Aspecte generale privind pluralitatea de infractori

Aspecte generale privind pluralitatea de infractori.

O fapta periculoasa poate fi savarsita de catre un singur faptuitor sau de mai multi faptuitori care coopereaza impreuna, in acest din urma caz existand o pluralitate de faptuitori.

Aceeasi alternativa este posibila si in sfera activitatii lor infractionale, adica in cazul savarsirii de fapte care, potrivit legii penale, constituie infractiune, pluralitatea de faptuitori devenind, in acest caz, o pluralitate de infractori[1].

Deci, putem defini pluralitatea de infractori ca fiind situatia in care un numar de doua sau mai multe persoane au savarsit, prin eforturi conjugate, aceeasi infractiune.

Nu trebuie insa sa se faca confuzie cu pluralitatea de infractiuni. Deci in cazul pluralitatii de infractiuni, aceeasi persoana savarseste doua sau mai multe infractiuni, in cazul pluralitatii de infractori, dimpotriva, aceeasi infractiune este savarsita de doua sau mai multe persoane.

Cooperarea persoanelor la savarsirea unei anumite infractiuni este exprimata de intentia acestora de a o comite impreuna. Ea nu trebuie confundata cu conexitatea infractionala, cand intre infractiuni diferite exista, de asemenea, o anumita legatura. De exemplu, intre infractiunea principala de furt (art. 208 C.pen.) si cea subsecventa de tainuire ori favorizare (art. 221 si art. 264 C.pen.) sau intre infractiunile principale indreptate impotriva sigurantei statului si cea subsecventa de nedenuntare (art. 170 C.pen.).

Pluralitatea de infractori prezinta caractere specifice si produce anumite efecte juridice. Oricat de multi subiecti activi ar fi, unitatea infractiunii nu este influentata. Calificarea faptei, determinarea locului si timpului savarsirii acesteia si, in genere, stabilirea continutului infractiunii savarsite se rasfrang asupra tuturor faptuitorilor. Urmarea periculoasa este produsa prin cooperarea tuturor infractorilor la savarsirea infractiunii, a actiunii ce constituie elementul material al acesteia, contributia fiecareia inscriindu-se ca antecedent cauzal in procesul care a dus la producerea rezultatului. Infractiunea, fiind savarsita prin contributia tuturor infractorilor, rezulta ca raspunderea penala a acestora trebuie sa fie, in general, aceeasi. Aceasta unicitate a infractiunii, ca temei al raspunderii penale a infractorilor, face ca toate cauzele, care, in mod obiectiv, inlatura raspunderea penala (amnistia, prescriptia raspunderii penale) sau care o exclud (lipsa pericolului social concret, abrogarea incriminarii), sa produca efecte fata de toti infractorii deopotriva si in acelasi timp[2].

Sub raport criminologie, pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin pericolul social sporit pe care il prezinta, in genere, cooperarea mai multor persoane la savarsirea infractiunii. Aceasta cooperare mareste curajul si sporeste forta de actiune a infractorilor, mareste posibilitatea de a ascunde urmele infractiunii, de sustragere a infractorilor de la raspunderea penala. De aceea, pluralitatea de infractori, ca forma de criminalitate colectiva, ridica probleme specifice privind prevenirea si combaterea ei. Pe planul dreptului penal, pluralitatea de infractori justifica si face necesara, in general, o reactie mai severa fata de faptele savarsite in astfel de conditii.

Pluralitatea de infractori se poate realiza in trei forme diferite: pluralitatea naturala (necesara), pluralitatea constituita (legala) si pluralitatea ocazionala (participatia penala).

a) Pluralitatea naturala

Este o forma a pluralitatii de infractori ce exista in cazul unor infractiuni care, prin natura lor, nu pot fi savarsite decat de mai multe persoane. Apartin acestei categorii infractiunile de: subminarea puterii de stat (art. 162 C.pen.), incest (art. 203 C.pen.), bigamie (art. 303 C.pen.), adulter (art. 304 C.pen.), incaierare (art. 322 C.pen.), joc de noroc (art. 330 C.pen.) etc. Nu se cere insa ca toate persoanele sa coopereze cu vinovatie la savarsirea infractiunii. Astfel, in caz de bigamie, e posibil ca unul din parteneri sa nu stie ca are de-a face cu o persoana casatorita. Pluralitatea naturala de infractori nu este reglementata prin norme cu caracter general. Faptele cu pluralitate naturala de subiecti activi au fost special incriminate si sanctionate ca atare, in conditii specifice fiecarei infractiuni.

Ceea ce este caracteristic pluritatii naturale de infractori este faptul ca fiecare dintre acestia poate fi autor al infractiunii, alaturi de ceilalti faptuitori si raspunde de rezultatul produs[3].

b) Pluralitatea constituita

Este o forma a pluralitatii de infractori care consta in simplul fapt, incriminat prin lege, de a alcatui, forma o grupare de persoane in vederea savarsirii de infractiuni. De exemplu, complotul art. 167 alin. (1) C.pen; asocierea pentru savarsirea de infractiuni (art. 323 C.pen.), intelegerea in vederea savarsirii infractiunii de genocid (art. 357 alin. final C.pen.). Potrivit dispozitiilor legii, savarsirea vreuneia dintre infractiunile care intra in scopul asocierii sau gruparii infractorilor da nastere unui concurs de infractiuni intre aceasta si infractiunea de complot etc.

Aceasta pluralitate este creata prin vointa legiuitorului, fiindca scopul urmarit de catre cei care s-au asociat prezinta un mare pericol social (pentru savarsirea unor infractiuni). in literatura juridica s-a subliniat ca lupta impotriva fenomenului infractional trebuie sa loveasca in manifestarile infractionale chiar in forma lor embrionara, pentru ca pericolul latent pe care il prezinta aceste manifestari sa fie impiedicat de a evolua catre un rau efectiv.

In practica judiciara, aplicarea dispozitiilor legale care reglementeaza pluralitatea constituita intampina, uneori, anumite dificultati. Aceste greutati sunt determinate de faptul ca, in toate situatiile in care o infractiune este savarsita de mai multe persoane impreuna [art. 75 lit. a) C.pen., art. 192 alin. (2) C.pen., art. 197 alin. (2), lit. b) C.pen., art. 209 lit. a) C.pen., art. 269 alin. (2) C.pen. etc], dar si in cazurile prevazute in art. 167 si 323 C.pen., vom avea elemente de asociere, o vointa comuna si interese care coincid, putand fi, in cazul in care vreuna dintre infractiunile ce constituie scopul asociatiei a fost infaptuita, si in prezenta efectuarii impreuna a unor acte materiale. In asemenea situatii exista, pe langa infractiunea respectiva, savarsita in circumstante agravante, si infractiunea prevazuta in art. 167 sau art. 323 C.pen.

Prin existenta unei asocieri, in sensul art. 167 sau art. 323 C.pen., o conditie minima o reprezinta intelegerea stabilita intre membrii grupului[4] de a actiona impreuna sau, cu alte cuvinte, dorinta acestora de a se alatura "gruparii ce se alcatuieste ori s-a alcatuit, unita cu stiinta ca se urmareste o actiune ilicita comuna. Dar o asemenea intelegere o putem intalni si in cazul unor infractiuni savarsite de mai multe persoane impreuna, in sensul agravantei legale prevazute in dispozitiile sus-mentionate. De exemplu, mai multe persoane se pot intelege sa comita impreuna - prin actiuni concomitente, simultane - un furt, prevazut in art. 209 lit. a) C.pen., fara ca intelegerea lor sa caracterizeze o pluralitate constituita, dupa cum nici constatarea ca acele persoane au mai fost condamnate pentru mai multe infractiuni de acelasi gen si ca se cunosc intre ele nu poate duce la concluzia existentei unei asocieri in sensul art. 323 C.pen.

Hotararea de a actiona impreuna in scopul savarsirii de infractiuni implica in cazul formelor de pluralitate infractionala prevazute in art. 167 si 323 C.pen. rezolutia de a prepara, de a desemna mijloacele necesare pentru realizarea acelor infractiuni.

Pentru caracterizarea faptei ca fiind o pluralitate constituita, este necesara referirea la inca doua aspecte, acela al elementului programatic - adica al infractiunilor pe care gruparea si-a propus sa le savarseasca - si al duratei asocierii. Pentru existenta pluralitatii constituite nu este suficient - ca in caz de participare - ca mai multe persoane sa lucreze in intelegere pentru simpla executare a unei infractiuni, ci se cere o asociere natura sa dureze un anumit timp si cu o pronuntata coeziune, determinata de un obiectiv comun, de o conceptie unica si de o disciplina statornica intre membrii gruparii.

Deci, putem afirma ca savarsirea unei infractiuni de catre mai multe persoane impreuna - in conditiile art. 75 lit. a) C.pen. sau ale vreuneia din agravantele speciale prevazute in art. 197 alin. (2) lit. b), art. 192 alin. (2), art. 209 lit. a) C.pen., nu implica existenta unei asocieri in sensul art. 167 sau art. 323 C.pen., dupa cum si asocierea ilicita prevazuta de aceste texte poate avea o existenta autonoma, neafectata de faptul ca nu s-a comis nici una dintre infractiunile ce constituie scopul gruparii. Dar ori de cate ori savarsirea unei infractiuni de catre mai multe persoane impreuna reprezinta realizarea scopului unei asocieri de infractori in prealabil constituita, ne vom afla in fata a doua infractiuni in concurs real, aplicarea dispozitiilor art. 167 si art. 323 C.pen. fiind pe deplin compatibila cu raspunderea agravata pe care o implica savarsirea infractiunii-scop, in conditiile prevazute de art. 75 lit. a) C.pen. sau de celelalte dispozitii legale mentionate.

c) Pluralitatea ocazionala (participatia penala).

Exista aceasta forma a pluralitatii de infractori cand o infractiune prin continutul ei ilegal, se poate savarsi de o singura persoana, dar se comite in concret si ocazional de mai multe persoane, fiecare contribuind cu acte care pot, fi de natura diferita sau chiar de aceeasi natura.

In cadrul acestei forme, cooperarea mai multor persoane la savarsirea aceleiasi infractiuni este determinata, in general, de nevoia unei mai lesnicioase executari a faptei, mai ales atunci cand aceasta presupune efectuarea de operatii multiple si complexe, de exemplu in cazul infractiunii de falsificare de monede sau alte valori, art. 282 C.pen., sau reclama, datorita naturii ei concursul mai multor persoane, de exemplu infractiunea de evadare, art. 269 C.pen.