Actiunea normativa a Organizatiei Internationale a Muncii

Actiunea normativa a Organizatiei Internationale a Muncii.

Ideea adoptarii unei legislatii internationale a muncii a aparut la inceputul secolului XIX, in cadrul Conferintei de Pace ce a avut loc dupa incheierea primului razboi mondial si care s-a finalizat prin adoptarea Tratatului de pace de la Versailles. Partea a XIII-a Tratatului de la Versailles a devenit textul de baza, nucleul constituirii OIM si a inspirat Constitutia - legea fundamentala a organizarii si principiilor - Organizatiei. Astfel, la terminarea unui conflict mondial, justitia sociala a fost perceputa ca o conditie necesara si un obiectiv politic de mentinere a pacii, iar OIM conceput ca mijlocul, instrumentul de aplicare si infaptuire a ei, prin competentele in adoptarea normelor internationale in domeniul dreptului muncii. In afara acestui obiectiv politic, fondarea OIM a raspuns si unor preocupari de ordin umanitar, deoarece promovarea justitiei sociale constituie si ea un obiectiv in sine.

Consideratiile economice si situatia economica au jucat si continua si astazi sa joace un rol determinant cu privire la reglementarile din domeniul muncii, ele fiind percepute ca obligatorii pentru prevenirea inegalitatilor dintre state, a excluderii sociale si a adancirii prapastiei dintre cei foarte bogati si cei saraci. O analiza si luare in consideratie a dimensiunii sociale a globalizarii si a efectelor ei asupra conditiei salariatului, formelor de munca si nivelului de trai este indispensabila. OIM isi conserva astazi, mai mult ca niciodata, rostul ei de a fi, si anume: garant al pacii sociale, fara de care nici acordurile comerciale multilaterale, nici sistemele financiare si nici schimburile economice, deci economia mondiala nu se pot dezvolta si nici supravietui.

Raspunsul 'normativ' al OIM la provocarile mondializarii este generat de doua necesitati: asigurarea protectiei drepturilor fundamentale ale salariatilor pe de o parte, si, modernizarea sistemului normativ al Organizatiei, pe de alta parte. Inca din primii ani de existenta Organizatia a urmarit imbunatatirea sistemului sau normativ, intai revizuirea (vizibilitatea, eficacitatea si pertinenta) activitatii normative a Organizatiei , apoi procedura de urmat in adoptarea lor. si mecanismele de control ale efectului aplicarii de catre Statele Membre, incepand cu anul 1999 acestea au devenit prioritatile politice ale organizatiei, procesul de modernizare fiind in curs.

Analiza unitara a procesului normativ al OIM[4] se bazeaza pe utilizarea combinata a ansamblului de mijloace de actiune in vederea intaririi coerentei si pertinentei normelor internationale ale muncii si sporirea impactului acestora. Acest demers se compune din trei etape: prima este rezultatul constatarii ca in vederea asigurarii unui impact puternic al noilor norme sau a celor revizuite intr-un domeniu dat si coerenta ansamblului de rezultate este obligatorie examinarea celor existente, analiza jurisprudentei si promovarea cooperarii tehnice; a doua are la baza instituirea comisiei tehnice (grupul de lucru cu privire la politica normativa) care va fixa prioritatile si va adopta un plan de actiune global cu ajutorul caruia se vor identifica problemele ce pot face obiectul unor noi reglementari, forma si obiectul revizuirii si posibilitatea de adoptare de noi instrumente tehnice pentru anumite domenii, precum si promovarea si cooperarea tehnica; a treia etapa o constituie punerea in aplicare a planului de actiune, de masuri identificate de Conferinta. Aceasta presupune gruparea conventiilor si recomandarilor in jurul a patru obiective strategice ale Organizatiei, si anume:

normele, principiile si drepturile fundamentale cu privire la munca;

angajarea;

protectia sociala;

dialogul social.

Eforturile de modernizare si adaptare a sistemului normativ al O IM continua si in prezent cu analiza unitara a mecanismelor de control[6]. In plan juridic, aceste eforturi inseamna, pe de o parte crearea unei suplete in redactare sub forma conventiilor - cadru, a declaratiilor cu privire la principiile si drepturile fundamentale in domeniul muncii, actualizate cu regularitate, prin intermediul anexelor, ce vor fi supuse ratificarii Statelor Membre, iar pe de alta porte demonstreaza crearea unui instrument de implementare a unei veritabile politici normative care va permite Organizatiei sa isi realizeze scopul, respectiv sporirea impactului normelor internationale ale muncii si promovarea justitiei sociale.

Statutul salariatilor care lucreaza in strainatate a constituit una din preocuparile majore ale Organizatiei Internationale a Muncii inca de la constituirea sa in anul 1919[7]. S-a urmarit: egalitatea de tratament intre salariatii migranti si cei nationali si concertarea eforturilor Statelor pe de o parte, a guvernelor, sindicatelor si organizatiilor patronale pe de alta parte, cu privire la politica migrantilor. De la adoptarea in 1949 a Conventiei nr. 97 si a Recomandarii nr. 86 si in 1975 a Conventiei nr. 143 si a Recomandarii nr. migratia fortei de munca a suferit modificari importante care au readus-o in atentia OIM.[8] Obiectivul propus prin adoptarea acestor acte normative a fost dublu. Pe de o parte, reglementarea conditiilor de migratie si protejarea specifica a acestei categorii de salariati extrem de vulnerabili si susceptibili de a fi exploatati[9], mai ales in conditiile unei migratii ilegale, pe de alta parte. In vederea realizarii acestor obiective, actiunea normativa a OIM s-a concentrat in doua directii principale:

- consacrarea dreptului la egalitate de tratament intre nationali si salariatii straini in domeniul securitatii sociale, in paralel cu instituirea unui sistem international de conservare a drepturilor dobandite si a celor in curs de castigare pentru salariatii care migreaza dintr-un stat in altul;

- cautarea de solutii globale pentru problemele cu care sunt confruntati salariatii migranti.

Se precizeaza ca in afara reglementarilor specifice[10], salariatii migranti beneficiaza si de prevederile Conventiilor fundamentale ale OIM, care se aplica tuturor salariatilor indiferent de nationalitate, precum si de: conventia cu privire la fixarea salariului minim nr. 26 din 1928, privind promovarea in munca si protectia contra somajului nr.168 din 1988 sau mai recente, agentiile de munca private nr.181 din 1997 etc. Pe de alta parte trebuie mentionat faptul ca in afara reglementarilor institutiilor specializate ale ONU, in cazul nostru OIM, o serie de organisme regionale sau subregionale au in centrul preocuparilor instrumente al caror obiect il constituie reglementarea intrarii, sederii si regimul plecarii salariatilor straini, mai ales, sub forma cooperarii bilaterale, a acordurilor de reglementare a fluxului de migrari in domeniul fortei de munca[11]. Avantajul acestor instrumente il constituie flexibilitatea si adaptarea pe categorii de salariati, reglementarea specifica a dreptului de sedere, a drepturilor si obligatiilor sociale.

Cu privire la instrumentele ONU, incidente in materia salariatilor migranti sunt: Declaratia universala a drepturilor omului adoptata in 1945, Conventia internationala cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala adoptata in 1965, Conventia internationala cu privire la protectia drepturilor salariatilor migranti si a membrilor de familie adoptata in 1990 si Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate adoptata in 2000.[12]

Exodul/exportul competentelor .

Migratia persoanelor calificate constituie o componenta cheie a mondializarii. Dezvoltarea mijloacelor de transport si de comunicare, dezvoltarea firmelor multinationale, infiintarea agentiilor internationale de intermediere a fortei de munca, dezvoltarea schimburilor comerciale sunt numai cativa factori care au contribuit la cresterea mobilitatii salariatilor, la sporirea migratiei personalului cu inalta calificare[13]. Daca fenomenul migratiei salariatilor este o necesitate si o trasatura a globalizarii, limbajul tarilor dezvoltate in raport cu cel ai tarilor in tranzitie si in curs de dezvoltare cu privire la fenomenul migratiei fortei de munca calificate este diferit: "schimb/mondializare de competente" pentru mobilitatea salariatilor in tarile dezvoltate - deoarece nivelul economic este similar si ridicat, neexistand dorinta de a emigra pentru a castiga mai bine[14]. Existand si un flux de inlocuire echivalent, de salariati migrati, straini, si "exod/export de competente" - emigrarea pe perioade lungi sau permanent, fara compensare prin revenire, pentru a castiga mai mult si mai bine, pentru o echilibrare a bugetului national, formarea de resurse umane, in cazul tarilor cu economii de tranzitie si in curs de dezvoltare.

Este unanim acceptat ca bunastarea in lume este determinata in buna masura de dezvoltarea economica, de comert si circulatia personalului cu inalta calificare, deoarece:

mobilitatea fortei de munca calificate face ca economiile in curs de dezvoltare si in tranzitie sa devina interesante pentru investitiile straine, si atrage capital international:

o crestere economica rapida face ca o tara sa devina atractiva ca tara de destinatie atat pentru straini cat si pentru emigrantii sai;

- orientarea economiei de la productie, industrie catre servicii impune mereu un procent mare de forta de munca calificata, daca tara respectiva doreste sa devina competitiva la nivel mondial[15].

De aceea, consider ca in general alegerea rationala a personalului cu inalta calificare, care este in cautarea unui salariu mai mare in afara tarii de origine trebuie sa constituie o preocupare a tuturor guvernelor, deoarece in particular mobilitatea in numar mare si necontrolata produce efecte negative in tara de provenienta: se inregistreaza o incetinire si o scadere a cresterii economice ce sporeste saracia si adanceste inegalitatea dintre bogati si saraci si se diminueaza resursele umane, potentialul intelectual al tarii de origine[16]. Mentinerea in limite rezonabile a acestui flux, a unui nivel optimal al "exodului de competente" are si efecte pozitive: dorinta de a emigra spre tari unde salariul este mai mare, poate conduce la impulsionarea sistemului national de educatie, sporind interesul pentru urmarea de cursuri superioare si imbunatatirea pregatirii in speranta de a gasi un loc de munca mai bine remunerat (forta de munca calificata beneficiind de un tratament net favorabil in tara de destinatie in raport cu forta de munca semi - sau necalificata), deci perspectiva emigrarii contribuie la cresterea ratei de scolarizare si, plecand de la capitalul uman cu pregatire medie, la stimularea cresterii economice[17]. Pe de alta parte, revenirea fortei de munca cu inalta calificare dupa ce a dobandit experienta si competentele tarii de destinatie reaprovizioneaza tara de origine cu "competente" si, in masura in care aceasta este si productiva, contribuie la impulsionarea cresterii productivitatii nationale[18]. Transferul de devize asigura o revenire a fondurilor in tara de origine, in vreme ce transferul de tehnologie si modernizarea sistemului de comunicatii si informatica contribuie la revenirea persoanelor insesi, ele mentinand in permanenta contactul cu tara de origine.

Migratia persoanelor catre alte tari in cautarea unui loc de munca, in vederea reantregirii familiei sau pentru studii nu este - asa cum am aratat - un fenomen nou[19], dar a capatat dimensiuni noi si a generat consecinte complexe datorita mediului economico-social si politic mondial. Migratia fortei de munca este un fenomen care daca este bine gestionat si controlat profita atat tarii de origine cat si celei de destinatie. Este evident ca nu poate fi generalizat cu usurinta, ca nu exista modele sau scheme de succes[20], ca presupune o angajare politica si o analiza de la caz la caz, de la tara la tara.

In acest moment in Uniunea Europeana, libera circulatie a persoanelor, dezvoltarea unei societati bazate pe cunoastere ca factor determinant al cresterii economice si al competitivitatii, deschiderea pietei muncii si imbunatatirea competentelor profesionale constituie un obiectiv strategic, obstacolelor culturale si lingvistice trebuie sa dispara, sistemele de echivalare si recunoastere a calificarilor profesionale vor trebui sa fie flexibile si bazate pe aceleasi criterii.

Traim intr-o lume in care coexista libera circulatie a marfurilor si serviciilor, libera circulatie a tehnologiei si drepturilor de proprietate intelectuala si a capitalurilor. In aceasta lume "libera", libera circulatie a fortei de munca poate folosi tuturor pentru ca utilizarea eficace a resurselor umane in intreaga lume este unul din factorii care determina cresterea economica si ridicarea nivelului de trai[21]. Promovarea unei strategii pozitive a migratiei , masurile de revenire si protejarea fortei de munca trebuie sa constituie, in opinia noastra, una din preocuparile politice majore ale oricarui stat in procesul integrarii si adaptarii la normele internationale, ca posibil mijloc de recuperare a investitiilor facute in capitalul uman, pe de o parte si ca indeplinire a unuia din obiectivele cheie ale Uniunii Europene, o societate bazata pe cunoastere si ocuparea fortei de munca, fixat de Consiliul European, in anul 2007, la Lisabona.[23]