APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU

APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU

Aplicarea legii penale in spatiu.Notiuni introductive

Aplicarea legii penale in spatiu consta in activitatea de traducere in viata a prescriptiilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul comiterii diferitelor infractiuni (in tara sau in strainatate), de catre cetateni romani sau straini ori de persoane fara cetatenie; aceasta ridica probleme cand raportul de drept se prelungeste pe teritoriul apartinand unor state diferite, ori intereseaza asemenea state, pentru ca numai in asemenea cazuri legea penala romana vine in concurs cu aplicarea unei alte legi straine.

Principiile de aplicare a legii penale in raport cu spatiul trebuie sa ofere solutii la problemele ce se ivesc in interactiunea spatiului cu faptele si persoanele care savarsesc infractiuni, adica sa dea raspuns problemelor de aplicare a legii penale atunci cand:

fapta s-a savarsit in intregime in afara teritoriului Romaniei si faptuitorul se afla in tara;

cand fapta s-a savarsit in parte in tara, in parte in strainatate

cand fapta s-a savarsit in intregime in strainatate, dar faptuitorul este cetatean roman sau apatrid cu domiciliul Romania,

cand infractiunea s-a savarsit in strainatate de catre un cetatean strain ori apatrid care nu domiciliaza in Romania, dar impotriva statului roman ori cetatenilor romani;

cand fapta s-a savarsit in strainatate de straini, dar dupa savarsirea faptei acestia s-au refugiat pe teritoriul Romaniei.

Pentru a oferi solutii acestor probleme, in Codul penal (art.3-9) au fost consacrate reguli cu valoare de principii, acestea fiind:

a) principiul teritorialitatii, pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei,

b) principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii legii penale, pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii noastre.

Astfel, problemele privind aplicarea legii penale in spatiu privesc deopotriva aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei , cat si in afara teritoriului Romaniei, la care se adauga si cele ce privesc cooperarea internationala pentru combaterea criminalitatii.

Principiul teritorialitatii legii penale, este consacrat in art.3 din Codul penal " Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei".

Aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite pe teritoriul tarii este exclusiva si neconditionata, adica atat calificarea faptei ca infractiune, conditiile raspunderii penale, aplicarea sanctiunilor, ca si executarea acestora se realizeaza pe baza legii penale romane indiferent de calitatea faptuitorului (cetatean roman, strain, apatrid cu domiciliul in tara sau strainatate).

Principiul teritorialitatii legii penale romane decurge si da expresie principiilor suveranitatii si independentei tarii.

Conform art.3 din Codul penal, legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Caracterul imperativ al normei cuprinse in art.3 C. pen. impune aplicarea exclusiva si neconditionata a legii penale romane infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei, indiferent de calitatea faptuitorului; cetatean roman sau strain, persoana fara cetatenie domiciliata in Romania sau in strainatate. Daca faptuitorul este cetatean strain sau apatrid domiciliat in strainatate el nu poate invoca faptul ca legea tarii sale este mai favorabila. Conditiile raspunderii sale penale pentru infractiunea savarsita pe teritoriul Romaniei se stabilesc exclusiv pe baza legii penale romane.

Exclusivitatea aplicarii legii penale romane limiteaza si efectele principiului non bis in idem, astfel ca daca infractorul ar fi fost judecat in strainatate pentru o fapta comisa pe teritoriul Romaniei, hotararea instantelor straine nu are autoritate de lucru judecat, astfel ca infractorul poate fi judecat de instantele romane, indiferent de solutia pronuntata de instantele straine (achitare, incetarea procesului penal, condamnare, singurul efect al hotararii straine fiind acela ca, potrivit art.89 C. pen., partea de pedeapsa, arestarea preventiva ori retinerea executate in strainatate se deduc din pedeapsa aplicata de instantele romane.

Norma cuprinsa in art. 3 C. pen. exclude orice conflict de competenta intre autoritatile judiciare romane si autoritatile judiciare ale oricarui stat care ar putea invoca aplicarea legii nationale a infractorului in legatura cu infractiunea comisa in Romania. Reglementand orice posibil conflict norma cuprinsa in art.3 C.pen. este o norma conflictuala.

Cunoasterea sferei de aplicare a legii penale teritoriale presupune determinarea notiunii de teritoriu in sens juridico-penal, precum si a interpretarii autentice si contextuale a notiunilor de "teritoriu" (art.142 C.pen.), "infractiune savarsita pe teritoriul tarii" (art.143 C.pen.) si "savarsirea unei infractiuni" (art. 144 C.pen.).

Notiunea de teritoriu in sensul legii penale

Potrivit art.142 Cod penal "prin termenul teritoriu din expresiile "teritoriul Romaniei" si "teritoriul tarii" se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia".

Astfel notiunea de teritoriu cuprinde:

- intinderea de pamant sau suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico-geografice stabilite de statul nostru prin conventii cu statele vecine;

- apele interioare, adica apele cuprinse intre frontiere ca: lacuri, balti, rauri, apele maritime din golfuri. In art.4 din Legea nr. 17/1990 modificata si completata prin Legea nr. 36 din 16 ianuarie 2002, publicata in M.Of. nr. 77 din 31 ianuarie 2002 se arata ca apele maritime interioare se situeaza intre tarmul marii si liniile de baza de la care se masoara marea teritoriala. Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului, sau dupa caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului;

- marea teritoriala a Romaniei ce cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului, ori, dupa caz apelor maritime interioare pe o latime de 12 mile marine (22.224 m) masurata de la liniile de baza;

- subsolul, corespunzator solului terestru, acvatic, marii teritoriale fara limite in adancime;

- spatiul aerian sau coloana de aer de deasupra teritoriului (suprafetei terestre, apelor interioare, marilor teritoriale) pana la limita spatiul cosmic - pana unde se intinde suveranitatea statului nostru;

- spatiul cosmic este delimitat de spatiul aerian dupa altitudinea celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit (90-110 km).

Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime stabileste regimul zonei contigue si a platoului continental asupra caruia statul isi exercita dreptul de exploatare economica, precum si anumite drepturi de control pentru prevenirea incalcarii legilor nationale in domeniul fiscal, sanitar si de trecere a frontierei.

Zona contigua a fost definitiva ca fiind fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde spre largul marii pana la distanta de 24 mile marine masurata de la liniile de baza.

Zona contigua nu face parte din teritoriul national si infractiunile comise in aceasta zona nu pot fi urmarite in baza principiului teritorialitatii legii penale romane , decat daca sunt comise pe o nava sub pavilion romanesc sau pe o instalatie de foraj submarin, al caror regim este similar cu cel al navelor sub pavilion national.

Notiunea de infractiune savarsita pe teritoriul tarii

Art.143 din Codul penal prevede ca "prin infractiune savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art.142 Cod penal, sau pe o nava ori aeronava romana".

Alineatul 2 al aceluiasi articol precizeaza ca "infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acest teritoriu, ori pe o nava ori aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii .

Prin aceste dispozitii se consacra criteriul ubicuitatii sau al desfasurarii integrale, potrivit caruia infractiunea este savarsita pretutindeni unde s-a savarsit fie si numai un act de executare ori s-a produs numai rezultatul infractiunii.

Este astfel competent sa judece infractiunea orice stat pe teritoriul caruia s-a savarsit un act de executare ori s-a produs rezultatul.

Teoria ubicuitatii a fost preferata altor teorii preconizate ( teoria actiunii, teoria rezultatului, teoria preponderentei sau a actului esential, teoria ilegalitatii, teoria vointei infractorului) pentru determinarea locului savarsirii infractiunii fiindca nu restrange acest loc la teritoriu pe care s-a savarsit o anumita parte a activitatii infractionale cu excluderea competentei de jurisdictie a altor state ca in cazul teoriilor enumerate mai sus.

Teoria ubicuitatii ofera solutii problemelor ce privesc infractiunile continue, continuate, complexe, in cazul tentativei sau participarii la infractiune ca autor, instigator, complice , cand activitatea infractionala se desfasoara in parte si in afara teritoriului tarii.

Acest criteriu este luat in considerare si in cazul infractiunilor continue, de obicei si continuate atunci cand au inceput ori s-au consumat la noi in tara -deoarece sunt infractiuni unice, cu toate ca actiunea si rezultatul se prelungesc in timp sau actele se repeta la interval de timp in baza aceleiasi rezolutii infractionale. De asemenea, in cazul infractiunilor complexe, cum ar fi talharia, fapta va fi apreciata in intregul ei ca fiind comisa la noi in tara.

In privinta formelor agravate ale infractiunilor, nu se va tine seama de imprejurarea agravanta savarsita in strainatate, daca legea noastra nu o prevede, asa ca fapta se va pedepsi ca infractiune simpla, in forma de baza. Daca insa agravanta este prevazuta in legea noastra penala si a inceput ori s-a terminat la noi in tara va fi luata in considerare .

In situatia infractiunilor comise prin inactiune ,omisiunea poate sa aiba loc intr-o tara si rezultatul sa se produca in alta tara. De exemplu, omisiunea se comite de catre un functionar in exercitiul atributiilor sale de serviciu, prin neindeplinirea unui act in tara noastra si se cauzeaza prin aceasta o perturbare grava a activitatii unei intreprinderi mixte (si cu capital romanesc), cu sediul in strainatate.

Criteriul ubicuitatii se aplica atat cand infractiunea s-a realizat in forma de tentativa incriminata, cat si atunci cand infractiunea s-a comis in participatie (art.144 Cod penal). In acest ultim caz, nu are importanta ca actele de participatie s-au savarsit in strainatate, iar executarea actiunii pe teritoriul Romaniei, sau viceversa.

Actul savarsit ori rezultatul produs pe teritoriul tarii noastre va fi considerat infractiune in raport cu legea penala romana.

Principiul teritorialitatii legii penale.Exceptii

Exceptiile de la principiul teritorialitatii sunt restrangeri ale acestui principiu si privesc infractiunile savarsite de persoanele care se bucura de imunitate de jurisdictie penala, precum si infractiunile savarsite de militarii unei armate straine aflate in trecere ori stationate pe teritoriul tarii.

Aceste exceptii nu stirbesc suveranitatea statului roman, ele deriva din conventiile internationale pe care le-a semnat statul roman tocmai pentru ca este suveran.

• Imunitatea si inviolabilitatea diplomatice

Imunitatea de jurisdictie penala este unanim admisa in legislatiile penale moderne si presupune ca infractiunile savarsite de reprezentantii diplomatici straini nu vor fi judecate dupa legea penala a statului unde sunt acreditati. Astfel legea penala romana nu se va aplica infractiunilor comise de reprezentantii diplomatici straini, nici pentru infractiunile comise pe teritoriul Romaniei, nici pentru alte infractiuni unde legea penala romana ar fi incidenta conform principiilor realitatii ori universalitatii. S-a recunoscut pentru personalul diplomatic imunitatea de jurisdictie penala a statului unde este acreditat, pentru a-i oferi acestuia conditii depline in indeplinirea misiunilor incredintate.

Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice prevede ca persoana agentului diplomatic este inviolabila (art.29), iar in art. 31 se prevede ca agentul diplomatic se bucura de imunitatea de jurisdictie penala a statului acreditat.

Aceasta imunitate de jurisdictie este consacrata de art.8 C.pen., potrivit caruia "legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in conformitate cu conventiile internationale nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman".

Consacrarea in legea penala romana a imunitatii de jurisdictie penala a reprezentantilor diplomatici este o reflectare atat a Conventiei de la Viena, cat si a altor conventii si tratate incheiate de tara noastra cu alte state

Potrivit Conventiei de la Viena sunt considerati reprezentanti diplomatici conform normelor internationale ambasadorul, ministrul plenipotentiar, consilierul de ambasada sau delegatie, secretarul de ambasada sau delegatie, atasatul de ambasada ori delegatie, atasatul militar, precum si membrii familiei acestora, daca nu sunt resortisanti ai statului acreditat.

Imunitatile diplomatice au fost extinse apoi si asupra reprezentantilor misiunilor consulare, iar potrivit unor conventii si acte de infiintare a unor organisme internationale s-a acordat imunitate diplomatica reprezentantilor acestora (de exemplu: O.N.U. [2], B.E.R.D. , P.U.N.D. ).

De aceasta imunitate de jurisdictie se bucura sefii statelor straine atunci cand se gasesc in tara sau sunt in trecere pe teritoriul tarii, precum si membrii delegatiilor diplomatice straine aflate in misiuni oficiale.

Imunitatea de jurisdictie are ca efect inlaturarea incidentei legii penale romane, persoana in cauza neputand fi urmarita si judecata de instantele statului nostru. Statul acreditat are insa dreptul sa ceara statului acreditant judecarea si sanctionarea acestuia, il poate declara persona non- grata si poate cere acestuia sa paraseasca teritoriul sau.

Imunitatea de jurisdictie penala nu se identifica cu imunitatea penala, in dreptul penal roman ea fiind privita ca o exceptie de ordin procedural privind punerea in miscare a actiunii penale si exercitarea acesteia, fara a inlatura caracterul penal al faptei, aceasta ramanand infractiune si putand atrage raspunderea penala a infractorului, potrivit legii sale nationale.

Imunitatea diplomatica este o cauza cu efecte in persona, iar inviolabilitatea localurilor misiunilor diplomatice este o consecinta a acestei imunitatea.

Autoritatile judiciare romane nu pot patrunde in incinta acestora fara aprobarea sefului misiunii diplomatice, dar aceasta nu inseamna ca faptele comise de resortisantii statului acreditat pe teritoriul misiunilor diplomatice straine ies de sub incidenta legii nationale.

Desi art. 22 al Conventiei de la Viena prevede ca localurile misiunilor sunt inviolabile si nu este permis agentilor statului acreditat sa patrunda in ele decat cu consimtamantul sefului misiunii, acelasi articol mai prevede ca "statul acreditar este obligat a lua masuri care sa asigure impiedicarea tulburarii linistii misiunii sau stirbirea demnitatii acesteia", precum si faptul ca "localurile, mobilierul, mijloacele de transport ale misiunii nu pot face obiectul unei perchezitii, rechizitii, sechestru sau masuri asiguratorii".

Aceasta nu inseamna insa ca teritoriul misiunii diplomatice face parte din teritoriul statului acreditant, asa cum enunta Hugo Grotius teoria extrateritorialittii pentru a justifica limitarea aplicarii legii nationale a statului acreditar.

Pe cale de consecinta infractiunile comise pe teritoriul misiunilor diplomatice de catre alte persoane decat cele care se bucura de imunitate diplomatica, cad sub incidenta legii nationale a statului roman, insa actele de urmarire nu pot fi efectuate decat cu aprobarea sefului misiunii.

Tratatele si conventiile internationale ori cele de constituire a unor organisme internationale detaliaza intinderea acestor imunitati si inviolabilitatea, fie limitand sfera persoanelor fie extinzand sfera acestora .

• Regimul fortelor armate straine - exceptie de la principiul teritorialitatii

Trebuie facuta distinctie, dupa cum prezenta armatelor straine pe teritoriul national este consecinta unei stari de beligeranta, armata straina fiind o armata de ocupatie sau, dimpotriva, prezenta armatelor straine este urmarea intelegerilor dintre stat in cadrul unor acorduri bi - sau multilaterale, ori a cooperarii in cadrul unor misiuni internationale.

Regulile de drept international privitoare la purtarea razboiului, Conventia de la Haga din 1907 prevad obligatia statului ocupant de a respecta sistemul de drept si organizarea jurisdictionala a statului ocupat, in masura in care acest fapt nu contravine intereselor sale militare (art.43 din Conventie). Aceasta ar impune ca doar infractiunile savarsite de militarii armatei de ocupatie ori impotriva acestora sa cada sub jurisdictia armatei de ocupatie, celelalte infractiuni urmand a fi judecate de instantele statului ocupat potrivit dreptului national. De prea multe ori si cu consecinte dintre cele mai grave aceste reguli au fost incalcate, iar forta dreptului a fost inlocuita cu dreptul fortei (inter armae silent justitia).

Fiind impuse prin forta, hotararile judiciare ale fortelor de ocupatie nu pot fi recunoscute ca avand autoritate de lucru judecat.

Prezenta trupelor straine sau tranzitarea teritoriului in conditii de pace este determinata prin conventiile si intelegerile dintre state, prin care se deroga de la principiul teritorialitatii legii penale nationale in favoarea legii penale nationale a statului caruia apartin fortele armate.

Potrivit Constitutiei (art. 118 alin. 5), pe teritoriul Romaniei pot intra, stationa, desfasura operatiuni sau trece trupe straine numai in conditiile legii sau ale tratatelor internationale la care Romania este parte, ceea ce implica aprobarea prin lege a fiecarui caz in parte, neputand fi conceputa o lege care sa reglementeze in general toate cazurile in care pot stationa sau tranzita teritoriul tarii, trupe straine.

Constituirea unui nou sistem de securitate pentru Romania, cu obiectiv strategic integrarea in cadrul N.A.T.O. a determinat desfasurarea unor programe comune de genul Parteneriatul pentru pace, care implica, printre altele, exercitii si manevre militare cu prezenta unor trupe straine pe teritoriul national.

In ce priveste statutul juridic al militarilor apartinand N.A.T.O., acesta a fost reglementat prin Conventia de la Londra din 1951, care instituie competente alternative intre legea tarii de origine si legea statului in care se afla militari.

Sunt de competenta exclusiva a legii nationale si a jurisdictiei statului de origine faptele incriminate doar de legea acestui stat, dupa cum sunt de competenta organelor judiciare ale statului unde se afla aceste trupe faptele incriminate doar de legea acestui stat.

Pentru celelalte cazuri s-a instituit o competenta alternativa, facultativa, cu prioritate pentru legea tarii de origine, daca infractiunea aduce atingere sigurantei sau proprietatii acestui stat, militarilor sau bunurilor acestora, precum si in cazul infractiunilor de serviciu, chiar daca victima este un resortisant al statului "gazda" in toate celelalte cazuri, prioritate avand legea si jurisdictia statului pe teritoriul caruia se gasesc trupele. Competenta fiind facultativa, ea poate fi cedata sau solicitata celeilalte parti din diverse ratiuni care pot justifica o asemenea cerere.

• Regimul navelor si aeronavelor - exceptie de la principiul teritorialitatii

Problema se rezolva diferit dupa cum navele si aeronavele sunt militare ori sunt folosite in scopuri comerciale.

Navele si aeronavele militare ori folosite in scopuri guvernamentale se afla pe teritoriul tarii cu acordul statului roman si reprezinta statul carora le apartin. Infractiunile savarsite la bordul lor nu cad sub incidenta legii penale romane.

Infractiunile ce ar fi savarsite de persoanele care fac parte din echipajul acestor nave sau aeronave, pe timpul cat nava sau aeronava s-ar afla in porturi sau aeroporturi romanesti, ori cand nava s-ar afla in apele maritime interioare ori marea teritoriala, se judeca tot dupa legea statului caruia apartine nava ori potrivit conventiilor internationale.

Navele si aeronavele folosite in scopuri comerciale nu se bucura de acelasi regim. Infractiunile savarsite la bordul lor, atata timp cat se afla in porturi sau aeroporturi romanesti se judeca dupa legea romana.

Legea penala romana se aplica si cu privire la orice infractiune savarsita pe teritoriul roman de catre persoanele imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale, precum si cu privire la orice infractiune savarsita la bordul unor asemenea nave, pe timpul cand acestea se afla in porturile romanesti sau in apele maritime interioare (art.17 alin.1 din Legea nr.17/1990).

Situatia este diferita in cazul infractiunilor savarsite la bordul navelor comerciale aflate in trecere prin marea teritoriala a Romaniei.

In principiu, nu se aplica legea penala romana, deci este o exceptie de la principiul teritorialitatii.

Art.17 alin.2 din Legea nr. 17/1990 republicata prevede totusi cazuri in care legislatia penala romana se aplica si faptelor comise la bordul navelor comerciale aflate in tranzit prin marea teritoriala daca:

infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau apatrid domiciliat in Romania;

infractiunea este indreptati impotriva intereselor Romaniei, impotriva unui cetatean roman sau apatrid domiciliat in Romania;

infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in taaa sau pe marea teritoriala;

in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante sau substante psihotrope;

cand interventia autoritatilor romane a fost ceruta in scris de capitanul navei sau de un agent diplomatic ori functionar consular al statului, al carui pavilion il abordeaza nava.

• Exceptii de la principiul teritorialitatii decurgand din dreptul intern

Desfasurarea vietii politice in conditiile pluralismului democratic si a libertatilor politice si de exprimare pe care le implica democratia reala specifica statului de drept impun anumite garantii pentru ca persoanele care desfasoara o asemenea activitate sa nu fie persecutate pentru actele exercitate in timpul mandatului ce le-a fost incredintat pentru vot.

- Imunitatea prezidentiala

Potrivit art. 96 din Constitutie (fost art.84), Presedintele Romaniei se bucura de imunitate si prevederile art. 72 care instituie imunitatea parlamentara, se aplica in mod corespunzator.

Conform art. 96 din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotari punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie in conditiile legii. Presedintele este demis de drept de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.

Printr-o interpretare literala restrictiva si in vadita contradictie cu prevederile art.16 din Constitutie s-a tras concluzia ca Presedintele ar raspunde numai pentru "inalta tradare" (infractiune care insa nu exista in legea penala romana, "inalta tradare" neputand fi asimilata cu infractiunea de tradare prevazuta de art.155 C.pen., tradare prin ajutarea inamicului prevazute de art.156 si tradare prin transmitere de secrete prevazuta de art.157 C.pen.).

In realitate, imunitatea Presedintelui este recunoscuta in conditiile art.72 din Constitutie, pentru opiniile politice exprimate in exercitiul mandatului sau si prin exceptie de la aceasta, el poate fi pus sub acuzare pentru acele acte politice care pot fi asimilate cu inalta tradare.

Pentru celelalte infractiuni, intr-o viziune care corespunde exigentelor art.16 din Constitutie si a ceea ce vrea a fi statul de drept, raspunderea sa este ca a oricarui cetatean, exceptiile fiind de stricta interpretare. Se ridica intrebarea: cum ar putea Presedintele sa nu raspunda in timpul mandatului sau pentru un omor sau care ar fi moralitatea unui presedinte bigam?

- Imunitatea parlamentara

Potrivit art.72 din Constitutie deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica, deci inclusiv penala, pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Desi unii autori adopta pentru aceasta situatie denumirea de "iresponsabilitate juridica", denumirea nu este dintre cele mai fericite, senatorul sau deputatul neputand fi in acelasi timp responsabil si iresponsabil,

Constitutia arata in mod expres ca pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, senatorii si deputatii pot fi urmariti si trimisi in judecata. Se instituie insa o procedura, care trebuie respectata. Astfel, senatorii si deputatii, chiar in conditiile savarsirii unei infractiuni care nu are legatura cu exercitiul mandatului, nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se poate face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, competenta de judecata apartinind Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In cazul exceptional al unei infractiuni flagrante, deputatii si senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. In acest caz, ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si perchezitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Urmare a acestor modificari constitutionale s-a pus capat unor lungi si aprige discutii in ceea ce priveste procedura de urmat in cazul savarsirii unor infractiuni care nu au legatura cu exercitiul mandatului, de deputati si senatori. Astfel, acum se prevede ca nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati, fara aprobarea Camerei, insa, per a contrario, se pot desfasura alte acte procesuale fara incuviintari prealabile, precum inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale, emiterea rechizitoriului si sesizarea instantei.

Astfel sunt eliminate opiniile care considereau ca aceste acte procesuale, mai sus-mentionate, necesita fiecare in parte incuviintarea Camerei.

Noua Constitutie a pus capat lungilor discutii care aveau loc pe fondul unei perioade in care infractionalitatea este supradimensionata, iar coruptia ajunge uneori pana la forurile de varf ale societatii, lupta contra acestui flagel social nefiind compatibila cu acordarea unor ocrotiri de la legea penala unor categorii de invinuiti, indiferent de sfera sociala sau politica din care ar face parte.

- Imunitatea ministeriala

Propriu zis aceasta nu este o imunitate, legiuitorul instituind o conditie de procedibilitate in legatura cu urmarirea membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

Potrivit art.109 alin.2 din Constitutie, numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

Legea nr.115/1995 privind responsabilitatea ministeriala[5] instituie o procedura speciala pentru antrenarea raspunderii penale pentru faptele savarsite de membrii Guvernului in exercitiul functiei lor. Pentru savarsirea altor infractiuni, in afara exercitiului functiei ministeriale raspunderea acestora este antrenata in conditiile dreptului comun.

Aplicarea legii penale in spatiu . Aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii

Cadrul principiilor

Principiile consacrate in legea penala romana ale personalitatii, realitatii si universalitatii ofera cadrul legal de reprimare al faptelor periculoase oriunde se vor savarsi si de catre oricine.

Principiul personalitatii

Principiul personalitatii legii penale se mai numeste al nationalitatii active si este prevazut in art.4 Cod penal " Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii , daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in tara".

Pentru aplicarea legii penale romane conform acestui principiu sunt necesare conditiile:

- infractiunea sa se savarseasca in strainatate:

- fapta sa fie considerata infractiune potrivit legii penale romane. Nu se cere ca fapta sa fie incriminata si de legea locului unde s-a savarsit;

- infractorul in momentul savarsirii infractiunii sa fie cetatean roman, ori persoana fara cetatenie, dar cu domiciliul in Romania;

- nu este necesara prezenta infractorului in tara.

Prin principiul personalitatii se stabileste competenta exclusiva si neconditionata a legii penale romane, in sensul ca aceasta se va aplica indiferent daca faptuitorul a fost condamnat in strainatate.

Pedeapsa executata in strainatate se deduce din pedeapsa pronuntata de instantele romane (art.8 si 9 Cod penal ). De lege ferenda principiul ar putea fi reformulat in sensul ca aplicarea legii penale romane sa fie posibila numai daca exista dubla incriminare

Conform acestui principiu "legea penala ramana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman, sau neavand cetatenie, are domiciliul in tara".

In cazul in care infractorii au dubla cetatenie pot fi sanctionati de catre ambele state ai caror cetateni sunt, insa pedeapsa executata in afara tarii sau detentia preventiva se va deduce din aceea aplicata de statul nostru, daca are o durata mai mare.

Principiul realitatii

Este cunoscut si sub denumirea de principiul protectiei reale sau al nationalitatii pasive (art.5, Cod penal). Prin acest principiu se consacra aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in strainatate,

Infractiunile la care se refera legea sunt cele indreptate impotriva sigurantei nationale a statului ( art.l55-173 Cod penal), a vietii unei cetatean roman, precum si cele de vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii ( art.174-176 si 182-183 Cod penal )

Conditii de aplicare a legii penale romane conform principiului realitatii:

- infractiunea sa se savarseasca in strainatate;

- infractiunea sa fie dintre cele aratate expres in art.5 Cod penal: contra sigurantei statului roman, contra vietii unui cetatean roman, prin care s-a pricinuit o vatamare corporala grava unui cetatean roman. Cand infractiunea este indreptata impotriva vietii, sanatatii sau integritatii corporale, iar victima, cetatean roman, devine cetatean strain, dupa comiterea faptei, nu i se va mai aplica legea penala romana in baza principiului realitatii, ci a universalitatii;

- infractorul sa fie cetatean strain ori apatrid care nu domiciliaza in Romania; daca insa in cursul procesului devine cetatean roman i se va aplica legea penala romana in virtutea principiului personalitatii;

- actiunea penala se pune in miscare cu autorizarea prealabila a Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, deci din oficiu.Aceasta este o conditie procesuala care daca nu este indeplinita, procesul penal nu se poate porni.

Aplicarea legii penale potrivit principiului realitatii este exclusiva si neconditionata.

Principiul realitatii legii penale se aplica numai daca printr-o conventie internationala nu se dispune altfel. ( art.7 Cod penal) . In caz contrar se aplica dispozitiile conventiei .

Nu este necesar ca infractorul sa fie prezent in tara cu ocazia judecarii cauzei, putand fi judecat si in contumacie (lipsa).

Principiul universalitatii

Consacra aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, altele decat cele aratate la art.5 Cod penal, daca infractorul este cetatean strain ori apatrid care nu domiciliaza in Romania.

Acest principiu prevede sanctionarea unor infractiuni de catre statul nostru, si cand prin acestea se lezeaza interesele altui stat sau a unor persoane straine ori comunitatea internationala, ca expresie a solidaritatii statelor in lupta contra infractionalitatii.

In felul acesta infractorii vor fi sanctionati oriunde s-ar afla , neputand sa se sustraga.

Principiul universalitatii consacra cooperarea Romaniei la lupta comuna a statelor impotriva criminalitatii, intrucat prevede sanctionarea unor infractiuni de catre statul nostru si cand prin acestea se lezeaza interesele altui stat sau a unor persoane straine ori comunitatea internationala, ca expresie a solidaritatii statelor in lupta contra infractionalitatii.

In felul acesta infractorii vor fi sanctionati oriunde s-ar afla, neputand sa se sustraga raspunderii penale.

Pentru a fi judecat infractorul care a comis asemenea infractiuni trebuie sa se afle in tara noastra benevol. Daca a ajuns fara voia lui (a fost rapit, a naufragiat vasul, a aterizat fortat avionul) nu poate fi judecat decat daca refuza sa paraseasca tara.

De asemenea, pentru sanctionarea infractiunii se cere conditia dublei incriminari, adica aceasta sa fie prevazuta atat de legea penala romana, cat si de cea a tarii unde a fost comisa, in afara de cazul cand s-ar savarsi pe un teritoriu nesupus vreunei suveranitati (Arctica, Antarctica, spatiul cosmic, marea libera) cand ar fi luata in considerare legea statului al carui cetatean este sau pe teritoriul caruia locuieste, daca nu are vreo cetatenie, ori impotriva caruia a fost indreptata actiunea. Infractiunea nu trebuie sa fie incriminata identic si nici sa fie sanctionata la fel in legislatia ambelor tari. Astfel, la noi poate fi incriminata ca infractiune simpla (de baza) iar in legea straina ca infractiune agravata. In acest caz va fi sanctionata potrivit incriminarii din legea penala romana.

Dubla incriminare priveste, de asemenea: tentativa, participatia, tainuirea si favorizarea, incriminare care trebuie sa existe in momentul comiterii infractiunii. Daca dupa savarsirea ei, aceasta este dezincriminata de catre legea oricaruia din cele doua state sau fiind prevazuta de o lege temporara care a ajuns la termen, situatia va fi urmatoarea: dezincriminarea va fi luata in considerare si infractorul nu va mai fi sanctionat; ajungerea la termen a legii temporare nu va fi luata in considerare, astfel ca acesta va fi tras la raspundere penala potrivit dispozitiilor art.16 din Codul penal.

Nu se va aplica legea penala romana acestor infractiuni cand, potrivit legii statului pe teritoriul caruia ele s-au savarsit, exista vreo cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal (unele prevazute in art.10 Cod penal), ori executarea pedepsei a fost executata ori este considerata executata .

Prioritatea conventiilor internationale in materia de infractiuni savarsite in strainatate.

Aplicarea legii penale romane pentru infractiunile savarsite in strainatate, potrivit principiilor realitatii si universalitatii, se realizeaza si in raport cu dispozitiile cuprinse in art.7 Cod penal. Potrivit acestui text de lege, dispozitiile cuprinse in art.5-6 se aplica daca nu se dispune altfel printr-o conventie internationala la care Romania este parte. In conditiile in care statul nostru a incheiat si incheie numeroase conventii internationale sau adera la unele tratate sau conventii multilaterale prin care isi asuma obligatia de a actiona pentru reprimarea unor infractiuni ce pericliteaza comunitatea internationala, conventiile respective dobandesc calitatea de legi speciale, actionand cu prioritate in raport cu prevederile legii generale, in cazul de fata art.5-6 Cod penal.

Textul art.7 Cod penal este de natura sa asigure o autoreglare a activitatii desfasurate pe plan mondial, pentru a combate fenomenul infractionalitatii, mai ales a celei organizate, care cunoaste o puternica recrudescenta.

Cooperarea internationala in lupta contra criminalitatii

Necesitatea cooperarii internationale in lupta impotriva criminalitatii

Inceputul cooperarii organizate a statelor in lupta contra criminalitatii este marcat de crearea in 1923, la Viena cu ocazia primului congres international al organelor de politie criminala a Comisiei Internationale de Politie Criminala(C. I. P. C.)^[6] cu sarcina de a organiza colaborarea internationala pentru descoperirea autorilor diferitelor infractiuni.

Cooperarea s-a manifestat si in domeniul dreptului penal si dreptului procesual penal, prin atragerea statelor, la initiativa organizatiilor internationale - Societatea Natiunilor, iar in prezent O.N.U. pentru cooperarea la prevenirea si combaterea unor infractiuni periculoase pentru intreaga omenire.

Un rol important il are in acest domeniu si Asociatia Internationala de Drept Penal in ce priveste unificarea dreptului penal.

Pentru prima data in istorie, crima organizata este perceputa ca factor destabilizator, punand in pericol insasi stabilitatea statelor, motiv pentru care fenomenul infractional a intrat in atentia organismelor internationale - O.N.U., Consiliul Europei etc., acestea incercand sa organizeze si sa coreleze eforturile comunitatii internationale de prevenire si combatere a fenomenului infractional.

Crima organizata vizeaza nu numai domenii oarecum traditionale, precum traficul de droguri, traficul de carne vie, terorismul, falsificarea de moneda, ci si domenii mai noi, precum criminalitatea cibernetica, criminalitatea nucleara, penetrarea organismelor statale si reciclarea banilor murdari prin sistemul bancar international.

Conferinta ministeriala a O. N. U. din 21-23 noiembrie 1994 desfasurata la Neapole, Italia, a adoptat Planul mondial de actiune contra criminalitatii transnationale caracterizata prin: organizarea de grupuri cu scop infractional, cu structuri ierarhice care permit controlul si conducerea grupului; recurgerea la violenta si coruptie pentru obtinerea controlului unor piete sau teritorii; reciclarea profiturilor ilicite in orice activitate licita sau ilicita; potential de expansiune transfrontaliera si cooperarea cu alte grupuri criminale.

Datorita acestui fapt asistam la un fenomen de armonizare a legislatiei penale cu tendinte de amplificare, la acest inceput de mileniu, statele contemporane trecand de la o "sincronizare" a legislatiilor penale prin adaptarea unor coduri "model" (ex. Codul penal Napoleon, Codul penal italian din 1931 - II Codice Rocco) la o armonizare pe calea consensului, prin tratate si conventii internationale multilaterale, deschise spre aderare si ratificarea membrilor comunitatii statelor lumii.

Putem vorbi cu adevarat de un drept penal international.

Formele de cooperare consacrate de Codul penal si Codul de procedura penala sunt:

a)             aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite in strainatate de straini sau apatrizi cu domiciliul in afara teritoriului tarii noastre, in temeiul principiului universalitatii legii penale (art.6 Cod penal);

b)            incriminarea in legea penala romana a unor fapte periculoase ca urmare a aderarii sau ratificarii de catre Romania a unor conventii internationale.

In prezent exista numeroase conventii internationale pentru reprimarea infractiunilor care lezeaza sau pun in pericol interesele comune ale statelor si pe care Romania le-a ratificat ori la care a aderat, introducand in legea penala dispozitii incriminatoare corespunzatoare. Pot fi mentionate cu titlu exemplificativ: Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, ratificata de Romania in 1969; Conventia pentru reprimarea traficului cu fiinte umane si a exploatarii prostituarii semenilor la care Romania a aderat in 1955; Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, la care Romania a aderat in 1990; Conventia internationala contra luarii de ostatici, la care Romania a aderat in 1990; Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, pe care Romania a ratificat-o in 2002: Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, ratificata de Romania in 1997, etc.

c)             recunoasterea, potrivit legii penale a efectelor hotararilor judecatoresti pronuntate in strainatate, in sensul scaderii din durata pedepsei aplicate de instantele romane a perioadei de retinere, arestare preventiva ori a partii din pedeapsa executate in strainatate ;

d)            consacrarea recidivei internationale in art.37 alin.3 din Codul penal in vigoare. Potrivit acestor dispozitii, la stabilirea starii de recidiva, se poate tine seama si de hotararea de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea penala romana, daca hotararea de condamnare a fost recunoscuta de instantele romane in conditiile legii;

e)             transmiterea, in temeiul reciprocitatii intre state, de informatii si date privitoare la antecedentele unor infractori, copii sau extrase de pe hotararile penale, cazierul judiciar sau orice alte date care intereseaza statele in lupta lor comuna contra criminalitatii;

f)              extradarea, ca forma de baza a cooperarii intre state in reprimarea fenomenului infractional.

Forme ale cooperarii internationale in lupta contra criminalitatii

In termeni generali, cooperarea judiciara internationala in materie penala  cuprinde: asistenta judiciara, extradarea, transferarea persoanelor condamnate, transferul de proceduri, recunoasterea hotararilor.

Asistenta judiciara stricto sensu include, inter alia, notificarea (comunicarea) de acte judiciare, comisiile rogatorii, precum si mijloacele moderne de investigatie: audierile prin videoconferinta, echipele comune de ancheta, livrarile controlate, transmiterea spontana de informatii, supravegherea transfrontaliera, etc.

Asistenta judiciara in materie penala se solicita de autoritatile judiciare competente din statul solicitant si se acorda de autoritatile judiciare din statul solicitat

Cele mai importante conventii multilaterale in aceasta materie au fost adoptate sub egida Consiliului Europei si Organizatiei Natiunilor Unite. De asemenea, Romania a incheiat peste 20 de tratate bilaterale. 

Cea mai mare parte dintre acestea impun desemnarea uneia sau mai multor autoritati centrale pentru transmiterea cererilor si indeplinirea altor atributii specifice. In Romania, ca de altfel in marea majoritate a statelor, Ministerul Justitiei este autoritatea centrala in urmatoarele materii: extradare;  transferarea persoanelor condamnate; transferul de proceduri ; recunoasterea hotararilor; asistenta judiciara in faza de judecata. Pentru cererile de asistenta judiciara in materie penala din faza de cercetare si urmarire penala autoritatea centrala este Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar exista si tratate (cum este cel cu SUA), care impun si in aceasta faza transmiterea cererilor prin Ministerul Justitiei. Ministerul Internelor si Reformei Administrative este autoritatea centrala pentru cererile referitoare la cazierul judiciar. 

Unele instrumente ale Consiliului Europei permit transmiterea directa a cererilor de asistenta judiciara stricto sensu, fie numai in caz de urgenta, cu obligativitatea transmiterii unei copii la autoritatea centrala (Primul Protocol aditional, din 17 martie 1978, la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala din 20 aprilie 1959), fie in toate cazurile (Al doilea Protocol aditional, din 8 noiembrie 2001, la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala). De aceea, este foarte important ca autoritatea judiciara romana solicitanta sa verifice, in fiecare caz, care este instrumentul juridic aplicabil, cu dispozitiile cele mai favorabile, iar in cazul conventiilor multilaterale trebuie verificate obligatoriu lista statelor parti si eventualele declaratii ale acestora privind modalitatea de transmitere si limbile acceptate.

In cadrul spatiului judiciar comun al Uniunii Europene, cooperarea judiciara se desfasoara in temeiul unor instrumente comunitare care au la baza principiile recunoasterii si increderii reciproce

In relatia cu statele membre UE, rolul Ministerului Justitiei, ca autoritate centrala romana in domeniul cooperarii judiciare in materie penala se schimba, principala atributie ramanand aceea de a asista si sprijini contactul direct intre autoritatile judiciare romane si cele din statele membre UE, spre deosebire de atributiile autoritatii centrale in relatia cu statele nemembre UE, care includ, intre altele, efectuarea controlului de regularitate internationala (in calitate de "gardian al tratatelor" incheiate de Romania in aceasta materie) si transmiterea/primirea cererilor. Desigur, si in relatia cu statele membre UE pentru anumite forme de cooperare (transferarea persoanelor condamnate, supravegherea transfrontaliera, urmarirea transfrontaliera), autoritatea centrala - Ministerul Justitiei sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz,  isi pastreaza rolul actual. Totodata, o baza de date privind mandatele europene de arestare se creeaza la nivelul Ministerului Justitiei, caruia autoritatile judiciare romane, emitente sau de executare trebuie sa ii comunice toate mandatele europene de arestare emise sau executate.

Cooperarea Romaniei la combaterea criminalitatii internationale

Cooperarea Romaniei la combaterea infractiunilor ce aduc atingere intereselor comune ale statelor se realizeaza prin aderarea la conventiile internationale pentru reprimarea infractiunilor si prin incriminarea si sanctionarea in legea penala a acestor fapte periculoase.

Mentionam cu titlu de exemplu:

- Conventia internationala asupra falsificarilor de moneda, semnata la Geneva la 20 aprilie 1929 si ratificata in Romania in 1930. In aplicarea acestei conventii prin dispozitiile art.284 Cod penal a fost incriminata falsificarea de monede, timbre sau valori straine.

- Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international, adoptata la Geneva in 1937. Urmare aceste conventii a fost adoptat in Codul penal, art.171 -infractiuni contra reprezentantului unui stat strain.

- Conventia pentru reprimarea si abolirea traficului de fiinte umane si a exploatarii prostituirii altuia , incheiata in 1949 la initiativa O.N.U. Urmare a acestei conventii a fost incriminat prin dispozitiile art.329 Cod penal, proxenetismul.

Poate fi mentionata si Legea 678/2001 privind traficul de persoane.

- Conventia de la Haga din 1954 pentru protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat, ratificata de Romania in 1958, in codul penal; ca urmare a acestei conventii au fost incriminate prin dispozitiile art.360 Cod penal distrugerea, jefuirea sau insusirea unor valori culturale, ca infractiuni contra omenirii.

- Conventia suplimentara pentru desfiintarea sclaviei, a traficului de sclavi si a institutiilor similare sclavajului , semnata la Geneva in 1956, in cadrul conferintei O.N.U, privind lupta impotriva sclavajului.

In Codul penal roman, este incriminata sclavia prin dispozitiile art.190 Cod penal.

- Conventia de la Geneva asupra marii libere din 1958, care impune statelor semnatare obligatia de a lua masuri legislative pentru incriminarea si sanctionarea faptei de rupere sau deteriorare a unui cablu sau a unei conducte in marea libera, de natura a intrerupe sau impiedica comunicatiile carora le sunt destinate.

In codul penal roman aceste obligatii sunt indeplinite prin incriminarea din art. 217 alin.3, ca varianta agravanta a infractiunii de distrugere, cand are ca obiect echipamente sau instalatii de telecomunicatii, infractiune susceptibila de variante mai grave in art.219 alin.2

- Conventia asupra marii libere de la Geneva din 1958 , care califica pirateria drept crima internationala. In codul penal roman pirateria este incriminata prin art.212.

- Conventia unica asupra stupefiantelor din 1961 a O.N.U care a inlocuit conventiile anterioare privitoare la stupefiante, ratificata prin Decretul nr.626 din 1973.

In prezent regimul stupefiantelor este reglementat prin Legea nr. 522 din 24 noiembrie 2004 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care a modificat si completat Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului de droguri si care abrogase art. 312 Cod penal.

- Conventia pentru reprimarea actelor ilicite indreptate contra securitatii aviatiei civile incheiata la Montreal, la 23 septembrie 1971, semnata de Statul roman la 10 iulie 1972 si ratificata prin Decretul nr.66/1975, iar ca urmare a fost modificat Codul aerian, prin Decretul nr.60/1975, introducandu-se in dispozitiile acestuia incriminarile prevazute in Conventia de la Montreal .

- Conventia internationala contra luarii de ostatici, adoptata la New York la 17 decembrie 1979; Romania a aderat la aceasta conventie prin Decretul-lege nr. 111 din 30 martie 1990 al C.P.U.N (M.Of. nr. 48 din 2 aprilie 1990).

- Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptata la New York la 10 decembrie 1984, la care Romania a aderat prin Legea nr. 19/09.10.1990. Prin legea nr. 20 din 9 octombrie pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal si Codul de procedura penala, a fost adaugat un alineat nou, final la art.117 Cod penal, privitor la neexpulzarea strainului daca acesta risca sa fie supus la tortura in statul in care urmeaza sa fie expulzat, iar prin dispozitiile art.267¹ Cod penal, a fost incriminata tortura.

Forme ale cooperarii internationale in materie penala prevazute de Legea nr. 302/2004

Asistenta juridica intre state, ca forma de cooperare internationala in materie penala se realizeaza prin urmatoarele modalitati:

extradarea reciproca a infractorilor refugiati pe teritoriul lor;

transferul reciproc de proceduri in materie penala;

acordarea reciproca de asistenta judiciara in materie penala;

transferul reciproc al persoanelor condamnate;

recunoasterea si executarea hotararilor straine.

Toate aceste modalitati se realizeaza prin reciprocitate, in conventiile care le reglementeaza fiind prezenta, chiar de la primele articole, prevederea prin care partile se angajeaza sa isi acorde reciproc sprijin in materia transferului de proceduri ori de persoane condamnate sau sa isi predea reciproc persoanele care sunt urmarite pentru o infractiune ori sa isi transmita anumite documente, date etc. si sa efectueze anumite acte de urmarire penala.

Extradarea

Extradarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internationala.

Extradarea a fost, la inceputuri, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran il facea fata de alt suveran, care permitea monarhilor sa-si pedepseasca inamicii personali refugiati pe teritoriul altui stat. Putinele conventii care reglementau extradarea erau negociate si incheiate aproape exclusiv in interesul suveranilor. Monarhul statului solicitat hotara in mod discretionar daca acorda sau nu extradarea. Decizia depindea in mare masura de natura relatiilor cu statul solicitant, de dorinta suveranului de a determina o eventuala decizie pozitiva asupra unei cereri de extradare formulate de acesta, persoana extradabila nefiind luata in calcul decat intr-o mica masura.

Pentru prima data notiunea de extradare a fost folosita in mod oficial in Franta la data de 19.02.1971, cand adunarea constituanta a decretat intocmirea unui proiect de lege in legatura cu aceasta institutie.

Extradarea este una din formele cooperarii  judiciare internationale in materie penala, putand fi definita ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) accepta sa predea unui alt stat (statul solicitant)  o persoana care se afla pe teritoriul sau si care este urmarita penal sau trimisa in judecata pentru o infractiune ori este cautata in vederea executarii unei pedepse in statul solicitant.

Extradarea se situeaza in cadrul dreptului international public, mai exact al dreptului international penal.

Termenul este de origine latina si provine din adverbul circumstantial de loc ex-in afara, in exterior , urmat de verbul traditio- de a preda, a livra.

Prin legea nr. 80 din 09.05.1997 Romania a ratificat Conventia europeana de extradare incheiata la Paris la 13.12.1957, cat si protocoalele sale aditionale, incheiate la Strasbourg la 15.10.1975 si la 17.03.1978 , insa a prevazut la art.2, paragraful 1 o rezerva, in sensul ca extradarea va fi acordata numai pentru fapte a caror savarsire atrage o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani, iar in vederea executarii pedepsei, numai daca pedeapsa privativa de libertate este mai mare de un an sau mai severa.

Prin legea de ratificare, Romania a extins sfera persoanelor neextradabile si asupra celor care au dobandit dreptul de azil pe teritoriul statului roman, dar in acelasi timp a introdus si un alineat nou potrivit caruia si cetatenii romani pot fi extradati in baza unor conventii internationale sau pe baza de reciprocitate .

Legea speciala care reglementeaza extradarea este Legea 302/2004 care, in art.24, mentioneaza ca cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

in vederea efectuarii urmaririi penale si a judecatii, daca statul solicitant da asigurari suficiente ca in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca, persoana extradata va fi transferata, in vederea executarii pedepsei in Romania ;

persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant estre membru al acesteia .

Extradarea este acordata de Romania in vederea urmaririi penale sau a judecatii, numai pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legii statului solicitant si a legislatiei romane, o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani, iar in vederea executarii unei sanctiuni penale, numai daca aceasta este mai mare de 1 an.

Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea, de catre legea statului solicitant, extradarea nu va fi acordata decat daca statul respectiv da asigurari statului roman ca pedeapsa capitala nu va fi executata (pag.111).

Romania nu va acorda extradarea in situatiile in care persoana extradabila ar fi judecata in statul solicitant de un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de procedura si de protectie a dreptului la aparare, sau de catre un tribunal anume constituit in vederea judecarii cazului respectiv.

Extradarea nu va putea fi acordata pentru fapte in legatura cu care a intervenit prescriptia raspunderii penale sau a executarii pedepsei, cat si pentru fapte pentru care in Romania a intervenit amnistia.

Conditiile de fond si de forma ale extradarii

Pentru ca o cerere de extradare sa poata fi admisa de statul solicitat, trebuie in mod obligatoriu indeplinite o serie de conditii pozitive sau negative , care de regula sunt prevazute in conventiile sau tratatele incheiate intre state.

In cazul in care unele state au adoptat legi de extradare, dispozitiile acestora vin sa suplineasca tot ceea ce nu s-a reglementat prin conventiile de extradare , iar in lipsa unor tratate si a unor legi speciale in materie, conditiile extradarii sunt cele definite in dreptul international.

Extradarea presupune ca elemente premisa, in lipsa carora ea nu poate exista, urmatoarele:

• infractiune consumata sau ramasa in faza de tentativa pedepsibila;
• un infractor care poate fi tras la raspundere penala;
• sanctiune penala definitiva aplicata infractorului .

In sfera conditiilor de fond ale extradarii intra elemente care privesc persoana faptuitorului, infractiunea comisa, urmarirea penala , gravitatea pedepsei precum si condamnarea suferita. Daca legile si tratele de extradare reprezinta cadrul juridic , in baza caruia aceasta este legitimata , conditiile de fond reprezinta esenta concreta a extradarii, iar lipsa acestora conduce in mod indubitabil la respingerea cererii.

Pentru a putea fi extradata , o persoana trebuie sa indeplineasca o serie de conditii , si anume:

persoana cu privire la care se solicita extradarea sa nu aiba calitatea de justitiabil in statul solicitat .Astfel daca persoana solicitata face obiectul unei urmariri penale in statul solicitat, ori are calitatea de inculpat intr-un proces aflat pe rolul instantelor judecatoresti sau mai mult i s-a aplicat deja o pedeapsa privativa de libertate, extradarea nu mai este posibila decat dupa terminarea procesului penal si dupa executarea pedepsei. Cu titlu de exceptie, pentru a se evita implinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale , exista posibilitatea extradarii temporare a infractorului si aceasta numai pentru indeplinirea unor acte procesuale care nu sufera amanare. Imediat dupa indeplinirea acestora, infractorul va reveni in statul solicitat;

persoana reclamata sa nu fi fost judecata definitiv de autoritatile judiciare ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea.

Referitor la aceasta conditie trebuie remarcat faptul ca extradarea va putea fi refuzata de statul solicitat daca autoritatile judiciare ale acestora au dispus neinceperea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala a persoanei, pentru aceeasi fapta cu cea reclamata de catre statul solicitant. Mai mult decat atat, daca persoana reclamata a fost judecata definitiv, extradarea nu mai poate fi acordata potrivit principiului "non bis in idem" daca aceasta a fost achitata, daca pedeapsa a fost executata integral sau a fost gratiata sau amnistiata, sau daca instanta a stabilit vinovatia infractorului fara a pronunta vreo sanctiune.

persoana reclamata sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele conferite prin conventii sau legi internationale intrucat in aceasta situatie extradarea nu poate avea loc, aflandu-ne in fata unei exceptii de ordin procedural de la principiul aplicarii legii penale in raport de locul savarsirii faptei. Persoanele care beneficiaza de o astfel de imunitate sunt de regula ambasadorii, ministrii plenipotentiari acreditati in alte state, consilierii, secretarii si atasatii ambasadelor, membrii corpului consular, cat si membrii misiunilor diplomatice speciale, membrii armatelor straine aflate in trecere pe teritoriul unui stat;

persoana straina a carei extradare se cere, sa nu detina calitatea de participant (martor, expert, parte) la un proces in statul solicitat;

Sunt exceptate de la extradare si acele persoane straine citate in vederea audierii lor ca martori, parti vatamate, parti civile, experti atat timp cat isi pastreaza aceasta calitate si se afla pe teritoriul statului solicitat in scopul pentru care au fost citati. Dupa epuizarea audierilor de catre autoritatile competente, aceste persoane sunt obligate sa se intoarca in statul solicitant, iar daca refuza ele vor fi extradate nemaiputand beneficia de imunitatea ce le-a fost acordata pe timpul procesului.

extradarea persoanelor reclamate sa nu afecteze grav starea sanatatii lor.

Aceasta conditie ceruta pentru efectuarea extradarii are un profund caracter umanist si se refera la starea sanatatii persoanei reclamate, in unele situatii aceasta putand fi refuzata daca s-ar produce consecinte grave cu privire la viata sau sanatatea persoanei, datorita varstei sau afectiunilor de care sufera. In aceste situatii cand extradarea este refuzata pentru motive de sanatate, persoana reclamata poate sa fie cercetata in cadrul unui dosar penal de autoritatile judiciare din statul solicitat, dar numai in limitele stabilite prin conventii sau acorduri bilaterale.

In cadrul conditiilor de fond ale extradarii fapta penala joaca rol principal care ocazioneaza extradarea si aceasta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii referitoare la locul savarsirii, natura si caracterul sau, sau calificarea ca infractiune in legislatia ambelor state, dupa cum urmeaza:

fapta sa fi fost savarsita pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia si sa nu fie aplicabila legea statului solicitat ;

Referitor la aceasta conditie, daca o infractiune a fost savarsita in apele extrateritoriale, iar infractorul se refugiaza intr-un port strain in care se face escala, statul al carui pavilion il poarta nava poate cere extradarea statului unde s-a refugiat faptuitorul. La fel se procedeaza si cand fapta s-a comis in spatiul aerian, in aceasta ipoteza extradarea fiind admisibila cand cererea a fost adresata statului unde s-a refugiat faptuitorul. In ambele situatii, conditia esentiala ceruta pentru admiterea extradarii este aceea ca persoana in cauza sa nu fie cetatean al statului in care s-a refugiat.

sa fie prevazuta ca infractiune in legile ambelor state (dubla incriminare);

Dubla incriminare este prevazuta si in dispozitiile art.26 din Legea nr.302/2004 si potrivit acestui text de lege extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana solicitata este incriminata in legile ambelor state, cu exceptia situatiilor in care prin conventii nu se prevede altfel.

infractiunile sa prezinte un grad sporit de pericol social, gravitate exprimata in general in limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru fapta respectiva;

Gradul de pericol social al infractiunilor este tratat in dreptul intern al statelor, dar si in tratatele internationale in moduri diferite. Pentru a se putea solicita extradarea, infractiunea savarsita trebuie sa atraga un minim de pedeapsa care, in general, se situeaza intre 1 si 2 ani. Exista insa si o exceptie de la acest principiu al conditionarii extradarii de limita minima a pedepsei si ea vizeaza exact opusul primei situatii, referindu-se la maximul pedepsei. Este cazul cand fapta pentru care se solicita extradarea este pedepsita cu moartea in legea statului solicitant, iar aceasta pedeapsa nu este prevazuta in legea statului solicitat. In aceasta situatie extradarea va fi refuzata, cu exceptia cazului cand statul solicitant va da asigurari concrete ca pedeapsa capitala nu va fi executata.

In Conventia europeana de extradare se face in mod expres mentiunea ca extradarea va avea loc doar pentru faptele pedepsite de legile ambelor state cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1 an sau cu o pedeapsa mai severa,.

Odata cu ratificarea acestei conventii, Romania a formulat o rezerva cu privire la gravitatea sociala a faptei, aratand ca extradarea va fi ceruta si respectiv acordata, in vederea urmaririi si judecarii numai pentru fapte a caror savarsire atrage o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani sau mai severa, in timp ce pentru executarea pedepsei extradarea se va acorda numai daca pedeapsa privativa de libertate este mai mare de 1 an sau mai severa.

infractiunile care motiveaza cererea de extradare sa nu fie de natura politica;

Ideea neextradarii infractorilor politici a aparut in timpul revolutiei franceze si a fost consacrata chiar in Constitutie. Justificarea acestui principiu porneste de la ideea caracterului local al infractiunii politice, socotindu-se ca aceasta aduce atingere numai statului impotriva caruia a fost savarsita, ea neprezentand pericol social si pentru statul unde s-a refugiat faptuitorul. Primul protocol aditional al conventiei de extradare din anul 1957, incheiat la Strasbourg, a exclus din categoria infractiunilor politice crimele impotriva umanitatii, crimele de genocid si orice violari ale legilor razboiului, fiind logica aceasta masura in raport de gravitatea sociala deosebita a acestor fapte, cat si consecintele dezastruoase pentru intreaga comunitate internationala. In acest context, in art.8 din legea nr. 302/2004 se enumera expres faptele care nu pot fi considerate infractiuni de natura politica: atentatul la viata unui sef de stat, actele de tortura sau tratamentele crude, crimele impotriva umanitatii, infractiunile de terorism etc.

In categoria faptelor exceptate de la extradare unele trate internationale prevad si infractiunile de presa, infractiunile militare cat si infractiunile fiscale, explicatia exceptarii acestora fiind aceea ca nu reprezinta un interes deosebit in sfera fenomenelor infractionale. In astfel de situatii, exceptarea acestor fapte trebuie sa fie strict aratata in tratatele sau conventiile incheiate intre state

Infractiunea sa nu faca parte din categoria altor fapte exceptate de la extradare;

In categoria faptelor exceptate de la extradare unele tratate internationale prevad si infractiunile de presa, infractiunile militare cat si infractiunile fiscale, explicatia exceptarii acestora fiind aceea ca nu reprezinta un interes deosebit in sfera fenomenelor infractionale. In astfel de situatii, exceptarea acestor fapte trebuie sa fie strict aratata in tratatele sau conventiile incheiate intre state.

Infractiunea sa nu fi fost amnistiata in statul solicitat intrucat se inlatura raspunderea penala a infractorului, iar daca a intervenit dupa condamnare, inlatura si executarea pedepsei pronuntate.

Pentru atingerea scopului preventiv si educativ al sanctiunii penale si pentru a se evita supunerea condamnatului extradat unui tratament inuman, degradant sau torturii se cer indeplinite o serie de conditii privitoare la natura si cuantumul pedepsei, acestea fiind stipulate in mod expres in acordurile si conventiile internationale, avand ca obiect extradarea.

Prima dintre aceste conditii se refera la excluderea perspectivei de executare a pedepsei capitale in statul solicitant, iar ea a fost mentionata pentru prima data in art.11 din Conventia Europeana de extradare din 1957, care prevedea, ca o conditie esentiala a admiterii expulzarii, obligatia statului solicitant de a nu pune in executare pedeapsa capitala, in ipoteza in care legea interna prevedea acest gen de pedeapsa.

La noi in tara, in art.22 alin.3 din Constitutie se stipuleaza in mod expres ca pedeapsa cu moartea este interzisa.

In acelasi sens, Legea nr. 302/2004 stabileste ca este interzisa extradarea unei persoane, daca fapta pentru care se cere este pedepsita cu moartea de legea statului solicitant. Totusi, este posibila extradarea daca statul solicitant garanteaza statului roman ca nu va executa pedeapsa cu moartea, ci o va comuta in pedeapsa pe viata.

O alta conditie este aceea ca pedeapsa la care a fost condamnata persoana solicitata sa nu fie susceptibila de executare prin aplicarea unor tratamente inumane, degradante sau care sa produca suferinte fizice si psihice in statul solicitant.

Deasemeni este absolut obligatoriu ca pedeapsa ce urmeaza a fi executata de persoana extradabila sa fie privativa de libertate, in absenta acestei modalitati neputandu-se justifica arestarea provizorie sau predarea fortata, adica restrangerea unor drepturi asupra carora organele judiciare straine nu s-au pronuntat.

Acest principiu isi gaseste materializarea in art.28 din Legea nr. 302/2004, in care se arata in mod expres ca extradarea este ceruta si respectiv acordata in vederea executarii unei sanctiuni penale, numai daca aceasta este mai mare de 1 an.

Extradarea nu va putea fi acordata nici daca s-a depasit termenul de prescriptie al executarii pedepsei, acest principiu fiind inscris in Conventia europeana de extradare, in care se prevede cerinta alternativa ca prescriptia sa fie implinita pentru ambele state, deci atat potrivit legislatiei statului solicitant, cat si a celui solicitat. Acest lucru are o importanta deosebita pentru ca daca in statul solicitant termenul s-a implinit, iar in statul solicitat nu s-a implinit, nu mai exista temeiul juridic al extradarii, deoarece s-au produs efectele prescriptiei.,

Principiul se regaseste si in art.35 din Legea nr. 302/2004 in care se stipuleaza expres ca extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita, fie potrivit legislatiei romane, fie a statului solicitant.

Extradarea nu poate fi acceptata nici in ipoteza in care pedeapsa aplicata faptuitorului a fost gratiata sau suspendata in intregime, in statul solicitant. In acest sens, in art.37 din Legea nr. 302/2004 se arata in mod expres ca actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradarea, chiar daca celelalte conditii sunt indeplinite.

Daca neindeplinirea conditiilor de fond conduce in mod cert la respingerea cererii de extradarea, absenta unor conditii de forma poate fi acoperita ulterior, fara ca mecanismul extradarii sa se opreasca.

Conditiile de forma ale extradarii privesc existenta si regularitatea acesteia, actele care trebuie sa insoteasca cererea, concursul de cereri, modul de transmitere al documentelor, termenele in care trebuie indeplinite, arestarea extradatului, tranzitul si predarea sa. Cu alte cuvinte, conditiile de forma sunt acelea care impun formalitatile prealabile extradarii stabilind modul in care se intocmesc actele procesuale si procedurale.

In mod logic, primele conditii de forma privesc cererea prin care se solicita extradarea, aceasta fiind un act prin care statul solicitant isi manifesta dorinta de a obtine extradarea unei persoane si pe baza caruia statul solicitat acorda extradarea.

Cererea de extradarea trebuie sa fie insotita de o informare cuprinzand date despre infractiunea pentru care se solicita, cat si incadrarea juridica, la aceasta atasandu-se actele care justifica cererea de extradare sau inscrisuri care certifica situatia juridica a persoanei.

Daca cererea priveste o persoana urmarita, inscrisul care certifica situatia juridica a acesteia este copia certificata a mandatului de arestare, iar daca cererea priveste o persoana condamnata, inscrisul necesar este copia certificata a sentintei de condamnare ramasa definitiva.

De asemenea, actele care insotesc cererea de extradare trebuie sa arate despre ce infractiune este vorba, incadrarea juridica a faptei, cat si date necesare identificarii persoanei.

Dupa cum este de stiut, lipsa plangerii prealabile in cazul anumitor infractiuni este o cauza care inlatura raspunderea penala, iar potrivit acestui principiu, in Legea nr. 302/2004 s-a stipulat in mod expres ca extradarea nu se acorda in cazul in care, potrivit legislatiei ambelor state, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta nu a formulat plangere.

Avand in vedere ca extradarea presupune predarea fizica a unei persoane catre statul solicitant, este evident ca in situatia decesului autorului infractiunii, cererea de extradarea ramane fara obiect.

In sfarsit, un alt impediment la admiterea cererii de extradare este si acela legat de amnistia faptei pentru care s-a solicitat extradarea, si in aceasta situatie cererea urmand a fi respinsa deoarece efectul amnistiei inlatura definitivi raspunderea penala.

Mandatul european de arestare

Prin Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI/2002 din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene s-a materializat hotararea luata in cadrul Consiliul European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999 ca, intre Statele Membre ale Uniunii Europene, sa se inlocuiasca procedura formala de extradare in cazul persoanelor care se sustrag de la executarea unei pedepse privative de libertate, aplicata printr-o hotarare de condamnare ramasa definitiva, cu o procedura de predare simplificata, respectiv, de a se accelera procedura formala de extradare, in cazul persoanelor care se sustrag urmaririi penale si judecatii.

Astfel, incepand cu data 1 ianuarie 2004, intre statele membre ale Uniunii Europene nu se mai aplica dispozitiile instrumentelor juridice internationale, multilaterale si bilaterale privind extradare, acestea fiind inlocuite cu dispozitiile deciziei-cadru privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre.

La luarea deciziei instituirii unui mandat european de arestare, care sa inlocuiasca procedura formala de extradare prevazuta in documentele internationale referitoare la extradare[9], s-a avut in vedere, in primul rand, obiectivul propus, ca Uniunea sa devina un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei , care nu poate fi atins in mod optim in sistemul actual de conventii de extradare, care implica o procedura formala si greoaie.

Potrivit Deciziei-cadru[11], mandatul european de arestare constituie prima concretizare, in domeniul dreptului penal, a principiului recunoasterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept "piatra de temelie" a cooperarii judiciare.

Potrivit art. 1 pct (1) din Decizia-cadru, mandatul european de arestare este o hotarare judiciara emisa de un Stat Membru in vederea arestarii si predarii de catre un alt stat membru a persoanei solicitate, pentru efectuarea urmaririi penale sau executarii unei sentinte privative libertate sau a unei dispozitii de detentie.

Potrivit legii interne, mandatul european de arestare este definit ca fiind o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene, in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru a persoanei solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate.

Sub un prim aspect, observam ca legislatia interna este mai completa deoarece prevede ca mandatul european de arestare poate fi emis si in vederea judecatii .

Forma si elementele pe care trebuie sa le contina mandatatul european de arestare sunt stabilite de dispozitiile art. 8 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene si dispozitiile art. 79 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 - privind cooperarea judiciara internationala in materie penala.

Potrivit acestor prevederi legale, mandatul european de arestare trebuie sa contina urmatoarele informatii:

- identitatea si cetatenia persoanei solicitate;

- denumirea, adresa, numerele de telefon si fax si adresa de e-mail ale autoritatii judiciare emitente (aceste elemente sunt necesare pentru a se putea verifica daca mandatul a fost emis de catre o autoritate judiciara competenta si pentru a se inlesni comunicarea dintre cele doua parti);

- indicarea existentei unei hotarari judecatoresti definitive (data ramanerii definitive a hotararii este necesara pentru a se verifica daca nu s-a prescris executarea pedepsei), a unui mandat de executare a pedepsei, a unui mandat de arestare sau a oricarei alte hotarari judecatoresti executorii;

- natura si incadrarea juridica a infractiunii;

- o descriere a circumstantelor in care a fost comisa infractiunea, inclusiv momentul, locul si gradul de implicarea al persoanei solicitate. Aceste elemente sunt necesare pentru a se putea stabili calificarea juridica a faptei potrivit legislatiei statului solicitat, pentru a se verifica competenta, pentru a se verifica termenele de prescriptie sau o eventuala aplicare a unor acte de clementa;

- pedeapsa pronuntata, daca hotararea de condamnare a ramas definitiva, sau pedeapsa prevazuta de legea statului emitent in situatia in care predarea este solicitata in vederea efectuarii urmaririi penale;

- daca este posibil, alte consecinte ale infractiunii.

Pentru solutionarea cu operativitate a cauzei, apreciem ca odata cu transmiterea mandatului european de arestare, autoritatea judiciara a statului solicitant trebuie sa comunice informatii de natura sa confere persoanei solicitate urmatoarele garantii:

- in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei pedepse aplicate in lipsa sau daca persoana solicitata nu a fost legal citata cu privire la data si locul sedintei de judecata care a condus la hotararea pronuntata in lipsa, autoritatea judiciara emitenta va da o asigurare considerata ca fiind suficienta care sa garanteze persoanei care face obiectul mandatului european de arestare european ca va avea posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in statul membru emitent, in prezenta sa;

- in cazul in care infractiunea in baza careia s-a emis mandatul european de arestare este sanctionata cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu o masura de siguranta privativa de libertate pe viata, dispozitiile legale ale statului membru emitent sa prevada posibilitatea revizuirii pedepsei sau a masurii de siguranta aplicate ori liberarea conditionata, dupa executarea a 20 ani din pedeapsa sau masura de siguranta aplicata, ori aplicarea unor masuri de clementa;

- in cazul in care persoana solicitata este cetatean roman si predarea este solicitata in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii si se va pronunta o pedeapsa privativa de libertate, garantii cu privire la dreptul persoanei solicitate de a fi transferata in Romania in vederea executarii pedepsei;

- garantii in privinta existentei reciprocitatii in privinta extradarii propriilor cetateni pentru acelasi gen de infractiuni. In cazul in care se solicita extradarea unui cetatean roman.

In ceea ce priveste forma, mandatul european de arestare trebuie intocmit conform modelului din anexa la Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene.

Mandatul european de arestare transmis autoritatii competente a unui alt stat membru trebuie tradus in limba oficiala sau in limbile oficiale ale statului de executare sau in una sau mai multe limbi oficiale ale Institutiilor Comunitatilor Europene, conform declaratiei pe care statul de executare a depus-o la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

Conform declaratiei pe care Romania a depus-o la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene si art.79 alin. 4 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare transmis spre executare autoritatilor romane trebuie tradus in limba romana sau in una din limbile engleza sau franceza.

Rezumat

Aplicarea legii penale in spatiu consta in activitatea de traducere in viata a prescriptiilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul comiterii diferitelor infractiuni (in tara sau in strainatate), de catre cetateni romani sau straini ori de persoane fara cetatenie; aceasta ridica probleme cand raportul de drept se prelungeste pe teritoriul apartinand unor state diferite, ori intereseaza asemenea state, pentru ca numai in asemenea cazuri legea penala romana vine in concurs cu aplicarea unei alte legi straine.

Principiile de aplicare a legii penale in raport cu spatiul trebuie sa ofere solutii la problemele ce se ivesc in interactiunea spatiului cu faptele si persoanele care savarsesc infractiuni, adica sa dea raspuns problemelor de aplicare a legii penale atunci cand:

fapta s-a savarsit in intregime in afara teritoriului Romaniei si faptuitorul se afla in tara;

cand fapta s-a savarsit in parte in tara, in parte in strainatate;

cand fapta s-a savarsit in intregime in strainatate, dar faptuitorul este cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania,

cand infractiunea s-a savarsit in strainatate de catre un cetatean strain ori apatrid care nu domiciliaza in Romania, dar impotriva statului roman ori cetatenilor romani;

cand fapta s-a savarsit in strainatate de straini, dar dupa savarsirea faptei acestia s-au refugiat pe teritoriul Romaniei.

Pentru a oferi solutii acestor probleme, in Codul penal (art.3-9) au fost consacrate reguli cu valoare de principii, acestea fiind:

a) principiul teritorialitatii, pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei,

b) principiul personalitatii, principiul realitatii si principiul universalitatii legii penale, pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii noastre.

Astfel, problemele privind aplicarea legii penale in spatiu privesc deopotriva aplicarea legii penale romane infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei , cat si in afara teritoriului Romaniei, la care se adauga si cele ce privesc cooperarea internationala pentru combaterea criminalitatii.

Concluzii:

Prin parcurgerea continutului informativ al modulului 4, ati dobandit cunostinte referitoare la institutia aplicarii legii penale in spatiu, precum si la implicatiile juridico-penale ale acesteia.

Recomandari bibliografice:

LEGISLATIE

.       Constitutia Romaniei,1991,modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei

nr.429/2003

.       Codul penal roman,intrat in vigoare la data de 01.01.1969, cu ultimele modificari si completari :

- L. nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri

adiacente ,publicata in M. Of. nr. 653/22 iul. 2005

- L. nr.278/04-07-2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea

si completarea altor legi, publicata in M. Of. nr. 601/12 iul. 2006

-O.u.G. nr .60/2006, Legea nr.337/2007, Legea nr.58/2008

 Legea nr. 17 / 07.08.1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue ale Romaniei ,republicata in M. Of. nr. 765/21 oct. 2002 ,in urma modificarilor si completarilor aduse prin L. nr.36/2002

4. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin L. nr.224/2006,publicata in M. Of. nr. 534/21 iun. 2006

    DOCTRINA

V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R.M. Stanoiu, V. Rosca - Explicatii teoretice

ale Codului penal roman, Partea generala, Ed. Academiei, Bucuresti, vol.I (1969) si II (1970)

T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Ramureanu - Codul penal al Romaniei,

comentat si adnotat, partea generala, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1972    Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu.    A. Boroi, I. Pascu, I. Molnar, V. Lazar - Drept penal, curs selectiv pentru

examenul de licenta, Ed. Europa  Nova, Bucuresti, 2001

 C. Bulai - Manualul de drept penal, Partea generala,     Ed. All Educational SA, Timisoara, 1997,2007  

  Al.Boroi - Drept penal. Partea generala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002,2006

  C-tin Mitrache ,C.Mitrache-Drept penal roman. Partea generala,Ed.UJ,Bucuresti ,2004,2005

Colectia Revistei de Drept Penal, Revistei Dreptul etc.

JURISPRUDENTA

G. Antoniu, C Bulai (coordonatori), R.M. Stanoiu, A. Filipas, C. Mitrache, V. Papadopol, C. Filisanu -

Practica judiciara penala, partea generala, Ed. Academiei, Bucuresti, vol.I (1988), vol.II (1990).

Culegeri de practica judiciara

ADRESE WEB

www.cdep.ro

-www.scj.ro

-www.dsclex.ro

-www.avocatura.com

Teme de control

Aplicarea legii penale romane unor infractiuni savarsite in strainatate: principiul personalitatii; principiul realitatii; principiul universalitatii