CONSTRANGEREA FIZICA SI CONSTRANGEREA MORALA

CONSTRANGEREA FIZICA SI CONSTRANGEREA MORALA

Constrangerea fizica

Notiune si caracterizare.

Constrangerea fizica este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Constrangerea fizica ete preiunea pe care o forta careia nu I se poate rezita o exercita asupra energiei fizice a unei alte persoane in asa fel incat aceasta comite o fapta prevazuta de legea penala fiind in imposibilitate fizica sa actioneze altfel.

Conditiile constrangerii fizice

Sa exite o constrangere aupra fizicului unei persoane. Actiunea de constrangere asupra fizicului unei persoane poate proveni din partea altei persoane (imobilizare, secrestare); constrangerea poate fi di din partea unui animal (un caine dresat care imobilizeaza faptuitorul); ori din partea unui eveniment (inundatie, viscol, cutremur etc.) care rapeste libertatea de miscare a faptuitorului in sensul ca il opreste de la o actiune, ori il impinge la o activitate ca pe un simplu instrument (cadrea pe gheata, lesinul, epilepia etc).

Constrangerea la care a fost supusa persoana sa nu I se fi putut rezista. Posibilitatea de a rezista constrangerii fizice se apreciaza la cazul concret tinand seama deopotriva de natura si de intensitatea fortei de constrangere ca si de capacitatea si starea psihica a persoanei constranse.

Sub imperiul constrangerii fizice persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Constrangerea morala

Notiune si caracterizare

Constrangerea morala consta in presiunea exercitata prin amenintarea cu un pericol grav, pentru persoana faptuitorului ori a altuia si sub imperiul careia cel amenintat savarseste o fapta prevazuta de legea penala.

Conditiile constrangerii morale

Sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala sub imperiul unei constrangeri exercitate prin amenintare

Sa exercite o actiune de constrangere exercitata prin amenintare cu un pericol grav. Pericolul grav cu care se ameninta, daca nu se savarseste fapta pretinsa poate privi viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea, averea celui amenintat ori a altei persoane.

Pericolul garv cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat altfel decat prin savarsirea faptei pretinse.

CAZUL FORTUIT

Notiune si caracterizare

Cazul fortuit este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.

Cazul fortuit desemneaza situatia, starea imprejurarea in care actiunea sau interactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea peroana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza unei energii a carei interventie nu a putut fi prevazuta.

Sursa imprejurarilor fortuite poate fi: fenomenele naturii (cutremure, furtuni, trasnete, alunecari de teren, invazia unor insecte) a caror producere in timp nu poate fi prevazuta; tehnicizarea activitatilor umane (defectarea unui mecanism); conduita imprudenta a unei persoane (aparitia brusca in fata unui autovehicul in viteza a unei persoane); starea maladiva a unei persoane (epilpsie, lesin, atac de cord etc).

Imprejurarea neprevizibila poate fi anterioara, concomitenta sau subsecventa actiunii faptuitorului.

Conditii de existenta

O fapta se conidera savarsita in caz fortuit cand sunt indeplinite conditiile:

rezultatul socialmente periculos al faptei sa fie consecinta interventiei unei imprejurari straine de vointa si constiinta faptuitorului.

faptuitorul sa fi fost in imposibilitatea de a prevedea interventia imprejurarii (fortei straine) care a produ rezultatul

fapta care a capatat un rezultat socialmente periculos sa fie prevazuta de legea penala.

Iresponsabilitatea

Notiune si caracterizare

Iresponsabilitatea este starea de incapacitate psiho-fizica a unei persoane care nu poate sa-si dea seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor sale ori nu poate fi stapana pe ele.

Iresponsabilitatea priveste incapacitatea pihica a peroanei atat sub raport intelectiv cand aceta nu-si poate da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor ei cat si sub raport volitiv cand nu-si poate determina si dirija in mod normal vointa.

Pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa exite in momentul savarsirii faptei si sa fie totala.

Conditiile starii de iresponsabilitate

Faptuitorul sa aiba incapacitatea psihica intelectuala si volitiva cu privire la actiunile sau inactiunile lui.

Starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savarsirii faptei. Este indeplinita aceasta conditie si atunci cand dupa savarsirea faptei faptuitorul si-a recapatat capacitatea intelectuala si volitiva.

Nu paote fi considerat in stare de iresponsabilitate cel care si-a provocat o astfel de stare ori care a acceptat sa I se provoace o stare de inconstienta.

Daca in momentul savarsirii faptei, faptuitorul avea capacitatea psiho-fizica intelectuala si volitiva, dar si-a pierdut-o dupa savarsirea faptei, aceasta nu va duce la inlaturarea caracterului penal al faptei. Incapacitatea psiho-fizica a faptuitorului sa se datoreze alienatiei mintale ori altor cauze.

Fapta savarsita in stare de incapacitate psiho-fizica intelectiva ori volitiva sa fie prevazuta de legea penala.

Betia

Notiune

Betia reprezinta o stare psiho-fizica anormala a persoanei datorata efectelor pe care le au asupra organismului si facultatilor psihice ale persoanei, anumite substante excitante ori narcotice consumate ori introduse, in corpul sau.

Substantele alcoolice ori narcotice introduse in corpul persoanei provoaca devieri de la starea normala psiho-fizica a acesteia, de la diminuarea pana la anihilarea completa a capacitatilor psiho-fizice intelective si volitive in determinarea atitudinii fata de faptele pe care le savarseste in aceasta stare.

Felurile starii de betie

Betia accidentala, involuntara sau fortuita este betia in care a ajuns o persoana independent de vointa ei.

Betia voluntara este starea in care ajunge o persoana care consuma voit bauturi alcoolice, ori substante al caror efect ebriant il cunoste.

Betia preordinata sau premeditata este totdeauna o circumstanta agravanta a raspunderii penale deoarece peroana si-a provocat anume aceasta stare pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei ori pentru a o invoca drept scuza a savarsirii faptei.

Betia simpla poate fi deopotriva si o circumstanta atenuanta caci faptuitorul in momentul cand si-a provocat aceasta stare nu avea intentia sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori alte substante, betia poate fi : completa sau incompleta.

Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a energiei fizice si intunecare a facultatilor psihice. In aceasta stare persoana este incapabila de a intelege caracterul actiunii ori inactiunii sale si de a fi stapan pe ea.

Betia incompleta se caracterizeaza prin aceea ca intoxicatia cu alcool ori alte substante ebriante este intr-o faza incipienta, manifestata de regula, prin excitabilitate si impulsivitate. In aceasta stare capacitatea persoanei de a intelege si de a voi nu este abolita, ci doar slabita.

Conditiile starii de betie

Pentru existenta acestei cauze care inlatura caracterul penal al faptei se cer indeplinite conditiile:

in momentul savarsirii faptei, faptuitorul, sa se fi gasit in stare de betie produa prin alcool ori alte substante

starea de betie in care se gasea faptuitorul sa fie accidentala, involuntara, fortuita

starea de betie sa fi fost completa

fapta comisa in aceasta stare de betie accidentala si completa sa fie prevazuta de legea penala, caci numai atfel isi gasesc incidenta dipozitiile art. 9 c.p.

Efecte juridice

Fapta savarsita in stare de betie accidentala completa nu este infractiune, fiind savarita fara vinovatie.

Faptuitorul in momentul savarsirii faptei, s-a aflat, din cauze independente de vointa sa in imposibilitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale si de a fi stapan pe ele, savarsind fapta fara vinovatie.

Cand betia accidentala nu este completa, atunci caracterul penal al faptei nu este inlaturat, iar starea de betie poate constitui o circumstanta atenuanta.

Minoritatea faptuitorului

Minoritatea este starea in care se gaseste faptuitorul minor, care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala nu implinise varsta raspunderii penale.

Pana la o anumita varsta minorul este deci, prezumat ca fiind lipsit de capacitatea penala deoarece nu are reprezentarea semnificatiei sociale a actiunilor sau inactiunilor lui.

Prin dispozitiile art. 99 al. 1 din codul penal s-a stabilit ca "minorul care nu a indeplinit varsta de 14 ani nu raspunde penal", iar in al. 2 al aceluiasi articol s-a stabilit ca "minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant."

Dovada discernamantului in savarsirea faptei concrete incuba acuzarii, in favoarea minorului fiintand prezumptia relativa a lipsei dicernamantului.

Conditiile starii de minoritate

Minoritatea faptuitorului inlatura caracterul penal al faptei daca sunt indeplinite conditiile:

sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala

faptuitorul, la data savarsirii faptei, sa nu indeplineasca conditiile legale pentru a raspunde penal.

Eroarea de fapt

Notiune si caracterizare

Eroarea este definita ca "reprezentarea gresita, de catre cel ce savareste o fapta prevazuta de legea penala, a realitatii din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unor data ale realitatii".

Felurile erorii

Eroarea se diferentiaza in raport de: obiectul asupra caruia poarta; factori care au determinat-o; posibilitatea de evitare si intinderea consecintelor.

Dupa obiectul asupra caruia poarta se disting: eroarea de fapt si eroarea de drept.

eroarea de fapt exista atunci cand necunoasterea sau cunoaterea gresita poarta asupra unor date ale realitatii (stari, situatii, imprejurari etc)

eroarea de drept sau de norma consta in nerecunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme juridice.

Dupa factorii care determina eroare se disting:

eroare prin necunoastere sau ignoranta ce reprezinta o stare psihica determinata de regula de lipsa de cultura

amagirea sau inducerea in eroare care reprezinta o stare psihica provocata de actiunea de inselare exercitata de o persoana asupra alteia.

Dupa consecintele pe care le poate avea, eroarea poate fi:

eroare esentiala cand reprezinta pentru faptuitorul aflat in eroare o justificare a activitatii lui si exclude vinovatia

eroare neesentiala cand apare ca o scuza pentru faptuitorul aflat in eroare, iar pe planul consecintelor juridice reprezinta o circumstanta atenuanta.

Tot in raport cu criteriul de mai sus completat cu cel al obiectului asupra caruia poarta se distinge:

eroare principala cand aceasta priveste date de fapt referitoare la elementele constitutive ale infractiunii, de care depinde insasi exitenta infractiunii

eroare secundara cand aceasta priveste o stare, o situatie, imprejurare ce reprezinta o circumstanta de savarsire.

Dupa posibilitatea de evitare a erorii se disting

eroare de neinlaturat sau invincibila cand se datoreaza completei necunoasteri a realitatii si care nu ar fi putut fi inlaturata oricata diligenta ar fi depus faptuitorul

eroare vincibila sau inlaturabila care ar fi putut fi inlaturata daca faptuitorul era mai atent, mai diligent.

Sub raportul consecintelor juridice se cuvine subliniat ca eroarea invincibila inlatura caracterul penal al faptei, iar eroare vincibila nu inlatura caracterul penal al faptei afara de cazul cand faptele sunt incriminate numai daca se savarsesc cu intentie.

Din reglementarea legala se observa ca eroarea poate fi:

o stare, o situatie, o imprejurare de fapt de care depinde caracterul penal al faptei, caz in care fapta nu are caracter penal

o circumstanta agravanta a infractiunii, situatie in care este inlaturata aceasta circumstanta, fapta ramanand infractiune in varianta tip

Conditiile erorii de fapt

Eroarea de fapt inlatura caracterul penal al faptei savarsite daca sunt indeplinite conditiile:

sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala

in momentl savarsirii faptei faptuitorul sa nu fi cunoscut existenta unor stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei

starea, situatia sau imprejurarea care nu au fot cunoscute sa reprezinte un element constitutiv al infractiunii ori o circumstanta a acesteia.

Efectele erorii de fapt

A. Efectele erorii de fapt cand aceasta priveste un element constitutiv al infractiunii. Eroarea de fapt in cazul faptelor savarsite cu intentie. daca fapta nu a fost incriminata atunci cand este savarsita cu intentie, cat I atunci cand este savarsita din culpa eroarea de fapt va inlatura vinovatia si deci si caracterul penal al faptei si atunci cand este savarsita din culpa, numai daca se constata ca eroarea nu este ea insasi rezultatul culpei

Efectele erorii de fapt, asupra circumstantelor. Si in cazul cand eroarea de fapt priveste o stare, o situatie, o imprejurare ce constituie element de circumstantiere, efectele acesteia sunt diferentiate dupa cum fapta este incriminata cand este savarsita cu intentie, ori din culpa, sau numai din culpa.

Regula este aceeasi, eroarea de fapt inlatura agravarea cand poarta asupra unor circumstante de agravare ale unei infractiuni intentionate, iar cand poarta asupra unei circumstante agravante la o infractiune incriminanta si atunci cand este savarsita din culpa va duce la inlaturarea ei numai daca necunoasterea sau cunoasterea gresita a starii, situatiei, imprejurarii ce constituie circumstanta de agravare nu este ea insasi rezultatul culpei.