Asemanari între concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata

Asemanari între concursul de infractiuni, infractiunea unica si infractiunea continuata

Preliminarii si terminologie

1. Preliminarii. Problema analizarii comparate a unor institutii juridice de drept penal se regaseste relativ frecvent abordata în literatura de specialitate, lucru firesc daca avem în vedere importantele consecinte de ordin practic ce deriva din încadrarea activitatii infractionale a unei persoane într-o pluralitate de fapte penale sau într-o unitate infractionala.

Delimitarea dintre concursul de infractiuni, infractiunea unica si cea continuata este importanta pentru aplicarea corecta a unor institutii juridice, cum ar fi: pedeapsa, actele de clementa, aplicarea legii penale mai favorabile, solutionarea conflictelor de legi în timp si spatiu, cauzele care înlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala a faptuitorului, curgerea termenului de prescriptie sau de decadere etc.[1] Studiul comparat prezinta interes si pentru asemanarile dintre ele. Astfel, este important de stiut ca fiecare fapta poate fi savârsita în farme de participare diferita, fara ca o atare situatie sa transforme infractiunea continuata în concurs de infractiuni. Un alt exemplu îl reprezinta aplicarea sporului de pedeapsa dupa aceleasi reguli pentru faptele concurente si cele continuate etc.

Având în vedere ca atât concursul de infractiuni cât si infractiunea unica sau continuata se raporteaza la aceeasi institutie fundamentala a dreptului penal – infractiunea –, lucrarea de fata analizeaza asemanarile si deosebirile dintre cele trei categorii de fapte penale urmarind, ca principiu, structura infractiunii, fara sa excluda, însa, si alte aspecte la fel de importante. Datorita caracterului de cercetare stiintifica al acestei lucrari, s-au avut în vedere mai multe asemanari si deosebiri posibile, chiar daca acestea nu reprezinta trasaturi definitorii ale celor trei categorii juridice. Totusi, nu s-au retinut aspecte inerente dreptului penal, fara de care nu poate fi conceputa institutia infractiunii (de exemplu, toate cele trei categorii au latura obiectiva si subiectiva, unul sau mai multe obiecte juridice, sunt reglementate de articole diferite din Codul penal etc.).

1.2. Terminologie. Conform prevederilor art. 33 C. pen. exista concurs de infractiuni în doua situatii: a) când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite de aceeasi persoana, înainte sa fi fost condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savârsirea sau ascunderea altei infractiuni (aceasta din urma ipoteza fiind denumita în literatura de specialitate concurs real); b) când o actiune-inactiune savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele constitutive ale mai multor infractiuni (numit în doctrina concurs ideal).

Conform art. 41 alin. 2 C. pen. infractiunea este continuata când o persoana savârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii (hotarâri) infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare în parte, continutul eceleiasi infractiuni. În mod obiectiv, din punct de vedere material, exista mai multe fapte, dar, din vointa legiuitorului, ele sunt reunite în continutul unei singure infractiuni.[2] Pot fi amintite, cu titlu de exemplu, delapidarea de catre gestionar a unei sume de bani prin sustrageri repetate de sume mai mici, furtul unei cantitati mari de cereale din magazia unei ferme prin sustrageri repetate de cantitati mai mici[3], infractiunea de înselaciune prin inducerea în eroare a mai multor persoane la diferite intervale de timp[4] etc.

Codul penal nu defineste infractiunea unica sau simpla. Dar trasaturile sale specifice rezulta din textele care definesc infractiunea în general (art. 17-18), precum si din cele ce caracterizeaza alte forme ale unitatii infractionale.[5] În literatura de specialitate infractiunea simpla este definita drept aceea la care este suficienta o singura actiune sau inactiune pentru realizarea continutului ei[6], adica atunci când ea se constituie dintr-un act unic[7]. Majoritatea infractiunilor pot fi savârsite în forma unica[8], de exemplu, omorul, violul, un singur furt etc.

Asemanari privind subiectii infractiunii

2. Unitatea de subiect activ. Atât faptele concurente cât si faptele continuate sunt savârsite de acelasi subiect activ, adica de acelasi faptuitor.[9] Fara îndeplinirea acestei conditii nu poate exista unitate de infractiune, dar nici concurs de infractiuni.[10] Pentru a fi îndeplinita conditia unitatii de subiect activ nu este importanta calitatea pe care o au faptuitorii la comiterea actelor de executare (autor, coautor, instigator sau complice), fiind posibil ca unele fapte sa fie savârsite în calitate de autori, iar altele de instigatori sau complici, ori sa îsi schimbe pe parcurs rolurile.[11] În ipoteza în care un subiect a participat la savârsirea actelor componente în calitati diferite, el va raspunde penal pentru calitatea care atrage raspunderea cea mai grava, raspunderea fiind limitata, binenteles, la contributia lui efectiva.[12]

În doctrina s-a exprimat si opinia potrivit careia nu poate exista infractiune continuata în caz de participatie intre autorii activi.[13] Se argumenteaza ca trasatura esentiala a infractiunii continuate este unitatea de rezolutie, din care rezulta ca autorul tuturor actiunilor componente trebuie sa fie una si aceeasi persoana, având aceeasi calitate. Nu este posibila participatia întrucât participantul nu face altceva decât sau sa-l determine pe autorul acelei actiuni la luarea unei rezolutii infractionale si la infaptuirea acesteia, sau sa contribuie la realizarea unei rezolutii infractionale ce nu îi este proprie. Într-o astfel de situatie avem un concurs real de infractiuni si nu o infractiune continuata.

Pentru infractiunea simpla unitatea de subiect activ rezulta în mod evident. Neexistând decât o singura fapta, nu poate exista decât un singur autor, ceilalti ar putea fi doar participanti. Infractiunea unica si unitatea naturala de infractiune nu este afectata de participatie[14] deoarece Codul nostru penal nu a adoptat teoria potrivit careia fiecare participant savârseste o infractiune distincta (teoria participatiei delict distinct), ci a consacrat teza unitatii de infractiune indiferent de numarul participantilor.[15] Infractiunea nu se va scinda în doua activitati infractionale distincte, una savârsita de autor singur, si alta în participatie, nici atunci când actiunea infractionala este alcatuita din mai multe acte succesive, care se unesc în mod natural, indiferent daca infractiunea are un singur continut sau mai multe continuturi alternative, iar activitatea de coautorat sau complicitate a intervenit dupa ce autorul a executat unele acte ale elementului material al infractiunii.[16]

2.2. Unitatea sau pluralitatea de subiect pasiv. Toate categoriile de fapte analizate aici pot viza acelasi subiect pasiv (victima) ori subiecti pasivi diferiti. Daca în cazul concursului de infractiuni nu exista dubii în acest sens, aceeasi victima putând suferi mai multe vatamari din partea aceluiasi agresor (de exemplu, viol si furt) sau, dimpotriva, faptele concurente pot viza victime diferite, în cazul unitatii de infractiune, naturala sau legala, problema este controversata.

Potrivit unui prim punct de vedere, majoritar în doctrina si jurisprudenta, trebuie facuta distinctie între infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului. În cazul primei categorii existenta infractiunii unice si continuate presupune în mod necesar unitatea de victima, ca o exceptie de la regula generala a compatibilitatii unitatii de rezolutie cu pluralitatea de subiecti pasivi. Exceptia se justifica prin faptul ca în cazul acestor infractiuni ocrotirea legii penale se adreseaza fiecarei persoane în individualitatea sa. În plus, textele care incrimineaza infractiuni contra persoanei contin elemente prin care se limiteaza câmpul incriminarii la un singur subiect pasiv, de exemplu 'uciderea unei persoane' (art. 174 si 178 C. pen.). În cazul infractiunilor contra patrimoniului pluralitatea subiectilor pasivi nu determina un concurs de infractiuni, caci legea ocroteste relatiile sociale privitoare la patrimoniu, privit ca entitate distincta, iar nu cele privitoare la titularii patrimoniului. Mai mult, în acest caz, faptele nu vizeaza persoana titulara a patrimoniului, ci bunurile sau valorile economice în sine.[17]

Pe de alta parte, în situatia unor infractiuni contra persoanei care nu au subiect pasiv, exista, totusi, posibilitatea unei unitati infractionale. Este vorba despre infractiunile de perversiuni sexuale si incest, atunci când se comit cu acordul ambilor parteneri. În acest caz nu se mai poate retine un concurs de infractiuni, deoarece nu mai este vorba de rezultate distincte suportate de de diferiti parteneri, ei nefiind subiecti pasivi.[18]

Într-o alta opinie se considera ca unitatea de subiect pasiv este o conditie generala de existenta a infractiunii unice si continuate. Se argumenteaza ca, în cazul infractiunilor contra patrimoniului, e posibil ca elementul care a stat la baza hotarârii infractionale sa nu fie bunul care constituie elementul material al infractiunii, ci persoana subiectului pasiv, ca în cazul distrugerii comise în scop de razbunare. Pe de alta parte, legea penala nu are în vedere notiunea de patrimoniu în sens general, ci în sensul unui drept subiectiv ce apartine unei anumite persoane fizice sau juridice. De altfel, Codul penal contine numeroase exprimari care arata legatura dintre o anumita persoana si un bun: 'luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamântul acestuia' (art. 208), 'însusirea unui bun al altuia' (art. 213) etc.[19]