CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL CONTRAVENTIONAL AL FAPTEI

CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL CONTRAVENTIONAL AL FAPTEI

Este fara nici o indoiala ca o fapta capata caracter contraventional prin vointa legiuitorului. Prin aceeasi vointa poate fi inlaturat un caracter atare si sa se prevada ca o fapta sau o categorie de fapte, reglementate drept contraventii, daca sunt savarsite in anumite conditii, nu constituie totusi fapte ilicite si deci temei ai raspunderii contraventionale. Legea admite ca in prezenta anumitor stari, situatii, cazuri, imprejurari, etc., caracterul contraventional obissnuit al unei fapte sa fie in mod exceptional indepartat. Este vorba de cauzele care inlatura caracterul conatrventional al unor fapte ilicite. Potrivit legii, nu constituie contraventie fapta savarsita in stare de legitima aparare, din cauza unei intamplari ce nu putea fi prevazuta sau inlaturata, precum si aceea savarsita din constrangere, eroare de fapt sau im stare de necesitate. Tot astfel, nu constituie contarventie fapta savarsita de o persoana care din cauza starii mintale sau vreunei infirmitati nu poate raspunde de fapta imputata.

Asa cum se arata pe buna dreptate in literatura juridica, cauzele care inlatura raspunderea contraventionala sunt, in principiu, aceleasi ca in situatia raspunderii penale. Potrivit doctrinei, trebuie deosebite doua categorii de cauze care determina inexistenta sau nerealizarea elementelor raportului contraventional de constrangere, si anume: cauze care impiedica realizarea premisei raportului contraventional de conflict, cauze care impiedica realizarea elementelor raportului contraventional de conflict. Cauzele din prima categorie sunt cele de inexistenta a contraventiei, determinand lipsa temeiului unic al nasterii raportului penal de constrangere. De exemplu, inainte de condamnarea definitiva, contravenientul a decedat sau este adoptat un act de clementa, etc. Cauzele care opresc intrunirea unuia dintre elementele raportului contraventional de constrangere pot fi denumite cauze de inexistanta a raspunderii contraventionale sau cauze de nesanctionare. Cauzele de inexistenta a raspunderii contraventionale nu trebuie confundate niciodata cu cauzele de inexistenta a contraventie, deoarece primele nu exclud alte forme de raspundere, in timp ce, de regula, inexistanta contraventiei atrage si inexistanta altor forme de raspundere. In cazul cauzelor de inexistanta a contraventiei lipsesc toate elementele raportului contraventional de conflict, cat timp in situatia incidentei cauzelor de inexistanta a raspunderii lipseste numai unul sau doua dintre elementele acestui raport.

Art.11 al O.G. nr.2/2001 prevede anumite cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei si anume: legitima aparare, starea de neceitate, constrangerea fizica sau morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia volunata completa, si eroarea de fapt. Faptele realizate in oricare dintre conditiile precizate nu vor constitui contraventii pentru ca le lipseste un element esential - vinovatia [1].

Aceste cauze sunt identice cu cele prevazute de Codul Penal in articolele 44-51, cu exceptia infirmitatii, care insa a fost considerata ca un caz particular de constrangere fizica, astfel incat doctrina le-a analizat pe baza definitiilor prevazute in legea penala.

Art.11 alin.5 al O.G. nr.2/2001 prevede ca aceste cauze se constata numai de instanta de judecata, desi nu se intelege care este ratiunea acestei prevederi, atata timp cat instanta trebuie sa anuleze procesele-verbale prin care se aplica sanctiuni contraventionale, in ipoteza interventiei unei cauze justificative. Avand in vedere faptul ca legiuitorul a considerat ca agentul constatator nu ar putea avea capacitatea de a constata interventia unei cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei, se considera ca trebuia sa se prevada ca, in aceste situatii, agetul constatator sa nu incheie procesul-verbal, ci sa sesizeze instanta competenta care sa se pronunte asupra acestui aspect.

1 Legitima aparare

In cadrul relatiilor socale se pot ivi anumite situatii de conflict, care, uneori imbraca forme destul de grave. In asemena situatii, persoana care considera ca interesele si drepturile sale legitime sunt pe nedrept lezate sau puse in pericol, simte instinctiv pornirea de a raspunde la violenta prin diferite forme de autoaparare. In statul de drept, interesele ordinii juridice interzic justitia privata, impunand ca orice situatie sa se rezolve numai de catre organele statului abilitate in acest sens. Deci, nimanui nu-i este ingaduit sa-si faca singur dreptate recurgand la acte si procedee contrare ordinii de drept pentru a-si apara drepturile si interesle legitime lezate prin actiunea altei persoane.

Expresia "legitima aparare" in intelesul obisnuit are seminificatia situatiei in care, fiind tinta unei agresiuni, o persoana are dreptul sa riposteze pentru a se apara. Intr-un atare caz, riposta in aparare este legitima, corespunzand sentimentului general de dreptate si siguranta personala. In intelesul tehnic, potrivit legii, poate invoca stare de legitima aparare persoana care comite o contraventie pentru a inlatura un atac material, direct, imeidat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public, atac ce pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

Spre exemplu, este in legitima aparare o persoana agresata, care in timpul noptii, tulbura linistea publica prin strigate de ajutor. De asemenea, se afla in legitima aparare o persoana care arunca asupra unui agresor substante iritante lacrimogene.

Desi, de regula, nimeni nu-si poate face singur dreptate, totusi legiuitorul permite, in cazul unor situatii exceptionale, ca persoanele fizice sa inlature orice atac care pune in pericol valorile sociale referitoare la viata persoanei, integritatea sa coroprala, sanatatea sa, ori la interesele publice. Savarsirea unor fapte in stare de legitima aparare nu a fost niciodata sanctionata, in decursul istoriei, deoarece o asemenea fapta nu reprezinta altceva decat inlaturarea unei agresiuni ce vizeaza valori sociale importante. Nu poate fi sanctionata o conduita care nu prezinta pericol sau care, dimpotriva, prezinta utilitate social.

Legitima aparare este o riposta la un atac indreptat impotriva celor mai importante valori sociale, riposta determinata de nevoia apararii acestor valori. Fapta savarsita in stare de legitima aparare nu este contraventie.

Codul penal reglemeteaza detailat toate conditiile in care fapta prevazuta de norma de lege este caracterizata ca fiind savarsita in stare de legitima aparare. Conditiile legitimei aparari au menirea de a impiedica subiectivismul, arbitrariul sau abuzul organelor competente ori al destinatarilor legii penale. Din prevderile art.44 ale Codului penal reiese ca, pentru existanta legitimei aparari , trebuie indeplinite doua categorii de conditii: conditii referitoare la atac si conditii referitoare la aparare. Conditiile atacului sunt: sa fie material, direct, imeidat si injust, sa fie indreptat contra drepturilor unei persoane sau unui interes general, sa puna in pericol drepturile vizate sau interesul general. Conditiile atacului sunt: sa fie necesar, sa fie orientat impotriva agresorului, sa fie proportionala cu gravitatea pericolului, sa imbrace forma unei fapte prevazute de legea penala.

1.1 Atacul

Atacul poate fi definit ca o activitate ofenisva violenta a unei persoane fizice indreptata spre valorile sociale ocrotite de legea contraventionala. Numai omul poate declansa un atac, ceea ce inseamna ca animalele sau alte enititati nu pot determina agresiuni, care sa dea dreptul la o aparare legitima.In acest caz, se are in vedere numai reactia neinfluentata, libera, a animalelor, deoarece daca omul foloseste animalul ca pe un instrument nu mai vorbim de fapta animalului, ci de fapta omului. Exista atac si in cazul in care doua persoane au impresia reciproca si concomitenta ca sunt agresate una de catre cealalta. In acest caz, riposta fiecareia dintre cele persoane este justificata, dar legitima aparare intra in conexitate cu eroarea de fapt. Exista atac chiar daca acesta provine de la persoana care initial a fost victima, in situatile in care riposta victimei originare are loc dupa consumarea atacului ce a vizat-o.

Atacul este material cand se indreapta impotriva aspectului fizic al valorii sociale. Legitima aparare este incidenta numai in cazul faptelor indreptate impotriva unor valori sociale care pot fi lezate prin acte fizice, intrucat doar aceste valori sociale pot fi atacate material. Faptele savarsite in scris, prin gesturi, sau verbal cu toate ca insufla in multe cazuri temeri sau afecteaza demnitatea persoanei nu pot imbraca deregula, forma unui atac in sensul legii penale. In cazuri speciale, insulta poate sa se concretizeze si intr-o agresiune ce justifica o riposta pe cai de fapt. De exemplu, se obiectivizeaza prin anumite gesturi cum ar fi scuipaturi, aruncarea cu diverse lichide, etc. Daca o persoana reactioneaza la atacuri imateriale, savarsind o fapta prevazuta de legea penala, in functie de datele si imprejurarile ripostei, ea va putea beneficia de efectele unor circumstante atenuante. Atacul este material si atunci cand agresorul isi orienteaza energia fizica impotriva bunurilor unei persoane, fie prin punerea in executare a hotararii de a le distruge, fie prin actiunea de trecere in stapanirea sa. Relatiile dusmanoase dintre agresor si victima nu constituie un atac impotriva primului. De asemenea, un conflict verbal nu poate da dreptul la o riposta ce ar punea in pericol viata victimei. In toate cazurile, atacul nu poate fi material daca se concretizeaza prin cuvinte sau in scris.

Atacul este direct cand se indreapta asupra unei valori sociale, chiar daca nu are un contact fizic cu valoarea sociala impotriva careia este orientat. Atacul nu este direct daca intre victima si agresor se afla un obstacol material, care a impiedicat victima sa actioneze si sa pericliteze viata persoanei care a ripostat. Conditia analizata presupune existenta unei relatii cauzale intre agresiune si pericol, iar nu neaparat contactul fizic intre actele ofensive violente ale agresorului si valoarea periclitata.

Cand este imitent sau actual, atacul este imediat. Dupa gradul sau de realizare poate fi: eventual, viitor, iminent, actual si consumat. Dintre aceste cinci forme, numai a treia si a patra sunt vizate de lege. Atacul are caracter eventual daca nu este sigur ca se va declansa, adica are un caracter nesigur in ceea ce o priveste. Cand atacul este indepartat, atunci se poate numi atac viitor. Un asemenea atac nu este luat in considerare pentru ca lipseste relatia de cauzalitate dintre agresiune si pericol. Pana la momentul iminentei urmeaza sa mai aiba loc si alte descarcari de energie. Daca durata de timp pana la declansarea este aproape imperceptibila si atacul este pe cale sa apara, atacul este iminent. Indepartarea in timp si spatiu a unui atac declansat nu acorda dreptul la o riposta legitima cat timp pericolul nu este iminent, deoarece un atac iminent, dar lipsit de un pericol identic, nu primejduieste valoarea sociala vizata. Atacul este actual cand a inceput si se desfasoara, dar si in acest caz trebuie realizata cerinta iminentei sau existentei pericolului. Atacul este consumat in momentul cand a incetat si nu mai exista iminenta reluarii acestuia de catre agresor.

Atacul nu mai este actual sau iminent daca agresorul a fost dezarmat definitiv. De asemenea, atacul nu este iminent daca nu era pe cale sa se produca. In toate cazurile, cat timp nu a existat un atac efectiv din partea victimei, care sa intruneasca cerintele prevazute de lege, nu se poate retine ca fapta a fost savarsita in legitima aparare, pentru ca atacul nu era iminent. In concluzie, un atac eventual, un atac viitor, sau un atac consumat nu dau dreptul la riposta, deoarece in cazul atacului eventual, pericolul nu este sigur ca va surveni, in cazul atacului viitor acesta nu creaza un pericol iminent, iar in ipoteza agresiunii consumate valoarea sociala nu mai este pusa in pericol. Daca atacul a luat sfarsit, riposta nu mai poatea avea loc, pentru ca ea ar realiza continutul unei razbunari, care isi pierde caracterul de aparare, deoarece se transforma intr-o agresiune.

Atacul este injust cand se efectueaza impotriva legii. Injustetea atacului poate imbraca haina infractiunii sau cea a altor forme de ilicit. Atacul nu este injust daca agresiunea are loc in cadrul unui joc sportiv ce se desfasoara potrivit regulilor sale de desfsaurare sau cand organele statului intervin pentru restabilirea ordinii si a linistiii publice, respectand toate conditiile legale necesare unei asemenea interventii. Atacul unui iresponsabil este un atac ce nu poate fi calificat ca fiind injust. Daca totusi cel ce riposteaza nu cunoaste starea de iresponsabilitate, legitima aparare va fi incidenta, dar in concurs cu eroarea de fapt. In situatia inversa, cand o persoana iresponsabila respinge un atac provenit de la o persoana responsabila, riposta primei persoane nu este in legitima aparare, ci in stare de iresponsabilitate deoarce acesteia ii lipseste vointa de a se apara. In stare de necesitate se va afla si cel care va reactiona la un atac ce emana de la o persoana aflata sub incidenta celorlalte cauze ce determina inexistanta contraventiei, deoarece in atare situatii atacul nu poate fi apreciat ilicit. Agresiunea exercitata de o persoana pentru a imobiliza un infractor, in cazul infractiunilor flagrante, este o activitate permisa de lege.

O alta conditie a atacului este sa fie indreptat impotriva unei persoane, drepturile acesteia sau impotriva unui interes general. Valorile sociale impotriva carora este indreptat atacul sunt cele mai importante: viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, drepturile persoanei ori vreun interes public. Sfera valorilor sociale contra carora este orientata agresiunea poate fi impartita in umatoarele doua categorii: drepturile persoanei fizice si interesele generale. Persoana fizica este protejata impotriva oricaror atacuri ce privesc dreptul la viata, dreptul la integritate corporala, dreptul la sanatate, dreptul la libertate, dreptul la demnitate si drepturile patrimoniale. Legiuitorul a inclus in categoria valorilor sociale ce pot fi lezate de atac intreg catalogul drepturilor subiective si al intereselor publice. Desi orice drept ar putea forma tinta unei agresiuni, totusi, datorita obiectului specific al unor drepturi, unele sunt de principiu excluse din sfera atacului, pentru ca ocrotirea lor se poate realiza prin alte modalitati decat prin utilizarea mijloacelor particulare de riposta, pentru ratiunea ca reactia privata este o exceptie de la principiul conform caruia aceasta trebuie realizata de stat prin organele sale. Daca atacul agresorului vizeaza bunuri neimportante, nu se poate riposta in legitima aparare prin comiterea unei fapte indreptate impotriva agresorului. Nu poate fi vorba de interes public daca fapta agresorului viza furtul unor bunuri publice obisnuite.

Ultima conditie a atacului, este sa puna in pericol grav drepturile persoanei sau interesul general. Cu toate ca orice drept subiectiv sau interes public pot fi agresate, nu orice atac le pune intr-un pericol grav care sa legitimeze o riposta pe cai de fapt. Nu orice pericol justifica o reactie prin savarsirea unei fapte prevazute de legea contraventionala, ci numai un pericol grav. Gravitatea pericolului se apreciaza in raport cu valoarea primejduita, de persoana faptuitorului si de imprejurarile cauzei. Pericolul este grav daca este de natura sa produca o vatamare iremediabila sau greu de inlaturat, daca pericolul nu ar fi fost oprit. In lipsa unui pericol grav, agresorul initial nu este indreptatit la o riposta de natura sa pericliteze viata victimei. Dupa cele amintite mai sus, pericolul trebuie sa fie iminent sau actual, ceea ce inseamna ca un pericol evetual, viitor sau consumat nu poate justifica o riposta. In toate cazurile, imprejurarile ce sunt luate in considerare la aprecierea pericolului sunt cele contemporane existentei pericolului. Cerinta gravitatii pericolului nu este necesara printre conditiile legitimei aparari, intrucat este imposibil de cantarit gravitatea consecintei pe care pericolul ar fi produs-o, daca aceasta nu a survenit Aceasta dificultate are ca efect solutii eronate si arbitrarii, dar conditia gravitatii pericolului este si inutila, cat timp legea pretinde respectarea proportiei intre reactie si pericol.

1.2Apararea

Apararea folosita pentru a inlatura un atac care intruneste conditiile analizate anterior se materializeaza sub forma unei reactii firesti contrar unei agresiuni ce pericliteaza valorile sociale. Prin urmare, apararea in cazul legitimei aparari este o fapta prevazuta de legea contraventionala prin care o persoana anihileaza un atac material, direct, imediat, injust si periculos, orientat impotriva drepturilor unei persoane sau a interesului general. Riposta poate lua forma oricarei fapte prevazute de legea contraventionala, indiferent de incadrarea juridica a acesteia. Reactia poate fi individuala sau colectiva si poate proveni de la victima sau orice alta persoana, interesata sau nu. Pentru a fi legitima, reactia la atac, adica apararea, trebuie sa respecte unele conditii analizate in urmatoarele randuri.

Apararea trebuie sa fie necesara pentru inlaturarea atacului si ea devine necesara cand se impune fata de natura si conditiile atacului, adica este o reactie fireasca si proportionala cu natura agresiunii. Conditia necesitatii apararii pentru insaturarea atacului este una care trebuie analizata in concreto pentru ca intensitatea apararii este privita in raport cu gravitatea atacului. Apararea este necesara si in cazurile in care cel agresat putea sa evite agresiunea prin alt mijloc, deoarece ex post este de multe ori greu sau imposibil de stabilit daca victima atacului putea sau nu sa-l evite. In cazurile in care atacul putea fi evitat si acest lucru se poate stabili cu certitudine, apararea este necesara, deoarece curajul, demnitatea si solidaritatea sociala sunt virtuti care imprima ripostei caracter necesar. A accepta contrariul ar insemna sa admitem umilinta, lasitatea sau egosimul. Pe de alta parte, fuga nu se confunda cu retragerea demna din fata agresiunii. Necesitatea se apreciaza in raport cu valoarea sociala vizata, intensitatea actului, caracterul imediat al atacului, locul atacului, timpul atacului si persoana faptuitorului. Asadar, apararea este necesara chiar daca victima avea si alta cale de a inlatura atacul. Astfel spus, victima unei agresiuni ce realizaza cerintele legii are dreptul sa infrunte pericolul determinat de atac. In cazul faptelor comise in domiciliul persoanei, legiuitorul a instituit o prezumtie de existanta a legitimei aparari sub toate conditiile sale, inclusiv conditia necesitatii. Conceptul de necesitate, in cazul legitimei aparari, se desprinde dub realizarea conditiilor instituite de lege referitoare la pericolul atacului, in timp ce, la starea de necesitate, necesitatea este pretinsa de inevitabilitatea indepartarii pericolului. Riposta victimei sau a tertului care actioneaza pentru apararea victimei, nu-si pierde caracterul necesar nici in cazurile in care mijloacele acestora sunt insuficiente pentru a indeparta agresiunea. In cazul legitimei aparari, riposta nu trebuie sa fie indispensabila. Activitatea de aparare poate fi exercitata de catre victima sau orice alta persoana care doreste sa intervina in sprijinul victimei si independent de existenta sau nu a vreunei legaturi, de orice natura, intre victima si terta persoana. De altfel, in cazul apararii interesului general, intotdeauna riposta porneste de la o terta persoana. Tertul poate sa intervina, chiar daca victima nu-i cere ajutorul, inclusiv in cazul in care victima n-ar dori acest lucru. Uneori, ca urmare a ripostei, cel care sare in ajutorul victimei sau pentru apararea interesului public poate ajunge in postura de victima, caz in care sunt create conditiile unei noi aparari, pe care o poate derula aceasta din urma sau un tert. Insa, ca si victima, tertii care efectueaza activitatea de aparare trebuie sa respecte toate cerintele apararii,inclusiv proportionalitatea ripostei cu agresiunea.

Pentru a se incadra in conditiile cerute, apararea trebuie sa se indrepte impotriva atcatorului sau a mijloacelor folosite la atac. Reactia prin care se urmareste anihilarea unei agresiuni trebuie orientata contra agresorului sau mijloacelor folosite ca atare. Daca, din eroare, riposta este orientata asupra altei persoane decat atacatorul, legitima aparare intra in concurs cu eroarea de fapt. In acest caz, trebuie indeplinite atat conditiile legitimei aparari, cat si ale erorii de fapt. Pe de alta parte, in cazul in care agresiunea provine de la mai multe persoane, riposta poate fi nedeterminata daca agentul nu are posibilitatea identificarii agresorului. In acest caz, legitima aparare este concurenta cu starea de necesitate. Riposta faptuitorului nu poate fi indreptate niciodata impotriva bunurilor agresorului, daca acestea nu au nici o legatura cu atacul, in sensul ca nu au fost utilizate si nici nu urmeaza a fi folosite de catre atacator. Daca prin reactia asupra bunurilor agresorului nu se urmareste paralizarea atacului si nici nu se putea realiza in concret un asemenea efect, riposta imbraca arma razbunarii.

Apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si ea presupune existenta unui raport de proportionalitate intre aparare si atac.Aprecierea proportionalitatii apararii cu gravitatea atacului se face printr-o echivalare relativa. Cantarirea proportiei se face cu luarea in calcul a tutror datelor si imprejurarilor cauzei, dandu-se pondere diferita unora dintre ele comparativ cu altele. De pilda, derularea atacului pe timp de noapte, existanta unui conflict anterior intre parti, disproportia de forte intre agresor si victima, etc, relativizeaza conditia proportiei apararii cu pericolul determinat de atac. Pe de alta parte, proportionalitatea apararii cu efectul posibil al pericolului nu inseamna asemanarea sau echivalenta mijloacelor, pentru ca mijloacele in sine nu sunt relevante. Ceea ce are importanta este efectul ultilizarii mijloacelor, pentru ca cel ce reactioneaza la un atac, de regula surprinzator, este prins nepregatit si nu actioneaza absolut liber. Reactia are loc, asadar, prin folosirea mijloacelor aflate la indemana si sub stresul atacului. Cel care riposteaza la o agresiune poate sa-si aleaga mijloacele cu care se opune atacului, fara ca apararea sa sa fie considerata disproportionata. In esenta, evaluarea proportiei dintre atac si aparare se face prin masurarea aproximativa a gravitatii pericolului si a imprejurarilor in care a avut loc atacul. Pentru existenta depasirii limitelor legitimei aparari este necesar ca agentul sa reactioneze la un atac care intruneste conditiile necesare si legale, deoarece depasirea inseamna trecerea peste barierele legitimei aparari. Mai mult, depasirea limitelor legitimei aparari presupune, pe langa conditiile atacului si realizarea cerintelor apararii, mai putin cea referitoare la proportia dintre atac si riposta. Daca nu sunt intrunite oricare dintre celelalte conditii, cu exceptia conditiei proportionalitatii, nu poate fi vorba de depasirea limitelor legitimei aparari. In asemenea cazuri poate fi incidenta vreo alta cauza de inexistanta a contraventiei, poate fi incidenta provocarea sau pur si simplu riposta ramane fara nici un efect pe planul existantei contraventiei sau al individualizarii raspunderii contraventionale. Prin urmare, excedul de aparare nu se poate concretiza decat din punct de vedere al intensitatii reactiei, iar nu si prin alte modalitati, cum ar fi riposta intarziata sau prematura. Daca riposta este exagerata, adica depaseste limitele comparabile cu efectele agresiunii, apararea devine si ea un atac ce acorda dreptul la o reactie legitima. Acest lucru este posibil, deoarece persoana care riposteaza in mod disproportionat se situeaza in afara limitelor dreptului la aparare, incalcand legea ceea ce are seminificatia unui atac ce legitimeaza o reactie. Excesul de aparare este de doua feluri: justificat si scuzabil. In cazul excesului justificat de aparare, cel care se apara incalca regula proportionalitatii intre gravitatea actului si consecintele apararii datorita unei alterari a facultatilor sale mintale, survenita pe fondul unei pierderi partiale a controlului energiei fizice. Sunt cazuri in care, desi este vorba de o depasire a limitelor legitimei aparari, cel ce riposetaza nu este totusi subiect activ al unei contraventii, deoarece excesul de aparare se datoreaza aparitiei, in momentul ripostei, a unei stari de iresponsabilitate. In asemena ipoteze, inexistanta contraventiei se datoreaza alterarii totale a facultatilor mintale ale celui ce reactioneaza. Cazuri de exces de aparare, ce determina inexistanta contraventiei, sunt si acelea in care riposta este disproportionata din cauza reprezentarii false, de catre agent, a altor date ale realitatii contemporane momentului reactiei. In aceste cazuri depasirea limitelor legitimei aparari intra in conjunctiune cu eroarea de fapt.

Excesul de aparare este scuzabil cand depasirea proportiei dintre aparare si atac nu se datoreaza temerii sau tulburarii faptuitorului. Riposta este scuzabila numai daca se grefeaza pe o situatie de fapt ce intruneste toate conditiile legitimei aparari, mai putin proportiei dintre aparare si atac. Numai excesul justificat este asimilat de legiuitor cu legitima aparare si constituie cauza de inexistanta a contraventiei. Excesul este scuzabil, deoarece, riposta este intr-o disproportie vadita fata de atac, desi sunt intrunite toate conditiile atacului. Acesta insa nu trebuie confundat cu provocarea, circumstanta atenuanta ce consta in savarsirea infractiunii sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava. Depasirea limitelor legitimei aparari, in mod scuzabil, se diferentiaza de provocare prin aceea ca se grefreaza pe existenta tutror conditiilor de aplicare a legitimei aparari, cu exceptia conditiei proportiei, si lipsa tulburarii sau temerii, in timp ce provocarea are ca premisa preexistenta unei tulburari sau emotii, dar ii lipseste una sau mai multe dintre conditiile pe care le presupune depasirea limitelor legitimei aparari..

Constatarea legitimei aparari sau a excesului justificat are ca efect inexistanta contraventiei. O fapta comisa in legitima aparare nu are caracter ilicit. Legitima aparare este o cauza ce exclude caracterul ilicit de orice natura: contraventional sau extra contraventional al faptei. Aceasta cauza, desi nereglementata decat in materia raspunderii penale, este imprumutata in toate ramurile dreptului, conditiile de incidenta prevazute de lgea penala sunt aceleasi in toate ramurile dreptului, inclusiv in materia raspunderii contraventionale. Daca anterior agresiunii cel care s-a aparat il provocase pe agresor, atunci victima va suporta prejudiciul suferit proportional cu gradul vinovatiei sale. Excesul justificat de aparare exclude caracterul ilicit al faptei, excluzand si raspunderea civila. Insa, in cazul excesului scuzabil, raspunderea civila va fi inlaturata numai proportional cu prejudiciul produs pana in momentul depasirii echivalentei agresiunii. Legitima aparare poate intra in concurs cu alte cauze de inexistanta a contraventiei. Cel mai adesea legitima aparare poate coexista cu stare de necesitate sau cu eroarea de fapt. Legitima aparare este o cauza de inexistanta a contraventiei si produce efecte in rem, ceea ce inseamna ca, daca s-a probat existanta legitimei aparari, conscintele sale se vor extinde asupra tuturor participantilor la savarsirea faptei. Efectele legitimei aparari sunt generale, adica determina inexistanta oricarei forme de ilicit, contraventional penal, civil, disciplinar, administrativ, etc.

2 Starea de necesitate

Se afla in stare de necesitate persoana care comite o contraventie pentru a salva de la un pericol iminent, si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, sau a altuia, precum si un interes public. Comiterea unei contraventii in asemenea conditii este caracteristica starii de necesitate. In aceasta situatie pericolul inevitabil si iminent face ca titularul valorii amenintate, sub presiunea constrangerii, sa savarseasca o fapta necesara, indispensabila pentru salvarea acestor valori. In momentul apaitiei pericolului, faptuitorul este obligat, pentru a apara valoarea sociala amenintata, sa sacrifice o valoare sociala de mai mica importanta. Existenta pericolului inevitabil si imminent constrange pe contravenient sa comita o fapta ilicita, dar necesara salvarii valorii amenintate. Conceptual de necesitate este legat de ideea de inevitabilitate, de constrangere si nu de ideea utilitatii raportului de valori aflate in joc. Pentru a exista starea de necesitate, trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii:fapta contraventionala sa se savarseasca ca urmare a unui pericol neprevazut, pericolul sa fie iminent si inevitabil, fapta sa fie savarsita numai in scopul de a salva viata, integritatea corporala sau sanatatea faptuitorului, a altei persoane, un bun material al sau, al altuia ori un interes public si prin contraventia comisa sa nu se produca, in mod constient urmari mai grave decat daca nu se intervenea.

Starea de necesitate nu se confunda cu starea de asediu, sau cu starea de urgenta, desi ambele pot fi surse ale starii de necesitate. Cel care intervine in stare de necesitate apara de la un pericol iminent valori sociale deosebite-viata, integritatea corporala sau sanatatea, un bun important sau un interes public. Actiunea de salvare poate apartine atat persoanei titulare a valorii sociale periclitate, cat si a altei persoane interesate sau neinteresate si chiar impotriva vointei persoanei aflate in pericol. Sursele pericolului pot fi dintre cele mai diverse, cum ar fi: fenomene naturale, fapte ale unor personae iresponsabile, reactii ale animalelor, activitati umane, defectarea unor instalatii tehnice, etc.

Un exemplu potrivit pentru a prezenta starea de necesitate, ca fiind o cauza care inlatura caracterul contraventional al faptei, reiese din urmatoarea speta:

Situatia medicala de urgenta. Starea de necessitate.

O.U.G. nr. 195-2002, art.90 lit.e)

O.G. nr. 85-2003, art.231 lit. h)

O.G. nr.2-2001

Urgenta cu care recurentul-petent a actionat pentru a ajunge in timp util la spital cu o pacienta pe care o trasporta, ceea ce a determinat imposibiiitatea prezentarii la organele de politie in vederea anuntarii accidentului ca si in imprejurarea ca la momentul producerii evenimentului rutier celalat conducator auto implicat a declarat ca nu ar aprecia ca care pagube materiale, imprejurare care a intarit convingerea recurentului ca nu ar exista in fapt pagube pentru anuntarea carora sa fie necesara anuntarea organelor de politie, constituie elemente care, coroborate, conduc spre retinerea in favoarea recurentului a unor cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei, prevazute la art.90 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002, respective starea de necessitate in care s-a aflat recurentul-petent.

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A - VIII-a,

DECIZIA CIVILA NR.700 DIN 17 MARTIE 2005

Prin sentinta civila nr.6 12.01.2005, pronuntata in dosarul nr.9523/2004, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte plangerea contraventionala formulata de contestatorul I.I impotriva procesului verbal de contraventie seria AU nr.003441 12.09.2004 incheiat de intimata M.A.I-D.G.P.M.B, a inlaturat masura retinerii atestatului profesional seria CTPX nr.02046 eliberat de MTCT-Autoritatea Rutiera Romana, obligand intimatie sa restituie atestatul contestatorului, si a mentinut celelalte dispozitii ale procesului verbal.

Pentru a hotara in acest sens, prima instanta a retinut ca fapta petentului constituie contraventia prevazuta de art.160 alin.(1) din H.G. nr.85/2003, neexistand niciunul din motivele de nulitate absoluta a procesului-verbal prevazute de O.G. nr.2/2001 si a constatat ca procesul-verbal este legal si temeinic in ceea ce priveste aplicarea sanctiunii amenzii.

Instanta de fond a apreciat ca in mod correct a fost retinut permisul de conducere insa in ceea ce priveste retinerea permisului profesional a constatat ca s-a realizat cu incalcarea art.236 alin.(1) din H.G. nr.85/203, potrivit caruia retinerea atestatului se poate realiza doar atunci cand se constata ca valabilitatea acestuia a expirat, ori atesatul petentului era valabil pana la data de 17.12.2008.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a la data de 23.02.2005 sub nr. 1604/CV/2004.

In motivarea recursului, recurentul a aratat ca in mod gresit s-a retinut in procesul-verbal, si ulterior, de catre prima instanta ca a condus autotorismul B-53-XPA pe Calea Vitan pentru ca in realitate evenimentul rutier a avut loc in parcarea-Policlinicii "Sf. Ioan" si ca nu a fost vorba de o manevra gresita, ci de o alunecare inspre spatele masinii, determinata de inclinarea terenului.

Recurentul a mai aratat ca faptul de a nu se fi prezentat la unitatea de politie pentru anuntarea accidentului care a avut ca urmare pagube materiale s-a datorat urgentei in care se afla, fiind nevoit sa insoteasca la policlinica clienta pe care o avea si care se afla intr-o stare grava, ceea ce a necesitat si operarea ei.

Potrivit sustinerilor recurentului, hotararea de a nu se prezenta la organul de politie a luat-o in comun accord cu celalalt sofer implicat in accident, care a acceptat sa mearga cu recurentul la targ, in vederea cumpararii unei bare cu care sa fie inlocuita cea care a crapat in momentul atingerii, situatie in care acesta nu a apreciat ca ar fi fost pagubit.

Intimata, desi legal citata nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.

In cadrul probei cu inscrisuri, care a fost admisa la cererea recurentului, au fost depuse la dosarul cauzei adeverinta nr. 594/110.2004 eliberata de SC B.T. SRL, care confirma absolvirea de catre recurent a cursurilor de siguranta rutiera organizate conform prevederilor art.242 din H.G. nr.85/2003, chitanta si factura fiscala cu care s-a achitat contravaloarea cursului de siguranta rutiera, o schita a locului accidentului si o scrisoare medicala eliberata dupa consultarea clientei care se afla in autotorismul condus de recurent in momentul producerii accidentului

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de dispozitiile art.304 C proc.civ., Tribunalul apreciaza ca recursul este intemeiat pentru considerentele ce se vor prezenta in cele ce urmeaza. Se retine in primul rand faptul ca prin procesul-verbal de contraventie contestat recurentul-petent a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 2.000.000 lei in baza art.90 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002, raportat la art. 226 lit.a) din H.G.R. nr. 85/2003.

Totodata, in baza articolului 231 lit.h) din O.G. nr.85/2003, s-a dispus retinerea permisului de conducere si a atestatului profesional a petentului, faptele retinute in sarcina acestuia fiind aceea de a nu se fi asigura la schimbarea directiei de mers, ceea ce a avut drept consecinta tamponarea vehicului B-13-NSK care se afla stationat- si aceea de a nu se fi prezentat in termenul stabilit de lege pentru anuntarea accidentului.

Asa cum rezulta din actele dosarului, recurentul-petent nu s-a asigurat corespunzator ca poate sa porneasca din loc fara a pune in pericol ceilalti participanti la trafic, astfel ca in mod corect s-a dispus sanctionarea sa contraventionala cu amenda pentru aceasta fapta prevazuta la art.160 alin. (1) din H.G. nr.83 2003.

In ceea ce priveste insa cea de-a doua fapta constatata, neprezentarea termenului prevazut de lege la unitatea de politie pe raza caruia s-a produs accidentul de pe urma caruia au rezultat numai pagube materiale, se cuvine a fi reevaluat intreg materialul aflat la dosarul cauzei.

Se retine ca recurentul a recunoscut savarsirea faptei ce i se imputa, insa pe langa aceasta recunoastere, in baza probatoriilor administrate se contureaza si imprejurarile savarsirii faptei.

Urgenta cu care recurentul-petent a actionat pentru a ajunge in timp util la spital cu o pacienta pe care o trasnporta, ceea ce a determinat imposibilitatea prezentarii la organele de politie in vederea anuntarii accidentului, ca si imprejurarea ca la momentul producerii evenimentului rutier celalalt conducator auto a declarat ca nu ar aprecia ca are pagube materiale, imprejurare care a intarit convingerea recurentului ca nu ar exista pagube pentru anuntarea carora sa fie necesara anuntarea organelor de politie, constituie elemente, care ccoroborate, conduc spre retinerea in favoarea recurentului a unor cause care inlatura caracterul contraventional al faptei prevazute la art.90 lit.e) din O.U.G. nr.195/2002, respectiv stare de necesitate in care s-a aflat recurentul petent.

Se retine totodata, asa cu corect a apreciat si instanta de fond, ca masura retinerii atestatului profesional a fost nelegal aplicata, nefiind indeplinita in cauza conditia prevauta la art. 236 alin. (1) din H.G. nr.85/2003, respectiv valabilitatii atestatului.

Pentru aceste motive si in raport de conditiile retinute, situatia in care s-a aflat recurentul la data producerii faptei prevazute de art.90 lit.e) din O.G. nr.195/2002, conduc spre retinerea in favoarea acesteia a starii de necesitate, ca o cauza de inlaturare a raspunderii contraventionale, cu toate consecintele ce decurg din aceasta."

Constatarea existentei starii de necessitate are ca efect excluderea caracterului contraventional al faptei prevazute de lege si, pe cale de consecinta, imposibilitatea tragerii la raspundere specifica, deoarece numai contraventia este temeiul raspunderii contraventionale. In unele cazuri, activitatea de salvare desfasurata in stare de necesitate lezeaza valori sociale ale unor personae fara nicio implicare in declansarea pericolului. Valoarea sociala salvata apartine de cele mai multe ori faptuitorului, dar sunt si cazuri cand valoarea sociala salvata apartine unui tert. Starea de necesitate poate intra in concurs cu legitima aparare daca doua sau mai multe persoane se afla in stare de necesitate comuna si sunt nevoite sa-si indrepte actiunea una impotriva alteia. Daca o persoana aflata in stare de necesitate apreciaza fals pericolul, aceasta cauza intra in concurs cu eroarea de fapt. Daca faptuitorul si-a dat seama, la data savarsirii activitatii de salvare, ca produce efecte mai grave decat cele care ar fi avut loc in ipoteza in care ramanea in pasivitate, desi nu beneficiaza de efectele starii de necesitate, este recunoscuta totusi in favoarea sa circumstanta atenuata privind depasirea limitelor starii de necesitate. Starea de necesitate poate intra in concurs cu toate celelalte cauze de inexistenta ale contraventiei.

3 Constrangerea fizica sau morala

Fapta savarsita din cauza unei constrangeri exercitate asupra faptuitorului de catre o alta persoana nu constituie contraventie. Contraventia poate fi comisa datorita unei constrangeri fizice, careia faptuitorul nu i-a putut rezista, sau din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa, ori alteia si care nu putea fi inlaturata decat prin comiterea faptei respective. Deci, exista constrangere fizica si contrangere morala, cunoscuta si sub denumirea de amenintare.

In acceptiune juridica obisnuita, constrangerea este o imprejurare exterioara, exceptionala, imprevizibila si de neinlaturat, ce determina comiterea unei fapte antisociale. In cazul incidentei constrangerii, conduita faptuitorului se situeaza in afara controlului acestuia, datorita unei energii straine lui, care il determina sa actioneze sau sa ramana imobilizat. In momentul savarsirii faptei, faptuitorul trebuie sa aiba vointa libera, sa nu fie supus niciunei forte exterioare, care sa-i paralizeze factorul volitiv. Pentru a fi cauza ce exclude vinovatia, energia straina faptuitorului trebuie sa determine in exclusivitate fapta antisociala. Daca energia exterioara nu a fost singura cauza a rezultatului, ci a intrat in conjunctiune cu alte energii, este necesar sa se stabileasca gradul de contributie cauzala al fiecareia dintre energiile cu rol cauzal.

Ambele forme constituie cauze care pun persoana faptuitorului in imposibilitatea de a-si determina liber vointa si ca atare, prezenta lor exclude caracterul contraventional al faptei. Motivul care inlatura acest caracter consta in lipsa trasaturii esentiale a contravetiei-vinovatia-corelata cu lipsa libertatii de vointa si actiune a faptuitorului, conditie indispensabila subiectului oricarei contraventii.

Pentru a fi vorba de constrangere fizica trebuie indeplinite urmatoarele conditii: fapta comisa sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie intr-un act normativ, contraventia sa fie savarsita datorita unei actiuni exterioare de constrangere fizica exercitata asupra faptuitorului prin care este paralizata capacitatea contravenientului de

a-si dirija liber vointa si actiunile sale, constrangerea fizica exercitata trebuie sa fie de natura a paraliza libertatea de vointa si actiune a faptuitorului care nu poate intreprinde alte masuri decat comiterea contraventiei respective. Deci, faptuitorul devine un instrument care este pus in miscare sau oprit sa actioneze de un factor exterior caruia el nu-i poate rezista in niciun fel. Daca se stabilesste ca persoana fata de care s-a exercitat constrangerea avea posibilitatea sa opuna rezistenta ori sa se sustraga acestei constrangeri nu se poate retine existenta acestei cauze de inlaturare a caracterului contraventional.

Constrangerea morala exista atunci cand persoana comite o sanctiune prevazuta si sanctionata de un act normativ, datorita unei amenintari cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altuia, pericol ce nu poate fi inlaturat in alt mod. Ca si constrangerea fizica cea morala este ca o cauza care rapeste persoanei constranse posibilitatea de a-si putea determina si dirija liber vointa fapt ce exclude existenta vinovatiei si pe cale de consecinta, inlatura caracterul contraventional al faptei. Pentru existenta constrangerii morale trebuie indeplinite urmatparele conditii: sa se exercite asupra psihicului faptuitorului o actiune de constrangere de catre o alta persoana prin amenintare. Exista constrangere morala atunci cand o persoana se afla sub presiunea unei temeri puternice provocata de amenintarea venita din partea altei persoane care o constrange sa actioneze in sesnul dorit de cel care ameninta. Persoana expusa unui pericol poate fi faptuitorul ori alta persoana indiferent daca intre ele exista vreo legatura de rudenie, prietenie, etc. De asemenea, este necesar ca intre raul cu care se ameninta si cel care ar rezulta din savarsirea contraventiei sa existe o anumita proportie. In acelasi timp se considera ca pericolul cu care se ameninta sa fie grav, adica sa se refere la un rau ireparabil sau greu de remediat fiindca numai teama de un astfel de rau va justifica existenta constrangerii. Aceasta constrangere va avea efecte pe linia inlaturarii caracterului contraventional al faptei, numai in masura in care pericolul pe care il vizeaza amenintarea este actual sau iminent, pe cale sa se produca si daca are un caracter injust. O alta conditie a constrangerii morale este ca pericolul grav sa nu poata fi inlaturat in alt mod decat prin savarsirea unei contraventii prevazuta si sanctionata de un act normativ, impusa de cel care ameninta. Cu alte cuvinte, cel constrans nu are o alta posibilitate, decat cel mult sa suporte producerea raului cu care este amenintat, ceea ce nu reprezinta o solutie de salvare.

4 Cazul fortuit

Cazul fortuit este acea cauza de inlaturare a caracterului contraventional al faptei ce consta in comiterea unei fapte prevazute de legea conatraventionala, al carui rezultat este consecinta unei forte a carei interventie nu putea fi prevazuta. Cazul fortuit este o imprejurare imprevizibila care determina producerea unei consecinte, fara ca vreunei persoane sa i se poata retine vinovatie. Cazul fortuit incepe acolo unde inceteaza culpa si sfarseste acolo unde incepe forta majora. Cazul fortuit afecteaza fie factorul intelectiv fie factorul volitiv, deoarece faptuitorul nu prevede rezultatul faptei ori ii lipseste manifestarea de vointa. Cazul fortuit este o intamplare imprevizibila, care nu poate fi stabilita decat ex post iar nu si ex ante, intrucat accidentalitatea unei imprejurari este o problema ce se analizeaza in concreto. Conform art. 47 Codul penal: "Nu constituie infractiune fapta prevazutaa de legea penala al carei rezultat este consecinta unei imprejurari care nu putea fi prevazuta."

Din prevederile legale rezulta ca pentru existenta cazului fortuit, trebuie indeplinite anumite conditii, prima dintre ele constand in cerinta ca rezultatul faptei sa fie consecinta unei imprejurpari imprevizibile.

Imprevizibilitatea imprejurarii de care depinde caracterul contraventional al faptei trebuie sa fie obiectiva, adica nici o alta persoana, aflata in locul faptuitorului, sa nu fi avut posibilitatea prevederii survenirii intamplarii si efectelor acesteia. In caz contrar, rezultatul faptei este previzibil, iar agentul inseamna ca a actionat din culpa, situatie in care fapta prevazuta de legea contraventionala va fi contraventie daca legiuitorul o sanctioneaza. In randurile urmatoare, vom prezenta o speta reprezentand situatia de mai sus.

"Lucrari de demolare a unor pereti ai constructiei in afara autorizatiei de construire. Caz fortuit. Lipsa dovezii."

Legea nr.5/1991, art.26 alin.(1) lit.a) O.G. nr.2/2001, art. (1) alin. 1)

Chiar daca in urma decopertarii imobilului s-ar prabusi portiuni din peretii mansardei si etajului 1, petentul nu era in drept sa procedeze la indepartarea integrala a acestora, in mod voluntar, cat timp riscul de prabusire iminenta nu a fost dovedit.

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA a VIII DECIZIA CIVILA nr.2408 din 13.10. 2005

Prin plangerea inregistrata pe rolul judecatoriei secotului 1 Bucuresti, sub numarul 10093/2005, petentul C.I., in contradictoriu cu intimata Primaria Sectorului 1 Bucuresti, a solicitat anularea procesului -verbal nr.33/10.03.2005 intocmit de intimata.

In motivarea plangerii, petentul a aratat ca decopertarea peretilor in vederea executarii lucararilor conform autorizatiei de construire, etajul superior si mansarda s-au prabusit, fiind necesara desfiintarea acestora pentru a nu periclita persoane ori bunuri invecinate.

Prin sentinta civila nr. 7160/11.07.2005 Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, s-a respins ca neintemeiata plangerea contraventionala, avand in vedere ca fapta ii este imputabila petentului in conditiile in care o parte din pereti au fost desfiintati voluntar de catre petent, astfel cum a confirmat martorul audiat.

Petenetul a formulat recurs impotriva acestei sentinte invocand oral motivul prevazut de art.304 pct.9c.proc.civ. sustinand ca prabusirea a avut loc din cauza starii imobilului, iar indepartarea portiunilor ramase neprabusite era necesara pentru a nu pune in pericol vieti omenesti.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Trobunalul retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal nr.33/10.03.2005, intocmit de intimata, s-a aplicat recurentului o amenda de 100.000.000.lei pentru savarsirea faptei prevazute de art.26, alin.(1) lit.a) din Legea nr.50 1991, retinandu-se ca a efectuat lucrari de dezafectare la un imobil fara autorizatie de desfiintare.

Apararile recurentului privind netemeinicia procesului-verbal sunt apreciate si de catre Tribunal ca neintemeiate. Astfel, chiar daca in urma decopertarii imobilului s-au prabusit portiuni din peretii mansardei si etajului 1, totusi recurentul a procedat la indepartarea integrala a acestora, in mod voluntar desi nu poseda autorizatie de desfiintare respectiv de construire pentru aceste lucrari, ci numai pentru consolidare si supraetajare. Necesitatea desfiintarii peretilor pentru a nu pune in pericol persoane sau bunuri innvecinate, deci incidenta unui caz fortuit ca imprejurare care inlatura raspunderea contraventionala prevazut de art.11 alin.1 din O.G. nr.2/2001 nu a fost dovedita nici la fond si nici la recurs.

Punctul de vedere exprimat extrajudiciar de un expert tehnic nu probeaza iminenta producerii unor pagube pentru a justifica dezafectarea peretilor inainte de obtinerea autorizatiei. Nici obtinerea autorizatiei de desfiintare, dupa data intocmirii procesului-verbal nu prezinta relevanta fiind necesar ca aceasta sa existe inainte de inceperea lucrarilor.

Prin urmare, este legala si temeinica solutia instantei de fond de respingere a plangerii ca neintemeiata, Tribunalul urmarind sa respinga recursul ca nefondat, conform art. 312C. proc. civ".

Sursele cazului fortuit sunt diverse, spre exemplu: starea maladiva a unei persoane, o energie naturala, tehnicizarea activitatii, comportarea unei persoane, reactia animalelor, etc. Imprevizibilitatea, in situatia cazului fortuit, se refera la interventia imprejurarii ce determina rezultatul, iar nu la insusi rezultatul produs.

O alta conditie necesara pentru existenta cazului fortuit este ca imprejurarea imprevizibila sa fi intrat in conjunctiune cu fapta carei consecinta a determinat-o.Viteza excesiva, defectiunile la sistemul de franare, neatentie inculpatului si reactia tardiva a acestuia sunt elemente care exclud cazul fortuit, chiar daca si victimei i se poate imputa faptul ca a traversat strada in fuga si printr-un loc nepermis. Daca accidentul este imputabil exclusiv victimei, existenta unei imbibatii alcoolice in sangele faptuitorului nu are vreo influenta cu privire la la excluderea caracterului infractional al faptei, atata vreme cat stare de ebrietate nu are niciun rol cauzal.

Ultima conditie pentru a avea loc cazul fortuit in cadrul dreptului contraventional este ca fapta care a produs rezultatul socialmente periculos datorita intervenirii imprejurarii fortuite sa fie o fapta prevazuta de legea contraventionala. Numai fapta prevazuta de legea contraventionala poate constitui premisa discutarii incidentei sau neincidentei cazului fortuit, cauza care determina inexistenta contraventiei. Se poate spune ca imprevizibilitatea, in situatia cazului fortuit, este obiectiva si tine de limitele cunoasterii, Daca imprejurarea imprevizibila a fost produsa de o persoana, fapta nu va fi contraventie in privinta faptuitorului a carui activitatea a produs rezultatul, dar va fi contraventie referitor la cel care a determinat imprejurarea imprevizibila.

Cazul fortuit este o cauza care exclude caracterul contraventional al faptei prevazute de legea contraventionala. Cazul fortuit este o cauza reala, ceea ce inseamna ca efectele sale se vor extimde asupta tuturor participantilor.

5 Iresponsabilitatea

Potrivit legilor in vigoare, fapta savarsita de o persoana care din cauza starii mintale sau vreunei infirmitati nu poate sa raspunda de fapta imputata nu este contraventie. Iresponsabilitatea datorita starii mintale a faptuitorului constituie o cauza de inlaturare acaracterului contraventional al faptei comise, deoarece ea nu este savarsita de un subiect responsabil. O asemenea persoana nu poseda insusirile mintale necesare pentru a intelege de ce anumite actiuni sau inactiuni prezinta pericol social si de ce au ele caracter ilicit. Aceste insusiri mintale sunt reprezentate de discernamant, inteligenta, constiinta si ratiune.

Caracteristic starii de iresponsabilitate este lipsa acelor facultati psihice ale persoanei datorita unor anomalii sau boli mintale(schizofrenie, cretinism, infantilism, debilitate mintala, psihoza, etc.) care nu-i permit sa inteleaga natura si semnificatia actelor sale de conduita sau sa fie stapana pe ele. In raport cu aceste cauze si cu efectele lor, starea de incapacitate psihica poate fi determinata sau temporara.

Pentru ca fapta prevazuta de legea penala sa fie contraventie, faptuitorul trebuie sa fie in deplinatatea facultatilor psihice, adica sa aiba capacitatea reprezentarii actului sau de conduita si rezultatului acesteia. In lipsa aptitudinii bio-psiho-fizice, persoana fizica nu poate fi subiect pasiv al raportului contraventional de constrangere, deoarece este o persoana anormala, iar legea sanctioneaza exclusiv persoanele cu un comportament firesc. Prin fire normala nu se intelege idealul, ci tipul de om care isi poate constientiza activitatea si dirija vointa. Lipsa vreunuia dintre cei doi factori psihici -intelectivi si volitivi- inseamna incapacitate, fiindca aceste persoane nu realizeaza caracterul ilicit al faptelor lor sau nu se pot stapani. Incapacitatea intelectiva sau volitiva a persoanei este datorata alienatiei mentale sau altor cauze. Acasta cauza de excludere a vinovatiei nu trebuie confundata cu alte incapacitati prevazute de lege si ea poate fi innascuta sau aparuta dupa nastere. In esenta, incapacitatea penala a persoanei fizice se datoreaza fie starii de incostienta, fie imaturitatii acesteia. Bolile mintale sunt foarte diverse, dar ceea ce este relevant in aceasta problema este efectul bolilor, care este necesar sa aboleasca discernamantul faptuitorului.

Inca din trecut, in antichitate, iresponsabilii erau trasi la raspundere civila, dar nu erau sanctionati penal. In Evul Mediu, bolnavii psihici erau apreciati ca persoane "posedate de diavol", calificare ce atragea sanctiuni mult mai severe decat in cazul oamenilor sanatosi psihic. Sub influenta ideilor umaniste, generata mai tarziu, a aparut nesanctionarea iresponsabililor, datorita lipsei discernamantului. Foarte important de stiut este ca la unele boli mintale, discernamantul nu este inlaturat in intregime sau este prezent doar cu caracter pasager. Daca fapta este savarsita in momentele de luciditate, agentul va raspunde contraventional. Starea de hipnoza trebuie asimilata cu iresponsabilitatea, deoarece faptuitorul care se gaseste in aceasta stare nu are capacitatea de a realiza conduita sa si consecintele acesteia.

Pentru ca starea mintala a unei persoane sa determine inlaturarea caracterului contraventional al unei fapte este necesar ca incapacitatea psihica sa fie constatata de un organ medical de specialitate. Constatarea iresponsabilitatii are loc pe baza unei expertize de specialitate, intocmita de o comisie de medici legisti, care va trebui sa decida daca faptuitorul a avut sau nu discernamant in momentul comiterii faptei. In practica sunt luate in considerarea si alte acte medicale.

Iresponsabilitatea trebuie sa indeplineasca anumite conditii, printre care amintim ca faptuitorului trebuie sa ii lipseasca unul dintre cei doi factori, intelectivi sau volitivi si lipsa celor doi factori, sau a unuia dintre ei, sa existe in timpul comiterii contraventiei, starea de iresponsabilitate nu este determinata de betie, minoritate sau eroare de fapt, ea avand propriile ei caracteristici, si ultima conditie, desi cea mai importanta este ca fapta comisa in stare de iresponabilitatea sa fie prevazuta de legea contraventionala.

Iresponabilitatea constatata legal are ca efecte inlaturarea caracterului contraventional al faptei prevazute de legea contraventionala. Daca la savarsirea contraventiei, alaturi de persoana iresponsabila s-au aflat si persoane responsbile, acestea vor raspunde contraventional. Pentru a exclude contraventia, iresponsabilitatea trebuie sa fie totala. Lipsa partiala a discernamantului nu are ca efect lipsa capacitatii psihofizice a faptuitorului. Aceasta va putea totusi sa fie luata in considerare, la individualizarea judiciara a sanctiunilor, ca o circumstanta atenuata judiciara. Survenirea starii de iresponsabilitate, intr-un moment ulterior savarsirii faptei, nu exlcude infractiunea sau contraventia, ci va pune problema suspendarii procesului penal sau a amanarii ori suspendarii executarii pedepsei. In cazul in care faptuitorul a comis mai multe fapte dintre care unele in stare de normalitate, iar altele in stare de incapacitate, tratamentul juridic va fi diferit, in functie de atitudinea bio-psiho-fizica a faptuitorului. Astfel, pentru fapta sau faptele savarsite in stare de anormalitate este exclusa raspunderea contraventionala, iar pentru faptele ori fapta comisa in stare de normalitate faptuitorului i se vor aplica sanctiunile corespunzatoare unei persoane capabile din punct de vedere contraventional. Faptul ca achitarea s-a dispus pentru iresponsabilitate, nu constituie o cauza pentru nerezolvarea actiunii civile, lipsa descernamantului avand ca efect numai excluderea raspunderii penale nu si a celei civile.

6 Betia

Betia este o stare psihico-fizica anormala in care se gaseste o persoana datorita efectelor pe care le are asupra organismului sau asupra facultatilor mintale anumite substante excitante sau narcotice consumate de acea persoana sau introduse in corpul sau. Cea mai frecventa forma de betie este betia alcoolica sau intoxicatia etilica. Dupa cum se cunoaste, betia provoaca devieri specifice de la starea psiho-fizica normala, aceste devieri duc la diminuarea, uneori chiar anihilarea a capacitatii psiho-fizice a persoanei, punand-o in imposibilitatea de a-si da seama si de a fi stapana pe actiunile sau inactiunile sale. Dupa atitudinea fata de provocarea starii de betie se face distinctie intre betia accidentala provocata independent de vointa persoanei si betia volunatara. Singura care inlatura caracterul contraventional al faptei este betia accidentala completa.

Betia este acea cauza care exclude vinovatia datorita imprejurarii ca faptuitorul se afla in momentul savarsirii faptei prevazute de legea contraventionala in stare de betie involuntara totala produsa de alcool sau alte substante. Sub denumirea de betie, Codul penal acopera mai multe forma de intoxicare. Dupa gradul de intoxicatie, betia poate fi totala sau partiala. Betia totala, este de trei feluri: psihopatica, epileptica si totala. Primele forme de betii intra in sfera psihopatologiei si tin de incapacitate sau iresponsabilitate, deoarece sunt specii de alienatie mintala.Betia completa este singura forma care intra in sfera cauzei de inlaturare a vinovatiei analizate.

Ca si celelalte cauze care inlatura caracterul contraventional al faptei, betia presupune cateva conditii. Trebuie sa fie accidentala, adica persoana in cauza sa fi ajuns in stare de betie datorita unor imprejurari mai presus de vointa sa. Persoana care ajunge voit in stare de betie, pentru prima oara in viata, nu beneficiaza de aceasta cauza de excludere a caracterului contraventional al faptei, intrucat starea nu a fost provocata de cauze independente de vointa sa. Betia trebuie sa fie completa, adica energia psihica a persoanei sa fie paralizata in totalitate. Nu poate fi retinuta betia, chiar daca este completa, atata timp cat faptuitorul a ajuns cu voia sa in stare de betie. Betia patologica nu constituie cauza de excludere a caracterului contraventional al faptei daca faptuitorul consuma voluntar alcool. Betia nu este completa ori de cate ori faptuitorul a avut coerenta in vorbire. Betia trebuie sa existe in momentul comiterii faptei prevazute de legea contraventionala, existanta sa dupa sau inaintea momentului savarsirii faptei constituind contraventie. Numai fapta prevazuta de legea contraventionala realizeaza premisa discutarii incidentei sau neincidenteo betiei, cauza care exclude caracterul contraventional al faptei.

Betia este o cauza de inlaturare a caracterului contraventional al faptei, numai daca este complet involuntara. In schimb, daca este voluntara, persoanele consumand alcool din obisnuinta, nu numai ca nu beneficiaza de un tratament sanctionar mai bland, ci li se retine circumstante agravante.

7 Minoritatea

Conform art.50 din Codul penal: "Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal." Minoritatea faptuitorului este acea cauza care exclude vinovatia, datorita faptului ca acesta nu a implinit, la data comiterii faptei, varsta minima prevazuta de lege. Dintre cele patru etape ale vietii, copilaria, adolescenta, maturitatea si batranetea, numai ultimele trei sunt cuprinse in sfera subiectilor activi ai contraventiei, deoarece copilaria este o incapacitate bio-psiho-fizica normala, fireasca.

Adolescenta este etapa ce debuteaza cu aparitia discernamantului si se finalizeaza cu desavarsirea acestuia. Prima parte a adolescentei este denumita adolescenta primara, iar cea de-a doua adolescenta secundara. In dreptul penal adolescentii primari beneficiaza de prezumtia relativa de lipsa a discernamantului. In schimb, adolescentii secundari sunt prezumati relativ ca au discernamant. Din punct de vedere al dreptului contraventional, calitatea de subiect pasiv al raportului penal de constrangere o poate avea, fara nicio deosebire, orice persoana fizica matura sau ajunsa la varsta senectutii.

Pentru a exclude caracterul contraventional al faptei, minoritatea trebuie sa indeplineasca cateva conditii. Daca in momentul savarsirii faptei minorul implinise varsta de 14 ani, acesta va raspunde contraventional, chiar daca varsta a fost implinita in timpul efectuarii elementului material al faptei.Numai fapta prevazuta de legea contraventioanala realizeaza situatia discutarii incidentei sau neincidentei minoritatii, cauza care exclude vinovatia. Pe de alta parte, nu in toate minorul sub varsta de 14 ani este lipsit de capacitatea de reprezentare activitatii sale. Astfel, este posibil ca un minor sa nu raspunda contraventional, desi el a savarsit fapta cu vinovatie.

Fapta savarsita de un minor care nu indeplineste conditiile pentru a fi subiect activ al contraventiei nu constituie contraventie. Minoritatea este o cauza personala de inexistanta a contraventiei si ea nu se rasfrange asupra celoralti participanti decat daca si acestia se afla in stare de minoritate. Minorul care nu raspunde contraventional va raspunde civil, ori de cate ori acesta a actionat cu discernamant. De asemenea, alaturi sau pentru minor, vor raspunde civil si parintii acestuia.

8 Eroarea

Aceasta cauza exoneratoare de raspundere presupune necunoasterea sau cunoasterea gresita de catre faptuitor, in momentul comiterii contraventiei, a existentei unei stari de fapt, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul contraventional al unei fapte. Daca el ar fi cunoscut in mod corect realitatea nu ar fi savarsit contraventia. Eroarea de fapt se caracterizeaza prin accea ca faptuitorul, desi are capacitatea fizica si psihica, in momentul comiterii contraventiei, isi reprezinta gresit realitatea obiectiva, deoarece nu cunoaste anumite stari de fapt, situatii sau imprejurari in momentul respectiv, ori le cunostea gresit, deformat, astfel incat, in ambele exista o discorcondanta intre aceasta realitate obiectiva si imaginea pe care si-o face acea persoana despre realitate. Aceasta contradictie intre realitatea obiectiva si reprezentarea sa subiectiva il pune pe contravenient in imposibilitatea de a-si da seama de caracterul ilicit al faptei comise si in consecinta de a-si putea dirija vointa si actiunea in mod constient. De subliniat este faptul ca eroarea de drept, adica necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii, nu inlatura caracterul contraventional al faptei pentru ca nimeni nu se poate apara invocand necunoasterea legii, nemo censetur ignorare legem. In dreptul contraventional numai eroarea de fapt este socotita cauza care exclude vinovatia faptuitorului. In sensul afirmatiilor ce preced, practica judiciara este ferma pe pozitia ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Astfel, intr-o speta a fost respinsa apararea unui conducator auto care a invocat faptul ca nu avea cunosstinta despre obligatia sa de a anunta organele de politie in cazul accidentelor de circulatie

"Eroare de drept. Inadmisibilitatea invocarii necunoasterii legii.

O.G. nr.2/2001, art.11

Necunoasterea obligatiei conducatorului auto implicat intr-un accident de circulatie soldat cu pagube materiale de a se prezenta la organele de politie pentru anuntarea accidentului nu constituie motiv de exonerare de raspundere. Nici lipsa petentului din localitate nu se incadreaza in prevederile art.11 din O.G. nr.2/2001.

Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a,

Decizia civila nr.1764 din 21 iulie 2005

Prin sentinta civila nr.2283/22.04.2005, Judecatoria Sectorului 2 Bucuretti a respins ca neintemeiata plangerea formulata de petentul P.I. impotriva procesului-verbal de contraventie seria AU nr.0109858 01.01.2005, incheiat de intimata Brigada de Politie Rutiera.

Instanta a retinut ca petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda si retinerea permisului in baza art.223 lit.c) din H.G nr.85/2003 deoarece nu s-a prezentat la organele de politie in termenul de 48 de ore de la producerea accidentului in care a fost implicat. Instanta a mai retinut ca procesul-verbal de contraventie este legal intocmit, iar sustinerea petentului in sensul ca a fost plecat din localitate in interes de serviciu nu constituie cauza de inlaturare a caracterului contraventional al faptei si nu poate servi drept temei pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului.

Petentul a declarat recurs impotriva sentintei, fara a formula motivele in scris. In sedinta publica din 21.07.2005 a aratat ca nu avea la cunostinta de continutul legii si anume ca trebuie sa se prezinte la organele de politie in termen de 48 de ore si oricum era plecat din localitate in interes de serviciu.

Analizand actele dosarului in raport cu sustinerile petentului, Tribunalul constata ca recursul este nefondat, intrucat necunoasterea legii nu poate fi invocata ca temei pentru inlaturarea raspunderii contraventionale, nefiind mentionata printre cauzele care inlatura raspunderea contraventionala, prevazute de art.11 din O.G. nr.2/2001.

Nici faptul ca recurentul a fost plecat din localitate in perioada in care trebuia sa anunte accidentul nu este in masura sa-l exonereze de raspunderea contraventionala, deoarece nu se inscrie in prevederile textului legal citat mai sus.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul constata ca sentinta atacata este legala si temeinica, astfel ca va respinge ca nefondat recursul, in baza art.312 C.proc.civ."

In practica, se pot intani si situatii cand desi faptuitorul se afla in eroare de fapt, acest lucru nu inlatura caracterul contraventional al faptei. Una din aceste situatii este intalnita in cazul contraventiilor indreptate impotriva persoanei, eroarea faptuitorului cu privire la identitatea victimei(eror in personam) nu inlatura caracterul ilicit al faptei deoarece normele de legalitate nu apara viata, integritatea corporala, sanatatea sau alte atribute ale unei anumite persoane, ci ale oricarei fiinte umane.

9 Alte cauze de inexistenta a contraventiei

9.1 Scoaterea faptei din sfera contraventiilor

Condorm art.12 alin(1) din O.G. nr. 2/2001, "daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ". Practica judiciara este in acest sens.

"Principiul aplicarii legii contraventionale mai favorabile. Dezincriminarea faptei dupa momentul sanctionarii.

O.G. nr.2/2001, art.32,

O.U.G., nr.158/2001, art.27 alin.(2)

Devreme ce principiul aplicarii legii penale si contraventionale mai favorabile se intinde pana in momentul executarii, este firesc sa isi gaaseasca aplicare momentul judecarii cauzei privind legalitatea si temeinicia sanctiunii aplicate.

De altfel, potrivit art.32 din O.G nr.2/2001 in solutionarea plangerii contraventionale, instanta hotareste asupra actiunii in cadrul acestui proces fiind avute in vedere si cauzele ce inlatura caracterul contraventional al faptei, respectiv raspunderea contraventionala.

Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a a, decizia civila nr.1347 din 26 mai 200

Prin sentinta civila nr.6841/17.12.2004, pronuntata de Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in dosarul nr.11497/2003 a fost respinsa ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a S.C P.O.C. SRL, admise plangerile formulate de I.O.Y, prin mandatar P.D. si cea formulata de S.C P.O.C. SRL impotriva procesului verbal de contraventie nr 0095718/6.11.2003, intocmit de G.F. Bucuresti a fost admisa cerea de interventie accesorie formulata de C.I., anulat acest proces-verbal al Garzii Financiare Bucuresti si exonerata petenta S.C P.O.C. SRL de plata amenzii si a sumei confiscate.

Instanta a retinut de la data de 06.11.2003 contestatatorul I.O.Y. a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 1.500.000.000 lei in baza art.56 lit.(m) din O.U.G. nr.58/2001 constatandu-se ca S.C P.O.C. in calitate de importator de uleiuri minerale, a comercializat aceste produse in ultimele 6 luni, obtinand venituri in valoare de 1.256.356.602 lei fara a utiliza facturi fiscale cu regim special pentru vanzarea uleiurilor pentru motoare auto.

Instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale ative a SC P.O.C. SRL- in conformitate cu dispozitiile art.31 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, avand in vedere ca suma de 1.25636602 lei a fost confiscata de la aceasta contestatoare si numai amenda in cuantum de 1.500.000.000 lei a fost aplicata contestatorului I.O.Y., vazand si dispozitiile legale sus-mentionate, astfel ca SC P.O.C. SRL are calitatea procesuala activa in ceea ce priveste amenda ce i-a fost aplicata.

Instanta a constatat ca fapta contraventionala a fost ulterior dezincriminata, la data de 1.01.2004 intrand in vigoare Legea nr.571/2003, care a abrogat O.U.G. nr.158 2001 privind regimul accizelor, contraventia prevazuta de art.56 lit.m) nemaifiind preluata de noul Cod Fiscal. Dispozitiile art.12 din O.G. nr.2/2001 au fost implicit modificate prin Legea nr.429/2003 de revizuire a Constitutiei, care, in art.15 alin.(2) consacra expres principiul retroactivitatii legii penale, dar si al celei contraventionale mai favorabile, dispozitiile dezincriminatoare aplicandu-se atat faptelor savarsite inainte de intrarea in vigoare a acestora, dar nesanctionate, relevant fiind doar momentul pronuntarii solutiei in plangerea contestatorului impotriva actului de constatare nelegal si nu in momentul constatarii si sanctionarii faptei de catre agentul constatator.

A fost retinuta, de asemenea, si declaratia martorului C.I, care a aratat ca, in calitate de contabil al SC P.O.C. SRL a fabricat o adresa din partea Administratiei Financiare prin care se autoriza folosirea temporara a facturilor fiscale comune pe economie, martorul aratand ca nu au fost efectuate cercetari penale de catre organele abilitate si ca dosarul penal pentru infractiunile de fals si uz de fals fiind solutionat prin sanctionarea sa administrativa, astfel ca instanta a retinut ca dovedita existanta erorii de fapt, necunoscuta contravenientului si de care depinde caracterul contraventional al faptei.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs Garda Financiara-Comisariatul Regional Bucuresti, criticand motivarea instantei de fond, care a adoptat solutia aplicarii principiului retroactivitatii legii mai blande in timp, la data de 6.11.2003-cand a fost intocmit procesul verbal de contraventie- neputandu-se aplica acest principiul intrucat legea mai blanda nu exista.(Legea nr.571/2003 a intrat in vigoare la data de 1.01.2004)

La data solutionarii contestatiei impotriva unui act de sanctionare deja intocmit, instanta de fond s-a substituit organului constatator si a aplicat cu de la sine putere acest principiul, ca si cand la data pronuntarii sentintei recurate s-ar fi constatat savarsirea faptei, rolul acesteia fiind de a se pronunta asupra situatiei existente, respectiv daca la data intocmirii actului contestat(6.11.2003) organele constatatoare au aplicat corect legea si principiu retroactivitatii legii mai blande in timp, si nu de a-l aplica ea insasi.

Un alt punct de vedere al recurentei consta in faptul ca administratorul societatii, chiar daca este cetatean strain, trebuie sa raspunda de cunoasterea legii tarii unde este inregistrata firma si de obtinerea tuturor documentelor necesare bunei desfasurari a activitatii, respectiv autorizatii, documente legale de vanzare, etc.

Intimatii SC P.O.C. SRL si I.O.Y formuleaza intampinare in cauza solicitand respingerea recursului ca nefondat.

La randul sau, numitul C.I formuleaza intampinare la recursul Garzii Financiare-Comisariatul Regional Bucuresti, in calitatea sa de intervenient accesoriu.

Analizand recursul dedus judecatii prin prisma dispozitiilor art.304-304 C.proc.civ. cat si a criticilor formulate, Tribunalul il constata nefondat si il va respinge, avand in vedere considerentele de mai jos:

Instanta de fond a facut in cauza aplicarea corecta a dispozitiilor art.27 alin.(2) din O.U.G. nr.158 2001, retinand ca subiect activ al contraventiei nu poate fi decat o persoana juridica sau persoana fizica autorizata, si nu administratorul societatii comerciale.

Pe de alta parte, Tribunalul inlatura sustinerile recurentei in sensul ca in mod gresit Judecatoria a retinut ca fapta a fost dezincriminata.

In aplicare principiului constitutional al retroactivitatii legii contraventionale mai favorabile, fapta nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita anterior intrarii in vigoare a noului act normativ iar daca a fost aplicata o sanctiune, aceasta nu se mai executa.

Este adevarat ca in speta fapta a fost sanctionata inaintea intrarii in vigoare a actului normativ ce dezincrimineaza contraventia, dar sanctiunea nu este definitiva.

De vreme ce principiul aplicarii legii penale si contraventionale mai favorabile se intinde pana in momentul executarii, este firesc sa isi gaseasca aplicare in momentul judecarii cauzei privind legalitatea si temeinicia sanctiunii aplicate.

De altfel, potrivit art.32 din O.G. nr.2/2001, in solutionarea plangerii contraventionale "instanta hotareste asupra samctiunii", in cadrul acestui proces fiind avute in vedere si cauzele ce inlatura caracterul contraventional al faptei, respectiv raspunderea contraventionala

Avand in vedere aceste considerente, fata de prevederile art.312 alin.(1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat."

Scoaterea unei fapte din domeniu contraventiilor nu exclude insa incidenta celorlalte forme de raspundere juridica-civila, disciplinara, etc. De asemenea abrogarea unei fapte din randul contraventiilor prevazuta de o norma speciala nu determina excluderea caracterului sau contraventional ori de cate ori aceasta este cuprinsa de o norma generala. Inlaturarea unei contraventii din legislatie nu se confunda cu desuetudinea, care este o cauza de neaplicare a legii datorita disparitiei relatiilor sociale pe care le disciplina. Daca relatiile sociale reapar, legea cazuta din desuetudine se aplica din nou, deoarece ea nu a fost abrogata.

9.2 Infirmitatea

Conform art.11 din O.G. nr.2/2001, fapta nu constituie contraventie daca faptuitorul se afla in stare de infirmitate ce are legatura cu fapta savarsita. Infirmitatea este un defect fizic congenital sau survenit in uma unui accident, unei boli sau alte cauze

care determina savarsirea unei fapte prevazute de legea contraventionala. Pentru a fi incidenta, aceasta cauza de inexistanta a vinovatiei este necesara ca starea de infirmitate sa existe in momentul savarsirii contraventiei si fapta sa se datoreze acestuia.

Practica judiciara consemneza cazuri in care a fost retinuta infirmitatea. De exemplu, din actele medicale depuse la dosarul unei cauze a rezultat ca "petentul a avut probleme psihice inca din anul 2000, suferind de psihoza reatciva, tulburari dizarmonice de personalitate, tulburari de comportament. In cursul lunii septembrie 2003, petentul a fost internat la Spitalul Judetean Targu-Jiu sectia psihiatrie pentru o tulburare de dispozitie, retinandu-se cu ocazia internarii ca acesta are cel putin capacitatea de rationament redusa."

Potrivit O.G aprobata prin Legea nr.180/2002 caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul iresponsabilitatii precum si al infirmitatii daca are legatura cu fapta savarsita. Astfel , avand in vedere tulburarile de comportament ale petentului din perioada savarsirii contraventiei, instanta constata ca in speta lipseste caracterul contraventional al faptei.

9.3 Ordinul autoritatii ierarhice

Una din obligatiile administratorilor, ale salariatilor si subordonatilor in general, este de a aduce la indeplinire hotararile adunarii generale a asociatilor, deciziile consiliului de administratie sau ordinile sefilor ierarhici.

In mod normal, oricare dintre acestia primind un ordin legal - in fond sau aparenta- nu este tinut, ba chiar mai mult, nici nu are dreptul de a-l cenzura sub aspectul utilitatii si oportunitatii lui si de a conditiona executarea lui de concluziile sale personale asupra acestor aspecte, intrucat de ele raspunde superiorul care a emis ordinul. Promovarea unei solutii contrare ar interzice ideea de disciplina. Daca astfel savarseste o contraventie, el se poate apara invocand ordinul autoritatii ierarhice.

Cu toate acestea, cand apare vadit pentru oricine, la nivelul de pregatire cerut pentru o anumita functie, ca o dispozitie este gresita - sub aspect tehnic, economic, organizatoric, etc - si deci este inoportuna, cei in cauza au datoria sa se opuna la aducerea ei la indeplinire, si in orice caz, sa preintampine urmarile ei pagubitoare. In asemenea situatii-limita, care se apreciaza in concret, de la caz la caz, persoana respectiva va raspunde contraventional pentru savarsirea faptei ilicite, consecinta a executarii ordinului vadit neoportun.

Daca ordinul este vadit ilegal, fie numai sub aspectul continutul sau, fie, mai ales atunci cand ordinul, ilegal in continut, este dat de un organ necompetent si in alt forma decat cea prevazuta de lege, cel care l-a executat nu va putea fi aparat de raspundere. Chiar ordinul emis de organul competent si in formele prescrise de lege trebuie considerat totusi vadit ilegal sub aspectul continutului ori de cate ori apare inadmisibil ca cel caruia i-a fost adresat sa nu fi observat ilegalitatea lui.

Potrivit art.45 din legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici republicata, intrata in vigoare la 1 iunie 2007, functionarii publici raspund de indeplinirea atributiilor de serviciciu ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate. Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor date de functionarii cu functii publice de conducere carora le sunt subordonati direct, cu exceptia cazurilor in care apreciaza ca aceste dispozitii sunt ilegale. In asemena cazuri, functionarul public are obligatia sa motiveze in scris refuzul indeplinirii dispozitiei primite. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie in executarea acesteia, va trebui sa o formuleze in scris. In aceasta situatie, dispozitia va fi executata de cel care a primit-o. In cazul in care fapta functionarului public este contraventie, acesta nu va mai raspunde contraventional, deoarece a executat ordinul conducatorului ierarhic superior direct. In schimb, fapta conducatorului functionarului public va realiza contintului instigarii la contraventia respectiva.

Acordul unitatii se aseamana cu ordinul de serviciu, constituind o cauza de exonerare in cazul cand unitatea, prin organele sale, autorizeaza un salariat sa procedeze la actiuni care ar putea constitui contraventii. Ca si in cazul ordinului de serviciu, acordul unitatii exonereaza de raspundere numai daca este vadit ilegal. Spre deosebire de ordinul de serviciu, care poate emana de la orice superior ierarhic, in cazul acordului unitatii consimtamantului poate o dat numai de persoana care are calitatea de organ al persoanei juridice. De asemenea, acordul unitatii reprezinta o incuviintare, pe cand ordinul de serviciu obliga la executarea lui.

9.4 Consimtamantul victimei

Consimtamantul victimei este o cauza de inexistanta a contraventiei, ce presupune acordul persoanei vatamate cu privire la desfiintarea activitatii care realizeaza continutul contraventiei, daca putea legal sa dispuna de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol. Daca victima contraventiei este de acord cu savarsirea faptei care apoi ii cauzeaza un prejudiciu, cel care l-a cauzat nu va raspunde civil. Faptuitorul nu va raspunde nici contraventional, deoarece consimtamantul victimei este cauza ce determina inexistenta contraventiei. In acest caz, de fapt, suntem in prezenta unei conventii de raspundere. Desi admisibilitatea conventiei de neraspundere este controversata, unii autori cred ca o asemenea intelegere este valabila daca ea a avut loc anterior comiterii faptei.

CONCLUZII

Dupa aparitia Ordonantei Guvernului nr.2/2001 si in special in ultimii ani, in domeniul contraventional s-au produs numeroase transformari. Reglementarea actuala a sanctiunilor contraventionale a introdus un regim sanctionator nu numai diversificat, dar mai ales mult mai suplu, mai functional si mai eficient. Cu toate acestea, unii doctrinari sustin ca aceasta nu este analizata si elaborata suficient, lasand loc de interpretari gresite si unele confuzii.

Sfera sanctiunilor contraventionale putem spune ca este una vasta, termen justificat prin dispozitia cuprinsa in art. 5 alin.(4) al O.G. nr. 2/2001, ce prevede: "prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni principale sau complementare". Din perspective noastra, un inconvenient ar fi acela ca in privinta unor sanctiuni (cu precadere avertismentul), ramane acea flexibilitate a agentului constatator de a hotari necesitatea aplicarii sanctiunii unei sanctiuni cu alta, spre exemplu, aplicarea amenzii in locul avertismentului, din simplu exces de zel. In cadrul social actual acest lucru duce, in practica, la ivirea unor abuzuri nejustificate, care adesea raman nesesizate, deoarece, mai ales in cazul sanctiunilor pecuniare minore, contravenientul prefera sa plateasca jumatate din minimul amenzii in termen de 48 de ore, decat sa sesizeze organul competent cu o plangere, si sa piarda aceasta posibilitate ,de a plati, practic, mai putin, chiar si animat de convingerea ca nu va mai fi nevoit sa o plateasca deloc. Acest lucru este un fenomen des intalnit in cazul sanctiunilor cu o valoare pecuniara mica si datorita neincrederii totale a cetateanului de rand in sistemul justitiei, sau, poate si mai grav, a unei insuficiente informari a populatiei cu privire la drepturile sale.

Constatarea si aplicarea sanctiunilor contraventionale, cu eficienta si rigurozitate, ori de cate ori este necesar, duce spre o ameliorare a comportamentului contravenientului, in cele mai multe cazuri, cu privire la savarsirea unor noi contraventii

Majoritatea problemelor intalnite in practica judiciara, isi au originea in insuficienta reglementare a fenomenului contraventional. In opinia noastra, reglementarea acestora poate fi facuta doar prin elaborarea unui Cod Contraventional care pe langa o parte generala si una speciala, sa includa si o parte procedurala.

Bibliografie

1. Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, Lazar Valerica, Drept Penal, Partea Generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997.

2. Draganu Tudor, Liberul acces la justitie, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003.

3. Hotca Mihai Adrian, Drept contraventional, Partea generala, Ed. Editas, Bucuresti, 2003.

4. Hotca Mihai Adrian, Regimul juridic al contraventiilor, Editura C.H. Beck, Bucuresti,2008

Iorgovan Antonie, Tratat de Drept Administrativ, vol. II, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002.

6. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, ed.4, vol.II, Ed. All Beck, Bucuresti, 200

7. Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Ed. Accent, Cluj -Napoca, 2004.

8. Podaru Ovidiu, Chirita Radu, O.G. 2 2001 privind regimul juridic al contraventiilor.Comentata si adnotata, Ed. Sfera Juridica, Cluj-Napoca, 2004.

9. Poenaru Iulian, Noul regim al contraventiilor, ordonanta nr. 2/2001, in Revista "Dreptul" nr.12/2001 (internet).

10. Poenaru Iulian, Raspunderea pentru contraventii, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.

11. Poenaru Iulian, Regimul juridic al contraventiilor, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

12. Popa Eugen, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed.Concordia, Arad, 2003.

13. Scaunas Stelian, Drept International Public, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002.

14. Severin Daniel, Raspunderea contraventionala, Practica judiciara,Ed.Hamangiu, 2007.

1 Ticlea Alexandru, Taracila Ioan Doru, Stan Ion Nita , Rujoiu Constantin, Corbu Marin, Raspunderea contravetionala, Ed. Atlas Lex, Bucuresti,1996.

16. Ticlea Alexandru, Reglementarea contraventiilor, ed. a V-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2007.

17. Ursuta Mircea, Procedura contraventionala,Universul Juridic Bucuresti, 2008.

18. Constitutia Romaniei 2003, Ed. Stefan, Bucuresti, 2003.

19. Codul penal 2008, Meteor Press, Bucuresti, 2008.

20. Monitorul Oficial, Arhiva Monitorului Oficial, Internet.

www.echr.coe.int

www.contabilul.ro

Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor - actualizata la data de 27.04.2007