ASPECTE CONSTITUTIONALE PRIVIND FORMA DE STAT A ROMANIEI, TERITORIUL SI POPULATIA. CARACTERISTICILE STATULUI ROMAN

ASPECTE CONSTITUTIONALE PRIVIND FORMA

DE STAT A ROMANIEI, TERITORIUL SI POPULATIA.

CARACTERISTICILE STATULUI ROMAN

in Dreptul Constitutional, prin forma de guvernamant se intelege, in general, modul in care sunt constituite si functioneaza, organele supreme. Ea este raportata in principiu, la trasaturile definitorii ale sefului de stai si la raporturile sale cu puterea legiuitoare. Realizand o sinteza a formelor de guvernamant, cele mai utilizate au fost si sunt:

Monarhia

Republica

Monarhia, ca forma de guvernamant se caracterizeaza prin aceea ca 'seful statului este un monarh (rege, imparat, emir, print) absolut sau nu, ereditar sau desemnat, dupa proceduri specifice in functie de traditiile regimului constitutional. Monarhia este cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a fost cea mai raspandita forma de guvernamant. Sunt cunoscute urmatoarele forme de monarhii: monarhia absoluta, monarhia limitata (constitutionala), monarhia parlamentara dualista, monarhia parlamentara contemporana.

Monarhia absoluta, ca cea mai veche forma de monarhie se caracterizeaza prin puterea discretionara in stat a monarhului. Aceasta forma specifica pana la Revolutia Franceza (1789) a existat pana la inceputul secolului XX, cand existau inca doua imperii absolute (Imperiul Rus si Imperiul Otoman).

Monarhia limitata (constitutionala) se caracterizeaza prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentala a statului (Constitutia). Cu toate aceste limitari monarhul are un rol important, atributiile parlamentului fiind reduse.

Monarhia parlamentara dualista este o forma a monarhiei constitutionale prin care monarhul si parlamentul stau din punct de vedere legal pe o pozitie egala.

Monarhia parlamentara contemporana (Anglia, Belgia, Olanda, Tarile Scandinave) reprezinta o expresie a traditiei si a istoriei acestor tari, are mai mult un caracter simbolic. Monarhul pastreaza prerogative precum dreptul de a dizolva parlamentul, dreptul de numiri in functii superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi.

Republica este aceea forma de guvernamant in care, asa cum se spune, cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-si sau alegand un sef de stat denumit presedinte. In republica guvernarea se infaptuieste prin reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. Seful de stat, denumit presedinte de republica este ales fie direct prin vot universal, fie de catre parlament. Se cunosc doua forme de republica: republica parlamentara si republica prezidentiala.

Republica parlamentara se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre parlament in fata caruia de altfel si raspunde. Datorita acestui lucru, pozitia: legala a sefului de stat este inferioara parlamentului (Italia, Austria, Germania, Finlanda).

Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat de catre cetateni fie direct prin vot universal, egal, secret si liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale (electori, S.U.A.). In Republica prezidentiala, prerogativele sefului de stat sunt puternice, presedintele de republica, din punct de vedere legal este situat pe o pozitie egala cu parlamentul. In S.U.A., presedintele republicii este si seful guvernului.

Conform Constitutiei Romaniei (1991), dar si Constitutiei Romaniei din 2003 din articolul 1 (alin. -2), forma de guvernamant a statului Roman este republica. In articolul 1 (alin. 4) al Constitutiei din 2003 se arata ca statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in cadrul democratiei constitutionale. In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Forma de guvernamant a Romaniei, ca republica a fost consacrata prin Constitutiile din anii 1948, 1952, 1965,1991.

Structura de stat; notiunea si formele structurii de stat

Una dintre bazele organizarii puterii statale este teritoriul. Structura de stat nu este altceva decat organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, indican-duse daca un stat este constituit dintre unul sau mai multe state membre. In articolul 3 (alineatul 1) din Constitutia Romaniei dint 2003 se arata ca teritoriul Romaniei este inalienabil. Teritoriul tarii este organizat, sub aspect administrativ, in comune, orase si judete. In conditiile legi, unele orase sunt declarate municipii. De asemenea, in articolul 3 alineatul (4) din Constitutie se arata ca pe teritoriul statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine.

Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil articolul 1 alineatul (1) din Constitutie.

Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum. Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.

Prin suveranitatea poporului se intelege dreptul poporului de a decide asupra sortii sale, de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organelor lui precum si de a controla activitatea acestora. In societatea in care puterea de stat apartine intregului popor, suveranitatea poporului se identifica cu suveranitatea de stat

Din punctul de vedere al structurii de stat, statele pot fi impartite in doua categorii:    .

o       state unitare

o       state compuse

In afara de aceste doua categorii principale, istoria constitutionala a unor state consemneaza forme particulare ale categoriilor mentionate.

Statul unitar are urmatoarele caracteristici:

. a) este format dintr-un ansamblu unic de organisme prin care se exercita puterea politica la nivel central si local; b) activitatea de guvernare se difuzeaza de la centru pe cale ierarhica; c) exista o singura ordine juridica, intemeiata pe o Constitutie unica; d) populatia are o singura cetatenie. Desi statul este unitar, teritoriul sau poate fi impartit in unitati administrativ-teritoriale, structura unitara a statului s-a format, in general, odata cu aparitia statului insusi. Structura unitara a statului este, in principiu, conceputa pe principiul centralizarii, ea presupunand un ansamblu unic de institutii si puterea de control a autoritatilor publice centrale asupra autoritatilor locale. Aceasta inseamna ca statul unitar are o singura Constitutie si o legislatie uniforma, o singura organizare admimstrativ-teritoriala, un singur Parlament, un singur sef al statului si un Guvern unic, un singur sistem de organizare judecatoreasca, a caror competenta se extinde pe intregul teritoriu al statului fara nici o exceptie.

Teoretic, exercitarea puterii presupune concentrarea acesteia la un centru unic de decizie, care o va converti in decizii obligatorii pentru intreaga populatie si pentru intregul teritoriu al statului.

In statul modem, intemeiat pe principiile statului de drept, centralizarea joaca un rol asemanator cu cel din monarhiile absolute, dar cu mijloace si obiective diferite, in statele modeme, centralizarea puterii si distribuirea ei de catre un centru unic de decizie nu se mai fac in beneficiul unei singure persoane, ci al intregului popor. Din punct de vedere practic, conducerea centralizata prezinta avantajul ca actele Parlamentului si ale Guvernului ar fi aplicate unitar pe intreg teritoriul statului.

Centralizarea nu exclude insa crearea la nivel local a unui aparat functionaresc care faciliteaza raporturile centrului cu cei administrati. In acest caz. aparatul local este supus controlului ierarhic al centrului.

O putere centralizata presupune concentrarea acesteia de catre un unic centru de putere (institutiile de guvernare), in special de catre puterea executiva.

Cu toate acestea concentrarea puterii si exercitarea ei in mod centralizat nu sunt posibile. De aceea se recurge la deconcentrarea puterii.

Deconcentrarea consta in diminuarea puterii centrale prin acordarea unor autoritati publice locale, ai caror titulari sunt numiti de puterea centrala a dreptului de a lua decizii pe plan local.

Prin deconcentrare, puterea centrala renunta la o parte din prerogativele sale, pe care le distribuie acestor autoritati publice locale. Prefectii sunt insarcinati sa transmita si sa ia toate masurile pentru a asigura respectarea ordinelor Guvernului si, in anumite limite, sa decida ei insisi in calitate de imputerniciti ai Guvernului Central

Prin deconcentrare, sunt scoase din competenta puteri centrale anumite probleme de interes local, ce urmeaza, a fi solutionate de autoritatile locale infiintate in acest scop. Deconcentrarea nu anuleaza Autoritatea puteri centrale. Principiului centralizarii i s-a adus, pe langa deconcentrare, un corectiv principal, descentralizarea , care este o alternativa, la centralizarea excesiva si consta in posibilitatea, recunoscuta de puterea centrala colectivitatilor locale de a adopta, in unele domenii sau la nivel teritorial, anumite acte sau decizii, fara a se consulta in prealabil cu centrul sau fara a cere aprobarea acestuia. Prin descentralizare, sunt scoase din competenta puterii si a autoritatii centrale anumite servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate si transferatei in sarcina unor, autoritati ale administratiei publice locale. Aceste autoritati (primarul isi consiliile locale) beneficiaza de ,o anumita| dependenta fata de puterea centrala si actioneaza in mod autonom. Independenta si autonomia autoritatilor administratiei publice locale se bazeaza pe faptul ca aceste organisme sunt alese si nu numite de puterea centrala. Autoritatile administratiei publice locale au patrimoniu propriii si organizare interna de sine statatoare.

Descentralizarea este,,la fel ca si centralizarea o metoda de organizare si conducere statala. Aceste doua notiuni nu se exclud una pe alta. Descentralizarea nu se opune centralizarii politice a statului, nu are nimic comun cu raporturile existente intre statul federal si componentele federatiei. Descentralizarea are la baza principiul potrivit caruia cei guvernati isi cunosc mai bine interesele decat guvernantul central si pot gestiona cu mai multa eficienta resurse ce li se aloca in acest scop.

Conform doctrinei de specialitate, descentralizarea.presupune infiintarea unor subiecte de drept speciale care beneficiaza de autonomie pe plan local (descentralizare teritoriala) sau carora li se stabileste o competenta materiala in anumite domenii (descentralizarea serviciilor publice). ;

Statul unitar complex este una dintre formele imperfecte ale categoriei de "stat unitar'

Statul unitar complex este statul unitar care, fara a pierde unitatea sa de structura, prezinta in acelasi timp mari diversitati locale administrative de legislatii, chiar de jurisdictie, datorita carora, in interiorul sau sunt pastrate enclave istorice, avand particularitati de dezvoltare politica, social-economica si juridica.

Originea formarii statului unitar complex are caracter istoric. Guvernantii trebuie sa tina seama de varietatea aspiratiilor si intereselor populatiei, mai mult sau mai putin omogena. in practica constitutionala sunt considerate state unitare complexe "uniunea incorporata' si "regionalismul'.

Uniunea incorporata este un stat caracterizat prin unitatea puterii centrale in interiorul caruia exista, pe langa un fond juridic comun, o diversitate de legislatii corespunzand unei diversitati de populatii si teritorii "incorporate' statului. In aceasta situatie exista un singur Parlament, dar acesta voteaza legi distincte, care nu sunt aplicabile la fel tuturor regiunilor locuite de populatii distincte (exemplu Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord).

Regionalismul exprima o situatie geografica, politica, administrativa, lingvistica, spirituala, cu radacini istorice in dezvoltarea unui stat unitar, datorita careia acestea opteaza pentru impletirea atributelor suverane ale conducerii centralizate cu atribuirea unei autonomii, de regula largi, unor colectivitati regionale. Problema regionalismului se pune cu acuitate in multe tari occidentale cu sisteme politice si administrative centralizate. Regionalismul fara realismul politic al factorilor de guvernare risca sa ridice probleme, nu sa le rezolve. Romaniei, stat national unitar, i s-a impus un gen de regionalism consfintit in Constitutia din 1952, la care nu s-a putut renunta decat in anul 1968.

Statul compus. Spre deosebire de statul unitar, statul compus este format din mai multe "entitati statale reunite intr-un stat suprapus lor si legate intre ele prin raporturi juridice mai mult sau mai putin stranse. Statul compus este aproape intotdeauna o forma artificiala, deoarece rezulta din conjuncturi politico-militare.

Arhetipul statului compus este statul federal.

Statul federal este o asociase de state care decide in mod liber in virtutea suveranitatii lor, sa-si creeze organe comune, carora le confera o parte jdin competentele lor, indeosebi in domeniul militar,al diplomatiei sau financiar. Statul federal este format din mai multe formatiuni statale care beneficiaza de un statut de autonomie in materie constitutionala, legislativa si judecatoreasca si se subordoneaza acestuia.

In relatiile internationale, numai statul federal are calitatea de subiect de drept. In S.U. A. Constitutia federala se impune tuturor Constitutiilor celor 50 de state care compun statul federativ. Trasaturile caracteristice ale statului federal sunt:

Unitatea pe plan international.

Diversitatea Constitutionala si Juridica pe plan intern.

Supletea raporturilor intre federatie si statele membre.

Romania stat de drept, democratic si social

in articolul 1 (alineatul 3) din Constitutia Romaniei 2003, sunt stipulate urmatoarele: "Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989 si sunt garantate'.

Romania este un stat de drept. Statul de drept, ca teorie si realitate s-a impus mult mai tarziu, in istoria societatii, in principiu atunci cand s-a considerat ca si autoritatile publice, guvernantii trebuie sa se supuna unor reguli juridice. Statul de drept a aparut ca o replica data statului despotic spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX -lea; s-a formulat ideea conform careia scopul fundamental al statului este de a asigura realizarea dreptului si ca oamenii care detin puterea (guvernantii) sunt supusi dreptului si limitati prin drept. Aceasta conceptie a fost exprimata de catre doctrina germana sub numele de "statul de drept'. Odata cu dezvoltarea acestei teorii, juristii au inceput sa clasifice statele in starul de drept, in care guvernantii sunt supusi regulilor juridice si statul despotic, in care guvernantii sunt scutiti de a respecta regulile juridice.

Lion Duguit afirma; urmatoarele: "statul facand legea, este obligat sa o respecte atat timp cat ea exista. El o poate modifica sau abroga, dar atata timp eat ea exista, el nu poate face un act contrar, un act administrativ sau jurisdictional, decat in limitele fixate prin aceasta lege si astfel statul este un stat de drept.

Ca atare, statul de drept are un continut complex, simt respectate drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si realizeaza echilibrul, colaborarea si controlul reciproc al puterilor publice (autoritatilor publice), se realizeaza accesul liber la justitie.

Romania este un stat democratic. Caracterul democrafic al statului inseamna ca autoritatile publice se intemeiaza pe vointa poporului exprimata prin alegeri libere si corecte. De asemenea implica proclamarea si garantarea libertatilor pubuce. Totodata democratia implica un sistem pluralist, responsabilitatea guvernantilor, obligatia lor de a se conforma legilor, exercitarea impartiala a justitiei de catre judecatori independenti si inamovibili. Democratia are ca fundament respectarea fiintei umane si a statului de drept.

Caracterul democratic al statului si statul de drept se implica si se presupun reciproc. Aceste trasaturi se pot regasi acolo unde echilibrul puterilor este realizat, unde suprematia Constitutiei este asigurata.

Romania este un stat social. Acest caracter rezulta atat din natura statului, cat mai ales din functiile sale. Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri, un simplu observator, ci un participant care trebuie sa intervina, trebuie sa aiba initiativa, sa ia masuri care sa asigure realizarea binelui comun.

Statul trebuie sa ia masuri pentru respectarea prevederilor constitutionale cum sunt: garantarea dreptului la invatatura, obligatia statului de a lua masuri pentru asigurarea igienei si sanatatii publice, masuri privind protectia persoanelor handicapate, masuri privind protectia copiilor si tinerilor, asigurarea salariului minim pe economie etc.

4. Cetatenia romana; notiunea si principiile generale ale cetateniei romane

Cetatenia romana este prevazuta in articolul 5 din Constitutia Romaniei din 2003. Constitutia si legile confera cetatenilor toate drepturile (inclusiv cele politice), in timp ce persoanelor care nu au aceasta calitate nu le confera decat o parte din aceste drepturi.

Strainii si persoanele fara cetatenie nu se pot bucura de drepturile politice, deoarece numai cetatenii exercita puterea si numai astfel ei pot participa la guvernarea societatii din care fac parte si de destinele careia sunt legati.

Cetatenia romana trebuie considerata ca acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si legile Romaniei

Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legile tarii. Aceste drepturi se refera la: dreptul de a alege si dreptul de a fi ales in organele reprezentative; dreptul de a domicilia pe teritoriul Romaniei si de a se deplasa nestingherit pe acest teritoriu; dreptul de a fi proprietar de terenuri in Romania; dreptul de a fi angajat in orice functie pentru care indeplineste conditiile cerute de legile tarii (pentru ocuparea functiei de judecator, cadru militar, in politie); dreptul de a nu fi extradat sau expulzat din Romania (art 19) din Constitutie; dreptul de a fi protejat diplomatic, atunci cand se afla in strainatate (art. 17) din Constitutie; accesul liber la justitie (art 21) din Constitutie

De asemenea, numai cetatenii romani sunt tinuti a indeplini toate obligatiile stabilite prin Constitutie si legile tarii. Aceste obligatii sunt urmatoarele: obligatia de fidelitate fata de tara: art. 54 aliniatul (1) arata ca fidelitatea fata de tara este sacra; obligatia de aparare a tarii: articolul 55 (aliniatul. 1) - "Cetatenii au dreptul si obligatia sa apere Romania' - articolul 55 (aliniatul 3). Cetatenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani si pana la varsta de 35 de ani, cu exceptia voluntarilor, in conditiile legii organice. Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice, articolul 56 (aliniatul 1) cetatenii romani sunt egali in drepturi, functiile si demnitatile publice, civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara- art. 16 aliniatul (1,3).

Notiunea juridica de cetatenie rezulta cu preponderenta din stiinta dreptului constitutional, celelalte ramuri ale dreptului reglementand mai degraba modurile de dobandire sau pierdere a cetateniei decat continutul propriu-zis al acesteia. In doctrina se sustine constant ca cetatenia poate fi privita atat ca institutie juridica, cat si ca statut al persoanelor carora li se recunoaste calitatea de cetatean al unui anumit stat. In calitate de institutie juridica, cetatenia este privita ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza modul de dobandire sau pierdere a calitatii de cetatean, adica raporturile sociale de cetatenie.

Unii autori au definit cetatenia romana ca fiind situatia juridica ce rezulta din raporturile statornicite care intervin intre o persoana fizica si statul roman, exprimand apartenenta persoanei la stat, situatie caracteristica prin plenitudinea drepturilor si obligatiilor reciproce predeterminate de lege.

Alti autori au definit cetatenia romana ca acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si de legile Romaniei.

Dupa opinia profesorului universitar Cristian Ionescu, cetatenia romana exprima legatura principala si statornica intre statul roman si o persoana fizica, in baza careia aceasta participa ia diferite proceduri legale, prin care se exprima vointa suverana a poporului si beneficiaza de drepturile si libertatile fundamentale pe care i le garanteaza statul care in acelasi timp ii impune anumite indatoriri fundamentale.

Principiile generale ale cetateniei romane decurg atat din Constitutie,cat si din alte legi, in primul rand din legea cetateniei romane; ele sunt totodata si o expresie a trasaturilor si insusirilor psiho-sociale ale uniri anumit popor. Pot fi,considerate ca principii generale ale cetateniei romane:

Cetatenia se dobandeste pe baza principiului ,Jus sangvinis', ceea ce inseamna ca dobandeste automat cetatenia romana, indiferent de locul nasterii sale, copilul ai carui parinti sau numai unul dirntre ei sunt cetateni romani;

Stabilirea modului de dobandire sau pierderea cetateniei, ca sl a drepturilor si a indaioririlor fundamentale ale cetatenilor reprezinta un atribut inerent, exclusiv si suveran al statului

Catatenii romini au , de regula , o singura cetatenie, dar potrivit legii romine a cetateniei pot dobandii a dou cetatenie;

Casatoria nu produce efecte juridice asupra cetateniei sotilor, iar la schimbarea cetateniei unuia dintre soti nu produce efecte asupra cetateniei romane a celuilalt sot;

Cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere;

Egalitatea cetatenilor romani fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex ,de opinie, de apartenenta polotica , de avere sau de origine sociala , articolul 4 aliniatul (2 ) din Constitutie.

Modurile de dobandire a cetateniei romane

Dobandirea cetateniei cunoaste doua sisteme:

' a) sistemul care are la baza principiul "Jus sanguinis' (dreptul sangelui);

b) sistemul care are la baza principiul "Jus loci' sau "jus soli' (dreptul locului), adica al teritoriului pe care s-a nascut o persoana.

Conform sistemului ,Jus sanguinis', copilul devine cetateanul unui stat daca se naste din parinti care amandoi, sau numai unul, au cetatenia statului respectiv.

In tara noastra este aplicat sistemul "Jus sanguinis', el fiind expresia legaturii dintre parinti si copii. Legea cetateniei romane, stabileste patru moduri in care cetatenia romana poate fi dobandita, adaugand pe langa modul originar (Jus sanguinis) si unele moduri derivate, care sa inlesneasca persoanelor ce nu s-au nascut din parinti cetateni romani sa se integreze in societatea romaneasca, daca cer acest lucru si daca li se acorda. Modurile de dobandire a cetateniei romane sunt.

Dobandirea cetateniei romane prin nastere;

Dobandirea cetateniei romane prin repatriere;

Dobandirea (acordarea) cetateniei romane la cerere;

Cetatenia copilului gasit pe teritoriul Romaniei;

Dobandirea cetateniei romane prin nastere.

In tara noastra este aplicat sistemul, Jus sanguinis', el fiind expresia legaturii dintre parinti si copii. Legea cetateniei romane, stabileste patru moduri in care cetatenia romana poate fi dobandita, adaugand pe langa modul originar (Jus sanguinis) si unele moduri derivate, care sa inlesneasca persoanelor ce nu s-au nascut din parinti cetateni romani sa se integreze in societatea romaneasca, daca cer acest lucru si daca li se acorda. Modurile de dobandire a cetateniei romane sunt.

Dobandirea cetateniei romane prin nastere;

Dobandirea cetateniei romane prin repatriere;

Dobandirea (acordarea) cetateniei romane la cerere;

Cetatenia copilului gasit pe teritoriul Romaniei.

Dobandirea cetateniei romane prin nastere

Conform sistemului "Jus sanguinis', legea cetateniei romane stabileste ca este "'cetatean roman copilul care se naste din parinti cetatenii romani. De asemenea, este cetatean roman copilul nascut dintr-un parinte cetatean roman si un parinte strain sau fara cetatenie. In toate aceste cazuri, teritoriul pe care s-a nascut sau unde domiciliaza unul sau ambii parinti nu influenteaza, nici intr-un fel, cetatenia copilului".

Dobandirea cetateniei romane prin repatriere

Prin acest mod de dobandire a cetateniei romane, persoana care a primit cetatenia romana, o redobandeste ca efect al repatrierii. Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justitiei. Aprobarea acestor cereri revine guvernului la propunerea ministrului Justitiei. Cat priveste copilul minor al repatriatului legea prevede ca parintii hotarasc pentru copiii lor minori cu privire la cetatenie si ca minorul care a implinit varsta de 14 ani trebuie sa-si exprime separat consimtamantul .Daca parintii nu cad de acord, va decide tribunalul de la domiciliul minorului tinand cont de interesele acestuia.

Dobandirea cetateniei romane prin adoptie .

Cetatenia romana poate fi dobandita prin adoptie. Asa cum stabileste legea, cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie, prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani, sau atunci cand adoptia se face de o singura persoana, daca aceasta este cetatean roman, iar, in toate cazurile, cel adoptat nu a implinit varsta de optsprezece ani. In cazul in care, dintre cei doi adoptatori, numai unul este cetatean roman, cetatenia va fi hotarata, de comun acord, de catre ei, iar in caz de dezacord, va decide instanta de judecata, in functie de interesul adoptatului.

Dobandirea (acordarea) cetateniei romane la cerere.

Legea cetateniei romane reglementeaza doua situatii in cazul acordarii cetateniei la cerere. Astfel se poate acorda cetatenia romana persoanei care a avut aceasta cetatenie si care cere redobandirea ei, cu pastrarea domiciliului in strainatate, in al doilea caz se reglementeaza acordarea cetateniei romane persoanei care nu a avut niciodata aceasta cetatenie, dar o cere. Data la care se dobandeste cetatenia romana este cea in care s-a depus juramantul de credinta.

Cererea de acordare a cetateniei romane se face personal sau prin mandatar cu procura speciala si autentica si se adreseaza comisiei pentru constatarea conditiilor de acordare a cetateniei de pe langa Ministerul Justitiei. Acordarea cetateniei romane se face prin Hotarare a Guvernului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

Persoana care solicita acordarea cetateniei romane trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a implinit varsta de 18 ani;

are asigurate mijloacele legale de existenta;

este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate, pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;

cunoaste limba romana in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;

dovedeste prin comportare si atitudinea sa atasament fata de statul si poporul roman

s-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei, ori, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza pe teritoriul statului roman de cel putin cinci ani sau de cel putin cinci ani in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman.

Cetatenia copilului gasit pe teritoriul Romaniei

O situatie ce poate fi intalnita in practici si care si-a gasit o reglementare corespunzatoare in lege este cea a copilului gasit pe teritoriul Romaniei. Potrivit legii romane, copilul gasit pe teritoriul, roman este cetatean roman daca nici unul din parinti nu este cunoscut. Aceasta solutie se intemeiaza tot pe principiul "Jus sanguini" rezumandu-se ca cel putin unul dintre parinti a fost cetatean roman. In cazul in care filiatia copilului gasit pe teritoriul Romaniei a fost stabilita inainte ca acesta sa implineasca varsta de 18 ani ,fata de ambii parinti, iar acestia sunt de cetatenie straina ,el pierde cetatenia romana. Acest lucru se intampla si in cazul in care filiatia copilului gasit a fost stabilita numai fata de un parinte cetatean strain, iar celalalt parinte a ramas necunoscut.

6.Modurile de pierdere a cetateniei romane

Cetatenia romana se pierde in principal prin:

retragerea cetateniei romane;

renuntarea la cetatenia romana;

adoptia unui copil minor, cetatean roman, de catre cetateni straini;

stabilirea filiatiei copilului gasit pe teritoriul Romaniei duce, de asemenea, la pierderea cetateniei romane, daca parintii sunt cetateni straini;

anularea, declararea nulitatii sau desfacerea adoptiei unui minor de catre cetateni romani.   

Retragerea cetateniei romane

Apare ca o sanctiune, conform articolul 5 alineatul (2) din Constitutie cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere. Se retrage cetatenia romana celui care:

a)      aflandu-se in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;

b)      aflandu-se in strainatate se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de razboi;

c)      a obtinut cetatenia romana in mod fraudulos.

Retragerea cetateniei romane se pronunta de catre Guvern, prin hotarare, Ia propunerea Ministerului Justitiei.

Cetatenia romana in aceste cazuri se pierde din data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii de retragere.

Renuntarea la cetatenia romana

Legea stabileste ci se poate, aproba renuntarea la cetatenia romana, numai cetateanului roman care a implinit varsta de 18 ani si numai pentru motive temeinice. Poate cere renuntarea la cetatenia romani cel care:

a) nu este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;

b) nu este urmarit pentru debite catre stat sau fata de persoane juridice ori fizice din tara, sau, avand debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor

Cererea de renuntare la cetatenia romana trebuie sa fie individuala si nu produce efecte decat fata de cel ce o face si nu si fata de sot sau copii. Cetatenia se pierde pe data publicarii in Monitorul Oficial a hotararii de aprobare a renuntarii la cetatenia romana,

Adoptia unui copil minor, cetatean roman de catre cetatenii straini. Legea prevede ca, in cazul in care un copil minor, cetatean roman este adoptat de un cetatean strain el pierde cetatenia romana, daca adoptatorul solicita aceasta in mod expres si daca adoptatul este considerat, conform legii straine, ca a dobandit cetatenia straina.

Stabilirea filiatiei copilului gasit pe teritoriul Romaniei duce de asemenea, la pierderea cetateniei romane, daca parintii sunt cetateni straini. In aceasta situatie, a copilului gasit pe teritoriul Romaniei, daca se stabileste raportul de rudenie (filiatia), dintre copil si parintii sai care sunt cetateni straini, aceasta situatie duce la pierderea cetateniei romane.

Anularea, declararea nulitatii sau desfacerea adoptiei unui minor de catre cetatenii romani. Daca un copil strain a fost adoptat de cetateni romani, iar aceasta adoptie a fost anulata sau declarata nula este firesc ca acesta sa piarda si cetatenia romana pe care o dobandise ca efect al adoptiei sale.

7. Dovada cetateniei romane

Legea cetateniei romane a prevazut ca dovada acesteia se face cu :

Cartea de identitate;

Pasaportul sau certificatul constatator al acordarii cetateniei romane.

Cetatenia copilului pana la varsta de 14 ani se dovedeste cu certificatul sau de nastere, insotit de Cartea de identitate sau pasaportul oricaruia dintre parinti.

In cazul in care copilul este inscris in buletinul de identitate sau pasaportul unuia dintre parinti, dovada cetateniei se face cu oricare dintre aceste acte.

Dovada cetateniei copiilor gasiti se face pana la varsta de 14 ani cu certificatul de nastere.

Cetatenia de onoare

Conform legii, se poate acorda unor straini care au adus servicii deosebite tarii si natiunii romane cetatenia de onoare. Aceasta se acorda de catre Parlamentul Romaniei, la propunerea Guvernului. Beneficiarul cetateniei de onoare se bucura de toate drepturile civile si politice recunoscute cetatenilor romani, cu exceptia drepturilor electorale si de a ocupa o functie publica.

Dubla cetatenie

Legislatia romana de dupa 1989 ingaduie dubla cetatenie. Situatia s-a impus pentru a permite rezolvarea problemelor multor cetateni romani care, in perioada 1944-1989, locuind in afara granitelor tarii au pierdut cetatenia romana.

8. Cetatenia europeana

O NOUA IDENTITATE

"Cetatenia europeana' a fost definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat in 1992 la Maastricht incluzand drepturi, obligatii si participarea la viata politica, cetatenia europeana vizeaza consolidarea imagini si a identitatii Uniunii Europene si implicarea mai profunda a cetateanului in procesul de integrare europeana.

Articolul 17 al Tratatului de Constituire a Comunitatii Europene stipuleaza ca este cetatean al Uniunii Europene orice persoana avand nationalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv. Cetatenia Uniunii Europene vine in completarea cetateniei nationale, facand posibila exercitarea unora dintre drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul statului membru in care locuieste (si nu numai in tara din care provine, asa cum se intampla inainte). In plus, cetatenia europeana are la baza principiile comune ale statelor membre, incluse in Tratatul de la Amsterdam: principiul libertatii, principiul democratiei, principiul respectarii drepturilor omului si al libertatilor fundamentale si principiul statului de drept si decurge din drepturile fundamentale ale omului si drepturile specifice acordate cetateanului european (dreptul de libera circulatie si drepturi civice), descrise in Tratat.

Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 Mai 1999 intareste protectia drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor.

Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte precum: Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950), Declaratia universala a drepturilor omului (1948), Carta Sociala Europeana (1962) sau Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor (1996).

Uniunea si statele sale membre sunt deci obligate sa respecte aceste valori, organismele care vegheaza la respectarea lor fiind tribunalele nationale si Curtea Europeana de Justitie. Daca un stat membru incalca drepturile fundamentale si valorile democratice in mod flagrant si sistematic, Uniunea poate sa ii impuna sanctiuni politice sau economice.

Una dintre conditiile care trebuie indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana este respectarea acestor drepturi fundamentale.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2001, cand a fost proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document este structurat in sase capitole: Demnitatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetatenia si Justitia, cuprinzand in total 54 de articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii Europene si drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetateanului european.

Primele capitole ale Cartei sunt dedicate demnitatii umane, dreptului la viata, dreptului la integritatea persoanei, libertatii de exprimare si libertatii de constiinta.

in capitolul "Solidaritatea' sunt introduse drepturile sociale economice precum:

dreptul la greva;

dreptul salariatilor la informatie si la consultari;

dreptul de a avea atat viata de familie, cat si viata profesionala;

dreptul la protectia sociala si la serviciile sociale din interiorul Uniunii Europene, protectia sanatatii.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene promoveaza, de asemenea, egalitatea intre sexe si introduce drepturi precum: protectia datelor, interzicerea practicarii eugeniei si a donajului fiintelor umane, dreptul la un mediu protejat, drepturile copilului si ale persoanelor in varsta sau dreptul la o buna administrare.

Cetatenia Uniunii Europene ofera drepturi cetatenilor statelor membre si consolideaza protectia intereselor acestora:

dreptul la libertatea circulatiei, dreptul de sejur, de stabilire, dreptul la munca si studiu in celelalte state membre ale Uniunii, legislatia Uniunii stabileste, insa numeroase conditii pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisa decat din ratiuni de securitate si de sanatate publica, iar interzicerea trebuie sa fie justificata (la fel si pentru expulzare);

dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European si la alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv;

dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat tert (Stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui alt stat membru, in cazul in care statul din care provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul tert respectiv;

dreptul de petitie in fata Parlamentului European si dreptul de a apela la Ombudsman-ul European (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa din partea institutiilor si organismelor comunitare.

Comisia Europeana, avand rolul de a veghea la respectarea Tratatului, supravegheaza aplicarea prevederilor legate de cetatenia europeana si elaboreaza rapoarte periodice asupra progreselor realizate si asupra dificultatilor intalnite.

In Tratatul de la Amsterdam este specificat ca orice cetatean european si orice persoana fizica sau juridica avand sediul intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene si ale Comisiei Europene, in limita ratiunilor de interes public sau privat.