ASCULTAREA PERSOANELOR IN PROCESUL CERCETARII INFRACTIUNII DE FURT DE AUTOTURISME

ascultarea persoanelor in procesul cercetarii infractiunii de furt de autoturisme

Pentru solutionarea multor cauze penale, respectiv in desfasurarea procesului penal, o importanta deosebita o are audierea partii vatamate, ascultarea martorilor si a invinuitului (inculpatului).

Activitatea de probatiune, caracterizata prin sporirea mijloacelor materiale de proba releva importanta si utilitatea declaratiilor participantilor la procesul penal. Printre acestea numarandu-se si partile vatamate, mai ales in imprejurari in care fapta penala a fost savarsita cu violenta.

In evaluarea unei declaratii organul judiciar se confrunta frecvent cu probleme privind buna credinta a persoanei respective ori masura in care declaratia reflecta realitatea obiectiva sau doar o versiune a faptei. Din insusi faptul ca asemenea chestiuni se pot pune, reiese necesitatea teoretica si practica a lamuririi problemei declaratiei persoanei vatamate sub aspect psihologic si tactic criminalistic.

Respectarea regulilor tactice criminalistice privind ascultarea persoanelor in procesul cercetarii infractiunii de furt de autoturisme intr-un cadru legal, optim obtinerii unor declaratii sincere si complete, care sa serveasca real in aflarea adevarului este necesara si obligatorie[1].

LOCHER1. ascultarea partii vatamate

Declaratiile partii vatamate au o deosebita importanta deoarece partea vatamata este in general purtatoarea unui bagaj de informatii deosebit de pretioase privind autorul (daca este posibil sa-l identifice) dar mai ales imprejurarile faptei, intinderea pagubelor, suferintele fizice si psihice s. a.

Victimele infractiunilor, datorita componentei subiective care intervine, "pot sa denatureze voluntar relatarile despre starea de fapt", fie pentru a nu evidentia contributia lor (asa numitul autofurt) fie pentru a putea obtine despagubiri mai mari. Cunoasterea acestei posibilitati nu trebuie insa sa genereze o atitudine de neincredere din partea organului de urmarire penala in sinceritatea declaratiilor victimei. Acesta este in masura sau nu sa identifice pe autorul faptei, bunurile sustrase, instrumentele vulnerante folosite, eventualii martori. In cazul furtului de autoturisme cand fapta a fost comisa in lipsa partii vatamate acesta poate indica anumiti autori banuiti sau persoane care cunosteau existenta valorii autoturismului si locul unde era situat.

Ascultarea victimei va fi precedata de o pregatire in sensul bunei cunoasteri a datelor de la dosarul cauzei privind data, locul, modul, mijloacele comiterii faptei, extinderea pagubei materiale. Aceasta etapa de pregatire implica si culegerea de date suplimentare cu privire la persoana si personalitatea victimei. Aceste date vor fi obtinute de catre organul de politie din mediul socio-profesional al victimei.

Ascultarea victimei este precedata si de unele discutii prealabile, de natura sa completeze datele obtinute despre acesta. Se poate face o trecere treptata de la unele elemente ale discutiei prealabile la ascultarea propriu-zisa, care se face mai intai in forma relatarii libere.

Se cer si in acest caz respectate anumite reguli cu privire la mentinerea unei atitudini neutre, dublata de atentie si de mentinerea relatarilor in sfera de legatura cu cauza, fara a permite divagatii inutile de la subiect.

Relatarile libere vor fi urmate de adresarea de intrebari care vor putea privi:

raporturile anterioare cu infractorul - daca era sau nu cunoscut cu acesta, ca si conduita in momentele anterioare furtului;

momentele efective ale comiterii faptei - se cer detalii de identificare a bunurilor furate.

Aceste intrebari vin sa completeze datele din relatarea libera privind locul, timpul si modul comiterii furtului.

elementele anterioare comiterii faptei - aici vor fi lamurite aspectele privind atitudinea infractorului fata de consecintele faptei, alte persoane aparute la locul respectiv, urmarirea autorului.

Dupa clarificarea tuturor aspectelor aratate, se va cere partii vatamate sa-si precizeze eventualele pretentii si daca mai are ceva de declarat[2]

LOCHER2. ascultarea martorilor

In intreaga literatura juridica de specialitate, criminalistica sau de psihologie judiciara, se subliniaza, pe buna dreptate, ca veridicitatea declaratiilor unui martor, chiar de buna credinta fiind, ca si aprecierea fortei lor probante, nu poate fi conceputa fara cunoasterea mecanismelor psihologice care stau la baza formarii marturiei.

Daca ar fi sa definim marturia, din perspectiva psihologiei judiciare am spune ca este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntara a unui fapt juridic, urmat de reproducerea acestuia, intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Prin urmare ne aflam in fata unui proces de cunoastere a realitatii obiective structurat in patru faze importante:

receptia (perceptia) informatiilor;

prelucrarea lor logica;

memorarea si reproducerea sau recunoasterea;

reactivarea informatiilor.

Ascultarea martorilor are drept scop stabilirea acelor imprejurari, episoade ale furtului, care au fost percepute direct in momentul savarsirii lor, ca si identificarea autorilor din randul persoanelor incluse in cercul de banuiti ori a celor vazute la fata locului (flagrantul).

Daca situatia permite, martorii oculari trebuie sa fie identificati chiar cu ocazia cercetarii la fata locului. Practica judiciara demonstreaza ca ascultarea acestora, la fata locului, ofera date deosebit de pretioase pentru organul de urmarire penala. Acest fapt se datoreaza, pe de o parte, impresiilor proaspete din memoria martorilor, iar pe de alta parte, datorita faptului ca depozitiile lor nu au suferit nici un fel de alterari.

Cu ocazia ascultarii martorilor, trebuiesc sa fie lamurite urmatoarele probleme principale:

q           locul unde sau aflat in momentul perceperii celor relatate;

q           distanta de la locul unde s-au aflat si locul unde s-a comis furtul sau vreun episod al acestuia;

q           conditiile de timp, atmosferice si de vizibilitate in care s-a desfasurat furtul;

q           eventualele actiuni desfasurate de faptuitori in momentul comiterii furtului;

q           modul in care faptuitorii au intrat in posesia autoturismului si eventualele obiecte si instrumente cu care au actionat;

q           semnalmentele faptuitorilor si tinuta vestimentara, eventual daca ii cunoaste - numele, prenumele, porecla ori alte date de identificare;

q           daca faptuitorii in cauza aveau asupra lor obiecte, colete, geamantane etc. - marime, culoare, alte caracteristici individuale si modul cum le transportau;

q           mijlocul de transport folosit de catre faptuitori in deplasarea la locul faptei (camioneta, furgoneta etc.) - culoare, tip, marca, eventual numar de inmatriculare etc.;

q           directia din care au venit si directia in care s-au deplasat autorii furtului;

q           posibilitatea de a-i recunoaste pe autorii faptei in cazul in care i-ar revedea (recunoastere din grup)[3].

In furtul de autoturisme s-a demonstrat ca prezenta martorilor este sporadica de cele mai multe ori, deoarece faptuitorii actioneaza mai mult "in timpul noptii" (art. 209 lit. g C. pen.).

LOCHER3. ascultarea invinuitilor (inculpatilor)

Ascultarea invinuitului (inculpatului) in faza urmaririi penale se face dupa procedura prevazuta in sectiunea I, capitolul II, titlul III, art. 69 C. pr. pen., partea generala. La inceput, pe baza intrebarilor ce i se pun, se stabileste identitatea (nationalitatea), locul de munca, ocupatia, antecedentele penale si orice alte date necesare stabilirii situatiei personale a invinuitului (inculpatului). Apoi este incunostintat de fapta care formeaza obiectul cauzei si ii se pune in vedere sa declare tot ce stie in legatura cu aceasta, fara sa fie obligat sa relateze adevarul. El poate fi ascultat la sediul unitatii organului de urmarire penala sau la locul unde se afla, in cazul imposibilitatii prezentarii in fata acestuia.

Inainte de ascultare, organul de urmarire penala ii cere invinuitului (inculpatului) sa dea o declaratie scrisa personal de catre acesta, cu privire la invinuirea ce i se aduce. In situatia in care avem mai multi invinuiti acestia sunt ascultati fiecare separat. La inceput, invinuitul este lasat sa declare tot ce stie in cauza putandu-se folosi de unele insemnari, pentru redarea amanuntelor greu de retinut.

Declaratiile orale se consemneaza in scris; sunt semnate de invinuit (inculpat) pe fiecare pagina si la sfarsit, precum si de organul de urmarire penala. In caz de nesemnare (refuz, analfabet) se face mentiune despre aceasta in declaratia scrisa. La ascultarea invinuitului (inculpatului) vor fi folosite metode si mijloace legale privind ascultarea, cum ar fi:

folosirea intrebarilor de detaliu;

ascultarea repetata;

utilizarea probelor de vinovatie;

justificarea timpului critic.

Alegerea procedeelor tactice de ascultare este conditionata de particularitatile fiecarui caz si, nu in ultimul rand, de psihologia fiecarui infractor in parte. Astfel, in cazul furturilor de autoturisme din declaratiile invinuitilor (inculpatilor) trebuie sa rezulte:

modul in care s-au pregatit in vederea savarsirii infractiunii (obiecte, instrumente pregatite sau confectionate in acest scop - poanson, pontoarca; persoanele care le-au confectionat, inclusiv daca acestea cunosteau destinatia lor, informatii culese despre victime, intelegerile dintre participanti);

timpul si locul savarsirii infractiunii;

mijloace folosite pentru a intra in posesia autoturismului - traseul parcurs, modul de operare, obiectele sau instrumentele folosite;

bunurile si valorile sustrase si destinatia lor ulterioara;

cine i-a sau i-a ajutat la savarsirea furtului si in ce a constat contributia celorlalti participanti la pregatirea, savarsirea si ascunderea urmelor infractiunii;

traseul parcurs pentru a parasi locul faptei;

locul unde se afla obiectele sau instrumentele folosite pentru comiterea furtului;

modul in care au valorificat produsul infractiunii (autoturismul);

daca s-au constituit in grup in vederea comiterii de infractiuni, modul de organizare si rolul ce revenea fiecarui participant;

alte persoane care cunosc despre savarsirea furtului si imprejurarile in care au luat cunostinta despre acesta;

alibiurile pe care si le-au creat in vederea derutarii organelor de urmarire penala.

De regula, in furtul de autoturisme, infractorii se inteleg ca in eventualitatea in care vor fi prinsi, ce anume sa declare, cum sa declare si care sa fie participatia fiecaruia. Nu de putine ori sunt cazuri cand un infractor isi asuma intreaga raspundere pentru faptele savarsite incercand sa-i faca "scapati" pe ceilalti membri ai grupului, indeosebi pe "capii" grupului. Alteori, desi unii din membrii grupului au avut o contributie majora la pregatirea, organizarea si punerea in aplicare a retelei infractionale, ceilalti infractori incearca sa le rezerve un rol minor, insignifiant, de "victime inocente" care au ajuns cu totul intamplator sa participe la savarsirea faptei. De aceea pentru o mai buna ascultare a invinuitilor (inculpatilor) organul de urmarire penala trebuie sa-i puna in dificultate pe infractori cu intrebari de detaliu, sa-i asculte repetat, tocmai pentru a evidentia contrazicerile din declaratiile lor cu privire la amanuntele legate de imprejurarile comiterii furtului[4].