RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR EUROPENI

RASPUNDEREA FUNCTIONARILOR EUROPENI

1 Forma de raspundere aplicabile functionarilor europeni

Responsabilitatea presupune asumarea de catre individ a unor reguli, valori, norme juridice si morale. Atata vreme cat individul le respecta, el este responsabil. In momentul in care incalca aceste norme, omul inceteaza sa mai fie responsabil si devine raspunzator.

Functionarul public, indiferent ca este national sau international, trebuie sa-si duca la bun sfarsit atributiile, nu pentru ca asa i se impune, ci fiindca e convins ca ele reprezinta rostul sau profesional.

Pentru el nu exista valoare mai importanta decat indeplinirea, cu o convingere reiesita din intelegerea rationala a fenomenelor, a sarcinilor sale

Raspunderea juridica intervine, cum se exprima constant doctrina, pe terenul raului infaptuit, si, al celui pe cale sa se infaptuiasca avand in vedere incriminarea tentativei la ramura dreptului penal.

Un autor elvetian apreciaza ca atunci cand functionarul public violeaza datoriile ce-i revin si implica legea, el va raspunde penal, disciplinar si pecuniar (patrimonial).

Doctrina franceza, de asemenea este consecventa in a sustine ca functionarilor le sunt aplicabile mai multe forme de raspundere, si anume materiala, penala si disciplinara.

Mutatis-mutandis, rationamentul este valabil si in ceea ce priveste regimul functionarilor europeni, in sensul ca urmeaza sa identificam urmatoarele forme de raspundere aplicabile lor:

a)      O raspundere administrativ patrimoniala a functionarului european fata de Comunitate, consacrata de articolul 22 din Statut, potrivit careia functionarul european poate fi tinut sa repete, in tot sau in parte, prejudiciul suportat de Comunitate cauzat de greselile personale grave pe care acesta le-ar fi comis cu ocazia exercitarii functiei sale.

b)      O raspundere penala, care este reglementata de sectiunile 6 si 7 ale Anexei IX la Statut.

c)      O raspundere administrativ disciplinara, care face obiect de reglementare al titlului VI din Statut si al Anexei IX.

Principii generale care guverneaza raspunderea disciplinara a functionarilor europeni

Aceste principii care guverneaza raspunderea functionarilor europeni, trebuie analizate in contextul raspunderii Comunitatilor in ansamblul lor. Astfel raspunderea acestora este dominata de principiul ca ele nu raspund doar pentru pagubele provocate de institutii, pentru greselile de serviciu asa zis "anonime"ci si pentru pagubele cauzate prin greselile personale ale unui agent respectiv pentru greseala acestuia cu conditia ca ea sa intervina in exercitiul serviciului.

1. Raspunderea disciplinara intervine ca urmare a comiterii unei abateri disciplinare, notiune care include orice incalcare a indatoririlor pe care functionarul sau fostul functionar este obligat sa le respecte in virtutea acestui statut, comisa in mod voluntar sau prin neglijenta.

Foarte important este faptul ca incalcarea obligatiilor de serviciu poate fi realizata atat de "functionar" cat si de "fostul functionar", dupa cum prevede expres articolul 86 (24)(96) alin. (1) din Statut. Rezulta deci concluzia ca in dreptul comunitar al functiei publice, raspunderea este o institutie care nu presupune cu necesitate existenta unui raport de functie publica, functionarii publici asa-zisi "activi". Ca ea poate viza nu doar functionarii in exercitiu, ci si "fostii functionari", al caror raport de functie publica a incetat din diferite motive, ceea ce nu inseamna ca a incetat si raspunderea in cazul in care persoana respectiva a comis unele abateri.

Regasim principiul universal de drept non bis in idem, potrivit caruia "aceeasi fapta nu poate da loc decat la o singura sanctiune disciplinara" (articolul 9-96 din Anexa nr. IX la Statut intitulata "Proceduri disciplinare").

Prin acest principiu se interzice aplicarea a doua sanctiuni disciplinare functionarului european pentru o singura abatere.

3. Principiul neretroactivitatii sanctiunii disciplinare, derivat prin principiul general de drept al neretroactivitatii legii, inscrisi si in articolul 15 (2) din Constitutia Romaniei precum si din caracterul, in esenta neretroactiv, al actului administrativ.

O sanctiune administrativ disciplinara nu poate produce efecte decat din momentul in care a fost adusa la cunostinta functionarului.

4. Principiul cercetarii prealabile

Sanctiunea disciplinara se poate aplica doar dupa ce s-a realizat o cercetare prealabila a faptei de savarsirea careia este acuzat functionarul.

Fac exceptie sanctiunile avertismentului si ale blamului, care pot fi aplicate direct de autoritatea de numire, fara consultarea Consiliului de disciplina.

5. Principiul proportionalitatii individualizarii sanctiunii cu gravitatea faptei, care impune sa se tina seama de urmatoarele criterii, prevazute in articolul 10-96 din Anexa nr. IX la Statut: natura faptei si imprejurarile in care fapta a fost savarsita; importanta prejudiciului propus integritatii, reputatiei sau intereselor institutiilor prin fapta comisa; de latura subiectiva a faptei, respectiv gradul de intentie sau de neglijenta in fapta comisa; motivele avute in vedere de functionar la comiterea faptei; gradul si vechimea functionarului; gradul de responsabilitate personala a functionarului; nivelul functiilor si responsabilitatilor functionarului; recidiva actului sau a comportamentului gresit; conduita functionarului de-a lungul carierei sale.

In functie de unele elemente (caracterul faptei, circumstantele in care a fost indeplinita, persoana faptuitorului etc.) sanctiunea poate varia de la cea mai simpla, avertismentul, pana la cea mai drastica, revocarea din functie, si poate fi insotita sau nu de o sanctiune complementara (reducerea sau suprimarea dreptului la pensie pentru vechime, de exemplu).

Articolul 12-96 din Anexa nr. IX la Statut, prevede urmatoarele: Consiliul este sesizat de un raport emanand de la autoritatea investita cu puterea de numire, care trebuie sa indice clar faptele reprobabile si, daca este cazul, circumstantele in care acestea au fost comise, continand toate circumstantele atenuante sau agravante.

6. Principiul comunicarii.

Regula comunicarii dosarului este una din legile "de fier" si in cazul raspunderii disciplinare a functionarului public european.

Articolul 25 alin. 2 dispune in mod categoric ca "orice decizie referitoare la o anumita persoana si luata in aplicarea acestui statut va fi comunicata imediat in scris functionarului in cauza. Orice decizie represiva trebuie sa fie motivata".

Textul instituie o norma de principiu care vizeaza orice decizie in legatura cu functionarii europeni, inclusiv cele care au ca obiect interventia unor forme de raspundere. Putem spune ca, cu atat mai mult aceste decizii care se supun si obligatiei motivarii, in fapt si in drept.

Comunicarea nu vizeaza doar decizia in sine, ci intreg dosarul care a stat la baza emiterii lui.

Articolul 2-96 din Anexa IX prevede ca functionarul are dreptul de a obtine comunicarea concluziilor unui raport de ancheta si tuturor documentelor care sunt in legatura directa cu sesizarea facuta impotriva sa.

7. Implicarea organului de disciplina, care se bucura de independenta totala in exercitarea atributiilor sale.

Prin articolul 5 (96) din Statut, se prevede constituirea in fiecare institutie a unui consiliu de disciplina, care are in compunerea sa cel putin un membru din afara institutiei, care poate fi si presedintele.

Consiliul de disciplina este investit cu atributii in ceea ce priveste derularea procedurii raspunderii disciplinare, si rolul sau este de a proteja functionarul impotriva unor decizii arbitrare, abuzive, care ar putea fi luate impotriva sa, dar de a proteja si institutia europeana, prin sanctionarea celor care se fac vinovati de comiterea unor incalcari ale obligatiilor care le revin functionarilor europeni in calitatea pe care o au.

Principiul potrivit caruia autoritatea care este investita cu puterea de numire este cea indrituita sa si sanctioneze pe functionarul european.

Aceasta autoritate va putea sa aplice unele sanctiuni in mod direct, fara nici o formalitate, iar altele le va putea aplica abia dupa ce a fost indeplinita procedura disciplinara reglementata in Anexa IX din Statut.

9. Recunoasterea dreptului la aparare al functionarului european.

Articolul 4-96 din Anexa IX, recunoaste de principiu, dreptul la aparare al functionarului european, care presupune elementele:

comunicarea intregului dosar incriminator catre functionarul incriminat;

acordarea unui termen in interiorul caruia functionarul sa-si poata pregati apararea;

dreptul functionarului ca in fata organului de disciplina sa-si poata sustine observatiile si apararea in mod scris sau oral;

dreptul functionarului de a fi asistat in fata organului de disciplina;

dreptul de a administra probe in apararea sa, de a apela la martori, care apartine, in egala masura, atat functionarului cat si autoritatii.

Functionarii beneficiaza de dreptul de a introduce actiuni la organele comunitare de justitie.

Acest drept este recunoscut functionarilor oficiali, sintagma care desemneaza persoanele numite in functii stabilite in cadrul personalului unei autoritati europene prin decizia scrisa a autoritatii competente sa numeasca, potrivit regulamentului de personal in vigoare.

Tuturor le este recunoscuta capacitatea de a se adresa organelor jurisdictionale europene, in urmatoarele conditii:

- se impune avizul autoritatii investite cu puterea de numire;

- adresarea se face pe cale ierarhica, prin intermediul superiorilor directi, scopul procedurii fiind acela de a asigura conditiile rezolvarii amiabile a litigiilor;

- foarte important este faptul ca functionarii europeni au dreptul sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, chiar daca actul atacat nu le-a fost lor adresat ci altor persoane.

- conditia care se impune este ca actul, prin continutul lui, sa afecteze dreptul functionarului reclamant, sau un interes al acestuia, iar functionarul sa actioneze in valorificarea propriului interes.

- interesanta si relevanta este si dispozitia care indrituieste functionarul european sa atace orice decizie care il afecteaza, indiferent daca sa fie luata insa institutia nu a facut acest lucru.

In dreptul european, constatam ca prin articolul 90 (8) aliniatul (2) se instituie regula ca orice persoana vizata de prezentul Statut se poate plange impotriva unei decizii care considera ca il afecteaza fie ca decizia a fost deja luata fie ca nu a fost luata, desi autoritatea era obligata sa o ia.

Concluzii cu privire la dreptul functionarilor europeni de a introduce actiuni in fata organelor comunitare de justitie:

a) Art. 179 din Tratatul CE dispune referitor la competenta Curtii de Justitie de a "statua cu privire la orice litigiu dintre comunitate si agentii sai in limitele si conditiile determinate de Statut sau rezultand din regimul aplicabil acestora din urma".

b) Termenul de agent trebuie privit in sens larg, astfel incat dreptul sa priveasca in egala masura atat functionarii europeni, "oficialii comunitatilor" cat si alte categorii de personal, in care se include personalul temporar, auxiliar si local, consilierii etc.;

c) Procedura sesizarii de catre functionarul european a organelor de justitie este dominata de principiul ca sesizarea se face prin intermediul sefilor ierarhici si cu avizul Autoritatii de numire;

d) Functionarii sunt indrituiti sa actioneze impotriva oricarui act care ii afecteaza, indiferent ca acest act le este lor adresat sau vizeaza alte persoane. Singura conditie este ca functionarul sa promoveze actiunea in ocrotirea unui interes propriu si concret;

e) Fundamentul competitiei Curtii de Justitie in spetele care ii privesc pe functionarii publici se regaseste in art. 91 (8), par. 1 din Statutul functionarilor care da in competenta Curtii litigiile dintre Comunitati si una din persoanele vizate in prezentul Statut si care are ca obiect legalizarea unui act ce aduce o imputatie acelei persoane.

11. Principiul radierii sanctiunilor disciplinare.

Articolul 27-96 din Anexa nr. IX a Statutului da dreptul functionarului sanctionat disciplinar sa ceara stergerea din dosarul sau personal a sanctiunilor care i-au fost aplicate.

Acest drept se naste la intervale diferite de timp, in functie de sanctiunea disciplinara a carei radiere se cere.

In cazul in care functionarul solicita radierea sanctiunilor de avertisment si mustrare (blam) termenul cerut este de trei ani de data cand i-a fost aplicata sanctiunea respectiva.

In cazul in care se cere radierea oricarei alte sanctiuni, cu exceptia celui a revocarii, termenul este de sase ani.

Nu este vorba de o radiere de drept, regasita in sistemele nationale ale functiei publice, ci o radiere la cerere, care este lasata la latitudinea autoritatii investita cu puterea de numire, si care implica si decizia consiliului de disciplina.

Pentru a se putea solicita radierea sanctiunii, chiar in cazul unor sanctiuni care nu prezinta gravitate deosebita, cum sunt avertismentul si blamul.

In concluzie, procedura si pedeapsa disciplinara au efecte cu caracter profesional. Ele afecteaza agentul in situatia sa, nu in bunurile sau in libertatea sa, deosebindu-se astfel de raspunderea penala, dupa cum a statuat si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.

3 Consiliul de disciplina si procedura disciplinara

Aproape in toate organizatiile internationale, ca si in administratiile nationale, exista un organism, paritar sau mixt, care e consultat de autoritatea disciplinara inainte ca aceasta sa aplice o sanctiune.

1. Consiliul de disciplina este o structura colegiala compusa din presedinte si patru membri permanenti, dintre care, cel putin unul (care poate fi si presedinte) trebuie sa fie din afara institutiei. Membrii permanenti pot fi inlocuiti de supleanti. Membrii permanenti pot fi inlocuiti de supleanti. In cazul in care procedura disciplinara vizeaza functionari de un grad pana la AD 13, Consiliul delibereaza cu doi membri suplimentari apartinand aceleiasi grupe de functii sau avand acelasi grad cu cel al functionarului vizat de procedura. Atat membrii permanenti, cat si supleantii lor sunt desemnati dintre functionarii care au cel putin gradul AD 14 pentru toate cazurile, altele decat cele continand functionarii de gradul AD16-AD15.

In situatia in care procedura disciplinara vizeaza functionari de gradul AD 16 sau AD 15, membrii, permanenti si supleanti, sunt desemnati dintre functionarii de gradul AD 16. O ultima situatie este cea in care procedura disciplinara vizeaza functionari afectati intr-o terta tara, caz in care cei doi membri supleanti suplimentari sunt desemnati printr-o procedura ad hoc de Autoritatea de numire si Comitetul personalului.

Desemnarea membrilor se face concomitent de Autoritatea de numire si de comitetul personalului, in proportii egale (doi membri permanenti si doi supleanti), iar presedintele si supleantul sau sunt desemnati de autoritatea de numire.

Durata mandatului presedintilor si membrilor este de trei ani, cu posibilitatea ca institutiile sa poata decide o durata mai mica, de cel putin un an.

In activitatea pe care o desfasoara Consiliul este asistat de un secretar, desemnat de Autoritatea de numire.

2. Procedura disciplinara presupune urmatoarele etape:

a) Consiliul e sesizat de autoritatea de numire printr-un raport, care se inainteaza si functionarului public in cauza, impreuna cu toate documentele care au stat la baza intocmirii lui;

b) functionarul are la dispozitie un termen de cincisprezece zile pentru a-si pregati apararea, putand fi asistat de un aparator ales;

c) functionarul poate sa recunoasca in fata presedintelui consiliului fapta de care este acuzat, dupa ce in prealabil a fost informat despre consecintele pe care le poate produce recunoasterea faptei sale, caz in care autoritatea de numire poate sa procedeze la aplicarea sanctiunilor prevazute de art. 9-96 lit. a-d, respectiv avertisment scris, blam, suspendarea avansarii in grad si reducerea gradelor

d) presedintele numeste pe unul din membrii consiliului sa intocmeasca un raport asupra cazului cu care a fost sesizat si sa ii informeze pe ceilalti membri;

e) functionarul este indrituit sa fie ascultat si sa faca observatii scrise sau orale, personal sau prin aparator ales. Autoritatea de numire e si ea reprezentata in fata Consiliului de un functionar mandatat cu acest rol;

f) daca consiliul nu se pronunta in mod clar asupra faptei cu care a fost sesizat, presedintele dispune o ancheta suplimentara, care este condusa de presedinte insusi sau de un membru;

g) in baza intregii cercetari intreprinse , consiliul emite un aviz motivat, cu majoritate de voturi, care se refera la faptele constante si, daca este cazul, la sanctiunile propuse. Opiniile divergente pot fi consemnate in aviz. Presedintele nu ia parte la vot decat atunci cand se pun chestiuni de procedura sau in caz de paritate a voturilor.

h) Avizul se comunica Autoritatii de numire si functionarului intr-un termen de 2 ani, sau daca ancheta a fost efectuata la initiativa consiliului, atunci termenul este de patru luni.

k) presedintele are ca atributie principala sa puna in executare deciziile Consiliului si sa comunice membrilor consiliului informatiilor si documentele referitoare la cauza.

m) in situatia in care autoritatea de numire decide clasarea afacerii, fara a aplica sanctiuni disciplinare, ea il informeaza in scris pe functionar, fara a fi tinuta de un termen. Functionarul este indrituit sa solicite consemnarea deciziilor de clasare in dosarul sau personal.

4 Sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor europeni

Sanctiunile disciplinare sunt prevazute in articolul 9-96 din Anexa nr. IX la Statut, din a caror analiza constatam ca legiuitorul comunitar a operat o ierarhizare a acestora, de la cele mai usoare pana la cele mai grave.

Constatam totodata caracterul legal al acestor sanctiuni, regasirea, in sfera disciplinarului, a principiului legalitatii din penal, nullum crimen sine legem, nulla poena sine legem. Sanctiunile disciplinare sunt enumerate in diferite statute, la principii generale, astfel incat trebuie sa consideram ca in materie disciplinara sau penala, autoritatea guvernamentala, administrativa sau judiciara nu poate sa aplice o sanctiune fara un text care sa o prevada.

Autoritatea care aplica sanctiunea este tinuta, in realizarea competentei sale, de aplicarea acelor sanctiuni prevazute de Statut si dupa procedura instituita de acesta si de anexele sale.

Aceste sanctiuni pot fi grupate in mai multe categorii:

Din punct de vedere al naturii lor, identificam:

a)  sanctiuni cu caracter moral (avertismentul, blamul);

b)  sanctiuni care afecteaza cariera functionarului;

c)  sanctiuni cu caracter pecuniar (suspendarea dreptului la pensie al functionarului, ca sanctiune complementara alaturi de revocare);

d)  sanctiuni cu caracter complex, care afecteaza, in egala masura, cariera functionarului dar au si caracter pecuniar (exemplu reducerea cu una sau mai multe trepte, retrogradarea).

Din punct de vedere al caracterului lor, putem determina:

a) sanctiuni cu caracter principial (avertismentul, mustrarea, suspendarea temporara a dreptului la avansare pe scara ierarhica, revocarea si concedierea pentru motive de necorespundere profesionala);

b) sanctiuni cu caracter complementar (suspendarea dreptului la pensie).

3. Din punct de vedere al efectelor lor, sanctiunile disciplinare pot fi:

a) sanctiuni care atrag incetarea raportului de functie europeana (revocarea, concedierea pentru insuficienta profesionala);

b) sanctiuni care nu atrag incetarea acestui raport (restul sanctiunilor, cu caracter material sau moral).

c) sanctiuni care determina intreruperea raportului de functie europeana (suspendarea functionarului).

In continuare vom analiza fiecare din sanctiunile disciplinare mai sus determinate.

A. Avertismentul

Este prima sanctiune enuntata de articolul 9-96, ceea ce determina concluzia ca, de vreme ce acest text opereaza o ierarhie din punct de vedere al gravitatii lor, este cea mai usoara sanctiune disciplinara.

O asemenea calificare, la randul ei, este atrasa de gravitatea faptei, astfel incat vom intelege ca se aplica in cazul celor mai putin periculoase abateri disciplinare. In dreptul public romanesc avertismentul, ca sanctiune care intervine in cazul raspunderii contraventionale este definit ca atragerea atentiei persoanei asupra faptei savarsite, pericolul acesteia, cu recomandarea ca pe viitor sa nu mai repete fapta respectiva si sa se conformeze dispozitiilor legale

Avertismentul reprezinta o sanctiune principiala cu caracter moral, iar rolul sau este, pe de o parte, de a pune pe faptuitor in postura de a-si constientiza fapta, dar totodata de a-l determina sa nu o mai repete in viitor.

De aceea consideram ca in cazul avertismentului primeaza rolul preventiv fata de cel sanctionar.

In dreptul muncii avertismentul este definit ca fiind "comunicarea scrisa facuta salariatului prin care i se atrage atentia asupra faptei savarsite si i se pune in vedere ca, daca nu se va indrepta si va savarsi noi abateri, i se vor aplica sanctiuni mai grave, pana la desfasurarea contractului de munca".

El reprezinta o sanctiune mai grava decat mustrarea, care este prima sanctiune disciplinara.

Procedura aplicarii avertismentului este comuna cu procedura blamului, si ea consta in urmatoarele aspecte:

a) competenta sa aplice cele doua sanctiuni este autoritatea investita cu putere de numire;

b) aceasta va proceda la aplicarea uneia din cele doua sanctiuni fie din proprie initiativa fie la propunerea superiorului ierarhic al functionarului care a comis fapta.

c) autoritatea competenta sa aplice sanctiunea nu este obligata sa solicite avizul consiliului de disciplina.

Avertismentul si blamul sunt de fapt singurele sanctiuni disciplinare pentru care nu se impune avizul organului de disciplina. Dispozitia art. 11-96 din Anexa este permisiva, in sensul ca el prevede ca A.I.P.N. poate decide sanctiunea avertismentului si a blamului fara pronuntarea organului de disciplina, rezultand ca textul nu obliga, dar nici nu interzice, iar daca autoritatea vrea sa consulte organului nu i se interzice sa o faca.

d) subzista dreptul functionarului european de a fi ascultat inainte de a i se aplica una din cele doua sanctiuni.

e) se aplica scris.

Exista insa diferite organizatii internationale unde avertismentul se poate aplica oral si fara sa fie mentionat in dosarul profesional al functionarului public.

B. Blamul

Reprezinta cea de-a doua sanctiune disciplinara prevazuta de articolul 9-96.

Ea se aplica tot pentru abateri care nu au o gravitate deosebita, dar care, daca se repeta, pot atrage consecinte negative atat pentru institutie cat si pentru functionar. Are tot caracter moral si urmeaza aceeasi procedura de aplicare ca si avertismentul.

C. Suspendarea temporara a dreptului de avansare pe scara ierarhica

Analizand problemele legate de cariera functionarului european si, in cadrul acesteia, sistemul de notare si avansare am regasit norma de principiu potrivit careia orice functionar care a implinit doi ani vechime pe o anumita treapta a gradului sau, accede in mod automat la treapta superioara pe acest grad.

Prin acest text se instituie principiul ca avansarea este determinata de o anumita vechime.

Avansarea intervine automat la toti functionarii, cu exceptia acelora care au comis abateri disciplinare. In aceasta situatie are loc o intrerupere a acestei avansari automate, comandata de ratiuni care tin de comportamentul necorespunzator al functionarului european.

Aceasta sanctiune are caracter complex, deoarece ea afecteaza si cariera functionarului dar si drepturile sale banesti, dat fiind faptul ca o avansare in ierarhie implica un spor de retributie.

D. Reducerea gradelor

Spre deosebire de sanctiunea anterioara, care vizeaza o intrerupere in avansarea, prezenta sanctiune vizeaza o reducere, diminuare a gradelor.

Ea are aceleasi trasaturi ca si cea anterioara, in sensul ca prezinta tot sanctiuni care afecteaza cariera dar si veniturile functionarului, ambele intervenind atunci cand se comit abateri care prin gradul lor de periculozitate priveaza functionarul de exercitiul dreptului la aparare si de o anumita pozitie in ierarhia gradului sau.

E. Retrogradarea

Retrogradarea este o sanctiune care vizeaza coborarea in ierarhia gradului profesional.

In dreptul muncii, aceasta sanctiune se situeaza, de regula, pe locul penultim, in functie de gravitatea faptei si a sanctiunilor, fiind ultima care poate fi aplicata astfel incat sa se pastreze raportul juridic de munca.

Destinatia ei este sa se aplice acelor persoane care, "nefiind la prima abatere disciplinara, aducand prejudicii materiale si morale insemnate unitatii, in imprejurari si cu antecedente disciplinare care confera faptei un grad ridicat de periculozitate".

Retrogradarea reprezinta o sanctiune cu efecte asupra carierei, asupra veniturilor, dar si cu un important impact moral deoarece functionarul isi pierde, pentru o anumita perioada pozitia ierarhica, existand inclusiv posibilitatea de a ajunge ca, pe perioada cat dureaza sanctiunea, sa lucreze in subordinea unor persoane care sunt inferioare gradului sau.

F. Clasamentul intr-o grupa de functii inferioara, cu sau fara retrogradare

Este o sanctiune nou introdusa in Statut in urma modificarilor din 2004, prin care un functionar public paraseste grupa de functii administrative (AD) si coboara in grupa de functii de asistent (AST), pastrandu-si acelasi grad profesional sau dobandind unul inferior. O asemenea sanctiune atrage implicatii complexe, de ordin patrimonial, social, al carierei si prestigiului functionarului astfel sanctionat.

G. Superioritatea din functie

Sanctiunea suspendarii este traditionala pentru functiile si demnitatile publice nationale, regasita si la functionarii internationali.

Ea il impiedica pe functionarul sanctionat sa-si exercite prerogativele de functie publica pentru o anumita perioada de timp. Intervine in caz de abatere grava, cand functionarul se face vinovat fie de o neindeplinire a obligatiilor sale profesionale, fie de o infractiune de drept comun, autoritatea investita cu puterea de numire poate sa dispuna imediat suspendarea din functie a autorului unei asemenea greseli.

Decizia de suspendare trebuie sa contina, in mod obligatoriu, urmatoarele clauze:

- precizarea daca functionarul isi pastreaza sau nu, pe perioada suspendarii, neafectata remuneratia sau daca remuneratia sa este afectata de o retinere, al carei cuantum trebuie precizat in decizie;

Statutul prevede ca nu poate sa fie mai mica decat minimul vital, crescand, atunci cand este cazul, alocatia familiala.

Decizia de suspendare este un act cu caracter provizoriu, care trebuie definitivat intr-un interval de sase luni de la data cand decizia incepe sa produca efecte.

In acest interval, se pot intalni urmatoarele situatii:

- nu intervine nici o decizie pana la sfarsitul celor sase luni, ceea ce atrage dreptul functionarului comunitar de a-si primi inapoi integral retributia;

- intervine o decizie, situatie in care statutul functionarului va fi reglementat conform deciziei respective.

- functionarul poate sa faca obiectul unei urmariri penale, in care caz statutul functionarului se va definitiva abia dupa ce organul de jurisdictie penala se va pronunta in mod definitiv si irevocabil.

H. Revocarea din functie

Revocarea reprezinta sanctiunea cea mai grava, alaturi de cea de concediere pentru motive de necorespundere profesionala.

Ambele sanctiuni au ca specific faptul ca pun capat definitiv unei anumite functii. Revocarea este sanctiunea cea mai serioasa care pedepseste o greseala grava si numai o asemenea greseala, pentru a respecta ierarhia pedepselor.

Revocarea poate fi insotita si de suprimarea dreptului la pensie de vechime, fara ca efectele acestei sanctiuni sa se poata intinde si asupra altor drepturi ale functionarilor. Atunci cand functionarului si-a incetat in mod definitiv functia, poate sa intervina decaderea totala sau partiala din dreptul de pensie, fara a putea afecta si alte drepturi ale functionarului european.

I. Concedierea pentru insuficienta profesionala

Adevarata capacitate a unei persoane de a face fata postului pentru care a candidat si pe care l-a obtinut, prin promovarea unui concurs sau examen, se verifica in mod efectiv in exercitarea prerogativelor de functie publica.

Este astfel posibil sa se constate ca, desi o persoana care a candidat pentru ocuparea unei functii europene sau a fost selectat ca fiind corespunzatoare, sa se dovedeasca faptul ca ea nu intruneste conditiile necesare pentru mentinerea in postul respectiv.

In aceste situatii, cum mentinea pe postul respectiv nu mai poate fi realizata deoarece pune in pericol activitatea institutiei, va putea interveni concedierea functionarului pentru motive de insuficienta profesionala.

5 Caile de atac impotriva sanctiunilor administrativ disciplinare

Acesta vizeaza doua categorii de destinatari:

- orice persoana interesata, care cade sub incidenta prevederilor Statutului. In aceasta categorie intra nu doar functionarii europeni, ci si alti agenti ai Comunitatii;

- functionarii europeni, care urmeaza un regim special in ceea ce priveste accesul la jurisdictia comunitara.

In acest titlu, se regaseste practic consacrate doua drepturi fundamentale ale oricarei persoane care este vizata de prezentul Statut, inclusiv ale functionarului european:

a) dreptul de petitionare catre autoritatea investita cu puterea de numire, deci catre administratia europeana competenta;

b) accesul liber la jurisdictia europeana.   

Dreptul de petitionare este garantat oricarei persoane care se poate prevala de ocrotirea acestui drept in baza Statutului, cu atat mai mult functionarilor europeni. In baza lui, persoana indrituita ii poate solicita autoritatii investite cu puterea de numire sa ia o anumita decizie cu privire la ea. Autoritatea de numire are obligatia sa ia aceasta decizie, care trebuie sa fie motivata, si sa o comunice functionarului, intr-un interval de patru luni de la data introducerii cererii. Autoritatea sesizata are, in interiorul acestui termen, doua solutii:

- sa se pronunte asupra petitiei care ia fost inaintata;

- sa nu se pronunte asupra acestei petitii, caz in care refuzul autoritatii de a se pronunta in termenul stipulat valoreaza el insusi cu respingerea petitiei si naste dreptul de a exercita calea de atac prevazuta la art. 90 (8)(96) aliniatul (2). Se poate constata ca prin intermediul acestui drept persoana interesata nu exercita o cale de atac impotriva unui act care o nedreptateste, ci solicita institutiei careia ii apartine, prin autoritatea investita cu puterea de numire, de a lua o anumita decizie cu privire la ea.

In cazul in care autoritatea investita cu puterea de numire ia o decizie necorespunzatoare sau nu ia in termen decizia solicitata se naste dreptul celui in cauza de a se adresa jurisdictiei comunitare.

Accesul liber la jurisdictia europeana. Acest al doilea drept este garantat, de asemenea, atat functionarilor comunitari, cat si oricarei alte persoane careia ii sunt opozabile prevederilor Statutului. Exercitarea accesului la jurisdictia europeana este precedata de procedura prealabila, prin care persoana interesata este obligata sa se adreseze mai intai autoritatii investita cu puterea de numire si abia apoi, daca este nemultumita de decizia acesteia, se va putea adresa Curtii Europene de Justitie.

Accesul la jurisdictia europeana poate fi determinat de doua categorii de situatii:

1. in litigiile care privesc legalitatea unui act, cand prevalandu-se de dreptul de petitionare, decizia expresa sau implicita a autoritatii investita cu puterea de numire il denumeste pe functionarul european;

2. in litigiile cu caracter pecuniar, cand a fost emis un act prejudiciabil pentru functionarul public, Curtea de Justitie avand o competenta de plina jurisdictie.

Acest act care il vatama pe functionarul european, poate de asemenea sa imbrace forma tipica si asimilata, in sensul ca articolul 90 (8)(96) aliniatul (2) prevede ca el poate consta in:

- o anumita autoritate din cadrul Comunitatii a emis un act prejudiciabil pentru o anumita persoana;

- autoritatea respectiva a respins expres sau implicit o reclamatie facuta de o persoana interesata. In oricare din situatiile care au determinat situatia respectiva, persoana interesata poate sa se adreseze autoritatii cu puterea de numire intr-un termen de trei luni, calculat in mod diferit, in functie de fiecare caz concret in parte:

- in cazul in care se ataca un act comunitar cu caracter individual, termenul se calculeaza de la data aducerii la cunostinta destinatarului, prin notificare;

- in cazul in care se ataca un act comunitar implicit, termenul de recurs curge de la data la care autoritatea competenta era obligata sa raspunda si nu a facut-o.

Constatam ca prin intermediul jurisdictiei europene, persoana interesata, functionar sau nefunctionar, poate ataca actele emise de organismele europene care au caracter individual.

Acestea din urma, la randul lor, pot fi atacate atat de destinatarul lor, si de orice alta persoana, alta decat destinatarul, care a fost prejudiciat prin stil individual respectiv.

Persoana poate fi afectata si prin acte individuale care au un alt destinatar, ei i se recunoaste posibilitatea de a fi ocrotita nu doar in drepturile sale subiective, cat si in interesele ei legitime.

Autoritatea investita cu puterea de numire are la indemana un termen de patru luni, in interiorul caruia poate sa emita o decizie motivata. Termenul se calculeaza incepand cu ziua in care a fost sesizata cu reclamatia administrativa.

Indiferent ca autoritatea investita cu puterea de numire a emis o decizie de raspuns sau nu a facut-o, daca cel interesat se considera prejudiciat, se poate adresa Curtii Europene de Justitie. Dupa ce autoritatea investita cu puterea de numire s-a pronuntat printr-o decizie motivata sau nu a raspuns in termenul legal, ceea ce echivaleaza cu o decizie implicita de respingerea cererii persoanei interesate, se declanseaza cea de-a doua etapa a procedurii jurisdictionale, si anume sesizarea Curtii Europene de Justitie.

Prin articolul 91 se constituie o competenta materiala generala a Curtii Europene de Justitie in ceea ce priveste orice litigiu dintre Comunitati si o persoana care sub incidenta Statutului, privind legalitatea actelor cu caracter vatamator, prejudiciabil.

In aceasta competenta se include si solutionarea contestatiilor formulate impotriva deciziilor prin care s-au dispus sanctiuni disciplinare pentru functionarii europeni.

Atunci cand Curtea este sesizata cu solutionarea unor litigii care are caracter pecuniar, ea are competenta de plina jurisdictie.

Pentru ca persoana interesata sa aiba deschisa calea unui recurs la Curtea Europeana de Justitie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa se fi parcurs procedura prealabila instituita prin articolul 90 (8)(96) alineatul (2) in sensul de a fi fost sesizata autoritatea investita cu puterea de numire;

b) aceasta sesizare sa se fi realizat in termenul prevazut de textul respectiv, adica termenul de trei luni calculat in mod diferit, in functie de categoria de act care a determinat litigiul. In situatia in care autoritatea investita cu puterea de numire emite o decizie expresa de respingere a unei reclamatii ulterior celei implicite insa in interiorul termenului de recurs, decizia expresa naste un nou termen de recurs in fata Curtii Europene de Justitie, de trei luni de la data la care a fost emisa decizia expresa;

c) autoritatea investita cu puterea de numire sa se fi pronuntat printr-o decizie expresa sau implicita.

d) prin derogare, persoana interesata se poate adresa Curtii si inaintea termenului de trei luni, in situatia in care reclamantul urmareste suspendarea executarii actului atacat sau a unor masuri provizorii pe care acesta le implica.

In acest caz recursul se poate formula imediat dupa ce a fost sesizata autoritatea investita cu puterea de numire. Totodata judecarea cererii principale de catre Curtea de Justitie este suspendata pana cand autoritatea investita cu puterea de numire se pronunta, printr-o decizie expresa sau implicita, asupra reclamatiei cu care a fost sesizata.

Inaintea cererii principale, Curtea de Justitie se va pronunta asupra cererii privind masurile provizorii de suspendare a executarii actului sau alte masuri cu caracter provizoriu.

e) prin articolul 2 (69)(73)(96) alineatul (2) se instituie posibilitatea ca doua sau mai multe institutii europene sa poata sa incredinteze competentele autoritatii investite cu puterea de numire altor organisme sau unui organism interinstitutional. In aceasta situatie, avem de-a face cu institutia delegarii de competenta, cu exceptia celor care privesc numiri, promovari sau transferuri.

In mod implicit in astfel de cazuri dreptul de petitionare ca si procedura prealabila se va realiza fata de organismul delegat sa exercite competentele autoritatii investite cu puterea de numire.