Aspecte de ordin procesual si procedural

Aspecte de ordin procesual si procedural

Sectiunea I

Actiunile de stare civila

1. Notiune si delimitare

Actiunile de stare civila, denumite si actiuni de stat sunt acele cereri de chemare in judecata care au ca obiect elemente ale starii civile a persoanei fizice.

Ele constituie o varietate a actiunilor civile, "servind ca mijloc procesual pentru dobandirea sau modificarea unuia sau mai multor elemente ale starii civile a unei persoane".

Actiunile de stare civila sunt legat nemijlocit, prin obiectul lor, de izvorul lor, de izvorul concret al starii civile, adica de acele imprejurari- evenimente sau actiuni- de care legea leaga efecte de stare civila.

Alti autori inteleg prin actiuni de stare civila: "acele actiuni in justitie care au ca obiect starea civila a persoanei fizice" sau "actiuni in justitie privind starea civila a unei persoane".

Prin actiuni de stare civila desemnam "acele actiuni in justitie care au ca obiect elemente de stare civila". Actiunile de stare civila nu trebuie confundate cu actiunile in justitie ce privesc anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea si completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora.

Criteriul principal de diferentiere intre cele doua categorii in justitie il constituie obiectul actiunii. Actiunea de stare civila are ca obiect un element al starii civile, pe cand actiunea referitoare la anularea(desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora are ca obiect inregistrarea de stare civila, deci nu priveste starea civila, ci doar modul in care aceasta (legalmente si precis stabilita) a fost inregistrata in registrele de stare civila. In alte cuvinte, prin actiunile din aceasta ultima categorie nu se contesta si nici nu se solicita schimbarea vreunui element de stare civila, deci aceste actiuni nu sunt de natura sa schimbe insusi statutul civil al persoanei.

Pe langa deosebirile referitoare la obiect, intre cele doua categorii de actiuni in justitie mai exista si alte diferentieri importante, anume sub aspectul temeiului juridic, al competentei, al incidentei prescriptiei extinctive etc. Astfel, in privinta temeiului juridic, actiunile de stare civila se intemeiaza pe anumite dispozitii inscrise in Codul familiei, iar actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea, sau completarea actelor de starea civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora se fundamenteaza pe art. 57 din legea 119/1996.

Deosebiri exista si din punctul de vedere al competentei materiale si al competentei teritoriale a instantei. Unele actiuni de stare civila sunt de competenta materiala in prima instanta a tribunalului (actiunea in anularea casatoriei, actiunea in incuviintarea adoptiei si actiunea in desfacerea adoptiei), pe cand toate actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea, sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora sunt de competenta in prima instanta a judecatoriei. Sub aspectul competentei teritoriale, pentru majoritatea actiunilor de stare civila se aplica regula inscrisa in art. 5 C. proc. civ., deci competenta apartine instantei de la domiciliul paratului, cu exceptia cazurilor in care, printr-o norma speciala, se stabileste competenta teritoriala de a solutiona o anumita actiune de stare civila in favoarea unei alte instante (cum este cazul, spre exemplu, al actiunii de divort - art. 607 C. proc. civ., al actiunilor in materie de adoptie - art. 15 din Ordonanta de Urgenta nr. 25/1997 ), iar competenta teritoriala de rezolvare a actiunii referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora apartine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul solicitantului.

Cat priveste eventuala incidenta a prescriptiei extinctive, unele actiuni de stare civila (actiunea in nulitatea relativa a casatoriei, actiunea in stabilirea paternitatii, actiunea in tagaduirea paternitatii) sunt prescriptibile extinctiv, in vreme ce actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora sunt, in toate cazurile, imprescriptibile extinctiv.

2. Caractere juridice

Caracterele actiunilor de stare civila sunt determinate de caracterele juridice ale starii civile insasi, din care rezulta ele. Dintre acestea, ne vom referi, in continuare, la indisponibilitatea, imprescriptibilitatea si caracterul strict personal al actiunilor de stare civila.

Indisponibilitatea actiunilor de stare civila exprima ideea ca titularul dreptului la actiune nu este indreptatit sa cedeze ori sa tranzactioneze cu privire la obiectul cauzei format dintr-un element al starii civile. De exemplu, mama copilului nu poate sa renunte la actiunea intentata pentru stabilirea paternitatii, nici macar cu incuviintarea autoritatii tutelare, deoarece dreptul nu este al sau, ci al copilului, iar acesta este un drept nepatrimonial care este inalienabil.

Imprescriptibilitatea actiunilor de stare civila este regula, care rezulta din faptul ca ele insotesc drepturi nepatrimoniale, iar acestea sunt, in principiu, imprescriptibile adica dreptul la actiune nu se pierde prin prescriptie extinctiva, ori cat timp ar trece de la nasterea acestui drept, pana la intentarea actiunii. De la aceasta regula, legea stabileste unele exceptii, si anume: potrivit art. 55 C. fam. "actiunea in tagada paternitatii se prescrie in termen de trei ani de la data nasterii copilului"; art.60 C. fam., stabileste ca actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita in termen de un an de la nasterea copilului; conform art.21 C. fam., actiunea in anularea casatoriei pentru vicii de consimtamant se prescrie in termen de sase luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a dolului.

Caracterul personal (sau personalitatea) actiunilor de stare este o consecinta a aceluiasi caracter al starii civile. Prin urmare, in principiu, numai titularul starii civile (ori reprezentantul sau legal) este in drept sa exercite actiunea. De aceea, ele nu pot fi exercitate de creditorii chirografari pe calea actiunii oblice (art. 974 C. civ.), nu pot fi pornite nici de mostenitorii titularului (cand legea prevede, acestia pot doar continua actiunea pornita de titular) si in principiu, nici procurorul nu este in drept sa porneasca asemenea actiuni.

3. Clasificarea actiunilor de stare civila

In sfera actiunilor de stare civila (de stat) intra nu numai actiunile privind filiatia unei persoane fizice, ci si toate actiunile care prin obiectul lor se refera la orice element de stare civila, cum ar fi: stabilirea, contestarea sau modificarea starii civile.

Actiunile de stare civila se clasifica in raport de obiectul lor, in raport de persoanele care pot sa le exercite si in raport de aplicabilitatea regulilor prescriptiei extinctive.

I. In raport de obiectul lor, actiunile de stare civila se divid in trei categorii: actiuni in reclamatie de stat, actiuni in contestatie de stat si actiuni in modificare de stat.

a) Actiunea in reclamatie de stat este aceea prin care persoana fizica urmareste sa obtina recunoasterea unei stari civile, alta decat cea aparenta. Asa de pilda, actiunea prin care un copil gasit, nascut din parinti necunoscuti, urmareste sa-si stabileasca filiatia fata de mama sa este o actiune in reclamatie de stat (art.52 C. fam.). Acelasi caracter il are actiunea prin care un copil urmareste sa-si stabileasca filiatia fata de tatal sau (art.60 C. fam.).

b) Actiunea in contestatie de stat este acea actiune prin care se urmareste inlaturarea starii civile aparente pe motiv ca nu corespunde realitatii. O asemenea actiune este actiunea in tagada paternitatii, introdusa de sotul mamei copilului, pentru a se constata ca este cu neputinta ca el sa fie tatal acestuia si astfel a se inlatura prezumtia legala de paternitate (art. 53 si 54 C. fam.). Acelasi caracter il au actiunile: in contestarea recunoasterii filiatiei fata de mama (art.49 C.fam), in contestarea recunoasterii filiatiei fata de tata (art. 58 C. fam.) si in contestarea filiatiei din casatorie.

c) Actiunea in modificare de stat este acea actiune prin care se urmareste modificarea pentru viitor a starii civile, cea din trecut nefiind contestata, intrucat a corespuns realitatii. Este cazul actiunii de divort, prin care se urmareste modificarea numai pentru viitor a starii civile pe care o aveau sotii dupa casatorie (art. 37 si urm. C. fam.). La fel este actiunea privitoare la desfacerea adoptiei (prevederile Legii 273/2004).

II. In raport de persoanele care pot sa le exercite, actiunile de stare civila se impart in : actiuni care pot fi intentate de orice persoana interesata, actiuni care pot fi pornite numai de persoane expres determinate de lege si actiuni care pot fi introduse numai de titularul starii civile. Trebuie facuta precizarea ca fata de caracterul personal al starii civile, principiul calauzitor este acela ca actiunile de stat trebuie sa apartina persoanei fizice care este titulara starii civile.

Totusi, din ratiuni de ordin statal sau etic, legea prevede ca unele actiuni de stat pot fi exercitate si de alte persoane ( orice persoana interesata ori anumite persoane expres aratate in lege). Asa s-a ajuns in doctrina, la clasificarea actiunilor in raport de persoanele care le pot exercita.

A. Actiunile de stat care pot fi intentate de orice persoana interesata sunt:

a) Actiunea in contestarea recunoasterii voluntare a filiatiei fata de mama. In conformitate cu prevederile art. 48 C. fam., daca nasterea nu a fost inregistrata in registrul de stare civila sau daca copilul a fost trecut in registru ca nascut din parinti necunoscuti, mama poate recunoaste copilul, fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un inscris autentic, fie prin testament.

b) Actiunea in contestarea recunoasterii voluntare a filiatiei fata de tata a unui copil din afara casatoriei. Potrivit prevederilor art. 57 C. fam., copilul conceput si nascut in afara casatoriei poate fi recunoscut de catre tatal sau, recunoastere care poate imbraca forma recunoasterii materne, aratata la lit. a.

c) Actiunea in contestarea filiatiei din casatorie (contestatia legitimitatii copilului). Prin aceasta actiune, care este diferita de actiunea in tagaduirea paternitatii si care poate fi pornita de orice persoana interesata, se urmareste a se inlatura beneficiul prezumtiei de paternitate, deoarece nu sunt indeplinite conditiile legii. Este vorba de dovedirea imprejurarii ca nasterea n-a avut loc in timpul casatoriei sau a faptului ca desi copilul a fost conceput in timpul casatoriei, s-a nascut dupa ce mama, care divortase, se recasatorise cu alt barbat.

d) Actiunea in nulitate absoluta a unei casatorii, prin care se urmareste desfiintarea casatoriei cu efect retroactiv, poate fi intentata de orice persoana interesata.

e) Actiunea in nulitate absoluta a adoptiei, prin care se urmareste desfiintarea adoptiei cu efect retroactiv, de asemenea, poate fi introdusa de orice persoana interesata.

B. Actiunile de stat care pot fi intentate numai de persoane expres determinate de lege sunt:

a) Actiunea in stabilirea filiatiei fata de mama (stabilirea maternitatii). Art. 52 C. fam. stabileste ca aceasta actiune apartine numai copilului, insa ea poate fi intentata si de reprezentantul legal, in cazul in care copilul este minor sau pus sub interdictie. Potrivit art. 45 alin.1 C. proc. civ., actiunea poate fi pornita si de Ministerul Public. De observat, ca dreptul de a porni aceasta actiune nu trece asupra mostenitorilor copilului, dar ei pot continua actiunea pornita de acesta.

b) Actiunea in stabilirea filiatiei fata de tatal din afara casatoriei (in stabilirea paternitatii). Textul art. 59 C. fam. stabileste ca actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste in numele sau de catre mama, chiar daca este minora, ori de reprezentantul lui legal. Potrivit art. 45 alin. 1 C. proc. civ., actiunea poate fi intentata si de Ministerul Public. Ca si in cazul stabilirii maternitatii, dreptul de a porni actiunea in stabilirea paternitatii nu trece asupra mostenitorilor copilului, dar ei pot continua actiunea pornita de acesta.

c) Actiunea in tagada paternitatii . In conformitate cu textul art. 54 alin.2 C. fam., actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de sotul mamei, cu precizarea ca mostenitorii acestuia pot continua actiunea pornita de el. Daca sotul este pus sub interdictie, actiunea poate fi intentata de tutore, insa numai cu incuviintarea autoritatii tutelare.

d) Actiunea in desfacerea adoptiei. Potrivit prevederilor art.54-60 Legea nr. 273/2004, actiunea pentru desfacerea adoptiei poate fi intentata de orice persoana interesata carora li se adauga si Ministerul Public.

C. Actiunile de stat care pot fi intentate numai de titularul starii civile:

Din categoria acestor actiuni, care pot fi promovate numai de catre titularul starii civile, fiind interzisa altor persoane, enumeram:

a) actiunea de divort, care poate fi formulata numai de catre unul din soti;

b) actiunea in anularea casatoriei, care poate fi intentata numai de sotul al carui consimtamant la incheierea casatoriei a fost viciat.

III. In raport de aplicabilitatea regulilor prescriptiei extinctive, actiunile de stare civila se impart in doua categorii:

a) Actiuni imprescriptibile, categorie din care fac parte marea majoritatea a actiunilor de stat, deoarece prin ele se apara drepturi personale nepatrimonale.

Intrucat drepturile personale nepatrimoniale au menirea sa realizeze protectia omului si sa asigure dezvoltarea personalitatii insasi, nu exista nici un interes social, nici o ratiune, care sa justifice ingradirea apararii lor in timp prin stabilirea unor termene de prescriptie.

b) Actiuni prescriptibile, care constituie exceptia, intrucat normele care le carmuiesc deroga de la principiul imprescriptibilitatii dreptului la actiune. Este vorba de urmatoarele actiuni din sfera raporturilor de familie:

actiunea in anularea casatoriei;

actiunea in anularea adoptiei;

actiunea in anularea recunoasterii de filiatie;

actiunea in tagada paternitatii;

actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei.

4. Efectele actiunilor de stare civila

Ceea ce a fost definitiv nu mai poate fi repus in discutie. Hotararile judecatoresti se caracterizeaza, deci prin prezumtia legala absoluta a autoritatii de lucru judecat.

Puterea sau autoritatea de lucru judecat a hotararilor judecatoresti constituie o prezumtie legala absoluta (juris et de jure), ceea ce inseamna ca tot ce s-a judecat definitiv se bucura de o prezumtie absoluta de adevar (res judicata pro veritate habetur) si ca in viitor nu se mai poate pune in discutie dreptul consfintit prin hotararea judecatoreasca irevocabila.

Desi, de regula, puterea de lucru judecat are efecte numai intre partile din proces, deci produce efecte relative, in doctrina, s-a statuat ca:

a) hotararile judecatoresti constitutive (cele prin care se creeaza situatii juridice noi, inexistente anterior) produc efecte fata de toata lumea, adica sunt opozabile erga omnes;

b) hotararile judecatoresti declarative (cele prin care se constata ori se recunosc drepturi preexistente) produc efecte relative, adica numai intre partile din proces.

Raportand aceste reguli la autoritatea de lucru judecat a autoritatii judecatoresti pronuntate in actiunile de stat, observam ca:

a) hotararile judecatoresti constitutive de stare civila ( cum sunt hotararile de divort, hotararile de desfacere a adoptiei) produc efecte absolute, adica erga omnes;

b) hotararile judecatoresti declarative, pronuntate in actiunile de stat care pot fi intentate numai de titularul starii civile (asa cum sunt actiunile in tagada paternitatii, actiunile in stabilirea maternitatii sau a paternitatii) produc, de asemenea, efecte absolute, adica fata de toata lumea (erga omnes).

c) hotararile judecatoresti declarative, pronuntate in actiunile de stare civila, altele decat cele intentate de titularul starii civile, dobandesc putere de lucru judecat absoluta, numai fata de partile din proces, iar fata de terti au valoarea unei prezumtii legale relative, care poate fi combatuta prin proba contrara.

Intr-adevar, textul art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 dispune: "Intocmirea sau rectificarea actelor de stare civila, facuta in temeiul unei hotarari judecatoresti, este opozabila si celor de-al treilea. Acestia sunt, insa, in drept sa faca dovada contrara".

Desi acest text de lege priveste intocmirea si rectificarea actelor de stare civila pe baza unei hotarari judecaresti s-a afirmat, pe buna dreptate, ca este o norma generala in materie de stare civila.

Ratiunea acestei specificitati a autoritatii de lucru judecat a hotararilor judecatoresti pronuntate in materia starii civile rezida in faptul ca aceste hotarari ar putea sa prejudicieze pe unele terte persoane, care nu au fost parti in proces si nu au putut prezenta dovezile de care dispuneau pentru a determina o alta solutie in actiunea de stat intentata in fata justitiei.

Hotararile judecatoresti pronuntate in materia starii civile se afirma fata de terti numai cu titlu de prezumtie relativa de adevar, ele putand fii desfiintate, daca tertele persoane, pe calea unei contestatii, fac dovada contrara celor stabilite de instanta.

Prin urmare, hotararile judecatoresti pronuntate in materia starii civile au valoarea unei prezumtii legale absolute de adevar in raporturile dintre partile din proces si valoarea unei prezumtii legale relative in raporturile cu tertele persoane, care pot sa le desfiinteze facand proba contrara.

5. Dovada starii civile

Pentru a dovedi starea civila (un element de stare civila) a unei anumite persoane este necesar sa se probeze existenta imprejurarilor care au generat starea civila respectiva, deci a actelor de stare civila. Asadar, obiectul direct al probei il reprezinta izvoarele de stare civila, iar numai ca o consecinta a dovedirii acestora se face prin proba insasi a starii civile.

Regula in materie este inscrisa atat in art. 22 din Decretul nr. 31/1954, cat si in art. 13 din Legea nr. 119/1996. Potrivit art.13 din lege, starea civila se dovedeste cu actele intocmite in registrele de stare civila, precum si cu certificatele de stare civila eliberate pe baza acestora. In acelasi sens, sunt si prevederile art. 22 din decretul nr. 31/1954. Astfel, potrivit alin. 1 din art. 22, starea civila se dovedeste cu actele intocmite sau cu cele inscrise, potrivit legii, in registrele de stare civila, iar in temeiul alin. 2 certificatele eliberate in temeiul registrelor de stare civila au aceeasi putere doveditoare ca si actele intocmite sau inscrise in registre.

Cu toate acestea, intre prevederile art. 13 din lege si art. 22 din Decretul nr. 31/ 1954 exista unele diferente, care depasesc nivelul deosebirilor de exprimare.

Astfel, se poate constata ca Decretul nr. 31/1954, pe langa actele intocmite in registrele de stare civila si certificatele eliberate in baza acestora, mai adauga actele inscrise in registrele de stare civila. Sub acest aspect, Decretul nr. 31/1954 este mai cuprinzator decat Legea nr. 119/1996, deoarece are in vedere si acele situatii in care schimbarile survenite in starea civila prin efectuarea mentiunilor corespunzatoare pe marginea actului de stare civila prin efectuarea mentiunilor corespunzatoare pe marginea actului de stare civila. Spre exemplu, potrivit art. 39 alin. 2 C. fam., in caz de divort, se face mentiune despre hotararea de divort pe actul de casatorie.

De fapt si Legea nr. 119/1996 cuprinde reglementari referitoare la inscrierea mentiunilor pe marginea actelor de stare civila, numai ca mentiunile nu sunt preluate de art. 13 ca mijloc de dovada. In acest sens, Legea nr. 119/1996 consacra un capitol intreg. Astfel, capitolul III reglementeaza tocmai inscrierea mentiunilor in actele de stare civila (art. 44-51). Interesant lucru este faptul ca nici in acest capitol special nu se vorbeste nimic despre puterea doveditoare a mentiunilor.

Numai pe cale de interpretare se poate ajunge la concluzia ca Legea nr.119/1996 recunoaste putere doveditoare mentiunilor facute pe marginea actelor de stare civila. Astfel, potrivit art.51, la cererea persoanelor indreptatite, se pot elibera, in temeiul art.11, certificate de stare civila cu mentiunile inscrise in actele de stare civila, iar certificatele de stare civila eliberate anterior se retrag si se anuleaza. Deci, pe cale de consecinta mentiunile fiind incorporate in noile acte de stare civila, vor face dovada starii civile, practic, prin noile acte de stare civila.

Fiind, potrivit art.1 din Lege, inscrisuri autentice, in temeiul art. 14, actele de stare civila fac dovada pana la constatarea falsului prin hotarare judecatoreasca definitiva pentru tot ceea ce reprezinta constatari personale ale ofiterului de stare civila, iar pentru celelalte inscrieri pana la proba contrara.

Actele de stare civila cuprind, de fapt, inscrieri. O prima categorie reprezinta acele inscrieri ce rezulta din declaratia facuta de persoana interesata, iar a doua categorie sunt inscrierile rezultate din constatarile personale ale ofiterului de stare civila. Prima categorie de inscrieri face dovada pana la proba contrara, iar a doua categorie pana la constatarea falsului prin hotarare judecatoreasca definitiva. Spre exemplu, vor face dovada pana la proba contrara, inscrierile facute in baza declaratiei prin care se aduce la cunostinta ofiterului de stare civila ca un copil s-a nascut intr-un anumit loc si la o anumita data ori ca o persoana a decedat intr-un anumit loc si la o anumita data. Pentru realizarea conformitatii inscrierilor in actele de stare civila cu realitatea, ofiterul de stare civila este obligat sa verifice continutul declaratiei si concordanta acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civila si cu celelalte inscrisuri prezentate de declarant.

In schimb, constatarile personale, facute prin propriile simturi, ale ofiterului de stare civila fac dovada pana la constatarea falsului. Spre exemplu, pot fi combatute numai prin declararea falsului constatarile ofiterului de stare civila referitoare la: data efectuarii declaratiei, identitatea persoanei declarante, imprejurarea ca persoana respectiva a facut o anumita declaratie in fata ofiterului de stare civila, citirea si semnarea de catre declarant a actului de stare civila etc. Alte date inscrise in actele de stare civila, care nu sunt constatari personale ale ofiterului de stare civila, cum sunt declaratii ale persoanelor interesate ori obligate sa faca declaratii de stare civila, nu au putere doveditoare.

Art. 15 din Lege instituie regula opozabilitatii fata de orice persoana, pana la proba contrara, a intocmirilor, anularilor, rectificarilor si modificarilor ori reconstituirii actelor de stare civila facute in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile sau in baza unui act administrativ. Regula instituita in art. 15 din Lege se regaseste si in cuprinsul art. 23 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 in ceea ce priveste, insa, numai intocmirea si rectificarea actelor de stare civila si numai in baza unei hotarari judecatoresti.

Se poate concluziona ca, in noua reglementare, opozabilitatea este mai cuprinzatoare sub trei aspecte: al obiectului, al operatiunilor si al temeiului de fapt in care sunt efectuate operatiunile respective. Opozabilitatea, in ipotezele prevazute de art.15 din Lege, se traduce in faptul ca, in lipsa unei dovezi contrare, operatiunile evocate cu acest text legal se considera ca sunt conforme cu realitatea, iar tertele persoane sunt obligate sa respecte consecintele juridice ce decurg din intocmirea, anularea, rectificarea sau completarea ori reconstituirea actelor de stare civila, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive.

De la regula inscrisa in art.13, art.16 din lege instituie patru exceptii, in cazul carora dovada starii civile poate fi facuta prin orice mijloc de proba. Exceptiile sunt operante in fata instantelor de judecata si in fata autoritatilor administratiei publice.

In fata instantelor de judecata exceptiile opereaza numai in cazul in care ofiterul de stare civila, in temeiul art.10 din Lege, refuza sa intocmeasca un act ori sa inscrie o mentiune ce intra in atributiile sale, iar persoana interesata sesizeaza instanta de judecata. In fata autoritatilor administratiei publice exceptiile sunt aplicabile numai atunci cand se solicita reconstituirea actelor de stare civila, astfel conform art.54 din Lege reconstituirea actelor de stare civila este de competenta autoritatilor administratiei publice care este abilitata sa intocmeasca actul de stare civila sau a celei de la domiciliul persoanei interesate, daca actul de stare civila a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Cele patru exceptii, in care starea civila se poate dovedi prin orice mijloc de proba si prevazute de art. 16 din Legea nr. 119/1996, sunt urmatoarele:

nu au existat registre de stare civila (lit.a);

registrele de stare civila au fost pierdute ori distruse, in totalitate sau in parte (lit. b);

nu este posibila procurarea din strainatate a certificatelor de stare civila sau a extraselor dupa actele de stare civila (lit. c);

intocmirea actelor de stare civila a fost omisa (lit.d).

Cu unele deosebiri, o astfel de reglemetare cuprinde si art. 24 din Decretul nr. 31/1954, nu prevede posibilitatea folosirii oricarui mijloc de proba in fata autoritatilor administratiei publice pentru reconstituirea actelor de stare civila. De asemenea, in lipsa vreunei distinctii art. 24 din Decretul nr. 31/1954 da posibilitatea ca dovada cu orice mijloc de proba sa se faca in fata instantelor judecatoresti, nu numai in cazul in care ofiterul de stare civila refuza, potrvit art. 10 din Lege, sa intocmeasca un act sau sa inscrie o mentiune ce intra in atributiile sale, ci in toate situatiile. Si acest aspect era determinat de imprejurarea ca reconstituirea sau intocmirea ulterioara a actelor de stare civila erau, in vechea reglementare, de competenta instantelor judecatoresti.

Cat priveste exceptiile, ca atare, ele in principiu, sunt redactate la fel ca si cele din cuprinsul art. 16 din Lege. Se observa insa folosirea, in cuprinsul art.24 din Decrertul nr.31/1954, a singularului si inversarea ultimelor doua exceptii. De asemenea, in Decret, imposibilitatea procurarii certificatului de stare civila nu este limitata la situatia in care acesta a fost intocmit in strainatate. Cu toate acestea, intre prevederile art. 16 din Lege si ale art.24 din Decret se pune o problema de principiu, si anume, daca dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 119/1996 prevederile art. 24 din Decretul nr. 31/1954 au ramas in vigoare sau, mai exact, au ramas nemodificate. In opinia noastra, este exclus ca chestiunea pusa in discutie sa aiba consacrate doua reglementari diferite, chiar daca diferentele dintre acestea nu sunt semnificative.

Se poate constata ca norma inscrisa in art. 24 din Decretul nr. 31/1954 are aceeasi forta juridica cu cea prevazuta in art. 16 din Legea nr. 119/1996, deoarece ambele reglementeaza conditii cu caracter general, conditiile si ipotezele in care dovada starii civile se poate face cu orice mijloc de proba. Nu s-ar putea sustine intemeiat ca art. 24 din Decret cuprinde o norma speciala in raport cu norma prevazuta de art. 16 din Legea nr. 119/1996 numai pentru motivul ca primul act normativ se ocupa, in general, de persoanele fizice, iar al doilea reglementeaza, in general, actele de stare civila.

Evident, pentru ca o norma juridica sa fie speciala in raport cu o alta norma juridica nu este suficient ca ea sa fie prevazuta de o lege speciala, ci se impune ca norma respectiva sa instituie exceptii de la regula generala, ceea ce nu este cazul in situatia analizata. Drept urmare, nu se poate sustine ca art. 24 din Decretul nr. 31/1954, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 119/1996 a supravietuit fara modificari sau completari, asa cum a fost redactat initial, chiar daca Legea nu prevede expres abrogarea, modificarea, sau completarea acestuia, pe cale de consecinta, in temeiul art. 77 alin. 2 din Legea nr. 119/1996 , orice alte dispozitii contrare se abroga, in masura in care nu contravin dispozitiilor legii.

In schimb, in cazul actiunilor de stare civila, nimic nu se poate opune ca sa fie admise si alte mijloace de proba, de exemplu, in situatia dovedirii folosirii, in fapt, de catre o persoana, a unei anumite stari civile, pe langa actele si certificatele de stare civila in temeiul art. 1170 C.civ., pot fi folosite probe cu inscrisuri, cu martori, cu prezumtii si cu marturisirea uneia dintre parti. Codul de procedura civila mai reglementeaza trei mijloace de dovada (art. 167-225 si art. 235-241): expertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului.

Sectiunea II

Actele de stare civila

1. Notiune, natura juridica si importanta

In vederea concretizarii elementelor ce alcatuiesc starea civila a unei persoane fizice, pentru a se tine o evidenta stricta a acestora, precum si pentru dovada starii civile se intocmesc acte de stare civila.

"Actele de stare civila sunt acele acte (instrumentum), din registrele de stare civila, in care sunt consemnate, de catre organele cu atributii de stare civila, in conditiile legii, elementele starii civile".

In sens restrans, actele de stare civila sunt numai actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces . In sens mai larg, urmeaza a fi incluse in categoria actelor de stare civila si certificatele eliberate pe baza celor trei acte de stare civila (certificatul de nastere, certificatul de casatorie si certificatul de deces), precum si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile legii.

O alta definitie a termenului prevede "actul de stare civila este inscrisul ce se intocmeste, in registrul de stare civila, de catre delegatul de stare civila, semnat de acesta si de catre declarant sau declaranti."

M.N. Costin defineste actul de stare civila ca "act juridic intocmit sau inscris, potrivit legii, in registrele de stare civila, in scopul de a servi la consemnarea si dovedirea starii civile (sau a modificarilor intervenite in starea civila ) a unei persoane". Actele de stare civila au un caracter oficial si autentic. In consecinta, ele fac dovada deplina cu privire la datele pe care le cuprind, neputand fi combatute prin alte mijloace legale de dovada. Pe baza actelor de stare civila, inregistrate in registrul de stare civila, persoanei indreptatite i se elibereaza certificatul de stare corespunzator. Rectificarea sau anularea actelor de stare civila poate fi facuta numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Intocmirea unui act de stare civila in temeiul unei hotarari judecatoresti va fi opozabila si tertilor, care insa vor putea face dovada contrara.

Termenul de act de stare civila este primitor de doua sensuri :

cel de negotium juris (ori negotium);

cel de instrumentum probationis (ori instrumentum).

Actele de stare civila au consacrat o definitie legala. Astfel, in temeiul art. 1 din legea nr. 119/1996, actele de stare civila sunt inscrisuri autentice prin care se dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane si se intocmesc in interesul statului si al persoanei si servesc la cunoasterea numarului si al structurii populatiei, a situatiei demografice, la apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor.

Definitia legala este susceptibila de unele observatii particulare.

In primul rand, actele de stare civila sunt calificate de legiuitor ca fiind acte autentice. Intr-adevar, procedura prevazuta pentru intocmirea actelor de stare civila este circumscrisa conditiilor generale prevazute de art. 1171 C . civ pentru actele autentice. Potrivit art. 1171 C. civ. actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde s-a facut.

Fiind autentic, actele de stare civila, au potrivit art.1173 alin.1 C. civ., deplina credinta in privinta oricarei persoane despre dispozitiile ce le constata. De fapt, in acelasi sens sunt si prevederile art.14 din Legea nr. 119/1996. Astfel, pentru tot ceea ce reprezinta constatari personale ale ofiterului de stare civila, actele de stare civila fac dovada pana la constatarea falsului prin hotarare judecatoreasca definitiva, iar celelalte inscrieri pana la proba contrara.

In al doilea rand, cu ajutorul actelor de stare civila se dovedeste nasterea, casatoria sauu decesul. Sub acest aspect, in opinia noastra , textul art. 1 din Lege este lacunar, deoarece adoptia se dovedeste, de asemenea, cu ajutorul actelor de stare civila. Astfel, potrivit, art. 53 alin 5 din Legea nr. 273/2004, pe baza hotararii judecatoresti irevocabile de incuviintare a adoptiei, serviciul de stare civila competent va intocmi, in conditiile legii, un nou act de nastere al copilului in care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind parintii sai firesti. Vechiul act de nastere se va pastra, mentionandu-se pe marginea acestuia intocmirea noului act.

In al treilea rand, referirea la persoana, fara a i se adauga apelativul fizica este prea generala si de natura sa creeze confuzii.

In al patrulea rand, intocmirea actelor de stare civila serveste unui multiplu scop: dovedirea nasterii, casatoriei sau decesului; satisfacerea intereselor statului si al persoanei fizice; cunoasterea numarului si structurii populatiei, a situatiei demografice; apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor. In opinia noastra, ultimul scop, are mai mult caracter de lozinca, deoarece este greu de descifrat cum pot fi aparate prin actul de nastere, de casatorie, sau de deces, spre exemplu, dreptul persoanei la informatie, libertatea acesteia de exprimare, dreptul la inviolabilitatea domiciliului si al corespondentei, dreptul la libertatea de asociere sau la libertatea constiintei etc.

In al cincilea rand, din definitia legala sunt omise elemente absolut necesare cum ar fi, persoanele in drept sa le intocmeasca si procedura de urmat pentru intocmirea lor.

Tinand seama de observatiile facute, putem defini actele de stare civila drept acele acte autentice intocmite dupa procedura prevazuta de lege, in registerele de stare civila, de catre persoanele abilitate de lege, in care sunt consemnate elementele starii civile ale persoanei fizice.

Cat priveste natura juridica, actele de stare civila au natura juridica complexa (mixta), fiind determinata atat din punct de vedere al dreptului civil cat si din punct de vedere al dreptului administrativ.

Dupa cum s-a evocat si expres se prevede de art. 1 din Legea nr. 119/1996, sub aspectul dreptului civil, actele de stare civila sunt acte autentice, incadrandu-se in definitia generica a inscrisului autentic prevazuta de art. 1171 C. civ., cu toate consecintele ce decurg din aceasta imprejurare sub aspectul valabilitatii si al puterii doveditoare.

Pentru dreptul administrativ, actele de stare civila sunt inscrisuri doveditoare (instrumentum) ale actelor administrative individuale (negotium), care sunt tocmai inregistrarile de stare civila. In acest sens, potrivit art. 2 din Lege, actele de nastere, de casatorie si de deces se intocmesc in registerele de stare civila, iar in temeiul art. 3 atributiile de stare civila, inclusiv intocmirea actelor de stare civila, revin consiliilor judetene si autoritatilor administratiei publice locale ale municipiilor, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ale oraselor si comunelor, prin ofiteri de stare civila. In acelasi sens sunt si prevederile art. 1 din Metodologia nr. 1/1997.

Actele si faptele de stare civila se inregistreaza, in conditiile stabilite de lege, de catre organe competente, in registrele de stare civila. Intocmirea si inscrierea prin mentiune a unui act de stare civila, au la baza, fie un act, fie un fapt juridic. Este vorba insa nu despre orice acte si fapte juridice, ci numai despre acele acte si fapte juridice care, fiind prevazute de lege, creeaza, modifica sau sting o anumita stare civila sau numai unele elemente ce compun starea civila. Tocmai pentru aceasta ele sunt denumite de lege, de literatura de specialitate, ca si de practica judiciara, acte si fapte de stare civila. Asa de exemplu, la baza actului de nastere al unei persoane sta faptul juridic al producerii nasterii acelei persoane, dupa cum, tot astfel, intocmirea actului de deces al unei persoane se intemeiaza pe producerea decesului acelei persoane.

Actele de stare civila prezinta importanta sub mai multe aspecte, si anume:

- inregistarea actelor si faptelor de stare civila se face in interesul statului pentru a se cunoaste numarul si structura populatiei si a situatiei demografice in vederea folosirii datelor astfel obtinute la stabilirea politicilor social-economice, demografice si de alta natura;

- inregistrarea actelor si faptelor de stare civila se face si in interesul persoanelor fizice, deoarece de o anumita stare civila a persoanelor sunt legate anumite drepturi si obligatii ale acestora. Spre exemplu, inregistrarea nasterii si intocmirea actului de nastere serveste, printre altele, la stabilirea filiatiei, si pe cale de consecinta, determina persoanelor care au obligatia de a se ocupa de cresterea, educatia, sanatatea, dezvoltarea fizica si pregatirea profesionala a copilului. Tot la fel, inregistrarea casatoriei si intocmirea actului de casatorie prezinta interes, deoarece ca urmare a casatoriei iau nastere o serie de raporturi juridice patrimoniale si personal nepatrimoniale intre soti, intre acestia si copii lor, precum si intre ei si alte persoane;

- actele de stare civila servesc si ca mijloace de proba pentru valorificarea de catre persoanele fizice a drepturilor patrimoniale si personal nepatrimonilae ce decurg din starea civila;

- pentru tertele persoane, actele de stare civila prezinta interes, deoarece cu ajutorul acestora cunosc starea civila a persoanelor cu care intra in raporturi juridice. Spre exemplu, actul de casatorie dovedeste ca persoana este casatorita si ca, pe cale de consecinta, in temeiul art.5 C. fam., este oprit sa se casatoreasca cu o astfel de persoana.

2. Profil istoric privind actele de stare civila

Legiuirile vechi din tara noastra nu contineau dispozitii relative la intocmirea si pastrarea actelor care sa constate evenimentele de stare civila si actele de natura sa modifice starea civila si capacitatea juridica a persoanelor fizice. O oarecare evidenta in acesta materie era tinuta in grija preotilor, pentru evenimentele legate de anumite ceremonii religioase. Cu toate ca nu existau dispozitii legale cu privire la intocmirea, pastrarea, modificarea actelor de stare civila, dovada casatoriilor, a nasterii sau a casatoriilor se facea prin marturii si prezumtii, astfel, cand trebuia cunoscuta varsta unui copil acest lucru se afla prin depozitiile unite ale nasilor si preotilor care l-au botezat.

Documentele din colectia de stare civila sunt rezultatul activitatii a doua tipuri de creatori. Pe de o parte, exista registre sub forma matricolelor confesionale, care au fost intocmite de catre parohii, prin preotii locali, cu scopul de a inregistra evenimentele considerate esentiale in viata credinciosilor (botezul, cununia, moartea) si, probabil, de control administrativ-religios al acestora, momentul de debut al acestor inregistrari este in cadrul sinodului lateran (1139), alti autori indica insa 1545-1563 (perioada conciliului tridentin) ca data sigura pentru debutul inregistrarilor confesionale sistematice, cel putin, pentru aria controlata de biserica catolica. Pentru zona evanghelica, se pare ca au existat precedente inca din prima jumatate a secolului al XVI-lea. Pana in secolul al XVIII-lea, doar biserica avea interese in intocmirea acestor documente, ele fiind independente de activitatea autoritatilor laice. De altfel, nici parohiile nu corespundeau intotdeauna cu structurile teritorial-administrative laice.

Din acest secol al XVIII-lea insa, statul impune reguli privind registrele parohiale, iar documentele capata nu doar o importanta religioasa, ci si din punctul de vedere al dreptului civil. In acest sens, se cunosc decretele aulice din 2 martie 1790 sau 10 mai 1774, prin care preotii erau obligati sa puna la adapost de foc, furt si distrugeri aceste matricole. In biserica ortodoxa, s-a sustinut ca ,,la 20 februarie 1784, imparatul Austriei Iosif al II-lea emite patenta prin care hotaraste introducerea registrelor de stare civila tip la romanii din Transilvania, aratand amanuntit ce trebuie sa cuprinda acele registre".

O alta categorie de documente o reprezinta matricolele (registrele) de stare civila, care pe teritoriul Ungariei (deci si al Transilvaniei) s-au introdus din 1 octombrie 1895, conform articolului de lege XXXIII din 18 decembrie 1894, unde se prevedea ca ,,vor servi exclusiv la publicarea si dovedirea legala a nasterilor, casatoriilor si a incetarii din viata registrele starii civile (matricolele) tinute de functionari publici chemati pentru aceasta, in sensul prezentei legi". S-au organizat circumscriptii de stare civila (,,cercuri"), care puteau cuprinde una sau mai multe localitati. Cercurile de stare civila erau coordonate de subprefectul comitatului, care sigila si certifica fiecare registru de stare civila.

Prin "Regulamentele Organice" din Muntenia si Moldova, in anul 1832, s-au creat registrele de stare civila pentru o evidenta organizata a starii civile, aceasta sarcina revenind tot organelor de cult. Aceste registre vor permite sa se cunoasca filiatia persoanelor si vor impiedica casatoriile intre rude in grad interzis , apoi mai tarziu, Codul civil din 1864, reproduce cu privire la starea civila dispozitiile Codului civil francez, si trece atributiile legate de starea civila pe seama organelor administrative.

In 1904, a fost adoptata o modificare a legii, care prevedea ca la nivelul comunelor, sediul notarului locului este si sediul Oficiului cercual de stare civila, notarii capatand astfel atributiuni pe linia starii civile.

Aceste reglementari au ramas in vigoare pana dupa Unirea din 1918, cand statul roman, dupa o serie de masuri de uniformizare treptata, a introdus Legea pentru unificarea si organizarea actelor de stare civila, modificata si completata ulterior. Dupa instaurarea regimului comunist, regimul actelor de stare civila se modifica, fiind reglementat prin Decretul 272/1950. Sfaturile populare aveau atributia de a inregistra si modifica inregistrarile din registrele de stare civila, ,,sub conducerea, indrumarea si controlul Ministerului Afacerilor Interne, prin Directiunea generala a Militiei"(art. 40).

Regimul actelor de stare civila va fi asemanator si sub prevederile noului Decretul 278/1960. Aceste prevederi au ramas in vigoare pana la abrogarea lor de Legea 119/1996, care se aplica si in prezent, cu unele modificari si completari

3. Organizarea starii civile. Registrele de stare civila

Exercitarea atributiilor de stare civila este de competenta serviciilor publice comunitare de evidenta populatiei care functioneaza la nivelul consiliilor locale. Presedintii consiliilor judetene, primarul general al municipiului Bucuresti si secretarii consiliilor judetene organizeaza prin serviciile de specialitate indrumarea si controlul asupra activitatii de stare civila desfasurata de serviciile publice comunitare. In exercitarea atributiilor de stare civila, primarul actioneaza si ca reprezentant al statului in unitatea administrativ-teritoriala respectiva.

Actele de stare civila nu se fac pe foi volante, ci pe registre speciale, prin completarea formularelor tipizate pe filele acestora, potrivit modelelor de acte de stare civila prevazute prin Legea 119/1996. Fiecare registru este intocmit in dublu exemplar de catre ofiterii de stare civila ori delegatii acestora. Un registru se tine la Consiliul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor iar al doilea se inainteaza dupa caz Consiliului judetean sau Primariei municipiului Bucuresti in termen de 30 de zile de la data cand toate foile din registru au fost completate.

Registrele de stare civila se vizeaza pentru deschidere si inchidere de catre primar si ofiterul de stare civila. In situatia in care registrul de stare civila nu s-a completat in intregime pana la 31 decembrie a fiecarui an, pe prima pagina ramasa libera se intocmeste procesul-verbal de inchidere si se continua inregistrarea actelor din anul urmator incepand de la numarul 1, pe acelasi registru. Daca registrul de stare civila se termina inainte de expirarea anului se incepe un nou registru, numaratoarea facandu-se in continuare.

In cazul in care inregistrarile necesita un volum mare de operatiuni, se pot folosi, in acelasi timp, registre de stare civila in care numerotarea sa se faca diferentiat - numere cu sot si numere fara sot. Pastrarea, conservarea si securitatea registrelor de stare civila si a intregii arhive de stare civila se face prin grija presedintilor Consiliilor judetene si a primarilor in incaperi special amenajate si in dulapuri metalice.

Pentru a opera in bune conditii, legea prevede ca in unitatile administrativ teritoriale cu peste 30000 locuitori sa se intocmeasca opise alfabetice pe ani si pe acte in care sa se inscrie zilnic actele de nastere, casatorie si deces. In unitatile administrativ teritoriale cu pana la 30000 locuitori actele intocmite pentru cazuri speciale - reconstituirea si intocmirea ulterioara a unor acte de stare civila, inregistrari tardive, transcrieri adoptii, moarte prezumata - se evidentiaza pe ultima coperta a registrelor in partea interioara, specificindu-se numele de familie, numarul si data intocmirii actului.

Toate documentele primare care au stat la baza inregistrarilor se ordoneaza in dosare si se arhiveaza la inceputul fiecarui an calendaristic, pastrandu-se in arhiva conform nomenclatorului. Inscrisurile care au servit la intocmirea actelor de stare civila, pot fi trimise, la cerere, instantelor judecatoresti, parchetelor sau politiei care sunt obligate sa le restituie. Pentru motive temeinice, la cererea autoritatilor administratiei publice locale se pot elibera extrase de pe actele de stare civila. Dupa trecerea termenului de pastrare de 30 de ani documentele care au stat la baza inregistrarii actelor si faptelor de stare civila se predau Directiilor judetene ale Arhivelor Nationale, respectiv a municipiului Bucuresti.

4. Ofiterii de stare civila

4. 1. Persoanele care au calitatea de ofiteri de stare civila

In temeiul art.3 alin.2 din Legea nr. 119/1996, sunt ofiteri de stare civila:

- primarii municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti, ai oraselor si comunelor;

- sefii misiunilor diplomatice si oficiilor consulare de cariera ale Romaniei;

- comandantii de nave si aeronave.

Articolul 3 alin.1 din Legea nr.119/1996 stipuleaza ca atributiile de stare civila se indeplinesc de catre consiliile judetene si de catre autoritatile administratiei publice locale ale municipiilor, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ale oraselor si ale comunelor, prin ofiteri de stare civila.

Analizand textul alineatului 1 comparativ cu cel al alineatului 2 din cuprinsul art.3 din Lege, se constata, pe de o parte, ca sunt introduse doua categorii de ofiteri de stare civila ce nu au corespondent in alineatul 1, iar pe de alta parte, pentru unele autoritati ale administratiei publice nu sunt prevazuti ofiteri de stare civila, care sa le asigure indeplinirea atributiilor de stare civila. Astfel, in art.3 alin.2 din Lege se vorbeste despre sefii misiunilor diplomatice si oficiilor consulare de cariera ale Romaniei (lit.b) si despre comandantii de nave si aeronave (lit.a) care, evident, nu fac parte nici din consiliile judetene si nici din autoritatile administratiei publice locale. Pe de alta parte, pentru consiliile judetene, art.3 alin.2 nu prevede ofiteri de stare civila.

Art.8 alin.7 din Legea nr.119/1996 stipuleaza ca, in caz de mobilizare razboi, participare la misiuni de mentinere a pacii sau in scop umanitar, Ministerul Apararii Nationale desemneaza cadrele militare care inregistreaza actele si faptele de stare civila ale militarilor si ale personalului civil si le comunica autoritatilor administratiei publice competente.

Textul art. 8 alin.7 din Lege comporta unele observatii particulare:

In primul rand, in ipotezele prevazute de acest text, cadrele militare desemnate de Ministerul Apararii Nationale, sunt ofiteri de stare civila pentru actele si faptele de stare civila ale militarilor si ale personalului civil. Se impune o asemenea concluzie deoarece, ca regula generala, potrivit art.5 alin.1 din Lege, ofiterii de stare civila au ca principala atributie inregistrarea actelor si faptelor de stare civila si inscrierea mentiunilor. Deci, practic, cadrele militare desemnate de Ministerul Apararii Nationale, nu sunt abilitate sa inscrie mentiunile pe marginea actelor de stare civila, ceea ce nu schimba natura lor juridica de ofiteri de stare civila.

In al doilea rand, pentru a stabili sfera persoanelor care au calitatea de cadre militare si, pe cale de consecinta, care pot fi desemnate pentru a indeplini atributiile ofiterului de stare civila, urmeaza sa facem apel la prevederile Legii nr. 80/1995 , privind statutul cadrelor militare. Deci, in temeiul art. 1 alin.1 din Legea nr. 80/1995 prin cadre militare se intelege "cetatenii romani carora li s-a acordat grad de ofiter, maistru militar sau subofiter". Drept urmare, nu pot indeplini atributii de stare civila militarii in termen, militarii cu termen redus, elevii si studentii din institutiile militare de

invatamant, precum si personalul civil.

In al treilea rand, articolul 8 alin.7 din Lege este, lacunar, fiindca se refera numai la cadrele militare desemnate de Ministerul Apararii Nationale. Potrivit art. 2 din Legea Apararii Nationale a Romaniei nr. 45/1994 , fortele armate cuprind armata, mari unitati si unitati din subordinea Ministerului de Interne, cele ale serviciilor de informatii ale statului si alte formatiuni de aparare armata organizate potrivit legii, se deduce ca structurile militare au si alte autoritati publice decat Ministerul Apararii Nationale. Astfel, au in componenta structuri militare: Ministerul de Interne, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Serviciul de Protectie si Paza, Ministerul Justitiei si Ministerul Public. Mai mult, in ipotezele prevazute de art.8 alin.7 din Legea nr.119/1996 se pot afla si militarii si personalul civil din structura acestor autoritati publice, deoarece si aceste structuri pot fi mobilizate, pot si trebuie sa participe la razboi si pot participa la operatiuni de mentinere a pacii si in scop umanitar. In aceasta lumina, este evident lacunara referirea numai la cadrele militare desemnate de Ministerul Apararii Nationale.

Utile, pentru a stabili sfera persoanelor ce pot indeplini atributiile ofiterului de stare civila, sunt prevederile art. 1 din Metodologia nr.1/1997. Astfel, atributiile de stare civila se exercita:

- in municipii ori in subdiviziuni administrative teritoriale ale acestora (sectoare), in orase si comune, de catre ofiterii de stare civila din primarie;

- la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti, de catre persoane anume desemnate din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul serviciilor judetene si, respectiv, al primariei municipiului Bucuresti;

- de catre sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ale Romaniei;

- de catre comandantii de nave si aeronave aflate in afara teritoriului national;

- de catre ofiterii de stare civila militari, desemnati prin ordin al Ministrului Apararii Nationale, in limitele prevazute de lege.

Potrivit art.3 alin.3 din Legea nr. 119/1996, primarii si sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ale Romaniei pot delega exercitarea atributiilor de ofiter de stare civila viceprimarului sectorului sau altor functionari din aparatul propriu, respectiv unuia dintre agentii diplomatici sau unuia dintre functionarii consulari. Art.3 alin.3, interpretat, per a contrario, ne conduce la concluzia ca nu pot fi delegate atributiile de ofiter de stare civila de catre comandantii de nave si aeronave, precum si de catre cadrele militare desemnate de Ministrul Apararii Nationale.

Fata de reglementarile legale in vigoare, s-ar putea defini ofiterul de stare civila ca fiind persoana, functionar public sau angajat al unei autoritati publice, investita de lege cu competenta de a inregistra actele si faptele de stare civila si de a inscrie mentiunile pe acestea, precum si de a elibera certificate de pe acestea.

4.2. Competenta ofiterilor de stare civila

In temeiul art.2 alin. 1 din Metodologia nr. 1/1997 competenta ofiterului de stare civila este materiala si teritoriala.

Cat priveste competenta materiala, in virtutea acesteia, ofiterii de stare civila au urmatoarele atributii, prevazute de Legea nr.119/1996 si Metodologia nr.1/1997:

- sa verifice realitatea continutului declaratiei de stare civila si concordanta acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civila si celelalte inscrisuri prezentate de declarant (art.6 alin.l din Lege);

- sa inregistreze actele si faptele de stare civila si sa inscrie mentiunile pe acestea, la cerere, pe baza declaratiei persoanei obligate la aceasta, sau din oficiu (art.5 alin.l ). Actele si faptele de stare civila ale cetatenilor straini, care au domiciliul sau se afla temporar pe teritoriul Romaniei, sunt inregistrate la cerere, in aceleasi conditii ca si pentru cetatenii romani (art.4 alin.l din Lege si art.3 alin.l din Metodologie). Persoanele fara cetatenie sunt obligate sa solicite inregistrarea actelor si faptelor de stare civila la autoritatile administratiei publice competente (art.4 alin.2 din Lege). Desi Legea nr.119/1996 nu prevede, este lesne de inteles ca sunt avute in vedere persoanele fara cetatenie domiciliate sau care se afla temporar pe teritoriul Romaniei;

- sa inscrie mentiuni pe actele de stare civila ale cetatenilor romani. Cetatenii straini pot cere, iar persoanele fara cetatenie sunt obligate sa solicite inscrierea de mentiuni pe actele de stare civila, intocmite in registrele de stare civila romane (art.4 alin.3 din Legea nr.119/1996);

- sa intocmeasca actele de stare civila pentru cetatenii straini sau pentru persoanele fara cetatenie care domiciliaza sau se afla pe teritoriul Romaniei (art 4 alin.2 din Lege). Daca un cetatean strain s-a casatorit sau a decedat pe teritoriul Romaniei, ofiterul de stare civila va intocmi actul de stare civila si va trimite, in termen de cinci zile de la inregistrare, un extras de pe actul respectiv organului competent al Ministerului de Interne, care il va transmite misiunii diplomatice sau oficiului consular al tarii respective acreditate in Romania (art.4 alin.4 din Lege). Legea instituie unele norme derogatorii privind comandantilor de nave si aeronave. Astfel, comandantul poate incheia casatorii numai intre persoane de cetatenie romana si numai daca nava se afla in afara apelor teritoriale ale Romaniei. Comandantul aeronavei, indiferent daca aeronava se afla in spatiul aerian al Romaniei sau al altui stat, este abilitat sa inregistreze doar nasterile sau decesele ce au loc la bordul aeronavelor (art.8 alin.4 din Lege). Altfel spus, comandantul aeronavei nu este abilitat sa oficieze casatorii la bordul aeronavei. Solutia este rationala, deoarece timpul relativ scurt al calatoriilor cu aeronave determina lipsa factorului urgenta. Conform art.8 alin.4 din Lege, evenimentul de stare civila, produs la bordul aeronavei, se inregistreaza de catre comandantul aeronavei in carnetul de drum.

In temeiul art.8 alin.6 din Lege, comandantul navei sau al aeronavei elibereaza persoanelor indreptatite o dovada cu privire la inregistrarea facuta, iar la sosirea in tara inainteaza, prin capitania portului, respectiv prin comandantul aeropolului, un extras de pe jurnalul de bord sau de pe carnetul de drum, la autoritatea administratiei publice locale a sectorului 1 al municipiului Bucuresti, care va intocmi actul de stare civila.

Textul art.8 alin.6 presupune unele observatii particulare:

In primul rand, se deduce ca, in nici o situatie comandantul navei sau al aeronavei nu intocmeste actul de stare civila in legatura cu evenimentul de stare civila produs la bordul navei sau al aeronavei, ci numai inregistreaza acel eveniment, dupa caz, in jurnalul de bord sau carnetul de drum. De fapt, aceasta conduzie se poate trage si din cuprinsul art.8 alin.5, conform caruia inregistrarile facute in jurnalul de bord sau carnetul de bord vor cuprinde toate datele necesare intocmirii actului de stare civila, ele facand dovada evenimentului pana la intocmirea actului, in conditiile prevazute de art. 6 din Lege.

In al doilea rand, art.8 alin.6 are in vedere numai ipoteza in care evenimentul se produce in timp ce nava sau aeronava se afla in afara teritoriului de stat al Romaniei. Pentru ipoteza in care nava sau aeronava se afla in apele nationale, respectiv, in spatiul aerian roman, vor fi incidente prevederile art.8 alin.l din Lege. Astfel, potrivit textului acestuia, daca nasterea sau decesul are loc intern, pe o nava sau o aeronava ori in alt mijloc de transport, in timpul calatoriei pe teritoriul Romaniei, intocmirea actului de stare civila se face la autoritatea administratiei publice a locului de coborare sau debarcare. Evident, chiar daca legea nu prevede, pentru identitate de ratiune, si in astfel de situatii, evenimentul va fi inregistrat, dupa caz, in jurnalul de bord sau carnetul de drum.

Potrivit art.8 alin.7 din Lege, in caz de mobilizare, razboi participare la misiuni de mentinere a pacii sau in scop umanitar, Ministrul Apararii Nationale desemneaza cadrele militare care inregistreaza actele si faptele de stare civila ale militarilor si ale personalului civil si le comunica autoritatilor administratiei publice competente. Deci, ofiterii de stare civila desemnati de Ministrul Apararii Nationale au competenta numai de a inregistra actele si faptele de stare civila si de a le comunica autoritatilor administratiei publice competente. Pe cale de consecinta, acestia nu sunt in drept sa intocmeasca acte de stare civila si sa elibereze certificate de stare civila.

Mentiunile pe actele de stare civila se inscriu, potrivit art.9 din Lege, in baza, dupa caz, a unui act de stare civila, a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ori a unui act administrativ si numai daca, prin acestea, se produce o modificare in statutul civil al unei persoane. Regimul juridic general al inscrierii mentiunilor in actele de stare civila este reglementat de art. 44-51 din Lege.

In temeiul art. 3 alin. 4 din Lege, ofiterul de stare civila nu poate intocmi acte de stare civila cand este parte sau declarant. In asemenea cazuri, el va delega o alta persoana, in conditiile legii, art.3 alin. 4 instituie, de fapt, un caz de incompatibilitate a ofiterului de stare civila. Textul comporta, insa, unele observatii.

In primul rand, incompatibilitatea priveste numai ofiterii de stare civila si numai pentru intocmirea actelor de stare civila. Per a contrario, cazul de incompatibilitate nu subzista in cazurile de inregistrare a actelor sau faptelor de stare civila si nici in cazurile de inscriere a mentiunilor pe actele de stare civila. De asemenea, stricto sensu, cazul nu opereaza nici in ceea ce priveste eliberarea certificatelor de stare civila. Pentru identitate de ratiune, in opinia noastra, s-ar fi impus ca incompatibilitatea sa subziste si in aceste situatii.

In al doilea rand, ofiterul de stare civila, pentru a fi incompatibil, trebuie sa fie parte sau declarant. Este parte, spre exemplu, in cazul recunosterii sau stabilirii filiatiei pe cale judecatoreasca, daca este parintele copilului sau, in cazul casatoriei, daca acesta este unul dintre soti. In schimb, este declarant, daca ofiterul de stare civila este chiar persoana obligata, potrivit art. 17 si art. 19 din Lege, sa faca declaratia de nastere sau, in temeiul art. 34, sa declare decesul unei persoane.

In al treilea rand, solutia delegarii, in astfel de situatii, a altei persoane, chiar de catre ofiterul de stare civila incompatibil, ni se pare nerationala. In opinia noastra , in astfel de cazuri, mai indicat ar fi daca delegarea altei persoane s-ar fi facut de vreo alta autoritate, impartiala, cum ar fi, spre exemplu, autoritatea ierarhica ofiterului de stare civila sau legea sa stabileasca direct persoanele care sa intocmeasca actele de stare civila.

Art.7 din Lege reglementeaza un caz de error communis facit ius. Astfel, actele de stare civila, intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate. Deci, pentru ca actele de stare civila sa fie valabile este necesar sa fie intrunite, cumulativ, urmatoarele conditii:

- sa fie vorba despre intocmirea unui act de stare civila;

- persoana sa exercite atributiile ofiterului de stare civila in mod public;

- intocmirea actului de stare civila sa se faca cu respectarea legii.

Desi art.7 din Lege se refera numai la intocmirea actelor de stare civila, se va aplica, pentru identitate de ratiune, si inregistrarii actelor si faptelor de stare civila, precum si al inscrierii mentiunilor in actele de stare civila. Se impune o astfel de concluzie, deoarece qui potest maius potest et minus.

Cat priveste competenta teritoriala a ofiterului de stare civila, in temeiul art.2 alin.2 din Metodologia nr.l/1997, acesta isi exercita atributiile numai in limita unitatii administrativ teritoriale , determinata prin lege, ori a spatiului geografic in care reprezinta misiunea diplomatica in strainatate, a navei ori aeronavei aflate in apele teritoriale si, respectiv, a spatiului aerian al Romaniei, in cazul comandantilor de nave si aeronave.

Ar fi de constatat ca Legea nr.119/1996 nu stabileste in mod expres reguli generale de competenta teritoriala, acestea deducandu-se, pe cale de consecinta, din prevederile art.3 alin.2. In schimb, Legea nr. 119/1996 reglementeaza unele excetii de la regulile de competenta teritoriala de drept comun, si anume:

- daca nasterea sau decesul are loc in tren, pe o nava sau aeronava, ori intr-un alt mijloc de transport in timpul calatoriei pe teritoriul Romaniei, intocmirea actului de stare civila se face la autoritatea administratiei publice locale a locului de coborare sau debarcare (art.8 alin.1). Legea nr. 119/1996, referindu-se la autoritatea administratiei publice locale a locului de coborare sau de debarcare, practic, nu are in vedere si acele situatii in care acest loc nu se afla in tara, iar mijlocul de transport nu se intoarce in tara. Intr-adevar, art.8 alin.6 reglementeaza situatia in care actul sau fapta de stare civila se produce in afara teritoriului tarii, dar are in vedere numai ipoteza in care mijlocul de transport este o nava sau aeronava care se intoarce in tara;

- daca actul sau faptul de stare civila are loc pe o nava sau aeronava aflata in afara teritoriului tarii, la sosirea in tara, pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al aeronavei si al extrasului de pe jurnalul de bord, respectiv de pe carnetul de drum, actul de stare civila corespunzator va fi intocmit de catre autoritatea administratiei publice locale a sectorului 1 al municipiului Bucuresti (art.8 alin.6);

- in caz de mobilizare, razboi, participare la misiuni de mentinere a pacii sau in scop umanitar, cadrele militare desemnate de Ministrul Apararii Nationale, dupa ce inregistreaza actele si faptele de stare civila respective le comunica autoritatilor administrative publice competente care vor elibera certificatele de stare civila corespunzatoare (art.8 alin.7). Practic, in astfel de situatii, exceptia opereaza numai in ceea ce priveste inregistrarea actelor si faptelor de stare civila. Intocmirea actelor de stare civila si eliberarea certificatelor de stare civila, in ipoteza prezentata, vor fi supuse regulilor de competenta teritoriala de drept comun.

5. Sanctionarea faptelor ilicite savarsite cu privire la actele de stare civila

Legea cu privire la actele de stare civila, consacra sanctiunilor pentru faptele ilicite din acest domeniu un spatiu larg in capitolul nr.VII intitulat Contraventii". Pot exista, insa, situatii exceptionale cand atributiile ofiterului de stare civila sunt indeplinite de persoane care nu au fost desemnate potrivit legii. Aplicarea regulilor in materie ar conduce in asemenea cazuri, la nulitatea absoluta a acestor acte, cu consecinte extrem de pagubitoare pentru parti, de aceea, legiuitorul intervine, de obicei, printr-o reglementare speciala, cum am vazut, in art. 7 din Legea 119/1996 care stabileste ca actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila sunt valabile chiar daca acea persoana nu avea acea calitate, astfel, acel act incheiat de o persoana necompetenta trebuie mentinut ca valabil daca acea persoana a exercitat in mod public atributiunile respective.

Sunt sanctionate penal, faptele constand in falsificarea oricarui inscris, inclusiv al unui inscris pentru dovedirea starii civile. De asemenea pot fi sanctionate penal si faptele de a declara, cu stiinta in mod inexact in fata ofiterilor de stare civila a unor date referitoare la starea civila a persoanelor, cat si omisiunea cu stiinta de a declara asemenea evenimente ofiterilor de stare civila. Pot intruni elementele constitutive ale infractiunii de fals material ori fals intelectual faptele ofiterului de stare civila care cu prilejul intocmirii actelor de stare civila inscrie cu stiinta date care nu corespund realitatii, ori care modifica cu stiinta continutul actului, precum si

inactiunile acestuia constand in neverificarea realitatii continutului declaratiei si a concordantei acesteia cu actele de identitate, certificatele de stare civila si celelalte inscrisuri prezentate.

Deosebit de faptele pentru care legea prevede sanctiuni penale, in acelasi capitol sunt prevazute sanctiuni contraventionale: detinerea fara drept a certificatului de stare civila apartinand altei persoane, nedeclararea nasterii sau a decesului in conditiile si termenele prevazute, neasigurarea securitatii si conservarii registrelor de stare civila, netrimiterea la Arhivele Statului a registrelor de stare civila, dupa trecerea termenului legal de pastrare, neinscrierea mentiunilor pe actele de stare civila, netransmiterea celui de al doilea exemplar al registrelor de stare civila la Consiliul judetean, respectiv la Consiliul General al Municipiului Bucuresti (in termenul prevazut, de 30 zile).

De asemenea, sunt considerate contraventii si se sanctioneaza ca atare comunicarea datelor de stare civila cu incalcarea dispozitiilor legii si fara aprobarea prefectului (art. 69), pierderea sau deteriorarea certificatelor de stare civila, neeliberarea de catre personalul medico-sanitar competent, in termenele legale a certificatelor medicale corespunzatoare (nastere si deces), inregistrarea actelor de stare civila cu incalcarea competentei teritoriale, nerespectarea termenului prevazut de lege pentru sesizarea politiei despre gasirea unui copil sau abandonarea acestuia intr-o unitate sanitara, etc.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de primari, persoanele imputernicite prin dispozitia Consiliului judetean sau prin ordin al Prefectului precum si de catre politisti cu atributiuni in acest domeniu in baza ordinelor M.I. cat si in baza legii cadru, Ordonanta de Urgenta nr. 2/2001. Aceste dispozitii se completeaza cu prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 84/2001 aprobata prin Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002, publicata in M. Of. nr.268/22.04.2002.