Aspectele sociale ale privarii de libertate

Caracteristicile sistemului penitenciar.

Penitenciarul este un univers revoltator, fascinant, o lume in permanenta implozie psihologica coordonatele de existenta ale careia sunt crima, esec, patologic, stres, disperare, neputinta. La prima vedere specificul vietii penitenciare pare a fi simplu in care personalul asigura servicii pentru detinuti: hrana, cazare, igiena, imbracaminte, recreiere, culturalizare, securitate.

Dar cunoscand mai bine vedem dimensiunile ei si structura relatiilor, normele si valorile ei, sistemul de privilegii, raporturile de forta, status-urile si rolurile diferitor persoane. Spatiul penitenciar fiind un spatiu inchis dihotomic penal al autoritatii, un camp de forte vesnic intr-o neintelegere bazata pe o regularitate stricta, cu urmari psihologice asupra detinutului si personalului penitenciar.

Comunitatea fiecarui penitenciar luat aparte constituie o lume anonima, de oameni privati de prestigiu social, cu constiinta minoritatilor lor. Acesta este punctul de vedere al societatii bazate pe normativitate sociala. Deoarece o mare parte din detinuti si fosti detinuti nu sunt in deplinul acord al acestei viziuni.

Specifica mediului de detentie este lipsa de libertate, o chestiune sociala ce impiedica cazuri de devianta sau inadaptare, o realitate prezenta caracteristica societatii din toate timpurile pana in prezent.

Un sistem penitenciar reuneste in sine 3 elemente de baza:

1. Modalitatea executarii privatiunii de libertate.

2. Tratamentul aplicat detinutilor:

- criterii de separare;

- drepturi;

- obligatii;

- activitati culturale educative.

3. Organizarea propriu - zisa a penitenciarului:

- tipul de detinuti;

- grupul de detinuti;

- personalul penitenciar.

Pe baza acestor 3 elemente sunt mai multe sisteme penitenciare incepand cu:

Sistemul Pensilvania din orasul american Philadelphia unde a fost folosit din 1790, cunoscut ca sistem celular sub 2forme:

a) sistem celular absolut: unde detinutii erau obligati sa pastreze o tacere totala, nu comunicau cu nimeni, erau scosi la plimbare separat.

b) Sistem celular de separatiune: detinutii izolati unul de altul, puteau comunica doar cu personalul inchisorii.

Sistemul Aubirian creat in 1820 in Aubira cunoscut sub numele de 'silance sistem': detinutii stau izolati in celule doar noaptea, ziua muncesc in comun, pastrand tacere.

Sistemul Reformator aplicat in 1876 la penitenciarul Almira din New - York. Pedeapsa nu avea termen fix: nu depindea de gravitatea faptei comise, ci de compararea detinutului pe timpul executarii pedepsei. Detinutii erau impartiti in trei clase: cine atingea prima clasa, cea mai buna considerata, dupa sase luni era eliberat conditionat. Dupa jumatate de an de libertate, eliberarea devenea definitiva. Sistemul Progresiv de la izolare si disciplina severa la drepturi si activitati diverse intr-o atmosfera de incredere; are 3 forme:

a) englez: intr-o perioada de 8 - 12 luni detinutul era sever izolat ziua si noaptea; in a doua perioada era tinut separat noaptea iar ziua lucra in comun cu ceilalti detinuti; in ultima perioada, detinutul era eliberat provizoriu, darm supraveghiat;

b) irlandez: asemanator cu cel englez cu deosebire ca inainte de fazele a doua si a 3-a, detinutul era dus in institutii unde se investiga starea morala si rezistenta la tentatii a acestuia;

c) belgian: tratamentul se desfasoara in patru etape: reeducare, readaptare sociala prin tratament dirijat intr-un climat de incredere, per-liberare, eliberare conditionata.

Sistemul in comun. Detinutii stau permanent in comun, administrarea penitenciarului este simpla si economica; singurul aspect negativ il constituie contagiunea morala si invatarea tehnicilor infractionale. Cel mai raspandit in prezent sistem de detentie.

Penitenciarele mai pot fi clasificate dupa urmatoarele tipuri:

a) regionale: pentru preventivi;

b) de transfer: cel mult o luna, in vederea regruparii detinutilor;

c) pentru detinerea celor cu infractiuni grave contra securitatii statului;

d) pentru munca silnica;

e) cu regim sever pentru detinuti care au comis abateri;

f) pentru barbati;

g) pentru femei;

h) pentru minor. Viata in penitenciar si sistemul de detentie se mai structureaza si dupa criteriul tipurilor de norme si legi, valori, obligatii pe care detinutul trebuie sa le respecte.

In penitenciar actioneaza 3 tipuri de norme:

1. organizationale - normele de acest tip include mecanismul de functionare a institutiei penitenciare;

2. actionale - regulile colectivitatii detinutilor.

3. relationale - modalitatile considerate cele mai eficiente in raporturile detinut - detinut, detinut - grup, detinut - personal.

In paralel cu aceste norme in penitenciar exista si norme oficiale si neoficiale:

oficiale - urmaresc atingerea obiectivelor institutiei: productive, educative, preventive.

neoficiale care exprima generalizarea experientei dobandite de detinuti cu scopul de a crea relatii si conditii suportabile pe parcursul executarii pedepsei, actionand doar in interiorul grupului de detinuti.

Fiecare detinut are obligatia de a respecta aceste norme si reguli. Nou venitului in penitenciar i se aduc la cunostinta aceste regulamente. Aici cea mai mica greseala este sanctionata. Sanctionarea variaza in dependenta de durata sederii, vechimea sa

in penitenciar, starea de recidiva, varsta detinutului, status-ul si rolul.

Din toate acestea relevam modalitatile de interiorizare a normelor informale a grupului de detinuti:

- Conduita individului este in functie de statutul actual: odata intrat in penitenciar subiectul va actiona conform normelor situatiei date.

- Detinutii cu vechime sunt mai dispusi spre cooperare si ajutor, cu scopul ca noul venit sa se conformeze grupului.

- Uneori aderarea la sistemul de norme si valori informale are rolul de mecanism de securitate, aparare.

- Gama de reguli, obiceiuri, ierarhii este admisa mai usor de detinuti cu un grad foarte scazut de instruire. Normele si valorile neoficiale in general au menirea de a conserva un sistem de relatii in avantajul detinutilor cu pedepse mari, pe termen lung de pedeapsa. Aceste norme fiind impuse de relatii de putere din nevoia de securitate, prin imagini si perspective a vietii de dupa eliberare.

Conditia respectarii acestor norme este ca incalcarea sa nu fie vizibila de cei din jur, in caz contrar administratia penitenciarului este obligata sa-i ofere suficienta protectie pentru a se desprinde de normele impuse de grupul detinutilor, ce de multe ori sunt in contradictie cu normele sociale, morale, juridice.

Activitatea normativa informala se impune pentru ca vine din interiorul grupului de detinuti. Intre normele oficiale si neoficiale nu exista o contradictie majora primele primind obligatii si drepturi, celelalte mentin o ierarhie bazata pe prestigiul conferit de marimea pedepsei, nivelul informatiei intre detinuti si personalul inchisorii.

Pentru minori si detinuti tineri viata normativa pare mult mai usoara, ei se asociaza mai repede in calificarea intr-o profesie, meserie folositoare. In prezent ii ajuta sa se integreze in sistemul penitenciar. Personalul la fel ca si detinutii au un sistem de norme si valori prin care participa la viata orgazitionala, explicit formulate la nivelul institutiei penitenciare si legatura lor cu nevoile si aspiratiile fiecarui membru.

Trebuie sa aiba o competenta vizibila, maniere agreabile, transparenta, neutralitate binevoitoare, intelegere corecta a timpurilor in care traim, munca depusa de catre personal sa prezinte o terapie sociala, de a face din penitenciar un loc unde se renaste. A avea o idee inalta despre viata si om in situatia de a administra existente care temporar au valoarea diminuata.

In viata cotidiana a penitenciarului personalul nu are prea des satisfactii: a influenta spre bine in perioada de tranzitie a tarii, cand unele valori nu se mai respecta, cand este dificil sa definesti binele si sensul evolutiei sociale, cand evenimentele vietii o iau inaintea gandirii. Diverse categorii fiind pregatite si perfectionate diferentiat bazate pe calificare si moralitate. Personalul inchisorilor se gaseste pe aceeasi scena cu detinuti, a fi partener de viata cu ei inseamna a le fi superior in univers sufletesc chiar daca penitenciarul este o frontiera a civilizatei, a-ti face datoria inseamna mai intai de toate a fi om.

Personalul penitenciar din Republica Moldova activeaza in 21 de penitenciare plasate pe intreg teritoriul republicii:

Nr.1 - in orasul Balti;

Nr.2 - in orasul Tighina;

Nr.3 - in orasul Chisinau;

Nr.4 - in suburbia Cricova;

Nr.5 - in orasul Cahul;

Nr.6 - in orasul Soroca;

Nr.7 - in satul Rusca, Hincesti;

Nr.8 - in orasul Tighina;

Nr.9 - in suburbia Pruncul;

Nr.10- in satul Goeni, Dubasari;

Nr.11- in oraselul Basarabeasca;

Nr.15- in suburbia Cricova;

Nr.17- in orasul Rezina;

Nr.18- in satul Branesti, Orhei;

Nr.19- in satul Goeni, Dubasari;

Colonia de reeducare prin munca in oraselul Lipcani;

Penitenciar: Nr.1 - cu regim strict in orasul Rezina;

Penitenciar: Nr.2 - cu regim strict in orasul Leova;

Colonia de reeducare de la Pruncul.

Conform datelor furnizate de catre Departamentul penitenciar in inchisorile din Republica Moldova incepand cu ianuarie 1992 au fost inregistrati urmatorii detinuti dupa categoriile: barbati, femei, minori pana in aprilie 1999.

Vedem dupa aceste date o crestere a numarului detinutilor o sporire a cresterii in randul femeilor detinute, si a minorilor fata de adulti.

Situatia problematica in randul minorilor detinuti si a femeilor detinute s-a acutizat in virtutea unor factori sociali, economici, morali, psihologici. Cresterea razei criminalitatii a sporit marirea numarului populatiei totale detinute la fel cu criza generala din societatea noastra a influentat sporirea numarului de detinuti minori si femei detinute, ceea ce contravine Drepturilor omului. Deoarece se inrautatesc conditiile de existenta in general in inchisorile din intreaga lume.

Sistemul penitenciar si conditiile lui de existenta trebuie sa corespunda standardelor mondiale, in limitele legii. In urma dezmembrarii fostei URSS in fostele republici inclusiv si in Republica Moldova inca n-a fost creat un sistem penitenciar analog celui care functioneaza in tarile democratice dezvoltate din occident. In tarile ex-sovetice continua sa se mentina un sistem de lagar in baraci, camere de inchisoare cu detasamente ce detin cate 50-100 condamnati, fiind suprapopulate in conditii echivalente de dormit, iluminare si aer curat.

Specific sistemului este tinerea detinutilor strict in functie de varsta, starea sanatatii, condamnare, timpul efectiv executat din pedeapsa. Minorii separati de majori, ce-i primari separati de recidivisti, incercand prin eliminarea influentelor nefaste a celor din urma fata de primii. Mentalitatea traditionala a cetatenilor o atitudine majoritara fata de minoritate reprezentativa de cei care se afla dupa zabrele. Acestea fiind considerati cetateni de rang inferior, care nu mai merita nici atentia nici grija.

In Republica Moldova institutiile penitenciare nu corespund standardelor mondiale, Legii cu privire la aceste institutii, ce reglementeaza activitatea lor. E de mentionat ca majoritatea lor sunt nominalizate sa afle intr-o stare tehnica deplorabila. Din lipsa de finante timp indelungat in ele nu se efectueaza reparatii, multe incaperi devenind insuficiente de exploatat. Inzestrarea tehnica sub nivel creeaza conditii pentru diverse incalcari ale regimului de intretinere al arestatilor. Timp indelungat nu se efectueaza nici prelucrarea sanitaro-epidemologica, fapt care aduce la aparitia bolilor pediculozei si tuberculozei. In asemenea conditii detinutul fiind pedepsit dublu: prima data de catre instante, iar a doua oara prin conditiile inumane de detinere. Este nevoie de o reforma a sistemului penitenciar in Republica Moldova bazandu-se pe principiile esentiale ale celorlalte state ale lumii:

- penitenciarele trebuie sa consolideze puterea in limitele legii si nu a autoritatii criminale.

- viata penitenciara trebuie sa se apropie de conditiile de viata din libertate, desi societatea se opune acestui fapt detinand detinutii in conditii severe.

- cel mai important este selectarea si pregatirea personalului si cadrelor penitenciare prin stagiere in strainatate.

- si nu in ultimul rand condamnatii nu trebuie autocriticati ei trebuie sa-si dezvolte simtul autocriticii pentru a se corecta.

Reforma penitenciara prin care sa fie stabilit caracterul deschis al penitenciarelor pentru controlul social fiind eficient prin faptul ca ar permite ameliorarea si a activitatilor penale - o directie principala in reformarea sistemului penitenciar. Trebuie sa fie efectuate controluri in cadrul penitenciarelor si a altor aspecte ale caracterului deschis manifestat prin desfasurarea zilelor usilor deschise in inchisori, cand rudele, prietenii si mijloacele mass-media organizatiile obstesti ar putea lua cunostinta cu conditiile materiale de detinere a condamnatilor. Ar trebui sanse dea mai des publicatii dari de seama ale tuturor institutiilor penitenciare prin expedierea la toate organele de stat, organizatii no-guvernamentale, pentru a putea fi receptionata si prin Internet. Specific sistemului penitenciar din republica noastra este sistemul foarte inclus cu secret la care este foarte greu de patruns, sub care se ascunde neagra realitate.

2. Problemele sociale ale privarii de libertate

Complexitatea sistemului penitenciar impune cu necesitate studierea problemelor privarii de libertate. O vesnica imensitate framantata de problemele umane de o parte si de alta a gratiilor, de la un caz la altul, la coordonate grupate in tipuri.

Problema libertatii a framantat si mai continua si astazi sa framante mintile oamenilor. In aceasta soarta a lumii, ar trebui sa meditam asupra adevaratului sens al vietii noastre, asupra esentei fiecaruia din noi.

Faptul libertatii este foarte important pentru ca este fundamental conceptului si practicii revetii si intregii ordini morale.

Libertatea este scutirea de necesitate, este liber ceea ce nu este necesar. Libertatea poate fi fizica manifestata prin libertatea spontaneitatii, adica de violenta sau de constrangere. Aceasta libertate ii revine in general omului desi nu totdeauna in cazul detinutului. Libertatea poate fi morala, ea este scutirea de necesitatea de a fi supus legii sau poruncii unui superior, limitata de legea naturala umana. Notiunea de drept si nedrept, virtute si viciu, porunca si permisiune, merit si vina, lauda si repros, remuscare si satisfactie morala cer si presupun responsabilitatea proportiilor actiuni sau libertatea vointei. Daca omul nu este liber legile si prescriptiile, sfaturile, rugaciunile si implorarile, recompensele si pedepsele nu au nici un scop. Aceste notiuni nu implica in mod necesar libertatea deoarece se verifica si acolo unde cu siguranta nu exista libertate asa cum il aruncam in inchisoare pe detinut.

Combaterea libertatii este constransa de concesii in favoarea libertatii. Nu limitarea libertatii ci amplificarea este calea cea mai directa catre rezolvarea problemelor umane.

Problematica de baza a privarii de libertate este insa-si libertatea ca conditie umana strict necesara care trage dupa celelalte probleme legate de pedeapsa, intimidare, readaptare, factori facilitanti in aparitia tuturor dificultatilor detentiei.

Insusi penitenciarul este problema cea mai mare caci prin esenta sa manifesta o multime de probleme. Nu se stie daca privarea de libertate este un remediu eficient in tratarea criminalitatii. Sustinerea si presiunea spre performanta si schimbare vine din mai multe directii: din partea guvernului care trebuie sa faca fata standardelor internationale; din partea publicului care asteapta informatii privind gradul de siguranta al inchisorilor si calitatea activitatilor de recuperare ce se desfasoara cu detinutii; din partea unor grupuri interesate in colaborare cu inchisorile adica cu organizatiile no-guvernamentale pentru drepturile omului; cu centre universitare si de cercetari stiintifice; cu toti cei interesati de problema penitenciara globala cu aspecte sociale, psihologice, educative, morale, juridice.

Problematica umana din penitenciarele pentru adulti si centrele de reeducare a minorilor delicventi este legata de:

- hiperadapterea la viata de detentie;

- constructia cognitiva a realitatii la detinutii recidivisti;

- abordarea transculturala a recidivei;

- victima in viziunea detinutilor;

- alienarea la detinuti cu pedepse mari;

- liderul harizmatic in comunitatea detinutilor;

- dinamica personalitatii condamnatilor pentru crime abominabile;

- comportamente aberante in detentie;

- patologia sexuala in penitenciar;

- supraaglomerarea inchisorilor;

- violenta in grupurile de detinuti;

- stilul de viata la recidivisti;

- problematica psiho-sociala a femeilor detinute;

- schimbari calitative in delicventa minorilor;

- detinuti cu diverse tipuri de handicap;

- calitatea vietii in detentie;

- stilul de viata al personalului;

- structura valorilor gardianului.

Din primele clipe in care a intrat in inchisoare subiectul se confrunta cu o serie de probleme in primul rand de adaptare la regimul, normele si regulile de detentie.

Pentru orice om privarea de libertate este o situatie deosebita, de coexistenta in comun a unor persoane diferite dupa varsta, sex, limba, religie, opinie, temperament, caracter, origine nationala, statul economic si social. Fiecare detinut traieste diferit momentele adaptarii care pare a fi ceva simplu. Dezorientat, dezamagit, disperat, parasit de familie detinutul simte nevoia si integra in noul colectiv. Nu are de ales intre izolare sau conformare. Izolarea ii va face si mai grea viata conformandu-se se adapteaza la situatia de detinut. In aceste momente penitenciarul prin personal trebuie sa sprijine detinutul moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace.

In ce priveste constructia cognitiva a realitatii la recidivisti ei au planuri bine intemeiate pe viitor este o problema deoarece majoritatea din ei nu vor mai fi reeducati niciodata. Dupa parerea lor viata penitenciara este usoara, sunt multumiti, nu au remuscari, profita de orice ocazie pentru asi atinge scopurile, sunt violenti, influenteaza celelalte categorii de detinuti, au pe constiinta mai multe actiuni criminale, tot timpul se cred cei mai neindreptatiti. E o situatie de problema deoarece dupa afirmatia lui Emile Durkeim crima este normala intr-o societate fiindca daca ar lipsi este cu totul imposibila A pune crima printre fenomenele de sociologie normala inseamna nu numai a spune ca este un fenomen de neinlaturat desi regretabil datorat rautatii incoibile a oamenilor inseamna a o afirma ca un factor al sanatatii publice o parte integranta a oricarei societati sanatoase. E si mai greu sa convingem un recidivist ca nu are o parere, o purtare corecta ci autosociala intr-o perioada atat de schimbatoare, de tranzitie a societatii noastre.

O alta problema priveste abordarea trans-culturala a recidivei. Daca primul contact cu penitenciarul este distrugator fizic, psihologic, social atunci cum de explicat fenomenul recidiva si multi-recidiva. Inseamna ca tratamentul a fost un esec. Poate ca este nevoie de un regim mai strict, ori existenta unor inchisori speciale pentru recidivisti. Recidivistii alcatuind o parte foarte numeroasa din detinuti prin problema existentei fata de cei obisnuiti a unor diferente in ce priveste modul de viata si atitudinile lor. Aceasta diferenta este unul din argumentele care justifica dezbaterile frecvente asupra instaurarii stabilimentelor speciale sau cu securitate intarita.

Pentru reformatori, recidivistii reprezinta simbolul esecului oricarei masuri de recluziune penala, al neputintei tratamentului penitenciar. Pedeapsa revizeaza mai intii sa fie 'utila societatii' prin reeducarea comportamentelor.

Pentru a recidiva efectele sunt asteptate in principal de la pedepsele cele mai grele: anterior pedeapsa cu moartea, mai putin este eficienta in prezent amenda sau alte pedepse in afara inchisorii. Efectul se vede prin privarea de libertate sau amenintarea cu privare de libertate.

Trebuie sa fie folosite noi modalitati pentru diferite categorii de recidivisti: pentru cei ocazionali, care incidental au comis crima e nevoie sa se aplice o pedeapsa de intimidare, celor ce pot fi reformati, o pedeapsa reeducativa, cei ce nu pot fi reformati, trebuie neutralizati printr-o pedeapsa cu o durata mare. Uneori nici aceste tratamente nu ajuta pentru ca un recidivist nu a fost nici intimidat, nici readaptat intr-o pedeapsa precedenta. Aceasta problema va fi rezolvata cand se va estima ca interventia penala produce un efect pozitiv daca numarul recidivistilor se va micsora.

Recidiva este intotdeauna interpretata ca un rezultat, chiar daca prin termeni inversati: de la o capacitate de a face bine, la o capacitate de a face rau. Inchisorii ii ramane functia de neutralizare, eficienta temporar.

Problematica fenomenului recidiva poate fi analizata de la relatia somaj - criminalizare. Ambele fiind o arabila a stilului de viata. Multi detinuti reveniti in penitenciar explica, motiveaza acest lucru prin somaj, stare care a determinat marginalizarea lor si o pierdere a stimei sociale pe care o aveau. Saracia si inegalitatea pot impinge individul la crima, lipsa unor mijloace legitime de azi atinge scopurile aprobate de societate, in anumite circumstante unii indivizi incearca sa le obtina prin mijloace nelegitime.

In perioada actuala, schimbarile sociale au facut ca ideea de egalitate sa marcheze profund scutimentul de justitie al oamenilor, si in special al celor ce bineficiaza putin de procesele sociale noi. Aici apare ca rezultat discripanta dintre ideologia egalitatii sociale si realitatile de fapt devenite mult mai profunde: cei privati de resurse materiale si cei privati de drepturile umane fundamentale. O reducere a acestor sanse a criminalitatii tine de : domeniile relatiilor din familie, cu prietenii; de domeniul social: investitiile afective in familie, educatie, prestigiu, cariera, perspestive pe viitor; convingerile morale la fel ii poate face pe oameni sa evite activitatea infractionala.

In ce priveste stilul de viata al recidivistilor ei au valori si interese diferite de cele ale nerecidivistilor. Ei doresc drepturi mai mari. Program TV permanent, decret de gratiere, hrana mai buna, lasarea parului, asistenta medicala mai buna, mijloace audio-video personale. Au cerinte mai mari liderii ce provin din categoria lor. Ei se socot mai presus de ceilalti detinuti, au drepturi mai mari; In aceasta si consta problema stilului recidivist de viata.

Din studiul personalitatii recidivistilor rezulta ca acestea cauta mereu experiente si activitati gratifiante, tind cu inversunare - cit timp sunt la libertate - spre tot ceea ce le poate oferi satisfactii imediate. Din aceasta cauza, pierderea libertatii este resimtita cu atat mai dramatic, cu cit ei nu sint obisnuiti si nici nu accepta de buna voie vre-un fel de restrictii. In aceste conditii detentia este nu numai privarea de libertate in miscare si actiune, ci si o ruptura drastica in comportamentul obisnuit, preferential al infractorului.

Pentru orice cadru juridic ori penitenciar este greu de lucrat cu un detinut recidivist, pe langa celelalte caracteristici mai are si antecedentele sale si 'scoala penitenciarului'. Aceasta experienta 'tragica' umana lasa urme adanci de nesters in psihologia individului, in comportament si caracter, in raporturile sale cu autoritatea. Chiar daca individul fost recidivist si-a schimbat atitudinea sa fata de viata, ea poate fi temporara, nu este exclus ca dupa doua comiteri de crime sa nu fie comisa o a treia crima cum ea poate si sa nu mai aiba loc niciodata. Insa in toate cazurile de recidiva, alaturi de noile fapte incriminate anchetatorul trebuie sa examineze atent experienta de penitenciar a invinuitului spre a avea o imagine completa asupra personalitatii sale.

O problema importanta a detinutilor este structura puterii grupului; fiind originea multor evenimente negative. Prezinta o dificultate in primul rand pentru cadrul unitatii de detentie ele vor da responsabilitati detinutilor ce indeplinesc anumite conditii, dar sunt descoperiti liderii informali a caror autoritate este incontestabil mai mare decat a celor numiti oficial. Sunt preferati de majoritatea detinutilor persoanele mediocre cu un anumit stil de comportament in relatii cu ceilalti.

Din investigarile efectuate a rezultat ca liderul cel mai agreat este cel ce isi exercita influenta din mijlocul grupului si nu din fata lui. Liderul in imaginea detinutilor trebuie sa fie obiectiv, respectabil, forta fizica, dictie buna, inteligenta, priceput in oameni. Insa nu intotdeauna aceste calitati apartin liderului grupului de detinuti, in mediul lor poate da, dar pentru societate nu. Acest lider te poate sprijini din toate punctele de vedere doar cand te conformezi. Toate acestea si in general venirea in penitenciar tulbura echilibrul personalitatii reducandu-i spatiul de viata, timpul personal, comportamentul social. Componentele sociale ale personalitatii privind efectele actiunii mediului, fenomenul invatarii si prin educatie spontana si institutionalizata devin forte matrice si motive care modeleaza comportamentul. Au loc o serie de schimbari ale personalitatii in penitenciar datorita influentei acestui sistem institutional patogen care in cele mai multe cazuri dezvolta o personalitate si mai negativa decat cum era la inceput.

Dinamica personalitatii in inchisoare constituie o problema de ordin social - psihologic cit si a individului. Foarte mult depinde de subiect. Daca el va dori va fi tratat, dar daca se va opune reeducarii, nici un sistem de norme si regimuri nu-l vor putea dezbate de pe calea care a pornit.

Neacceptarea, respingerea sociala, este un motiv puternic de actiune si comportamentul va fi directionat antisocial. Dinamica personalitatii depinde si de trasaturile si caracterul ei, violenta si agresivitatea dezvoltandu-se si mai tare spre polul negativ. Brutalitatea si violenta are consecinte ample asupra detinutilor noi, este constituita de supraaglomerarea inchisorii.

Supraaglomerarea depasind capacitatea de cazare, afectand vizibil conditiile de viata ale detinutilor. Aglomerarea este o problema organizationala ce implica modul de evaluare a asigurarii serviciilor esentiale. Din punctul de vedere al detinutilor efectele supraaglomerarii sunt in mai multe directii: o prabusire psihosociala; ierarhiile de dominanta sunt bulnersate, agresivitatea creste, judecatile de valoare sunt severe, se pierde libertatea de miscare in spatiu, e o agitatie totala.

Supraaglomerarea: dezechilibrarea decalajului dintre detinuti care se elibereaza si noii sositi in inchisoare; cresterea duratei medii a executarii pedepselor executate; cresterea numarului detinutilor cu pedepse mari; lipsa posibilitatii de lucru.

Uneori supraaglomerarea duce la alt gen de probleme: autoraniri, greva foamei, cadere in total pesimism, sinucidere.

Detinutul cauta un remediu definitiv al nefericirii sale. Aceasta reactie exprima neputinta individului de a se adapta la situatia data. Tentativa de a se sinucide este cel mai des intalnita la detinuti nou veniti in penitenciar. Transformand ultimul esec al existentei sale in esecul vietii, gestul sinucidar nefiind o optiune ci o negare totala a posibilitatii de a alege. Aceasta solutie nu este deloc rationala deoarece practic nu exista nici o situatie fara iesire limitele omului fiind infinite in ce circumstante nu s-ar afla el.

Cauzele cele mai frecvente sunt abandonul, doliul, separarea, esecul sentimental, schimbarile in situatia sa sociala, si altfel de situatii. Mediul penitenciar aduce aceste elemente favorizate dar care nu joaca rol direct in finalizarea actului suicidar. Detinutul cu astfel de intentii are nevoie de un partener de disentiu cu care sa analizeze problemele sale, sa vada mai clar locul si rolul sau in imprejurarea specifica de viata, un partener care sa-l ajute sa-si mareasca posibilitatile de rezistenta in fata greutatilor, sa-i gaseasca noi sensuri de existenta pe viitor. Problema suicidului trebuie sa determine un adevarat parteneriat pentru reducerea incercarilor detinutilor de asi pune capat zilelor. Ar trebui pentru solutionarea acestei probleme alesi un numar de detinuti caracterizati printr-un grad de maturizare, si cunostinte adanci asupra sistemului penitenciar si cu o dorinta adevarata de a ajuta pe altii mai putin dotati cu viata de inchisoare. Toate acestea poate or avea un efect pozitiv reducand numarul autorinirilor, sinuciderilor, cu timpul disparand in totalitate. S-ar schimba climatul general in interiorul zidurilor, prin faptul ca o serie de responsabilitati morale ar ameliora suferintele unor detinuti, detinutii intelegind ca detentia implica si drepturi si responsabilitati.

In penitenciar isi duc viata si persoane cu diverse tipuri de handicap. Pentru care ar trebui sa fie luate masuri ele nu pot fi detinute in penitenciare, se vor face aranjamente necesare pentru trimiterea lor in stabilimente pentru boli mentale cit pe curand posibile. Constituie o mare problema faptul ca in institutiile specializate sau sectoarele aflate sub conducerea personalului medical separarea detinutilor suferinzi de cei bolnavi mental sau anormali. Institutia trebuie sa asigure tratament psihiatric necesar detinutilor care au nevoie de el.

Un tratament special ar trebui sa se acorde minorilor institutionalizati in scolile pentru minori in aspect psiho-social. Trebuie accentuate formele de control social initierea unor noi metode in educarea grupurilor sociale unde exista tineri sau minori, sa se ia masuri de reeducare reinsertie sociala. Date fiind varsta si caracteristicile specifice minorizatului reactia sociala in raport cu persoana celor ce comit fapte antisociale este si trebuie sa fie diferita de cea a adultilor. Faptul ca minorul este in plin proces de formare si divinizare a procesului personalitatii, de maturizare sociala si psihosociala ceea ce face ca diterventele exterioare restructurate si recuperative sa fie mult mai adecvate si eficiente.

Reeducarea abaterilor minorului, trebuie sa decurga in conditii normale, analizate din perspectiva mai multor indicatori: cadre organizatorice, obiective metadologice, forme de stimulare si recompensare.

In ce priveste cadrele organizatorice, activitate de reeducare sa se desfasoare diferentiat de fiecare institutie sociala specializata care preia minorul spre reeducare.

In general calitatea vietii in detentie privind cazarea, igiena personala, hrana este oribila in perioada de tranzitie, in care somajul su-a luat un avant mare. Este greu de asigurat viata normala din motive economice. In special in timpul unei supraaglomerari a inchisorilor. Chiar daca material detinutul nu poate fi satisfacut i se poate aduce o asistenta morala si religioasa. Accesul la un reprezentant de orice religie nu va fi refuzat nici unui detinut.

Poate ca in nevoia de remuscare, sau mustrare de constiinta pentru fapta comisa. Victima inseamna intotdeauna fiinta umana. In viziunea detinutilor victima este vinovata de comiterea actului antisocial, si de sederea lor in penitenciar. Desi victimei i se acorda mai putina atentie din partea legiuitorului, cu toate ca ea poate suferi si mai mult direct sau indirect consecintelor fizice, morale, materiale, sociale. Victima poate fi orice persoana care nu si-a asumat constient riscul, si fara sa vrea ajunge sa fie jertfita.

Una din cele mai importante probleme intalnite des in penitenciare este comportamentul aberant. Din partea unor specialisti este o problema de ordinul cel mai general pentru unii ea nici nu este o problema. Calificata ca o problema sociala de majoritatea statelor lumii ca deviata sexuala: homosexualizmul si lesbianismul. Cercetarile etnografice ne demonteaza ca in multe societati practicele acestea erau normale si sunt strans legate de religie.

Problematica femeii detinute este importanta din toate punctele de vedere pentru a confirma acest lucru este nevoie sa amintim ca si in republica noastra exista o inchisoare de femei in apropierea satului Rusca, raionul Hincesti. Dupa cum au afirmat mai toate femeile cel mai greu e sa induri atmosfera moral-psihologica din detentie. Nimeni nu s-a plans pe administratie.

Pentru fiecare persoana aflata in inchisoare principalul e sa poata rezista. Pentru aceasta te ajuta: omenia si puterea morala. Daca detinuta cand a comis crima urmarea profitul material banesc aici nu-i este de folos, si uneori dauneaza.

In urma cercetarilor facute pe baza acestei institutii s-au demonstrat urmatoarele ca sunt 253 detinute in aprilie 1998.

Cel mai bun remediu ar fi ca dupa comiterea primului act un termen min. pe o luna - doua ca un fel de excursie. E putin probabil ca aceste persoane vor mai comite asemenea acte.

S-a constatat stiintific ca o femeie poate rezista in puscarie 5 ani maximum 7 ani apoi degradeaza ca femeie. E o problema grava ce cere solutionare femeia ramane femeie chiar si dupa zabrele. Acuma despre divinitatea problemei, explicatia este simpla. Intre femei mai ales in locul de detentie este lesbianizm. Administratia vede si nu le interzice. Doar in cazul cand asemenea manifestari provoaca nemultumirea altora, sau dezordinea publica. Aici este ordine, stabilitate si mai multa bunastare.

Ar trebui din partea tuturor organelor legislative sa se ia masuri de solutionare a problemelor femeii detinute. O femeie are nevoie de alte conditii pentru trai, de existenta. Chiar daca a pornit pe o cale gresita, o femeie in penitenciar trebuie ajutata si poate este mult mai usor a convinge o femeie, a-i arata o cale mai buna. Nu trebuie sa uitam ca mai intii de toate o femeie este mama si poate a facut un lucru din greseala.

Detinutii cu anomalii psihice nu pot fi scosi din societate, nimerind in penitenciar deseori incalca regimul locurilor private de libertate. Aceasta se lamureste prin faptul ca boala este rau tratata. Tratamentul trebuie sa aiba loc conform defectelor. La tratarea detinutilor cu anomalii psihice apar probleme de locul unde sa fie plasati, cum de dovedit diagnostica, organizarea ajutorului medical. Multi savanti fiind de parerea ca acesti detinuti sa fie plasati in stabilimente de munca care corectionala cu anumite conditii, regim mai eficient deferit de celalalt contingent de detinuti pentru el fiind mai grea adoptarea in detentie metodele folosite acolo, pot sa nu aiba efect este nevoie de intretinerea acestei categorii de detinuti.

Toate aceste probleme legate de sistemul de detentie au in primul rand consecinte asupra detinutilor ele nefiind rezolvate la timp distrug totul. Pentru a face mai usoara viata condamnatilor este nevoie de rezolvarea la timp a conflictelor din grupul de detinuti, dintre personal si detinuti. Respectarea drepturilor, obligatiilor si normelor prevazute regulamentul penitenciar, cit si cele ce tin de drepturile omului. Indiferent problemele de ce ordin tin politic, economic statul este obligat sa asigure drepturile omului chiar si in conditiile inchisorii.