Autonomia locala

Autonomia locala

Intr-o viziune simplista, autonomia locala nu reprezinta un regim administrativ; ea nu cuprinde numai ideea unei auto-administrari, ca in regimul de descentralizare administrativa, ci si ideea de autoguvernare, cu atributii de legiferare.

- Guvernarea - consta in a fixa marile directii pe care le va urma o tara politica, economica, culturala, sociala. Guvernarea nu cuprinde insa numai categoria de atributii executive (marile directive in viata unui stat), ci si posibilitatea, dreptul de putere publica de a edicta normele generale, marile directii ale vietii si activitatii statului.

- Administrarea - consta in dreptul de a decide mijloacele prin care se pot realiza scopurile generale urmarite de guvern si de a pune in practica aceste mijloace pana la obtinerea rezultatului.

Asadar, autoguvernarea locala reprezinta dreptul diviziunilor teritoriale ale statului de a-si edicta normele generale si obiectivele de conducere, statutele autonome care sa indice felul in care se va desfasura activitatea proprie a localitatilor.

Autonomia locala reprezinta nu numai un sistem de organizare administrativa, ci si politica. Subdiviziunile politico-teritoriale ale statului isi maresc competenta cu un numar de atributii cu caracter eminamente politic.

Aprofundand aceasta chestiune, se poate face o distinctie intre doua forme de autonomie, in functie de sursa drepturilor de putere publica:

- autonomia imperfecta ce se manifesta atunci cand dreptul de decizie al autoritatilor locale emana, printr-o concesiune din partea statului, in favoarea colectivitatilor locale;

- autonomia perfecta apare atunci cand dreptul de a edicta norme generale de catre autoritatea locala emana de la insasi colectivitatea locala. Ea este sinonima cu guvernarea directa. Aceasta distinctie insa este greu de realizat, intrucat si intr-un caz si in celalalt dreptul de putere publica are un continut identic, indiferent daca adunarea populara a colectivitatii participa direct la elaborarea normelor obiectivelor sau daca participa prin reprezentanti la aceste decizii.

In ambele cazuri, tot sistemul de organizare politica a statului - fie el unitar sau federal - este acela care admite existenta acestor drepturi de putere publica in favoarea colectivitatilor.