Statul de drept - consideratii preliminare si notiuni

Statul de drept - consideratii preliminare si notiuni

Antichitatea a dezvoltat ideea, intr-un interes de explicat, ca statul constituie "valoarea suprema" in fata caruia "interesul individual" se atrofiaza[1].

Tocmai de aceea Socrate a fost condamnat la moarte si, nu neaparat pentru coruperea tineretului, cat pentru faptul ca prin ideile propagate surpa puterea si religia statului.

Nevoia de ordine si masura l-a determinat pe Platon in "Republica" sa vada in stat un administrator al dreptatii, dar el nu se astepta sa existe "statul cel mai bun", ci era in cautarea "statului ideal" [2]. La baza statului de drept, in conceptia lui Platon, statea categoria "Paznicilor" formata din "Filozofii-Conducatori" ajutati de "Auxiliari", iar educatia lor presupunea de a-I invata pe "Auxiliari" sa asculte de "Conducatori", iar la randul lor pe "Conducatori" sa actioneze pentru binele statului .

Tocmai incercarea de legitimare a masurilor de educare, formare si supunere, poate extrem de profunde, nu facea insa realizabila ordinea in statul Legilor conceput de Platon.

Conducatorul atotputernic, vazut nu numai ca un administrator sau legiuitor, ci si ca un judecator si-a gasit expresia deplina in monarhia absoluta. Principis voluntas habet legis vigorem (vointa principilor pun legile in vigoare). Dimitrie Cantemir in a sa "Descriptio Moldaviae" demonstra ca puterea Domnului era nelimitata. Libertatea individului si proprietatea privata au fost la discretia monarhului absolut, care putea dispune dupa bunul sau plac, sa-I rapeasca aceasta libertate prin asa-numitele "lettres de cachet" sau sa-I confiste bunurile.

Elemente ale aparitiei statului de drept se manifesta in secolul al XVII-lea in Anglia, mai exact in 1628, prin asa-numita "Petitie a drepturilor", in care s-a inscris garantii impotriva perceperii de impozite fara aprobarea Parlamentului, a arestarilor si a confiscarilor de bunuri fara respectarea procedurii de judecata normala.

Anglia a continuat acest drum prin celebra ordonanta "Habeas corpus" (1679) prin care ofera protectie cetateanului in fata abuzului statului, astfel ca retinerea, arestarea si punerea in libertate se putea face numai de instantele de judecata. In sirul acestor reglementari succesive, ce pun temelia statului de drept, intervine "Bill-ul drepturilor" din 1688 prin care se introducea regula ca numai Parlamentul putea vota impozitele si solda militarilor, ceea ce facea ca regele sa nu mai aiba parghii de control si santaj asupra acestora, ceea ce il lipsea de posibilitatea de a aduce atingere actelor fundamentale ale statului.

Oricat ar fi de discutabile multe dintre recomandarile facute de Machiavelli "principelui" sau mult admirat Cesare Borgia, nu este mai putin adevarat, ca el este primul care a inteles in contextul nou, politic, social si filozofic, locul real in care s-a asezat structura statului. Practic el este considerat creatorul inceputurilor teoriei statului laic modern, caruia in "Principele" I-a dat de iure o justificare teoretica si juridica[4].

Revolutia franceza a ucis pentru totdeauna monarhia absoluta si in locul acesteia s-a instaurat "democratia individualista", care pune la bazele ei principiile suveranitatii nationale si ale drepturilor si libertatilor individuale[5].

Pentru apararea drepturilor si libertatilor individuale s-a proclamat principiul legalitatii prin care statul politist (fara limite legale) a fost transformat intr-un stat de drept. Principiul legalitatii consacra faptul ca statul poate da dispozitii numai pe cale generala nu si personala si ca toate actele individuale trebuie sa fie conforme cu reglementarile luate pe cale generala si impersonala. Cu alte cuvinte se proclama suprematia legii in activitatea desfasurata de stat, acesta fiind obligat sa respecte Constitutia si propriile lui legi.

De la aceasta regula exceptie au facut regimurile totalitare, fie stalinist-leniniste, national-socialiste sau fasciste, care au ridicat la rang de lege suprematia statului si pe de alta parte au golit de continut libertatile individului.

Tocmai pentru a inlatura posibilitatea exercitarii puterii in stat de astfel de forte, in numeroase Constitutii si documente internationale s-a promovat ideea necesitatii dezvoltarii si apararii libertatilor si drepturilor fundamentale ale omului, pornind de la teoria care sustinea ca exista anumite drepturi inerente naturii umane. Aceasta a constituit premisa necesara, pe langa alte conditii, pentru ca in unele tari, chiar daca numai partial, sa se poata crea o organizatie politica bazata pe elementele statului de drept.

Unul dintre reprezentantii de seama ai pozitivismului juridic Hans Helsen vedea in "statul de drept" o ordine de drept relativ centralizata, dupa care jurisdictia si administratia sunt legate prin legi, deci prin norme generale decise de catre un Parlament ales de popor cu sau fara colaborarea unui Guvern sau sef de stat aflat in varful guvernului; membrii guvernului raspund de actele lor, instantele sunt independente si anumite libertati ale cetatenilor sunt garantate, mai ales libertatea de credinta si de constiinta si libertatea de exprimare[6].

In alti termeni statul de drept nu este altceva decat "statul domniei legii", cu reflectare in propria activitate, fie in raporturile cu alte organizatii de pe teritoriul sau, fie in raporturile cu cetatenii[7]. Sintagma, cu pretentie de definitie pentru existenta unor state, o intalnim mentionata ca atare si in Constitutiile a diferite tari (Germania, Spania, Romania.) - curios, tari cu un trecut dictatorial ce au vrut sa sublinieze caracterul statului de supus al legii. Numai ca intre simplele mentiuni in art. 1 din Constitutia Romaniei si realizarea practica a acestui deziderat este o distanta egala cu cea dintre "statul cel bun" si "statul ideal" a lui Platon.