Notiunea de obligatie. Structura si clasificarea obligatiilor.

Notiunea de obligatie"Obligatia - in sens larg - este, asadar, acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor - si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare - a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de bunavoie."

In raport de definitiile enuntate, putem defini obligatia civila ca fiind raportul juridic in baza caruia creditorul are dreptul sa pretinda debitorului sa execute prestatia corelativa de a da, a face sau a nu face ceva.

Elementele raportului juridic obligational Ca orice raport juridic, raportul juridic obligational prezinta trei elemente structurale: subiectele, continutul si obiectul.

Subiectele raportului juridic obligational

Subiectele raportului juridic de obligatie sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile si obligatii corelative, precum si statul, atunci cand participa la raporturile juridice civile, ca subiect de drept civil.

Subiectele raportului juridic de obligatie sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile si obligatii corelative, precum si statul, atunci cand participa la raporturile juridice civile, ca subiect de drept civil.

Subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor, denumiri care sunt folosite, cu caracter general, in toate raporturile obligationale, indiferent de izvorul obligatiei., fiind termeni proprii teoriei generale a obligatiilor. Atunci cand ne raportam la izvoarele concrete ale obligatiilor, subiectele poarta denumiri specifice: vanzator si cumparator, in cazul contractului de vanzare - cumparare, donator si donatar, in cazul contractului de donatie, locator si locatar, in cazul contractului de locatiune.

Continutul raportului juridic obligational.

Continutul raportului juridic obligational este alcatuit din dreptul de creanta care apartine creditorului si obligatia corelativa acestui drept, care incumba debitorului.

Raportul de obligatie poate fi, din punct de vedere al continutului, simplu, atunci cand o parte are numai drepturi, iar cealalta parte numai obligatii sau complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi cat si obligatii.

Continutul raporturilor juridice de obligatii este determinat prin vointa partilor, atunci cand izvorul obligatiei este contractul civil, respectiv legea, in cazul in care izvorul obligatiei este fapta juridica ilicita cauzatoare de prejudicii.

Obiectul raportului juridic obligational

Obiectul raportului juridic de obligatie consta in ceea ce creditorul poate pretinde de la debitor si acesta trebuie sa indeplineasca, adica insasi prestatia.

Obiectul obligatiei poate fi concretizat intr-o prestatie pozitiva - a da, a face - sau intr-o abtinere sa inactiune - a nu face ceva ce ar fi putut sa faca in lipsa obligatiei asumate.

Clasificarea obligatiei civile

Clasificarea obligatiilor dupa izvoare

Obligatii nascute din acte juridice

obligatii nascute din acte juridice unilaterale;

obligatii nascute din contracte;

obligatii nascute din fapte juridice

- obligatii care rezulta din fapte juridice licite:

obligatii nascute din imbogatirea fara just temei;

obligatii nascute din gestiunea de afaceri;

obligatii nascute din plata nedatorata;

obligatii care rezulta din fapte juridice ilicite

Clasificarea obligatiilor dupa obiectul lor

- obligatii de a da;

obligatii de a face;

obligatii de a nu face.

Obligatia de a da ( aut dare) inseamna indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real.

O asemenea obligatie este, de exemplu, obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate asupra lucrului vandut.

Obligatia de a face (aut facere) reprezinta indatorirea care revine subiectului pasiv, denumit debitor, de a executa o lucrare, a presta un serviciu sau de a preda un lucru.

De exemplu, obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul ce a format obiectul contractului de vanzare - cumparare.

Obligatia de a nu face (aut non facere) consta in indatorirea debitorului de a se abtine de la o anumita actiune.

Obligatia determinata (sau de rezultat) este o obligatie strict personala, sub aspectul obiectului si scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea de a obtine, un rezultat bine determinat, desfasurand o anumita activitate.

De exemplu, in cazul contractului de vanzare - cumparare, obligatia vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru determinat sau, in cazul unui contract de transport, obligatia carausului de a transporta marfa la o anumita destinatie.

Obligatia de diligenta (sau de mijloace) consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la realizarea acelui rezultat.

De exemplu, obligatia medicului nascuta din contractul dintre medic si pacient, prin care medicul se obliga sa actioneze cu toata prudenta si diligenta pentru insanatosirea pacientului.

In cadrul aceluiasi criteriu de clasificare, obligatiile se mai pot clasifica si in obligatii pozitive - obligatiile de a da si obligatiile de a face - si obligatii negative - obligatiile de a nu face .

Clasificarea obligatiilor dupa opozabilitatea lor

Obligatii obisnuite;

Obligatii opozabile si tertilor;

Obligatii reale.

Obligatia civila obisnuita reprezinta regula, iar celelalte categorii de obligatii sunt exceptii.Obligatia civila obisnuita este obligatia care incumba debitorului fata de care s-a nascut.

Obligatiile reale - propter rem cunoscute sub denumirea de obligatii reale de a face, sunt indatoriri ce revin detinatorului unui bun determinat si care au ca izvor legea sau conventia partilor.

Obligatiile opozabile si tertilor - scriptae in rem, se caracterizeaza prin faptul ca sunt atat de strans legate de posesia unui bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la nasterea raportului obligational.

Clasificarea obligatiilor dupa sanctiunea lor

obligatii civile perfecte;

obligatii civile imperfecte.

Obligatia civila perfecta este acea obligatie a carei executare este asigurata, in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executor ce poate fi pus in executare silita.

Obligatia civila imperfecta, numita si obligatie naturala, este acea obligatie care nu poate fi executata silit, dar daca a fost executata de buna voie, debitorul nu mai are posibilitatea sa ceara restituirea prestatiei.

Clasificarea obligatiilor dupa raportul cu modalitatile

obligatii simple;

obligatii complexe.

Obligatiile simple sunt obligatiile neafectate de modalitati si reprezinta raporturi juridice obligationale care au un creditor si un debitor, iar obiectul consta intr-o singura prestatie. Ele se mai numesc obligatii pure si simple, produc efecte ireversibile si se executa imediat dupa ce au luat nastere.

Obligatiile complexe sunt acele obligatii afectate de modalitati, care prezinta particularitati in ceea ce priveste subiectele, obiectul si efectele lor.

Izvoarele obligatiilor

Prin izvor de obligatie se intelege sursa acestuia, adica actul juridic sau faptul juridic care da nastere unui raport juridic obligational.

Potrivit Codului civil, sunt considerate izvoare de obligatii contractele, cvasicontractele, delictele, cvasidelictele si legea.