baza ei Townsend a definit saracia astfel: "indivizi, familii si grupuri    dintr-o populatie se poate spune ca sunt in saracie cand le lipsesc resursele pentru a obtine tipuri de dieta, pentru a participa la activitati, a avea conditii de viata si confort care sunt obisnuite, larg incurajate si aprobate in societatea careia ii apartin. Resursele lor sunt atat de serios sub acelea posedate in medie de indivizi si familii incat ei sunt, ca efect, exclusi de la modurile de viata, obiceiurile si activitatile obisnuite" (Townsend, op. cit., 1979).

II. Saracia, excluziunea sociala, marginalizarea sociala si incluziunea sociala

Saracie lipsa resurselor financiare necesare unei vieti normale, la nivelul standardelor existente in respectiva colectivitate.

Saracia extrema o lipsa atat de grava a resurselor financiare incat conditiile de viata ale respectivei persoane sunt absolut inacceptabile pentru o societate civilizata; altereaza grav demnitatea fiintei umane, producand degradari rapide si greu reversibile ale capacitatilor de functionare sociala normala; in cazul copiilor, blocheaza dezvoltarea normala a personalitatii, reducand spre zero sansele unei evolutii adulte normale. Saracia extrema tinde sa se fixeze cronic in marginalizare si excluziune sociala, sansele de iesire din situatia de saracie devenind nesemnificative.

Saracia severa: un nivel al resurselor care ofera conditii accentuat modeste de viata, pline de lipsuri si restrictii, care impiedica o functionare sociala normala, dar care nu blocheaza nici efortul de a iesi din saracie, si nici redresarea in situatia in care resursele revin la normal.

Saracia relativa: un standard de viata in parametrii decentei, dar care, raportat la aspiratiile colective de viata, creeaza disconfort, frustrare.

Venit relativ scazut persoanele cu venituri semnificativ mai scazute decat venitul standard al comunitatii. *)

Excluziune sociala: plasarea unei persoane in afara formelor normale de viata sociala, ca rezultat al unor privatiuni multiple, cu sanse reduse de reinsertie intr-o viata sociala normala. Rezultat al discriminarilor, lipsei de oportunitati, cumularii de privatiuni, degradarii/ nedezvoltarii capacitatilor de functionare sociala normala sau al unui stil de viata individual sau colectiv care marginalizeaza.

Marginalizare sociala: termen folosit in mare cu acelasi continut ca si excluziunea sociala, referindu-se la pozitia unor persoane/ grupuri in afara (la ,marginea') vietii sociale ,normale' a comunitatii. In ultimii ani el tinde sa fie chiar inlocuit de acesta din urma, care accentueaza mai mult responsabilitatea colectiva pentru starea de marginalizare/ excluziune.

Incluziunea sociala procesul de reinsertie in formele de viata normale, intr-o functionare sociala normala a persoanelor aflate in situatie de excluziune/ marginalizare sociala sau cu risc ridicat de marginalizare, prin dezvoltarea capacitatilor si constructia de oportunitati.

In Uniunea Europeana, se utilizeaza pentru a identifica saracia, "venituri mai mici decat 60% din venitul median din tara respectiva". Venitul relativ scazut este deci un prag relativ, desemnand nu neaparat o saracie absoluta, ci una relativa la prosperitatea celorlalti. Venitul relativ scazut nu produce in mod necesar o saracie propriu-zisa, ci mai degraba o stare de frustrare relativa, generand sentimente de inechitate, inegalitate excesiva. Se foloseste frecvent termenul de privatiuni multiple pentru a desemna acest efect al polarizarii economice.

Configuratia saraciei in Romania in raport cu tarile UE

In tari prospere, cum sunt cele din UE, saracia se plaseaza pe o scala cu urmatoarele trepte:

Saracie extrema - o fractiune extrem de mica a populatiei.

Saracie severa - un procent relativ redus

Saracie relativa, masurata prin venit relativ scazut, - proportia cea mai ridicata.

Ca urmare a proportiei reduse a primelor doua categorii, absorbtia saraciei se concentreaza pe eliminarea venitului relativ scazut, a polarizarii sociale deci, si a excluziunii sociale prin eliminarea factorilor care produc excluziune si prin metode de incluziune sociala.

In tari ca Romania, cu limitari severe de resurse, dar totodata cu un grad ridicat de apartenenta social-economica si culturala la lumea occidentala prospera, saracia are o configuratie modificata.

Saracia extrema - in perioada de criza a tranzitiei, desi nu exista estimari directe, pe baza unor date indirecte, poate fi estimata aproximativ la nivelul unui procent din populatie.

Saracia severa - lipsuri masive si persistente care afecteaza in timp capacitatile unei functionari sociale normale - in jur de 12%

Saracia - deficit de resurse in raport cu exigentele unui trai minim decent - alte 17%

Saracia relativa - definita ca deficit al unor conditii de viata estimate colectiv a fi decente. Spre deosebire de tarile prospere, in tari ca Romania, saracia relativa nu mai poate fi definita prin raportare la veniturile medii. In conditii de criza, chiar si veniturile medii risca sa nu ofere un standard decent de viata. Colectivitatea a fost prinsa intr-un proces de modernizare a modului sau de viata, in raport cu care veniturile majoritatii populatiei pot fi insuficiente.

III. Metodele de masurare a saraciei si relativitatea lor

Evident, fiecarui tip de definitie a saraciei i s-au asociat unul sau mai multe moduri de masurare a ei.

Saracia absoluta, definita pe baza conceptului de subzistenta, s-a masurat si se mai masoara inca prin calcularea unui "minim de subzistenta", adica a veniturilor minime care asigura atingerea nivelului minim de sanatate si demnitate.

Dintre metodele folosite cea mai cunoscuta este metoda normativa. Ea consta in stabilirea unor categorii de cheltuieli necesare pentru tipuri de indivizi si tipuri de familii, a cantitatii si apoi a cheltuielilor lunare pentru fiecare tip de cheltuieli. Astfel se "normeaza" pentru diverse tipuri de familii (de 4 persoane cu 2 parinti si 2 copii, de 2 pensionari, o persoana singura) consumul minim lunar de bunuri si servicii necesare pentru un trai decent si ce cheltuieli revin pe luna pentru toate acestea daca ar fi procurate la preturi minime. Apoi se compara veniturile unor familii obtinute in urma cercetarilor de teren sau a bugetelor de familie cu pragurile saraciei corespunzatoare. Metoda normativa utilizata pentru prima data de Rowntree este utilizata si in Romania in prezent, de catre Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.

Pornind de la aceasta metoda si de la Legea consumului a lui Engel, Orshansky a definitivat o alta metoda pentru determinarea pragului saraciei, numita metoda structurala. Legea consumului formulata de Ernest Engel este urmatoarea: "partea alocata pentru alimente creste in valoare absoluta si scade in valoare relativa pe masura cresterii veniturilor" (Gh. Barbu, "Minimul de trai - Dosar de cercetare", I.C.C.V., pag. 33).

Cum veniturile medii intr-o tara sunt proportionale cu PNB/locuitor, ponderea cheltuielilor alimentare in totalul cheltuielilor unei familii va fi invers proportionala cu PNB/locuitor, deci procentul cheltuielilor alimentare va fi cu atat mai mare cu cat PNB/loc. este mai mic. In acest caz se traseaza curba de variatie pornind de la PNB si consumul alimentar pentru un numar foarte mare de tari ale lumii potrivit functiei:

y = f(x),

unde     y = consumul alimentar % si x = PNB/loc.

Pornind de la datele pe 2002 am identificat ecuatia:

f(x) = 0,35 x + 11,05

unde: x este PNB/loc si f(x) este procentul consumului alimentar CA din totalul consumului unei familii.

Avand, deci, PNB/locuitor pentru Romania = 1.523 $/locuitor, in 2002 a rezultat un consum alimentar CA = 51,1% din totalul cheltuielilor. Facand in acest caz "cosul zilnic", adica suma necesara pentru cheltuieli alimentare intr-o luna pentru o familie, putem afla printr-o regula de trei simpla necesarul total de cheltuieli pentru acea familie. Metoda simplifica mult cercetarea, dar este mai usor de contestat intrucat nu tine seama de specificul fiecarei tari care poate determina structuri diferite de consum. In Romania ponderea cheltuielilor alimentare in totalul cheltuielilor a fost diferita in metoda structurala si bugetele de familie, fiind de 51,1%, respectiv 41,08%.

O a treia metoda utilizata in calculul minimului de trai este metoda subiectiva, prin care subiectii dintr-un esantion raspund la intrebarea "Ce venituri lunare ii sunt necesare familiei dumneavoastra pentru a avea un trai decent?". Rezultatele sunt apoi centralizate si se fac medii nationale pe tipuri de familii.

De obicei, metodele normativa si subiectiva se utilizeaza in paralel, pentru comparatie. Tari precum S.U.A. au anual praguri oficiale ale saraciei, calculate de specialisti prin metode normative (primul astfel de prag a fost calculat in anul 1959).

In 1981 Comisia Comunitatii Europene a adoptat pentru studierea inegalitatii un nivel larg acceptat de experti individuali din diverse tari: jumatate din venitul mediu net / persoana. Desi nu are o linie oficiala a saraciei, din 1989 Guvernul Britanic ii considera saraci pe cei ce castiga mai putin de jumatate din venitul mediu net / persoana (conform M. Haralambos, M. Holborn - "Sociology Theories and Perspectives" pag. 195). Se considera 50% ca reprezentand limita sub care traiesc cei saraci, 60% din venitul mediu ca fiind limita sub care traiesc cei aflati in preajma saraciei si 40% din venitul mediu ca limita sub care traiesc cei foarte saraci (in Marea Britanie sunt cei ce beneficiaza de ajutor social, respectiv "supplementary benefit").

Townsend a stabilit o metoda de masurare a saraciei asociata conceptului de "deprivare relativa". El a stabilit un index al deprivarii ("deprivation index") compus din 60 de tipuri specifice de deprivare din diverse domenii (locuinta, hrana, combustibil etc.). Dintre acestea a selectat 12 itemi pe care i-a considerat a fi relevanti pentru toata populatia si, in perioada 1968 - 1969, a calculat procentajele din populatie deprivate la acesti itemi. Iata cateva exemple de itemi:

Astfel, fiecarei gospodarii i s-a acordat un scor pe indexul deprivarii. Apoi el a calculat scorul mediu pentru gospodarii la diferite nivele de venituri exprimate ca un procentaj din nivelurile de beneficii suplimentare (ajutoare de stat) de baza. El a declarat ca a gasit un punct pentru nivelul veniturilor sub care cantitatea de deprivare creste dintr-odata. Acest punct a fost gasit ca fiind la 140% din nivelul beneficiilor suplimentare de baza ("supplementary benefit", bani platiti regulat de stat saracilor). Townsend a decis sa clasifice toate gospodariile ce nu aveau acest nivel de resurse ca suferind de saracie.

Evident, orice definitie si orice metoda de estimare a saraciei poate fi aprobata sau contestata. Din pacate, deciziile privind protectia celor saraci tin prea rar cont de aceste calcule, fiind determinate mai ales de ratiuni bugetare, politice si mai putin umanitare. In plus, o nevoie satisfacuta naste altele. Deci saracia, rezultand din comparatie, nu va disparea niciodata.

Nota metodologica: Saracia doar in aparenta este o stare de usor identificat. In realitate nu exista o metodologie unica de masurare a ei. In practica mondiala exista o mare varietate de metode, rezultatele fiind inevitabil diferite. In consecinta, nu se poate da un raspuns unic la intrebarea in aparenta simpla: cati saraci sunt ? Din acest motiv, toate datele asupra dimensiunilor saraciei utilizate in aceasta strategie sunt mai degraba aproximari, rezultate adesea unor metodologii diferite, greu de comparat intre ele.

In functie de metodologia utilizata, proportia saraciei era estimata pentru 1994 intre 22% (Banca Mondiala, 1997) si 39% (ICCV). In 2002, expertii CASPIS (ICCV, INS, Universitatea Bucuresti si Banca Mondiala) au propus o noua metodologie de masurare a saraciei, care sa permita o mai buna comparabilitate in timp a datelor. Conform acestei metodologii, saracia in 2000 este estimata la 30,6%, iar saracia extrema la 12,2%.