Introducere. Notiuni istorice privind arendarea

Introducere. Notiuni     istorice privind arendarea

Anterior instaurarii puterii comuniste, contractul de arenda a fost utilizat frecvent in Romania, fiind cunoscut inca din secolul al XIX-lea si reglementat de urmatoarele acte normative: Codul civil (art. 1413 si urm.); Legea pentru tocmeli agricole si pentru exploatarea lor, intrata in vigoare in anul 1866, fiind modificata ulterior in anii 1872, 1882 si 1893; Legea pentru invoieli agricole, adoptata la data de 23 decembrie 1907, modificata in anii 1908 si 1909; Legea pentru arendarea obligatorie, adoptata in anul 1918 ; Legea agrara din 17 iulie 1921; Legea referitoare la organizarea si incurajarea agriculturii, adoptata in anul 1937, prin care s-au reluat unele prevederi din Legea pentru invoieli agricole, din anul 1907; Legea pentru reglementarea arendasiei din anul 1941 .

Codul civil a reglementat contractul de locatiune in Cartea a III - a, Titlul VII, Cap. IV, "Despre regulile particulare la arendare", art. 1454-1468, ca o varitate aparte a contractului de locatiune, ca un instrument juridic specific de inchiriere a fondurilor funciare. Arenda este o forma de inchiriere a terenurilor agricole, cu o sfera destul de larga de aplicare pana la instaurarea comunismului. Astfel, in anul 1945, prin adoptarea si punerea in aplicare a Legii nr. 187 pentru infaptuirea reformei agrare[2], contractul de arenda a devenit inaplicabil, desi textele din Codul civil care il reglementeaza nu au fost abrogate in mod expres.

Ulterior, Decretul nr. 115 1959 pentru lichidarea ramasitelor oricaror forme de exploatare a omului de catre om in agricultura[3] a prohibit expres acest contract, fara a modifica, totusi, Codul civil. Drept urmare, doctrina juridica a vremii cat si practica juridica din acea perioada au considerat acest contract ca fiind specific dreptului burghez si in consecinta ca fiind impotriva ordinii politice, sociale si economice a tarii. Sanctiunea fireasca a acestui tip de contract era nulitatea absoluta . Decretul nr. 115/1959 pentru lichidarea ramasitelor oricaror forme de exploatare a omului de catre om in agricultura, prin care s-a prohibit implicit contractul de arenda, dupa decembrie 1989, fiind considerat un act normativ antidemocratic, a fost abrogat integral prin Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar. In urma adoptarii Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar, a fost adoptata si Legea nr. 16 din 5 aprilie 1994, cunoscuta sub denumirea de legea arendarii . Potrivit art. 26 din lege, dispozitiile acestui act normativ "se completeaza cu prevederile legislatiei civile, in masura in care acestea nu sunt contrare prezentei legi". Astfel, dispozitiile Legii nr. 16/1994 se vor completa cu dispozitiile Codului civil, din cod fiind abrogate art. 1463, 1464 si art. 1462 (art. 1463 referindu-se la arenda pe durata nedeterminata, art 1462 tot la arenda fara termen, iar art. 1464 reglementeaza tacita arendare). Actuala reglementare in materia arendarii nu mai permite arendarea pe durata nedeterminata si nici tacita arendare .