ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE PRIVIND CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA SI EXPERTIZA CRIMINALISTICA

ASPECTE TEORETICE SI PRACTICE PRIVIND CONSTATAREA TEHNICO-STIINTIFICA SI EXPERTIZA CRIMINALISTICA

Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava

l Savarsirea celor mai multe infractiuni, si in special cele indreptate impotriva integritatii corporale sau vietii unei persoane,

este insotita de producerea unor modificari materiale in mediul inconjurator, a caror examinare este de natura sa dezvaluie

organelor judiciare cele mai semnificative aspecte legate de fapta si faptuitor.

Daca sensurile unor atare schimbari intervenite in configuratia locului faptei se dezvaluie ochiului format al organului de urmarire penala, semnificatia altora, data fiind marea diversitate a fenomenelor in prezenta carora iau nastere urmele, scapa si organele(lor) judiciare. Se stie insa ca, nici un element avand legatura cu infractiunea sau cu infractorul, oricat de nesemnificativ ar parea, nu poate ramane nevalorificat, deoarece de rezultatele exeminarii sale cat mai rapide depind insasi rezultatele cercetarii cauzei.

De aici necesitatea pentru organele de urmarire penala de a se adresa celor cu pregatire adecvata, de profil, specialistilor si tehnicienilor, adica celor ale caror cunostinte in diverse domenii ar putea contribui la dezvaluirea adevaratei semnificatii a urmelor si mijloacelor materiale de proba aflate la fata locului.

Dispozitiile legale ce reglementeaza constatarea tehnic-stiintifica permit definirea acesteia ca fiind un procedeu de probati-une tehnico-stiintifica ce consta intr-o examinare speciala a mijloacelor materiale de proba, efectuata la cererea organelor de urmarire penala, de catre specialisti sau tehnicieni din cadrul acestora, ori care functioneaza pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala, in vederea obtinerii unor date cu relevanta probatorie, in cauze ce nu sufera amanare, concluzii materializate in raportul de constatare.

Prin mijlocirea acestui procedeu se determina semnificatia urmelor si obiectelor ce au servit la savarsirea infractiunii, sau care sunt un produs al acesteia. Finalitatea urmarita prin efectuarea constatarii tehnico-stiintifice este de a evidentia rolul unor stari de fapt, situatii, in lamurirea unor imprejurari legate de comiterea infractiunii.

Ca mijloc de investigare realizat cu concursul unei categorii aparte de participanti la proces - specialisti si tehnicieni - constatarea tehnico-stiintifica face posibila exacta cunoastere a valorii probante a celor mai variate mijloace de proba care, altfel, nu ar putea fi valorificate de catre organele judiciare.

Asemanari si deosebiri intre constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica

Astfel cum vom vedea din expunerea pe care o vom face in continuare, constatarea tehnico-stiintifica nu se suprapune unui alt mijloc de proba - expertiza criminalistica - cu care prezinta unele elemente de apropiere, deoarece fiecare dintre aceste mijloace de proba este chemat sa serveasca unei finalitati proprii.

Dintre elementele comune acestor mijloace de proba, semnalam urmatoarele:

□ sub raportul obiectului, atat constatarea tehnico-stiintifica cat si expertiza, constituie activitati de interpretare si cercetare stiintifica a urmelor si mijloacelor materiale de proba, care presupun utilizarea unor anumite metode, mijloace tehnice si tehnici de lucru comune, in scopul identificarii persoanelor si obiectelor aflate in anumite raporturi cu infractiunea;

□ atat constatarea cat si expertiza criminalistica se dispun pe baza acelorasi forme procedurale - rezolutia motivata a organului de urmarire penala ori a instantei;

□ sunt efectuate de persoane cu pregatire de specialitate, intr-un anumit domeniu al tehnicii sau stiintei;

□ atat operatiile si concluziile la care ajung specialistul sau tehnicianul cat si expertul, se materializeaza intr-un raport de expertiza, respectiv de constatare tehnico-stiintifica, pentru care practica judiciara merge pe linia asimilarii acestuia cu raportul de expertiza;

□ atat constatarea tehnico-stiintifica cat si expertiza criminalistica constituie mijloace de proba cu valoare de sine statatoare. Cele doua mijloace de proba, pornind de la dispozitiile legale care le reglementeaza, prezinta si suficiente elemente de

diferentiere care le confera individualitate si finalitate proprii.

Astfel, sub raportul ratiunii care le justifica, daca pentru efectuarea expertizei este suficient ca organul judiciar, in interesul aflarii adevarului, sa constate necesitatea lamuririi unor fapte sau imprejurari de fapt de catre o persoana cu pregatire de specialitate intr-un domeniu dat, pentru a se dispune efectuarea unei constatari, pe langa realizarea acestei conditii, organul judiciar trebuie sa constate potrivit art. 112 Cod procedura penala pericolul de disparitie a unor mijloace de proba, fie primejdia schimbarii situatiei de fapt, precum si necesitatea lamuririi urgente a unor fapte sau imprejurari ale cauzei.

Exista de asemenea, importante deosebiri intre constatarea tehnico-stiintifica si expertiza criminalistica si sub raportul momentului din care pot fi dispuse. Yn timp ce constatarea tehnico-stiintifica este chemata sa raspunda unor nevoi urgente, sa valorifice fapte si imprejurari ce nu ingaduie amanare, ea poate fi dispusa din momentul imediat urmator inceperii urmaririi penale, in tot cursul urmaririi penale, pana la finalizarea acesteia.

Potrivit art. 120 Cod procedura penala organul de urmarire penala si mai ales instanta de judecata, atunci cand dispun efec-

tuarea unei expertize, fixeaza un termen, citeaza partile carora le aduce la cunostinta obiectul expertizei si intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul, deci momentul din care se poate dispune efectuarea unei asemenea lucrari, este ulterior punerii in miscare a actiunii penale.

De aceasta deosebire se leaga o alta, aceea a pozitiei procesuale a subiectelor activitatii la efectuarea constatarii tehnico-stiintifice si a expertizei. Daca efectuarea expertizei presupune cunoasterea si chemarea partilor, la efectuarea constatarii partile nu participa in nici un fel. Faptul isi gaseste o indoita explicatie. Din moment ce constatarea tehnico-stiintifica este dictata tocmai de necesitate inlaturarii primejdiei disparitiei unor mijloace materiale de proba si este necesara lamurirea urgenta a unor fapte sau imprejurari ale cauzei, fixarea unui termen si chemarea partilor ar zadarnici finalitatea urmarita.

Cazurile in care se poate dispune efectuarea constatarilor tehnico-stiintifice

Efectuarea constatarilor tehnico-stiintifice este subordonata unor conditii, din care unele sunt prevazute expres in dispozitiile legii, iar altele decurg din insasi natura acestui procedeu de probatiune.

Potrivit art. 112 Cod procedura penala, organele de urmarire penala pot dispune efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice atunci cand sunt realizate urmatoarele conditii:

a) exista pericolul de disparitie a unor mijloace d eproba sau de schimbare a unor situatii de fapt;

b) apare necesitatea lamuririi urgente a unor fapte sau imprejurari ale cauzei;

c) se impune necesitatea folosirii cunostintelor unor specialisti sau tehnicieni, conditie care, fara sa fie prevazuta expres in lege, deriva din termeni utilizati de legiuitor si din natura acestui procedeu de probatiune.

Prin pericol de disparitie a unor mijloace de proba trebuie sa se inteleaga nu numai primejdia distrugerii intentionate, in substanta sa, a unui mijloc de proba, nu numai posibilitatea inlaturarii sale din campul infractional, ci si situatia in care mijloacele de proba pot suferi modificari care sa le altereze insusirile ce le individualizeaza si care le-ar face improprii cercetarii.

Prin pericol de schimbare a unor situatii de fapt se intelege posibilitatea intervenirii, ulterior savarsirii infractiunii, a oricarui nou element ce ar putea modifica aspecte semnificative in configuratia locului infractiunii, care ar avea drept consecinta ingre-unarea cercetarii in sensul tergiversarii acestuia, ori conducerea acesteia pe cai false si chiar imposibilitatea aflarii adevarului.

Potrivit celei de-a doua conditii, efectuarea constatarii tehnico-stiintifice se dispune atunci cand se iveste necesitatea lamuririi urgente a unor fapte sau imprejurari de fapt. Urgenta efectuarii constatarii este impusa nu atat de pericolul disparitiei unor mijloace de proba ci de necesitatea de a asigura, chiar de la inceputul urmaririi penale, o justa orientare a acestei activitati. O astfel de lucrare efectuata chiar la inceputul investigatiilor poate indica directia ce trebuie imprimata cercetarilor sau categoria de persoane din randul carora se poate recruta faptuitorul, ori,sa se identifice din capul locului autorul faptei.

intre cele doua conditii ce trebuiesc realizate pentru dispunerea constatarii tehnico-stiintifice, poate exista un raport de dependenta deoarece, uneori, ceea ce justifica urgenta lamuririi unor imprejurari este tocmai pericolul de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt.

Alteori, necesitatea lamuririi urgente a unor fapte sau imprejurari ale cauzei nu e dictata de pericolul disparitiei unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt. Aceasta nu inseamna insa ca nu se poate recurge la constatarea tehnico-stiintifica deoarece efectuarea neintarziata a acesteia este chemata sa asigure justa orientare a investigatiilor.

Atunci cand nu este realizata conditia urgentei, dar subzista necesitatea clarificarii unor aspecte ce reclama cunottinte de specialitate dintr-un domeniu sau altul, organele de urmarire penala pot dispune efectuarea unei expertize.

Expertizele criminalistice

Efectuarea unei expertize criminalistice este subordonata realizarii cumulative a urmatoarelor conditii:

1) existenta unor fapte sau imprejurari ale cauzei care, pentru a sta la baza convingerii organelor judiciare, impun necesitatea unor precizari, clarificari (determinarea cauzelor mortii unei persoane, pentru a vedea daca in cauza respectiva sunt date elementele constitutive ale unei infractiuni de omor sau este vorba numai de o moarte patologica);

2) lamurirea semnificatiei acestora reclama cunostinte de specialitate dintr-un domeniu sau altul de activitate (in exemplul de mai sus se solicita opinia unui medic si nu din orice specialitate, ci a unui medic legist).

Nu se poate dispune efectuarea unor expertize criminalistice pentru precizarea unor imprejurari ce ar putea fi lamurite prin administrarea altor probe sau pe baza cunostintelor de ordin profesional, a experientei, au fost administrate toate probele existente in cauza si cu toate acestea reclama cunostinte de specialitate, numai in aceste conditii organul judiciar poate dispune efectuarea unei expertize.

imprejurarea ca cei ce indeplinesc atributiile organelor judiciare au cunostinte de specialitate in domeniul criminalisticii nu inlatura necesitatea dispunerii unei expertize. Asadar, ori de cate ori se iveste necesitatea lamuririi unui aspect al cauzei ce reclama cunostinte dintr-un domeniu sau altul se va recurge la concursul specialistilor, independent de faptul ca organele judiciare poseda asemenea cunostinte. Efectuarea unei examinari de specialitate de catre insasi organele judiciare, excede atributiile conferite prin lege acestora, datorita incompatibilitatii existente intre functiile procesuale pe care trebuie sa le exercite organul de urmarire penala, instanta de judecata si expertul pe de alta parte si ar fi de natura a se repercuta negativ asupra unei reguli de baza in procesul penal si anume aflarea adevarului.

Pentru toate aceste considerente, ori de cate ori in cursul urmaririi penale sau judecarii unei cauze se ivesc aspecte a caror lamurire reclama cunostinte de specialitate in alt domeniu decat cel judiciar, organele judiciare vor ordona efectuarea unei expertize criminalistice.

Forma procesuala de dispunere a expertizei, potrivit art. 203 Cod procedura penala este ordonanta, iar in cursul judecatii unei cauze este incheierea de sedinta.

Fie ca se dispune prin ordonanta, fie prin incheiere, aceste acte procedurale trebuie sa cuprinda, in principiu, urmatoarele date:

□ precizarea obiectul! expertizei, adica natura examinarii careia urmeaza a fi supuse anumite mijloace de proba;

□ intrebarile la care urmeaza sa raspunda expertul pe baza cunostintelor de specialitate;

□ descrierea pieselor de compasatie si a celor in litigiu;

□ precizari asupra situatiei de fapt in care a fost comisa fapta.

Majoritatea infractiunilor de omor se comit in imprejurari ce fac dificila descoperirea infractorului si a aspectelor legate de fapta sau chiar a identitatii victimei, iar pentru aceste probleme este uneori necesara recurgerea la expertizele criminalistice si medico-legale, care pot furniza o multitudine de date referitoare la identificarea cadavrului, stabilirea cauzei mortii si a imprejurarilor in care a survenit.

Acest fapt implica cercetarea operativa si completa a oricarei urme, prin metode stiintifice, adecvate fiecarui caz, incepand de la modul de culegere a datelor, stabilirea problemelor a caror clasificare se impune, formularea intrebarilor si continuand cu interpretarea informatiilor obtinute sau verificarea acestora prin alte probe. Utilizarea acestor metode este cu atat mai mult necesara in unele cazuri in care pot aparea fenomene care se desfasoara inconstant, sau interactiuni multiple si instabile de n atura biologico-atmosferica.

Un caz de acest fel s-a constatat in infractiunea de omor deosebit de grav, privind pe minora M. Adriana, in varsta de 9 ani, al carei cadavru a fost gasit la 12 zile dupa comiterea faptei, complet descarnat, oasele fiind imprastiate pe o suprafata de teren, intr-o zona ce nu prezenta factori de mediu care sa justifice descompunerea rapida.

Minora a disparut in seara zilei de 16 iunie 1992, in timp ce se juca in fata blocului impreuna cu surorile ei si cu alti copii. Politia a fost alertata in aceeasi noapte, stabilindu-se ca un tanar in varsta de cea. 20 de ani a atras-o pe minora si pe sora sa M.I., de 12 ani, la distanta de cea 100 m de locul unde se jucau sub pretextul ca nu stie unde se gaseste blocul turn din cartier. Din cauza inexistentei iluminatului public in zona si a tangentei reduse pe care a avut-o cu ceilalti copii, nu a fost posibil sa se stabileasca semnalmentele acestuia. Singurul fapt cert era ca ducea in brate un balot cu cea. 30 perechi tenisi care au fost gasiti abandonati in apropierea altui bloc, stabilindu-se ulterior ca au fost sustrasi in aceeasi seara din portbagajul unui autoturism parcat in apropiere.

Sora fetitei disparute relata ca tanarul a invitat-o initial pe ea sa-l insoteasca in blocul turn, pentru a gasi un prieten, iar cand l-a refuzat a luat-o de mana pe Adriana, care nu s-a opus categoric, urcand in lift.

Nu s-a stabilit nici o legatura intre locatari si tanar, presupunandu-se ca a iesit cu fetita pe la scara de la capatul opus, care avea legatura cu prima prin intermediul pasarelelor de la etajele superioare. in ziua urmatoare a fost corelat acest caz cu afirmatia facuta de un tanar in sensul ca a auzit de existenta cadavrului unei fete in casa numitului Cosmin E. din Deva.

Efectuandu-se imediat o descindere la domiciliul acestuia, s-au descoperit cateva urme infime asemanatoare celor de sange, pe un scaun, tocul usii, asternutul patului si pe o coala de hartie de pe dusumea. in cada s-au mai gasit o fata de perna, inveli-toarea unei plapume, un cearsaf, o camasa si o pereche de blugi, fiind ridicate toate acestea in vederea expertizarii, impreuna cu un esantion de apa.

S-a constatat ca sangele de pe obiectele din camera si de pe cele din vana este de natura umana, reusindu-se insa determinarea grupei numai in cazul sangelui recoltat de pe tocul usii, de pe fata de plapuma si de pe cele doua bucati de hartie.

in asternutul patului si pe dusumea au fost gasite doua fire de par in lungime mai mare decat a invinuitului, presupunandu-se ca provin de la victima. in vederea efectuarii examinarilor comparative, au fost ridicate fire de par de la locuinta acesteia, din pat, de pe o caciulita, de pe perie, pieptan si de pe un sapun cu care se spalase in zilele anterioare. Pe baza acestora s-a determinat grupa sanguina si s-a stabilit ca exista asemanari morfologice intre firele de par gasite in locuinta inculpatului si cele recoltate din patul si de pe peria apartinand victimei.

Numitul Cosmin E. disparuse de la domiciliu in dimineata de 7 iunie, iar bunica sa a declarat ca in noaptea precedenta i-a spus ei si altui nepot ca a ucis o fata, fapt pentru care acesta din urma s-a speriat si a plecat imediat spre autogara. Ulterior a recunoscut ca a facut curatenie in camera, punand la spalat Unele haine fara a observa insa pe ele urme de sange care sa-i creeze certitudinea unei crime.

Investigatiile in privinta lui Cosmin E. au relevat ca avea comportamente stranii, cu tenta de violenta, afirmand ca se antreneaza pentru a deveni "superman', fiind dispus sa gaseasca angajamente de "killer' in tara si strainatate. Suspiciunile in privinta vinovatiei lui s-au accentuat cand s-a aflat ca mai fusese condamnat pentru furturi din autoturisme in perioada satisfacerii stagiului militar intr-un alt oras, facandu-se legatura cu sustragerea tenisilor din seara rapirii fetitei.

A fost dat imediat in urmarire locala, iar in urmatoarele zile i-a fost semnalata prezenta pe strazile apropiate si pe Cetate, de unde supraveghea casa, fiindu-i confirmat de catre un prieten faptul ca este urmarit. intr-o noapte a profitat de modul defectuos de amplasare a dispozitivului de paza a casei, reusind sa ia legatura cu bunica sa, care i-a dat bani si alimente prin gemuletuil

dinspre curtea invecinata.

Dupa aflarea rezultatului expertizei cu privire la urmele de sange din casa, a fost emis mandat de arestare, iar la data de 29.06.1992 s-a reusit prinderea inculpatului in podul unui imobil, unde se adapostise fara stirea locatarilor. Inculpatul se gasea in stare de soc toxico-septic din cauza ranilor auto-provocate cu o lama, iar pe un caiet facuse insemnari cu un betisor inmuiat in propriul sange in contextul unei stari depresive cu tenta de suicid.

A recunoscut comiterea faptei, motivand ca a rapit-o pe fetita pentru a o viola iar dimineata a ucis-o in apropierea caii ferate, aplicandu-i multiple lovituri cu o piatra in zona capului.

in locul respectiv s-au gasit insa numai oseminte descarnate si dispersate, cu aspect mult mai vechi decat ar fi trebuit sa fie dupa perioada de numai 13 zile ce s-a scurs de la disparitia fetitei. Osemintele erau amplasate intr-un sant de scurgere a apei de pe terasament si in vegetatia abundenta din jur, fara respectarea ordinii anatomice. Yn epicentru au fost gasite claviculele, omoplatii, 18 coaste, craniul, mandibula, o parte din oasele mari ale membrelor, o parte din stern, cinci fragmente de bazin si 24 vertebre, iar la distanta de 5 m s-au mai depistat un femur si o tibie introduse sub o conducta de termoficare din zona. Fauna cadaverica era foarte redusa, iar oasele mari ale bazinului nu s-au gasit, desi a fost cercetata o mare suprafata de teren.

Inculpatul a declarat ca a dezbracat fetita dupa survenirea decesului, gasindu-se intr-adevar hainele la distanta de cea 10 m de oseminte, sub conducta de termoficare. A mai relatat ca a comis primul viol la distanta de 500 m de locul rapirii fetitei, pe un teren viran din apropierea soselei de centura, unde au fost gasiti ulterior adidasii acesteia.

Pe hainele si incaltamintea victimei au fost relevate urme de sange uman, cantitatea de pe tricou si pantaloni fiind suficienta pentru determinarea grupei sangvine. Atat hainele, cat si incaltamintea au fost recunoscute de mama minorei, care a indicat unele detalii relevante, inclusiv obiectele pe care obisnuia sa le poarte in buzunar. Sub polita dulapului din camera inculpatului a fost gasita o pereche de cercei, care au fost de asemenea recunoscuti de mama, indicand defectul pe care il aveau la tortita de prindere. Aceste aspecte pledau in sensul vinovatiei inculpatului, insa nu era posibila explicarea deteriorarii rapide a cadavrului, formulandu-se versiunea existentei unor complici si a utilizarii substantelor chimice de natura caustica.

Pentru a clarifica aceste aspecte s-a reluat cercetarea imobilului descoperindu-se in baie o sticla de 2 litri care continea un lichid cu aspect lesios. in acest context, desi au existat opinii in sensul clarificarii aspectelor numai prin audierea inculpatuliu si a predarii imediate a osemintelor spre a fi inhumate, s-a ordonat efectuarea unei expertize osteologice in cadrul institutului de criminalistica al Inspectoratului General de Politie. La dispozitia expertilor au fost puse toate osemintele, hainele, incaltamintea, esantioane de sol si din lichidul descoperit in baie, insa nu au fost descoperite urme de substante chimice caustice pe nici una din acestea. Lesia din sticla era slab concentrata, cu efecte.corozive foarte reduse, fara posibilitatea de a produce macerarea tesuturilor.

in vederea clarificarii fenomenului expertii au solicitat informatii suplimentare in privinta locului gasirii cadavrului, inclusiv procesul verbal, planse fata si fisa medicala. Dupa evaluarea tuturor datelor, au concluzionat ca deteriorarea tesuturilor s-a datorat actiunii unor animale de conformatie mica si a rozatoarelor, combinata cu factorii biologici. in acest sens pledau urmele asemanatoare celor de roadere cu lipsa de substanta, existente la extremitatile a 8 oase, precum si modul de dispersare a acestora, specific transportarii de catre animale.

Cu privire la aspectele antropologice s-a concluzionat ca varsta victimei se situa intre 8-10 ani, fara a fi posibila stabilirea sexului din cauza negasirii oaselor bazinului. O parte din dantura era intacta, malformatiile corespunzand cu cele descrise de parinti si consemnate in fisele de evidenta de la Policlinica stomatologica. in cadrul expertizelor au mai fost valorificate cateva smocuri de par gasite in apropierea osemintelor, care erau asemanatoare cu ale victimei, fara a prezenta nici acestea urme de substante caustice.

S-a apreciat ca aceste probe sunt suficiente pentru stabilirea identitatii victimei, renuntandu-se la reconstituirea portretului prin metoda supraproiectiei craniului.

Inculpatul sustine in continuare ca nu a actionat in nici un mod asupra cadavrului, fara a explica insa din ce cauza l-a dezbracat dupa survenirea decesuli si de ce a spus bunicii si verisorului sau ca are o fetita moarta in camera. Nu este elucidata nici posibilitatea deplasarii fetitei pe distanta de oda. 2 km dintre locuinta inculpatului si linia ferata in stare de soc psihic si fizic ce a urmat violului si a actelor de agresiune din aceasta faza, probate prin existenta urmelor de sange pe hainele ei si in casa.

Efectuarea expertizelor enumerate a oferit insa suportul stiintific necesar combaterii unor supozitii nefundamentate si demonstrarii adevarului prin investigarea tanatologica complexa.

La data de 4 noiembrie 1992, cand a inceput procesul inculpatului Cosmin E., majoritatea aspectelor pareau elucidate. Acesta si-a mentinut declaratia precizand ca a hotarat sa o ucida pe fetita pentru a nu se afla ca a violat-o.

intre timp, bunica fetitei aflase insa de la o prezicatoare ca aceasta traieste si va veni in curand acasa. in consecinta familia a avut rezerve in privinta apartenentei osemintelor, solicitand efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili grupa de sange in raport de firele de par gasite sub craniu si pentru a se preciza daca era posibila dezintegrarea unui cadavru in numai 12 zile. Procurorul s-a opus si a depus un material documentar din care rezulta ca o tanara de 19 ani, ucisa in anul 1986 in judetul Covasna a suferit acelasi proces de degradare rapida in decurs de cateva zile, din cauza actiunii animalelor carnivore.

Expertiza a fost admisa si s-a dispus trimiterea dosarului la I.M.L. Bucuresti care prin lucrarea efectuata a confirmat concluziile primului raport medico-legal, atat in ce priveste natura si provenienta osemintelor, cat si a procesului de degradare.

in cele din urma inculpatul a fost condamnat la pedeapsa detentiei pe viata, solutie mentinuta in recurs si de Curtea Suprema de Justitie.

Concluziile rapoartelor de expertiza si aprecierea valorii probante a acestora

Concluziile la care ajunge expertul in urma examenului de specialitate, nu comporta in toate situatiile acelasi grad de certitudine. Astfel, daca in majoritatea cazurilor, concluziile expertului prezinta un caracter de certitudine, exista situatii cand datorita unor multitudini de cauze, expertul nu poate formula decat concluzii incerte, probabile, dupa cum, alteori, acesta se poate afla in situatia de a nu putea solutiona chestiunea supusa examinarii.

Din punct de vedere al gradului de certitudine pe care se intemeiaza concluziile expertului, in literatura de specialitaet si practica activitatii de expertiza se face distinctia intre urmatoarele categorii de concluzii:

1) concluzii categorice sau certe;

2) concluzii probabile sau incerte;

3) concluzii de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii.

1) Concluzii categorice sau certe

Concluzia expertului este certa atunci cand este o concluzie adevarata in inteles obiectiv, cand contine o sentinta categorica, fie in sens afirmativ, fie in sens negativ, de unde si cele doua forme pe care le poate imbraca: concluzie categorica afirmativa si concluzie categorica negativa.

in cazul expertizelor al caror obiect il constituie identificareia persoanelor sau obiectelor, prin formularea unei concluzii certe pozitive sau negative expertul conchide asupra existentei sau inexistentei identitatii.

Expertul trebuie sa formuleze concluzii ori de cate ori in cazul expertizei de identificare, in urma examenului comparativ, constata coincidenta caracteristicilor identificatoare ale obiectului ce trebuie identificat cu cele ale obiectului ce serveste la identificarea celui dintai, adica atunci cand este exclusa posibilitatea repetarii lor la alte persoane sau obiecte. Asadar, in cazul concluziilor categorice, complexul caracteristicilor persoanelor sau obiectelor a caror coincidenta se constata, prezinta valoare absoluta, conduce la o deplina certitudine, deoarece este exclusa posibilitatea repetarii lor la alte persoane sau obiecte.

in functie de forma pozitiva sau negativa pe care o pot imbraca, prin concluzii categorice se stabileste fie identitatea, fie nei-dentitatea unei persoane sau unui obiect. Concluziile exprimate sub forma de certitudine, fie ele pozitive sau negative, sunt deopotriva importante deoarece in cazul expertizei criminalistice intereseaza in aceeasi masura atat stabilirea identitatii cat si a lipsei de identitate.

in activitatea de expertiza concluziile pozitive pot primi formulari cum ar fi: "proiectilul gasit in corpul victimei cu arma model seria; tubul de cartus gasit la fata locului nu a fost tras cu arma ce se prezinta spre examinare; sangele victimei apartine gupului A.B. IV' etc.

2) Concluziile probabile

Dispunerea efectuarii unei expertize, fie ea criminalistica, fie de alta natura, este dictata de nevoia de a pune la indemana organelor judiciare concluzii certe, categorice, care sa excluda orice indoiala in privinta chestiunii supuse examinarii de specialitate. Asadar formularea unor concluzii categorice reprezinta un deziderat in vederea realizarii caruia se dipspune orice expertiza. Ar fi ideal ca orice examinare de specialitate in cadrul expertizei sa conduca la un astfel de rezultat.

Realitatea invedereaza insa, existenta unor situatii cand expertul este nevoit sa exprime rezultatul examinarilor intreprinse intr-o forma incerta, eventuala, sub forma unor concluzii probabile.

Concluziile cu caracter de probabilitate nu stabilesc certitudinea, ci probabilitatea, posibilitatea, eventualitatea existentei sau inexistentei unui fapt oarecare. Concluziile probabile constituie o ipoteza a expertului cu privire la chestiunea supusa examinarii, intr-adevar, efectuarea expertizei presupune, de multe ori, elaborarea mai multor ipoteze posibile menite a furniza explicatii plauzibile faptelor supuse cercetarii. Atunci cand in urma procesului de analiza si comparatie se verifica o singura presupunere a expertului aceasta inceteaza a mai fi o ipoteza, dobandests o alta calitate, devine categorica, certa.

Sunt insa si situatii cand pe fondul suprapunerilor caracteristicilor generale ale obiectelor supuse examinarii se constata coincidenta doar a unui numar redus de caracteristici particulare, care daca ar fi mai numeroase sau corespunzatoare din punct de vedere calitativ ar fi ingaduit expertului sa formuleze o concluzie categorica. Existenta si altor divergente, pune expertul in imposibilitatea de a formula o concluzie cu caracter de certitudine. Deoarece ansamblul caracteristicilor generale si particulare ale obiectelor supuse examinarii nu prezinta o valoare identificatoare absoluta, expertul se afla in situatia de a nu putea emite decat o concluzie cu caracter de probabilitate.

Concluzia cu caracter de probabilitate - indiferent de gradul de probabilitate - constituie o ipoteza care insa nu are caracter arbitrar si nu e lipsita de temei, deoarece expertul isi fundamenteaza presupunerile pe elemente obiective si nu pe impresiile sale subiective.

Cauzele care pun expertul in situatia de a nu putea formula, in anumite situatii, decat concluzii cu caracter de probabilitate, sunt atat de natura obiectiva cat si subiectiva.

Din prima categorie mentionam conditiile in care se prezinta obiectul supus examinarii; mai exact volumul redus al acestuia, adica insuficienta atat sub raport calitativ cat si sub raport cantitativ a particularitatilor individualizante. Asa se prezinta situatia

in cazul expertizei traseologice cand urma ce se prezinta conserva un numar redus de particularitati ale obiectului creator, cand o pata de sange contine o cantitate insuficienta determinarii grupului sau naturii sangelui, cand o urma contine prea putine elemente de identificare pentru a putea determina persoana care a creat-o.

Un alt factor de natura obiectiva ce conduce la formularea unor concluzii probabile rezida in inexistenta unei metodici adecvate de cercetare sau in limitele cunoasterii, la un moment dat, ale stiintei si tehnicii.

Din cea de-a doua categorie, a factorilor subiectivi, mentionam ignorarea sau aplicarea defectuoasa a regulilor recomandate de tehnica criminalistica referitoare la descoperirea, fixarea, ambalarea si transportarea materialului probator, care a avut drept consecinta deteriorarea sau distrugerea caracteristicilor existente, aparitia unor noi caracteristici etc.

Chestiunea utilitatii pentru organele judiciare a concluziilor probabile, a aportului lor in procesul de probatiune prilejuieste exprimarea in literatura, cel putin, a unor pozitii diferite.

Contestarea utilitatii concluziilor ipotetice, sustinerea potrivit careia expertul trebuie sa formuleze numai concluzii cu caracter de certitudine nu poate fi acceptata fara rezerve. Atat literatura de specialitate, cat si majoritatea practicienilor sustin admisibilitatea si utilitatea neindoielnica a concluziilor probabile. A contesta expertului posibilitatea de a formula in anumite situatii concluzii cu caracter de probabilitate inseamna a ignora realitatea, acele situatii in care specialistul, datorita unor imprejurari mai presus de vointa sa nu poate da o rezolvare certa, categorica, chestiunii supuse cercetarii, ci numai una probabila.

Este adevarat ca expertizele cu concluzii probabile nu solutioneaza de o maniera categorica chestiunea supusa examinarii, ca acestea, nseprijinite de alte elemente de probatiune nu pot sustine o hotarare sau alta a organelor judiciare dar tot atat de adevarat este si faptul ca in urma efectuarii acestora se stabileste, in mod obiectiv, un ansamblu de caracteristici ce formeaza baza unei presupuneri stiintifice asupra identitatii sau asupra situatiei reale a obiectului supus examinarii. Cu alte cuvinte, concluziile probabile se intemeiaza intotdeauna pe date stabilite in mod obiectiv. Daca o asemenea concluzie are numai un caracter probabil, aceasta se datoreste faptului ca datele aflate la indemana expertului nu sunt indestulatoare pentru a transa chestiunea in mod categoric.

3) Concluzii de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii

Practica activitatii de expertiza invederaza existenta unor situatii cand expertul, in urma examinarii materialului, aflandu-se in imposibilitatea de a formula concluzii certe sau probabile, nu poate raspunde la intrebarile adresate de organul judiciar

De cele mai multe ori, datorita starii in care se prezinta materialul supus examinarii, expertul nu poate statua cu caracter de certitudine si nici cu probabilitate asupra identitatii sau lipsei de identitate deoarece particularitatile caracteristice ale obiectuli cercetat sustin atat ipoteza identitatii cat si a neidentitatii. in prezenta unei atari situatii, singura concluzie ce poate fi desprinsa in urma studiului intreprins este cea de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii.

Daca in urma examinarii intreprinse expertul constata ca nu poate da un raspuns cert, si nici probabil la intrebarile formulate de organul judiciar, acesta poate alege una din urmatoarele alternative:

□ restituie materialul organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, iar in adresa ce il insoteste precizeaza cauza care impiedica efectuarea expertizei;

□ redacteaza un raport de expertiza ale carui concluzii de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii trebuie sa fie temeinic motivate.

Ca si in cazul rapoartelor de expertiza ale caror concluzii imbraca un caracter de certitudine sau de probabilitate si concluziile de imposibilitate a solutionarii chestiunii supuse examinarii, asa cum s-a subliniat, sa fie temeinic argumentate. Aceasta inseamna ca in cuprinsul unui atare raport trebuie sa se descrie, in succesiunea lor, etapele intregului proces de cercetare cu precizarea imprejurarii care in cauza data exclude posibilitatea formularii unei concluzii certe sau probabile. O argumentare temeinica a unei asemenea concluzii va fi de natura a convinge organul judiciar, precum si partile, asupra justetei concluziei.

e) Aprecierea valorii probante a concluziilor raportului de expertiza

Practica judiciara ilustreaza, pe alocuri, doua tendinte in legatura cu aprecierea concluziilor rapoartelor de expertiza criminalistica, pe de o parte, tendinta de atribuire acestui mijloc de proba o valoare superioara celorlalte, de supraevaluare a acestora, iar pe de alta parte tendinta de a i se atribui o valoare inferioara, de subestimare. Atat una, cat si cealalta dintre atitudini sunt daunatoare aflarii adevarului, ideii de promovare a justitiei.

Tendinta de supraestimare a concluziilor raportului de expertiza isi afla sursa in caracterul pronuntat stiintific al cercetarii de specialitate, in imprejurarea ca expertiza criminalistica reprezinta prin excelenta o cercetare de laborator, ca se efectueaza in institutii de specialitate iar concluziile acesteia, rezultat al aplicarii unor teze ale stiintei si tehnicii, al aplicarii unor tehnici si metodologii de lucru verificate, reprezinta avizul unor specialisti a caror calificare, experienta si probitate profesionala nu pot fi puse la indoiala. Primind fara rezerve concluziile rapoartelor de expertiza, cojnsiderate hotarari stiintifice, acele organe judiciare care le acorda un credit nelimitat, renuntand uneori la verificarea continutului concluziilor, iar in urma operatiei de confruntare cu celelalte probe, acestea sunt interpretate in lumina rezultatelor la care ajunge examinarea de specialitate. A acorda o incredere exagerata rapoartelor de expertiza criminalistica inseamna a nesocoti principiul liberei aprecieri a probelor, cu consecinte dintre cele mai grave asupra aflarii adevarului, ce pot conduce chiar la erori judiciare.

Tendinta in sensul opus, mai rar semnalata in activitatea judiciara, a subestimarii concluziilor expertizei criminalistice, isi afla explicatia in atitudinea indoielnica a unor organe judiciare in ce priveste eficienta acestui gen de expertiza, intr-o atitudine sceptica

fata de fundamentarea stiintifica a metodologiei expertizei criminalistice. Constatarea in orientarea la care ne referim a unei neconcordante intre concluziile expertizei si celelalte date ale cauzei poate explica inlaturarea acesteia, fara a se dispune o n oua examinarea de specialitate.

Asa cum s-a subliniat, concluziile expertizei nu trebuie nici supraapreciate, nici subapreciate. Acestora trebuie sa li se acorde ponderea cuvenita in ansamblul probelor, potrivit convingerii inteime a organelor judiciare. Garantia unei corecte aprecieri a concluziilor expertizei criminalistice rezida in cunoasterea de catre organele judiciare a posibilitatilor, a limitelor probatiunii prin mijlocirea probelor stiintifice in inarmarea organlor judiciare gu temeinice cunostinte in domeniul criminalisticii, pentru a le pune astfel la adapost de pericolul supraevaluarii acestui frecvent mijloc de proba.

Privita in raport cu celelalte surse de informare aflate la indemana organelor judiciare, expertiza criminalistica prezinta o seama de elemente particulare, care ii confera o fizionomie proprie in ansamblul celorlalte mijloace de proba.

Astfel, daca este sa nu ne referim la probele numite orale (declaratii ale persoanelor care in calitate de parti sau martori au perceput imprejurari legate de comiterea unei infractiuni) informatiile comunicate organelor judiciare constituie rezultatul perceptiei nemijlocite, al participarii intr-o calitate sau alta la savarsirea infractiunii. Alte surse de informare cum sunt mijloacele materiale de proba, datorita stranselor raporturi in care se afla cu fapta savarsita, contin sau poarta urme ale infractiunii savarsite. Atunci cand asemenea imprejurari de fapt materializate in mijloace materiale de proba pot fi valorificate nemijlocit de organele judiciare, acestea dobandesc valoare de proba prin incorporarea lor ansamblului de probe, fara a mai face obiectul unei examinari de specialitate. Cand valorificarea informatiilor pe care le contin mijloacele materiale de proba depasesc posibilitatile aflate la indemana organului judiciar, se iveste necesitatea efectuarii unor examinari de specialitate care imbraca fie forma unei constatari tehnico-stiintifice, fie forma expertizelor. Asadar, in cadrul acestui gen de examinari, probele, concluziile la care ajunge expertul, nu constituie rezultatul perceptiei nemijlocite a unor fapte sau imprejurari de fapt legate de comiterea infractiunii, ci rezultatul unei examinari cu carcter stiintific, tehnic, etc, a urmelor si mijloacelor materiale de proba. Constatarile la care ajunge specialistul in urma examinarii intreprinse dobandesc caracterul unui aviz de specialitate. La aceasta adaugam imprejurarea ca activitate ce imbraca forma constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice se efectueaza in cadrul unor institutii de specialitate cu aplicarea unor mijloace tehnico-stiintifice si a unor metode adecvate, faptul ca aprecierea unor atare concluzii reclama, din partea organelor judiciare chemate sa le evalueze, cunostinte de specialitate intr-un domeniu sau altul. Toate acestea confera expertizelor criminalistice un loc aparte in contextul celorlalte mijloace de proba.

Asa fiind, concluziile specialistului nu au forta probanta absoluta si nici prioritara, cu alte cuvinte nu prevaleaza asupra celorlalte mijloace de proba, nu se impun ca o "hotarare stiintifica' ci au valoarea unui mijloc obisnuit de informare, fara a se face distinctie dupa cum concluziile reprezinta avizul de specialitate al unui singur expert sau al mai multor experti ale caror opinii realizeaza un consens. Constatarile specialitului materializate sub forma concluziilor pot justifica o hotarare sau alta a organului judiciar numai in masura in care ii formeaza convingerea ca sunt expresia adevarului.

in urma operatiei de apreciere organul judiciar, motivaat, poate retine concluziile raportului de expertiza in intregime sau in parte atuncfi cand considera ca acestea constituie expresia adevarului, dupa cum, de asemenea, le poate respinge in total sau in parte, atunci cand considera ca nu reflecta adevarul.