Prevederile deontologice ale cadrelor medicale

Prevederile deontologice ale cadrelor medicale

Definirea deontologiei medicilor

Deontologia medicilor reprezinta totalitatea normelor care reglementeaza relatiile dintre medici si dintre acestia si pacientii lor.[1]

Prevederile Codului de deontologie medicala, atat cele ce reamintesc regulile morale, pe care orice medic ar trebui sa le respecte, cat si cele care privesc aspectele tehnice, precum si comportarea fata de confrati, sunt obligatorii pentru medicii din evidenta Colegiului Medicilor din Romania, inclusiv pentru studentii in medicina, care asista un medic in imprejurari prevazute in articole speciale dedicate unor asemenea situatii.

2. Principiile deontologice generale ale Colegiului Medicilor din Romania

Statutul Colegiului Medicilor din Romania cuprinde un capitol in care sunt prezentate principiile generale dupa care Colegiul Medicilor functioneaza.

Un prim principiu are in vedere organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania. Acesta se  organizeaza si functioneaza ca organizatie profesionala nationala a medicilor fiind o institutie de interes public, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial.  Colegiul Medicilor din Romania are personalitate juridica si este autonom in raport cu orice autoritate publica, exercitandu-si atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni.

Un alt principiu subliniaza principalele activitati ale Colegiului Medicilor din Romania. Acesta are ca principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic, aplicarea legilor si regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic  si pastrarea prestigiului acestei profesiuni in cadrul vietii sociale.

Un alt principiu important il putem gasi in art. 3 din capitolul 1 al Statutului Colegiului

Medicilor din Romania care ne prezinta domeniile principale de activitate a Colegiul Medicilor din Romania, ca autoritate publica si profesionala ce realizeaza atributiile prevazute de lege si de Statutul Colegiului Medicilor din Romania:

profesional stiintific si invatamant;

etic si deontologic;

jurisdictie profesionala si litigii;

avizari-acreditari;

economico-social;

administrativ si organizatoric.

Din cel de al patrulea principiu reiese cum ca la nivelul judetelor, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti, se organizeaza si functioneaza cate un colegiu teritorial al medicilor din unitatea administrativ teritoriala respectiva. Medicii inscrisi si luati in evidenta colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor din Romania. Nici un colegiu teritorial nu poate functiona in afara Colegiului Medicilor din Romania.

Deasemenea intre Colegiul Medicilor din Romania si colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie functionala, organizatorica si financiara.

Conform art. 6 alin. 1 ca organizatie profesionala, Colegiul Medicilor din Romania apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai in toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a medicului in exercitarea profesiei, asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de pacient si de sanatatea publica.
Din cel de al saptelea principiu putem intelege cum ca Colegiul Medicilor din Romania, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din Romania in relatiile cu autoritatile si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, interne si internationale. Pentru indeplinirea obiectivelor si atributiilor conferite de lege si Statutul Colegiului Medicilor din Romania, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor din Romania pot intra in relatii cu diferite organisme similare din alte state.

Potrivit principiului al optulea alegerea organelor reprezentative si de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania se va face, de jos in sus, cu respectarea principiilor democratice si a egalitatii tuturor membrilor.

Un ultim principiu face referire la faptul ca sediul Colegiului Medicilor din Romania este in municipiul Bucuresti[2].

Principiile generale ale Medicilor

Sanatatea omului este telul suprem al actului medical

Medicul este obligat sa apere sanatatea fizica si mentala a omului, sa usureze suferintele, sa respecte viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau orice alt motiv, in timp de pace ca si in timp de razboi. Respectul datorat persoanei umane nu inceteaza nici dupa moartea acesteia.

In exercitarea profesiei sale, medicul trebuie:

Sa acorde prioritate intereselor pacientului, care primeaza asupra oricaror altor interese.

Sa respecte drepturile fundamentale ale omului.

Sa nu impuna pacientului opiniile sale personale de orice natura ar fi acestea.

Medicul nu trebuie sa inceteze niciodata, in decursul vietii sale profesionale, sa isi imbunatateasca cunostintele medicale.[3]

4. Indatoririle Generale ale Medicilor

o       Medicul are independenta profesionala absoluta, libertatea absoluta a prescriptiilor si actelor medicale pe care le considera necesare, in limitele competentei sale si este raspunzator pentru acestea.[4]

o       Medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat.

o       Incredintarea totala sau partiala a obligatiilor proprii catre alte persoane, in lipsa controlului personal, constituie abatere deontologica.

o       Secretul medical este obligatoriu, cu exceptia situatiilor prevazute de lege.

o       Face obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, in timpul exercitarii profesiei sale, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum si probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstante in legatura cu boala. Secretul profesional persista si dupa terminarea tratamentului sau moartea pacientului.

o       Medicul nu poate trata un pacient fara a-l examina medical in prealabil, personal.

Numai in cazuri exceptionale, de urgenta sau in cazuri de forta majora (imbolnaviri pe nave maritime aflate in mers, pe avioane in zbor, locuri inaccesibile sau in timp util) se vor da indicatii de tratament prin mijloace de telecomunicatii.

o       Medicul poate executa o activitate medicala doar daca are pregatire si practica suficienta pentru aceasta. Aceasta prevedere nu se aplica in cazuri de urgenta vitala, care nu poate fi rezolvata altfel.

o       Daca in urma examinarii sau in cursul tratamentului, medicul considera ca nu are suficiente cunostinte sau experienta pentru a asigura o asistenta corespunzatoare, va solicita un consult, prin orice mijloace cu alti specialisti sau va indruma bolnavul catre acestia.

o       In caz de pericol de moarte iminent, medicul va ramane langa pacient atat timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.

o       Pacientul nevindecabil va fi tratat cu aceeasi grija si atentie ca si cei care au sanse

de vindecare.

o       Medicul va informa pacientul asupra bolii sale, tratamentului necesar si a sanselor de insanatosire. Medicul va evita sa trezeasca prin comportamentul lui imaginea unei boli mai grave decat este ea in realitate.

o       Medicul va pastra o atitudine de stricta neutralitate si neamestec in problemele familiale ale bolnavului, exprimandu-si parerea numai daca este solicitat si numai daca interventia este motivata de interesul sanatatii bolnavului.[5]

o       Medicul nu trebuie sa se implice in problemele legate de interese materiale din familia bolnavului sau.

o       Medicul care se gaseste in prezenta unui bolnav sau ranit in pericol are obligatia sa-i acorde asistenta la nivelul posibilitatilor momentului si locului sau sa se asigure ca cel in cauza primeste ingrijirile necesare.

o       In caz de calamitati naturale sau accidentari in masa, medicul este obligat sa raspunda la chemare, chiar sa-si ofere de bunavoie serviciile sale medicale imediat ce a luat cunostinta despre eveniment.

o       Medicul poate refuza acordarea de ingrijiri de sanatate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de ingrijire medicala, cu exceptia situatiilor de urgenta. Medicul este obligat sa puna la dispozitia confratelui care preia pacientul toate informatiile medicale referitoare la caz.

o       Medicul trebuie sa fie model de comportament etico-profesional, contribuind la

cresterea nivelului sau profesional si moral, a autoritatii si prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima si increderea pacientilor si a colaboratorilor.

o       Medicul nu trebuie sa se foloseasca de un mandat electiv, o functie administrativa

sau de alte autoritati pentru a-si creste clientela.

o       Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregatirii sale

profesionale.

o       Medicul nu poate face reclama unor medicamente sau bunuri medicale de consum. Mentionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale in cuprinsul unor articole, carti, facuta in scop stiintific, nu se considera reclama.

o       Medicul nu trebuie sa faca propaganda in mediile nemedicale si chiar medicale,

unor procedee de diagnostic sau tratament, insuficient probate, fara sa sublinieze si rezervele ce se impun.

o       Este contrara eticii intelegerea dintre doi medici, intre medic si farmacist sau intre

medic si cadru auxiliar pentru obtinerea de avantaje materiale.

o       Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice sau lipsite de riscuri,

remedii sau procedee iluzorii sau insuficient probate. Orice practica de sarlatanism este interzisa.[6]

o       Este interzisa emiterea oricarui document medical care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.

o       Este interzisa medicului practicarea concurentei neloiale inclusiv prin practicarea unor tarife minimale, vadit disproportionate fata de costul real al serviciului medical, in scopul atragerii clientelei. Este admis serviciul gratuit in scopuri filantropice, cu informarea Colegiului Teritorial al Medicilor cel mai tarziu la 3 zile dupa acordarea asistentei medicale.

o       Medicul trebuie sa respecte dreptul persoanei in privinta optiunii libere asupra

medicului sau curant si chiar sa faciliteze aceasta posibilitate.

o       Prescriptiile medicale trebuie formulate cat mai clar, medicul asigurandu-se ca a fost inteles complet de catre bolnav si anturajul acestuia, mergand pana la incercarea de a supraveghea executarea tratamentului.

o       Pentru orice interventie medicala diagnostica sau terapeutica este necesar consimtamantul informat al pacientului.

o       Medicul trebuie sa fie aparatorul intereselor medicale ale copilului bolnav atunci cand apreciaza ca starea de sanatate a copilului nu este bine inteleasa sau nu este suficient de bine protejata de anturaj.[7]

o       Medicul poate emite certificate, atestate si documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatari si a examenelor necesare in acest scop. Este interzis ca informatiile medicale sa fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevazuta de lege. Documentele medicale nu trebuie sa contina mai multe date decat este necesar scopului pentru care acestea sunt intocmite si eliberate.

6. Reglementarile profesiei de cadru medical

potrivit legislatiei actuale din Romania

Organizarea profesiunii medicale, cuprinzand si unele prevederi de natura deontologica, printr-un act de autoritate publica, s-a realizat in anul 1927 prin Decretul nr.1.513 din 19 mai^[8] privind constituirea Asociatiei generale a medicilor din Romania, emis de Ferdinand I.

Prima reglementare a profesiunii medicale, intervenita dupa anul 1989, este Hotararea Guvernului nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului in Romania2. Noutatile semnificative aduse de acest act normativ sunt:

recunoaste exercitarea profesiunii medicale in regim privat;

recunoaste dreptul pacientului de a -si alege medicul;

institutionalizeaza colaborarea cu cultele si organizatiile neguvernamentale cu scop caritabil si de binefacere;

instituie Ordinul Medicilor ca forma de organizare profesionala neguvernamentala, caruia i se recunoaste competenta normativa, administrativa si jurisdictionala

Hotararea de Guvern nr.220/1992 privind aprobarea principiilor de baza ale statutului medicului in Romania a fost inlocuita de Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania, care a fost republicata in anul 200 Aceasta lege avea caracterul de lege-cadru, cuprinzand doar 48 de articole, grupate in doua capitole principale, primul referitor la reglementarea exercitarii profesiunii de medic, iar al doilea privind infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania.

Prevederile acestei legi, care prezinta interes pentru organizarea profesiei si pentru deontologie, sunt:

Exercitarea profesiunii de medic este avizata de Colegiul Medicilor din Romania si autorizata de Ministerul Sanatatii. Practicarea profesiei de medic de catre o persoana care nu are aceasta calitate constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal^[9] Conditiile care se cer pentru ca o persoana sa exercite profesiunea de medic sunt:

a) sa fie cetatean roman cu domiciliul in Romania. Pe cale de exceptie, profesiunea de medic poate fi exercitata si de medici cetateni straini, pe baza de reciprocitate, potrivit conventiilor la care Romania este parte;

b) sa fie licentiat al unei institutii de invatamant universitar medical, in conditiile legii;

c) sa nu se gaseasca in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de lege;

In baza prevederilor Legii nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania, Adunarea Generala Nationala a Colegiului Medicilor din Romania a adoptat in anul 1997 trei acte normative care vin sa intregeasca dreptul deontologic al profesiunii medicale. Este vorba de Statutul Colegiului Medicilor din Romania, Codul de deontologie medicala si Codul de procedura a Comisiilor de jurisdictie disciplinara si de litigii. Chiar daca aceste texte contin o serie de imperfectiuni, ele sunt concepute intr-o maniera evolutiva, in sensul ca este stabilita misiunea de a fi imbunatatite permanent[10]. Aceste acte normative au fost inlocuite prin Decizia nr.3/2005 a Adunarii Generale Nationale a Colegiului Medicilor din Romania, privind adoptarea Statutului si Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania .

Principala noutate adusa de Legea nr.306/2004, determinata de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, este reglementarea pe parcursul unui intreg capitol (Capitolul II) a problematicii privind exercitarea profesiei de medic in Romania, de catre medicii cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene.

In prezent domeniul sanatatii este reglementat de Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 care are ca obiect reglementarea domeniului sanatatii publice, obiect de interes social major. Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei si publicata in Monitorul Oficial nr. 372/2006 si modificata.

Aceasta lege privind reforma in domeniul sanatatii are 863 articole si este structurata in 17 titluri si anume: sanatatea publica; programele nationale de sanatate; asistenta medicala primara; sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat; asistenta medicala comunitara; efectuarea prelevarii si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana, in scop terapeutic; spitalele; asigurarile sociale de sanatate; cadrul european si cadrul national de asigurari sociale de sanatate; asigurari voluntare de sanatate; finantarea unor cheltuieli de sanatate; exercitarea profesiei de medic, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania; exercitarea profesiei de medic dentist, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din Romania; exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania; raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice; infiintarea, organizarea si functionarea Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Sanitar; medicamentul.

O alta reglementare ce tine de deontologia medicilor este Codul de Deontologie Medicala al Colegiului Medicilor din Romania publicat in Monitorul Oficial nr. 418 din 18 mai 2005, ANEXA nr. 2 la DECIZIA nr. 3 din 25 martie 2005 privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania. Dispozitiile Codului sunt sistematizate in 7 capitole: Domeniul de aplicare si principii generale; Indatoriri generale; Indatoriri fata de bolnavi; Indatoriri fata de public; Relatiile medicului cu colegii si colaboratorii, consultul medical, reguli de comportare cu alti profesionisti din sfera sanitara, obligatii fata de Colegiul Medicilor din Romania; Situatii speciale; Dispozitii diverse.