Participarea politica

Participarea politica

Intr-un regim democratic, activitatile politice nu sunt rezervate doar profesionistilor sau agentilor specializati, conducatori, jurnalisti, alesi, militanti. Indivizi sau grupuri de indivizi isi exprima, de exemplu prin practica votului, manifestari sau petitii, decizia lor de a lua parte la jocul politic. Participarea se poate deci defini ca "ansamblul activitatilor prin care cetatenii sunt abilitati sa intre in contact cu universul sacru al puterii intotdeauna intr-o maniera superficiala sau efemera si respectand anumite constrangeri rituale" [1].

Democratia este fondata pe conceptia ca puterea politica provine de la poporul suveran. Acest ideal democratic postuleaza reprezentarea unui cetatean activ. Realitatea este diferita si se multumeste mai curand cu o cetatenie partiala.

a. Mitul cetateanului activ

Progresele democratiei franceze se combina cu largirea drepturilor politice. Consacrarea drepturilor omului si ale cetateanului (1789), stabilirea sufragiului universal masculin (1848) si feminin (1944), recunoasterea libertatii de asociere (1901) se bazeaza pe o conceptie clasica a democratiei legata de existenta unui cetatean educat, virtuos, capabil de "a emite o opinie" si dominat de un real sentiment de angajare. Participarea la activitatile politice tinde astfel sa se confunde cu exercitiul idealizat aI cetateniei si ia forma obligatiei morale, si chiar a normei interiorizate de indivizii insisi (consensul in jurul datoriei electorale). Baza teoretica a democratiei, participarea cetatenilor este deci nu numai legitima, ci si de dorit.

b. Virtutile participarii politice

In timpul participarii sale la activitatile politice, cetateanul ideal indeplineste o dubla sarcina.

Invatarea politicului. A participa inseamna a ajunge la o anumita intelegere nu doar a mizelor imediate (programe, revendicari in curs), ci si, a regulilor specifice ale jocului politic precum si a integra o cultura democratica a participarii.

Cautarea influentei. Mitul participarii politice se bazeaza si pe credinta intr-un posibil control al guvernatilor asupra guvernantilor. Mobilizarea democratica imbraca astfel o functie instrumentala de implicare/asociere a cetatenilor in procesele de putere si se sprijina pe conceptia individului rational interesat sa influenteze deciziile politice.

In evaluarea sociologica a participarii politice s-a inregistrat o detasare fata de conceptia clasica care incepand cu anii '60, in urma unor anchete americane a fost reconsiderata indreptandu-se spre modelul activist si rational, ce se bazeaza pe un cetatean pasiv, putin informal si fara nici un interes pentru politica. S-a ajuns astfel, la concluzia unei iluzii democratice a participarii, considerata drept o momeala care permite elitelor sociale sa confiste accesul la activitatile politice si sa isi prelungeasca astfel, fara probleme dominatia.[2] De un sfert de secol democratiile occidentale au cunoscut profunde evolutii sociale, economice si culturale care au afectat modalitatile si mijloacele participarii politice. Asistam pe de o parte, la erodarea anumitor forme traditionale de participare (militantismul sindical sau partizan, participarea electorala, lectura informatiilor politice), dar si la descoperirea de noi activitati si de noi teme mobilizatoare. Se observa ca aceasta transfomare a angajamentului politic ce se exercita atat printr-o diversificare crescuta a modalitatilor de participare cat si printr-un proces de recompunere a modelului cetateniei, de acum inainte axat mai mult pe valorile individualiste. Evantaiul formelor de participare politica se poate diviza in doua categorii: pe de o parte, modalitatile conventionale bine integrate si conforme jocului politic ordonate in jurul votului iar pe de alta parte, modalitati asa zise protestare care au tendinta de a schimba radical ordinea stabilita. Acestea din urma sunt actiuni colective, care mobilizeaza grupuri de indivizi pentru o cauza comuna, actiuni directe, care plaseaza actorii de fata in fata fara un mijloc traditional de mediere, actiuni autonome, care depasesc cel mai adesea cadrele juridice.

Cu toate acestea, anchetele sociologice arata inegala dispozitie a cetatenilor de a se angaja in activitati politice. Factorii determinati ai acestei situatii create sunt atat de natura sociologica - varsta si sexul, pozitia sociala cat si de natura ideologica sau culturala.

A. Factorii sociali

a. Varsta si sexul

Oricare ar fi natura actiunilor politice, participarea este proprie claselor de varsta ajunse la maturitatea sociala. Tineretul prefera totdeauna formele cele mai protestatare intrand astfel, intr-o veche cultura, a contestarii si a luarii in deradere a politicului. Femeile se angajeaza mai putin decat barbatii, in special din clasele de varsta cele mai ridicate, vechea mostenire a impartirii traditionale a sarcinilor (casnicul - femeii, socialul - barbatului).

a. Pozitia sociala

Variabila cea mai pertinenta a pozitiei sociale este nivelul de instructie. Detinerea unui capital de cunostinte creste participarea la activitatile conventionale si protestatare, oricare ar fi varsta posesorului de diploma. Rolul nivelului cultural se explica prin singularitatea unui univers politic care cere cunostinte si stapanirea operatiilor intelectuale dobandite in scoala si universitate.

B. Factorii ideologici si culturali

a. Sistemul partizan

Identificarea unui partid, oricare ar fi continutul sau ideologic, favorizeaza intotdeauna participarea politica. Partidele sunt depozitarele unei istorii si a unei memorii colective care-i socializeaza pe membrii lor. Modalitatile militantismului se inscriu in practici deja incercate. Astfel, cultura revendicativa a partidului comunist francez continua sa implice militantii sai intr-o legitimare foarte puternica a practicilor protestatare. La fel, in societatile unde conflictele sociale sunt frecvente, partidele de clasa favorizeaza politizarea paturilor sociale populare.

b. Insertia comunitara

Apartenenta revendicata la o comunitate oarecare (etnica, religioasa sau ideologica) combate in mod sigur marginalizarea si favorizeaza participarea politica. Studii au aratat ca intensitatea relatiilor identitare si intretinerea structurata a unei puternice constiinte de grup activeaza implicarea politica si determina chiar invingerea inhibitiilor provocate de catre un statut social de dominat.