Competentele statelor asupra teritoriului

Competentele statelor asupra teritoriului.

43. Modalitatile de dobandire de teritorii, admise in dreptul international contempoaran. Suveranitatea teritoriala a statului se caracterizeaza prin faptul ca asupra unui teritoriu nu se poate exercita decat autoritatea unui singur stat. Exercitarea suveranitatii mai multor state asupra aceluiasi teritoriu ar contrazice insusi conceptul de suveranitate. Statul este singurul in masura sa determine intinderea si natura competentelor pe care le exercita in limitele teritoriului de stat. Plenitudinea exercitarii suveranitatii teritoriale a unui stat nu este afectata de obligatiile ce revin acestuia din dr. international general ori din tratatele la care este parte. Componenetele teritoriului de stat sunt: spatiul terestru (solul si subsolul cuprins in limitele frontierelor de stat), spatiul acvatic (apele interioare: rauri, fluvii, canale, lacuri si mari interioare sau, dupa caz, marea teritoriala), spatiul aerian (coloana de aer situata deasuprea teritoriului terestru si spatiului acvatic al statului). Termenul de dobandire de teritorii, in trecut, insemna modul prin care anumite state si-au marit teritoriul, fara ca prin aceasta sa se micsoreze corespunzator teritoriul altui stat (dobandire originara). Deoarece, in dreptul contemporan, nu mai exista teritorii nesupuse suverantatii unui stat (cu exceptia Antarcticii) nu mai pot avea loc decat modificari ale teritoriilor statelor, prin dobandire, respectiv prin pierdere de teritorii. Cele mai multe din modalitatile de dobandire a teritoriului din trecut sunt, astazi, cazute in desuetudine fiind considerate chiar incalcari flagrante ale dr. international contemporan, acesta excluzand forta si amenintarea cu forta din relatiile sale. Potrivit dr. int. sunt admise ca legale, numai modificarile pentru care a fost exprimata vointa suverana a locuitorilor teritoriului in cauza. Este vorba de modificarile teritoriale ca urmare a procesului de decolonizare si exprimarea libera a consimtamantului populatiei ce lucuieste pe acel teritoriu. Ca forme de mainifestare a vointei populatiei exista: hotarare a organului legislativ suprem expresia mediata a vointei polulatiei si consultarea directa a pop. prin intermediul plebiscitului sau referndumului.

44. Drepturile si obligatiile statelor riverane asupra fluviilor internationale. Fluviile internationale sunt cursurile de apa care separa sau traverseaza teritoriile mai multor state si care sunt navigabile pana la varsarea lor in mare. Dpdv al legaturii lor cu teritoriile se face distinctia intre fluvii succesive (care traverseaza teritoriile mai multor state, de ex. Dunarea pentru Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia si Romania) si fluvii contigue (care separa teritoriile a doua state, de ex. Dunarea intre Romania si Bulgaria, etc). Ca instrument al cooperarii internationale si prin caracterul lor navigabil acestea sunt supuse unor regimuri juridice speciale, deosebite de regimul juridic al apelor interioare. Astfel, navigatia pe fluviile internationale este guvernata de principiul libertatii de navigatie pentru vasele comerciale ale altor state, care asa cum rezulta din practica internationala, este reglementata de unele reguli cutumiare, si anume: libertatea de navigatie pe fluviile internationale presupune asigurarea accesului neingradit al navelor comerciale ale tuturor statelor, riverane sau neriverane. Statele riverane au dreptul de a interzice navelor militare, vamale precum si celor de politie ale statelor neriverane accesul pe fluviile internationale, acestea au dreptul de a stabili conditiile de desfasurare a navigatiei, prin acord cu celalalte state riverane si au obligatia de a mentine fluviul in stare de navigatie, executand lucrari da intretinere si amenajare. Statele riverane au, de asemenea, dreptul la control vamal si sanitar si la supravegere prin politia fluviala, chiar si dreptul de a percepe anumite taxe.

45. Suveranitatea statelor asupra spatiului lor aerian si 'libertatile aerului' convenite in temeiul Conventiei de la Chicago, 1944. Spatiul aerian national este coloana de aer aflata deasupra teritoriului tersestru si a marii teritoriale a unui stat si este supus suveranitatii sale teritoriale. Delimitarea laterala intre spatiile aeriene ale statelor vecine este data de perpendicularele imaginare care se ridica pe frontierele terestre si maritime ale statelor. Suveranitatea statelor asupra spatiului aerian deasupra marii lor teritoriale este recunoscuta prin art. 2, alin. 2 al Conventiei de la Montego Bay din 1982, privitoare la dreptul marii: "Suveranitatea asupra marii teritoriale se extinde la spatiul aerian de deasupra marii teritoriale (.)". In virtutea suveranitatii, statele sunt libere sa reglementeze prin legi interne accesul si conditiile de survol    a teritoriului lor aerian, atat pt aeronavele nationale cat si pt cele straine. Orice violare a reglementarilor astfel stabilite reprezinta o incalcare a suveranitatii statului respectiv si da dreptul da o riposta. Pe langa normele de navigatie aeriana continute in cadrul Organizatiei Aviatiei Civile, adoptate in cadrul Conferintei de la Chicago din 1994, au fost stabilite si cinci categorii de aeronave, carora li se acorda in mod diferentiat cinci libertati ale aerului: 1.Aeronavele civile care nu efectueaza un serviciu de transport pe baze comerciale, carora nu li se recunoaste libertatea de survol fara escala si libertatea de escala tehnica. 2.Aeronave civile care efectueaza servicii comerciale regulate, carora li se recunoaste un grup de trei "libertati comerciale": libertatea de a debarca marfuri, pasageri si corespondenta pe teritoriul statului a carui nationalitate o are aeronava, libertatea de a imbarca marfuri, pasageri si corespondenta, cu destinatia pe teritoriul statului a carui nationalitate o are aeronava si libertatea de a imbarca sau debarca marfuri, pasageri si corespondenta provenind sau avand destinatia pe teritoriul unui alt stat contractant. 3.Aeronave civile care efectueaza servicii comerciale intamplatoare, carora nu li se recunoaste decat primele doua libertati. 4.Aeronave care efectueaza servicii de cabotaj, si anume servicii comerciale prin zboruri interne intre aeroporturile aceluiasi stat. 5.Aeronave de stat, care nu beneficiaza de acest regim juridic si nu pot survola teritotiul altui stat decat cu autorizatia expresa a acestuia.

46. Modalitati de atribuire a teritoriului, admise in practica statelor anterior adoptarii Cartei ONU. Suveranitatea teritoriala a statului se caracterizeaza prin faptul ca asupra unui teritoriu nu se poate exercita decat autoritatea unui singur stat. Exercitarea suveranitatii mai multor state asupra aceluiasi teritoriu ar contrazice insusi conceptul de suveranitate.Cele mai multe dintre modalitatile de dobandire ori modificare a teritoriului practicate in trecut, ar fi astzi considerate drept incalcari flagrante ale dreptului international. Acestea poti fi uneori invocate ca "just titlu", in diferendele teritoriale ale caror origini se gasesc in secolele trecute. Dintre acestea mentionam: ocupatia sau descoperirea originara (modul prin care anumite state si-au marit teritoriul, fara ca prin aceasta sa se micsoreze corespunzator teritoriul altui stat sau au descoperit noi teritorii), cucerirea in urma unor razboaie, dobandiri de teritorii in urma unor partaje succesorale sau casatorii intre familiile regale, contiguitatea ori continuitatea, vanzarea sau cumpararea de teritorii (cum a fost cazul cumpararii teritoriului Lousiana de catre SUA de la Franta). Cele mai multe din modalitatile acestea de dobandire a teritoriulu, dupa adoptarea Cartei ONU, au cazut in desuetudine, dr. international contemporan excluzand forta si amenintarea cu forta din relatiile sale.

47. Revelanta jurisprudentei internationale in delimitarea frontierelor. Frontierele marcheaza limitele teritoriale in interiorul carora un stat isi exercita suveranitatea sa deplina si exclusiva. In relatiile internationale contemporane, frontierele reprezinta in acelasi timp, zone de contact, de cooperare si de buna vecinatate intre popoare. Notiunea de vecinatate cunoaste o serie de noi dezvoltari, de ex. politicile si institutiile regionalismului european. Astazi, intreaga suprafata a teritoriilor planetei, cu exceptia Antarcticii, apartine unur state ori entitati teritoriale asimilate acestora. Clasificarea frontierelor se face in functie de doua criterii: al aliniamentelor pe care le urmeaza (naturale, geometrice si astronomice) si al naturii spatiilor pe care le delimiteaza (terestre, fluviale, maritime si aeriene). Jurisprudenta internationala consta in acorduri incheiate intre statele vecine privind modalitatile juridice de stabilire a frontierelor. Operatiunile practice de determinare a traseului unei frontiere se desfasoara in doua etape: -delimitarea, operatiune politica si juridica care consta in indentificarea directiei principale si descrierea amanuntita a traseului frontierei in cuprinsul acordului care se incheie in scopul stabilirii frontierei; -demarcarea pe teren a liniei de frontiera, care presupune o serie de operatiuni de instalare a unor borne sau identificarea altor semne de demarcatie (copaci, forme de relief naturale, geamanduri, etc). Dreptul international nu impune nici o tehnica speciala pt stabilirea frontierelor, statele beneficiind de libertatea de a alege. Totusi, alegera liniilor de frontiera, in afara factorilor de mediu natural, trebuie sa corespunda si exigentelor unui anumit echilibru politic in zona si intre tarile care negociaza stabilirea frontierei.   

48. Instrumentele de colaborare a statelor riverane la Dunare. Reglementarea navigatiei pe Dunare a suferit mai multe etape edificatorii pentru evolutia dreptului fluvial, in general. Regimul actual al navigatiei pe Dunare este reglementat prin Conventia de la Belgrad, incheiat exclusiv intre statele riverane. In temeiul acestei Conventii, sunt excluse de la gestiunea navigatiei pe Dunare statele neriverane si este garantata liberatea de navigatie pe tot parcursul navigabil al Dunarii, pentru vasele comerciale ale tuturor statelor, pe baza de egalitate in ceea ce priveste taxele si conditiile de desfasurare a traficului. Conform Conventiei, fiecare stat riveran are dreptul sa stabileasca: -conditiile de navigatie in portiunea de fluviu supusa suveranitatii sale, in baza unor norme generale de navigatie, convenite intre toate statele riverane; -sa exercite controlul vamal si sanitar si jurisdictia in ceea ce priveste faptele petrecute in portiunea de fluviu supusa suveranitatii lor; -sunt obligate sa mentina in stare de navigatie aceasta zona, efectund lucrari necesare in acest scop. Navele straine nu au acces la navigatia pe Dunare, navele militare ale riveranilor pot naviga in portiunile de fluviu ale altor state riverane numai pe baza unor intelegeri prealabile cu acele state. Intre statele riverane se exercita atributii de coordonare si consultare privind regulile de navigatie, precum si cele de supraveghere vamala si sanitara, prin Comisia Dunarii cu sediul la Budapesta.

49. Utilizarea fluviilor internationale in alte scopuri decat navigatia. Fluviile internationale sunt cursurile de apa care separa sau traverseaza teritoriile mai multor state si care sunt navigabile pana la varsarea lor in mare. Dpdv al legaturii lor cu teritoriile se face distinctia intre fluvii succesive (care traverseaza teritoriile mai multor state, de ex. Dunarea pentru Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia si Romania) si fluvii contigue (care separa teritoriile a doua state, de ex. Dunarea intre Romania si Bulgaria, etc). Ca instrument al cooperarii internationale si prin caracterul lor navigabil acestea sunt supuse unor regimuri juridice speciale, deosebite de regimul juridic al apelor interioare. Utilizare fluviilor internationale in alte scopuri decat navigatia, ca si cursurile de apa interioara, se face in special in interesul agriculturii dar si in unele domenii industriale, de ex. producerea de energie electrica. In legatura cu asemenea utilizari, privind interesele particulare sau unele diferende intre state, au fost elaborate norme generale aplicabile acestora care au inregistrat unele rezultate. Astfel, Asociatia de drept International a elaborat un grup de articole, cunoscute sub numele de "Regulile de la Helsinki - 1966". In cadrul Comisiei de Drept International a ONU a fost elaborata conventia cu privire la utilizarea fluviilor internationale in alte scopuri decat navigatia (1997), care introduce notiunea de "resurse naturale partajabile". In dezvoltarea acestei notiuni conventia retine, printre altele, urmatoarele principii: utilizarea si impartirea echitabila a cursului de apa, obligatia de a nu cauza pagube importante altor state, obligatia generala de a coopera si de a face schimb regulat de date si informatii, necesitatea protectiei ecosistemelor, prevenirea, reducerea si controlul poluarii.