IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA SCRIS

IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA SCRIS

(GRAFOSCOPIA JUDICIARA)

Notiuni generale

Dupa cum este cunoscut, scrierea - ca mijloc de fixare si comunicare a ideilor - se constituie intr-o deprindere intelectuala in care sunt implicate multiple si variate acte motrice. Ca orice alta conduita umana, scrisul este dependent de scoarta cerebrala, aceasta comandand punerea in miscare, controland si regland actul scrierii. Mai exact, mecanismul fiziologic al deprinderii de a scrie este dat de complexul de legaturi nervoase temporare si de reflexele conditionate.

Potrivit opiniilor exprimate in literatura de specialitate, in procesul de formare a scrisului exista o perioada de activitate voluntara, in sensul ca executarea controlata a unor semne grafice este dirijata spre realizarea unei forme cat mai apropiate de modelul dat[1]. Cu alte cuvinte, la inceput, organizarea dinamica a proceselor nervoase are loc mai ales la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare a realitatii, miscarea grafica capatand un caracter constient. Ulterior, pe masura fixarii actului grafic, are loc o transmitere conditionata in primul sistem de semnalizare, insotind automatizarea operatiilor . Deci, procesul scrierii are ca finalitate formarea unor reflexe ce conduc la executarea automata a unor constructii grafice, intr-un anumit mod, fara ca atentia sa fie indreptata in aceasta directie.

Specialistii in domeniu sunt unanimi in a aprecia ca, din acest moment, scrierea devine o activitate subconstienta, scrisul se "tipizeaza", ideile, gandurile ori activitatile persoanei in timpul scrierii neavand ori avand prea putina relevanta.

Pe de alta parte, formarea acestui stereotip dinamic - alcatuit dintr-un complex de legaturi temporare - se manifesta sub forma unor reactii stabile cu caracter unitar. Evident, acest stereotip dinamic ia nastere in urma a numeroase repetari si exercitii, perioada in care are loc un proces de fixare.

Tot astfel, constructiile grafice specifice scrisului unei persoane se constituie in elemente ce tin de personalitatea acesteia. Altfel spus, aceste constructii grafice individualizeaza si caracterizeaza persoana care le-a executat.

Fiind un mijloc de manifestare a persoanei si a personalitatii sale, scrisul reprezinta un element pretios de individualizare si de identificare, ajutand la diferentierea acesteia de alte persoane care au aceeasi deprindere, manifestata insa prin constructii grafice diferite.[3]

Fara a intra in alte detalii, concluzionam ca identificarea persoanei dupa scris se bazeaza pe calitatile acestuia, cu precizarea ca despre aceste calitati se poate vorbi numai din momentul in care scrierea devine o deprindere, o obisnuinta, denumita in mod curent "scriere cursiva".

Calitatile scrisului de mana

Calitatile sau caracteristicile scrisului de mana constau in:

u      stabilitatea scrisului;

u      individualitatea scrisului.

u  Stabilitatea scrisului. Aceasta este o calitate ce caracterizeaza scrisul format. Ea se manifesta prin faptul ca dupa ce acesta a devenit o deprindere, forma sa ramane neschimbata. Evident, este vorba de o stabilitate relativa. Asa cum subliniaza literatura de specialitate[4], in evolutia unui scris pot aparea anumite modificari, mai mult ori mai putin semnificative. O astfel de relativitate trebuie inteleasa in sensul ca nu intotdeauna constructiile grafice sunt identice, acestea fiind influentate de diversi factori ce intervin in procesul scrierii. Desi acesti factori determina variatii ale formei grafice, ei nu fac imposibila identificarea persoanei dupa scris . De asemenea, aceste modificari - variatii - nu trebuie confundate cu capacitatea unor persoane de a poseda mai multe specimene de scris , unele atat de diferite incat pot crea dificultati in identificarea scriptorului .

Asa cum am precizat, o data format, scrisul unei persoane - etapa considerata incheiata in jurul varstei de 20-25 de ani -se caracterizeaza prin prezenta unor constructii grafice specifice persoanei respective[8]. Ele nu sunt altceva decat moduri originale de a executa fie o litera, fie un grup de litere.

u  Individualitatea scrisului. Individualitatea reprezinta acea calitate a scrisului care ii stabileste apartenenta la o anumita persoana. Caracterizata tocmai prin prezenta automatismelor scrierii si a constructiilor grafice specifice, individualitatea face ca niciodata scrisul unei persoane sa nu fie identic cu al alteia, chiar daca intre ele exista multe asemanari. In esenta, aceasta caracteristica este consecinta formarii si dezvoltarii persoanei - in plan intelectual si in cel al personalitatii sale - manifestandu-se atat in forma, cat si in continut.

Cu alte cuvinte, individualitatea scrisului se manifesta in particularitatile de ansamblu si a celor de detaliu[10].

Literatura de specialitate si practica criminalistica subliniaza faptul ca desi fiecare din particularitatile scrisului, luata izolat, poate fi intalnita in scrisurile mai multor persoane, combinatia lor nu se repeta niciodata in scrisul a doua sau mai multor persoane. Explicatia rezida in aceea ca factorul principal care determina aceasta proprietate consta tocmai in modul complex de elaborare a scrierii. Mai mult, acesta este influentat de particularitatile individuale, precum si de specificitatea tipului de activitate nervoasa, proprie fiecarei persoane[11]. Diversitatea tipurilor temperamentele sunt caracterizate, in principal, de forta, echilibrul si mobilitatea proceselor nervoase superioare. La acestea se pot adauga si alti factori, in primul rand conditiile concrete de scriere .

Potrivit opiniilor specialistilor, caracteristicile care definesc "motorul" scrierii este practic infinit. In acelasi timp trebuie sa se tina cont si de particularitatile anatomice si functionale ale sistemului nervos si muscular al bratului si mainii[13], acestea determinand individualitatea gesturilor grafice. In acest sens, este demonstrat faptul ca felul in care o persoana tine instrumentul scriptural, pozitia si miscarea corespunzatoare a degetelor nu sunt impuse - exclusiv - prin sistemul de invatare a scrierii, ci se constituie in adaptari la disponibilitatile persoanei respective. In afara factorului fundamental - baza fiziologica si psihologica a formarii deprinderii de scriere -, la elaborarea si individualizarea scrisului mai contribuie si alti factori si influente de ordin pedagogic, tehnic, profesional etc. Se apreciaza ca un rol insemnat in invatarea scrierii il constituie atat metoda de predare a scrierii, cat si modelul caligrafic oferit pentru invatare. Studiile efectuate au demonstrat ca dupa numeroase exercitii, odata cu deprinderea mainii de a executa miscarile, creste ritmul de scriere, semnele grafice trec din faza de imitare in cea de memorare, materializarea lor in scris indepartandu-se tot mai mult de modelul initial. Treptat se consolideaza astfel particularitatile proprii, bine exprimate.

Daca din punct de vedere cantitativ caracteristicile scrisului sunt in numar limitat, marea varietate a combinatiilor face practic irepetabil un scris cu anumite particularitati[14], intocmai ca in cazul detaliilor caracteristice ale desenului papilar.

Caracteristicile generale ale scrisului

Ca reprezentare grafica prin semne conventionale a sunetelor si cuvintelor dintr-o limba, scrisul poate fi definit prin doua tipuri de elemente, respectiv:

caracteristicile generale;

caracteristicile individuale[15].

Caracteristicile generale ale scrisului se refera la scrisul privit in ansamblul sau. Denumite si "dominante grafice"[16], ele sunt constituite din diferitele proprietati generice, de clasa, care, luate separat, pot fi intalnite in scrisul mai multor persoane. De fapt, determinarea cu exactitate a caracte-risticilor generale echivaleaza cu o definire a scrisului. Acest lucru capata o importanta deosebita, mai ales in cazul selectarii mai multor scrisuri cercetate concomitent, permitand si o clasificare a acestora.

Cu foarte mici exceptii, aceste caracteristici generale sunt mai greu de sesizat, aspect pe care mizeaza si falsificatorii, concentrandu-si atentia asupra constructiei literelor. Dar, asa cum remarca specialistii in domeniu, tocmai prezenta caracteristicilor generale poate constitui un indiciu de contrafacere a scrisului analizat, mergand pana la descoperirea autorului[17].

Din multitudinea de caracteristici generale ale scrisului care se manifesta atat in continutul, cat si in forma acestuia retinem pe cele mai semnificative, respectiv:

gradul de evolutie si forma scrisului;

dimensiunea scrisului;

inclinarea scrisului sau a literelor;

viteza scrisului;

presiunea scrisului;

coeziunea si continuitatea scrisului;

spatierea, directia si forma randurilor;

oranduirea scrisului;

plasarea altor elemente ale textului.

Gradul de evolutie si forma scrisului

Acesta se constituie in una din cele mai importante caracteristici dominante de individualizare. Prin gradul de evolutie al scrisului trebuie inteles gradul de insusire a tehnicii scrierii, caracterizat prin capacitatea de a scrie in ritm rapid, prin miscari coordonate si stabile, potrivit sistemului general al scrierii cursive[18].

Fiind o caracteristica complexa, gradul de evolutie al scrisului se apreciaza pe baza stabilirii unor elemente mai simple, cum ar fi ritmul si coordonarea miscarilor. Privit din aceasta perspectiva, un scris poate fi considerat evoluat daca semnele grafice sunt executate in mod liber, cu miscari sigure, rapide, fara intreruperi si sinuozitati in trasaturi, fara miscari greoaie si inutile[19]. Trebuie retinut ca la baza diferentierii scrisurilor si aprecierii gradului de evolutie stau abaterile de la normele uzuale in executarea semnelor grafice . Dar, indiferent de gradul de evolutie al scrisului, acesta poate fi executat cu litere cursive - caligrafice -, cu caractere de tipar ori cu caractere combinate

Spre deosebire de scrisul evoluat, cel neevoluat se caracterizeaza prin miscarile greoaie si asimetria literelor.

Literatura de specialitate[21] subliniaza faptul ca nu trebuie confundate scrisurile neevoluate cu cele in curs de formare. Aceasta deoarece, potrivit opiniilor specialistilor, un scris neevoluat este deja format si fie ca nu se mai dezvolta, fie ca se dezvolta foarte lent, eventualele modificari nefiind de natura sa modifice gradul de evolutie. De asemenea, se remarca faptul ca o persoana cu un scris neevoluat nu va putea niciodata sa imite un scris evoluat, oricate diligente ar face in acest sens .

In raport cu gradul lor de evolutie scrisurile se clasifica in:

scrisuri cu grad inalt de evolutie ex

scrisuri cu grad mijlociu de evolutie ex

scrisuri cu grad redus de evolutie ex

Referindu-ne la un scris natural ala unei persoane, la care nu au intervenit anumite imprejurari - obiective sau subiective[23] - subliniem faptul ca impartirea gradului de evolutie in categoriile mentionate exclude posibilitatea existentei - in acelasi timp - a mai multor variante. Cu alte cuvinte, o persoana nu poate executa concomitent un scris cu grade diferite de evolutie. Eventual, in mai multe scrisuri pot aparea variante ale evolutiei.

Fig. 169 - Scris cu grad inalt de evolutie.

Fig. 170 - Scris cu grad mijlociu de evolutie.

Fig. 171 - Scris cu grad redus de evolutie.

Forma scrisului se refera la structura acestuia, luandu-se in consideratie configuratia literelor, adica modelul dupa care au fost trasate. Opiniile specialistilor converg spre ideea ca, din acest punct de vedere, se intalnesc doua categorii de scrisuri, respectiv:

scrisuri cursive;

scrisuri tipografice.

Forma scrisului trebuie raportata la tipul miscarilor, potrivit acestui criteriu intalnindu-se urmatoarele forme principale:

scrisuri arcadate (la minusculele "m" si "n");

scrisuri ghirlandate, la care trasaturile inferioare si cele de unire sunt concave;

scrisuri unghiulare, caracterizate prin trasaturi ascutite;

scrisuri rotunjite, datorita formei circulare sau turtite a ovalelor.[25]

In activitatea practica pot fi intalnite si forme intermediare, precum si forme combinate de scrisuri. Mai trebuie subliniat si faptul ca, legat de forma sa, scrisul este examinat si din punct de vedere al gradului de simplificare al acestuia. In functie de acest criteriu se disting urmatoarele categorii:

scrisuri simple, foarte apropiate de modelul caligrafic;

scrisuri simplificate, cu gesturi grafice condensate, literele fiind reduse la strictul necesar ori numai sub forma de simboluri;

scrisuri complicate, continand litere cu trasaturi suplimentare

Dimensiune scrisului

Caracteristica generala a marimii se refera atat la inaltimea, cat si la latimea literelor.

Inaltimea unei litere se determina prin masurarea axului sau longitudinal, dimensiunea fiind stabilita dupa marimea medie a minusculelor fara depasante. La randul ei, latimea literei poate fi determinata in raport cu distanta dintre elementele externe ale acesteia.

In raport cu latimea si inaltimea literelor, dimensiunea scrisului poate fi apreciata ca mare, mijlocie sau mica.

Astfel, marimea unei litere este considerata mare daca literele au o inaltime de peste 4 mm. (fig. 172)

Fig. 172 - Dimensiune mare a scrisului.

Atunci cand inaltimea literei este cuprinsa inrte 2-4 mm., scrisul este considerat de dimensiune mijlocie. (fig. 173)

Fig. 173 - Scris de dimensiune mijlocie.

In sfarsit, un scris este considerat mic daca inaltimea litrerei nu depaseste 2 mm. (fig. 174)

Fig. 174 - Dimensiune mica a scrisului.

In conditii normale - obisnuite - ale scrierii, marimea literelor este o caracteristica stabila, putand fi modificata numai in mod intentionat, in raport cu formatul suportului ori cu destinatia scrisului.

Dimensiunile literelor trebuie apreciate si in raport cu proportionalitatea lor, respectiv cu raportul existent dintre inaltimile literelor depasante si nedepasante. Potrivit acestui criteriu, scrisul poate fi incadrat in doua extreme:

scris suprainaltat, in cazul in care marimea depasantelor superioare si inferioare este exagerata in comparatie cu nedepasantele;

scris subinaltat, cand depasantele superioare abia depasesc limita superioara a randului, depasantele inferioare abia coborand sub linia de baza.

De asemenea, in scrisul unor persoane exista tendinta de micsorare a dimensiunii literelor pe masura ce randul inainteaza spre dreapta - sau invers - ori de marire a dimensiunii acestora. Este ceea ce se numeste scris gladiolat (fig. 176), respectiv scris ingladiolat (fig. 177).

Fig. 176 - Scris gladiolat    Fig. 177 - Scris ingladiolat.

Atunci cand dimensiunile majoritatii literelor sunt egale[27], configuratia scrisului este considerata dreapta, acest scris fiind intalnit la majoritatea persoanelor (fig. 178). Alteori, configuratia randului poate fi etajata, adica in forma de trepte, in acest caz inaltimea literelor schimbandu-se in limitele anumitor cuvinte. Forma acestor randuri va fi diferita, dupa cum se maresc sau se reduc inaltimile literelor catre sfarsitul cuvantului. (fig. 179)

Fig. 178 - Configuratia dreapta a randului.

Fig. 179 - Configuratia etajata a randului.

Inclinarea scrisului sau a literelor

Aceasta se refera la orientarea axei longitudinale a literelor in raport cu linia de baza a scrisului. O astfel de inclinare se determina prin masurarea unghiului format de axa longitudinala a literei cu linia randului. In raport cu acest criteriu scrisul poate fi:

drept (fig. 180);

inclinat spre dreapta (fig. 181);

inclinat spre stanga (fig. 182);

instabil (fig. 183);

Fig. 180 - Scris drept.

Fig. 181 - Scris inclinat spre dreapta.

Fig. 182 - Scris inclinat spre stanga.

Fig. 183 - Scris instabil.

Viteza scrisului

Cunoscuta si sub denumirea de distantarea literelor in cuvinte, viteza scrisului se caracterizeaza prin rapiditatea grafica, fiind determinata de dimensiunile intervalelor dintre litere. De cele mai multe ori aceasta viteza este in legatura cu dimensiunile literelor. Intervalele dintre litere se determina in raport cu latimea acestora. Explicatia consta in faptul ca latimea literelor exprima numarul acestora intr-un rand. Daca latimea literelor este constanta, numarul lor in rand depinde de dimensiunea intervalelor. Astfel, cu cat intervalele dintre litere sunt mai mari, cu atat numarul de litere dintr-un rand este mai mic[28] si invers. Prin urmare, viteza scrisului nu este altceva decat raportul dintre dimensiunea intervalului si latimea literelor. Se apreciaza ca viteza unui scris este redusa atunci cand dimensiunea intervalelor este mai mica de din latimea literelor (fig. 184). Daca dimensiunea intervalelor este egala cu latimea literelor se considera ca viteza scrisului este mijlocie (fig. 185). In sfarsit, scrisul are o viteza mare daca dimensiunea intervalului depaseste latimea literelor (fig. 186).

Fig. 184 - Scris cu viteza redusa.

Fig. 185 - Scris cu viteza mijlocie.

Fig. 186 - Scris cu viteza mare.

Asa cum subliniaza literatura de specialitate[29], viteza scrisului este influentata de modul in care se deruleaza gesturile scrierii, concretizate in:

simplificarea    constructiei literelor;

legarea semnelor grafice;

deplasarea spre dreapta a semnelor diacritice si a barei la literele "t" si "t";

abrevierea unor cuvinte;

largirea progresiva a marginii din partea stanga a suportului.

Mai trebuie retinut ca distantarea literelor din cuvinte este o caracteristica stabila a scrisului, ea putandu-se modifica numai in cazul in care se modifica si celelalte caracteristici generale.[30]

Presiunea scrisului

Presiunea scrisului sau intensitatea generala a scrierii[31] este conditionata de deprinderea scriptorului de a apasa instrumentul scriptural in momentul executarii scrierii. Ea este pusa in evidenta atat de grosimea trasaturilor, cat si de urmele de adancime imprimate pe suport. Apasarea - presiunea - scrisului este una dintre cele mai ascunse caracteristici ale sale. Din acest considerent reproducerea exacta si constanta este imposibila, capatand o valoare de identificare deosebita.

Presiunea unui scris este conditionata - intr-o masura considerabila - de instrumentul utilizat pentru scriere. De exemplu, la scrisul executat cu creionul presiunea este mai greu de determinat, deoarece latimea minei de grafit nu se poate modifica sub actiunea apasarii . Din contra, la scrierea executata cu penita, la o apasare mai mare pe toc, varful acesteia se desparte - intr-o proportie mai mare sau mai mica -, rezultand fie trasaturi despicate, fie trasaturi groase. De asemenea, la scrierile executate cu pixul cu bila, apasarea depinde de modul de functionare a bilei, avand putina relevanta deprinderile normale ale scriptorului.

Presiunea scrisului este apreciata si in raport cu alti factori, din care mentionam:

deprinderea obisnuita a persoanei de a tine instrumentul scriptural in timpul scrierii;

modul in care intensitatea tonusului muscular, contractia mainii si degetelor sunt reglate de debitul nervos[33];

comoditatea scriptorului de a folosi forta dintr-o singura directie, in raport cu miscarea efectuata pentru redarea celorlalte elemente ale literei s.a.[34]

Pornind de la raportul dintre latimea trasaturii executate cu presiune si a celei executate fara apasare, intensitatea generala a scrierii poate fi:

redusa, atunci cand scrisul are o latime a trasaturilor de baza egala cu latimea trasaturilor de unire; (fig. 187)

mijlocie, in cazul in care trasaturile principale depasesc, ca latime, de doua ori pe cele de unire; (fig. 188)

puternica, la scrisurile in care latimea trasaturilor principale depaseste cu mai mult de doua ori pe cele de unire. (fig. 189)

Fig. 187 - Scris executat cu intensitate redusa.

Fig. 188 - Scris executat in intensitate mijlocie.

Fig. 189 - Scris executat cu intensitate puternica.

Nu trebuie omis faptul ca la scrisurile cu presiune inconstanta aceasta caracteristica generala va putea fi luata in considerare numai daca se repeta si in alte scrisuri si se reflecta ca o obisnuinta in scriere. Activitatea practica de criminalistica evidentiaza faptul ca scrisurile cu inconstanta in presiune sunt, de regula, denaturate de scriptor din diverse motive.

Coeziunea si continuitatea scrisului

Continuitatea scrisului - sau legarea literelor[35] - consta in modul de legare a literelor, respectiv numarul literelor executate printr-o miscare neintrerupta in limitele unui cuvant.

La stabilirea continuitatii - coeziunii - trebuie sa se tina cont de urmatoarele:

legarea scrierii este conditionata de ritmul acesteia, in sensul ca, in marea majoritate a cazurilor, continuitatea creste pe masura cresterii ritmului;[36]

la stabilirea continuitatii nu se tine cont de intervalele dintre despartirea in silabe, terminarea randului ori oprirea silita determinata de anumite cauze;[37]

anumite persoane manifesta tendinta de a lega anumite semne grafice intr-un anumit mod care, devenind o deprindere stabila, particularizeaza scrisul respectiv;

variabilitatea legarii scrisului este insotita de variabilitatea scrisului.

Din punct de vedere al continuitatii, scrisurile pot fi legate sau tocate si se clasifica in:

scrisuri cu continuitate - legare - redusa, in cazul in care sunt legate cel mult 3 litere; (fig. 190)

scrisuri cu continuitate - legare - mijlocie, atunci cand, intr-un cuvant, sunt legate 4-6 litere; (fig. 191)

scrisuri de continuitate - legare - mare, in care, intr-un cuvant se intalnesc peste 6 litere legate. (fig. 192)

Fig. 190 - Scris cu continuitate redusa.

Fig. 191 - Scris cu continuitate mijlocie. Fig. 192 - Scris cu continuitate mare

Spatierea, directia si forma randurilor

Spatierea scrisului se refera atat la marimea intervalelor dintre litere, cat si la distanta dintre cuvinte si dintre randuri[38]. Sub acest aspect, cu valoare de identificare sunt scrisurile "inghesuite" si scrisurile "risipite". In ceea ce priveste directia si forma randurilor, pentru evaluarea acestei caracteristici generale a scrisului se ia in considerare linia de baza a acestuia. Sub aspectul plasamentului, directia randurilor poate fi:

ascendenta;

orizontala sau dreapta;

descendenta.

La randul ei, forma randurilor poate fi:

rectilinie;

convexa;

concava;

serpuitoare;

etajata sau scaliforma (franta)[39].

Oranduirea scrisului

Alaturi de spatierea, forma si directia randurilor, oranduirea scrisului se constituie intr-o caracteristica generala topografica a scrisului. Mai exact, ea vizeaza particularitatile pozitiei scrisului, respectiv:

dispunerea scrisului pe pagina;

existenta ori lipsa marginilor;

marimea alineatelor prin care se stabilesc paragrafele;

marimea intervalelor intre randuri.

Dispunerea scrisului - ori a unei parti din acesta - pe suport poate fi apreciata - sub aspectul stabilitatii - numai in urma studierii unor texte mari, intocmite in cursul aceleiasi scrieri libere[40]. Existenta ori inexistenta marginilor in textul manuscrisului poate fi stabilita fie dupa amplasare - in stanga ori in dreapta textului -, fie dupa marime sau dupa configuratia liniilor si a formelor lor. Precizam ca marimea marginilor se stabileste conventional, ea putand fi redusa, mijlocie sau mare. In schimb, forma acesteia se determina luand ca baza marginea suportului si o linie imaginara ce trece prin literele initiale sau finale din randuri. Linia marginilor poate fi:

inclinata spre stanga, daca distanta intre sectiunea laterala a suportului pana la primul rand este mai mica decat pana la ultimul rand; (fig. 193)

inclinata spre dreapta, in cazul in care distanta dintre marginile suportului - hartiei - si pana la primul rand este mai mare decat pana la ultimul rand; (fig. 194)

perpendiculara, in situatia in care distantele sunt egale. (fig. 195)

Fig. 193 - Margine inclinata spre stanga.    Fig. 195 - Margine perpendiculara.

Fig. 194 - Margine inclinata spre dreapta.

Alineatul este o retragere a primului rand de la linia marginilor, prin care ies in evidenta paragrafele din text. In raport cu acest criteriu, alineatele pot fi caracterizate dupa marimea si frecventa lor.

In sfarsit, marimea intervalelor intre randuri se stabileste in functie de distanta la care sunt amplasate randurile textului in manuscris, dar numai in cazul scrierii pe hartie neliniata. Si in acest caz marimea intervalelor poate fi:

mica, daca este egala cu inaltimea medie a literelor fara depasante; (fig. 196)

mijlocie, cand distanta intervalului este egala cu dublul inaltimii literelor; (fig. 197)

mare, atunci cand intervalul depaseste dublul inaltimii literelor. (fig. 198)

Marimea intervalelor poate fi apreciata si in raport de latimea literei.[41]

Fig. 196 - Interval dintre randuri de marime mica.

Fig. 197 - Interval dintre randuri de marime mijlocie.

Fig. 198 - Interval dintre randuri de marime mare.

Plasarea altor elemente ale textului

Este vorba de amplasarea titlului, a semnaturilor, datei etc. Aceasta poate fi caracterizata ca o caracteristica generica si stabila la numite persoane.

In raport cu deprinderile scriptorului, titlurile pot fi amplasate fie in centrul suportului, fie la dreapta ori la stanga. Amplasarea semnaturii sub textul scrisului este cercetata atat in raport cu sectiunea inferioara a suportului[42], cat si in raport cu sectiunile laterale . De asemenea, data poate fi scrisa fie deasupra , fie sub text, fiind amplasata, dupa caz, in dreapta, in stanga sau la mijlocul textului.

Caracteristicile individuale ale scrisului

Caracteristicile individuale ale scrisului sunt date de deprinderile proprii fiecarei persoane de a executa intr-un anumit mod contructiile grafice, fie litere ori parti din acestea, fie grupuri de litere. Totodata, caracteristicile particulare ale scrisului reprezinta elemente cu mare valoare de identificare criminalistica. Mai mult, examinarea modului de constructie a semnelor grafice - denumita de unii autori examinare grafotehnica a semnului grafic[45] - contribuie la evitarea erorilor de identificare.

Subliniem faptul ca valoarea de identificare a caracteristicilor speciale depinde de gradul de deviere de la modelul caligrafic. Acesta deoarece, potrivit opiniilor specialistilor, detaliile de executie, formele scripturale, inclusiv combinatiile de trasaturi, sunt irepetabile intr-un alt scris. De asemenea, ele nu pot fi reproduse de catre o alta persoana. Cu alte cuvinte, aceste elemente speciale - particulare - ale scrisului sunt relativ neschimbatoare.

In procesul examinarii trebuie avute in vedere urmatoarele caracteristici individuale ale scrisului, grupate in urmatoarele categorii:

constructia semnelor grafice, numarul elementelor constitutive, forma acestora, precum si directia miscarilor de executie;

modul de incepere si de finalizare a semnelor grafice, legarea acestora si a elementelor componente;

modul de scriere a unor componente si accesorii a semnelor grafice;

modul de scriere a unor mentiuni[46].

Constructia semnelor grafice, numarul elementelor constructive, forma acestora, precum si directia miscarilor de executie

Constructia semnelor grafice este considerata de catre practicieni ca fiind una dintre caracteristicile individuale cele mai complexe si revelatoare pentru identificare[47].

Asa cum este cunoscut, prin litera se intelege un semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand unui sunet sau "semn din alfabetul unei limbi care corespunde de obicei unui fenomen"[48]. Litera dintr-un text poate fi mare (majuscula) si mica (minuscula) si se compune din:

grama, parte componenta de sine statatoare, executata dintr-o singura trasatura;

trasee, repezentand anexe in completarea unei litere, concretizate in barari, linii de atac, sedile, semne diacritice, ducte si linii de legatura.

Literele sunt clasificate dupa mai multe criterii astfel:

dupa forma generala;

dupa natura traseelor suplimentare;

dupa numarul gramelor componente.

In raport de forma generala, literele pot fi:

litere ovale sau cu cercuri; (fig. 199)

litere cu trasee semicirculare; (fig. 200)

litere cu depasante[49]; (fig. 201)

litere cu podis[50]. (fig. 202)

Fig. 199 - Litere ovale (cu cercuri)    Fig. 200 - Litere cu trasee semicirculare.

Fig. 201 - Litere cu depasante.    Fig. 202 - Litere cu podis.

Potrivit celui de-al doilea criteriu de clasificare - dupa natura traseelor suplimentare -, literele se impart in:

litere cu barari; (fig. 203)

litere cu semne diacritice; (fig. 204)

litere cu sedile[51]; (fig. 205)

litere cu baston[52]; (fig. 206)

litere cu ducte[53]. (fig. 207)

Fig. 203 - Litere cu barari.    Fig. 204 - Litere cu semne diacritice.

Fig. 205 - Litere cu sedile.    Fig. 206 - Litere cu baston.

Fig. 207 - Litere cu ducte.

In sfarsit, in raport cu numarul gramelor componente, literele se clasifica in:

litere cu o grama; (fig. 208)

litere cu doua grame; (fig. 209)

litere cu trei sau mai multe grame. (fig. 210)

Fig. 208 - Litere cu o grama.    Fig. 209 - Litere cu doua grame.

Fig. 210 - Litere cu trei sau mai multe grame.

In raport cu literele care se leaga, ductele prezinta diverse forme, cum ar fi:

liniare;

unghiulare;

arcuite;

sinuoase etc.

Mentionam faptul ca la unele litere majuscule este specifica forma cu aspect de volute a partilor superioare.[54] (fig. 211)

In concluzie, constructia literelor are in vedere atat stabilirea numarului de elemente care o compun si succesiunea scrierii lor, cat si directia generala a miscarii de executie. Numarul miscarilor dintr-o litera se determina dupa numarul miscarilor considerate ca reprezentand terminarea unui element al literei si inceperea celuilalt[55]. De asemenea, trebuie retinut ca aceasta constructie a semnelor grafice cursive trebuie sa corespunda modelelor caligrafice oficiale, acest criteriu caligrafic fiind avut in vedere la analizarea abaterilor - modificarilor - in constructia literelor.

Fig. 211 - Aspectul sub forma de volute a partii superioare a literelor majuscule.

Modul de incepere si de finalizare a semnelor grafice, legarea acestora si a elementelor componente.

Avand in vedere partile componente ale literelor - respectiv clasificarea lor dupa forma, natura si felul elementelor -, retinem ca anumite particularitati intalnite la semnele grafice contribuie la individualizarea trasaturilor respective.

Dintre acestea, mentionam urmatoarele:

Linia de atac constituie un traseu anexa de completare a unei litere.

Acest traseu este plasat inaintea primei grame, fiind intalnit la literele minuscule: a, c, d, g, i, o, t, u, y, si q (fig. 212). Celelalte litere ale alfabetului nu contin linie de atac, aceasta confundandu-se cu trasatura de inceput. (fig. 213)

Fig. 212 - Litere cu linie de atac.     Fig. 213 - Litere care nu au linie de atac.

Liniile de atac sunt clasificate dupa diverse criterii, astfel:

dupa dimensiune

mici;

normale;

mari.

dupa modul de plasare a punctului de inceput , in raport cu linia de baza a randului

sub linia de baza (subinaltata);

normala (pe linia de baza);

deasupra liniei de baza (suprainaltata).

dupa forma

dreapta;

convexa;

concava;

anormala.

dupa modul de finalizare si jonctiune cu corpul literei

legata de corpul literei;

distantata;

buclata cu corpul;

intrepatrunsa.

dupa locul unde ataca litera

inferioara;

mijlocie;

superioara.[57]

Gramele literelor se clasifica in raport cu urmatoarele criterii:

dupa modul de plasare a punctului de inceput la literele ovale:

inferioare, mijlocii si superioare stanga; (fig. 214)

inferioare, mijlocii si superioare dreapta; (fig. 215)

in interiorul ovalului. (fig. 216)

Fig. 214 - Grame inferioare, mijlocii si superioare stanga.

Fig. 215 - Grame inferioare, mijlocii si superioare dreapta.

Fig. 216 - Grame in interiorul ovalului.

dupa punctul final al gramei (modul de inchidere a ovalelor):

finalul plasat in interiorul ovalului; (fig. 217)

finalul plasat in exteriorul ovalului; (fig. 218)

legarea directa sau specifica a finalului gramei de grama urmatoare. (fig. 219)

Fig. 217 - Final plasat in interiorul gramei;    Fig. 218 - Final plasat in exteriorul gramei;

Fig. 219 - Legarea directa sau specifica a finalului gramei de grama urmatoare.

dupa forma si dirijarea bastonului ori a gramei finale

tangenta la grama anterioara; (fig. 220)

secanta la o grama anterioara; (fig. 221)

departata fata de grama anterioara; (fig. 222)

plasata mai sus de linia de baza; (fig. 223)

plasata mai jos de linia de baza. (fig. 224)

Fig. 220 - Grama tangenta la grama anterioara.    Fig. 221 - Grama secanta la o grama anterioara.

Fig. 222 - Grama departata fata de grama anterioara.

   

Fig. 223 - Grama plasata mai sus de linia de baza. Fig. 224 - Grama plasata mai jos de linia de baza.

Potrivit literaturii de specialitate[58], la literele ce nu contin laturi , dupa forma de constructie, acestea pot fi:

normale (fig. 225);

virtualizate (fig. 226);

mari (fig. 227);

absente (fig. 228)

Fig. 225 - Grame normale.    Fig. 226 - Grame virtualizate.

Fig. 227 - Grame mari.    Fig. 228 - Grame absente.

Formele diverse pe care le pot prezenta inceputurile si finalizarile semnelor grafice se pot datora fie automatizarii miscarilor, fie formarii unor reflexe ce tind spre simplificarea acestor elemente.

Modul de scriere a unor componente si accesorii a semnelor grafice

In aceasta categorie intra acele variatii in executarea literelor, a semnelor diacritice si a sedilelor, inclusiv a plasamentului acestora.

Astfel, in cazul literelor cu depasante pot fi intalnite urmatoarele variatii:

lipsa buclelor sau confundarea traseului cu trasatura de baza, asa-numita dedublare; (fig. 229)

formarea unor bucle la literele care in mod normal nu poseda astfel de componente; (fig. 230)

executarea in moduri diverse a corpului unor litere[60]; (fig. 231)

La literele cu mai multe grame se intalnesc, de regula, urmatoarele variatii:

legarea unghiulara la una sau ambele extremitati; (fig. 232)

legarea rotunjita; (fig. 233)

legarea la baza gramelor, dedublarea de traseu sau prin buclare; (fig. 234)

legarea prin "rasturnarea" literelor. (fig. 235)

Fig. 229 - Dedublarea traseului cu trasatura de baza.    Fig. 230 - Bucle la litere care nu au acest

element component.

Fig. 231 - Forme diferite de executare a depasantelor.

Fig. 232 - Legarea unghiulara a literelor cu mai multe grame.    Fig. 233 - Legarea rotunjita a literelor.

   

Fig. 234 - Legarea literelor cu dedublare de traseu.    Fig. 235 - Legarea literelor prin "rasturnare".

Modul de executare a barei prezinta o mare valoare de identificare, reflectand particularitatile scriptorului, constituind, de multe ori, acte reflexe. Datorita variatiilor de constructie in timpul executiei, acestea au fost impartite in 3 categorii, respectiv:

>        dupa plasament;

>        dupa forma;

>        dupa dimensiune.

>      Din punct de vedere al plasamentului pe litera se intalnesc urmatoarele aspecte:

plasamentul superior, caracteristic, scrisurilor neevoluate, simple, executate cu viteza mica; (fig. 236)

plasamentul normal - mijlociu -, intalnit in scrisurile evoluate si apropiate de modelul caligrafic; (fig. 237)

plasamentul inferior, caracterizat prin plasarea barei pe linia de baza sau aproape de aceasta; (fig. 238)

bara prelungita spre dreapta, specifica scrisurilor rapide; (fig. 239)

bara executata deasupra literei, caracteristica pentru scrisurile rapide si evoluate; (fig. 240)

bara plasata spre stanga literei, intalnita, in cazul scrisurilor automatizate si inclinate spre stanga; (fig. 241)

bara dirijata ascendent, intalnita, de obicei, la scrisul stilizat; (fig. 242)

bara dirijata descendent, specifica scrisurilor stilizate, simple sau deghizate; (fig. 243)

barare dubla, caracteristica scrisurilor ornamentale, precum si a celor deghizate. (fig. 244)

   

Fig. 236 - Plasament superior al barei. Fig. 237 - Plasament normal al barei.

Fig. 238 - Plasament inferior al barei. Fig. 239 - Bara prelungita spre dreapta.

   

Fig. 240 - Bara executata deasupra literei.    Fig. 241 - Bara plasata spre stanga literei.

   

Fig. 242 - Bara dirijata ascendent. Fig. 243 - Bara dirijata descendent.

Fig. 244 - Barare dubla a literei.

>      Forma barei prezinta interes sub aspectul identificarii criminalistice. In activitatea de expertiza criminalistica pot fi intalnite urmatoarele forme:

bara legata de corpul literei, caracteristica scrisurilor automatizate; (fig. 245)

bara executata din trasaturi sinuoase ; (fig. 246)

bara dreapta, specifica scrisurilor naturale si armonioase; (fig. 247)

bara convexa, apreciata in raport cu linia de baza si intalnita atat la scrisurile simple, cat si la cele rapide; (fig. 248)

bara concava, caracteristica scrisurilor simple, fie cu ritm mediu, fie cu ritm rapid; (fig. 249)

bara prelungita - unind doua litere -, remarcata la constructia literelor -"t" si "t". (fig. 250)

Fig. 245 - Bara legata de corpul literei. Fig. 246 - Bara executata din trasaturi sinuoase.

Fig. 247 - Bara dreapta.    Fig. 248 - Bara convexa.

Fig. 249 - Bara concava.    Fig. 250 - Bara prelungita.

>      Dupa dimensiune, bara se poate prezenta sub urmatoarele aspecte:

mare, disproportionata fata de dimensiunea normala a literei; (fig. 251)

mica, - "prescurtata" -, datorata, de obicei, vitezei de executie a scrisului; (fig. 252)

lipsa barei, element valoros in identificare, intalnit frecvent in scrisurile rapide. (fig. 253)

Fig. 251 - Bara mare.    Fig. 252 - Bara mica. Fig. 253 - Lipsa barei.

Elemente valoroase pentru identificarea criminalistica sunt si variatiile in executarea semnelor diacritice si a sedilelor. Analizate judicios, atat sub aspectul plasamentului, cat si al formei, aceste variatii contribuie la identificarea altor elemente stabile ale scrisului, cu efect pe linia identificarii scriptorului. Astfel, din punct de vedere al formei pot fi intalnite urmatoarele (fig. 254):

forma caligrafica - normala -, intalnita la scrisurile naturale;

forma rasturnata, dispusa oblic, convexa la dreapta ori la stanga - la litera "a" -, arcuita - la literele "a" si "i" -, sau crosetata - in cazul literei "i" -, specifica, in general, scrisului deghizat;[62]

forma liniara - "a", "i" - ori unghi cu latura din dreapta sau stanga mai mare - "a", "i" -, intalnita indeosebi la scrisurile rapide;

forma sinuoasa - "a" -, crosetata - "a" -, sub forma de virgula - "i" - sau convexa - "i" -, caracteristica pentru scrisurile automatizate, rapide;

forma semicirculara, convexa - "a", "a" si "i" - frecventa in scrisurile rapide sau deghizate;

forma spirala - "a" - ori complexa - "a" -, specifica scrisurilor ornamentale, putand si intalnita si la scrisurile deghizate.

Fig. 254 - Variatii ale formei semnelor diacritice.

Sub raportul plasamentului semnelor diacritice, acestea pot fi grupate dupa cum urmeaza:

lipite de litera;[63]

distantate de litera;

plasate in stanga literei;

plasate in dreapta literei;

formate direct din traseul literei. (fig. 255)