| CATEGORII DOCUMENTE |
ACTUL JURIDIC CIVIL
1. Notiune
Actul juridic civil, alaturi de faptul juridic, reprezinta izvoare ale raportului juridic civil.
Spre deosebire de faptul juridic , actul juridic este savirsit chiar cu intenția de a da nastere unui raport civil.
Exemplu autorul unui delict civil nu urmarește prin savirsirea acestui fapt producerea de efecte juridice (care constau in obligare la acoperirea prejudiciului cauzat ) in schimb autorul unui testament urmareste tocmai producerea de efecte juridice (transmiterea averii succesoriale).
Actul juridic civil reprezinta manifestarea de vointa savarsita cu intentia de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Notiunea de act juridic civil are doua acceptiuni si anume:
actul juridic, in sens de operatiune juridica (negotium);manifestarea de vointa in scopul de a produce efecte juridice,operatiunea juridica in sine.
de exemplu, manifestarea de vointa exprimata pentru incheierea unui contract de vanzare-cumparare;
actul juridic, in sens de instrument de proba (instrumentum), adica de inscris constatator al manifestarii de vointa;
de exemplu, inscrisul autentic care constata incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Legiuitorul foloseste notiunea de act juridic in ambele acceptiuni, uneori chiar impreuna, in aceeasi norma juridica.
De exemplu, in art. 1191, alin. 1, C.civ., se prevede ca: "Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata". Prima utilizare in text a notiunii de act juridic semnifica operatiunea juridica, iar notiunea de act autentic si act sub semnatura privata, semnifica instrumentul de proba, inscrisurile, care constata manifestarea de vointa.
2. Clasificarea actelor juridice civile
unilaterale(o singura parte)
1.Dupa numarul
partilor bilaterale(doua
parti)
multilaterale(m. multe parti)
a.j
dezinteresat(fara micsorarea
patrimoniului dispunatorului)
titlu gratuit (se procura un folos
patrimonial
fara obtinerea altui folos patrimonial liberalitatea(dispunatorul isi micsoreaza
patrimoniul sau)
2.Dupa scopul urmarit
la incheierea lor
(dispunatorul isi
micsoreaza patrimoniul sau) a.j. comutativ(existenta sau intinderea
prestatiilor partilor nu sunt certe)
cu titlu oneros (procura celeilalte un
folos
patrimonial in schimbl unui echivalent ) a. j aleatoriu (existenta si intinderea
prestatiilor partilor sunt certe)
a.j. constitutive (da nastere unui
drept subiectiv civil)
3.Dupa efectele pe care
le produc a.j.
translativ (transmit drepturi
subiective civile)
a.j. declarativ( constata drepturi subiective civile preexistente)
a.j
de conservare (pastrarea unui drept subiectiv
civil sau
preintimpinarea pierderii lui)
4. Dupa importanta a.j. in raport a.j de
administrare ( punerea in valoare a unui bun sau patrimoniu)
cu un bun sau un patrimoniu
a.j de dispozitie ( are ca scop iesirea unor bunuri din patrimoniu)
a.j.
consensual ( simpla manifestare a vointei partilor)
5. Dupa forma de incheiere a.j
solemn (manifestare de vointa a partilor imbraca o forma)
a.j. real (manifestarea de vointa este insotita de remiterea materala)
a.j. intre vii (efectele se produc in
timpul vietii acestora)
6. Dupa momentul producerii efectelor
a.j. pentru cauza de moarte( dupa incetarea vietii acestora)
a.j principal (existenta de sine statatoare, independenta)
7. Dupa raportul
existent
a.j accesoriu (depinde de un a.j principal)
a.j tipic sau numit ( corespunde unui
anume tip
8.Dupa reglementarea si
denumirea lor abstract de act prevazut de lege)
legala a.j atipic sau nenumit (nu se incadreaza intr-un anumit tip )
a.j cu executare imediata ( prestarea se executa instantaneu)
9. Dupa modul lor de
executare
aj cu executare succesiva (prestatie continua sau o serie de prestatii)
a.j.
pur si simplu (nu cuprind o modalitate)
10.Dupa legatura cu
modalitatile
a.j.afectat de modalitati (cuprinde o modalitate)
a.j. cauzal (valabilitatea implica analiza cauzei)
11.Dupa legatura cu
cauza (scopul)
a.j abstract(necauzal)(valabilitatea nu depinde de cauza)
a.j strict personal (nu poate fi incheiat prin reprezentant )
12.Dupa modul de
incheiere a actelor juridice civile
a.j cu reprezentare ( poate fi incheiat cu reprezentant)
a.j
subiectiv (partile determina prin vointa lor continutul lor)
13. Dupa rolul vointei
partilor in
determinarea continutului a.j a.j conditie (continutul este predeterminat de norme juridice imperative )
Actele juridice civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii, din care vor fi retinute cele reprezentative:
Dupa numarul partilor, actele juridice civile sunt:
a)-unilaterale
b)-bilaterale
c)-multilaterale.
Prin parte a unui act juridic civil se intelege persoana sau persoanele care are (au) o pozitie unitara si identica fata de interesul promovat in act:
a) actul juridic unilateral reprezinta manifestarea de vointa a unei singure parti;
de exemplu, testamentul, renuntarea la succesiune s.a.;
b) actul juridic bilateral reprezinta manifestarea de vointa concordanta, acordul de vointa, a doua parti, cu interese diferite; actul juridic bilateral tipic este contractul sau conventia;
de exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de intretinere s.a.;
c) actul juridic multilateral reprezinta manifestarea de vointa a trei sau mai multe parti cu interese contrare;
de exemplu, contractul de tranzactie cu cel putin trei parti (contractul de tranzactie este acel contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce se poate naste, prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii noi savarsite ori promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte la dreptul care este litigios sau indoielnic).
Clasificarea actelor juridice in unilaterale si bilaterale, dupa criteriul numarului partilor, nu trebuie confundata cu clasificarea contractelor in unilaterale si bilaterale, care se face in functie de criteriul continutului lor. Astfel, contractul unilateral (care este un act juridic bilateral) reprezinta contractul care da nastere la obligatii numai pentru o parte;
de exemplu, contractul de donatie (in cazul acestui contract obligatii are numai donatorul, care trebuie sa predea donatarului obiectul donat; donatarul nu are obligatii; dar cele doua parti au interese contrare, de aceea actul juridic este bilateral); contractul bilateral (sau sinalagmatic), care este tot un act juridic bilateral, reprezinta contractul care da nastere la obligatii reciproce intre parti, fiecare parte avand atat calitatea de debitor, cat si calitatea de creditor; de exemplu, contractul de arendare (in cazul acestui contract, obligatii au atat arendatorul - proprietarul bunului agricol arendat - cat si arendasul; ele sunt parti cu interese contrarii).
Importanta clasificarii consta in urmatoarele:
cercetarea validitatii actelor juridice se face diferit; in cazul actelor juridice unilaterale se cerceteaza existenta manifestarii de vointa a unei singure parti, iar in cazul actelor juridice bi sau multilaterale se cerceteaza existenta acordului de vointa a partilor;
in ceea ce priveste conditiile ce trebuie indeplinite pentru existenta viciilor de consimtamant, acestea sunt diferite; in cazul actelor bilaterale, eroarea viciaza consimtamantul numai daca este cunoscuta de catre cocontractant; la actele unilaterale aceasta problema nu se poate pune, pentru ca nu exista un cocontractant; in actele bilaterale dolul (adica inducerea in eroare) viciaza consimtamantul numai daca emana de la cocontractant, nu si de la un tert; in actele unilaterale dolul poate proveni numai de la un tert, pentru ca nu exista cocontractant;
referitor la revocarea actelor, actele bilaterale pot fi revocate prin acordul de vointa al partilor, adica in acelasi mod in care au fost incheiate (principiul simetriei de forma); actele unilaterale sunt, in principiu, irevocabile (cu unele exceptii expres prevazute de lege).
Dupa scopul urmarit la incheierea lor, actele juridice sunt:
a)-cu titlu gratuit
b)-cu titlu oneros.
a) Actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care se procura un folos patrimonial, fara ca pentru aceasta sa se urmareasca obtinerea altui folos patrimonial, in schimb;
de exemplu, contractul de donatie, contractul de depozit gratuit s.a. Actele juridice cu titlu gratuit pot fi clasificate, la randul lor in:
-acte juridice dezinteresate si
-liberalitati.
a1) Actul juridic dezinteresat este acela prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial unei persoane, fara ca prin aceasta sa-si micsoreze patrimoniul;
de exemplu, imprumutul de folosinta (comodatul).
a2) Liberalitatea este actul prin care dispunatorul mareste patrimoniul unei persoane prin micsorarea propriului patrimoniu;
de exemplu, donatia, mecenatul, legatul (Legatul este o dispozitie testamentara prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane, care la decesul sau, urmeaza sa dobandeasca cu titlu gratuit intregul sau patrimoniu sau o fractiune din acesta ori anumite bunuri determinate).
b) Actul juridic cu titlu oneros este acela prin care fiecare parte procura celeilalte un folos patrimonial in schimbul unui echivalent; deci, fiecare parte urmareste un folos patrimonial;
de exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul urmareste obtinerea pretului, iar cumparatorul obtinerea bunului.
Actele juridice cu titlu oneros se clasifica, la randul lor, in
- acte juridice comutative
-acte juridice aleatorii.
b1)Actul juridic comutativ este acela in care existenta si intinderea prestatiilor datorate de parti sunt certe si sunt sau pot fi cunoscute chiar in momentul incheierii lui.
De exemplu, in contractul de depozit remunerat, deponentul are obligatia de a plati remuneratia stabilita de parti prin contract, iar depozitarul are obligatia de a pastra lucrul si de a-l restitui deponentului asa cum au convenit partile.
b2) Actul juridic aleatoriu este acela in care existenta sau intinderea prestatiilor partilor sau numai ale uneia dintre ele depinde de un eveniment viitor si incert, de hazard; la incheierea actului juridic partile isi asuma un risc;
de exemplu, in contractul de intretinere, intretinatorul nu stie, la data incheierii contractului, daca valoarea intretinerii pe care o va presta intretinutului, pana la sfarsitul vietii acestuia va fi mai mare sau mai mica decat valoarea bunului pe care intretinutul i l-a transmis in schimb; de asemenea, nici intretinutul nu cunoaste acest lucru; intinderea prestatiilor partilor depinde de un eveniment viitor si incert, adica in acest caz, de durata vietii intretinutului.
Importanta clasificarii consta in regimul juridic diferit al celor doua categorii de acte. Astfel, in ceea ce priveste conditiile de validitate, legiuitorul impune conditii speciale pentru capacitatea de a incheia un act juridic cu titlu gratuit; de exemplu, minorul sub 16 ani nu poate dispune prin testament, iar cel care a implinit 16 ani poate dispune numai de jumatate din bunurile de care ar putea dispune daca ar fi major (art. 806 - 807, C. civ.):
in cazul actelor cu titlu oneros, obligatiile partilor si raspunderea contractuala sunt reglementate de lege cu mai multa severitate decat in cazul actelor cu titlu gratuit, deoarece, in cazul primelor, partile isi procura foloase patrimoniale reciproce, iar in cazul actelor cu titlu gratuit dispunatorul procura un avantaj, fara a primi ceva in schimb;
de exemplu, in cazul contractului de mandat, care poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dupa cum mandatarul este remunerat sau nu, in caz de culpa a mandatarului, cand mandatul este fara plata, raspunderea este mai putin severa (art. 1540, alin. 2, C. civ.);
conditiile de forma cerute la incheierea actelor cu titlu gratuit sunt mai severe;
de exemplu, contractul de donatie se incheie, sub sanctiunea nulitatii absolute, in forma solemna; testamentul este un act solemn.
Dupa efectele pe care le produc, actele juridice civile sunt
- constitutive
- translative
-declarative.
i. Actul juridic constitutiv este acela care da nastere unor drepturi subiective civile care nu au existat anterior; ele se nasc, in principiu, la data incheierii actului, care produce astfel efecte numai pentru viitor.
De exemplu, actul juridic prin care se instituie o ipoteca, actul juridic prin care se instituie un uzufruct s.a.;
ii. Actul juridic translativ este acela prin care se transmit drepturi subiective civile din patrimoniul unei persoane in patrimoniul altei persoane.
De exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie, cesiunea de creanta s.a.;
iii. Actul juridic declarativ este aceea care constata drepturi subiective civile preexistente, clarificandu-le, consolidandu-le sau definitivandu-le.
De exemplu, conventia de partaj, tranzactia s.a. Astfel, in cazul partajului, bunurile care cad in lotul unui mostenitor sunt considerate a fi in proprietatea sa, nu de la data partajului, ci de la nasterea raportului juridic, respectiv de la data deschiderii succesiunii.
Importanta clasificarii consta in urmatoarele:
in timp ce actele constitutive si translative isi produc efectele numai pentru viitor, actele declarative au efect retroactiv;
in cazul actelor constitutive si a celor declarative, intinderea drepturilor subiective civile care se dobandesc, se stabileste de catre parti; in cazul actelor translative, prin care se transmit drepturi existente, intinderea drepturilor este prestabilita, deoarece nimeni nu poate transmite mai mult decat are;
numai actele juridice translative pot constitui just titlu pentru uzucapiunea de 10 pana la 20 de ani;
numai actele translative si cele constitutive, daca sunt contracte sinalagmatice, sunt supuse rezolutiunii pentru neexecutarea obligatiilor asumate de parti.
4 Dupa importanta actului juridic in raport cu un bun sau cu un patrimoniu, actele juridice civile sunt
- de conservare
- de administrare
-de dispozitie.
a) Actul juridic de conservare este acela a carui incheiere are ca scop pastrarea unui drept subiectiv civil sau preintampinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Un asemenea act juridic implica cheltuieli minime fata de valoarea dreptului pastrat ori salvat si de aceea este intotdeauna util patrimoniului.
De exemplu, intreruperea cursului prescriptiei extinctive prin introducerea cererii de chemare in judecata preintampina pierderea dreptului la actiune care urmeaza sa se prescrie; inscrierea unei ipoteci in cartea funciara s.a.;
b) Actul juridic de administrare este acela care are ca scop punerea in valoare a unui bun sau a unui patrimoniu, fara a depasi limitele unei exploatari normale a acestora.
Punerea in valoare a unui bun, inseamna, de exemplu, culegerea fructelor (industriale sau civile), repararea imobilelor s.a.
Punerea in valoarea a unui patrimoniu inseamna gestionarea patrimoniului, ceea ce include atat acte de exploatare normala a acestuia care nu implica instrainarea de bunuri, cat si acte de dispozitie cu privire la anumite bunuri din patrimoniu, care raportate la patrimoniu, reprezinta acte de administrare. De exemplu, instrainarea unor bunuri perisabile din patrimoniu, reprezinta un act de dispozitie, raportat la aceste bunuri, dar un act de administrare raportat la patrimoniu in ansamblul sau;
c) Actul juridic de dispozitie este acela care are ca scop iesirea unor bunuri din patrimoniu, (de exemplu, prin contractul de vanzare-cumparare, de donatie) sau grevarea cu sarcini reale a acestora (de exemplu, prin contractul de ipoteca, de gaj).
Importanta clasificarii rezulta din urmatoarele:
in ceea ce priveste capacitatea de a incheia acte juridice, actele juridice de conservare pot fi incheiate de persoane capabile, cu capacitate de exercitiu restransa, dar si de persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu; de exemplu, de catre minorul sub 14 ani sau de cel pus sub interdictie judecatoreasca, pentru ca asemenea acte nu sunt susceptibile de a-l prejudicia pe incapabil; actele de administrare pot fi incheiate de persoanele capabile si de cele cu capacitate de exercitiu restransa, fara incuviintarea ocrotitorului legal, cu conditia ca acestea sa nu fie lezionare pentru minor; pentru incapabili ele se incheie de reprezentantul legal al acestora, fara sa aiba nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare; actele de dispozitie pot fi incheiate de persoanele cu capacitate de exercitiu deplina, de minorii cu capacitate de exercitiu restransa, dar cu incuviintarea ocrotitorului legal si a autoritatii tutelare; pentru incapabili actele de dispozitie se incheie de reprezentantul lor legal cu incuviintarea autoritatii tutelare;
referitor la reprezentarea conventionala, actele juridice de dispozitie care se incheie prin reprezentant (mandatar) presupun existenta unui mandat special; celelalte acte juridice pot fi incheiate de mandatarul care are mandat general.
5.Dupa modul lor de formare, actele juridice civile sunt
- consensuale
- solemne
- reale.
a) Actul juridic consensual este acela care se incheie valabil prin simpla manifestare de vointa a partilor, fara sa fie necesara indeplinirea vreunei formalitati.
De exemplu, conform art. 1295, alin. 1, C. civ., contractul de vanzare-cumparare se incheie intre parti si proprietatea asupra lucrului vandut se transfera de la vanzator la cumparator, de indata ce partile si-au dat acordul asupra lucrului si asupra pretului, chiar daca lucrul inca nu s-a predat si pretul inca nu s-a platit. Acesta este principiul consensualismului. Majoritatea actelor juridice civile sunt consensuale. Actul juridic consensual reprezinta regula.
b) Actul juridic solemn este acela care se incheie valabil numai atunci cand manifestarea de vointa a partilor imbraca o anumita forma, expres prevazuta de lege.
De exemplu, testamentul olograf este un act solemn, pentru ca el se incheie valabil numai daca este scris in intregime, semnat si datat de mana testatorului (art. 859, C. civ.); de asemenea, contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect un teren este un act solemn, pentru ca este valabil incheiat numai daca imbraca forma autentica (a inscrisului notarial). Numai anumite acte juridice sunt solemne. Deci actul juridic solemn reprezinta exceptia. Nerespectarea formei stabilite de lege pentru actele solemne, care este o conditie de validitate a acestora, este sanctionata cu nulitatea.
c) Actul juridic real este acela care nu se incheie valabil decat daca manifestarea de vointa a partilor este insotita de remiterea materiala a lucrului care face obiectul actului juridic.
De exemplu, contractul de depozit, contractul de imprumut etc.
Importanta clasificarii rezulta din urmatoarele:
nerespectarea conditiilor de forma cerute pentru incheierea unui act solemn se sanctioneaza cu nulitate absoluta; actele nesolemne sunt valabile indiferent de forma adoptata de parti;
daca un act juridic solemn se incheie prin mandatar (reprezentant conventional), imputernicirea data acestuia trebuie sa imbrace tot forma solemna, conform principiului simetriei de forma a actelor juridice; de asemenea, conform aceluiasi principiu, modificarea unui act solemn se poate face tot printr-un act solemn (de exemplu, eliminarea unei dispozitii dintr-un testament olograf se poate face numai daca sunt indeplinite conditiile de forma cerute pentru incheierea testamentului olograf - scris, semnat si datat de mana testatorului);
regulile de proba difera in functie de categoria din care face parte actul juridic; de exemplu, actele juridice solemne care sunt nule pentru ca nu s-a respectat forma ceruta de lege la incheierea lor, nu pot fi probate cu nici un mijloc de proba, chiar daca partile pretind ca si-au dat consimtamantul.
6-Dupa momentul in care isi produc efectele, actele juridice sunt:
-acte juridice intre vii
- acte juridice pentru cauza de moarte.
a) Actul juridic intre vii (inter vivos) este acela care se incheie fara a avea in vedere moartea partilor si ale carui efecte se produc in timpul vietii acestora;
de exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie.
b) Actul juridic pentru cauza de moarte (mortis cauza) este acela care se incheie in considerarea mortii autorului lui si ale carui efecte se produc dupa incetarea din viata a acestuia;
de exemplu, testamentul.
Importanta clasificarii reiese din aceea ca actele juridice pentru cauza de moarte au un regim juridic distinct. Astfel, acestea sunt reglementate detaliat de lege, adica sunt acte juridice tipice sau numite, pe cand actele juridice intre vii pot fi si atipice sau nenumite, nu numai tipice. Actele juridice pentru cauza de moarte sunt supuse unor conditii mai restrictive in ceea ce priveste capacitatea partilor, comparativ cu cele intre vii; de asemenea, ele se incheie, ca regula, in forma solemna, pe cand actele juridice intre vii sunt, ca regula, consensuale.
7-Dupa raportul existent, actele juridice sunt
- principale
- accesorii.
a) Actul juridic principal este acela care are o existenta de sine statatoare, independenta. Majoritatea actelor juridice sunt principale.
b) Actul juridic accesoriu este acela care depinde de un act juridic principal. De exemplu, contractul de ipoteca depinde de contractul principal de imprumut.
Importanta clasificarii consta in aceea ca validitatea actelor juridice accesorii se apreciaza nu numai in raport de propriile elemente, ca in cazul actelor juridice principale, ci si in functie de validitatea actului juridic principal, conform principiului accesoriul urmeaza soarta principalului. De exemplu, incetarea actului juridic principal va atrage si incetarea actului juridic accesoriu (nu insa si invers).
8-Dupa reglementarea si denumirea lor legala, actele juridice sunt tipice sau numite si atipice sau nenumite.
a) Actul juridic tipic sau numit este acela care corespunde unui anumit tip abstract de act prevazut de actele normative civile si care poarta o anumita denumire;
de exemplu, contractul de vanzare-cumparare, de donatie, testament etc.
b) Actul juridic atipic sau nenumit este acela care nu se incadreaza in vreun tip abstract de act prevazut de lege, fiind incheiat de parti potrivit vointei si intereselor lor, conform principiului consensualismului si al libertatii actelor juridice;
de exemplu, contractul de intretinere.
Importanta clasificarii consta in determinarea regulilor aplicabile acestor categorii de acte juridice. Astfel, principalele acte juridice tipice, dispozitiile supletive care reglementeaza actul juridic abstract din care fac parte, sunt aplicabile in mod automat, daca nu au derogat de la ele, fara a fi necesara reproducerea lor in continutul actelor. Pentru actele juridice atipice se aplica regulile stabilite de parti, iar daca au lasat aspecte nereglementate, se aplica regulile generale din materia obligatiilor si nu normele juridice care reglementeaza acte juridice tipice asemanatoare.
In masura in care sunt reglementate de lege, actele juridice atipice pot deveni tipice. De exemplu, contractul de sponsorizare (Legea 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificarile ulterioare).
9-Dupa modul lor de executare actele juridice sunt:
-acte cu executare imediata (dintr-o data)
-acte cu executare succesiva.
a) Actul juridic cu executare imediata este acela care are ca obiect una sau mai multe prestatii care se executa instantaneu, dintr-o data.
De exemplu, in cazul contractului de vanzare-cumparare, vanzatorul transmite cumparatorului dreptul de proprietate asupra lucrului vandut in momentul realizarii acordului de vointa, precum si bunul care face obiectul contractului, iar cumparatorul plateste pretul. Prin vointa partilor contractul de vanzare-cumparare se poate transforma intr-un contract cu executare succesiva, daca s-a convenit plata pretului in rate.
b) Actul juridic cu executare succesiva este acela in care obligatiile partilor, sau cel putin al uneia dintre ele, se executa in timp, fie printr-o prestatie continua, pe toata durata contractului, fie printr-o serie de prestatii repetate la anumite intervale de timp.
De exemplu, in cazul contractului de locatiune, obligatia locatorului de a asigura locatarului folosinta bunului dat in locatiune pe toata durata contractului este o prestatie continua, iar obligatia locatarului de a plati lunar chiria este o prestatie repetata.
Importanta clasificarii rezulta din stabilirea sanctiunii in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale sau a executarii lor necorespunzatoare si din determinarea efectelor nulitatii; astfel, in cazul contractelor cu executare imediata, sanctiunea este rezolutiunea, iar in cazul contractelor cu executare succesiva, sanctiunea este rezilierea (Rezolutiunea este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic cu executare imediata, constand in desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului; rezilierea, ca si rezolutiunea, este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic, de data aceasta, cu executare succesiva, constand in desfiintarea acestuia pentru viitor). Efectele nulitatii se produc atat pentru trecut, cat si pentru viitor, in cazul contractelor cu executare imediata si numai pentru viitor, in cazul contractelor cu executare succesiva. (Nulitatea este o sanctiune civila care intervine in cadrul incheierii unor acte juridice cu nerespectarea conditiilor de validitate impuse de lege).
10-Dupa legatura lor cu modalitatile
- acte juridice pure si simple
- acte afectate de modalitati
Pur si simplu este actul civil care cuprinde o modalitate ( termen , conditie , sarcina,)
De exemplu acceptarea ori renuntarea la mostenire
Afectat de modalitati este actul civil care cuprinde o modalitate
De exemplu : contractual de asigurare , donatia cu sarcini , vinzarea cumpararea cu clauza de intretinere- in care e present termenul.
Importanta clasificarii
-validitatea si producerea efectelor actelor afectate de modalitati este influentata de respective modalitate
- 11 -Dupa criteriul legaturii cu cauza
-cauzale
-abstracte
Cauzal este actul juridic a caruivalabilitate implica analiza cauzei ori scopului ( daca scopul este imoralactul juridic este lovit de nulitate)
Abstract(necauzal) este actul juridic civil care este detasat de elementul cauza , valabilitatea sa neimplicind analiza acestui element
Sunt abstracte actele juridice constatate prin titluri de valoare-inscrisuri care incorporeaza operatiuni juridice (obligatiunea CEC)
Importanta clasificarii
-validitatea actelor juridice si regimul probator prezinta particularitati
12- Dupa modul de incheiere a actelor juridice civile, acestea sunt:
- acte juridice strict personale
- acte juridice prin reprezentare.
a) Actul juridic strict personal este acela care, prin natura sa sau potrivit legii, nu poate fi incheiat prin reprezentare;
de exemplu, casatoria, testamentul.
b) Actul juridic prin reprezentare este acela care poate fi incheiat nu numai personal, ci si prin intermediul unui reprezentant.
Regula este ca actele juridice se pot incheia prin reprezentare. Actele juridice strict personale (intuitu personae) reprezinta exceptia.
Importanta clasificarii reiese din aprecierea validitatii incheierii acestor categorii de acte. Astfel, actele strict personale nu pot fi incheiate decat de persoanele fizice, expres prevazute de lege, sub sanctiunea nulitatii. Validitatea actelor juridice incheiate prin reprezentant se va determina si in functie de persoana reprezentantului.
13-Dupa rolul vointei partilor in determinarea continutului actelor juridice, acestea sunt
-acte juridice subiective
-acte juridice conditie.
a) Actul juridic subiectiv este acela prin care partile determina, prin vointa lor, continutul lui, putand deroga de la normele juridice dispozitive, care il reglementeaza. Majoritatea actelor juridice civile fac parte din aceasta categorie;
b) Actul juridic conditie este acela in care manifestarea de vointa a partilor are doar rolul de a incheia un act juridic, al carui continut este predeterminat de norme juridice imperative, de la care partile nu pot deroga. Deci incheierea actului juridic este doar conditia necesara pentru ca un anumit statut legal sa devina aplicabil partilor.
De exemplu, incheierea casatoriei, incheierea unei adoptii, recunoasterea de paternitate s.a.
Importanta clasificarii consta in aprecierea conditiilor de validitate a manifestarii de vointa a partilor. Astfel, in cazul actelor juridice conditie, prin vointa partilor, nu se poate deroga de la reglementarea lor legala; de exemplu, actul juridic de casatorie nu poate fi un act afectat de modalitati, sub sanctiunea nulitatii absolute. In cazul actelor juridice subiective, partile pot deroga de la normele juridice dispozitive. Actele juridice conditie sunt intotdeauna tipice (numite), pe cand cele subiective pot fi si atipice (nenumite).
Subiect (18) Conditiile actului juridic civil.Notiune si clasificare.Capacitatea.
CLASIFICAREA CONDITIILOR ACTULUI JURIDIC
de fond(cind privesc continutul actului juridic civil);
1.In functie de aspectul
la care se refera
de forma(cind se refera la modalitatea de exteriorizare a vointei);
esentiale(cerute
pentru valabilitatea actului);
2.In functie de
obligativitatea sau
neobligativitatea lor
neesentiale(numite si intimplatoare,care pot lipsi,fara ca prin aceasta , sa fie afectata
valabilitatea actului juridic)
c.
generale(care privesc toate actele juridice);
3.In functie de sfera
actelor juridice civile
pe care le au in vedere
c. speciale(care au in vedere numai anumite categorii de acte juridice civile)
Conditiile actului juridic civil
Definitie.
Conditiile actului juridic civil reprezinta elementele componente ale acestuia. Unele elemente sunt esentiale, in absenta carora actul juridic nu poate exista, iar altele sunt neesentiale. Exista trei categorii de conditii, care se intrepatrund si se conditioneaza intre ele si anume: conditii de formare a actului juridic civil, conditii de validitate si conditii de eficacitate.
Conditiile de formare, validitate si eficacitate ale actului juridic civil
Conditiile de formare ale actului juridic civil constau in:
manifestarea de vointa a partilor, adica exprimarea consimtamantului lor in vederea incheierii actului juridic;
existenta obiectului asupra caruia partile si-au manifestat consim-tamantul.
Indeplinirea celor doua conditii conduce la formarea actului juridic civil. Dar un asemenea act juridic, desi format, poate sa nu fie si valabil. De exemplu, daca un minor de 13 ani a incheiat in act juridic de dispozitie, un contract de vanzare-cumparare avand ca obiect o bicicleta, acel act juridic este format, dar nu este valabil, pentru ca minorul nu avea capacitatea de a incheia asemenea acte juridice.
Conditiile de validitate a actului juridic sunt cele prevazute de lege sau stabilite de parti pentru formarea sa valabila, astfel incat sa poata produce toate efectele ce ii sunt specifice. Conditiile de validitate includ conditiile de formare a actului juridic. Conditiile de validitate esentiale a actului juridic civil sunt:
capacitatea partilor de a incheia actul juridic;
consimtamantul partilor;
obiectul actului juridic;
cauza actului juridic;
forma actului juridic, in actele juridice solemne.
Un act juridic care indeplineste toate conditiile de formare si de validitate poate sa nu produca imediat toate efectele, adica este posibil sa nu fie eficace. De exemplu, testamentul care este format si valabil incheiat nu-si produce efectele decat incepand cu data deschiderii succesiunii, care coincide cu data mortii partii care l-a incheiat. Deci, pentru a fi eficace, actul juridic trebuie sa indeplineasca o conditie suplimentara, si anume faptul mortii.
Conditiile de eficacitate ale actului juridic civil sunt acelea de care depinde producerea efectelor unui act format si valabil incheiat. De regula, daca un act juridic este valabil incheiat, el este si eficace, adica isi produce efectele specifice. Deci in conditiile de eficacitate - sunt incluse si conditiile de validitate. Dar, in anumite situatii, legea sau partile leaga eficacitatea actului juridic de indeplinirea unor conditii suplimentare si anume:
conditiile legale de eficacitate, care se refera,
de exemplu, la vanzarea de lucruri viitoare (art. 965, alin. 1, C. civ.), cand actul juridic nu-si produce efectele daca lucrul nu exista efectiv in viitor si vanzarea lucrurilor de gen, cand de individualizarea lucrului se leaga efectele actului juridic;
conditiile voluntare de eficacitate, stabilite prin vointa partilor, care se refera la termen si conditie - ca modalitati ale actului juridic civil.
In continuare vor fi analizate conditiile de formare si de validitate ale actului juridic civil, precum si modalitatile actului juridic civil, care reprezinta conditii de eficacitate ale acestuia.
4. Conditiile de formare si de validitate ale actului juridic
1. Capacitatea
Capacitatea civila este aptitudinea generala de a fi titular de drepturi si obligatii. Capacitatea civila are in componenta sa
- capacitatea de folosinta
- capacitatea de exercitiu.
Capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei fizice si a persoanei juridice de a avea drepturi si obligatii.
Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei fizice si a persoanei juridice de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, incheind acte juridice civile.
Capacitatea de a incheia acte juridice civile consta deci in aptitudinea subiectelor de drept - a persoanei fizice si a persoanei juridice - de a deveni titulare de drepturi si obligatii civile. Prin urmare, capacitatea de a incheia acte juridice civile o au persoanele fizice si persoane juridice cu capacitate de exercitiu.
Conform art. 949, C. civ. poate contracta, (in general, poate incheia acte juridice) orice persoana fizica care nu este declarata incapabila prin lege. Sunt incapabili, potrivit art. 950, C. civ., minorii, interzisii judecatoresti si, in general, toti aceia carora legea le-a prohibit anumite acte juridice. Persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu, adica minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti nu pot incheia acte juridice decat prin reprezentare; persoanele fizice cu capacitate de exercitiu restransa, adica minorii intre 14 - 18 ani, pot incheia acte juridice numai cu aprobarea ocrotitorilor legali, si in anumite cazuri, si a autoritatii tutelare.
Capacitatea persoanei juridice de a incheia acte juridice civile este conditionata de respectarea principiului specialitatii de folosinta a persoanei juridice; aceasta inseamna ca nu este suficient ca persoana juridica sa aiba capacitate de exercitiu, adica organele sale de conducere desemnate sa poata incheia acte juridice, ci este necesar si ca actele juridice incheiate sa se incadreze in specificul activitatii pe care o desfasoara, in vederea atingerii scopului pentru care a fost creata. (Capacitatea civila a fost analizata in cadrul raportului juridic civil, la "Capacitatea subiectelor raportului juridic civil". Cele aratate acolo sunt valabile si in ceea ce priveste capacitatea partilor de a incheia acte juridice civile).
Subiect (19) Consimtamintul.Legatura cu vointa juridica.Conditiile de valabilitate a
consimtamintului.
2. Consimtamantul
1) Definitie. Consimtamantul are doua acceptiuni.
Intr-o prima acceptiune, prin consimtamant se intelege manifestarea de vointa, prin care o parte isi exprima hotararea de a incheia un act juridic.
In a doua acceptiune, consimtamantul desemneaza acordul de vointa al partilor actului juridic civil. Notiunea de consimtamant este utilizata in legislatie si in practica judiciara in ambele acceptiuni, predominand, totusi, cea de a doua.
2) Legatura cu vointa juridica
Incheierea unui act juridic este determinata de nevoile materiale si culturale ale subiectului de drept. Aceste nevoi, reflectate in constiinta lui, genereaza motivele incheierii actului juridic. Cand subiectul de drept selecteaza motivul determinant, el ia hotararea de a incheia actul juridic, care apare ca un mijloc de satisfacere a nevoilor sale. Acest proces de formare a vointei juridice are o natura interna; este ceea ce se numeste vointa interna sau reala. Pentru a produce efecte juridice, vointa trebuie sa fie exteriorizata, sa se manifeste in exterior, astfel incat sa poata fi cunoscuta de alte persoane; ea se numeste vointa declarata. Vointa juridica are doua elemente: vointa interna sau reala si vointa declarata. Consimtamantul exista din momentul in care vointa interna a fost exteriorizata, a devenit o vointa declarata.
Corelatia dintre vointa interna si vointa declarata
De regula, vointa declarata corespunde vointei interne, reale a subiectului de drept. Deci, exista concordanta intre vointa interna si cea declarata. In anumite situatii, insa, vointa declarata nu exprima vointa interna, reala. Se pune problema care dintre cele doua elemente ale vointei va avea prioritate. Pentru solutionarea problemei s-au formulat doua conceptii.
Conform conceptiei subiective, prioritate trebuie data vointei interne, pentru ca vointa interna reprezinta vointa reala a partilor; efectele actului juridic depind de ceea ce partile au urmarit in mod real si nu de modul in care si-au exteriorizat vointa.
Conform conceptiei obiective, prioritate trebuie acordata vointei declarate, pentru ca numai vointa declarata poate fi cunoscuta cu certitudine si numai in acest mod se poate asigura securitatea circuitului civil.
Ambele conceptii prezinta inconveniente. In principiu, asa cum se desprinde din mai multe texte ale Codului civil, se da prioritate vointei interne, reale a partilor.
De exemplu, conform art. 977, C. civ., "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al terenurilor". (a se vedea si articolele 1175 si 953, C. civ.).
Exista insa si situatii cand se da prioritate vointei declarate si nu vointei reale a partilor si anume atunci cand se pune problema securitatii si stabilitatii raporturilor juridice civile.
De exemplu, conform art. 1191, alin. 2, C. civ., nu se poate admite proba cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris, desi este posibil ca vointa declarata si consemnata in inscris sa nu corespunda vointei interne, reale a partilor.
3) Conditiile de valabilitate a consimtamantului
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa provina de la o persoana cu discernamant;
sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice;
sa fie exteriorizat;
sa nu fie viciat.
a#Consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant.
Discernamantul consta in aptitudinea psihica a persoanei fizice de a intelege semnificatia faptelor sale, de a discerne intre ceea ce este licit si ilicit. Capacitatea de incheia acte juridice civile trebuie sa existe in momentul formarii actului juridic. Capacitatea nu se confunda cu discernamantul. In timp ce capacitatea este o stare de drept, recunoscuta de lege oricarei persoane, discernamantul este o stare de fapt, a carui existenta se apreciaza de la caz la caz, in functie de imprejurari. Se prezuma ca persoanele capabile au discernamant. Este posibil, totusi, ca o persoana capabila care se gaseste in anumite situatii speciale, de exemplu, este sub hipnoza, in stare avansata de ebrietate etc., sa fie lipsita vremelnic de discernamant. De asemenea, este posibil sa se faca dovada ca o persoana incapabila a actionat cu discernamant.
De exemplu, in materia raspunderii civile delictuale, minorul este tras la raspundere daca se dovedeste ca a actionat cu discernamant, indiferent de varsta sa, adica indiferent daca este lipsit de capacitate de exercitiu sau are capacitate de exercitiu restransa. De altfel, exista o prezumtie relativa ca minorul care a implinit 14 ani are discernamant. Regula este ca sunt lipsite de discernamant persoanele fizice care datorita varstei fragede sau starii de alienatie sau debilitate mintala nu au reprezentarea consecintelor juridice ale actului juridic pe care il incheie.
Problema discernamantului nu se pune in cazul persoanei juridice, deoarece actele juridice civile ale acesteia sunt incheiate de organele sale, care sunt persoane fizice cu capacitate deplina de exercitiu si care se presupune ca au discernamant. Lipsa discernamantului la incheierea unui act juridic este sanctionata cu nulitatea relativa a actului astfel incheiat.
b#Consimtamantul trebuie sa fie dat cu intentia de a produce efecte juridice.
Din chiar definitia actului juridic reiese ca manifestarea de vointa, adica exprimarea consimtamantului, se face cu intentia de a produce efecte juridice.
Lipseste intentia de a produce efecte juridice in anumite situatii:
cand consimtamantul a fost dat in
gluma,
-din prietenie,
-curtoazie sau
-pura complezenta (serviabilitate, amabilitate):
In gluma. De exemplu, un horticultor vinde in fiecare an intreaga sa productie de mere la trei persoane. In 2003, cand a venit unul dintre cei trei si a vazut merele i-a spus: "Merele tale sunt atat de frumoase anul acesta, ca le cumpar imediat pe toate". Horticultorul, tinand seama de cele spuse de primul cumparator le-a spus celorlalti doi ca nu mai are mere de vanzare. Cand cel care a spus ca le cumpara pe toate a venit sa ia merele a incarcat o treime, ca de obicei. Horticultorul i-a spus ca le-a vrut pe toate; cumparatorul i-a replicat ca a facut doar o gluma.
Din prietenie. De exemplu, X il sfatuieste pe prietenul sau sa cumpere actiunile firmei A, pentru ca o sa creasca foarte mult. Acesta le cumpara si pierde tot. El nu il poate trage la raspundere pe X, pentru ca acesta i-a dat un sfat prietenesc, fara intentia de a produce efecte juridice.
Din curtoazie. De exemplu, X se ofera sa-l duca pe Y la aeroport cu masina sa. Pe drum masina se strica si Y pierde avionul. Ulterior, Y ii cere lui X sa-i plateasca contravaloarea biletului de avion. Acesta se apara spunand ca din curtoazie l-a dus cu masina, nu pentru ca a incheiat un contract de transport cu acesta.
Din pura complezenta. De exemplu, X se ofera sa-i cumpere bilet de tren lui Y, pentru ca avea si alte treburi la agentia de voiaj. Uita sa cumpere biletul si Y nu pleaca la timp, astfel incat pierde termenul pentru incheierea unui contract comercial foarte important. El nu-l poate trage la raspundere pe X, pentru ca el din complezenta s-a oferit sa-i cumpere biletul).
cand consimtamantul a fost dat cu o rezerva mintala, cunoscuta de destinatarul acesteia;
exista rezerva mintala atunci cand subiectul de drept face o declaratie pur aparenta de vointa, cu intentia reala de a nu voi ceea ce a exprimat; daca cel caruia i-a fost adresata aceasta declaratie stie ca autorul ei si-a manifestat o vointa pe care nu o are in realitate, actul este lovit de nulitate absoluta, pentru ca nu a existat intentia de a produce efecte juridice;
daca destinatarul declaratiei de vointa nu cunoaste rezerva mintala a autorului ei, atunci aceasta rezerva este fara relevanta; actul juridic se incheie si consecintele aparentei create le suporta autorul declaratiei de vointa;
de exemplu, daca tatal ii vinde fiicei lui o pictura foarte scumpa, in scopul de a o sustrage de la urmarirea creditorilor, fara a avea intentia reala de a-i transmite fiicei dreptul de proprietate asupra picturii, dorind sa ramana el proprietar si fiica stie, contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta pentru ca el nu exista in realitate. (Este vorba de o simulatie sub forma fictivitatii). Daca fiica nu stie, inseamna ca tatal si-a exprimat consimtamantul sub o rezerva mintala; contractul astfel incheiat este valabil, fiica putand solicita predarea bunului, ce face obiectul contractului.
cand consimtamantul a fost dat sub o conditie pur potestativa din partea celui care se obliga;
de exemplu, iti vand casa, daca vreau;
cand consimtamantul dat este prea vag;
de exemplu, puloverele din magazinul dvs. sunt foarte frumoase si o sa trec in zilele urmatoare sa cumpar unul.
Exprimarea consimtamantului, la incheierea unui act juridic, fara intentia de a produce efecte juridice, conduce la nulitatea absoluta a actului juridic astfel incheiat. Din momentul ce partile nu au avut vointa reala de a stabili raporturi juridice intre ele, actul juridic incheiat nu trebuie sa produca nici un efect.
c#Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat
Vointa declarata in sensul incheierii unui act juridic, adica exprimarea consimtamantului, in principiu, nu necesita respectarea unor conditii de forma. In aceasta situatie se aplica principiul consensualismului, conform caruia partile au libertatea de a alege formele de exteriorizare a vointei interne in sensul incheierii unui act juridic; simpla manifestare de vointa a partilor conduce la incheierea valabila a actului juridic.
Manifestarea de vointa poate fi
-expresa (directa) sau
-tacita (indirecta).
Este expresa cand ajunge la cunostinta cocontractantilor si tertilor in mod nemijlocit, prin procedee directe: in scris, verbal, prin semne, prin fapte concludente;
de exemplu, cumparatorul indica vanzatorului produsul pe care doreste sa-l cumpere, cu degetul. Manifestarea de vointa expresa printr-un fapt concludent este, de exemplu, instalarea unui tonomat de cafea sau de bauturi racoritoare sau a posturilor de telefonie publica ori stationarea unui taxi intr-o statie de taximetre. Manifestarea de vointa este tacita, cand se exteriorizeaza prin mijloace nesusceptibile de a o transmite direct cocontractantilor si tertilor, dar care permit deducerea ei cu certitudine;
de exemplu, mostenitorul care vinde un bun din masa succesorala accepta tacit mostenirea (art. 691, C. civ.).
Indiferent daca manifestarea de vointa este expresa sau tacita, ea produce aceleasi efecte juridice; unele acte juridice pot fi incheiate valabil fie printr-o manifestare de vointa expresa, fie tacita;
de exemplu, acceptarea succesiunii, care poate fi sau expresa sau tacita (art. 689, C. civ.).
Exista insa si acte juridice care nu pot fi incheiate valabil decat daca manifestarea de vointa este expresa.
De exemplu, actele juridice solemne nu pot fi incheiate decat in formele expres stabilite de lege. Testamentul olograf, care este un act solemn, se incheie valabil daca este scris in intregime, semnat si datat de mana testatorului.
S-a pus problema daca tacerea are valoare juridica; in principiu, tacerea, prin ea insasi, desprinsa din contextul unor anumite imprejurari, nu este producatoare de efecte juridice. Prin natura ei, tacerea este echivoca (creeaza indoiala, este susceptibila de interpretare); ea nu permite dezvaluirea vointei interne a persoanei fizice in cauza, astfel incat nu poate fi considerata manifestare de vointa pozitiva ori negativa. In mod exceptional, in functie de anumite imprejurari, tacerea poate valora manifestare de vointa pozitiva si anume:
atunci cand legea prevede in mod expres acest lucru;
de exemplu, in cazul tacitei relocatiuni prevazute de art. 1437, C. civ.;
atunci cand din raporturile juridice anterioare dintre parti reiese ca tacerea echivaleaza cu exprimarea consimtamantului;
de exemplu, tacerea clientului obisnuit al unui furnizor de ziare, care ii aduce in fiecare zi pachetul si il lasa intr-un loc prestabilit de parti, echivaleaza manifestarea de vointa pozitiva din partea clientului;
atunci cand tacerea produce efecte juridice conform uzantelor, obiceiului; de exemplu cand comerciantul X expediaza comerciantului Y la inceputul fiecarei luni mostre dintr-o marfa si X tace; conform uzantelor din domeniul respectiv, tacerea valoreaza manifestare de vointa pozitiva in sensul incheierii actului juridic, astfel incat Y, la sfarsitul lunii ii furnizeaza marfa.
d#Consimtamantul trebuie sa fie neviciat (adica alterat prin viciu de consimtamint)
Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa fie exprimat in mod liber si in cunostinta de cauza, adica sa fie neviciat. In procesul de formare al consimtamantului, subiectul de drept analizeaza avantajele si dezavantajele incheierii actului juridic, ia in considerare consecintele economice si juridice ale acestuia, selecteaza motivul determinant pentru incheierea actului si apoi ia hotararea de a incheia actul juridic. Daca aceste premise sunt false, ca urmare a reprezentarii gresite a realitatii percepute de subiectul de drept (eroarea), a unei erori provocate (dol) sau datorita constrangerii la care a fost supus acesta in vederea incheierii actului juridic (violenta), consimtamantul nu este liber exprimat, ci viciat prin eroare, dol sau violenta (art. 953, C. civ.). Deci, consimtamantul este exprimat, dar este alterat de anumite vicii, numite vicii de consimtamant. Acestea sunt eroarea, dolul si violenta, la care se adauga si leziunea, prevazuta in mai multe texte ale Codului civil (art. 951, 1157 - 1165).
Subiect (20) Eroarea actului juridic civil.
EROAREA.CLASIFICARE
e. de fapt(reprezentare falsa a realitatii unor situatii de fapt la
incheierea a.j)
1.Dupa natura realitatii
eronat reprezentate
e. de drept(falsa reprezentare a existentei sau continutului normei juridice)
asupra
naturii a.j.(credinta ca incheie un alt a.j)
e. obstacol(vointa partilor a.j nu
se poate intilni)
asupra identitatii fizice a obiectului(se crede ca
este vorba de alt bun)
2.Dupa gravitatea
erorii
e.
substantei a.j (vicii ascunse ale obiectului)
e. viciu de consimtamint
e. asupra persoanei(cind o persoana se substituie)
e. indiferenta(reprezentarea gresita a realitatii)
e. Viciile de consimtamant
1. Eroarea
Notiune. Eroarea consta intr-o falsa reprezentare a realitatii, intr-o perceptie gresita cu privire la anumite imprejurari legate de incheierea unui act juridic.
Eroarea se poate produce in momentul formarii consimtamantului, in momentul exprimarii consimtamantului, precum si in momentul transmiterii sau al interpretarii lui. Eroarea in exprimarea sau transmiterea consimtamantului nu afecteaza validitatea actului juridic, cel in eroare suportand consecintele.
De exemplu, daca un comerciant afiseaza un pret inferior celui real, din eroare, si vinde produsul, el nu poate solicita desfiintarea contractului pe acest motiv. De asemenea, daca un comerciant vrand sa expedieze o oferta unui client, o pune intr-un plic adresata altuia si acesta accepta oferta, contractul incheiat este valabil, el neputand invoca eroarea pentru desfiintarea contractului. Cand consimtamantul exprimat este neclar, destinatarul lor il poate interpreta gresit, din eroare. O asemenea eroare, in principiu, nu afecteaza validitatea actului juridic incheiat.
Eroarea in formarea consimtamantului daca priveste un element determinant pentru incheierea actului juridic, conduce la desfiintarea actului juridic.
Clasificare. Eroarea in formarea consimtamantului poate fi clasificata astfel:
dupa natura realitatii eronat reprezentate:
eroare de fapt;
eroare de drept.
Eroarea de fapt consta intr-o reprezentare falsa a realitatii unor situatii de fapt, legate de incheierea unui act juridic.
Eroarea de drept consta in falsa reprezentare a existentei sau continutului unei norme juridice, legate de incheierea unui act juridic.
In ceea ce priveste recunoasterea erorii de fapt ca viciu de consimtamant exista un punct de vedere unitar in literatura de specialitate. Referitor la eroarea de drept, exista doua opinii. Astfel, unii autori considera ca eroarea de drept nu poate constitui viciu de consimtamant, deoarece legiuitorul prezuma ca legea este cunoscuta de toata lumea si nimeni nu poate invoca necunoasterea ei, conform principiului nemo censetur ignorare legem. Dupa alti autori, a caror opinie este majoritara, si pe care o impartasim, eroarea de drept poate constitui viciu de consimtamant; aceasta opinie se sprijina pe urmatoarele argumente: conform art. 953, C. civ., "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare [s.n.] "; legiuitorul nu precizeaza despre ce fel de eroare este vorba, de fapt sau de drept, si unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face; in acelasi mod a fost interpretat si textul art. 993, alin. 1, C. civ., conform caruia: ""Acela care, din eroare [s.n.], crezandu-se debitor a platit o datorie, are drept de repetitiune in contra creditorului"; atunci cand legiuitorul a vrut sa distinga intre cele doua tipuri de eroare, a prevazut asta, in mod expres; de exemplu, in cuprinsul art. 1206, alin. 2, C. civ., conform caruia marturisirea judiciara, ca mijloc de proba, poate fi revocata de catre cel care a facut-o in fata instantei, numai daca dovedeste ca a facut-o din eroare de fapt. Per a contrario, nu este admisa revocarea pentru eroare de drept. Prin urmare, este admisibila si eroarea de drept, ca viciu de consimtamant. Fata de aceste argumente de text, legislative, pot fi adaugate si altele, de fapt: imposibilitatea omului de a asimila intreaga legislatie, deosebit de bogata (mai ales in perioada de tranzitie prin care trecem), accesul dificil al omului de rand la actele normative, interpretarea gresita a textelor de lege neclare la incheierea unui act juridic civil.
Nu orice eroare (de fapt sau de drept) constituie viciu de consimtamant.
dupa gravitatea erorii, aceasta poate fi:
eroare obstacol;
eroare - viciu de consimtamant;
eroare indiferenta.
a)Eroarea obstacol este cea mai grava forma a erorii; ea face ca vointa partilor actului juridic sa nu se poata intalni si deci ca actul juridic sa nu se poata forma; se mai numeste si distinctiva de vointa. Sunt considerate erori obstacol:
eroarea asupra naturii actului juridic (error in negotio);
de exemplu, X crede ca incheie un contract de intretinere, iar Y, cocontractantul sau, crede ca incheie un contract de vanzare-cumparare;
eroarea asupra identitatii fizice a obiectului actului juridic (error in corpore);
de exemplu, X crede ca vinde apartamentul sau din strada M, iar Y crede ca achizitioneaza apartamentul lui X, din strada V. In aceste doua cazuri eroarea este atat de grava, incat vointa de a incheia actul juridic este inexistenta si, in lipsa acordului de vointa, actul juridic este lovit de nulitate absoluta.
b)Eroarea - viciu de consimtamant nu impiedica formarea actului juridic, realizarea acordului de vointa a partilor, ci doar falsifica si altereaza vointa declarata (consimtamantul). Sunt considerate erori - viciu de consimtamant:
eroarea asupra substantei obiectului actului juridic (errror in substantiam);
Obiectul actului juridic civil coincide cu obiectul raportului juridic civil; el consta in conduita partilor, adica in actiunile sau inactiunile la care sunt obligate partile si care se refera, de regula, la un bun. Prin notiunea de substanta a obiectului actului juridic se intelege atat calitatile esentiale determinante ale conduitei partilor la incheierea actului juridic, cat si calitatile determinante ale bunului, privit in materialitatea sa, in absenta carora actul juridic n-ar fi fost incheiat;
de exemplu, X cumpara un obiect de arta dintr-un magazin de antichitati crezand ca este dintr-o anumita epoca si ulterior constata ca este o creatie contemporana. Deci X se afla in eroare; el insusi are o reprezentare gresita cu privire la originea obiectului. Cocontractantul sau, vanzatorul, nu joaca vreun rol in ceea ce priveste perceptia realitatii de catre X. Daca vanzatorul l-ar induce in eroare, prezentandu-i obiectul ca fiind antic, cand el ar fi contemporan, atunci am fi in prezenta dolului - viciu de consimtamant si nu a erorii.
Viciul de consimtamant asupra substantei obiectului actului juridic civil se distinge de viciile ascunse ale obiectului actului juridic civil din materia unor contracte. Viciile ascunse ale bunului care face obiectul contractului reprezinta defectiunile pe care le are bunul si care il fac impropriu folosirii conform destinatiei sale sau ii diminueaza valoarea atat de mult, incat daca ar fi fost cunoscute, contractul nu ar fi fost incheiat sau s-ar fi platit un pret mai mic (art. 1352, C. civ.).
Ambele vicii privesc calitatile obiectului, deci au un fundament comun. Dar viciul de consimtamant al erorii asupra substantei obiectului priveste o calitate esentiala, determinanta a obiectului, a carei lipsa face ca obiectul actului juridic sa nu fie cel voit; partea in eroare poate cere anularea actului, adica desfiintarea lui. Vointa reala (interna) a partii in eroare, a fost alterata, astfel incat s-a ajuns la un alt rezultat decat cel urmarit. Viciile ascunse reprezinta defecte ale obiectului, il fac impropriu folosintei conform destinatiei sau ii diminueaza valoarea; in acest caz nu se poate cere anularea contractului, ci doar se poate introduce o actiune in garantie. Deci, viciile ascunse reprezinta un caz particular de eroare asupra substantei, cu o reglementare si cu efecte speciale in materia contractelor de vanzare-cumparare, de locatiune si de antrepriza.
De exemplu, X cumpara un autoturism la mana a doua, crezand ca motorul este cel original; constatand ca motorul este de alt tip poate cere anularea contractului pentru eroare asupra substantei obiectului; dar daca motorul este mult mai uzat decat arata numarul de kilometri de la bordul autoturismului, cumparatorul nu poate cere anularea, pentru ca acest fapt reprezinta o calitate a obiectului, dar nedeterminanta la incheierea actului juridic. El are o actiune in garantie impotriva vanzatorului pentru vicii ascunse.
Eroarea asupra substantei obiectului se refera, de regula, la obiectul contraprestatiei;
de exemplu, X cumpara o sculptura crezand ca apartine unui sculptor cunoscut si este, de fapt, o imitatie.
Eroarea poate sa priveasca insa si propria prestatie.
De exemplu, X vinde o pictura, crezand ca este reproducerea si de fapt vinde originalul.
eroarea asupra persoanei
Conform art. 954, alin. 2, C. civ., eroarea nu conduce la nulitatea actului juridic cand priveste persoana cu care s-a contractat, cu exceptia situatiei cand considerarea persoanei este cauza principala pentru care a fost incheiat actul. Aceasta forma a erorii constituie, deci, viciu de consimtamant in cazul actelor intuitu personae. De regula, sunt intuitu personae actele juridice cu titlu gratuit, la incheierea carora se tine seama de identitatea sau calitatile persoanei gratificate. Nu toate actele cu titlu gratuit sunt intuitu personae.
De exemplu, donatia sub forma darului manual facuta in scop de binefacere nu este un act juridic intuitu personae. Desi in actele juridice cu titlu oneros, de regula, identitatea sau calitatile persoanei cocontractante sunt indiferente, exista situatii cand acestea se incheie intuitu personae, tinandu-se cont de pregatirea profesionala (de exemplu, in cazul contractului de mandat), de aptitudinile personale (de exemplu, in cazul contractului de depozit) etc. Astfel, eroarea asupra persoanei se poate referi la identitatea fizica, civila sau la calitatile esentiale stabilite dupa criterii obiective ale persoanei in cauza.
De exemplu, X intra in biroul avocatului M pentru a-l angaja intr-un proces; in birou se afla un coleg al avocatului, cu care X a stat de vorba crezand ca este avocatul M, si pe care l-a angajat din eroare. Contractul de mandat incheiat este lovit de nulitate relativa.
c)Eroarea indiferenta consta in reprezentarea gresita a realitatii unor situatii neesentiale pentru incheierea actului juridic; eroarea indiferenta nu afecteaza validitatea actului; ea se refera la anumite calitati accidentale, neesentiale ale substantei obiectului
(de exemplu, X cumpara un autoturism crezand ca are un consum de 7 l/100 km in oras si in realitate consuma 8 l/100km) asupra persoanei in actele juridice in care considerarea persoanei este indiferenta
(de exemplu, cand X vinde produse din magazinul sau, nu este interesat de calitatile persoanelor care cumpara), asupra solvabilitatii celeilalte parti
(de exemplu, daca X vinde un bun mobil lui Y si afla, ulterior ca Y este plin de datorii, contractul este valabil incheiat), asupra valorii economice a prestatiei
(de exemplu, in perioada de reduceri de pret, X cumpara o bluza de la magazinul X, care avea reduceri de 40%, crezand ca a platit cel mai bun pret; dar ulterior a gasit aceeasi bluza la un alt magazin avand o reducere de 50%).
Conditiile cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamint Asa cum rezulta din cele aratate, pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
eroarea trebuie sa priveasca anumite imprejurari determinante pentru incheierea actului juridic; caracterul determinant se apreciaza de catre instanta de judecata (atunci cand solutia este actiunea in anulare) atat dupa criterii subiective, cat si obiective; criteriile subiective privesc pregatirea profesionala, experienta de viata, profesia etc. a persoanei in eroare; dar acestea se analizeaza in contextul unor criterii obiective, adica in functie de orice alta persoana care s-ar fi aflat in aceleasi conditii ca aceea ce pretinde ca a fost in eroare, adica in functie de omul prudent si diligent; este admisa numai eroarea scuzabila;
eroarea trebuie sa priveasca un element inclus (explicit sau implicit) de catre parti in continutul actului juridic; aceasta inseamna ca eroarea trebuie sa se refere la un element pe care, in mod normal, partile l-au avut in vedere la incheierea actului; aceasta conditie are ca scop evitarea situatiilor in care s-ar invoca eroarea asupra unor motive subiective, influentand astfel stabilitatea circuitului civil; nu se cere ca eroarea sa fi fost cunoscuta de cocontractant; cocontractantul trebuie sa fie numai constient de imprejurarile determinante care au fost avute in vedere la incheierea actului; daca acesta stie ca cealalta parte se afla in eroare si tace, actul juridic astfel incheiat este anulabil pentru dol prin reticenta (inducere in eroare prin tacere) si nu pentru eroare.
Proba Fiind o stare de fapt, eroarea - viciu de consimtamant poate fi dovedita prin orice mijloc de proba. Sarcina probei revine persoanei care pretinde ca a fost in eroare la incheierea actului juridic.
Sanctiunea Sanctiunea erorii - viciu de consimtamant este nulitatea relativa. Pentru a interveni sanctiunea nu este necesar ca ambele parti sa se afle in eroare; este suficient ca numai una sa invoce eroarea - viciu de consimtamant.
Subiect (21) Dolul actului juridic civil.
Dolul
Notiune. Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane prin utilizarea de mijloace viclene, in scopul de a o determina sa incheie un anumit act juridic. Conform art. 960, alin 1, C.civ., dolul este o cauza de nulitate a actului juridic cand mijloacele viclene, intrebuintate de una dintre parti sunt astfel incat este evident ca fara aceste masinatiuni, cealalta parte nu ar fi contractat.
De exemplu, X ii vinde lui Y un software, convingandu-l ca este compatibil cu calculatorul acestuia, pe cand nu este. Notiunea de dol este folosita si in sensul de intentie;
de exemplu, in art. 1085, C. civ. se prevede ca: "Debitorul nu raspunde decat de daunele-interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau"; in acest caz vina debitorului in neexecutarea obligatiei contractuale imbraca forma intentiei (dolului).
Dolul, care este o eroare provocata, o inducere in eroare, comparativ cu eroarea - viciu de consimtamant, poate sa priveasca orice imprejurare determinanta pentru incheierea actului juridic, si nu numai substanta obiectului sau identitatea persoanei in actele intuitu personae, ca in cazul erorii. Dolul este mai usor de probat decat eroarea; pe cand eroarea reprezinta o stare psihologica a celui ce este in eroare, dolul se caracterizeaza, de regula, prin anumite actiuni sau inactiuni ale cocontractantului (sau tertului) care induc in eroare.
Elementele dolului Dolul presupune doua elemente:
un element subiectiv, intentional, care consta in intentia de a induce in eroare o persoana; lipsa intentiei in provocarea erorii adica, neglijenta, imprudenta, nu sunt constitutive de dol;
un element obiectiv, material, care consta in utilizarea de mijloace viclene (acte de siretenie, masinatiuni), prin care persoana este indusa in eroare.
Elementul obiectiv poate consta in actiuni (fapte comisive) sau inactiuni (fapte omisive). De regula, dolul se materializeaza prin actiuni. Astfel, autorul dolului profita de slabiciunile fizice sau intelectuale ale unei persoane, in scopul de a o determina sa incheie un act juridic.
De exemplu, X il invita pe Y la masa, si il determina sa bea pana ce acesta ajunge intr-o stare incompleta de betie, de care X profita si il face sa semneze un contract de vanzare-cumparare.
Cand dolul se materializeaza prin inactiuni se numeste dol prin reticenta. In aceasta situatie, una dintre partile actului juridic pastreaza tacere asupra unor imprejurari pe care, daca ar fi fost de buna credinta, ar fi trebuit sa le aduca la cunostinta celeilalte, stiind ca sunt esentiale pentru incheierea actului juridic.
De exemplu, la incheierea unui contract de asigurare de viata, daca asiguratul pastreaza tacere asupra faptului ca sufera de o boala incurabila, contractul este anulabil pentru dol prin reticenta.
Conditiile dolului Pentru ca dolul sa fie viciu de consimtamant trebuie sa indeplineasca, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
dolul trebuie sa aiba un caracter determinant; din formularea art. 960, alin. 1, C. civ., reiese ca intre mijloacele viclene folosite de autorul dolului si consimtamantul exprimat de victima dolului, in sensul incheierii actului juridic, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate; adica, dolul trebuie sa fie determinant: fara interventia manoperelor dolosive, victima dolului sa nu fi incheiat actul juridic; dolul determinant se mai numeste si dol principal; caracterul determinant al dolului se apreciaza de la caz la caz, de catre instanta de judecata, tinand seama de experienta de viata, de pregatirea intelectuala si de alte date care il privesc pe cel care pretinde ca este victima a dolului;
daca dolul nu a fost cauza determinanta a incheierii actului juridic, ci a urmarit numai ca cealalta parte sa accepte conditii mai oneroase, el se numeste dol incident si nu conduce la desfiintarea (anularea) actului juridic astfel incheiat;
de exemplu, X ii vinde lui Y o bucata de teren, convingandu-l pe acesta ca terenul este construibil si se afla intr-o pozitie foarte buna fata de oras; dupa incheierea contractului, Y descopera ca pe terenul respectiv urmeaza sa treaca o autostrada; in acest caz dolul este principal; in absenta mijloacelor viclene Y nu ar fi incheiat contractul; dar daca X ii vinde lui Y un autoturism si ii arata ca acesta are numai 50.000 km la bord si ulterior, Y descopera ca are 150.000 km, mijloacele viclene constituie un dol incident; fara inventia lor, Y ar fi incheiat contractul, dar ar fi platit un pret mai mic; Y poate introduce o actiune in garantie (estimatorie), considerand ca numarul de km de la bordul autoturismului reprezinta un viciu ascuns;
dolul trebuie sa provina de la cealalta parte, in majoritatea actelor juridice civile; art. 960, alin. 1, C. civ. precizeaza ca, in actele juridice sinalagmatice, mijloacele viclene, constitutive de dol, trebuie sa fie "intrebuintate de una din parti"; aceasta inseamna ca dolul este viciu de consimtamant numai daca provine de la una dintre partile contractante, nu si de la un tert.
Mijloacele viclene constituie dol - viciu de consimtamant - si atunci cand nu provin direct de la una dintre parti sau cand nu exista decat o parte a actului juridic in urmatoarele cazuri:
in cazul actelor juridice unilaterale, pentru ca nu exista "cealalta parte", si deci, mijloacele viclene pot sa provina numai de la terti
de exemplu, X incheie un testament in favoarea lui Y, datorita manoperelor viclene folosite de Y sau de un alt tert;
in materie de liberalitati, dolul imbraca forma sugestiei, si captatiei.
Sugestia se exercita prin mijloace ascunse si tendentioase, in scopul de a sadi in mintea dispunatorului ideea de a face o donatie sau un testament, pe care nu l-ar fi facut din proprie initiativa.
Captatia consta in manopere dolosive folosite in scopul de a castiga increderea dispunatorului si a insela buna credinta a acestuia, pentru a-l determina sa-i doneze un bun sau sa-l gratifice prin testament;
dolul provine de la un tert, dar la instigarea sau complicitatea cocontractantului; deci cealalta parte participa indirect la manoperele viclene;
dolul provine de la reprezentantul legal sau conventional al uneia dintre parti, persoana fizica sau de la organul persoanei juridice; desi nu participa direct la dol, partea contractanta profita de incheierea contractului, pentru ca efectele acestuia se produc asupra ei;
dolul provine de la un tert, dar cocontractantul stia despre mijloacele viclene ale acestuia si nu le-a adus la cunostinta celeilalte parti; cocontractantul este responsabil de dol prin reticenta.
Daca dolul nu provine direct sau indirect de la una dintre partile actului juridic, actul ar putea fi desfiintat, daca sunt indeplinite conditiile erorii - viciu de consimtamant. In caz contrar, victima dolului il poate chema in judecata pe autorul dolului solicitand instantei sa-l oblige la despagubiri, in masura in care mijloacele viclene i-au cauzat un prejudiciu, conform art. 998, C. civ. (raspunderea civila delictuala).
Sanctiunea Dolul - viciu de consimtamant primeste o sanctiune dubla. Victima dolului are la indemana doua actiuni: o actiune in anularea actului juridic si o actiune in despagubire, in temeiul art. 998, C. civ., deoarece dolul este si un delict civil. Pentru admiterea actiunii in despagubire trebuie indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale. Victima dolului poate uza de ambele actiuni sau se poate limita doar la actiunea in despagubire, daca vrea ca actul juridic incheiat sa-si produca efectele.
Proba Din art. 960, alin. 2, C. civ. reiese ca dolul nu se presupune, (nu se prezuma); el trebuie dovedit. Sarcina probei revine persoanei care pretinde ca este victima a dolului; ea poate utiliza orice mijloc de proba, deoarece dolul este un fapt juridic.
Subiect (22) Violenta
Violenta
CLASIFICAREA VIOLETEI
v.
fizica(cind amenintarea priveste integritatea fizica sau bunurile persoanei)
1.Dupa natura
raului cu care se ameninta
v. morala(cind amenintarea se refera la onoarea , cinstea ori sentimentele
persoanei)
amenintarea
legitima , justa(care nu este viciu de consimtamint)( creditorul il
ameninta pe debitor cu darea in judecata in cazul in care nu-si indeplineste
indatorirea pe care o are);
2. Dupa caracterul amenintarii
amenintarea nelegitima, injusta,cu un rau(care are semnificasia juridica a
viciului de consimtamint)
Notiune Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i provoace o temere, care o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.
Violenta, ca viciu de consimtamant, este reglementata in art. 955 - 959, C. civ. Spre deosebire de eroare si dol, cand victima nu-si da seama ca manifestarea de vointa se bazeaza pe premise false, in cazul violentei, victima stie ca manifestarea sa de vointa nu corespunde vointei reale, si, totusi, incheie actul juridic pentru a evita producerea raului cu care a fost amenintata.
Violenta poate fi fizica sau morala.
-Este fizica atunci cand amenintarea priveste integritatea corporala, viata, sanatatea persoanei sau bunurile acesteia.
-Este morala atunci cand amenintarea se refera la cinstea, reputatia, sentimentele persoanei.
Elementele violentei Violenta presupune doua elemente:
un element obiectiv, care consta in amenintarea cu un rau a unei persoane, in scopul de a o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar incheia;
un element subiectiv, care consta in temerea provocata persoanei amenintate, care ii altereaza consimtamantul.
Elementul obiectiv - amenintarea cu un rau - poate privi persoana amenintata sau bunurile sale (art. 956, alin. 1, C. civ.). Conform art. 957, C. civ., violenta este viciu de consimtamant si atunci cand se exercita asupra sotului, sotiei, ascendentilor sau descendentilor persoanei care incheie actul juridic. Acest text a fost interpretat extensiv in literatura juridica, in sensul ca consimtamantul este viciat si atunci cand amenintarea se refera la o alta persoana, decat cele enumerate, de care victima violentei este legata printr-o puternica afectiune.
Amenintarea poate sa provina de la cealalta parte a actului juridic sau de la un tert. In art. 955, C. civ. se precizeaza ca violenta altereaza consimtamantul "chiar cand este exercitata de alta persoana [s.n.] decat aceea in folosul careia s-a facut conventia". Din acest text reiese, pe de o parte, ca violenta poate proveni si de la un tert, iar pe de alta parte, ca violenta se exercita de o persoana. Unii autori sustin ca si starea de necesitate in care a fost incheiat un act juridic poate conduce la anularea actului pentru violenta - viciu de consimtamant. Este in stare de necesitate acela care savarseste o fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu poate fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc. Nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat. In dreptul penal, starea de necesitate inlatura caracterul penal al faptei. In dreptul civil, starea de necesitate inlatura caracterul ilicit al faptei, in materia raspunderii civile delictuale. Rezulta ca starea de necesitate este legata, de regula, de savarsirea unor fapte juridice si nu de incheierea de acte juridice. Daca o persoana se gaseste "sub constrangerea psihica a nevoii de a inlatura un pericol grav, iminent, care ii ameninta viata, integritatea corporala ori sanatatea sa ori pe aceea a altei persoane, sau un bun important al sau sau al altuia" inseamna ca se afla in stare de necesitate. Pericolul poate rezulta dintr-un eveniment (incendiu, cutremur, naufragiu etc.) sau dintr-o fapta omeneasca. Pericolul trebuie sa fie actual. In aceste conditii, starea de necesitate sau imprejurari exterioare, obiective, care nu provin de la o persoana nu pot vicia consimtamantul. In imprejurari exceptionale, cand o persoana este lipsita de consimtamant, ca urmare a starii de necesitate in care se gaseste, poate solicita constatarea nulitatii absolute a actului juridic astfel incheiat, pentru cauza imorala.
Amenintarea cu un rau, prin ea insasi, nu viciaza consimtamantul. Este posibil ca persoana amenintata sa nu fie o fire impresionabila sau amenintarea, desi grava, sa nu-i provoace teama.
Deci, ceea ce viciaza consimtamantul este cel de-al doilea element al violentei, cel subiectiv, adica temerea provocata persoanei amenintate. Temerea se apreciaza in concret, de la caz la caz, fiind necesar sa existe in momentul incheierii actului juridic. Conform art. 956, alin. 1, C. civ., temerea trebuie sa fie provocata de amenintarea cu un "rau considerabil si prezent". Mai precis, nu raul trebuie sa fie prezent, actual, la incheierea actului juridic, ci temerea. Raul poate fi si viitor.
De exemplu, X vrea sa cumpere de la Y un teren - loc de casa - pe care acesta refuza sa-l vanda; fratele lui X il ameninta pe Y ca daca nu va merge la notar sa semneze contractul de vanzare-cumparare ii va incendia casa.
Conditiile violentei Pentru ca violenta sa fie viciu de consimtamant trebuie sa indeplineasca, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
violenta trebuie sa aiba un caracter determinant din formularea art. 956, alin. 1, C. civ. reiese ca intre temerea provocata de amenintarea cu un rau si consimtamantul exprimat de victima violentei, in sensul incheierii actului juridic, trebuie sa existe o legatura de cauzalitate; adica violenta sa fie determinanta: fara temerea insuflata victimei, aceasta sa nu fi incheiat actul juridic; caracterul determinant al violentei se apreciaza de la caz la caz, de catre instanta de judecata, tinand seama de varsta victimei, de pregatirea ei intelectuala, de experienta de viata pe care o are, de forta fizica sau morala a acesteia, de locul si momentul in care s-a incheiat actul juridic, de persoana de la care provine amenintarea etc.; in art. 956, alin. 2, C. civ. se arata ca in aprecierea violentei se tine seama "de etate, de sex si de conditia persoanelor";
violenta trebuie sa aiba un caracter nelegitim; aceasta inseamna ca amenintarea trebuie sa fie ilicita, adica, fie mijlocul cu care se ameninta sa fie, prin el insusi, ilicit, fie scopul pentru atingerea caruia este folosit sa fie ilicit, desi mijlocul utilizat in amenintare este licit;
astfel, de exemplu, X ii vinde lui Y un autoturism; Y plateste pretul, iar X refuza sa-i predea obiectul contractului; Y il ameninta ca daca nu-i aduce autoturismul in 3 zile il cheama in judecata; in acest caz, amenintarea este legitima; Y il ameninta cu un mijloc licit pentru realizarea dreptului sau; dar daca Y il ameninta pe X ca ii rupe membrele inferioare, daca nu-i preda autoturismul in 3 zile, atunci mijlocul cu care il ameninta este ilicit (amenintarea priveste integritatea corporala a lui X) si violenta este nelegitima;
este posibil ca mijlocul folosit sa fie licit, dar scopul pentru care este utilizat sa fie ilicit;
de exemplu, X il ameninta pe Y ca o sa-l denunte la fisc pentru toate sumele nedeclarate, daca nu ii doneaza o blana de nurca; mijlocul este denuntul, care este licit (orice cetatean are dreptul si obligatia de a aduce la cunostinta organelor competente faptele ilicite), dar scopul in vederea caruia este utilizat consta in obtinerea unei donatii (unui avantaj patrimonial) si este ilicit; deci violenta este nelegitima si in aceasta situatie; caracterul nelegitim pe care trebuie sa-l aiba violenta reiese implicit din art. 958, C. civ., conform caruia "simpla temere reverentioasa, fara violenta, nu poate anula conventia"; aceasta deoarece temerea inspirata de respectul datorat anumitor persoane nu apare ca nelegitima.
Sanctiunea Violenta - viciu de consimtamant - intocmai ca si dolul, este si delict civil, de aceea, victima violentei are posibilitatea de a introduce doua actiuni: o actiune in anularea actului juridic incheiat si o actiune in despagubire, in temeiul art. 998, C. civ., daca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
Proba. Fiind un fapt juridic, violenta se poate dovedi cu orice mijloc de proba; sarcina probei revine persoanei care pretinde ca este victima a violentei.
Subiect (23) Leziunea actului juridi civil.
4-Leziunea
(In limbajul obisnuit, curent, prin leziune se intelege rana capatata prin lovire, ranire sau ca urmare a unei boli; in limbaj juridic, notiunea de leziune reprezinta o "rana" cauzata patrimoniului unei persoane, o paguba ce rezulta din disproportia intre prestatiile partilor unui contract cu titlu oneros.)
Notiune. Leziunea reprezinta paguba materiala pe care o sufera una dintre partile unui act juridic cu titlu oneros si comutativ, din cauza vaditei disproportii ce exista intre prestatii.
Teorii despre leziune
1. Teoria subiectiva
Leziunea, prin ea insasi, nu reprezinta un viciu de consimtamant. Ea este consecinta unui viciu de consimtamant. Persoana care isi exprima consimtamantul in sensul incheierii unui act juridic lezionar pentru ea, fie este in eroare, fie este indusa in eroare, fie este constransa. Daca nu se gaseste in nici una din aceste situatii, adica este constienta de paguba pe care o va suferi si consimtamantul exprimat este liber, neviciat, inseamna ca a avut intentia de a face o liberalitate. In literatura juridica, aceasta conceptie despre leziune face obiectul teoriei subiective.
Privita ca o consecinta a unui viciu de consimtamant, leziunea poate fi invocata de orice persoana prejudiciata prin incheierea unui act juridic lezionar.
2. Teoria obiectiva
Conform unei alte teorii, obiective, leziunea reprezinta prejudiciul material care rezulta din disproportia dintre prestatii, independent de imprejurarile care au condus la aceasta disproportie. Actul juridic astfel incheiat este lipsit partial de cauza si este lovit de nulitate relativa.
In legislatie, notiunea de leziune este utilizata in conformitate cu teoria obiectiva si se aplica numai unei anumite categorii de minori. Conform art. 1165, C. civ., majorii nu pot invoca leziunea, ca o cauza de nulitate a contractelor. In mod exceptional, totusi, in acte normative speciale se poate prevedea posibilitatea invocarii leziunii si de catre majori. (De exemplu, conform Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, consumatorul poate solicita anularea clauzelor abuzive. Prin clauza abuziva se intelege acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor [s.n.]; art. 4 (1), 4(2), art. 6, 7, 14).
Conditiile leziunii
Pentru existenta leziunii, asa cum este admisa in legislatie, (art. 1157, C. civ. si art. 25, alin. 1 si 2 din Decretul nr. 32/1954, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
partea care invoca leziunea sa fie minor intre 14 - 18 ani, deci cu capacitate de exercitiu restransa (minorul sub 14 ani are dreptul la anularea contractului, chiar daca nu este lezionar, pentru incapacitate);
actul juridic incheiat de minorul intre 14 - 18 ani sa fie un act de administrare, adica sa faca parte din categoria acelora pentru care are nevoie de incuviintarea parintilor sau tutorelui, dar nu are nevoie si de incuviintarea autoritatii tutelare (daca incheie un act de dispozitie fara incuviintarea parintilor, tutorelui sau/si a autoritatii tutelare, actul e lovit de nulitate relativa fara sa fie nevoie de existenta leziunii; daca incheie un act de conservare, acesta este valabil, indiferent daca a primit sau nu incuviintarea, pentru ca este intotdeauna util);
minorul de 14 - 18 ani sa incheie actul juridic de administrare fara incuviintarea parintilor sau tutorelui; daca are incuviintare, nu poate fi invocata leziunea;
actul incheiat sa faca parte din actele juridice cu titlu oneros si comutative;
actul incheiat sa fie lezionar pentru minor;
leziunea sa existe in momentul incheierii actului juridic.
De exemplu, minorul M, de 15 ani, inchiriaza lui X, aparatura audio cumparata de parintii sai, in scopul ca X sa o foloseasca la o petrecere, pentru suma de 100.000 lei. M nu a avut incuviintarea parintilor. Contractul astfel incheiat este lezionar pentru minor, astfel incat M poate cere anularea pentru leziune (introduce o actiune in resciziune).
Sanctiunea. Existenta leziunii in conditiile aratate conduce la anularea actului juridic. In legislatie, actiunea in anulare pentru leziune se mai numeste si actiune in resciziune.
Intre majori, atunci cand este admisa in mod exceptional, leziunea poate conduce la nulitate sau la reducerea prestatiilor ori la marirea unei prestatii, dupa caz.
Subiect (24) Obiectul actului juridic civil.
3. Obiectul actului juridic civil ( obiectul material)
Notiune. Obiectul actului juridic civil reprezinta conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite sau la care sunt obligate partile, care se refera, de regula, la un bun. Deci obiectul actului juridic civil coincide cu obiectul raportului juridic civil. Astfel, obiectul juridic al actului juridic civil consta in conduita partilor, iar obiectul material, derivat al actului juridic civil este reprezentat de bunul la care se refera conduita partilor.
Conditii de validitate generale
Pentru validitatea obiectului actului juridic civil trebuie indeplinite urmatoarele conditii generale:
a) Obiectul trebuie sa existe Daca in momentul incheierii actului juridic obiectul nu exista, actul este lovit de nulitate. In materia contractului de vanzare-cumparare se prevede ca daca "lucrul vandut era pierit in tot" la data incheierii contractului, vanzarea este nula (art. 1311, C. civ.).
De exemplu, daca X ii vinde lui Y un cal, fara sa stie ca in momentul incheierii contractului calul pierise, in urma unui accident, contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta.
Daca obiectul nu exista in momentul incheierii actului juridic, dar va exista in viitor, adica obiectul reprezinta un bun viitor, actul juridic este valabil (art. 965, alin. 1, C. civ.).
De exemplu, X ii vinde lui Y o recolta viitoare de grau de pe un anumit teren al sau; X incheie un contract de prestari servicii cu Y, prin care se obliga sa execute o pictura murala. Daca obiectul actului juridic este o succesiune viitoare (nedeschisa) actul juridic este lovit de nulitate (art. 965, alin. 2, C. civ.).
b) Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil, altfel nu este cunoscut la ce anume se obliga debitorul si o asemenea obligatie nu este susceptibila de executare. Obiectul este determinat daca sunt precizate toate elementele care permit individualizarea sa.
De exemplu, X ii inchiriaza lui Y locuinta sa, din strada M, nr. 3,et. 2,ap. 4. Obiectul este determinabil daca sunt precizate anumite elemente, care permit determinarea sa in viitor.
De exemplu, X se obliga fata de Y sa monteze tamplarie de aluminiu la toate ferestrele din casa acestuia.
Daca obiectul se refera la un bun cert (individual determinat), atunci in actul juridic trebuie sa existe elemente suficiente pentru individualizarea lui. Daca obiectul se refera la un bun de gen, atunci trebuie sa fie determinat cel putin in specia si cantitatea lui (art. 964, C. civ.).
De exemplu, X ii vinde lui Y, o tona de mere Golden. Actul este valabil si atunci cand cantitatea nu este determinata, dar este determinabila in viitor.
De exemplu, contractul in temeiul caruia se furnizeaza gaz metan pentru consumul casnic, nu are un obiect determinat, ci determinabil; cantitatea obiectului contractului este incerta, dar determinabila in viitor (art. 964, alin. 2, C. civ.). Daca partile nu au stabilit si calitatea bunului de gen, atunci debitorul este obligat sa predea un bun de calitate medie (art. 1103, C. civ.).
c) Obiectul trebuie sa fie posibil. Aceasta conditie decurge din principiul ca nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Imposibilitatea obiectului atrage nulitatea actului juridic pentru lipsa de obiect. Pentru aceasta este necesar ca imposibilitatea sa aiba caracter absolut, adica obiectul sa fie imposibil nu numai pentru cel care se obliga (pentru debitor), ci si pentru orice alta persoana. Astfel, in cazul obligatiei de a da un bun cert, imposibilitatea obiectului nu poate rezulta decat din pieirea bunului respectiv; cand obligatia consta in a da un bun de gen, obiectul este imposibil numai in ipoteza in care nu este cu putinta sa se produca sau sa se procure asemenea bunuri. Inexistenta momentana a bunului nu constituie o imposibilitate absoluta de executare. Daca imposibilitatea are un caracter relativ, adica obiectul este imposibil numai pentru debitor, validitatea actului juridic nu este afectata; in acest caz, debitorul, care nu-si poate executa obligatiile, va fi tinut sa-l despagubeasca pe creditor.
Imposibilitatea referitoare la obiect poate fi materiala
(de exemplu, X se obliga fata de Y sa transporte o cantitate de marfa cu camionul sau, in 5 ore, pana in localitatea M, care se afla la o distanta de 1.500 km)
sau juridica (de exemplu, X cumpara un teren, fara sa stie ca terenul tocmai fusese scos din circuitul civil; contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta).
Imposibilitatea obiectului poate sa rezulte si din materia anumitor acte juridice, care impune un anumit obiect, cu excluderea altora.
Astfel, obiectul actului juridic prin care se instituie o ipoteca nu se poate referi decat la un bun imobil; gajul are ca obiect numai un bun mobil;
contractul de imprumut de consumatie poate avea ca obiect numai bunuri fungibile sau consumptibile;
contractul de imprumut de folosinta (comodatul) poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile sau neconsumptibile etc.
Imposibilitatea obiectului trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic. Daca in momentul incheierii actului, obiectul era posibil, dar a devenit ulterior imposibil de executat, din cauza fortei majore sau a unui caz fortuit se pune problema riscului contractului; daca imposibilitatea se datoreaza culpei debitorului, intervine raspunderea lui civila.
d) Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil Aceasta conditie se refera la obiectul material derivat al actului juridic civil, adica la bunuri. Conform art. 963, C. civ. "Numai lucrurile ce sunt in comert (adica in circuitul civil - s.n.) pot fi obiectul unui contract". Regula este ca bunurile sunt in circuitul civil, in afara de exceptiile expres prevazute de lege. Anumite bunuri sunt supuse unui regim special de circulatie, adica pot fi dobandite, detinute sau instrainate cu respectarea unor conditii restrictive expres prevazute de lege (de exemplu, armele, stupefiantele etc.).
Daca actul juridic are ca obiect un bun scos din circuitul civil, sau un bun cu un regim special de circulatie, in alte conditii decat cele prevazute de lege, actul este lovit de nulitate absoluta.
e) Obiectul trebuie sa fie licit si moral. Aceasta conditie reiese din art. 5, C. civ., conform caruia "Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". Deci obiectul actului juridic trebuie sa fie conform cu legea si cu morala (cu regulile de convietuire sociala).
Este ilicit, de exemplu, obiectul actului juridic prin care X se obliga fata de Y ca in schimbul unei sume de bani sa incendieze autoturismul lui M, in scopul de a-l determina pe acesta sa incheie un contract de vanzare-cumparare cu Y. Obiectul actului juridic este imoral cand, de exemplu, X ii face o donatie lui M sub forma darului manual constand intr-o suma de bani, cu scopul ca M sa o determine pe fiica sa sa se casatoreasca cu X. Atunci cand obiectul este ilicit sau imoral si cauza actului juridic este ilicita sau imorala.
Actul juridic cu obiect ilicit sau imoral este lovit de nulitate absoluta.
CONDITII DE VALABILITATE.CLASIFICARE
sa existe
sa
fie in circuitul civil;
1.Conditii generale sa fie determinat sau
determinabil;
sa fie posibil;
sa fie licil si moral;
cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;
2 .Conditii speciale
obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului;
Conditii de validitate speciale
Pentru anumite acte juridice, obiectul trebuie sa indeplineasca in plus, fata de conditiile de validitate generale, si altele, speciale. Astfel:
a) in cazul actelor juridice al caror obiect implica o actiune de a da sau de a face, se cere ca obiectul sa constituie un fapt personal al celui care se obliga. O persoana nu poate fi obligata decat prin vointa proprie. Daca nu exista un mandat sau reprezentarea legala, nimeni nu poate fi obligat prin vointa altuia.
Este valabila, insa, promisiunea faptei altuia, cunoscuta sub denumirea de conventie de porte-forte. Promisiunea faptei altuia este un contract prin care o persoana - debitorul - se obliga fata de creditor sa determine pe o terta persoana sa-si asume un anume angajament juridic in folosul creditorului din contract.
De exemplu, X, coproprietar al unei suprafete de teren vinde cota sa de ½ lui Y si se obliga fata de acesta sa-l determine pe C, celalalt coproprietar, sa vanda si el partea sa din teren, tot lui Y. Daca C accepta, atunci el va incheia contractul de vanzare-cumparare cu Y, din propria sa vointa; in acelasi timp, acceptarea lui C de a incheia contractul il elibereaza pe X de obligatia sa, asumata prin contractul de porte-forte, adica aceea de a-l convinge pe C. Obiectul conventiei de porte-forte nu este fapta tertului, ci propria fapta a debitorului, care se obliga fata de creditor sa depuna toate diligentele pentru a-l convinge pe tert sa-si asume o obligatie fata de creditor. Obligatia debitorului este o obligatie de rezultat. Daca nu o executa, raspunde contractual fata de creditor.
b) in cazul actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale, cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului real asupra lucrului care formeaza obiectul material al actului juridic. Nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau nu se poate obliga sa transmita drepturi pe care nu le are.
De exemplu, X, care imprumuta o suma de bani de la banca B, nu poate garanta restituirea imprumutului cu constituirea unui ipoteci asupra unui imobil care nu este in proprietatea sa (art. 1769, C. civ.).
S-a pus problema daca este valabil actul juridic care are ca obiect bunul altuia. Se disting urmatoarele situatii:
daca obiectul actului juridic consta in bunuri de gen, actul juridic este valabil, chiar daca in momentul incheierii actului, bunurile nu se aflau in proprietatea aceluia care le transmite; proprietatea asupra bunurilor de gen nu se transfera in momentul incheierii actului, ci in momentul individualizarii bunurilor, astfel incat ele pot fi procurate pana atunci;
daca obiectul actului juridic consta in bunuri certe, care apartin altei persoane, decat aceleia care le instraineaza, actul juridic este lovit de nulitate; aceasta problema se pune, mai ales, in cazul contractului de vanzare-cumparare, unde pot sa apara 3 cazuri:
ambele parti sunt de buna credinta sau cel putin cumparatorul este de buna credinta; aceasta inseamna ca vanzatorul s-a crezut proprietar si cumparatorul a crezut ca bunul apartine vanzatorului, adica a fost in eroare asupra unei calitati esentiale a vanzatorului, aceea de proprietar al bunului; contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate relativa pentru eroare - viciu de consimtamant;
partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, adica au fost de rea credinta, au stiut ca vanzatorul vinde bunul altuia; contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate absoluta pentru cauza ilicita;
vanzatorul este coproprietar al bunului si a vandut intregul bun; contractul de vanzare-cumparare este valabil sub conditia rezolutorie, ca la partaj bunul sa cada in lotul vanzatorului; daca bunul vandut revine la partaj altui coproprietar, contractul de vanzare-cumparare se desfiinteaza cu efect retroactiv; aceeasi regula se aplica si in cazul indiviziunii, cand unul dintre indivizari, vinde un bun, inainte de iesirea din indiviziune.
Subiect (25) Cauza actului juridic civil.
4. Cauza actului juridic civil
Notiune. Cauza reprezinta scopul urmarit de o parte sau de parti prin incheierea actului juridic. In momentul manifestarii de vointa in sensul incheierii actului juridic, partea sau partile au in vedere un anumit scop, pentru realizarea caruia consimt la incheierea actului juridic. Daca nu ar urmari ceva, daca nu ar avea un scop, un motiv, atunci nu ar incheia actul juridic. Consimtamantul este strans legat de cauza (scop). Scopul (cauza) conduce la formarea consimtamantului. Deci cauza trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic. Asta nu inseamna ca scopul trebuie sa fie realizat in acel moment, ci doar sa se urmareasca atingerea lui prin incheierea actului juridic. Cauza reprezinta "principiul justificativ al oricarui consimtamant".
Elementele cauzei Plecand de la formarea vointei juridice - proces in care subiectul de drept cantareste motivele incheierii actului juridic si selecteaza motivul determinant, care il face sa ia hotararea incheierii actului juridic, - se ajunge la ideea ca dintre toate motivele incheierii actului juridic se retin doua, care alcatuiesc elementele cauzei si anume:
-scopul mediat sau direct al consimtamantului (numit si cauza obligatiei) si
-scopul imediat sau indirect (numit si cauza actului juridic).
De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, scopul imediat al consimtamantului vanzatorului consta in obtinerea pretului de la cumparator; acesta are un caracter invariabil, abstract, fiind acelasi in orice contract de vanzare-cumparare: orice vanzator urmareste (are ca scop imediat) obtinerea pretului pentru bunul vandut; scopul mediat al consimtamantului vanzatorului are un caracter concret, variabil de la caz la caz: un vanzator urmareste ca din pretul obtinut sa plateasca o datorie, altul are ca scop sa achizitioneze un autoturism, altul sa cumpere un teren etc.
Scopul imediat este acelasi nu numai pentru un anumit tip de act juridic (contractul de vanzare-cumparare, ca in exemplul dat), ci pentru o anumita categorie de acte juridice. Astfel, in contractele sinalagmatice, scopul imediat consta in obtinerea contraprestatiei de la cealalta parte
(de exemplu, in contractul de locatiune, locatorul urmareste obtinerea chiriei, iar locatarul urmareste obtinerea folosintei lucrului inchiriat). In cazul liberalitatilor, scopul imediat consta in intentia de a gratifica (de exemplu, in contractul de donatie, donatorul are ca scop sa-l gratifice pe donatar).
Scopul mediat variaza de la caz la caz; el consta in motivul concret, subiectiv, care a determinat pe fiecare dintre parti sa incheie actul juridic.
Conditii de validitate Conform art. 966 si 968, C. civ., pentru a fi valabila, cauza trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala.
a) Cauza trebuie sa existe. Pornind de la cele doua elemente ale cauzei se observa ca problema inexistentei cauzei se poate pune numai cu privire la scopul imediat al consimtamantului.
Astfel, de exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, cumparatorul care are ca scop imediat obtinerea bunului; daca el se obliga sa plateasca pretul in vederea obtinerii bunului, fara a sti ca in momentul incheierii contractului bunul era pierit total, atunci scopul imediat nu exista; obligatia asumata (de a plati pretul) este fara cauza. Dar nu este posibil ca, in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, cumparatorul sa nu aiba un scop mediat; este absurd ca el sa nu urmareasca nimic prin incheierea contractului, sa lipseasca orice cauza.
In contractele sinalagmatice, cauza nu exista daca una dintre parti nu poate primi contraprestatia la care are dreptul. In contractele aleatorii, lipseste cauza daca lipseste elementul aleatoriu, riscul
(de exemplu, intr-un contract de intretinere, bunul care a fost transmis in schimbul prestarii intretinerii, produce fructe civile lunar care au o valoare mai mare decat intretinerea prestata lunar; lipseste riscul, adica posibilitatea de castig sau pierdere si, prin urmare, lipseste cauza).
Inexistenta cauzei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actului juridic.
b) Cauza trebuie sa fie reala. Cauza nu este reala, ci falsa, daca exista eroare asupra cauzei, asupra scopului la incheierea actului juridic; deci problema falsitatii cauzei se pune in ceea ce priveste scopul mediat.
De exemplu, intr-un contract de prestari servicii, partea care a angajat un designer crezand ca este renumitul X si de fapt a fost in eroare asupra persoanei (din cauza unei coincidente de nume), a incheiat actul juridic cu o cauza falsa; motivul determinant pentru incheierea actului a fost fals (scopul imediat: obtinerea lucrului comandat designerului; scopul mediat: utilizarea lucrului comandat la o receptie foarte importanta pentru cariera, astfel incat lucrul trebuie sa fie ireprosabil; acesta a fost motivul determinant pentru incheierea contractului cu renumitul X si nu cu celalalt designer).
Intre falsitatea cauzei, si eroarea - viciu de consimtamant exista o legatura foarte stransa. Cauza falsa este sanctionata cu nulitatea relativa, deoarece consta intr-o eroare asupra cauzei (motivului determinant), care este viciu de consimtamant.De multe ori inexistenta cauzei se confunda cu falsitatea ei. De exemplu, cumparatorul care se obliga sa plateasca pretul unui bun care era pierit total, in momentul incheierii contractului, este in eroare asupra existentei cauzei si isi asuma deci o obligatie intemeiata pe o cauza falsa.
c) Cauza trebuie sa fie licita si morala Conform art. 968, C. civ., cauza este ilicita daca este contrara legii ori bunelor moravuri si ordinii publice. Din acest text reiese atat caracterul ilicit al cauzei, cat si caracterul ei imoral. Daca este contrara legii, atunci este ilicita. Daca este contrara bunelor moravuri si ordinii publice atunci este imorala.
S-a pus problema utilitatii articolului 968, C. civ., atata timp cat exista art. 5, C. civ., care prevede ca "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". Cele doua texte nu se suprapun. Art. 5, C. civ. interzice actele juridice care incalca dispozitiile legale exprese, fara ca in temeiul lui sa se poata anula actele juridice, care desi imorale sau ilicite prin scopul (cauza) lor, nu incalca o dispozitie legala determinata.
De exemplu, daca X, un barbat casatorit incheie un contract cu amanta sa, A, prin care se obliga ca, in cazul in care nu va divorta de sotia sa intr-un an, sa o despagubeasca pe A cu suma de 200 milioane lei, nu este interzis expres de lege, dar are un scop imoral si este, deci, nul.
Cauza ilicita sau imorala este sanctionata cu nulitatea absoluta a actului juridic.
Proba Conform art. 967, C. civ., existenta cauzei se prezuma, chiar daca nu exista in actul juridic o prevedere expresa cu privire la cauza. Aceasta inseamna ca acela care invoca inexistenta cauzei, trebuie sa dovedeasca acest lucru (faptul ca nu exista cauza). De asemenea, cel care invoca falsitatea, iliceitatea sau imoralitatea cauzei trebuie sa faca dovada. Cauza fiind un fapt, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba.
Subiect (26) Forma.Notiune.Clasificarea conditiilor de forma.
2.6. Forma actului juridic civil
Principiul autonomiei de vointa
Formarea actelor juridice civile este dominata de principiul libertatii actelor juridice civile numit si principiul autonomiei de vointa. Conform acestui principiu, vointa partilor se poate manifesta liber, in sensul ca partile au libertatea de a incheia orice acte juridice civile, in orice forma aleasa, in conditiile stabilite de ele, reglementand, ele insele, efectele actelor juridice pe care le incheie. Insa, autonomia de vointa nu este absoluta; ea are anumite limite: in incheierea actelor juridice, partile trebuie sa respecte "legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri" (art. 5, C. civ.). Aceasta inseamna ca partile nu pot deroga de la dispozitiile imperative ale legii (care privesc ordinea publica sau bunele moravuri).
Pentru anumite acte juridice, legea impune in mod imperativ, anumite conditii de forma, in absenta carora, actul juridic nu este valabil. Deci, desi partile au libertatea de a-si manifesta vointa in forma dorita de ele, conform principiului autonomiei de vointa, aceasta libertate este limitata, in cazuri expres prevazute de lege.
Notiunea de forma a actului juridic civil si felurile ei
In sens restrans, prin forma a actului juridic civil se intelege modul in care se exteriorizeaza manifestarea de vointa a partilor.
In sens larg, notiunea de forma poate avea trei semnificatii distincte:
-forma ceruta pentru validitatea actului juridic,
-forma ceruta pentru probarea actului juridic si
-forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti.
a) Forma ceruta pentru validitatea actului juridic civil
Regula este ca actul juridic se formeaza in mod valabil si raportul juridic se naste, in orice forma s-ar manifesta vointa. Nu este necesar ca manifestarea de vointa sa imbrace o anumita forma; este suficienta simpla manifestare de vointa pentru a produce efecte juridice. Partile au libertatea de a-si manifesta vointa in mod expres sau tacit. Actele juridice care se incheie valabil fara a fi necesara indeplinirea unei anumite forme se numesc consensuale si ele reprezinta regula. Principiul consensualismului, adica regula conform careia pentru incheierea valabila a unui act juridic este suficienta simpla manifestare de vointa, caracterizeaza majoritatea actelor juridice. El nu este consacrat in mod expres in legislatie, dar reiese din cateva texte ale Codului civil si anume, din art. 1295, alin. 1, C. civ. si din art. 971, C. civ.
In anumite cazuri, expres prevazute de lege, libertatea partilor de a-si manifesta vointa este limitata, restransa. Pentru a fi valabile, anumite acte juridice trebuie sa imbrace o anumita forma, cu o anumita solemnitate. Aceste acte juridice se numesc solemne. Actele juridice solemne sunt acelea care se incheie valabil numai atunci cand manifestarea de vointa a partilor imbraca o anumita forma, expres prevazuta de lege.
Prin forma ceruta pentru validitatea actului juridic se inteleg formalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca actul juridic, in absenta carora actul juridic nu poate fi valabil incheiat.
De exemplu, contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect un teren poate fi valabil incheiat numai prin inscris autentic notarial. (Sunt acte solemne, de exemplu: contractul de donatie (art. 813, C. civ.), testamentul (art. 858, C. civ.), conventia de constituire a unui drept de ipoteca (art. 1772, C. civ.), contractul de arendare s.a.).
De regula, actul solemn imbraca forma actului autentic. Prin act autentic se intelege inscrisul intocmit cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public, care avea dreptul de a functiona in locul unde s-a incheiat (art. 1121, C. civ.). Orice act autentic este un act solemn, dar nu si invers. Actele autentice reprezinta doar o forma a actelor solemne. Forma solemna poate lua si alte infatisari.
De exemplu, testamentul olograf este un act solemn care nu este autentic; el este solemn pentru ca legea cere respectarea cumulativa a trei conditii de forma: sa fie scris, semnat si datat de mana testatorului. Inscrisul in forma electronica indeplineste forma pentru validitatea actului juridic daca i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii. (a se vedea Legea 455/2001 privind semnatura electronica - articolele 4, 7, 18 si 20).
Cerinta formei solemne in cazul anumitor acte juridice are ca scop ocrotirea intereselor partilor, (de exemplu, in acest mod se atrage atentia partilor cu privire la importanta actului juridic pe care urmeaza sa-l incheie; daca incheie o donatie, care este un contract solemn, notarul public va explica donatorului care sunt consecintele juridice ale actului, asupra patrimoniului sau), asigurarea unei depline libertati a consimtamantului, (de exemplu, apararea testatorului de influentele pe care le-ar putea exercita tertii asupra lui) sau chiar, in anumite cazuri, ocrotirea unor interese generale (de exemplu, exercitarea unui control, pe aceasta cale, asupra instrainarilor de terenuri).
Forma ceruta pentru validitatea actului juridic presupune indeplinirea urmatoarelor conditii:
intregul continut al actului juridic civil trebuie sa fie imbracat in forma solemna ceruta de lege, nefiind permisa determinarea continutului actului prin trimiterea la o sursa externa acestuia
(de exemplu, prin trimiterea la anumite conditii generale, care nu se regasesc in actul juridic, procedeu care se practica in cazul incheierii contractelor tip, standard intre comercianti si consumatori);
actul juridic aflat in raport de interdependenta cu un act solemn, trebuie sa imbrace si el forma solemna, chiar daca nu este un act solemn; se aplica principiul simetriei de forma
(de exemplu, contractul de mandat prin care X este imputernicit sa cumpere un teren, desi nu este solemn, trebuie incheiat in forma solemna, deoarece contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect terenul este un act solemn);
actul juridic care determina ineficacitatea unui act solemn, trebuie sa imbrace si el forma solemna, (exista si exceptii;
de exemplu, un legat cuprins intr-un testament poate fi revocat si tacit, de exemplu, prin vanzarea bunului care formeaza obiectul legatului).
Forma ceruta pentru validitatea actului juridic are urmatoarele caractere:
este un element constitutiv al actului, in absenta caruia actul este lovit de nulitate absoluta;
in principiu, este invariabila, pentru acelasi tip de act solemn
(de exemplu, conventia prin care se constituie un drept de ipoteca imbraca intotdeauna forma actului autentic);
exclude manifestarea tacita de vointa;
este exclusiva, in sensul ca, in principiu, pentru un anumit act juridic, partile nu au de ales intre mai multe posibilitati, fiind obligate sa se conformeze unei anumite forme.
Forma solemna a unui act juridic civil este impusa, de regula, de lege. Exista insa si posibilitatea pentru parti ca ele, prin vointa lor, sa ridice forma unui act juridic, care potrivit legii nu este solemn, la rangul de element esential, transformandu-l astfel intr-un act solemn. In primul caz forma este legala, in cel de-al doilea caz, ea este voluntara. Partile sunt libere, deci, sa imbrace un act consensual in forma solemna. De exemplu, un contract de vanzare-cumparare a unei constructii nu este un act solemn conform legii, dar in practica, partile il transforma intr-un contract solemn, incheindu-l in forma autentica; partile, prin vointa lor, nu considera contractul valabil incheiat decat daca imbraca forma autentica.
b) Forma ceruta pentru probarea actului juridic
Prin forma ceruta pentru probarea actului juridic se intelege intocmirea unui inscris, in scopul de a dovedi existenta si continutul actului juridic. Aceasta forma poate fi impusa de lege sau de parti, prin vointa lor.
De exemplu, conform art. 1191, C. civ., proba actelor juridice care depasesc o anumita valoare, nu se poate face decat printr-un inscris. (Alte exemple cand se cere o anumita forma pentru probarea actului juridic: contractul de depozit voluntar (art. 1597, C. civ.), contractul de locatiune (art. 1416, C. civ.), contractul de tranzactie (art. 1705, C. civ.) s.a.). Desi actul juridic consensual este valabil indiferent de forma sa, el nu poate fi probat decat daca imbraca forma scrisa. Pentru ca partile sa fie sigure ca vor dovedi existenta si continutul actului juridic in caz de litigiu, il vor incheia sub forma unui inscris. Nu intereseaza ca un act juridic sa fie valabil, daca el nu poate fi probat in fata instantei. Chiar daca, conform legii, actul juridic ar putea fi probat si altfel decat printr-un inscris, pentru mai multa siguranta, partile aleg intocmirea unui inscris.
Forma ceruta pentru probarea actului juridic este obligatorie si nu facultativa. Nerespectarea ei nu afecteaza validitatea actului juridic, dar conduce, in principiu, la imposibilitatea de a dovedi actul juridic cu alt mijloc de proba. Sanctiunea consta, deci, in imposibilitatea probarii existentei sau continutului actului juridic cu alt mijloc de proba.
c) Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti
In principiu, actul juridic civil produce efecte numai intre parti, nefiind opozabil fata de terti. Un act juridic este opozabil tertilor si trebuie respectat de acestia, daca a ajuns la cunostinta lor, prin intermediul anumitor formalitati. De aceea, in anumite cazuri, legea stabileste conditii de publicitate, pentru ca actul incheiat de parti sa fie opozabil si tertilor care nu au participat la incheierea lui, in scopul de a le proteja interesele sau de a le ocroti drepturile. Este cazul actelor juridice civile care constituie sau transmit drepturi reale.
De exemplu, constituirea unei ipoteci asupra unui imobil trebuie transcrisa in cartea funciara (a se vedea Legea 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare, cu modificarile ulterioare), astfel incat tertii care ar intentiona sa cumpere imobilul sa ia cunostinta ca acesta este grevat de o sarcina reala.
Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti este obligatorie si nu facultativa. Nerespectarea ei nu afecteaza validitatea actului juridic si nici nu este sanctionata cu imposibilitatea probarii actului cu alt mijloc de proba, ci sanctiunea care se aplica este inopozabilitatea actului fata de terti, adica posibilitatea tertilor de a ignora actul juridic incheiat de parti si invocat impotriva acestora.
De exemplu, tertul care a cumparat un imobil de la proprietarul acestuia, care anterior il vanduse altei persoane, ignora acest contract de vanzare-cumparare, daca nu a fost inscris in cartea funciara; adica nu ii este opozabil contractul, desi a fost incheiat anterior; proprietar al imobilului este cumparatorul ulterior care a inscris in cartea funciara dreptul sau real, dobandit prin contractul de vanzare-cumparare (art. 33 din Legea 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare).
6. Conditiile de eficacitate a actului juridic civil. Modalitatile actului juridic civil
De regula, actul juridic, valabil incheiat, este si eficace, adica isi produce efectele specifice inca de la incheierea lui. Un asemenea act se numeste pur si simplu. Dar in anumite situatii, legea sau partile, leaga eficacitatea actului juridic de indeplinirea unor conditii suplimentare, numite modalitati. Un act juridic este afectat de o modalitate, cand contine o clauza restrictiva (numita modalitate), care modifica efectele sale normale, intarziind fie realizarea, fie stingerea efectelor actului juridic. Modalitatea este un eveniment viitor, de a carui realizare depind efectele actului juridic.
In functie cu legatura lor cu modalitatile, actele juridice civile pot fi clasificate in:
-acte juridice care pot fi afectate de modalitati,
-acte juridice care sunt inseparabile de modalitati si
-acte juridice incompatibile cu modalitatile.
Majoritatea actelor juridice fac parte din prima categorie, adica pot fi pure si simple sau afectate de modalitati. In cazul lor, modalitatile reprezinta elemente neesentiale ale actului juridic, in absenta carora validitatea actului juridic nu este afectata: actele juridice sunt valabile fie ca sunt pure si simple, fie ca sunt afectate de modalitati.
De exemplu, contractul de vanzare-cumparare avand ca obiect un autoturism este valabil atat ca act juridic pur si simplu, cand efectele se produc imediat dupa incheierea contractului (vanzatorul preda autoturismul si cumparatorul plateste pretul), cat si ca act juridic afectat de modalitati (partile convin ca plata pretului sa se faca in termen de 3 luni).
Actele juridice inseparabile de modalitati sunt acelea, care, prin natura lor, sunt dependente de realizarea unor evenimente viitoare, in ceea ce priveste efectele lor. In aceste acte juridice, modalitatile sunt elemente esentiale.
De exemplu, in cazul contractului de renta viagera, cand de esenta contractului este plata rentei la anumite intervale de timp (termene); in cazul contractului de asigurare, care presupune in mod obligatoriu curgerea unui anumit termen etc.
Actele juridice incompatibile cu modalitatile sunt acelea care nu pot exista valabil decat pure si simple.
De exemplu, actul de optiune succesorala, actul de casatorie, de adoptie etc.
Modalitatile actului juridic civil sunt
termenul
- conditia, iar in cazul liberalitatilor,
- sarcina.
Subiect (27) Termenul actului juridic civil.
1. Termenul
Notiune. Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, de care depinde producerea sau stingerea efectelor unui act juridic civil.
Implinirea termenului se numeste scadenta; pana la scadenta termenul curge; dupa scadenta, obligatia devine exigibila si se poate cere executarea ei.
Clasificarea termenului
termen legal(stabilit de lege)
1.Dupa izvorul sau termen conventional sau voluntar(stabilit de
partile a.j)
termen judiciar(de gratie)(acordat de instanta debitorului)
termen cert(momentul
implinirii sale este cunoscut la data incheierii a.j.)
2.In fct. De cunoastere, la data incheierii actului,
a momentului implinirii sale
termen incert(implinirea nu este cunoscuta
termen in favoarea debitorului(care este regula)
3.In fct. de titularul beneficiului termenului termen in favoarea creditorului(in cazul contractului de
depozit, in carea
termenul este in favoarea deponentului ca regula)
termen in favoara ambelor parti(ex. Termenul dintr-un contract de asigurare)
termen suspensiv(amina inceputul exercitiului dr. Subiectiv si
executarii
4.Dupa criteriul
efectului sau obligatieie
corelative,pina la andeplinirea lui)
termen extinctiv(amina stingerea exercitiului dr. subiectiv si executarii
obligatiei corelative, pina la indeplinirea lui)
Clasificare
In functie de criteriul cunoasterii sau nu, la data incheierii actului juridic, a datei implinirii sale, termenul poate fi
cert (precis) sau
- incert (imprecis);
este cert cand se cunoaste dinainte data implinirii lui, adica ziua scadentei
(de exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare se stabileste prin conventia partilor, ca vanzatorul sa predea lucrul pe data de 3 aprilie 2004 sau in doua saptamani de la data incheierii contractului);
este incert cand desi este sigur ca se va implini, nu se stie data exacta, are o scadenta imprecisa
(de exemplu, in contractul de intretinere moartea intretinutului reprezinta un termen incert; este sigur ca va avea loc, dar nu se stie cand).
In functie de efectele pe care le produce asupra actului juridic, termenul poate fi
-suspensiv sau
-restrictiv.
Termenul este suspensiv, cand suspenda producerea efectelor actului juridic; pana la implinirea lui, actul nu produce efecte, adica drepturile nu pot fi exercitate si obligatiile nu trebuie executate; ele exista, dar producerea lor este amanata pana la implinirea termenului;
de exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, in care partile au convenit ca plata pretului sa se faca in 3 luni de la data incheierii contractului, vanzatorul are dreptul de a pretinde plata pretului de la cumparator, dar nu si-l poate exercita decat la implinirea termenului de 3 luni (la scadenta); deci, obligatia cumparatorului de a plati pretul este afectata de un termen suspensiv; pana la scadenta nici vanzatorul nu poate cere pretul, nici cumparatorul nu este obligat sa-l plateasca.
Termenul este extinctiv, cand amana stingerea efectelor unui act juridic civil; drepturile se exercita si obligatiile se executa pana la implinirea termenului (pana la scadenta), dupa care se sting, pentru viitor; deci, actul juridic isi produce efectele sale specifice de la incheierea lui si pana la implinirea termenului, dupa care actul juridic inceteaza;
de exemplu, contractul de inchiriere a unui autoturism, incheiat pentru 1 luna, isi produce efectele pana la implinirea termenului, dupa care inceteaza; termenul de 1 luna este un termen extinctiv.
In functie de interesul partii in favoarea careia este stipulat termenul, exista ---termen stipulat in favoarea debitorului, termen stipulat in favoarea creditorului si termen stipulat in favoarea ambelor parti. Clasificarea termenului in functie de acest criteriu prezinta interes deoarece numai cel in interesul caruia este stipulat termenul poate renunta la el; in consecinta, el isi poate exercita dreptul sau isi poate indeplini obligatia inainte de implinirea termenului, daca termenul este suspensiv sau poate pune capat actului juridic, in sensul incetarii efectelor acestuia, daca termenul este extinctiv.
Regula este ca termenul este stipulat in favoarea debitorului (art. 1024, C. civ.).
De exemplu, intr-un contract de imprumut de folosinta, imprumutatul poate restitui bunul imprumutat inainte de termenul stabilit in contract, deoarece termenul de restituire este stipulat in favoarea lui (imprumutatul are interesul de a folosi bunul un timp mai indelungat).
Dar legea sau partile pot stabili ca termenul sa fie stipulat in favoarea creditorului sau in favoarea ambelor parti
De exemplu, in cazul contractului de depozit, termenul este stipulat in favoarea creditorului, adica al deponentului (creditorul restituirii lucrului lasat in depozit), care poate cere restituirea inainte de termenul fixat prin contract (art. 1616, C. civ.); in cazul contractului de imprumut de bani cu dobanda, termenul de restituire a sumei imprumutate este stipulat in favoarea ambelor parti: imprumutatorul are interes ca plata sa se faca la scadenta (si nu mai devreme), pentru a obtine dobanda, iar imprumutatul are interes ca sa restituie suma la scadenta, pentru a avea timp sa obtina banii necesari restituirii; in acest caz plata anticipata se poate face numai cu consimtamantul ambelor parti.
In functie de sursa sa, termenul poate fi
voluntar,
-legal si
-judiciar
Termenul este voluntar, cand este stabilit prin vointa partilor actului juridic civil; el este denumit si termen conventional. Termenul voluntar poate fi
expres sau
tacit
este expres cand partile l-au stipulat explicit si
tacit cand rezulta din natura raportului juridic sau din imprejurarile in care a fost stabilit, care impun un anumit termen pentru executarea obligatiilor
(de exemplu, obligatia de intretinere, care rezulta dintr-un contract de intretinere, este afectata intotdeauna de un termen extinctiv si incert: moartea intretinutului). Majoritatea este reprezentata de termenele voluntare.
Termenul este legal, atunci cand este stabilit printr-o norma juridica;
de exemplu, termenul de 5 ani, prevazut de Legea 112/1995, pentru inchirierea locuintelor de stat.
Termenul este judiciar, cand este acordat debitorului de instanta de judecata; conform art. 1101, alin. 2, C. civ., judecatorul poate sa acorde debitorului stramtorat mici termene de plata, intarziind astfel plata, independent de ceea ce au convenit partile sau de ceea ce rezulta din reglementarea legala a actului juridic respectiv. Aceste mici termene de plata se numesc termene de gratie si se acorda cu mare rezerva (art. 1101, alin. 3, C. civ.).
Efectele termenului Termenul afecteaza numai executarea actului juridic, nu si existenta sa. Efectele termenului sunt diferite, dupa cum acesta este
suspensiv sau
- extinctiv.
Termenul suspensiv intarzie realizarea efectelor actului juridic, adica suspenda exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor pana la implinirea lui. Drepturile si obligatiile exista, sunt actuale, dar exercitarea si respectiv executarea lor sunt viitoare. (De aici decurg urmatoarele consecinte: daca debitorul executa obligatia inainte de termen, el face o plata valabila (art. 1023, C. civ), astfel incat el nu mai poate cere restituirea ei, ca pe o plata nedatorata; pana la implinirea termenului, creditorul poate lua masuri de conservare asupra patrimoniului debitorului sau; in actele juridice translative de drepturi reale asupra bunurilor certe, termenul suspensiv nu amana transferul acestor drepturi, cu exceptia cazului in care s-a prevazut expres contrariul; creditorul nu poate cere plata inainte de implinirea termenului suspensiv (art. 1023, C. civ.); pana la implinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate opune debitorului compensatia, deoarece acest mod de stingere a obligatiilor presupune ca datoriile sa fi ajuns la scadenta, adica sa fie exigibile; pana la implinirea termenului suspensiv, prescriptia extinctiva nu incepe sa curga).
Termenul extinctiv nu suspenda efectele actului juridic, ci numai amana stingerea lor; deci, termenul extinctiv are ca efect stingerea drepturilor si a obligatiilor partilor actului juridic, adica incetarea actului juridic; cand termenul se implineste, actul juridic inceteaza sa mai produca efecte pentru viitor; pana la implinirea termenului extinctiv actul juridic isi produce efectele, ca si cum ar fi un act juridic pur si simplu.
De exemplu, la implinirea termenului prevazut de parti intr-un contract de locatiune, inceteaza efectele contractului pentru viitor, adica locatarul nu mai are obligatia sa plateasca chiria si dreptul sa pretinda folosirea bunului inchiriat, iar locatorul nu mai are dreptul sa pretinda chiria si obligatia sa asigure locatarului folosinta bunului inchiriat.
Atat termenul suspensiv, cat si termenul extinctiv produc efecte numai pentru viitor. Efectele termenului nu retroactiveaza.
Subiect (28) Conditia actului juridic civil.
2. Conditia
Notiune Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea sau stingerea retroactiva a efectelor unui act juridic civil.
Clasificare
CLASIFICAREA CONDITIEI
c. pozitiva(consta in indeplinirea unui eveniment viitor si nesigur)
1.Din pct de vedere al modului de formulare
c. negativa(neindeplinirea unui eveniment viitor si nesigur)
c.
cauzala(acea conditie a carei realizare depinde de hazard,de intimplare)
2.Dupa criteriul
legaturii cu vointa partilor
a realizarii evenimentului
c.mixta(realizarea ei depinde de vointa unei din partisi de vointa unei alte
persoane,determinata)
protestativa pura (realizarea
depinde
exclusiv de vointa unei parti)
c. potestativa
protestativa simpa(realizarea depinde
de voita unei parti si de un fapt
exterior sau de vointa unei persoane
nedeterminate)
c.
posibile
3.Din pct de vedere al posibilitatii realizarii lor
c. imposibile
c. licite si morale
4.Dupa conformitatea lor cu legea si morala
c. ilicite si imorale(afecteaza valabilitatea intregului act juridic)
c. suspensiva(acea conditie de a carei
andeplinire depinde nasterea a.j)
5.Dupa criteriul efectului
c. rezolutorie(acea condisie de a carei indeplinire depinde desfiintarea a.j)
In functie de efectele pe care le produce, conditia poate fi
- suspensiva sau
- rezolutorie (extinctiva).
Este suspensiva, cand de evenimentul viitor si nesigur depinde nasterea drepturilor si obligatiilor partilor.
De exemplu, X se obliga fata de Y sa-i doneze un tablou daca, Y ii va decora casa; dreptul lui Y la o donatie este suspendat pana cand isi va executa obligatia de decorare a casei lui X, a donatorului. (Alt exemplu se regaseste in art. 804, C. civ. cu privire la substitutia vulgara: testatorul lasa un legat lui A, pe care il va lua B, daca A nu vrea sau nu poate sa-l primeasca).
Conditia este rezolutorie, cand de evenimentul viitor si nesigur depinde desfiintarea actului juridic, cu efect retroactiv, ca si cum acesta n-ar fi existat vreodata.
De exemplu, X face o donatie lui Y, stipuland in contract ca donatia se va desfiinta daca donatarul moare inaintea sa; conditia rezolutorie consta in faptul ca stingerea donatiei depinde de moartea prealabila a donatarului (art. 825, C. civ).
#In functie de cauza de care depinde realizarea sau nerealizarea evenimentului viitor si nesigur, conditia poate fi
cazuala,
-mixta si
-potestativa
Conditia este cazuala, atunci cand realizarea evenimentului depinde de hazard (intamplare) - este independenta de vointa partilor (art. 1005, C. civ.).
De exemplu, art. 825, C. civ., cand conditia este cazuala si rezolutorie, asa cum am aratat in exemplul de mai sus.
Conditia este mixta, atunci cand realizarea evenimentului depinde atat de vointa uneia dintre parti, cat si de vointa unei persoane determinate (art. 1007, C. civ.).
De exemplu, X ii vinde lui Y, casa din strada Culturii nr. 4, cu conditia ca unchiul sau, proprietarul imobilului, sa i-o doneze.
X se obliga sa-i vanda lui Y autoturismul sau Audi, cu conditia ca de ziua lui, sa primeasca de la tatal sau un Volswagen.
Conditia este potestativa atunci cand realizarea evenimentului depinde de vointa uneia dintre partile actului juridic (art. 1006, C. civ.). Conditia potestativa poate fi, la randul ei
pura sau
- simpla
Conditia potestativa pura (sau pur potestativa) este conditia a carei realizare depinde exclusiv de vointa uneia dintre parti (debitor sau creditor); ea se poate reduce la formula "daca vreau". Regula este ca obligatiile asumate sub conditie pur potestativa sunt lovite de nulitate absoluta (conform art. 1010, C. civ.), deoarece o asemenea conditie inseamna practic lipsa intentiei de a se obliga. Dar, din art. 1010 reiese ca numai obligatia asumata sub conditie pur potestativa din partea debitorului nu este valabila si numai daca acea conditie este in acelasi timp suspensiva. Este valabila conditia pur potestativa din partea creditorului
(de exemplu, X se obliga sa ii acorde un imprumut de bani fiului sau, daca acesta ii va solicita imprumutul; in acest caz, fiul este creditorul),
precum si conditia rezolutorie pur potestativa
(de exemplu, intr-un contract de locatiune, partile pot conveni ca debitorul sa puna capat contractului cand va dori; in acest caz debitorul este locatorul; alt exemplu: conform art. 937, C. civ., donatiile intre soti sunt revocabile in orice moment prin vointa sotului donator - donatia devine irevocabila numai prin moartea sotului donator - ;aceasta este o conditie pur potestativa rezolutorie).
Conditia potestativa simpla este conditia a carei realizare depinde, in acelasi timp, de vointa uneia dintre parti si de un element exterior (de imprejurari obiective sau de fapta unui tert nedeterminat);
de exemplu, X ii inchiriaza lui Y garsoniera sa din Bucuresti, atata timp cat nu va reusi la examenul de admitere in magistratura (acesta nu este un termen, pentru ca evenimentul nu este sigur ca realizare); actul juridic depinde de vointa lui X, dar si de un element exterior; deci este o conditie potestativa simpla si rezolutorie. Alt exemplu: X ii vinde lui Y garsoniera sa din Bucuresti, daca se casatoreste in Iasi (conditie potestativa simpla si suspensiva).
#In functie de posibilitatea realizarii evenimentului, conditia poate fi
posibila si
- imposibila
este imposibila cand evenimentul nu se poate realiza, fie sub aspect material, fie juridic; imposibilitatea se apreciaza la data incheierii actului juridic; si aceasta pentru ca, ulterior incheierii actului juridic,
o conditie imposibila poate deveni posibila,
de exemplu, calatoria pe luna; de exemplu, X, un baiat de 15 ani, se obliga sa-i vanda lui Y, apartamentul sau, cu conditia ca intr-un an sa dobandeasca capacitate deplina de exercitiu. Conditia imposibila este nula si conduce la nulitatea actului juridic care depinde de ea.
#In functie de conformitatea conditiei cu legea si morala, conditia poate fi
licita sau
- morala ori conditie ilicita sau imorala.
Conditia ilicita contravine legii, iar conditia imorala, contravine moralei, regulilor de convietuire sociala.
De exemplu, X se obliga sa-i doneze lui Y un computer, cu conditia ca Y sa sustraga din casa lui Z, o scrisoare pe care o scrisese X; acesta este o conditie ilicita (consta in savarsirea unei infractiuni).
De exemplu, T ii doneaza lui F o garsoniera, cu conditia ca F sa nu mai vanda droguri - conditie imorala; este imoral ca un fapt ilicit sa poata fi impiedicat numai prin procurarea unui folos patrimonial. Conditia ilicita sau imorala este sanctionata cu nulitatea absoluta si atrage desfiintarea actului juridic care depinde de acea conditie.
#In functie de modul in care este formulata - afirmativ sau negativ - conditia poate fi :
-pozitiva sau
-negativa.
Conditia este pozitiva daca este formulata in sens afirmativ;
de exemplu X ii vinde lui Y o sticla de vin vechi, cu conditia ca dupa degustare, lui Y sa-i placa (conditie potestativa pura din partea creditorului - pozitiva).
Conditia este negativa daca este formulata in sens negativ;
de exemplu, tatal se obliga sa-i doneze fiului un autoturism, de ziua lui, daca nu va lua note mai mici de 9 in sesiunea de vara a anului II.
Reguli cu privire la realizarea sau nerealizarea conditiei
De regula, in ceea ce priveste realizarea conditiei nu sunt dificultati, deoarece se considera ca realizata orice conditie indeplinita conform intentiei partilor (art. 1011, C. civ.). In ceea ce priveste nerealizarea conditiei se distinge dupa cum partile au fixat sau nu au fixat un termen pentru realizarea conditiei. Daca nu au fixat nici un termen, in principiu, realizarea conditiei trebuie asteptata la infinit si conditia nu poate fi considerata niciodata definitiv nerealizata. Totusi, conform art. 1012, alin. 2, C. civ., conditia este considerata definitiv nerealizata atunci cand este sigur ca ea nu se mai poate realiza;
de exemplu, daca la incheierea unui act juridic se pune conditia ca una din parti sa se casatoreasca, fara a se fixa un termen pentru casatorie, conditia se considera neindeplinita daca acea persoana moare inainte de a se casatori. Daca partile au fixat un termen pentru realizarea conditiei, conditia se considera neindeplinita atunci cand:
termenul fixat a trecut inainte ca conditia sa se fi realizat, chiar daca ea se realizeaza in viitor;
(de exemplu, se pune conditia ca vaporul sa soseasca in ziua X; daca acesta nu a sosit, conditia este neindeplinita, chiar daca el soseste ulterior);
inainte de expirarea termenului fixat, realizarea conditiei a devenit imposibila in mod cert in viitor;
(de exemplu, se pune conditia sa soseasca vaporul in ziua X, iar inainte de ziua X, vaporul se scufunda).
Conditia se considera indeplinita atunci cand debitorul, obligat sub conditie, a impiedicat indeplinirea ei (art. 1014, C. civ.).
Aceste reguli se aplica in cazul tuturor conditiilor, deci si a celor pozitive si a celor negative.
Efectele conditiei
Conditia afecteaza insasi existenta actului juridic. Efectele conditiei se produc, in principiu, retroactiv, in sensul ca momentul de la care sau pana la care se produc nu este acela al indeplinirii sau neindeplinirii conditiei, ci momentul incheierii actului juridic civil sub conditie. Efectele conditiei sunt diferite, dupa cum aceasta este suspensiva sau rezolutorie si in functie de intervalul de timp in care se analizeaza efectele, adica pendente conditione (intervalul cuprins intre momentul incheierii actului juridic si momentul in care indeplinirea sau neindeplinirea conditiei devine sigura) sau eveniente conditione (perioada ulterioara momentului indeplinirii sau neindeplinirii conditiei).
a) Efectele conditiei suspensive
Pendente conditione, specific conditiei suspensive este ca in toata aceasta perioada actul juridic civil nu isi produce efectele; mai mult, drepturile si obligatiile sub conditie nu numai ca nu produc efecte, dar nici nu s-au nascut inca; de exemplu, o persoana care are un drept de proprietate sau de creanta sub conditie suspensiva, nu are nici un drept actual, nu este inca proprietar sau creditor. Totusi exista posibilitatea unui drept viitor, a unui drept conditional. Acest drept este transmisibil, atat prin acte intre vii, cat si pentru cauza de moarte. Titularul dreptului conditional poate face acte de conservare pentru pastrarea sa (de exemplu, poate inscrie o ipoteca).
Eveniente conditione, efectele conditiei suspensive difera, dupa cum acesta s-a realizat sau nu. Daca s-a realizat, se considera, retroactiv, ca actul juridic a fost pur si simplu de la inceput; dreptul nascut in realitate numai in momentul realizarii conditiei se considera, printr-o fictiune a legii, ca s-a nascut de la data incheierii actului juridic. Cand conditia suspensiva nu s-a indeplinit, actul nu se poate forma pe viitor, dupa cum nu se formase nici in trecut; se va considera ca actul juridic nu a fost niciodata incheiat.
b) Efectele conditiei rezolutorii
Pendente conditione, actul afectat de conditia rezolutorie isi produce efectele ca si cum ar fi pur si simplu, deoarece conditia rezolutorie (ca si termenul extinctiv) nu conditioneaza existenta actuala a actului juridic si efectele sale actuale, ci numai pierderea viitoare si stingerea efectelor actului juridic (raportul juridic se naste imediat).
Eveniente conditione, efectele conditiei rezolutorii difera dupa cum aceasta s-a realizat sau nu. Daca s-a realizat, actul juridic se desfiinteaza cu efect retroactiv. Se considera ca actul s-a stins de la inceput si n-a produs niciodata efecte; iar efectele produse in realitate, sunt sterse in mod retroactiv, partile fiind puse in situatia anterioara, dinaintea incheierii actului juridic. Cand conditia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic se considera definitiv; el continua sa-si produca efectele in viitor, ca si cum ar fi fost de la inceput pur si simplu.
(Diferente intre termen si conditie:
realizarea conditiei este nesigura, realizarea termenului este sigura;
conditia afecteaza insasi existenta actului juridic, termenul afecteaza numai executarea actului juridic;
termenul produce efecte numai pentru viitor, conditia, in principiu, efecte pentru trecut si viitor).
Subiect (29).Sarcina actului juridic civil.
3. Sarcina
Notiune Spre deosebire de termen si conditie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina poate sa apara numai in actele juridice cu titlu gratuit, mai precis, numai in cazul liberalitatilor.
Sarcina reprezinta obligatia de a da, a face sau a nu face, impusa gratificatului de catre dispunator. Ea nu afecteaza validitatea actului juridic, ci numai eficacitatea acestuia.
SARCINA. CLASIFICARE
in favoarea dispunatorului;
1.In functie de persoana beneficiarului in favoarea gratificatului;
in favoarea unei terte persoane;
s. imposibile(care nu pot fi indeplinite)
s.
ilicite(care contravin dispozitiilor legale)
2.Din punct de vedere al valabilitatii
lor s.
imorale(care incalca bunele moravuri)
s. posibile
s.licite
s. morala
Clasificare Sarcina poate fi de trei feluri:
sarcina in favoarea dispunatorului (donatorului sau testatorului); de exemplu, gratificatul are sarcina de a plati o datorie a dispunatorului;
sarcina in favoarea gratificatului; de exemplu, obligatia pentru acesta sa finalizeze studiile superioare incepute;
sarcina in favoarea unei terte persoane; de exemplu, gratificatul este obligat sa plateasca avansul pentru cumpararea unui apartament pe numele unei terte persoane numita de dispunator.
Importanta clasificarii decurge din deosebirile de regim juridic al celor trei feluri de sarcina. Astfel:
sarcina in favoarea dispunatorului nu poate fi stipulata decat prin donatie, nu si prin testament;
uneori sarcina poate influenta natura actului juridic, in sensul ca daca egaleaza sau depaseste emolumentul actului juridic, acesta devine din liberalitate, act juridic cu titlu oneros;
sarcina in favoarea unei terte persoane este o forma a stipulatiei pentru altul, care ii da dreptul tertului sa ceara executarea obligatiei, dar nu si posibilitatea de a cere desfiintarea actului pentru neexecutare.
Sarcina trebuie sa fie posibila, licita si morala.
Efectele sarcinii Daca gratificatul executa sarcina, liberalitatea se consolideaza ca si cum ar fi fost un act pur si simplu. Daca gratificatul nu executa sarcina, dispunatorul sau mostenitorii sai au dreptul sa ceara revocarea donatiei sau testamentului (legatului). Revocarea produce efecte retroactive, cu repunerea partilor in situatia anterioara.
Subiect (30) Efectele actului juridic civil . Notiune.Interpretarea efectelor actului
juridic civil.
4. Efectele actului juridic civil
Notiune Prin efectele actului juridic civil se inteleg drepturile si obligatiile, la care da nastere, pe care modifica sau stinge un asemenea act. Ceea ce pentru raportul juridic reprezinta continutul sau, pentru actul juridic, care este izvorul acelui raport, reprezinta efectele sale.
Principii. Principiile efectelor actului juridic sunt regulile de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte. Exista trei principii:
principiul fortei obligatorii;
principiul irevocabilitatii;
principiul relativitatii efectelor actului juridic civil.
2) Interpretarea efectelor actului juridic civil
Etapa prealabila si obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil este aceea a dovedirii actului. Operatiunea urmatoare consta in interpretarea clauzelor actului.
Principalele reguli de interpretare a actului juridic civil, sunt:
"Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor " (art.977 Codul civil);
"Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate acea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul" (art.978Codul civil);
"Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului" (art.979 Codul civil).
"Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul" (art.980 Codul civil);
"Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intrinsul"(art.981 Codul civil);
"Toate cauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg" (art. 982 Codul civil);
"Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga" (art.983 Codul civil);
"Conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa".
Subiect (31) Principiile efectelor actului juridic civil.
a) Principiul fortei obligatorii
Conform art. 969, alin. 1, C. civ. "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". Pornind de la acest text de lege, principiul fortei obligatorii (sau pacta sunt servanda) reprezinta regula potrivit careia actul juridic incheiat valabil se impune partilor (partii - in actele juridice unilaterale) intocmai ca si legea. Deci actul juridic, odata incheiat, trebuie respectat de parti; este obligatoriu si nu facultativ pentru ele.
Fundamentul acestui principiu este reprezentat de necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice civile (care au ca izvor actele juridice civile) si imperativul moral al respectarii cuvantului dat.
Exceptii sunt exceptii de la principiul fortei obligatorii, cazurile in care efectele actului juridic nu se produc asa cum am prevazut partile, la incheierea lui, ci, independent de vointa partilor, aceste efecte sunt fie mai restranse, fie mai intinse decat cele stabilite initial.
Cazurile de restrangere a fortei obligatorii sunt acele situatii, prevazute in mod expres de lege, in care actul juridic isi inceteaza efectele inainte de termen, datorita disparitiei unui element al sau.
De exemplu, contractul de mandat inceteaza inainte de a fi executat, prin moartea mandatarului sau mandantului (art. 1552, pct. 3, C. civ.); contractul de locatiune inceteaza inainte de termen prin pieirea totala a obiectului contractului (art. 1439, alin. 1) etc.
Cazurile de extindere a fortei obligatorii sunt acele situatii in care se prelungesc efectele actului juridic, se suspenda sau se modifica.
De exemplu, prelungirea efectelor unor contracte, prin lege, peste termenul convenit de parti, cum ar fi in cazul contractelor de inchiriere a locuintelor, in temeiul Legii 112/1995;
alt exemplu: prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesiva datorita suspendarii temporare a executarii acestuia dintr-o cauza de forta majora sau caz fortuit.
Din cazurile de extindere a fortei obligatorii face parte si teoria impreviziunii. In acest caz, are loc o revizuire, pe cale judecatoreasca, a efectelor actului juridic sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ si cu executare succesiva - din cauza ruperii echilibrului contractual, in urma schimbarii imprejurarilor avute in vedere de parti in momentul incheierii actului juridic.
De exemplu, X ii inchiriaza lui Y camere frigorifice, obligandu-se sa achite el pretul energiei electrice. Dupa un timp, in derularea contractului, pretul energiei electrice creste atat de mult, incat pretul ajunge sa fie mai mare decat chiria. Daca partile nu ajung la o renegociere a contractului, instanta va putea dispune o revizuire a contractului sau chiar rezilierea sa, temeiul juridic fiind art. 970, C. civ.; dar instantele sunt ezitante; instanta suprema a apreciat, in solutionarea unei cauze, ca nu este admisibila introducerea in contract a unor clauze de impreviziune, deoarece ar contraveni art. 1085, C. civ., care arata ca debitorul se obliga numai la ceea ce este previzibil.
b) Principiul irevocabilitatii
Acest principiu este consacrat de alin. 2 al art. 969 care, referindu-se la conventii, prevede ca "ele se pot revoca numai prin consimtamant mutual sau din cauze autorizate de lege", de unde rezulta, per a contrario, ca actul juridic nu poate fi revocat prin vointa unilaterala a uneia dintre partile care l-au incheiat.
Principiul irevocabilitatii decurge in mod firesc, ca o consecinta, din principiul fortei obligatorii a actului juridic.
Exceptii: sunt exceptii de la principiul irevocabilitatii actului juridic acele situatii in care actului juridic i se poate pune capat prin vointa uneia dintre parti (sau partii, in cazul actelor juridice unilaterale).
De exemplu, sunt exceptii urmatoarele:
revocarea donatiei intre soti (art. 937, C. civ.);
revocarea contractului de mandat de catre mandant (art. 1556, C. civ.);
incetarea contractului de depozit la cererea deponentului (art. 1616, C. civ.);
denuntarea unilaterala a contractului de catre consumator in contractele incheiate la distanta, in termen de 7 zile;
legatul (art. 922, C. civ.);
retractarea renuntarii la succesiune (art. 701, C. civ.) etc.
Partile pot sa includa in contractul pe care il incheie o clauza care sa permita revocarea unilaterala a contractului, in cazurile si conditiile stabilite de ele. De regula, revocarea actului juridic bilateral - atunci cand este permisa - opereaza ca o rezolutiune, desfiintand contractul cu efect retroactiv; in cazul contractelor cu executare succesiva, revocarea opereaza, insa, numai pentru viitor.
c) Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil
Din art. 973, C. civ., conform caruia "conventiile n-au efect decat intre partile contractante", se desprinde principiul relativitatii. Asta inseamna ca actul juridic nu produce efecte decat intre parti sau persoanele asimilate partilor. Actul juridic, in principiu, nu poate produce efecte nici in favoarea, nici impotriva tertilor. Faptul ca un act juridic nu produce efecte impotriva tertilor este conform cu echitatea; daca un act juridic ar putea crea o obligatie in sarcina tertilor sau ar putea aduce atingere patrimoniului lor, asta ar insemna ca cineva ar putea dispune de patrimoniul altei persoane fara consimtamantul acesteia. Faptul ca un act juridic nu produce efecte in favoarea tertilor este o consecinta a vointei partilor: prin incheierea unui act juridic, de regula, partile urmaresc sa profite, ele insele, de act si nu tertii; pe de alta parte, daca vointa unei persoane ar putea fi impusa vointei tertilor, asta ar conduce la suprimarea libertatii individuale.
De la acest principiu exista si exceptii. Dar, mai intai, se impune clarificarea termenilor de:
-parte (parti),
- persoane asimilate partilor si
- terti
Notiunea de parte (parti)
Prin parte se intelege persoana care incheie actul juridic civil, personal sau prin reprezentare, si fata de care se produc efectele actului respectiv. Din punct de vedere juridic, o parte a actului juridic civil poate fi alcatuita din mai multe persoane fizice sau juridice, care promoveaza sau au un interes comun.
Notiunea de terti
Tertii sunt persoanele straine de un anume act juridic, care nu au participat nici direct si nici prin reprezentare la incheierea acestuia, si fata de care actul juridic nu produce nici un efect.
(Principiul relativitatii, in temeiul caruia, actul juridic produce efecte numai intre parti si persoanele asimilate acestora, si nu fata de terti, trebuie distins de notiunea de opozabilitate a actului juridic fata de terti; actul juridic nu produce efecte nici impotriva, nici in favoarea tertilor, dar tertii sunt obligati sa-l respecte).
Notiunea de persoane asimilate partilor
Aceste persoane sunt numite in literatura juridica avanzi-cauza (din limba franceza ayants-cause). Avanzii-cauza reprezinta persoanele care, desi nu au participat la incheierea actului juridic, sunt indreptatite sa profite de efectele actului respectiv sau, dupa caz, sa suporte aceste efecte, datorita legaturii lor juridice cu una dintre partile actului juridic.
In categoria avanzilor-cauza, intra succesorii si creditorii chirografari.
a) Succesorul, in sens larg, este persoana care detine un drept prin transmitere de la alta persoana, oricare ar fi fost modul de transmitere, intre vii sau pentru cauza de moarte, cu titlu oneros sau gratuit. In sens restrans, succesor este persoana careia i se transmite prin decesul altei persoane o parte sau totalitatea patrimoniului persoanei decedate (succesor = mostenitor). Persoana care transmite succesorului, in sens larg, un drept, se numeste autorul succesorului (= transmitatorul dreptului).
Succesorul ca avand-cauza, este succesorul in sens larg, adica persoana care n-a luat parte la un act juridic nici direct, nici prin reprezentant, dar care profita sau suporta efectele actului ca si autorul caruia i-a succedat.
Succesorii sunt de 3 feluri:
universali;
cu titlu unilateral;
cu titlu particular.
Succesorul universal este acea persoana care dobandeste un patrimoniu, adica o universalitate.
Succesorul cu titlu universal este acea persoana care dobandeste o fractiune din universalitatea patrimoniului autorului sau.
Succesorul cu titlu particular este acea persoana care dobandeste de la autorul sau numai unul sau mai multe bunuri determinate.
Transmisiune universala intre vii nu exista, ci numai in urma decesului unei persoane. Numai succesorii unei persoane decedate pot fi succesori universali sau cu titlu universal; exceptie face persoana juridica, care poate fi succesor universal, atunci cand dobandeste un patrimoniu prin efectul comasarii (prin fuziune sau absorbtie) sau al transformarii, si succesor cu titlu universal, cand dobandeste o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate.
Succesorii universali sau cu titlu universal (diferenta intre ei fiind doar cantitativa) se substituie autorului lor si preiau toate sau o parte din drepturile si obligatiile acestuia, cu exceptia celor intuitu personae. Orice act juridic facut de autor pana in momentul mortii, produce efecte in favoarea sau in sarcina succesorilor universali sau cu titlu universal. Acestia sunt obligati sa suporte datoriile defunctului, ca si cum le-ar fi contractat ei insisi si raspund de ele cu propriul patrimoniu (cu exceptia situatiei in care renunta la succesiune sau o accepta sub beneficiu de inventar).
De exemplu, autorul a vandut o casa a sa, cu doua zile inaintea mortii; prin urmare, casa a iesit din patrimoniul acestuia si succesorii nu o pot dobandi;
alt exemplu: autorul a imprumutat 5000 euro de la banca si a garantat imprumutul cu apartamentul sau; succesorii trebuie sa restituie imprumutul contractat de autor si mostenesc apartamentul care e ipotecat.
Succesorii cu titlu particular sunt aceia care dobandesc un drept prin transmisiune intre vii, de exemplu, prin vanzare-cumparare, schimb, donatie etc., sau prin transmisiune pentru cauza de moarte, adica legatarii cu titlu particular, carora defunctul le lasa prin testament unul sau mai multe obiecte determinate. Calitatea de avand-cauza a succesorului cu titlu particular se apreciaza in raport cu actele juridice anterioare ale autorului sau, referitoare la acelasi bun sau drept ce i-a fost transmis si lui, incheiate cu alte persoane si nu in raport cu actul juridic prin care a dobandit bunul sau dreptul (in acest act juridic el are calitatea de parte), si nici in raport cu alte acte juridice incheiate de autorul sau in legatura cu patrimoniul acestuia. Succesorul cu titlu particular nu profita si nu este tinut decat de actele pe care autorul sau le face referitor la bunul sau dreptul ce i se transmite, si numai daca aceste acte au fost facute de autor inainte de momentul transmiterii. Succesorul cu titlu particular este tert atat fata de patrimoniul autorului, cat si fata de actele juridice incheiate de autor in legatura cu bunul sau dreptul ce i s-a transmis, ulterior momentului transmiterii. Deci, pentru ca succesorul cu titlu particular sa aiba calitatea de avand-cauza trebuie indeplinite cumulativ trei conditii:
sa fie vorba de acte juridice strans legate de bunul sau dreptul dobandit de succesorul cu titlu particular;
actele juridice sa fi fost incheiate de autor anterior transmisiunii facute catre succesorul cu titlu particular, cu alte persoane si referitor la acelasi bun sau drept;
sa fi fost respectate formalitatile de publicitate cerute de lege pentru ca actele juridice incheiate de autor sa fie opozabile tertilor.
De exemplu, X ii inchiriaza lui Y un autoturism pentru 3 luni; dupa 2 luni, X vinde autoturismul lui M; M, cumparatorul, are calitatea de avand-cauza si suporta actul juridic anterior incheiat de autorul sau (X este transmitatorul), adica contractul de locatiune, in sensul ca trebuie sa-l respecte si nu se poate folosi de bun, ca proprietar, decat dupa incetarea contractului de locatiune (ajuns la termen).
De exemplu, T ii lasa prin testament lui X o casa; dupa incheierea testamentului (legatului), T face un imprumut la banca si garanteaza cu casa (o ipotecheaza); T nu restituie imprumutul si moare; X, ca legatar cu titlu particular este avand-cauza; el dobandeste casa la data mortii lui T si trebuie sa suporte ipoteca, ce a fost constituita anterior, cu privire la acelasi bun.
b) Creditorul chirografar este creditorul care nu are o garantie reala, care sa-i asigure plata creantei pe care o are impotriva debitorului (cum are creditorul ipotecar, gajist sau privilegiat), ci numai un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului, adica dreptul de a urmari totalitatea acestui patrimoniu, daca debitorul nu-si executa obligatia. Dar, creditorul chirografar nu poate urmari patrimoniul decat in starea in care se afla in momentul in care incepe urmarirea; pana atunci, creditorul chirografar nu il poate impiedica pe debitor sa faca asupra patrimoniului sau orice act doreste, cu exceptia actelor frauduloase, adica a acelor acte incheiate in scopul de a-l frauda pe creditor. Creditorul chirografar este avand-cauza in sensul ca el suporta influenta actelor juridice patrimoniale incheiate de debitor cu alte persoane, acte juridice prin care patrimoniul (gajul general) se poate mari sau micsora. Aceste acte ii sunt opozabile creditorului chirografar; daca, insa, actele juridice incheiate de debitor sunt frauduloase, creditorul chirografar poate obtine anularea lor prin actiunea revocatorie (pauliana) (art. 975, C. civ.) sau prin actiunea in declararea simulatiei (art. 1175, C. civ.). De exemplu, debitorul doneaza bunurile sale in scopul de a-si crea o stare de insolvabilitate, astfel incat creditorul chirografar sa nu-l mai poata urmari, creditorul chirografar poate introduce o actiune pauliana.
Exceptii: sunt exceptii de la principiul relativitatii efectelor actului juridic acele cazuri in care efectele actului juridic se produc si fata de alte persoane care nu au participat la incheierea actului juridic; adica actul juridic da nastere la drepturi in favoarea altor persoane, decat partile sau da nastere la obligatii in sarcina altor persoane, decat partile. In literatura juridica, exceptiile se impart in -=exceptii reale si
=exceptii aparente de la principiul relativitatii.
Exceptii reale exista numai daca, prin vointa partilor (si nu in temeiul legii) un act juridic da nastere la drepturi sau obligatii pentru o persoana care nu a participat la incheierea lui, nici personal, nici prin reprezentare. In aceasta acceptiune, singura exceptie reala este stipulatia pentru altul.
Stipulatia pentru altul (sau contractul in folosul unei terte persoane) este actul juridic prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (stipulantul) sa execute o prestatie in favoarea unei terte persoane (tertul beneficiar). Tertul beneficiar nu participa nici direct, nici prin reprezentare la incheierea actului juridic.
De exemplu, donatia cu sarcina (promitentul -donatarul; stipulantul - donatorul; tertul beneficiar - un tert in favoarea caruia promitentul da, face sau nu face ceva).
Exceptii aparente de la principiul relativitatii sunt:
situatia avanzilor-cauza; ei sunt persoane asimilate partilor, continuatori ai autorului lor - exceptie aparenta; actul juridic produce efecte fata de ei, pentru ca iau locul partilor in raportul juridic respectiv;
promisiunea faptei altuia (conventia de porte forte); este o exceptie aparenta pentru ca, in realitate, promitentul promite propria fapta, iar tertul nu devine obligat prin conventia de porte forte, ci numai daca se obliga personal;
reprezentarea; reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, reprezentantul, incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane, reprezentatul, efectele actului juridic, producandu-se direct in persoana celui reprezentat; este o exceptie aparenta pentru ca cel reprezentat, devine parte in actul juridic incheiat de reprezentant;
actiunile directe; actiunea directa este actiunea in justitie introdusa de o persoana (reclamantul) impotriva unei alte persoane (paratul), cu care nu se afla in raporturi contractuale, reclamantul fiind in raporturi contractuale cu o alta persoana, cu care si paratul se afla in raporturi contractuale. Codul civil prevede doua cazuri: art. 1488 conform caruia, in materia contractului de antrepriza, lucratorii angajati de antreprenor pot cere plata drepturilor lor (banesti) direct de la clientul pentru care se executa lucrarea, in masura in care acesta este dator antreprenorului; art. 1542, conform caruia, in materia contractului de mandat, mandantul poate sa intenteze actiunea direct impotriva tertei persoane pe care mandatarul si-a substituit-o in indeplinirea mandatului sau (submandatarului); dreptul la actiune in ambele cazuri isi are temeiul in lege si nu in vointa partilor; este o exceptie aparenta;
simulatia simulatia este operatiunea juridica ce consta in incheierea unui act juridic public, aparent, numit si simulat (care creeaza impresia unei situatii juridice diferita de cea reala, situatie reala stabilita printr-un act juridic ascuns, secret, incheiat anterior sau concomitent cu actul public; de exemplu, X vinde o casa lui Y, incheind un act public, aparent; concomitent, incheie ulterior un act; secret, tot cu Y, prin care se arata ca vanzarea-cumpararea nu exista in realitate; aceasta este o simulatie sub forma fictivitatii, in scopul sustragerii bunurilor din propriul patrimoniu, pentru a nu putea fi urmarite de creditorii chirografari. Conform art. 1175, C. civ., intre parti si persoanele asimilate partilor, isi produce efectele actul secret (real); fata de terti isi produce efectele numai actul public - adica le este opozabil tertilor -; de fapt, simulatia este o exceptie de la principiul opozabilitatii actului juridic fata de terti si nu de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice;
cesiunea de creanta; debitorul cedat este tert fata de conventia incheiata intre cedent si cesionar, dar conventia produce efecte fata de el, in sensul ca trebuie sa execute obligatia fata de cesionar, de indata ce i-a fost notificata cesiunea sau a acceptat-o; este o exceptie aparenta pentru ca efectele cesiunii se produc in temeiul legii;
gestiunea de afaceri; actele juridice incheiate de gerant isi produc efectele fata de gerat, desi gerantul a contractat cu o terta persoana; aceste efecte se produc in temeiul legii, (art. 991, C. civ.) - exceptie aparenta.
Subiect (32) Nulitatea actului juridic civil.
5.1 Notiune.
Nulitatea este o sanctiune civila care intervine in cazul incheierii unor acte juridice cu nerespectarea conditiilor de validitate, de fond sau de forma, impuse de lege. Actul juridic sanctionat cu nulitatea este lipsit de efectele juridice in vederea carora a fost incheiat. El exista in mod material, insa nu poate produce efecte juridice, fiindca legea nu-i recunoaste valabilitatea.
5.2Functiile nulitatii
Nulitatea are o
-functie preventiva si una
-functie sanctionatorie.
Functia preventiva consta in efectul inhibitoriu pe care nulitatea il exercita asupra subiectelor de drept, descurajandu-le sa incheie acte juridice cu nerespectarea conditiilor lor de validitate.
Functia sanctionatorie intervine atunci cand functia preventiva nu a fost eficienta si consta in sanctionarea nerespectarii conditiilor de validitate a actului juridic incheiat, lipsind actul juridic de efecte.
Functia de mijloc de garantie a principiului legalitatii - apare ca un mijloc de asigurare a respectarii ordinii publice si bunelor moravuri.
Subiect (33) Clasificarea nulitatilor.
Clasificarea nulitatilor
Clasificarea se face dupa mai multe criterii
CLASIFICAREA NULITATII
n. absoluta(n. unei norme juridice de interes
general)
1.Dupa natura interesului
ocrotit
n. relativa(n. unei norme juridice de interes privat)
n. totala(desfiinteaza actul juridic in intregime)
2. Dupa efectele
nuliltatii
n. partiala(desfiinteaza o part a actului juridic)
n.
expresa(prevazuta intr.o dispozitie legala)a
3. Dupa modul de
consacrare de legislatura
n. virtuala(nu este prevazuta de o dispozitie legala)
n. de fond(cind se incalca o conditie de fon)
4. Dupa conditia de
validiate incalcata
n. de forma(cind se incalca o conditie de forma)
n. de drept(instanta trebuie doar sa constate)
5. Dupa modul de
valorificare
n. judiciara(se pronunta o hotarire judecatoreasca)
in functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului juridic civil, nulitatea poate fi
absoluta sau
relativa.
Nulitatea absoluta este nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes general, deci a unei norme juridice imperative, de ordine publica.
De exemplu, actul juridic incheiat cu nerespectarea formei solemne.
Nulitatea relativa este nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes individual, particular, deci a unei norme juridice imperative de ordine privata.
De exemplu, actul juridic anulabil pentru un viciu de consimtamant.
In legislatie, in practica judiciara si in doctrina nulitatea absoluta este desemnata prin formule ca: "actul este nul", actul este nul de drept, nul de plin drept sau este lovit de nulitate absoluta;
nulitatea relativa este desemnata prin formule ca: actul este anulabil, actul poate fi anulat, actul este nul.
Prin terminologia folosita nu se poate distinge intotdeauna, cu precizie, despre ce fel de nulitate este vorba, deoarece cuvantul "nul" este intrebuintat cand in sensul nulitatii absolute, cand in sensul celei relative. De aceea, indiferent de formula utilizata in cuprinsul normei juridice, pentru a se stabili despre ce fel de nulitate este vorba se cerceteaza care este natura interesului ocrotit prin norma incalcata la incheierea actului juridic civil. Daca legiuitorul precizeaza, in mod expres, ca este vorba de o nulitate absoluta sau de o nulitate relativa, de regula, nu este necesara cercetarea interesului ocrotit
Clasificarea nulitatilor in absolute si relative prezinta importanta sub aspectul regimului lor juridic diferit. Regimul juridic al nulitatii desemneaza regulile carora le este supusa nulitatea absoluta sau cea relativa, dupa caz. Aceste reguli stabilesc raspunsul la trei intrebari:
cine poate invoca nulitatea;
cat timp;
daca poate fi acoperita prin confirmare.
Subiect (34) Regimul juridic al nulitatii.
Regimul juridic al nulitatii absolute:
nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes (partile actului juridic, avanzii-cauza, alte persoane care nu au participat la incheierea actului juridic, dar care justifica un interes propriu), de instanta, din oficiu, de procuror, sau de alte organe prevazute de lege;
nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, pe cale de actiune sau de exceptie, actiunea in declararea nulitatii fiind imprescriptibila;
in principiu, nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare ulterioara de catre parti.
Regimul juridic al nulitatii relative:
nulitatea relativa poate fi invocata, in principiu, numai de persoana ocrotita al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului juridic;
nulitatea relativa trebuie invocata, pe cale de actiune sau de exceptie, in termenul de prescriptie extinctiva, actiunea in declararea nulitatii relative fiind prescriptibila;
nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit, de partea interesata sau de succesorii in drepturi ai acesteia.
Confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa. Confirmarea poate fi expresa sau tacita. Confirmarea expresa, pentru a fi valabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa provina de la cel indreptatit sa invoce nulitatea relativa si sa fie facuta in cunostinta de cauza;
viciul care afecta actul juridic lovit de nulitate relativa sa fi incetat in momentul confirmarii;
sa cuprinda obiectul, cauza si natura obligatiei si sa se faca mentiune despre motivul actiunii in nulitate relativa;
din cuprinsul actului sa reiasa intentia de a acoperi nulitatea.
Confirmarea tacita rezulta din fapte care nu lasa nici o indoiala asupra intentiei de acoperire a nulitatii relative. Executarea voluntara a actului lovit de nulitate relativa inseamna confirmare tacita. Neinvocarea nulitatii relative in termenul de prescriptie, stabilit de lege, constituie o prezumtie (simpla) de confirmare tacita (care poate fi rasturnata).
Confirmarea, indiferent daca este expresa sau tacita, are ca efect validarea actului anulabil, iar acest efect se produce retroactiv, adica de la data incheierii actului juridic
in functie de intinderea efectelor nulitatii, nulitatea poate fi
totala sau
partiala
Nulitatea totala este nulitatea care desfiinteaza actul juridic civil in intregime. De exemplu, nulitatea unui contract de donatie pentru neincheierea lui in forma autentica ceruta de lege (art. 813, C. civ.).
Nulitatea partiala este nulitatea care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil, acelea care contravin legii; celelalte - care nu contravin legii - se mentin. Intr-un contract de vanzare-cumparare pot fi nule mai multe clauze accesorii, de exemplu, clauza de arvuna, clauzele principale fiind valabile. Dar, de nulitate partiala poate fi vorba numai daca actul juridic are un continut complex, adica are mai multe clauze si deci mai multe efecte; numai in aceasta situatie se desfiinteaza unele clauze, care contravin legii si se mentin altele. In sistemul nostru de drept, nulitatea partiala reprezinta regula si nulitatea totala reprezinta exceptia. Totusi, cazurile de nulitate partiala sunt putin numeroase in practica. In situatia in care, nulitatea loveste numai o parte a actului juridic, o clauza a acestuia, dar acea clauza a constituit cauza principala si determinanta a actului juridic, fara de care acesta nu s-ar fi incheiat, atunci intregul act este desfiintat, adica intervine nulitatea totala si nu partiala.
A nu se face confuzie intre nulitatea totala si nulitatea absoluta, pe de o parte, si nulitatea partiala si nulitatea relativa, pe de alta parte. Clasificarea se face in functie de doua criterii diferite, astfel incat poate exista: nulitate absoluta si partiala, dar si nulitate absoluta si totala; dupa cum poate exista nulitate relativa si partiala, dar si nulitate relativa si totala.
in functie de modul de consacrare legislativa, nulitatea poate fi
expresa si
virtuala.
Nulitatea expresa este nulitatea prevazuta printr-o dispozitie legala; ea se mai numeste explicita sau textuala.
Nulitatea virtuala este nulitatea care nu este prevazuta de lege, dar care rezulta neindoielnic din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil. Deci, pentru ca un act juridic sa fie sanctionat cu nulitatea, nu este necesar ca aceasta sanctiune sa fie mentionata expres printr-o dispozitie a legii. (Stabilirea unor conditii de fond si de forma pentru validitatea actului juridic n-ar avea nici o eficienta daca incalcarea lor n-ar fi sanctionata cu nulitatea).
De exemplu, art. 2, alin. 1 din Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, art. 966, 968, C. civ., art. 858 - 859, C. civ. - texte din care se desprind nulitati virtuale.
in functie de felul conditiei de validitate incalcate, nulitatea poate fi
de fond sau
de forma
Nulitatea de fond este nulitatea care intervine atunci cand este incalcata o conditie de fond a actului juridic civil.
Nulitatea de forma este nulitatea care intervine atunci cand este incalcata forma, ceruta ca o conditie de validitate la incheierea actului juridic civil, de exemplu, art. 866, C. civ.
Unii autori mai clasifica nulitatile si in functie de modul de valorificare, in
-nulitati de drept si
- nulitati judiciare.
Nulitatea de drept este aceea care opereaza de plin drept, de la sine, instanta nefiind chemata decat sa o constate, in caz de litigiu intre parti.
Nulitatea judiciara este nulitatea care nu opereaza de plin drept, ci numai daca este pronuntata printr-o hotarare judecatoreasca. Aceasta clasificare este considerata, insa, de majoritatea autorilor artificiala, deoarece orice nulitate trebuie pronuntata de instanta de judecata. Pana la desfiintarea actului juridic de catre instanta de judecata, acesta trebuie considerat valabil si eficace; in fata instantei trebuie sa se dovedeasca ca actul este nul; instanta apreciaza existenta sau inexistenta cauzei de nulitate, iar, in caz afirmativ, va pronunta nulitatea. (In plus, aceasta clasificare creeaza impresia gresita ca actiunea prin care se invoca nulitatea absoluta ar fi o actiune in constatare (reglementata de art. 111, C. proc. civ.), desi, in realitate, actiunea in declararea nulitatii unui act juridic este o actiune in realizare, indiferent daca e vorba de nulitate absoluta sau de nulitate relativa.)
Cauzele de nulitate Cauzele de nulitate sunt acele imprejurari care constau in nerespectarea la incheierea actului juridic civil a dispozitiilor legale care reglementeaza conditiile sale de validitate. Unele cauze conduc la nulitatea absoluta a actului juridic, iar altele la nulitatea relativa.
Cauzele de nulitate absoluta sunt urmatoarele:
incalcarea regulilor privind capacitatea civila in ipoteza:
nerespectarii unei incapacitati speciale de folosinta a persoanei fizice, instituita pentru ocrotirea unui interes general;
de exemplu, art. 810, C. civ.;
lipsei capacitatii de folosinta a persoanei juridice si nerespectarii principiului specialitatii de folosinta a persoanei juridice;
lipsa totala a consimtamantului, ca in cazul erorii obstacol, ori cand manifestarea de vointa a fost exprimata fara intentia de a produce efecte juridice;
nevalabilitatea obiectului actului juridic;
nevalabilitatea cauzei actului juridic;
nerespectarea formei cerute la incheierea actului juridic, ca o conditie de validitate;
incalcarea ordinii publice;
fraudarea legii (fraudarea legii este operatiunea care consta in folosirea anumitor dispozitii legale, dar nu in scopul pentru care acestea au fost edictate, ci in vederea eludarii altor dispozitii legale, imperative; frauda la lege poate fi privita si ca un caz particular de cauza ilicita);
incalcarea dreptului de preemtiune al statului.
Cauzele de nulitate relativa sunt urmatoarele:
nerespectarea prevederilor legale privind capacitatea civila atunci cand:
se ignora normele privind capacitatea de exercitiu (de exemplu, actul juridic a fost incheiat de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau fara incuviintarea ocrotitorului legal);
se ignora prevederile referitoare la anumite incapacitati speciale instituite pentru protectia unor interese particulare; de exemplu, art. 883 sau art. 1308, C. civ.;
lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic civil;
viciile de consimtamant;
nerespectarea dreptului de preemtiune, in celelalte cazuri (cand se refera la ceilalti titulari, decat statul).
Subiect (35) Efectele nulitatii.
Efectele nulitatii reprezinta consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii. In esenta, efectele nulitatii constau in lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, adica desfiintarea actului juridic si a raportului juridic nascut din actul lovit de nulitate.
Efectele nulitatii unui act juridic sunt aceleasi, indiferent daca este vorba de nulitate absoluta sau relativa. Ele difera, insa, sub aspectul intinderii lor, dupa cum nulitatea este totala sau partiala si dupa cum actul a fost sau nu a fost executat ori au fost incheiate sau nu acte ulterioare.
In consecinta:
a) daca actul juridic nu a fost executat si, deci, nu a produs efecte, sanctiunea nulitatii va face ca actul sa nu mai poata produce efectele in vederea carora a fost incheiat;
b) daca actul juridic a fost executat in tot sau in parte, aplicarea sanctiunii nulitatii va avea ca efect desfiintarea retroactiva a actului si obligatia partilor de a-si restitui reciproc prestatiile efectuate in temeiul acelui act;
c) daca actul juridic a fost executat, iar pana in momentul declararii nulitatii, una dintre partile acestuia a incheiat un act juridic cu o terta persoana, prin care, fie s-a transmis dreptul nascut din actul nul, fie s-a constituit ori s-a transmis un drept, in stransa legatura cu dreptul nascut din actul nul, aplicarea sanctiunii nulitatii va avea ca efect desfiintarea retroactiva a actului nul executat, restituirea reciproca a prestatiilor si, in plus, desfiintarea actului juridic subsecvent.
Din ipotezele de mai sus rezulta cele trei principii, care se aplica efectelor nulitatii:
-principiul retroactivitatii,
- principiul repunerii partilor in situatia anterioara si
-principiul anularii actului subsecvent, ca urmare a anularii actului initial.
Subiect (36) Princiiile care genereaza efectele nulitatii.
1. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii
Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii inseamna ca nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, adica efectele nulitatii se produc din chiar momentul incheierii actului juridic civil. Efectele actului juridic nul, care s-au produs intre momentul incheierii actului si momentul declararii nulitatii lui sunt inlaturate, se desfiinteaza, iar partile ajung in situatia in care s-ar fi aflat daca nu ar fi incheiat actul juridic.
Principiul retroactivitatii decurge din principiul legalitatii, in sensul ca restabilirea legalitatii incalcate la incheierea actului juridic, impune inlaturarea efectelor produse in temeiul actului respectiv.
Exceptii exista cazuri cand efectele nulitatii nu se produc decat pentru viitor, nu si pentru trecut, si anume:
a) pastrarea de catre posesorul de buna credinta a fructelor culese in intervalul de timp cat a durat buna sa credinta (art. 485, C. civ.); aceasta exceptie se intemeiaza pe ideea protectiei posesorului de buna credinta, deci pe principiul ocrotirii bunei credinte.
(De exemplu, X ii vinde lui Y o bucata de teren; contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate (viciu de consimtamant, de exemplu); Y va pastra fructele culese, daca a fost de buna credinta, adica a avut convingerea ca a dobandit valabil dreptul de proprietate.) Posesorul va restitui fructele culese ulterior incetarii bunei sale credinte, adica, cel mai tarziu din momentul introducerii cererii de chemare in judecata; nulitatea produce efecte pentru viitor - el va restitui fructele culese ulterior si bunul (eventual si productele, indiferent de buna sau reaua lui credinta);
b) in cazul contractelor cu executare succesiva (de exemplu, contractul de locatiune), declararea nulitatii, desfiintarii actului juridic are efecte numai pentru viitor, mentinandu-se efectele produse de actul desfiintat intre momentul incheierii sale si momentul ramanerii definitive a hotararii de declarare a nulitatii; exceptia se explica prin imposibilitatea obiectiva de restituire a prestatiilor.
2. Principiul repunerii partilor in situatia anterioara restitutio in integrum
Principiul repunerii partilor in situatia anterioara inseamna ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat. Acest principiu este consecinta principiului retroactivitatii efectelor nulitatii si apare ca un mijloc de asigurare a eficientei lui practice.
Actiunea in restituirea prestatiilor poate fi introdusa impreuna cu actiunea in declararea nulitatii actului juridic, caz in care actiunea va avea doua capete de cerere: unul principal, in declararea nulitatii si unul accesoriu, restituirea prestatiilor; sau, poate fi introdusa separat, dupa ce actiunea in declararea nulitatii a fost admisa. Actiunea in restituirea prestatiilor este intotdeauna prescriptibila in termenul general de prescriptie - 3 ani (pe cand actiunea in declararea nulitatii este prescriptibila daca e vorba de nulitate relativa si este imprescriptibila daca e vorba de nulitate absoluta). Temeiul juridic al actiunii in restituirea prestatiilor este plata nedatorata (art. 1092, C. civ.), deoarece obligatia fiecareia dintre partile contractului sinalagmatic, ce a fost desfiintat retroactiv, apare ca si cand nu a existat vreodata.
Exceptii in anumite cazuri, prestatiile efectuate in temeiul unui act juridic nul nu sunt supuse restituirii, ci sunt mentinute in tot sau in parte; astfel:
a) cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, care restituie prestatiile primite numai daca a profitat, integral sau partial, de avantajele patrimoniale prilejuite de acel act juridic (art. 1164, C. civ.); exceptia este justificata de principiul ocrotirii incapabililor;
(de exemplu, minorul X vinde un bun al sau unei persoane capabile; din pretul obtinut, cu jumatate plateste o datorie si restul il joaca la loto; contractul de vanzare-cumparare este declarat nul; minorul restituie numai jumatate de pret, de care a profitat, adica a platit datoria);
b) cazul aplicarii principiului potrivit caruia nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obtine protectia judiciara a unui drept, (nemo auditur propriam turpitudinem allegans); acest caz este controversat in literatura si practica judiciara;
(de exemplu, X,Y, Z, care au comis un viol in grup au platit victimei 50 milioane de lei pentru a nu fi denuntati; acesta este un act juridic cu cauza imorala; intrucat au fost denuntati, ei au solicitat instantei declararea nulitatii actului juridic incheiat si, in consecinta, repunerea partilor in situatia anterioara; actiunea a fost respinsa in ceea ce priveste restituirea prestatiilor, pentru ca reclamantii au invocat propria lor imoralitate in apararea unui drept al lor).
3. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis)
Acest principiu inseamna ca anularea actului initial atrage si anularea actului juridic subsecvent (urmator), datorita legaturii lor juridice.
Acest principiu priveste efectele nulitatii actului juridic fata de terti, pe cand primele doua principii priveau efectele nulitatii actului juridic intre parti. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial este o consecinta a primelor doua principii si a unui alt principiu conform caruia, daca se dovedeste ca transmitatorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a desfiintat titlul sau, prin anularea actului, nici subdobanditorul nu va putea deveni titularul acestui drept.
(De exemplu, X ii vinde lui Y o casa, iar Y o doneaza lui Z; actul de vanzare este declarat nul; rezulta ca se va desfiinta (anula) si contractul de donatie, pentru ca Y nu este titularul dreptului de proprietate si deci nici Z nu poate fi titularul unui asemenea drept.)
In practica, aplicarea acestui principiu apare in 2 situatii:
in cazul actelor autorizate; anularea autorizatiei administrative, care precede actul civil, conduce la anularea actului juridic pe care se intemeiaza acea autorizatie;
in cazul a doua acte, din care unul este principal, iar celalalt accesoriu; anularea actului principal atrage si anularea actului accesoriu, prin aplicarea regulii accesoriul urmeaza soarta principalului.
In legislatie, acest principiu apare in art. 1770, C. civ., referitor la ipoteca.
Exceptii: in anumite cazuri, anularea actului initial nu atrage si anularea actului subsecvent, desi se afla in stransa legatura cu actul desfiintat. Aceste cazuri se intemeiaza pe principiul ocrotirii bunei credintei a subdobanditorului cu titlu oneros sau pe necesitatea asigurarii securitatii si stabilitatii circuitului civil.
Astfel:
a) cazul aplicarii art. 1909, alin. 1, C. civ. coroborat cu art. 972, C. civ.; astfel, cel care a intrat in posesia unui bun mobil cu buna credinta devine proprietar al bunului si nu mai poate fi silit sa-l restituie (decat in ipoteza prevazuta de art. 1909, alin. 2);
de exemplu, A ii vinde lui B un bun mobil, iar B il vinde lui C; contractul de vanzare-cumparare dintre A si B se desfiinteaza, se anuleaza, dar contractul dintre B si C ramane valabil, daca C a fost de buna credinta si a obtinut bunul cu titlu oneros;
b) cazul aplicarii art. 20, alin. 2 din Decretul 31/1954, potrivit caruia, desi cel care a fost declarat mort prin hotarare judecatoreasca, poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale, totusi subdobanditorul cu titlu oneros (care a dobandit bunurile de la mostenitori) nu este obligat sa le inapoieze, decat daca se dovedeste ca la data dobandirii stia ca persoana declarata moarta este in viata - era de rea credinta;
c) cazul subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros a unui imobil.
Subiect (37)Mentinerea efectelor actului lovitde nulitate in temeiul unor principii de drept
Exista si situatii cand nu numai anumite efecte ale nulitatii sunt inlaturate, ca in exceptiile aratate la cele trei principii, ci insasi nulitatea.
Exista trei principii prin care este inlaturata nulitatea si anume:
-principiul conversiunii actului juridic,
-principiul validitatii aparentei in drept si
-principiul raspunderii civile delictuale.
1. Principiul conversiunii actului juridic
Conversiunea inseamna considerarea manifestarii de vointa ca producatoare a efectelor unui anumit act juridic, chiar daca nu este valabila ca alt act juridic.
Temeiul conversiunii il reprezinta regula de interpretare cuprinsa in art. 978, C. civ. (cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul in care poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul) si principiul potrivit caruia, cine poate mai mult poate si mai putin. Deci, conform principiului conversiunii, manifestarea valabila de vointa exprimata intr-un act juridic lovit de nulitate, poate avea valoare de sine statatoare, independent de soarta actului juridic in care s-a manifestat initial, adica poate valora ca alt act juridic.
Conditii Pentru a opera conversiunea trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
sa existe un element de diferenta intre actul nul si actul valabil;
unul dintre acte sa fie anulat efectiv si total;
actul considerat valabil sa intruneasca toate conditiile de validitate, iar aceste conditii sa se gaseasca in chiar cuprinsul actului anulat;
din manifestarea de vointa a partilor sa nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii.
Aplicatii
cazul manifestarii de vointa care, nula ca vanzare-cumparare, valoreaza ca antecontract de vanzare-cumparare;
(de exemplu, X, neproprietar, vinde un imobil lui Y; rezulta ca contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate, dar manifestarea de vointa este valabila ca antecontract, ca promisiune de vanzare-cumparare , pentru ca X poate cumpara imobilul de la adevaratul proprietar si ulterior, il poate vinde lui Y);
cazul in care actul de instrainare este lovit de nulitate, dar este valabil ca act de revocare a legatului, ce avea ca obiect bunul la care se referea si actul de instrainare desfiintat (art. 923, C. civ.);
(de exemplu, T lasa prin legat lui M o casa; dupa incheierea legatului vinde casa lui Z; contractul de vanzare-cumparare este lovit de nulitate; in acest caz, manifestarea de vointa in sensul instrainarii bunului este valabila ca act de revocare a legatului);
cazul in care mostenitorul instraineaza un bun din masa succesorala; desi actul este nul, manifestarea de vointa exprimata valoreaza act de acceptare a succesiunii (art. 689, C. civ.).
2. Principiul validitatii aparentei in drept
Acest principiu inlatura nulitatea unui act juridic, incheiat intr-o situatie de eroare comuna, obsteasca. O aplicatie a acestui principiu se regaseste in art. 7 din Legea 119/1996 conform caruia, actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, sunt valabile chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate.
3. Principiul raspunderii civile delictuale
Principiul raspunderii civile delictuale, consacrat prin art. 998, C. civ., justifica uneori mentinerea efectelor unui act juridic nul, dar nu cu titlu de efecte ale actului, ci cu titlu de reparare in natura a prejudiciului cauzat prin nevalabilitatea actului; (atunci cand cea mai buna reparatie a prejudiciului suferit prin nulitatea actului este tocmai mentinerea efectelor acestuia). Acest principiu al raspunderii civile delictuale care inlatura nulitatea se aplica numai in situatia minorului, care, cu ocazia incheierii unui act juridic cu un major savarseste un delict civil, adica, prin manopere dolosive, il induce in eroare, creand aparenta ca el este major, si cand datorita acestui fapt, el nu va putea cere anularea actului respectiv, deoarece cealalta parte ar suferi un prejudiciu. In acest sens, art. 1162, C. civ. dispune ca minorul nu are actiunea in resciziune contra obligatiilor care rezulta din delictele sau quasidelictele sale. In asemenea cazuri, principiul ocrotirii minorului, care rezulta din art. 1159 (minorul care face o simpla declaratie ca este major are actiunea in resciziune) cedeaza in fata principiului raspunderii civile delictuale.
Delimitarea nulitatii de alte cauze de ineficacitate a actului juridic
Nulitatea este o sanctiune civila care se delimiteaza de alte cauze de ineficacitate si anume: rezolutiunea, rezilierea, revocarea, reductiunea, caducitatea si inopozabilitatea actului juridic civil.
a) Rezolutiunea consta in desfiintarea, cu efect retroactiv, a unui contract bilateral cu executare imediata, in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una dintre parti.
Efectele rezolutiunii se aseamana cu efectele nulitatii, dar rezolutiunea opereaza pentru cauze ulterioare incheierii actului juridic valabil incheiat (pe cand nulitatea pentru cauze anterioare, cel mult concomitente).
b) Rezilierea consta in desfiintarea pentru viitor a unui contract bilateral cu executare succesiva, in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una dintre parti.
c) Revocarea consta in inlaturarea efectelor actului juridic datorita ingratitudinii gratificatului sau neexecutarii culpabile a sarcinii.
Revocarea intervine pentru cauze ulterioare incheierii actului juridic (valabil incheiat) si se aplica, in principiu, liberalitatilor.
d) Reductiunea este sanctiunea civila aplicabila in cazul actelor juridice incheiate cu nerespectarea unor interdictii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestatiilor intr-un contract sinalagmatic cu titlu oneros si comutativ.
Astfel, exista:
reductiunea liberalitatilor excesive, adica a legatelor si donatiilor facute de cel care lasa mostenirea si care incalca rezerva succesorala;
reductiunea unei prestatii pentru leziune sau, in anumite conditii, pentru eroare indiferenta, precum si in cazurile in care s-ar aplica teoria impreviziunii.
Reductiunea se aplica numai anumitor acte juridice (nu tuturor, ca nulitatea); intervine in cazul actelor juridice valabil incheiate, fiind determinata, fie de incalcarea rezervei succesorale, fie de disproportia intre prestatii.
e) Caducitatea este o cauza de ineficacitate, care consta in lipsirea actului juridic, valabil incheiat, de orice efecte, datorita interventiei unei imprejurari ulterioare incheierii sale si care este independenta de vointa autorului actului juridic.
De exemplu, moartea legatarului inaintea testatorului, face legatul caduc.
f) Inopozabilitatea este sanctiunea care intervine in cazul nerespectarii unor conditii de publicitate fata de terti, prevazute de lege pentru anumite acte juridice; tot inopozabilitate exista si in cazul incheierii unui act juridic prin reprezentare, insa cu lipsa sau depasirea puterii de a reprezenta (in materie de reprezentare, inopozabilitatea poate fi inlaturata prin ratificare).
6. Reprezentarea in actele juridice civile
Notiune Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana, reprezentantul, incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane, reprezentatul, efectele actului juridic producandu-se direct in persoana celui reprezentat.
Codul civil nu cuprinde dispozitii generale referitoare la reprezentare, reglementand numai contractul de mandat (art. 1532 - 1559, C. civ.).
Clasificare:
In functie de izvorul sau, reprezentarea poate fi
legala sau
conventionala.
Reprezentarea legala isi are izvorul in lege si intervine in cazul incapabililor (minorilor sub 14 ani si interzisilor judecatoresti); astfel, parintii sau tutorele, ca reprezentanti legali, sunt imputerniciti de lege sa incheie acte juridice in numele incapabilului pe care il reprezinta.
De exemplu, daca un minor de 13 ani, primeste un legat cu titlu particular, acceptarea se face de reprezentantul sau legal, (cu incuviintarea autoritatii tutelare).
Reprezentarea conventionala isi are izvorul in vointa partilor, exprimata in contractul de mandat. Mandatul este contractul prin care o persoana, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care o reprezinta.
In functie de intinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi generala (totala) sau
speciala (partiala).
Reprezentarea generala este aceea care ii da puterea reprezentantului de incheia pentru reprezentat toate actele juridice si cu privire la toate bunurile acestuia; de exemplu, reprezentarea incapabilului este generala.
Reprezentarea speciala este aceea care ii da puterea reprezentantului de a incheia pentru reprezentat un anumit act juridic sau anumite acte juridice determinate.
Conditiile reprezentarii Pentru a opera reprezentarea, trebuie indeplinite in mod cumulativ trei conditii:
a) imputernicirea de a reprezenta, care isi are izvorul in lege sau in vointa partilor (contractul de mandat); daca reprezentantul incheie un act juridic in lipsa imputernicirii sau depasind imputernicirea ce i-a fost data, actul juridic astfel incheiat nu produce efecte in persoana reprezentatului (ci a reprezentantului), decat daca acesta se ratifica. Ratificarea este actul juridic unilateral prin care persoana in numele careia s-a incheiat un act juridic, in lipsa sau cu depasirea imputernicirii de a reprezenta, inlatura ineficacitatea actului respectiv;
b) intentia de a reprezenta; consta in cunoasterea si acceptarea, atat de catre reprezentant, cat si de persoana cu care se incheie actul juridic (tertul cocontractant) a faptului ca acel act juridic se incheie prin procedeul reprezentarii. Daca reprezentantul nu aduce la cunostinta tertului cocontractant intentia sa de a reprezenta pe cineva, atunci el devine parte in actul juridic incheiat;
c) vointa valabila a reprezentantului; este necesara exprimarea unei vointe valabile, libere si neviciate a reprezentantului la incheierea actului juridic cu tertul cocontractant.
Efectele reprezentarii. Principalul efect al reprezentarii consta in faptul ca actul juridc incheiat de reprezentant produce efecte direct in persoana reprezentatului, care devine parte in actul juridic incheiat cu tertul cocontractant. Deci, actul juridic produce efecte fata de reprezentat, ca si cum l-ar fi incheiat personal. Tertul cocontractant incheie personal actul juridic si deci este parte in acest act. Fata de reprezentant, actul juridic nu produce, in principiu, efecte: el nu este si nu devine parte in actul juridic incheiat cu tertul cocontractant. In sarcina reprezentantului se pot naste obligatii personale, fie fata de cel reprezentat (in baza mandatului), fie fata de tertul cocontractant ori fata de ambii (in cazul reprezentarii frauduloase sau a depasirii limitelor imputernicirii).
Reprezentarea frauduloasa este incheierea actului juridic de catre reprezentant in dauna (frauda) intereselor reprezentatului, cu intentie si in intelegere cu tertul cocontractant. Sanctiunea prevazuta in doctrina este nulitatea actului juridic.
Incetarea reprezentarii.
Reprezentarea legala inceteaza:
prin incetarea incapacitatii celui reprezentat ori prin moartea acestuia;
prin moartea sau punerea sub interdictie a reprezentantului (parinte sau tutore).
Reprezentarea conventionala inceteaza:
prin denuntarea mandatului de catre mandant sau de catre mandatar;
prin moartea sau punerea sub interdictie a mandantului sau a mandatarului.
De regula, efectele incetarii reprezentarii se produc de la data la care cei interesati iau cunostinta efectiva de cauza incetarii reprezentarii.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1589
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
