EXCEPTIILE PROCESUALE IN MATERIE CIVILA

EXCEPTIILE PROCESUALE IN MATERIE CIVILA

Aceleasi reglementari. Noi controverse?

Ce legatura exista intre "exceptii" si "proces"? Care este liantul dintre cele doua institutii?

I. ISTORIC

Dreptul roman: procedura formulara

formula avea parti principale - intentio, condemnatio, demonstratio - si parti accesorii - prescriptiile, exceptiile, duplicile, replicile, triplicile.

exceptio se introducea in formula intre intentio si condemnatio; prin exceptie, paratul invoca elemente de drept sau de fapt care duceau la respingerea cererii, la amanarea urmaririi sau la diminuarea condamnarii.

aceste exceptii erau folosite ca mijloace de aparare a paratului si se fundamentau pe dreptul material (substantial), nu pe chestiuni procedurale.

originea cuvantului "exceptio": mai multe mai multe puncte de plecare: exceptio omnis - efectul de abatere de la regula generala, excipiendo - inseamna: extragere, smulgere, distrugere, anihilare, ex-actio - expresia negativa a actiunii.

Dreptul canonic:

se distingea exceptia de aparare. Prin exceptie, paratul amana sau anihila definitiv cererea. Exceptiile erau materiale sau procesuale, iar ambele categorii se subdivizau in dilatorii si peremptorii.

Franta:

Vechiul Drept francez:

s-a inspirat din sistemul de drept canonic, pe care l-a dezvoltat, legiferand in mod repetat si creand o bogata jurisprudenta in domeniu.

Sec. XIV-XVIII:

s-a dezvoltat teoria apararilor in justitie. Erau admise exceptiile peremptorii si cele dilatorii, insa au aparut si notiuni noi, care faceau distinctii mai subtile: les fins de non recevoir, les fins de non valoir, les fins de non-proceder[1]. Astfel, "les fins de non recevoir" erau exceptii rezultate din anumite lipsuri ale cererii, care faceau ca aceasta sa fie inadmisibila, independent de fondul cauzei: prescriptia, tranzactia, lucrul judecat; "les fins de non valoir" rezultau din lipsa calitatii procesuale a reclamantului sau a paratului; "les fins de non proceder" erau exceptii care tindeau la trimiterea cauzei spre a fi judecata de o alta instanta: necompetenta, litispendenta .

Sec.XVIII:

distinctia intre admisibilitatea cererii si fundamentul dreptului sau justetea actiunii; se cristalizase deja conceptul conform caruia o cerere poate fi admisibila, in principiu, dar neintemeiata, in fond.

Sec.XIX:

clasificare bipartita a apararilor in justitie: exceptiile si apararile de fond. Astfel, Codul de la 1806 nu a recunoscut institutiile finelor de neprimire (fins de non-recevoir) si a finelor de non valoare (fins de non valoir).

Sec.XX:

s-a dezvoltat teoria actiunii in justitie: importante concluzii si cu privire la mijloacele de aparare.

autorii francezi au inceput sa reflecteze tot mai mult la institutia finelor de neprimire, pentru a caror regim procedural clasificarea bipartita a apararilor parea prea stramta: finele de neprimire are o natura mixta, fiind o categorie intermediara intre exceptiile de procedura si apararile de fond. Finele de neprimire se aseamana cu exceptiile de procedura prin aceea ca nu contrazic direct pretentia si se apropie de apararile de fond pentru ca au ca efect respingerea definitiva a cererii (in timp ce exceptiile de procedura doar intarzie examinarea acesteia). Se observa ca aceste "mijloace de inadmisibilitate" (moyens de non-recevabilit) nu ataca nici procedura, nici dreptul material pretins, ci se indreapta impotriva dreptului la actiune.

s-a ajuns la concluzia ca finele de neprimire nu reprezinta o creatie artificiala si ca acestea se integreaza in structura logica a procesului. Astfel, criticile relative la desfasurarea procedurii se invoca pe calea exceptiilor de procedura, negarea dreptului la actiune se face prin intermediul finelor de neprimire, iar lipsa fundamentului pretentiei (realitatea dreptului substantial) se invoca pe calea apararilor de fond.

1972: reforma Codului francez de procedura civila ("Nouveau Code de procdure civile" - N.C.P.C.): conceptia "trilogiei procedurale" (mersul procedurii - dreptul la actiune - fundamentul pretentiei) si a repartizarii "tripartite" a mijloacelor de aparare (exceptii de procedura fine de neprimire - aparari de fond)

Romania

Codul de procedura civila[3], adoptat in 1865, a fost conceput sub influenta Codului francez de procedura civila (1806) si a Codului de procedura al cantonului Geneva, facand un oarecare "mlange" intre acestea , in domeniul apararilor in justitie. In doctrina, la acel moment, exceptia era definita ca un "mijloc de procedura care fara sa atinga fondul se opun judecatii" sau mijloc prin "cari paratul face ca cercetarea procesului sa fie amanata, sau supusa la oarecari conditiuni de forma", paratul "refusa de a accepta sa discute cu reclamantul" .

Legea nr.18/1948[7]: modificare ce si-a pus - in mod clar - amprenta si asupra domeniului exceptiilor.

II. "PROCESUL CIVIL"

Functia sociala pe care o indeplineste? scopul procesului este de a da o solutie asupra raportului de drept material, asupra a ceea ce numim "fond".

"Calitatea actului de justitie": finalizarea procesului printr-o solutie de fond, necesara, adecvata si proportionala, in urma unei gestionari pozitive a resurselor: timp, bani, capacitati volitive si intelectuale ale judecatorilor, etc.

Premisele realizarii scopului procesului se refera la:

    recunoasterea accesului liber la justitie;

    existenta dreptului la actiune;

    exercitarea celor doua drepturi: accesul la justitie si dreptul la actiune, pentru declansarea procesului;

    crearea unui cadru procesual (formal) care se asigure respectarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor si o buna administrare a resurselor justitiei.

    "Accesul liber la justitie":

drept fundamental, care nu este conditionat de a avea un drept subiectiv sau un interes legitim: toti avem dreptul de a pune in miscare, de a apela la Puterea jurisdictionala a Statului.

drept impartial, care face abstractie de pretentie si de parti, reprezinta o garantie pentru exercitarea tuturor celorlalte drepturi si libertati: garantia ca eventualele conflicte vor fi solutionate intr-un mod pacifist, de un judecator impartial.

existenta capacitatii de folosinta este singura conditie a accesului liber la justitie.

orice cerere adresata instantei genereaza un proces si o analiza din partea unei instante, insa nu fiecare cerere poate naste un proces viabil.

    "Dreptul la actiune"

"Accesul la justitie" nu trebuie interpretat si exercitat intr-un mod absolut, extrem: se impun nuantari (fie adaugiri, fie limitari) pentru a evitat fie abuzul titularului dreptului, fie abuzul sau lipsa de profesionalism a celor care detin Puterea publica si exercita atributii jurisdictionale; fiecare dintre noi are - in egala masura - si dreptul de a nu fi tratat incorect, abuziv.

nu orice justitiabil poate obtine oricand, de la orice instanta o judecata pe fondul oricarei pretentii: aceasta posibilitate apartine doar unei persoane determinate, pentru o pretentie determinata, intr-un anumit interval de timp si intr-un anumit cadru procesual.

dreptul la actiune este dreptul de a obtine un anumit tip de judecata, o judecata pe fondul pretentiei. Verificand existenta dreptului la actiune, judecatorul incearca sa afle daca exista, intr-adevar, o "chestiune litigioasa" intre reclamant si parat si daca interventia judecatorului este necesara pentru solutionarea diferendului.

Stabilirea conditiilor actiunii este una din cele mai dificile probleme ale stiintei procesuale. Apreciem ca aceste conditii nu sunt universale si imutabile: Fiecare sistem de drept si le stabileste dependent de relatiile sociale: sunt concepte istorice, mutabile in timp si spatiu, dotate cu o functie clara politico-ideologica, in fiecare societate.

analiza: afirmarea unui drept, interesul, calitatea procesuala, autoritatea lucrului judecat, prescriptia extinctiva, litisconsortiul necesar, procedura prealabila obligatorie, caracterul subsidiar al actiunii in constatare fata de cea in realizare.

    "Cadru formal al judecatii".

"Teoria premiselor procesuale" (promotor: Oskar von Blow[8]) - acest autor a atras atentia asupra confuziei ce se face intre exceptii si cerintele (premisele) procesuale. El considera ca ansamblul conditiilor procesuale nu trebuie privit doar din unghiul exceptiilor procesuale. Autorul denunta faptul ca cerintele procesuale se regasesc in haina saraca si inadecvata a exceptiilor dilatorii, deghizare care permite cu greu recunoasterea adevaratului continut al acestor cerinte. Autorul ajunge sa propuna eliminarea totala a exceptiilor procesuale din sistemul procesului civil, afirmand ca nimeni nu se va lamenta de pierderea acestui "pompos ornat canon latin".

Teoria cerintelor procesuale a fost dezvoltata, ulterior, de alti juristi, precum Leo Rosenberg[9], Schonke , Kisch , Chiovenda , Couture , Calvo Baca Enrique Vscovi , etc.

putem statua ca cerintele procesuale sunt premisele necesare conturarii unui cadru procesual regulat, adecvat pentru pronuntarea unei solutii pe fond. Acestea se refera la:

    Exercitarea regulata a drepturilor pentru declansarea si desfasurarea procesului (accesul la justitie si dreptul la actiune), prin formularea cererii de chemare in judecata si a celorlalte acte de procedura specifice;

    Calitatile instantei: specializare, impartialitate, etc. Avem in vedere, aici, regulile privind:

o       jurisdictia;

o       competenta;

o       compunerea si constituirea completului de judecata

o       cazurile de recuzare, abtinere si incompatibilitate;

o       stramutarea pricinilor.

    Principiile fundamentale ale procesului: principiul dreptului la aparare, al contradictorialitatii al oralitatii, publicitatii. Acestea se realizeaza prin intermediul procedurii de citare, comunicarea actelor de procedura si prin intermediul continutului acestor inscrisuri.

    Buna administrare a justitiei

o       celeritatea solutionarii pricinii: stabilirea unor termene procedurale pentru modificarea si completarea actiunii, depunerea actiunii reconventionale, participarea tertilor in procesul civil, exercitarea cailor de atac, etc.

o       legatura dintre petite sau lipsa acesteia: cazurile de litispendenta, conexitate sau acumularea nelegala de petite;

o       calea procedurala aleasa, etc.

    "Cererea de chemare in judecata"

actul de investire a instantei, prin care se contureaza cadrul litigios, formal si financiar al procesului civil.

cererea de chemare in judecata este, pe de o parte, un act juridic unilateral prin care se exercita accesul la justitie si dreptul la actiune; pe de alta parte, aceasta cerere declanseaza o activitate jurisdictionala complexa, care da nastere la drepturi si obligatii pentru mai multe persoane sau organe, in afara de autorului actului.

- "Incadrarea premiselor in structura logica a procesului":

cu cat vrem ca instanta sa se apropie de scopul procesului, cu atat trebuie indeplinite mai multe conditii. Examinarea fondului presupune ca toate premisele mentionate sa existe pe intreg parcursul procesului, chiar daca verificarea acestora se face in etape diferite; posibilitatea de a verifica indeplinirea unor premise este conditionata de existenta altora.

concluzia: in mod just s-a consacrat, in doctrina si practica judiciara, cu privire la etapele procesului, trilogia: procedura - admisibilitate - fundament.

III.           OBSTACOLE IN REALIZAREA SCOPULUI PROCESULUI CIVIL

"Exceptiile"

prin invocare se trage un "semnal de alarma", in sensul ca instrumentul nu este bine ales sau ca mecanismul sau nu functioneaza corect, ca exista anumite obstacole care pot privi partile sau juriul, etc. In aceste conditii, nu poate fi introdusa materia prima deoarece rezultatul ar fi inadecvat sau deformat, in raport cu asteptarile partilor si cu realitatea.

sub aspect conceptual, s-a facut asocierea "exceptiei" cu "apararea" sau cu "opozitia" fata de actiune, pretentie. In sens larg, exceptia echivaleaza cu apararea, semnificand orice forma utilizata de parat pentru a proteja, in proces, impotriva pretentiei substantiale si a pretentiei procesuale.

cele mai importante clasificari ale exceptiilor, uzitate in plan intern si international: exceptii dilatorii si peremptorii, exceptii relative si absolute, exceptii de drept material si exceptii de drept procesual, etc.

reglementarea actuala a exceptiilor procesuale in Romania (comentarii critice ale doctrinei si jurisprudentei)

teoreticienii romani[16] circumscriu, in general, notiunea de "exceptie", atat in dreptul material, cat si in cel procesual civil, conceptului de "aparare", prin care subiectul unui raport juridic de drept material sau paratul intr-un proces tinde sa contracareze pretentiile partii adverse, sa intarzie sau sa impiedice judecata.

actualmente, autorii romani fac o distinctie clara, cu o importanta practica deosebita, intre exceptiile de drept material si exceptiile procesuale.

"Incidentele"

Codul roman de procedura civila nu contine un capitol dedicat "Incidentelor"; se face vorbire foarte rar despre "incidente": in sectiunea referitoare la administrarea probelor de catre avocati, exista doua articole care contin termenul de "incident".

teoreticienii: introduc in categoria incidentelor aceleasi "evenimente procesuale" si subliniaza efectul pe care il au incidentele asupra procesului: temporizeaza, tergiverseaza sau sisteaza cursul normal al judecatii.

intrebari: Exceptii sunt incidente sau mijloace de aparare? Care este legatura "incident - mijloc de aparare"? Toate exceptiile sunt incidente? De ce nu vorbim de "incidentul lipsei de interes"? Exista incidente care nu se invoca prin intermediul exceptiilor? De ce nu vorbim de "exceptia suspendarii"? Mijloacele de aparare sunt mijloace incidente?

caracteristici ale incidentului:

o       este o imprejurare accesorie sau juxtapusa cererii principale; nu face parte in mod obisnuit din desfasurarea procesului;

o       genereaza un contrast, o discutie contradictorie;

o       impune o rezolutie prealabila, in acelasi proces sau in altul, deoarece imprejurarile care il constituie sunt antecedente logice ale solutiei finale;

o       imprejurarile pot fi independente de vointa partilor sau dependente de vointa acestora sau a unor terti;

o       semnaleaza lipsa unui element necesar continuarii judecatii sau tind sa adauge un element nou procesului.

in "denumirea" sau "catalogarea" incidentelor, autorii indica uneori cauza ori sursa care genereaza temporizarea procesului (incompatibilitatea, necompetenta, litispendenta), alteori - efectul sau masura determinata de unele intamplari asupra desfasurarii judecatii (stramutarea, conexarea, disjungerea, suspendarea, perimarea, etc.).

in sens larg, incidentul este o imprejurare neasteptata in desfasurarea procesului. In sens restrans, prin "incidente procedurale" intelegem doar acele imprejurari care vizeaza cadrul formal al judecatii, conflictele relative la masurile de instrumentare a cauzei.

gravitatea incidentului se reflecta in efectele pe care le produce si care pot consta in: amanarea, incetinirea derularii judecatii; modificarea cadrului litigios si formal; impiedicarea realizarii scopului procesului.

toate incidentele impun luarea unor masuri procesuale: amanarea judecatii; anularea unui act si - eventual - refacerea lui; conexarea pricinilor; disjungerea; suspendarea; decaderea; respingerea cererii, perimarea, renuntarea la judecata, tranzactia, etc.

IV "EXCEPTIILE PROCESUALE - O REDEFINIRE A CONCEPTULUII"

"Aspecte notionale"

exceptiile procesuale pot fi folosite ca mijloace aparare, dar functia lor principala este aceea de a impiedica desfasurarea activitatii jurisdictionale in conditii improprii, nelegale, care ar impieta asupra calitatii actului de justitie.

exceptiile procesuale sunt mai mult decat mijloace de aparare. Principala lor functie procesuala este aceea de a semnala ivirea unui incident care impiedica realizarea scopului procesului; exceptiile procesuale au ca functie derivata apararea paratului, atunci cand conduc la o tergiversare a judecatii sau la o solutionare rapida prin anularea sau respingerea cererii.

in procesul civil, prin intermediul exceptiilor procesuale se invoca, de regula, lipsa premiselor pentru realizarea scopului procesului: lipsa dreptului la actiune si neregularitatea soclului procedural. Exceptiile "numite" sau "nenumite" de Cod indica imposibilitatea obtinerii unei solutii adecvate pe fond cu minimum de resurse.

prin invocarea exceptiilor nu se invoca simpla existenta a unui incident, ci a unui incident de natura sa pericliteze realizarea scopului procesului (o solutie adecvata pe fond cu minimum de resurse).

exceptia procesuala este mijlocul prin care se invoca, in procesul civil, existenta unui incident de natura a impiedica realizarea scopului procesului.

se impune ca si legiuitorul sa le consacre o reglementare unitara, sa foloseasca o terminologie adecvata si un regim juridic eficient, conform importantei pe care o are aceasta institutie in procesul civil.

este important sa facem o distinctie clara, dupa criteriile mentionate anterior, intre exceptiile de drept material si exceptiile procesuale; in cadrul celor din urma, propunem renuntarea la terminologia "exceptii de procedura" - "exceptii de fond", care este total nepotrivita si ambigua, dand nastere unor confuzii greu de indepartat din gandirea si limbajul practicienilor.

propunem incadrarea exceptiilor procesuale intr-un capitol destinat "incidentelor procesuale" (daca avem in vedere functia procesuala) sau - eventual - "chestiunilor prealabile" (daca ne raportam la principiul economiei procesuale).

doua mari categorii de exceptii: exceptiile privind lipsa dreptului la actiune si exceptiile privind cadrul formal al judecatii

"Exceptiile privind lipsa dreptului la actiune"

a) identificarea exceptiilor privind lipsa dreptului la actiune

se impune introducerea unui text care sa permita identificarea, in principiu, a exceptiilor care se refera la inexistenta dreptului la actiune. O enumerare limitativa nu este, insa, indicata deoarece - oricand - prin legi speciale legiuitorul poate sa "supraconditioneze" existenta dreptului la actiune, in anumite materii.

trebuie sa ne raportam la pozitia lor in structura logica a procesului si la functia lor procesuala: indeplinirea conditiilor de existenta a dreptului la actiune nu se poate verifica decat intr-un moment particular al procesului, dupa verificarea "soclului procedural".

"exceptia de fond" - acel instrument procesual prin intermediul caruia judecatorul, in conditiile unui "soclu procedural" regulat, este impiedicat sa statueze pe fondul pretentiilor, lipsind conditiile dreptului la actiune.

sub aspect terminologic: sa distingem situatiile in care se foloseste sensul tehnic, atasat "exceptiilor de fond" ("finelor de neprimire") de cele - prea frecvente! - in care se foloseste sensul comun, acela de insucces total al procesului, indiferent de motiv. Apoi, trebuie sa limitam abuzurile si cliseele lingvistice, reducand cazurile de sinonimie si polisemie pentru a da precizie si claritate conceptelor pe care le utilizam. Am putea folosi, cu anumite conotatii tehnico-juridice, si alte sinonime ale verbului "a admite" (de care abuzam, in egala masura, teoreticieni si practicieni ai dreptului): a incuviinta, a primi, a accepta, a permite, etc.

sintagma "exceptie de fond" este nepotrivita si se impune inlocuirea ei. Chiar reluarea vechii sintagme a "finelui de neprimire" ar fi preferabila celei de "exceptie de fond"; sau se poate incerca o inlocuire a "exceptiilor de fond" cu "exceptiile de inadmisibilitate", limitand folosirea acestui termen ("inadmisibilitatea") la un sens strict tehnic, care sa vizeze doar lipsa conditiilor dreptului la actiune.

b) intrebarea: in absenta unui text de lege, judecatorul sau partile pot crea "exceptii de fond"?

sintagma "absenta unui text" nu trebuie interpretata in sensul ca pot exista "exceptii de fond" care sa nu aiba nici un temei legal, care sa contravina legii si principiilor fundamentale ale dreptului.

partile, prin diferite clauze de conciliere sau mediere prealabila, pot conditiona dreptul la actiune, dand nastere unor exceptii conventionale? judecatorul trebuie sa tina seama de asemenea clauze? De principiu, apreciem ca partile sunt indreptatite sa introduca in contract obligativitatea unei medieri sau concilieri, iar sanctionarea partii care a introdus actiunea fara a incerca medierea in conditiile stabilite, se face prin intermediul exceptiei de fond/finelui de neprimire.

partile pot renunta in avans la dreptul la actiune? Un angajament general nu poate fi valabil, contravenind dispozitiilor imperative ale art.6 al.2 din Decretul nr.31/1954. Insa, in lumina consideratiilor facute anterior, apreciem ca o renuntare particulara la actiunea ce decurge dintr-un act sau fapt determinat nu poate fi prohibita.

c) problema regularizarii exceptiilor de fond. Exista o astfel de posibilitate? Daca da, cum se poate realiza?

diferenta intre obstacolele perpetue, obiective, absolute (cum sunt autoritatea de lucru judecat, prescriptia extinctiva si - adesea - lipsa interesului) si obstacole temporare, relative, subiective (cum sunt: lipsa procedurii prealabile, lipsa calitatii, cazul litisconsortiului necesar).

ce ar insemna regularizarea lipsei calitatii procesuale, active sau pasive? Ar insemna ca - dupa invocarea exceptiei - sa fie permisa modificarea cadrului litigios, sub aspect subiectiv (la noi, lipseste un text de lege care sa permita substituirea persoanei lipsita de calitate procesuala);

actul jurisdictional care contine solutia asupra "exceptiei de fond" va fi o incheiere interlocutorie, atunci cand se respinge exceptia si instanta continua judecata sau o sentinta/decizie, atunci cand se admite exceptia si se pune capat procesului.

"autoritatea de lucru judecat" a acestor hotarari?

observam ca, in principiu, insuccesul reclamantului poate fi avea trei tipuri de cauze: neregularitatea cadrului formal al judecatii, lipsa dreptului la actiune sau netemeinicia pretentiei. Aceasta "trilogie" nu se reflecta, cel putin sub aspect terminologic, in solutiile jurisprudentei, care sunt fie de "respingere" fie de "anulare" a cererii. Apreciem ca, de lege ferenda, constatarea lipsei dreptului la actiune ar trebui sa se reflecte si asupra solutiei pronuntata de instanta, printr-o terminologie adecvata: o solutie deja adoptata partial de jurisprudenta este aceea a "inadmisibilitatii actiunii", solutie care se distinge de cea a "respingerii actiunii" ca nefondata.

"Exceptiile privind cadrul formal al judecatii"

a) identificarea exceptiilor privind cadrul formal al judecatii,

in practica, vorbim despre mult mai multe "exceptii de procedura" decat cele cuprinse de legiuitor in sectiunea destinata "Exceptiilor de procedura": exceptia recuzarii, exceptia incompatibilitatii, exceptia netimbrarii, exceptia nulitatii, exceptia decaderii, exceptia tardivitatii, exceptia perimarii, etc,.

se manifesta o anumita inconsecventa in denumirea exceptiilor: fie indicam "cauza" (necompetenta, incompatibilitatea, tardivitatea), fie efectul sau masura procesuala impusa (nulitatea, decaderea, conexarea disjungerea)

in legatura cu unele dintre exceptiile reglementate, doctrina si jurisprudenta foloseste denumiri care nu se regasesc in Cod: litispendenta, conexitate, disjungere.

prin intermediul "exceptiilor de procedura" se invoca lipsa premiselor formale necesare realizarii scopului procesului civil. Asadar, "exceptiile de procedura" reprezinta instrumentul prin care se invoca acele incidente procedurale, in sens strict, care pericliteaza in mod direct si iminent realizarea scopului procesului civil.

sub aspect terminologic, de lege ferenda, inlocuirea sintagmei "exceptii de procedura" pentru desemnarea acestei subcategorii a exceptiilor procesuale. Este recomandabil sa gasim exprimari sinonime care sa permita o distinctie mai buna a celor doua subcategorii: cele vizand lipsa dreptului la actiune si cele referitoare la cadrul formal al judecatii. Asadar, pentru cele din urma, putem folosi exprimari precum "exceptii formale", "exceptiile cadrului formal" sau chiar "impedimente procesuale".

Premisele formale ale judecatii sau elementele "soclului procedural" sunt mult mai numeroase si mai variate decat conditiile de existenta a dreptului la actiune, referindu-se la: exercitarea regulata a drepturilor pentru declansarea si desfasurarea procesului, calitatile instantei, respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, buna administrare a justitiei. Prin urmare, lipsa unei asemenea premise are consecinte mai complexe, care presupun combinarea unor masuri procesuale. Tocmai de aceea, si in denumirea exceptiilor de procedura uneori indicam "cauza" generatoare a incidentului (necompetenta, incompatibilitatea, tardivitatea), alteori efectul sau masura procesuala impusa (nulitatea, decaderea, conexarea, disjungerea).

b) modalitatile de regularizare si solutionare a acestora.

"regularizare" - posibilitatea gasirii unui remediu care sa permita continuarea procesului in baza cererii initiale;

putem observa o posibilitate mai mare de regularizare a situatiilor generate de lipsa premiselor formale ale judecatii, deoarece actul nul se poate reface.

solutiile pronuntate se pot imparti in:

o       solutii care permit continuarea procesului, in baza cererii initiale: declinarea de competenta, inlocuirea judecatorului, anularea unor acte de procedura, decaderea din dreptul de mai formula anumite cereri, disjungerea, intrunirea sau conexarea pricinilor

o       masuri care conduc la incetarea procesului: anularea cererii de chemare in judecata, perimarea.

actul jurisdictional care contine aceste solutii este fie o "sentinta"/ "decizie", fie o "incheiere", dupa cum are ca efect sau nu dezinvestirea unei instante.

"Ordinea invocarii si solutionarii exceptiilor procesuale".

calitatea actului de justitie este dependenta coerenta acestuia, de exactitatea si rigoarea cu care se realizeaza fiecare etapa a judecatii, precum si de acea legatura armonioasa dintre elementele care il compun.

exceptiile privesc cele mai diverse neregularitati procesuale, iar modul lor de solutionare produce efecte diferite asupra desfasurarii procesului (exceptii dilatorii, exceptii dirimante).

concluzie: necesitatea stabilirii unei ordini de solutionare a exceptiilor procesuale invocate concomitent, in fata instantei de judecata; se impun anumite reguli de prioritate intre exceptiile procesuale din categorii diferite, precum si in cazul invocarii concomitente a unor exceptii din aceeasi categorie.