CONDITII DE VALABILITATE ALE CONTRACTULUI DE CONSIGNATIE

CONDITII DE VALABILITATE ALE CONTRACTULUI DE CONSIGNATIE

Contractul de consignatie este valabil incheiat daca indeplineste conditiile cerute oricarei conventii: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza (art.948 Cod Civil). Aceste elemente de structura sunt obligatorii pentru toate contractele (de drept comun, economice, interne sau contracte externe).

In mod exceptional, atunci cand legea pretinde, sub sanctiunea nulitatii absolute, ca un contract sa fie facut cu respectarea unor conditii de forma (contractele solemne) se adauga inca o conditie esentiala: forma.

La contractele economice interne, la contractele externe si chiar la contractele comune, atunci cand una din parti este o persoana juridica, in ceea ce priveste conditiile esentiale pentru validitatea actelor juridice, se va tine seama de principiul specialitatii capacitatii de folosinta, principiu potrivit caruia persoana juridica poate intra in raporturi juridice si deci poate dobandi dreptul si asuma obligatii, numai daca acestea corespund scopului pentru care au fost infiitate. Contractele care sunt facute cu incalcarea acestui principiu sunt nule.

Pe de alta parte, este de observat ca in cazul contractului extern de societate, pe langa conditiile esentiale intalnite la orice contract, mai sunt necesare doua: aportul asociatiilor si realizarea de beneficii.

Sectiunea 1

Consimtamantul partilor

Consimtamantul este enumerat de dispozitiile art. 948 Cod Civil printre conditiile esentiale ale contractului.

In sens larg (consimtamantul - cum sentire ), prin consimtamant se intelege insusi acordul de vointa al partilor dintr-un contract.

Din aceasta formulare s-ar putea trage concluzia ca n-ar mai fi nevoie de celelalte elemente structurale, de vreme ce prin consimtamant intelegem insusi acordul de vointa al partilor. Este adevarat, vointa este cel mai important element structural al contractului. Dar manifestarea de vointa a partilor, luata fiecare in parte in sens de a consimti (consimtamant) nu acopera in intregime toate sensurile si valentele producatoare de efecte juridica.

Analiza completa a vointei exprimate de parti implica privirea impreuna a consimtamantului si a cauzei, ambele elemente esentiale ale contractului, fiecare dintre ele cu consecinte juridice distincte in planul formarii contractului care, in conditiile legii, pot duce pana la anularea contractului (negotium juris).

Pe de alta parte, nu trebuie omis faptul ca unirea vointei partilor (consimtamantul) trebuie sa se refere la ceva, la prestatiile la care partile se obliga, ceea ce constituie un al treilea element structural al contractului. Si daca adaugam faptul ca vointa se poate exprima si poate produce efecte juridice numai daca autorul manifestarii de vointa este, potrivit legii, capabil sa o faca, ceea ce subliniaza necesitatea unui alt element esential - capacitatea de a contracta - , putem conchide ca o asemenea concluzie (a considera consimtamantul drept echivalentul contractului insusi ) este gresita. Numai existenta si legatura indisolubila dintre toate aceste elemente acopera structural notiunea de contract. Asadar, prin consimtamant in sens larg trebuie sa intelegem exprimarea vointelor ambelor parti, adica luarea lor in considerare impreuna, nu insusi contractul.

In sens restrans, consimtamantul insemneaza vointa uneia dintre parti, manifestata la incheierea contractului .

Contractul de consignatie se incheie prin acordul de vointa al partilor. Acest acord de vointa are la baza imputernicirea consignantului data consignatarului de a vinde anumite bunuri ale consignantului.

Prin imputernicire se stabilesc conditiile de vanzare a bunurilor (pret, termen, etc).

Avand in vedere efectele pe care le implica acest contract, manifestarile de vointa ale partilor trebuie sa fie exprese.

Par, incheierea contractului poate fi si tacita, ea poate rezulta din exercitarea de catre consignatar a insarcinarii primate din partea consignantului.

Sectiunea 2

Capacitatea partilor

2.1. Capacitatea partilor la contractele comune

Pentru ca un contract sa fir valabil incheiat, este necesar acordul de vointa a doua sau mai multe persoane fizice sau juridice care au capacitatea de a contracta.

Persoanele fizice care au implinit varsta majoratului (femeile de la data casatoriei, chiar daca nu au implinit varsta de 18 ani) au capacitatea de a contracta.

Regula este capacitatea de a contracta, exceptia este incapacitatea. Constituind o exceptie, incapacitatea de a contracta trebuie ca in toate cazurile sa fie prevazuta de lege, ea neputand fi extinsa prin analogie sau pe calea interpretarii, deoarece exceptiile sunt de stricta interpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis).

Intre incapacitatile de ordin general se inscriu:

a.   Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, neavand capacitatea de exercitiu, nu poate contracta, afara numai daca este vorba de operatiuni juridice curente (cumpararea de rechizite, bilete de autobuz, dulciuri, etc.), a caror valoare economica este neinsemnata, dar solutia se justifica prin marea lor frecventa. El incheie operatiile juridice prin reprezentantii sai legali (parinti sau tutore)

b.   Interzisul judecatoresc, de asemenea, nu are capacitatea de a contracta. Este considerat interzis judecatoresc persoana pusa sub interdictie din cauza alienatiei mintale sau a debilitatii mintale care, din aceste motive, nu are discernamantul faptelor sale. Punerea sub interdictie se face prin hotarare judecatoreasca, care are drept efect transformarea incapacitatii de fapt (naturala si intermitenta) in incapacitate de drept ( totala si continua), ceea ce justifica prezenta legala absoluta de incapacitate de a contracta.

Consecinta civila a unei pedepse penale, interdictia legala face ca interzisul legal (care este altul decat interzisul judecatoresc) sa nu poata contracta, dar nu pentru ca facultatile mintale nu-i asigura discernamantul faptelor sale, ci pentru ca asa dispune legea, ca urmare a faptei penale savarsite. Aceasta incapacitate dureaza atata timp cat dureaza pedeapsa penala la care a fost condamnat.

Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa, poate, deci, contracta, dar pentru aceasta se cere incuviintarea prealabila a reprezentantului sau legal. Pentru unele operatii juridice, minorul care a implinit varstei de 14 ani nu mai are nevoie de incuviintarea reprezentantului sau legal.

Legea instituie, insa, si unele interdictii speciale, care sunt considerate ca exista numai in masura in care o dispozitie speciala a legii le prevede.

Stabilind ca minorii si interzisii sunt incapabili de a contracta, disp. art. 950 Codul civil adauga regula potrivit careia sunt incapabili cei carora legea le interzice sa incheie anumite contracte. In aceasta categorie intra:

a.   Interdictia sotilor de a contracta unul cu celalalt;

b.   Tutorii cu privire la bunurile aflate sub tutela;

c.   Mandatarii cu privire la bunurile in legatura cu care poarta mandatul;

d.   Medicii care au tratat o persoana cu prilejul ultimei sale boli (din care cauza moare) nu pot contracta cu aceasta;

e.   Aceeasi interdictie este instituita si preotilor.

2.2. Capacitatea partilor la contractele economice interne

Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor fizice si juridice[2]. Persoanele pot dobandi drepturi si asuma obligatii numai in masura stabilita de principiul specialitatii lor.

Unitatile cu personalitate juridica pot intra in raporturi juridice, inclusiv cele de drept civil, incheind contracte in baza carora dobandesc drepturi si isi asuma obligatii. Ele vor putea dobandi numai acele drepturi si asuma numai acele obligatii care, prin specificul lor, sunt de natura sa conduca la realizarea scopului pentru care au fost infiintate.

Unitatile isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile prin organele lor. Actele juridice facute de organele sale, in limitele puterilor ce le-au fost acordate, sunt actele persoanei juridice insasi.

Capacitatea de a contracta a unitatilor economice - persoane juridice - nu este determinata numai de principiul specialitatii lor; in intreaga lor activitate contractuala se va tine seama de relatia dintre contractul economic intern si sarcinile de plan ce revin fiecarei unitati (contractul economic intern fiind, in acelasi timp, instrument de fundamentare a sarcinilor de plan si instrument de realizare a acestor sarcini). Se adauga caracterul dirijat al unor contracte prin mijlocirea balantelor materiale si a reparatiilor.

2.3. Capacitatea partilor la contractele externe

In privinta partii romane, problema capacitatii de a contracta se pune in aceeasi termeni ca si la partile din contractul economic intern. Se adauga inca o conditie: incheierea contractului este posibila numai dupa obtinerea autorizatiilor si a celorlalte documente prealabile cerute de lege.

Partenerii straini trebuie sa aiba capacitatea de a contracta, ceruta de legea statului caruia ii apartin. Ei pot fi atat persoane fizice cat si persoane juridice.

Incheierea contractului de consignatie impune indeplinirea de catre parti a conditiilor de capacitate cerute de lege.

Consignantul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de comert, deoarece actele juridice de vanzare se incheie pe seama sa.

Consignatarul trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu, caci el incheie acte juridice "propria nomine".

De obicei, consignatarul este un comerciant, care incheie asemenea acte juridice cu caracter profesional.

Sectiunea 3

Obiectul contractului de consignatie

3.1. Obiectul in contractele comune

Prin contract partile urmaresc nu numai sa dobandeasca drepturi, ci sa-si asume si obligatii. Obiectul contractului (id quod debetur) consta in prestatiile la care partile contractante se obliga, prestatii care pot fi :

Pozitive (obligatia de a da si de a face)

Negative(obligatia de a nu face)

Obiectul este o conditie esentiala (de validitate) a contractului. Reglementarea se afla in dispozitiile art. 962-965 Codul civil care se refera deopotriva la obiectul contractului, la obiectul obligatiei contractuale si la obiectul prestatiei[3].

Ceea ce se transmite prin contract este dreptul asupra unui lucru, dreptul asupra lucrului la care se refera contractul.

Faptul personal al debitorului (prestatia la care se obliga) trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a.   Sa fie posibila. Este posibila o fapta care, la momentul dat, cu luarea in considerare a posibilitatilor si mijloacelor oferite de cuceririle stiintei, progresul tehnic, dezvoltarea tehnologica si experienta omului, poate fi indeplinita. Imposibilitatea prestatiei atrage sanctionarea contractului cu nulitatea absoluta. (imposibilium nulla obligatio);

b.   Sa fie licita. Este licita fapta omului care este permisa de lege si se savarseste in conformitate cu dispozitiile acesteia. Daca fapta celui ce se obliga contravine legii (este ilicita), obiectul contractului se plaseaza in afara legii, iar vointa partilor, exprimata cu privire la o asemenea fapta, incalca una din limitele sale: legea. In acest punct se realizeaza o conjugare perfecta intre cele doua conditii esentiale ale contractului: consimtamantul si obiectul sau;

c.   Sa fie morala. Este morala fapta omului care este permisa de regulile morale (regulile de convietuire sociala) si se savarseste cu respectarea acestor reguli;

d.   Sa fie vorba de fapta proprie a celui ce se obliga;

e.   Fapta celui ce se obliga trebuie sa prezinte interes pentru creditor.

Lucrul la care se refera prestatia, la randul sau, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Ø      Sa fie determinat sau determinabile. Sunt determinate bunurile certe, bunuri care sunt identificabile prin insusirile lor particulare, nu prin cele ale grupei din care fac parte. Sunt determinabile bunurile de gen (generice), bunuri care se califica astfel prin insusirile generale ale grupei respective si care, la nevoie, pot fi identificate, individualizate;

Ø      Sa se afle circuitul civil ,adica sa se poata incheia acte juridice cu privire la acel bun, pentru instrainare, gajare, etc. Nu se poate astfel dispune, de pilda, de bunurile enumerate in art. 7 din Constitutie, acestea putand fi numai obiect al proprietatii socialiste de stat. Circuitul civil se restrange, in cazul acestor bunuri, la sfera proprietatii socialiste de stat si numai cu privire la transmiterea dreptului de administrare directa, in conditiile legii. Nu sunt in circuitul civil acele lucruri pe care legea, din interese de ordin economic, politic, social, le sustrage de al acesta;

Ø      Sa existe in momentul incheierii contractului. Aceasta conditie este ceruta pentru obiectul contractelor comune, deoarece in cele economice se dispune, de regula, asupra unor bunuri care urmeaza sa se produca pe baza sarcinilor de plan din anul urmator perioadei in care s-au incheiat.

Obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie transmiterea dreptului de proprietate asupra lucrului vandut, predarea lucrului vandut si plata pretului[4], iar la contractul de locatie, obiectul priveste lucrul inchiriat si pretul.

Din aceste doua exemple rezulta clar ca obiectul contractului este complex: el se refera deopotriva la prestatia la care se angajeaza una dintre parti, cat si la contraprestatia avuta in vedere de aceasta parte, contraprestatie pe care o obtine de la cealalta parte, bineinteles in masura in care este vorba de contracte bilaterale, contracte care au un caracter oneros, cum si la bunurile la care acestea se refera.

3.2. Obiectul in contractele economice interne

Ca si in contractul comun, obiectul contractelor economice interne consta in prestatiile la care partile se obliga. Potrivit legii, aceste prestatii pot privi livrarea de materii prime, materiale si produse, cooperarea in productie, furnizarea de energie, activitate de cercetare stiintifica, activitate de proiectare, lucrari de constructii-montaj si orice alte activitati asupra carora pot purta relatiile economico-judiciare dintre unitatile socialiste. Asemenea prestatii se pot grupa in prestatii care privesc furnizarea de produse, executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Prestatiile la care unitatile socialiste se obliga, ca si lucrarile la care se refera, trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si la contractul comun, mai putin cerinta lucrarilor in momentul incheierii contractului intern, intrucat, de principiu, se contracteaza productia anului de plan viitor, sau, dupa caz, daca se incheie contracte pe termen lung, productia anilor corespunzatori acestui termen.

Unitatile socialiste nu se pot obliga sa livreze produse pe care nu le produc sau nu le pot asimila in termenele prevazute de beneficiar, ori produse pe care, daca le-ar produce, ar incalca principiul specialitatii persoanelor juridice, deoarece ele pot dobandi numai acele drepturi si pot sa-si asume numai acele obligatii, pe baza raporturilor contractuale in care intra, care sunt de natura a conduce la infaptuirea scopului in vederea realizarii caruia au fost infiintate sau au legatura directa cu acesta.

Contractul de consignatie are ca obiect incheierea de catre consignatar cu tertul a unor contracte de vanzare-cumparare pentru vinderea unor bunuri ale consignantului. Aceste acte juridice trebuie sa constituie fapte de comert pentru consignant (art.405 Codul Comercial).

Potrivit legii, actele de vanzare-cumparare au ca obiect numai bunurile mobile. Concluzia se intemeiaza pe dispozitiile art.1 din Legea 178/1934 care se refera la "marfuri sau obiecte mobile" precum si pe conceptia "Codul Comercial" potrivit careia actele juridice privind vanzarea-cumpararea bunurilor imobile sunt acte juridice civile.

Sectiunea 4

Cauza

Enumerand conditiile esentiale pentru validitatea contractului art. 948, pct. 4 Codul civil, pretinde sa existe si "o cauza licita", iar art. 966 Codul civil prevede ca "Obligatia fara cauza fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect.

Din analiza conjugata a acestor texte rezulta ca vointa nu se reduce numai la consimtamant, ci ea cuprinde, in sine, o seama de reprezentari privind obiectele ce urmeaza a fi obtinute, prestatiile ce se vor executa, scopurile care indeamna pe autorul manifestarii de vointa sa incheie un contract.

Se pune intrebarea: se urmareste a se sti cauza eficienta, adica cea care produce un anume rezultat, sau cauza juridica, scopul, cauza finala a contractului? Evident, nu intereseaza cauza-categorie filozofica-, ci cauza finala sau scopul, spre a se sti ce anume a determinat partea sa procedeze la incheierea contractului.

Fenomenul supus cercetarii (fenomenul efect) este cunoscut de la inceput. Fenomenul care il determina (fenomenul cauza) se cunoaste pe baza unei cercetari amanuntite, apelandu-se la intreaga antecedenta contributiva ca, apoi, prin eliminare, sa se stabileasca legatura de determinare (legatura cauzala) dintre fenomenul efectuat si singurul fenomen pe care-l putem determina-fenomenul cauza.

Este posibil ca si in domeniul juridic cauza sa indeplineasca aceasta functie. In acest caz ea explica nasterea obligatiei.

A afirma ca obligatia contractuala naste din contract este echivalent cu a afirma ca ea naste din vointa partilor. Dar, vointa manifestata de parti la incheierea contractului a avut in vedere acest scop. Numai scopul avut in vedere la incheierea contractului explica vointa contractuala, ceea ce face ca pe un jurist sa-l intereseze considerarea acestui scop, motiv pentru care el isi pune intrebarea daca un asemenea scop    este realizabil, daca vointa ce urmeaza realizarea lui a fost sau nu viciata si daca acest scop a fost in concordanta cu legea.

Aceste considerente duc la concluzia potrivit careia cauza eficienta trebuie cautata intotdeauna in trecut, in timp ce cauza finala(scopul) trebuie cautat in perioada realizarii ei.

Scopul contractului (cauza lui) constituie o parte componenta a vointei juridice. El este dat de o succesiune de reprezentari a ceea ce se doreste sa se obtina prin incheierea contractului, reprezentari care privesc motivele ce determina o persoana sa se angajeze juridic.

Rezultatele urmarite prin incheierea unui contract sunt de gradatii diferite, in raport de ceea ce partea doreste sa obtina direct, de la cealalta parte.

Din acest punct de vedere distingem:

Ø   Scopul mediat al contractului

Ø   Scopul imediat al acestuia.

4.1. Scopul imediat

Scopul imediat al contractului consta in rezultatul urmarit de fiecare parte in schimbul a ceea ce ele se obliga.

El intra in structura contractului si constituie consideratia imediata avuta in vedere de parti atunci cand au trecut la incheierea contractului.

Scopul imediat este mereu acelasi in aceeasi categorie de contracte, este invariabil, deoarece intotdeauna consta in contraprestatia pe care fiecare parte o urmareste pentru ceea ce ea se obliga.

Dovada scopului imediat este simplu de facut: acest scop fiind cuprins formal in inscrisul care consemneaza operatia juridica, rezulta din inscrisul respectiv.

4.2. Scopul mediat

Scopul mediat consta in motivul psihologic, impulsiv si hotarator, care a determinat pe contractanti sa incheie contractul, motiv pentru care, desi nu este cuprins, formal, in inscrisul ce consemneaza operatia juridica, impulsioneaza incheierea contractului.

Spre deosebire de scopul imediat, scopul mediat este variabil (variaza de la contract la contract), deoarece el este un element al procesului de gandire in care partea se angajeaza, proces care duce la incheierea contractului, dai si al procesului de constituire al vointei, fiind deci si un element psihologic.

Este nevoie sa se intreprinda o cercetare psihologica, spre a se putea stabili scopul mediat. Aceasta cercetare trebuie sa duca la stabilirea motivului psihologic, impulsiv si determinat, care a impulsionat partea sa incheie contractul.

Descoperirea acestui element este destul de dificil. Fiind vorba de un element psihologic care nu rezulta din structura contractului, descoperirea lui se face dovedindu-se faptele conexe si vecine din care se pot trage concluzii in privinta scopului mediat.

De pilda, daca o persoana imprumuta bani unei alte persoane pentru ca acesta sa continue jocul de noroc, scopul mediat al contractului de imprumut este ilicit.

Cauza are un important rol juridic:

a.   Este element intrinsec al construirii vointei la incheirea contractului;

b.   Contribuie la asigurarea protectiei ordinii publice, economice si sociale;

c.   Este un instrument care foloseste la calificarea contractelor, cauza ajutand la deslusirea exacta a vointei partilor contractante si la incadrarea unei operatii juridice intr-o categorie sau alta, ceea ce face ca urmarile in planul consecintelor juridice sa fie diferite.

Aplicatiile practice ale notiunii de cauza.

Notiunea de cauza finala sau scop are urmatoarele aplicatiuni practice:

Ø   Absenta de cauza;

Ø   Cauza falsa;

Ø   Cauza simulata;

Ø   Cauza ilicita.

Absenta de cauza se intalneste in situatia in care se afla un contractant de a nu putea realiza rezultatul urmarit prin incheierea contractului din motive obiective.

Astfel:

a)   La contractele sinalagmatice cauza este absenta cand o parte nu mai poate obtine contraprestatia avuta in vedere atunci cand s-a obligat prin contract, deoarece lucrul la care se refera contractul era distrus la momentul incheierii lui, sau era vorba de o prestatie a carei realizare este imposibila;

b)  La contractele aleatorii cauza este absenta cand imprejurarea care a determinat partea sa incheie contractul    a existat numai in imaginatia sa (in mintea sa)

c)   La contractele reale, cauza este absenta cand prestatiunea ce putea fi scopul obligatiei de restituire nu s-a efectuat.

d)  La contractele declaratrive cauza este absenta cand rezultatul urmarit de parti nu poate fi realizat

e)   La contractele cu titlu gratuit, absenta de cauza corespunde cu eroarea asupra motivului impulsiv si determinat   

Cauza este falsa cand partea a fost indemnata sa incheie contractul de o falsa reprezentare pe plan psihologic a realitatii.

Cauza este simulata, cand in inscrisul ce cuprinde operatiunea juridica se arata o alta cauza decat cea adevarata. Daca operatia reala dar secreta are o cauza valabila, aceasta operatie produce toate efectele intre parti. Asadar, cauza simulata nu atrage prin ea insasi nulitatea contractului.

Cauza este ilicita cand rezultatul ce se tinde a se obtine si care a constituit motivul impulsiv si determinat la incheierea contractului reprezinta consideratia unui scop nepermis.

Cauza este imorala cand rezultatul ce se tinde a se obtine reprezinta consideratia unui scop imoral, contrar regulilor de convietuire sociala.

In dreptul nostru absenta de cauza, cauza ilicita, cauza imorala si cauza falsa atrag sanctionarea contractului de nulitate absoluta.

In dreptul francez, dupa care s-a inspirat legiuitorul nostru, sanctiunea nulitatii absolute intervine numai pentru cauza imorala si ilicita. Daca este vorba despre absenta de cauza, cauza falsa ori eroare asupra cauzei, sanctiunea ce se aplica este nulitatea relativa.

In dreptul nostru, ca si in cel francez, cel culpabil pentru cauza ilicita sau cauza imorala nu poate sa invoce aceasta imprejurare pentru anularea contractului, in favoarea sa, ceea ce este o aplicatie a regulii nemo auditur propriam turpitudinem alegans.