Legislatia romana de presa -intre contextualizare si vocatia mondiala

Legislatia romana de presa -intre contextualizare si vocatia mondiala

1. Spiritualitatea romaneasca - originalitate si apartenenta europeana

Civilizatia romaneasca este una dintre partile originale si constitutive a ceea ce s-ar putea numi macro-civilizatia europeana. De ce originala? Pentru ca are caracter distinct fata de celelalte ale continentului nostru, cele de tip germanic, romanic, slav, realizand o mare sinteza intre ariile civilizatiilor rasaritene (preponderent holiste) si cele ale civilizatiilor apusene (preponderent umaniste) ale Europei. De ce constitutiva? Datorita vechimii ei in spatiul danubiano-pontic, datorita faptului ca a avut intotdeauna o vocatie continentala, contribuind la apararea si directionarea procesului istoric al devenirii europene.

Am putea spune neindoielnic ca civilizatia romaneasca este de acelasi rang (atat prin geneza, cat si prin vocatia ei de nivel continental) cu civilizatiile majore europene, in cadrul careia a luat fiinta omul european.

Una din particularitatile civilizatiei romanesti este faptul ca in centrul tabelului sau de valori se situeaza simtul echilibrului, spiritul de toleranta si vocatia intelegerii pasnice. Niciodata comunitatea romaneasca nu a practicat o politica de cucerire si de promovare sau intretinere a unor stari conflictuale cu vecinii, nu a aspirat la majorari teritoriale pe seama altor comunitati statale. A promovat consecvent raporturi de convietuire necontradictorie cu populatiile de alta etnie, traitoare secular sau vremelnic pe teritoriul ei statal.

Puternice traditii si dintre cele mai originale la nivel european are si creatia valorica "minora" romaneasca din substanta stilistica a careia a izvorat de fapt si cea majora (culta), recunoscuta ca atare de multa vreme si situata printre cele mai conservate de pe continentul nostru.

Civilizatia romaneasca se situeaza astfel, cu legitimitate incontestabila, printre civilizatiile de varf ale macro-civilizatiei europene, fiind nu numai constitutiva, ci si propulsoare de continuturi valorice si spirituale la nivel continental. Acest lucru este posibil pentru ca este o civilizatie de sinteza, cu o mare putere de iradiere si o accentuata deschidere spre creativitate si schimb de valori.

Privitor la capacitatea ei de iradiere, fiind situata centric (din punct de vedere geografic si axiologic), civilizatia romaneasca penetreaza toate orizonturile arealului central si sudic al continentului.

Cu toate acestea, cultura romaneasca nu este nici secundara, nici marginala in raport cu marile tendinte ale civilizatiei (occidentala si orientala), ci in multe privinte a avut contributii remarcabile, inovatoare la nivel european.

De remarcat este ca in constituirea civilizatiei romanesti a actionat principiul integralismului umanist, specific unei civilizatii de contact intre cele orientale si cele occidentale.

Acest principiu implica exercitarea unei duble relatii intre individ si societate, din care rezulta o impletire intre integrarea sociala a individului si personalizarea acestuia de catre societate in realizarea conditiei umane. In mentalitatea axiologica romaneasca, integrativitatea implica individualizarea puternica (personalizarea) si nu dizolvarea (depersonalizarea) individului, iar autonomizarea acestuia se infaptuieste in conditiile integrarii lui sociale, rationale si nu instinctuale, pe baza sentimentului solidaritatii si nu al gregaritatii.

Spiritualitatea romaneasca este una de sinteza, si, datorita acestui fapt, de o accentuata originalitate, neputand fi reductibila la matricea valorica a unei civilizatii sau a unei culturi cu care a interferat de-a lungul veacurilor. Ne apare a fi suficient de bine argumentata ideea vocatiei europene a culturii romanesti, a apartenentei creatiei noastre valorice la spiritualitatea europeana. Cultura noastra nu este doar una care se integreaza structural celei europene, nu se situeaza alaturi sau marginal altora, ci are locul ei aparte in contextul valoric al continentului nostru.

Orice cultura nationala suporta influente interioare (de substrat) si exterioare (de context) care, fie au functie structuranta, fie contribuie la particularizarea fizionomiei stilistice a culturii asupra careia se exercita. Actiunea influentelor asupra unei culturi contribuie la constituirea fenomenelor de sinteza ale acesteia, dar nu-i altereaza esenta.

Romanii stau bine inradacinati spatial, asimileaza influentele celor mai tarziu intrati in spatiul european, dar nu-si pierd identitatea, si-o consolideaza. De aici si un anume dezinteres pentru eficienta imediata, perceptia asupra istoriei cu anume detasare, inclinatia spre fatalism si aspiratia spre o realizare prin apropiere de transcendent.

Romanul acorda o mai mare atentie valorilor spirituale si morale decat celor pragmatice, celor care satisfac nevoia de transcendenta decat celor care-l ancoreaza in imanent si pozitiv, fiind o fire meditativa si statornica, si nu una inclinata spre realism si schimbare.

Desi european prin origine si apartenenta axiologica, este tentat sa nazuiasca spre o bunastare spirituala mai mult decat spre una materiala. Semnificatiile pe care i le acorda conceptului de libertate sunt diferite fata de cele spre care inclina omul occidental. Are o mai mare cautare libertatea de credinta, cea morala si interioara, decat libertatea de manifestare prin exteriorizare individuala si imediata.

Dintre categoriile valorice reprezentative, doua au importanta deosebita pentru a desemna individualitatea axiologica si specificitatea trairii psihice a romanilor: solidaritatea si libertatea.

Spiritul de solidaritate, care semnifica ridicarea intereselor colective deasupra celor individuale, izvoraste in cultura europeana din acceptia pe care Socrate o conferea spiritului de cetate (nevoia de conformitate si respect fata de norme).

In psihologia poporului roman, intervin si elemente reziduale ale unui sentiment gregar, avand un rol mai accentuat in perioadele istorice anterioare. In epoca moderna gregarismul pierde teren. Functiile sale integratoare social sunt treptat preluate de sentimentul de solidaritate, intemeiat pe rationalismul si umanismul renascentist. Acest sentiment devine un ideal in procesul formativ-educativ. "Spiritul de obste" ne-a asigurat continuitatea istorica si, corespunzator, unitatea de limba si cultura la nivel comunitar. Acest spirit nu anihileaza libertatea individuala. La romani solidaritatea se situeaza in zona sacrului, iar in caz de pericol accepta si sacrificiul de sine pentru salvarea valorilor fundamentale ale comunitatii nationale.

Spiritul de integrare sociala constienta cuprinde pe cel care se exercita cu forta unui automatism (gregaritatea). Atat solidaritatea, cat si gregaritatea ne apar ca modalitati de manifestare a spiritului de cetate, care in forma traditionala a capatat forma sentimentului de obste. Romanul semnifica libertatea nu atat ca libertate individuala, ci ca neatarnare (nedependenta fata de altcineva, suveranitate si independenta, neingradire a drepturilor).

Toate aceste caracteristici ale culturii romanesti sunt date evident de trasaturile spirituale specifice ale romanilor: contemplativitate, solidaritate, responsabilitate colectiva si istorica, toleranta si fraternitate, iertarea, intrajutorarea, spiritul de sacrificiu, rezistenta, altruismul, seninatatea in fata mortii, patriotism, deschidere metafizica, conservatorism si purism axiologic.

In prezent se constata nevoia de traire demna, intr-un spirit democratic european. Romanul este idealist, dar in acelasi timp rabdator.

Inteligent si altruist, iubitor si profund, poporul roman si-a ridicat de-a lungul timpului cultura pe trepte inalte, la loc de cinste intre marile culturi ale lumii, putand spune cu mandrie justificata ca identitatea romaneasca s-a conservat in constiinta noastra peste veacuri, biruind istoria.

2. Traditia romaneasca cu privire la libertatea

de expresie, reflectata in legislatia ultimului secol

Explozia libertara a presei din decembrie 1989 s-a regasit rapid si pregnant, in expansiunea vertiginoasa a presei. In mai putin de patru luni in Romania apareau aproximativ 2.000 de publicatii, cotidiene si periodice. Presa de dupa '89 isi are radacinile in traditia veche a presei noastre. Secolul al XIX-lea a dat presei romane creatii de mare valoare. Sa nu uitam talentul unor mari scriitori si filosofi care au contribuit la dezvoltarea presei romane de la cea vreme prin articole de rasunet: Mihai Eminescu, Creanga, Caragiale, Alecsandri, Maiorescu, etc. Legislatia a trebuit sa urmeze indeaproape evolutia presei.

2.1. Constitutia din 1866

Astfel, Constitutia din 1866, in titlul II, contine 3 articole referitoare la libertatile umane: Art. 5: "Romanii se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor".

Exprimarea este echivoca, pentru ca articolul se refera atat la doua libertati umane fundamentale (libertatea constiintei si a intrunirilor), cat si la una care de obicei cumuleaza celelalte libertati umane (libertatea presei).

Art. 21 si 24 confirma si cristalizeaza, in acelasi timp, doua libertati cuprinse in articolul 5.

Art. 21: "Libertatea constiintei este absoluta".

Art. 24: "Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si optiunile lor prin graiu, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate de Codicele Penal, care in aceasta privinta se va revizui si completa, fara insa a se putea restrange drepturile in sine, sau a se infiinta o lege esceptionala.

Delictele de presa sunt judecate de juriu.

Nici censura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distributiunea oricarei publicatiuni nu se va putea reinfiinta.

Pentru publicatiuni de jurnale nu este nevoie de autorizatiunea prealabila a autoritatii.

Nici o cautiune nu se va cere de la ziaristi, scriitori, editori, tipografi si litografi.

Presa nu va fi supusa nici o data sub regimul avertismentului.

Nici un jurnal sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Autorul este raspunzator pentru scrierile sale, iar in lipsa autorului sunt raspunzatori sau girantul sau editorul".

Acest articol cuprinzator contureaza destul de bine limitele exercitarii libertatii de expresie. Se vorbeste despre libertatea de a comunica si publica ideile si optiunile prin grai, prin scris sau prin presa, iar aceste specificari sunt asemanatoare unor reglementari privind dreptul de autor.

Constitutia este sustinuta de catre un Codice Penal prin care se pedepsesc utilizarile abuzive ale libertatii de exprimare, fara ca acest codice sa limiteze drepturile in sine, ci doar folosirea lor improprie.

Apare notiunea de delict de presa sau cea de cenzura, acestea fiind dovada clara ca erau o practica obisnuita la 1866. Aparitia publicatiunilor era neingradita si nesupusa unui regim de autorizare din partea statului.

O tentativa de anihilare a manipularii presei poate fi dedusa din formularea "presa nu va supusa nici o data sub regimul avertismentului" sau din imposibilitatea statului de a suspenda sau suprima o publicatie.

O alta afirmatie care poate face trimitere la o lege a dreptului de autor este cea care prevede raspunderea unui autor pentru creatia sa, iar in cazul in care aceasta creatie e un material publicistic, absenta autorului atrage dupa sine responsabilizarea editorului sau girantului[1].

Dupa cum observam, articolul 24 abordeaza tangential mai multe probleme spinoase ale libertatii de exprimare.

Nu este un articol cu referire stricta la libertatea presei, dar, cu siguranta, este destul de amplu pentru a stabili coordonatele majore ale functionarii institutiei de presa.

Dupa cum vom vedea ulterior, Constitutia din 1866 este mult mai permisiva decat cele aparute in perioada comunista, cel putin sub aspectul libertatii de exprimare.

2.2. Constitutiunea din 1923

"Constitutiunea din 1923" abordeaza problema libertatii de expresie in aceeasi maniera. In titlul II sunt cateva articole care trateaza exclusiv libertatile umane.

Articolul 5: "Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi".

Atat in forma, cat s in continut, este aproape identic cu articolul 5 al Constitutiei din 1866.

Articolul 25 reia ideile articolului 24 al Constitutiei din 1866, demonstrand ca societatea de la 1923 nu se schimbase mult fata de cea de la sfarsitul secolului precedent.

Totusi, precizari suplimentare au fost necesare in exercitarea libertatii presei, iar articolul 26 le mentioneaza: "In ceea ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.

La publicatiunile periodice, responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul in ordinea enumerarii.

Proprietarul in toate cazurile este solidar raspunzator la plata despagubirilor civile.

Delictele de presa se judeca de jurati, afara de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun;

a)     Delictele ce s-ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui mostenitor, membrilor familiei regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor.

b)     Indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune.

c)     Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in viata lor particulara sau in cinstea lor personala.

Arestul preventiv in materie de presa e interzis."

Destul de interesante sunt alineatele care prevad asumarea raspunderii in cadrul institutiei de presa. In alineatul unu, se stipuleaza ca in absenta autorului sau editorului, raspunzator este nu directorul sau patronul publicatiei neperiodice, ci patronul tipografiei. In cazul publicatiilor periodice, ordinea raspunderii in fata legii nu este gradata, cum ar fi de asteptat, pornind de la autor, redactor, editor, etc., ci sunt responsabili pentru materialul publicat astfel: autorul, directorul si redactorul. Cat despre patronul ziarului, acestuia ii revine sarcina de a plati doar despagubirile civile, in cazul unui litigiu.

Respectul fata de autoritatile publice se impune ca o necesitate, iar incalcarea lui e considerata delict si se va judeca in fata instantei. Tot astfel, indemnurile la omor si revolta, cu specificarea "in cazurile cand nu au fost urmate de executiune". Formularea este interpretabila, iar descifrarea ei trebuie sa tina cont de realitatile societatii romanesti de la 192 Evident, fara a le cunoaste, orice presupunere este hazardata.

2. Constitutia din 1938

"Constitutia din 1938" aduce unele modificari impuse de evolutia tehnologica care introdusese in scena alte mijloace de comunicare, cum ar fi radioul.

In titlul II, articolul 10, se mentin in ansamblu precizarile articolului 5 al Constitutiei din 1923, cu unele adaugiri, care-i largesc sfera de influenta.

Expresiile "libertatea muncii" si "toate libertatile din care decurg drepturi" sunt adaugirile la care faceam referire anterior, si care sporesc considerabil aria libertatilor si drepturilor cetatenesti, tocmai prin generalizare, desi exercitarea in limitele legii este conditia sine qua non a lor.

Articolul 22 este cel din care se desprinde noul climat determinat de evolutia tehnologica, al functionarii mass media: "Constitutiunea garanteaza fiecaruia, in limitele si conditiunile legii, libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile sale prin graiu, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace".

Alterarea sensului libertatilor umane si adaptarea la regimul politic comunist care a fost instaurat la mijlocul secolului XX in Romania isi fac simtita prezenta in Constitutia din 1948, cand noile norme de valori scindeaza societatea romaneasca artificial, conform unor standarde morale si sociale schiloade, obtuze si partizane.

Articolul 31: "Libertatea presei, a cuvantului, a intrunirilor, meeting-urilor, cortegiilor si manifestatiilor este garantata. Exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire, hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc".

Discriminarea sociala intre "cei care muncesc" si cei care nu muncesc este de sorginte comunista fara nici o indoiala.

2.4. Constitutia din 1952

In Constitutia din 1952, ancorarea in regimul comunist este si mai puternica. Articolul 85 este singurul in care se aminteste de libertatea presei si de cea a cuvantului: "In conformitate cu interesele celor ce muncesc si in vederea intaririi regimului de democratie populara, cetatenilor Republicii Populare Romane li se garanteaza prin lege:

a)     libertatea cuvantului

b)     libertatea presei

c)     libertatea intrunirilor si meeting-urilor

d)     libertatea cortegiilor si a demonstratiilor de strada

Aceste drepturi sunt asigurate punandu-se la dispozitia maselor muncitoare si organizatiilor lor tipografiile, depozitele de hartie, cladirile publice, strazile, mijloacele de comunicatii si alte conditii materiale necesare exercitarii acestor drepturi".

2.5. Constitutia din 1965

Penultima Constitutie a secolului trecut este cea din 1965, unde constrangerile sunt mai agresive si alienarea de libertatile umane, asa cum au fost ele intelese in viziunea liberala, este completa.

Articolul 29: "Libertatea cuvantului, a presei, intrunirilor, mitingurilor si demonstratiilor nu pot fi folosite in scopuri potrivnice oranduirii socialiste si intereselor celor ce muncesc.

Orice asociatie cu caracter fascist sau antidemocratic este interzisa. Participarea la astfel de asociatii si propaganda cu caracter fascist si antidemocratic sunt interzise prin lege."

2.6. Constitutia  din 1991

Revolutia din decembrie 1989 a insemnat pentru Romania nu numai instaurarea unui regim democratic, ci si dezvoltarea doosebita a presei.

Constitutia din 1991 este cel mai complex act din cele care au facut obiectul acestei enumerari, sub raportul libertatii de expresie. Articolul 29 mentioneaza toate libertatile permise in societatea romaneasca post-revolutionara. Articolul 30 trateaza problema libertatii de exprimare. Exercitiul acestui drept este garantat in paragrafele 1-4:

Libertatea exprimarii gandurilor, opiniilor, credintelor si libertatea oricarei creatii, prin grai, prin scris, prin imagini sau sunete sau orice alte mijloace de comunicare publice e inviolabila.

Orice tip de cenzura va fi interzisa.

Libertatea presei include si libera infiintare a publicatiilor.

Nici o publicatie nu poate fi suprimata.

Restrictiile sunt impuse in paragrafele urmatoare ale articolului:

Legea poate impune mass-mediei sa faca publica sursa finantarii

Libertatea de expresie nu va prejudicia demnitatea, onoarea, intimitatea sau dreptul la imagine a altor persoane.

Orice defaimare a tarii sau a natiunii, orice instigare la razboi sau agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, orice indemn la discriminare, separatism sau violenta publica, orice comportament obscen contrar moralei vor fi interzise prin lege.

Raspunderea civila pentru orice informatie sau creatie facuta publica revine producatorului, autorului, producatorului reprezentatiei artistice, proprietarului drepturilor conexe, conform prevederilor legii.

Indiscutabil, Constitutia din 1991 dovedeste preocuparea autoritatii pentru functionarea premiselor fundamentale ale democratiei, reprezentate tocmai de aceste libertati si drepturi umane de baza, dintre care, cea mai importanta din punct de vedere social este libertatea cuvantului si a presei. Articolul 31 trateaza libertatea la informatie si prevede:

Dreptul unei persoane de a avea acces la orice informatie publica.

Autoritatile publice, in conformitate cu raspunderea lor, vor fi obligate sa furnizeze cetatenilor informatii corecte despre probleme de interes public si de interes personal.

Dreptul la informatie nu va prejudicia protectia tinerilor sau siguranta nationala.

MM publice sau private se vor obliga sa furnizeze informatii corecte opiniei publice.

Televiziunile sau radiourile de serviciu public vor fi autonome. Ele vor trebui sa garanteze oricarui grup social sau politic dreptul de a avea acces la difuzarea informatiilor. Organizarea acestor servicii si controlul parlamentar asupra lor vor fi reglementate printr-o lege organica.

Complexitatea sistemului politic si social a determinat si crearea unui sistem juridic solid, adaptat la nevoile unei socieati moderne si libere.

Totusi, carente exista, iar Centrul International impotriva Cenzurii le-a evidentiat prin recomandarile facute in "Romania - o analiza a legislaiiei despre presa si functionarea ei":

restrictiile continute in paragrafele 6-7 ale articolului 30 ar trebui revocate de vreme ce nu sunt in concordanta cu garantarile legilor internationale privitoare la libertatea de expresie.

restrictiile libertatii de expresie permise de constitutie ar trebui sa fie mai restrans interpretate astfel incat sa permita limitari doar atunci cand sunt impuse de lege, unde scopul are suficienta importanta incat sa fie sustinut si de restrictii impuse de legi internationale, unde nici un alt mijloc de a atinge acest scop nu e posibil, iar restrictiile sunt necesare in societatea democratica (si raman valabile doar atat cat e necesar).

clauza de derogare generala a Constitutiei, cuprinsa in articolul 49, ar trebui amendata pentru a permite restrictii ale drepturilor doar cand exista o amenintare la adresa natiunii asa cum e specificata de tratatele internationale despre drepturile omului, cum ar fi Conventia Europeana cu privire la Drepturile Omului.

Pentru ca omul nu poate fi perceput in afara societatii, limitele libertatii sale sunt necesare atunci cand ea tinde sa prejudicieze libertatea celuilalt. Parafrazandu-l pe Mill, ideea de mai sus ar putea fi exprimata astfel: libertatea unui individ inceteaza odata cu incalcarea libertatii altui individ.

2.7. Alte documente romanesti privitoare la libertatea de exprimare

Cam aceasta ar fi preocuparea majora a Constitutiei din 1991, in ciuda carentelor pe care le prezinta. Insa jurnalistii nu s-au multumit doar cu prevederile constitutiei legate de libertatea presei. Ei au pledat inca din 1990 pentru un cod deontologic elaborat de profesionistii MM si aplicat in interiorul institutiilor de presa. Trei documente deontologice de referinta au marcat evolutia presei romane in anii '90:

- Cartea libertatii presei (septembrie '90)

- Principiile deontologice ale ziaristului (noiembrie '90)

- Codul deontologic al ziaristului (mai 1991)

"Cartea libertatii presei" cuprinde 12 articole si a fost elaborata in 20 septembrie 1990 de "16 reprezentanti ai obstei". Sunt vizate principii referitoare la:

rolul statului ca garant al dreptului fundamental al membrilor sai de a fi informati corect si complet, iar statul garanteaza dreptul tuturor de a-si exprima opiniile (art. 1-2-3)

presa si libera circulatie a informatiei (art. 3-4-5)

libera circulatie a informatiei nu e limitata "decat de afirmarea celorlalte drepturi fundamentale" (art. 5-6)

raspunderea persoanelor fizice sau juridice care prejudiciaza prin presa alte drepturi fundamentale ale omului (raspundere civila, penala, administrativa sau disciplinara).

Carta ramane un document deontologic esential pentru noua orientare juridica si deontologica si prin ea presa romana isi stabilea conditia libera si se delimita ca exponenta a opiniei publice.

"Principiile deontologice ale ziaristului" au fost aprobate in sedinta Consiliului National al Sindicatelor Ziaristilor in mai 1991, la Cluj-Napoca.

Premisele textului afirma libertatea presei si, prin efect, independenta informatiei, a exprimarii ideilor si a criticii. Tot in premisele celor 15 principii se disting intre "libertatea presei" si "independenta si libertatea informatiei, a exprimarii ideilor si criticii".

Continutul principiilor poate fi grupat in jurul a trei teme:

adevarul si onestitatea informarii publicului (art. 2-6)

criteriile responsabilitatii fata de public (art.7)

limitari si interdictii privitoare la demnitatea persoanei (art. 8-15)

Cel de-al treilea document, "Codul deontologic al ziaristului", a fost adoptat in 1991 de Conventia Nationala a Ziaristilor din Romania si coincide cu "Principiile deontologice".

Singura diferenta, formala, este data de adaugarea unui al 16-lea punct, care prevede: "Pentru o corecta informare se impune publicarea, mai ales in mass media, a blamarilor formulate public de catre juriile de onoare ale asociatiilor de ziaristica si a sentintelor organelor judecatoresti".

Acest cod este propus ca anexa la proiectul de "Lege privind organizarea si exercitarea profesiei de ziarist", initiat de trei senatori si depus la Senat in 30 iunie 1999.

Trebuie mentionat ca textul deontologic romanesc este o copie ad literam a "Principiilor jurnalismului (Codul presei)", adoptate de Consiliul presei germane in 197

In 1996, directorii si redactorii-sefi de ziare si reviste centrale au infiintat "Clubul roman de presa", care ar constitui prima reglementare profesionala de acest tip care poate fi aplicata de toti ziaristii si institutiile de presa din tara noastra.

Interesul pentru o sincronizare cu legislatia europeana in domeniu se poate observa, atat in mentiunile Constitutiei, cele trei coduri deontologice, dar si in unele legi specifice relative la functionarea presei audiovizuale.

In mai 1992 a fost promulgata Legea Audiovizualului (nr.48/1992) si in iunie 1994, Legea 41 privind organizarea Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR) si a Societatii Romane de Televiziune (SRTV).

Prin legea 48 se infiinteaza si Consiliul National al Audiovizualului, al carui rol conservativ este dat de obligatia de a veghea la respectarea/conservarea datelor de fond si cel corelativ, de obligatia CNA de a interveni cand constata disfunctionalitati intre ceea ce permite legea si activitatea reala a institutiilor de presa din audiovizual.

Alte stipulari esentiale legate de functionarea intreprinderilor de presa se regasesc in Codul Penal Roman, care condamna:

- comunicarea de informatii false (art.168)

- insulta (art.205)

- calomnia (art.206)

- defaimarea tarii sau a natiunii (art.236)

- ofensa adusa autoritatii (art.238)

- ultrajul (art.239).

Dupa cum se poate vedea, incercarile de racordare la legislatia internationala despre exercitarea libertatii de expresie si a libertatii presei au fost destul de numeroase.

2.8. Recomandarile Centrului International impotriva Cenzurii pentru perfectionarea cadrului legislativ de exercitare a libertatii de exprimare in Romania

In iulie 1997, "Centrul International impotriva cenzurii", in "Romania - o analiza a legislatiei presei si a functionarii ei"[2], face cateva recomandari pentru perfectionarea cadrului legal de exercitare a libertatii presei, in urma unei analize amanuntite:

- Guvernul Romaniei si Justitia ar trebui sa aduca legislatia tarii si practica in conformitate cu obligatiile internationale ale tarii privitoare la libertatea de exprimare.

- Restrictiile libertatii de exprimare permise de constitutie ar trebui sa fie de acord cu limitarile specifice permise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

- Defaimarea nu ar trebui sa conduca la "raspundere penala".

- Raspunderea pentru insulta, ofensa impotriva autoritatii, ultraj si defaimare a natiunii trebuie abolita.

- Restrictiile generale privitoare la libertatea de expresie trebuie sa fie supuse apararii interesului public.

- Jurnalistii nu ar trebui sa fie obligati sa-si dezvaluie sursele, decat in cele mai stricte si mai clare circumstante.

- Intalnirile CNA ar trebui tinute in asa fel incat sa garanteze independenta Consiliului.

- Continutul programelor difuzate nu ar trebui sa fie afectat de reglementarile CNA, conform standardelor internationale privitoare la libertatea de expresie.

- Indepedenta editoriala si operationala a jurnalistilor publici si privati trebuie garantata.

- Regulile legate de rolul MM in alegeri ar trebui sa evite reglementari despre continut si sa se axeze pe acuratete, echilibru, non-discriminare, impartialitate si acces egal la media.

- Guvernul trebuie sa ia masuri pentru a crea un mediu economic in care se poate dezvolta o media pluralista si libera.

- Nici o lege specifica a presei nu e necesara de vreme ce legi cu aplicabilitate generala asigura suficienta protectie publicului.

- Dreptul publicului de acces la informatie ar trebui asigurat de lege si o strategie administrativa cu scopul de a veghea punerea in aplicare a deciziei.

- Guvernul si parlamentul trebuie sa se asigure ca informatia e scrisa intr-o maniera accesibila publicului.

- Toate deciziile administrative, in mod deosebit cele privitoare la CNA si care restrang accesul la informatie, trebuie revizuite de justitie".

Aceste cateva precizari, selectate din studiul propus de Centru, demonstreaza ca Romania mai are inca multi pasi, din punct de vedere al organismelor internationale ale drepturilor omului, pana la perfecta aliniere la standardele mondiale in domeniu.

Eforturile tarii noastre de a democratiza societatea si, implicit, presa, s-au concretizat si in cateva aderari la organizatii internationale sau europene al caror principal obiectiv e respectarea libertatii de expresie.

Mentionez din documentele acestor organizatii:

"Declaratia Universala a Drepturilor Omului":

Ca stat participant la OSCE, Romania accepta prevederile "Actului final de la Helsinki" din 1975.

In sectiunea "Informarea" a "Documentului de inchidere de la Viena" (1989), toate tarile participante se obliga sa faca eforturi pentru a facilita raspandirea cat mai larga si mai libera a informaiiei de orice fel, de a incuraja cooperarea in domeniul informatiei si de a imbunatati conditiile de munca ale jurnalistilor

In 1993, Romania a semnat Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a devenit membru al Consiliului Europei.

Dupa cum am afirmat deja, legislatia romana de presa este inca perfectibila, iar dovezi ca lucrurile nu functioneaza tocmai asa cum ar trebui sunt numeroasele cazuri de incalcare a libertatii presei prin persecutarea unor ziaristi, sau, si mai numeroase, cazurile de abuz savarsite de presa in numele dreptului de acces la informatie.

Pentru ca legea romana nu ofera inca solutii viabile in cazul incalcarii libertatii de expresie, a fost necesar apelul la instante internationale, cum ar fi Curtea Europeana de Justitie.

Decizii ale Curtii Europene a Drepturilor Omului - Cazul Lingens vs. Austria si Cazul Dalban vs. Romania

Pentru a sustine afirmatiile anterioare, am ales spre analiza doua exemple relevante pentru aplicarea reglementarilor internationale relative la libertatea de exprimare, unul din ele, Cazul Dalban, privind direct tara noastra.

Cazul Lingens contra Austriei - condamnarea penala

a unui jurnalist pentru defaimarea Cancelarului Federal

Situatia de fapt

Peter Michael Lingens este editor la revista "Profil" din Viena. La 9 octombrie 1975, la patru zile dupa alegerile generale din Austria, intr-un interviu televizat, Simon Wiesenthal, presedintele Centrului Evreiesc de Documentare, l-a acuzat pe Friedrich Peter, presedintele Partidului Liberal Austriac, de apartenenta, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la prima brigada SS de infanterie care a masacrat civili in spatele liniilor germane din Rusia. Aceste acuzatii au fost combatute de cancelarul Bruno Kreisky, presedintele Partidului Socialist Austriac. Dezvoltand acest subiect, la 14 si 21 octombrie 1975, dl. Lingens publica in "Profil" doua articole unde apareau critici severe impotriva dlui. Bruno Kreisky, pentru atitudinea sa fata de un fost lider nazist. La 29 octombrie si 12 noiembrie 1975, cancelarul a intentat in nume propriu doua actiuni impotriva ziaristului, plangandu-se ca unele expresii din articole au avut un caracter defaimator. Tribunalul Regional din Viena a judecat cauza si, prin decizia din 26 martie 1979, dl. Lingens a fost condamnat pentru a fi folosit expresiile "cel mai detestabil oportunism", "lipsit de demnitate" si "imoral". Tribunalul a aplicat o amenda de 20.000 de silingi. Dl. Kreisky a solicitat despagubiri civile, confiscarea articolelor si obligarea ziaristului sa publice hotararea. In urma a doua recursuri, domnul Lingens a obtinut in 1981 o reducere a amenzii la 15.000 de silingi si obligatia de a publica hotararea Curtii.

La 19 aprilie 1982, domnul Lingens s-a adresat Comisiei Europene si a sustinut ca prin condamnarea sa autoritatile austriece i-au incalcat exercitiul dreptului la libera exprimare. Plangerea a fost declarata admisibila la 5 octombrie 1983, iar in 1984 a fost trimisa spre judecare Curtii.

Curtea a constatat ca prin condamnarea reclamantului autoritatile austriece au interferat cu exercitiul acestuia la libera exprimare, fapt necontestat de partid.

O astfel de interferenta contravine Conventiei, daca nu respecta conditiile prevazute in paragraful 2 al articolului 10.   Curtea a examinat temeiul legal, scopul legitim si necesitatea interferentei intr-o societate democratica.

Condamnarea ziaristului s-a bazat pe articolul 111 din Codul Penal austriac. In consecinta Curtea a constatat ca interferenta a avut un temei in legislatia nationala. Condamnarea a fost justificata de "protejarea reputatiei si a drepturilor altei persoane", acesta fiind unul din scopurile legitime enumerate de paragraful 2 al articolului 10.

Curtea a notat ca si aceasta cerinta a fost indeplinita. Argumentatia Curtii a dovedit ca "interferenta cu exercitiul libertatii de exprimare al domnului Lingens nu a fost necesara intr-o societate democratica pentru protectia reputatiei altora; a fost disproportionata in raport cu scopul legitim urmarit. In consecinta, interferenta a violat articolul 10 al Conventiei".

In temeiul articolului 50 din Conventie, Guvernul austriac a fost obligat la plata sumei de 284.538 silingi catre reclamant, reprezentand contravaloarea amenzii achitate cu titlul de pedeapsa, despagubiri civile pentru obligarea reclamantului la publicarea hotararii instantei si cheltuieli de judecata.

2. Cazul Dalban contra Romaniei

Situatia de fapt

Ion Dalban, ziarist, este director la revista saptamanala "Cronica Romascana" din Romania. In 23 septembrie 1992 dl. Dalban publica articolul intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman" in nr. 90/1992. Sunt acuzati directorul I.A.S. Fastrom (G.S.) si senatorul R.T. La 6 ianuarie 1993, publica alt articol care aminteste de aceste fraude. Pentru acestea, este chemat in instanta si condamnat la Judecatoria Romana la trei luni de inchisoare pentru calomnie, cu suspendarea pedepsei si la o amenda de 300.000 lei, plus interzicerea exercitarii profesiei.

In urma recursului, Tribunalul Neamt mentine pedeapsa cu inchisoarea, plus despagubirile. Interdictia exercitarii profesiei este inlaturata "datorita comportamentului corespunzator al reclamantului". In urma unor recursuri succesive incheiate in defavoarea reclamantului (care a murit la 13 martie 1998), acesta se adreseaza Comisiei in 20 aprilie 1995, invocand incalcarea art.6, alineatul 1 si art. 10 din Conventie. Comisia admite incalcarea articolului 10 in unanimitate la 22 ianuarie 1998. Guvernul Romaniei roaga Curtea sa radieze cauza de pe rol si solicita respingerea despagubirilor cerute de doamna Dalban. Cererea guvernului este respinsa si la 28 septembrie 1999, in sedinta publica la palatul Drepturilor Omului din Strasbourg, Curtea pronunta hotararile finale:

- Mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui in drepturile sale

- Vaduva reclamantului poate sa se pretinda victima in sensul art. 34 din Conventie.

- A avut loc o incalcare a art. 10 din Conventie.

- Nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6, alineatul 1.

- Statul parat trebuie sa plateasca vaduvei in termen de trei luni, 20.000 franci cu titlu de prejudiciu moral, la cursul din momentul platii.

- Aceasta suma va fi majorata cu o dobnda de 3,47% pe an, de la expirarea termenului de plata pana la achitare.

- respinge celelalte cereri privind acordarea de despagubiri, formulate de Doamna Dalban[3].

Prin hotararile sale in cazurile mentionate, precum si in multe altele, Curtea Europeana de Justitie a definit standardele europene in domeniul libertatii de exprimare, in special a libertatii presei si a formulat raporturile dintre guvern/politicieni si presa, dintre autoritati publice si libera exprimare a individului.

Incheiere