Contraventia si fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni

Contraventia si fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni

Legea prevede ca nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima (neinsemnata) adusa uneia dintre valorile aparate de lege prin continutul ei concret este lipsit in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. In urma analizei si evaluarii pericolului social concret al infractiunii se poate stabili ca fapta, desi prevazuta de legea penala, nu constituie infractiune si nu atrage raspunderea penala deoarece lipseste una dintre trasaturile sale esentiale, respectiv pericolul social. In astfel de situatii procurorul sau instanta de judecata aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de lege. Sub aspect procesual, cand fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, fiind unul dintre cazurile in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata, se dipune, dupa caz, scoaterea de sub urmarire penala in faza urmaririi penale, sau achitarea, in cursul judecatii Este util a prezenta asemanarile si deosebilire care caracterizeaza aceste doua forme de ilicit, intrucat, in ipoteza in care se savarsesc asemenea fapte, se angajeaza doua tipuri de raspundere diferite: raspunderea contraventionala in cazul contraventiei si o raspundere specifica, sui generis, in cazul savarsirii unei fapte prevazute de legea penala care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni. In sens contrar, s-a considerat ca aceste fapte ar constitui abateri sau contraventii. Nu se poate spune cu exactitate daca aceasta opinie este buna, deoarece nu se poate considera ca o infractiune poate deveni contraventie sau abatere prin simplul pericol social mai redus, deoarece astfel s-ar produce atingere principiului legalitatii incriminarii.

Aceasta raspundere sui generis a fost calificata in doctrina inclusiv ca o forma a raspunderii adminitrative, diferita de raspunderea contraventionala. Multi autori nu pot fi de acord cu aceasta opinie, apreciind ca se afla in prezenta unei raspunderi de sine statatoare, care nu poate fi calificata nici ca forma a raspunderii penale, nici ca forma a raspunderii adiminitrative. Pe de alta parte, nu se poate considera ca, prin savarsirea unei asemena fapte, s-ar aduce atingere unui raport adminitrativ de subordonare, atata timp cat se realizeaza latura obiectiva a unei fapte penale, aducandu-se atingere unor valori sociale generice.
Institutia prevazuta de art.18 din Codul penal reprezinta una dintre institutiile cele mai controversate in doctrina romaneasca, putand fi considerata "un specific al dreptului penal roman". Ea a fost introdusa, pentru prima data, prin Decretul nr.212/1960 prin modificarea art. 1 al vechiului Cod Penal, fiind justificata de faptul ca dreptul socialist considera pericolul social ca unic criteriu de delimitare al infractiunilor de alte forme de ilicit. In masura in care nu se poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu o raspundere extrapenala prin efectul unei legi de dezincriminare, s-a considerat ca o evaluare a pericolului social va putea fi facuta si pe cale judiciara. Aceasta institutie nu a mai fost prevazuta in forma initiala a Codului Penal din 1969, fiind introdusa prin Legea nr.1/1973, intr-o forma imbunatatita fata de precedenta reglementare. Faptele care atrag aceasta raspundere sui generis, sunt practic faptele prevazute de legea penala, care se apreciaza ca nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni. De aceea, multe dintre asemanarile si deosebirile dintre contraventie si infractiune sunt si asemanari si deosebiri intre contraventie si fapta prevazuta de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni. Spre exemplu, cu privire la faptele prevazute de legea penala care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni se aplica prescriptia specifica dreptului penal, pe cand raspunderea contraventionala se va prescrie potrivit normelor dreptului contraventional. Sanctiunile prevazute de lege cu privire la aceste doua tipuri de ilicit sunt asemanatoare. Savarsirea unei fapte care nu prezinta in concret pericolul social al unei infractiuni este sanctionata cu una dintre sanctiunile prevazute in art.91 al Codului penal, care nu au caracterul unei pedepse, respectiv mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 lei la 1000 lei. Spre deosebire de legislatia contraventionala, unde se precizeaza ca doar amenda are caracter administrativ, art.18 al Codului Penal prevede ca toate sanctiunile prevazute in art.91 au caracter administrativ. Trebuie remarcat cuantumul redus al limitei maxime a amenzii prevazute de art.91 al Codului penal intrucat, datorita acestui cuantum redus, in practica se poate ajunge la situatii injuste. Astfel, presupunand ca se savarseste o fapta care intruneste cerintele laturii obiective a unei fapte prevazute de legea penala, dar care se apreciaza ca nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, i se va aplica faptuitorului o amenda, conform prevederilor art.91 al Codului Penal, al carei cuantum nu va putea depasi1000 lei. Daca, prin aprecierea unui criteriu cantitativ sau de valoare, fapta este prevazuta in actele normative drept contraventie, va fi aplicata o sanctiune contraventionala, care va putea fi mult mai mare decat 1000 lei. Spre exemplu, prin aplicarea art. 18 la o fapta prevazuta de art.97 din Codul Silvic , o persoana ar putea fi sanctionata cu maxim 1000 lei in timp ce, daca fapta ar putea fi considerata contraventie prin cuantumul prejudiciului de sub 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, realizandu-se latura obiectiva a contraventiei prevazuta de art.1 litera din Legea nr.31/ 2000 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, limita minima ar fi de 1000 lei, sanctiunea aplicata putand ajunge pana la 3000 lei.

Din punct de vedere procedural, sanctiunile specifice raspunderii pentru fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni sunt aplicate fie de instanta penala, fie ca o caracteristica specifica acestei forme de ilicit, de catre procuror , in conditiile Codului de procedura penala, in timp ce sanctiunile contraventionale sunt aplicate fie de agentul constatator, fie de un alt organ administrativ, fie de instanta de judecata conform dispozitiilor O.G. nr.2/2001 si a legilor speciale, aceste acte normative completandu-se cu dispozitiile Codului de procedura civila. Distinctia initiala intre cele doua forme de ilicit consta in modul in care ele sunt prevazute in actele normative. Intotdeauna, in masura in care lipseste pericolul social al unei fapte prevazute de legea penala, vom fi in prezenta acestei institutii specifice dreptului penal, fapta neputand constitui in niciun caz contraventie. O fapta este contraventie doar atunci cand actiunea sau inactiunea unei persoane se circumscrie conditiilor stabilite printr-un act normativ de stabilire a contraventiei. In masura in care acea actiune sau inactiune este prevazuta de legea penala, fapta va putea constitui dupa caz, fie infractiune, fie o fapta prevazuta de art.18 al Codului Penal. Evident, raspunderea specifica, prevazuta de art.18 din Codul penal nu se poate cumula cu raspunderea contraventionala. O actiunea sau inactiune ilicita va putea atrage fie aplicare unei sanctiuni contraventionale, fie aplicarea unei sanctiuni prevazute in art.91 din Codul penal.