INFRACTIUNEA - NOTIUNE SI TRASATURI

Potrivit art. 17 alin. 2 Cod penal, infractiunea constituie singurul temei al raspunderii penale. Notiunea poate fi privita din punct de vedere material, obiectiv, social si juridic.

Din punct de vedere material (obiectiv) infractiunea este o activitate ilicita a omului, cu un grad de pericol social ridicat, datorita urmarilor sale.

Definitie - in legislatia statelor a primit definitii diferite. In legislatia tarii noastre, nu s-a imbratisat sistemul tripartit: contraventii, delicte si crime, ci ea consta intr-o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala - art. 17 alin. 1 Cod penal.

Din definitie se desprind cele trei trasaturi esentiale ale acesteia - fapta periculoasa pentru societate, vinovatia si fapta sa fie prevazuta de legea penala.

Sectiunea I

Trasaturile esentiale si generale ale infractiunii

1. Periculozitatea sociala a faptei

Periculozitatea sociala a faptei constituie o insusire, un atribut de semnificatie pentru viata de relatie.

2. Vinovatia

Al doilea element este acela ca fapta sa fie savarsita cu vinovatie, ceea ce presupune aspectul moral subiectiv. Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile ei.

Formele vinovatiei sunt: intentia si culpa, la care se adauga praeterintentia, sau intentia depasita, specifica unor infractiuni. Aceasta vinovatie este proprie teoriei psihologice.

3. Culpa

In art. 19 alin. 2 Cod penal se arata ca ea consta in atitudinea psihica a faptuitorului, care prevede rezultatul faptei sale si nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale, desi putea si trebuia sa-l prevada.

Culpa este cu prevedere atunci cand se prevede rezultatul faptei, pe care nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca nu se va intampla.

Culpa simpla sau culpa fara prevedere, ori neglijenta, sau greseala faptuitorului, nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada si acestea se deduc din actele normative ce reglementeaza anumite activitati

Intentia depasita - praeterintentia este forma mixta de vinovatie si se realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit, ori acceptat de faptuitor, prin rezultatul pe care nu l-a prevazut desi putea sa-l prevada.

4. Prevederea in legea penala

Al treilea element este - fapta sa fie prevazuta de legea penala si decurge din principiul fundamental al legalitatii din dreptul penal - art. 2 Cod penal.

Sectiunea II

Continutul infractiunii

Continutul infractiunii poate fi:

continut legal,

continut concret.

Structura continutului infractiunii

Structura infractiunii cuprinde patru elemente: obiect, subiect, latura obiectiva si latura subiectiva.

Obiectul infractiunii ne arata intotdeauna interesul, valoarea lucrurile, bunurile juridice, sau etice prejudiciate prin faptul de pericol social.

Latura obiectiva a infractiunii implica cu necesitate o actiune sau inactiune, un proces material, uneori simplu, alteori complex, care se desfasoara dupa legile cauzalitatii.

Subiectul infractiunii indica pe autorul actiunii sau inactiunii, ori o persoana ce coopereaza la efectuarea acestei actiuni sau inactiuni. Subiectul infractiunii trebuie sa fie o persoana fizica, umana care este responsabila.

Latura subiectiva a infractiunii consta intr-un raport determinat de natura psihica, intre infractor si fapta sa.

Obiectul infractiunii

In doctrina dreptului penal este unanima opinia ca obiectul infractiunii este valoarea sociala si relatiile sociale care sunt create in jurul acesteia si care sunt periclitate ori vatamate prin infractiune.

Obiectul juridic general este format din valorile sociale prevazute de lege.

Categoriile obiectului juridic sunt:

- obiectul juridic general (comun)

- obiectul juridic generic (de grup)

- obiectul juridic specific

- obiectul juridic special (nemijlocit)

- obiectul juridic complex.

Obiectul material sau fizic este lucrul sau fiinta care incorporeaza valorile sociale ocrotite prin legea penala si asupra careia se indreapta actiunea (inactiune).

Obiectul material constituie criteriul clasificarii infractiunilor in infractiuni de rezultat material si de pericol, formale.

Subiectul infractiunii

Subiect al infractiunii este acea persoana ca indeplinind conditiile legii, realizeaza actiunea, inactiunea, prevazuta de norma de incriminare, sau contribuie la realizarea acesteia si care lezeaza valorile sociale ocrotite de lege, precum si persoana care suporta consecintele actiunii.

In literatura de specialitate se face distinctie intre subiectul activ si subiectul pasiv al infractiunii.

Subiectul activ al infractiunii este numai persoana fizica care a implinit varsta de 14 ani si a savarsit actiunea, ori a participat cu vinovatie la savarsirea acesteia si care lezeaza valoarea sociala ocrotita de lege.

Conditiile generale de existenta a subiectului activ sunt: varsta, responsabilitatea si libertatea de vointa si actiune.

Latura subiectiva a infractiunii

Prin latura subiectiva a infractiunii intelegem ansamblul proceselor psihice ce le inregistram in raportul ce intervine infractor si fapta sa.

Formele vinovatiei sunt intentia si culpa.

Subelementele laturii subiective - mobil si scop

Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel sentiment (dorinta, pasiune) ce a condus in mintea faptuitorului la nasterea ideii savarsirii unei anumite fapte.

Scopul sau telul urmarit prin savarsirea faptei intregeste elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei de catre faptuitor.

Latura obiectiva a infractiunii

Componentele laturii obiective sunt:

elementul material sau actiunea, inactiunea periculoasa

urmarea periculoasa

legatura de cauzalitate.