CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
La 24 mai 1844, Samuel Morse a trimis primul mesaj printr-o linie telegrafica de la Washington la Baltimore, si prin acest simplu fapt avea sa inceapa era telegrafica.
Zece ani mai tarziu telegraful avea sa devina unul dintre serviciile publice de interes general. In acea perioada, insa, liniile telegrafice nu reuseau sa depaseasca granitele statelor, deoarece fiecare stat folosea un sistem diferit, iar mesajele trebuiau transcrise, traduse si abia apoi trimise peste frontiere. Din aceste considerente mai multe state au decis stabilirea unui sistem comun care sa faciliteze comunicatia telegrafica intre ele. Astfel, la 17 mai 1865, dupa doua luni si jumatate de negocieri avea sa fie semnata la Paris prima Conventie Internationala privind telegraful de catre 20 de state si, totodata, puse bazele Uniunii Internationale Telegrafice.
In 1906 in urma Conferintei de la Berlin a fost creata Uniunea Radiotelegrafica care avea acelasi sediu cu al Uniunii Internationale Telegrafice, motiv pentru care cele doua au fuzionat, iar in urma Conferintei de la Madrid din 1932 s-a creat Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT) al carei act constitutiv a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1934. Pentru ca, in 1947 UIT sa devina si institutie specializata ONU.
Obiectivele organizatiei asa cum rezulta ele din actul sau constitutiv privesc:
cooperarea intre statele membre in vederea dezvoltarii si folosirii rationale a telecomunicatiilor;
armonizarea politicilor de telecomunicatii;
facilitarea imbunatatirii telecomunicatiilor in tarile in curs de dezvoltare;
dezvoltarea mijloacelor tehnice si exploatarii lor in vederea cresterii randamentului serviciilor de telecomunicatie;
colaborarea cu alte organizatii internationale interguvernamentale si neguvernamentale
In indeplinirea acestor obiective, UIT realizeaza activitati care sa permita statelor membre elaborarea de politici favorabile dezvoltarii telecomunicatiilor. In acest sens, UIT: adopta reglementari cu privire la utilizarea frecventelor, folosirea orbitei satelitilor geostationari; stabileste standarde cu privire la interconectarea sistemelor de telecomunicatii la scara mondiala; politici si strategii pe termen mediu; instalarea si intretinerea retelelor; finanteaza programe investitionale pentru dezvoltarea telecomunicatiilor; promoveaza cercetarea prin elaborarea de studii si proiecte in acest sens; organizeaza periodic conferinte internationale pe domenii etc.
Din punct de vedere institutional, UIT are urmatoarea structura organizatorica: Conferinta Plenipotentialilor, Consiliul si Secretariatul.
Conferinta Plenipotentialilor este organul principal al UIT alcatuit din reprezentantii tuturor statelor membre care se reuneste o data la patru ani pentru a adopta politica generala a organizatiei si a stabili structura si activitatile acesteia. De asemenea, Conferinta stabileste limitele bugetului in lumina deciziilor luate in materia activitatilor Uniunii, examineaza rapoartele Consiliului, adopta amendamente la actul constitutiv, incheie acorduri cu alte organizatii internationale, alege membrii Consiliului, Secretarul general si adjunctul acestuia, directorii sectoarelor, membrii Comitetului de reglementare a telecomunicatiilor, amendeaza regulile de procedura ale conferintelor si ale altor intalniri, daca aceasta se impune. In mod absolut exceptional, intre doua intalniri ale Conferintei, poate fi convocata si o sesiune extraordinara pentru probleme de urgenta.
Consiliul a fost infiintat in 1847 sub denumirea de Consiliu de administratie, urmand o decizie a Conferintei Plenipotentialilor din acelasi an de la Atlantic City, New Jersey, SUA. Este compus din 25% din numarul total de membrii ai UIT, care sunt alesi de catre Conferinta avandu-se in vedere principiul reprezentarii celor cinci regiuni mondiale (americana, vest europeana, est europeana, africana, asiatica si australiana). Actualmente Consiliul este alcatuit din 46 de membrii. Consiliul coordoneaza intreaga activitate a organizatiei intre sesiunile Conferintei, examineaza problemele tinand de politica si strategiile stabilite de Conferinta, pregateste rapoarte cu privire la aceste probleme si le supune spre examinare Conferintei, raspunde de coordonarea programelor de lucru, aproba bugetul, detine controlul finantelor si faciliteaza implementarea normelor Constitutiei si Conventiei UIT, a standardelor in telecomunicatii, a deciziilor Conferintei si altor acorduri incheiate de UIT.
Secretariatul a fost infiintat in urma Conferintei internationale telegrafice de la Viena din 1868 si a fost cunoscut sub diferite denumiri precum, Biroul international de administrare telegrafica (1909-1913), Biroul Uniunii Internationale a telecomunicatiilor (1934-1947), iar din 1948 poarta actuala denumire. Secretariatul este condus de un Secretar general si are atributii care privesc aspectele administrative si financiare ale organizatiei. Secretarul general pregateste raportul anual, furnizeaza avize juridice, gireaza gestionarea globala a resurselor UIT, tine legatura cu mass-media, ONU si alte organizatii internationale si regionale, are atributii de protocol, sprijina pregatirea conferintelor internationale etc.
Pe langa Secretariat mai functioneaza alte trei organe permanente cu activitati specifice, Sectorul radiocomunicatiilor, Sectorul standardizarii telecomunicatiilor si Sectorul dezvoltarii telecomunicatiilor.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1180
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved