CUPLUL PENAL VICTIMA-AGRESOR

CUPLUL    PENAL VICTIMA-AGRESOR

1. Contradictie privind existenta cuplului agresor - victima

Majoritatea doctrinei accepta existenta unui cuplu penal agresor-victima aflat in permanent conflict si adversitate. Cuplul are doua aspecte: in faza preinfractionala, elementele cuplului sunt sau indiferente sau (iar asta se intampla in majoritatea cazurilor) se atrag reciproc (in cazul crimei pasionale, a escrocheriei, a bigamiei etc.); in faza postinfractionala, cele doua elemente se resping reciproc, devenind elemente antagoniste. Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza bilaterala a acestui cuplu, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare[2].

Teorie nu este acceptata in mod unanim, fiind criticata sub mai multe aspecte ce vor fi expuse in continuare.[3]

Teza este criticata pentru ca presupune existenta unei victime personale in orice infractiune, sau altfel spus presupune ca oricarui act antisocial ii corespunde o persoana fizica ce va suferi consecintele actului. Or, e cunoscut ca numai o parte din infractiuni au aceasta caracteristica, si anume cele indreptate impotriva persoanei. Infractiunile indreptate impotriva bunurilor, dar mai ales cele indreptate impotriva bunurilor unei colectivitati nedeterminate (omenirea) sau ale statului, ori infractiunile fara subiect pasiv (cum ar fi portul ilegal de insemne, falsificarea unor valori etc.) sunt lipsite de o victima personala.

Pe de alta parte, insa, nu orice actiune care produce victime poate fi socotita ca fiind voit provocata din partea altei persoane ce ar putea fi considerata drept infractor. Cazurile de sinucidere, unele cazuri de accidente etc., provoaca victime fara ca acestea sa fie o urmare a unei actiuni sau inactiuni din partea unei alte persoane.

In consecinta, exista actiuni infractionale fara victima personala, asa cum exista si victime fara infractori. Intalnirea dintre victima si infractor - cu toata frecventa cazurilor - formeaza o categorie de cazuri speciale, nicidecum cazul general.

2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind agresorul si victima

Agresiunea si fenomenul de victimizare pot fi analizate si sub aspect psihologic, al trairilor individuale ce se regasesc in comportamentul agresorului si al victimei, acestea fiind, in mod evident, diametral opuse. Scopul analizei psihologice este circumscris si el in cadrul scopului general al victimologiei, si anume determinarea cauzelor si conditiilor favorizante ale fenomenului agreso-victimal si adoptarea de masuri potrivite pentru protejarea victimei si prevenirea fenomenului.

2.1. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind pe agresor. Aceste implicatii sunt foarte complexe si presupun o tratare interdisciplinara a subiectului. Datorita specificului lucrarii de fata vor fi analizate doar acele implicatii psihologice care au in vedere interrelatia agresor-victima. Studiul integral al implicatiilor psihologice ale actului agresional cu privire la agresor este asigurat de alte doua discipline: criminologia si agresologia.

Forma actiunii agresionale este dependenta de constiinta individuala a infractorului, de perspectiva sa asupra actului executat si asupra cosecintelor sociale pe care el le va produce. Experienta individuala agresionala determina si ea adoptarea unor prototipuri actionale, si indepartarea altora, in functie de gandirea sistematica a faptuitorului si de sensibilitatea lui. Intensitatea executarii actului criminogen este data de analiza, reflectia psihologica privind reusitele si defectele constatate in activitatea agresionala. Justificarea, contemplarea sau explicarea actului criminogen reprezinta o    forma de evaluare a propriilor posibilitati pentru a stabili un modus operandi. Astfel, fiecare infractor isi creaza un stil propriu de actiune care il identifica.

Cunoscand ca agresivitatea este rezultatul gandirii si experientei individuale rezulta ca in cadrul conceptiei agresionale se regasesc si influentele factorilor sociali. Sub un prim aspect societatea, cu regulile ei, influenteza, mai mult sau mai putin, gandirea si comportamentul oricarui individ, le formeaza.    Deci actul agresional va avea trasaturi specifice mediului socio-teritorial in care se produce. Dar factorii sociali influenteaza si conduita infractionala din timpul desfasurari activitatii delictuale si de dupa aceea. Agresorul adopta tactica dedublarii pentru a atenua rivalitatea cu victima si cu mediul social. Se recurge si la repetarea unor false greseli pentru a schimba intelesul actelor si rezultatului acestora. O alta conduita de adaptare la factorii sociali este aceea de schimbare a viziunii initiale despre agresiune, pentru a obtine protectia sau clementa societatii si abandonarea tendintei recuperarii prejudiciului de catre victima. In cazul in care intre criminal si victima sunt stabilite reguli obisnuite de convietuire, agresorul va incerca statutul precis de comportare (format din reguli, principii, obiceiuri) cu victima, in sensul impunerii normei de forta, prin care sa se prelungeasca supunerea neconditionata a victimei. Fireste ca agresorul isi poate adapta multe conduite la factorii sociali, aici fiind prezentate doar cateva dintre ele.

Agresorul isi planifica si realizeaza activitatea infractionala in functie de experienta si gandirea individuala. Dar nu intotdeauna ceea ce se planifica se poate transpune exact in realitate. Contradictiile dintre intentia agresionala si rezultatele acesteia pot avea diverse cauze: modul in care a fost gandit actul criminogen, necesitatea de a realiza actiunea numai in anumite limite, comportamentul victimei etc. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen. In aceste momente apar mania, deznadejdea, o stare la limita dintre rational si instinctual.

Referitor la motivatiile actului criminal, acestea pot fi dintre cele mai diverse: dorinta de razbunare, agresorul considerand fapta ilicita ca pe un act de justitie; ura, dusa la extrem; gelozia, motivul fiind preluat mai ales de agresorii barbati; motivatia materiala; discriminarea pe diverse criterii; instinctul sexual necontrolat, uneori chiar patogen; rivalitatea dublata sau nu de dorinta de afirmare etc.

2.2. Implicatiile psihologice ale actului agresional privind victima. Pentru victima a reactiona nu inseamna doar a intelege si a evalua forma agresiunii si intentia agresorului. Reflectarea actului agresional in planul psiho-volitiv al victimei determina dereglari de comportament, agitatie, lipsa de vointa in actiune. In plan afectiv emotiile pozitive sunt inlocuite, total sau partial, cu reactia de ura, dispret sau umilinta. Comportarea victimei este dominata de ideea ca agresorul urmareste doar agresiunea in sine pentru satisfacerea unor interese individuale. Ulterior victima isi motiveaza propria tendinta prin tratarea cu simpatie sau emotii altruiste fata de agresor.

Unul din efectele victimizarii este si imposibilitatea psihica de a se opune, inhibitia. Efectul psihologic rezultat din lipsa de impotrivire a victinei poate fi daunator, experienta individuala a victimei fiind inlocuita cu o noua stare subiectiva determinata de unele tulburari incomunicabile. Personalitatea se va identifica cu evenimentul afectiv si chiar daca nu cunoaste nimic despre agresor, victima va putea identifica unele procedee de actiune agresionala dupa elemente ca: figura infractorului, ritmul actiunilor sale, contradictiile de comportament etc.

Perceperea si reflectarea fenomenului agresional de catre victima se produce sub trei aspecte: afectiv, intelectual si volitiv. Reactia victimei la actul agresional se caracterizeaza prin atenuarea valentelor intelective, prin scaderea puterii de a preintampina efectele agresionale, iar in plan afectiv, prin trairea unor stari ca frica, dezorientarea, ura, dispretul, umilinta. Aceste trairi pot declansa reactii care scapa rationalului, determinand trecerea de la o stare afectiva la alta, partial sub influenta instinctului de conservare. Cunoasterea fenomenului agresional nu se reduce doar la perceptii, ci depinde si de relatiile victimei cu mediul care reflecta stilul si finalitatea agresionala, de calitati intelectuale, de perspicacitate, de taria clitatilor psihice (vointa, curaj, caracter), de forta fizica, de modul declansarii efectelor actului violent etc. Adeziunea spontana, admiratia, in special reactiile instinctului sexual, implorarea sau exorcismul determina decizia victimei de a suporta autoritatea agresorului. Totalitatea cuvintelor, lumina, intunericul, singuratatea genereaza confuzie, anuland reactiile instinctuale, deductiile logice si judecata victimei. Naivitatea determina o anumita necesitate a reintalnirii cu agresorul si uneori se poate ajunge la o adeziune nejustificata a victimei fata de agresivitate (cum ar fi impacarea victimei cu agresorul).

Se poate constata ca, spre deosebire de agresiune, care poate fi un act iresponsabil si individual, reactia victimei este dependenta de o multime de conditionari si justificata, in mod confuz, de o anumita forma de reflectare a constiintei individuale. Rezulta ca, intre agresiune si reactia victimei nu exista un echilibru deoarece apar reactiile instinctuale ale victimei, care sunt supuse incoerentei si greselii. Spaima victimei devine dispret fata de agresor, ferocitate in actul de aparare pentru ca dupa un timp sa se atenueze si sa se converteasca in acceptarea agresivitatii si resemnarea in actiune. Victima nu poate intelege agresiunea decat in limitele suferintei biologice si psihice, iar trecerea timpului va distinge ceea ce este semnificativ si ceea ce este secundar in evenimentul criminogen.

In sfarsit, o alta caracteristica psihologica privind victimele este sentimentul de solidaritate care se naste pentru toate victimele unui singur agresor care prin faptele criminogene a infrant demnitatea individuala a acestor persoane. Victima are certitudinea ca poate realiza prin propria experienta, prin propriul exemplu un motiv de aparare a mediului social in care traieste, stimuland pentru aceasta solidaritatea impotriva agresivitatii.

3. Rolul victimei in comiterea infractiunii

Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care tin de relatia victima - agresor se refera la faptul daca victimele pot sa imparta responsabilitatea intr-o anumita masura cu agresorul in ceea ce priveste comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile in literatura de specialitate sunt impartite.

B. Mendelshon considera ca exista o "receptivitate victimala", adica receptivitatea, predispozitia innascuta de a deveni victima, adoptand teoria biologicului a lui C. Lombroso cu privire la comportamentul uman deviant. Asa cum exista diverse tipologii de personalitati ale psihicului delincvent, exista si personalitati cu particularitati victimale. Din punct de vedere psiho-social corelatia dintre delincvent si victima are patru aspecte: victima este cauza delictului, de exemplu in cazul infractiunii comise de sot cand constata adulterul in flagrant delict; victima este pretextul infractiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este rezultatul unui consens intre ea si delincvent, de exemplu in cazul unei sinucideri in doi; victima este rezultatul unei coincidente, de exemplu, infractorul pandind o persoana, loveste din eroare o alta.

Teoria este negata de alti autori. T. Bogdan afirma ca victimele nu sunt rezultatul unor cauze native cat a unor particularitati individuale, stadiale, momentane sau de morfofiziologie a analizatorilor. Se argumenteaza si cu date statistice: 61 % din catastrofele pe cale ferata se datoreaza insuficientei atentiei distributive, la 50 % s-a constatat lipsa de prevedere, la 46 % s-a relevat insuficienta in insusirea tehnicii profesionale etc. Pe de alta parte, studiind rubrica de talharie se poate stabili ca victimele apartin in mare procentaj profesiei de factor postal sau casier. Se poate oare deduce de aici ca acestia au o receptivitate victimala nativa marita fata de alte persoane? In sfarsit, teza biologista contine si o alta contradictie, tot de natura biologica. Predispozitia innascuta spre a fi victima presupune ca o victima este "programata" sa sufere consecintele unor acte agresionale de un anumit numar de ori pe parcursul vietii sale. Or, o atare conceptie este cu totul contrara instinctului de autoconservare, instinct primar care va impiedica orice adult sanatos mental sa repete o greseala de un numar mare de ori. In concluzie se arata ca situatia de victima este o situatie de moment. Numai cand trauma fizica sau psihica are un caracter deosebit de nociv si de lunga durata se poate vorbi de existenta unui psihic victimal, dar acesta tine deja de patologic.

H. von Hentig, introducand notiunea de "victima activanta", prin care intelege rolul jucat de victima in declansarea mecanismelor psihice latente ale infractorilor, ajunge la concluzia ca, direct sau indirect, si victima poarta o parte din vina delictului. La aceasta concluzie au ajuns majoritatea autorilor, semnaland insa ca fenomenul victimal este mult mai complex pentru a stabili reguli exacte.

Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru aspecte: facilitarea, favorizarea, precipitarea si provocarea. Determinarea gradului de vulnerabilitate se face cu ajutorul a doi factori:

a)    factori personali: se refera la trasaturile particulare ale victimei care favorizeaza comiterea infractiunii: retardatii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de inteligenta redus, imigrantii, cei cu experienta sociala redusa, persoanele cu handicap fizic, cele prea nevarstnice sau prea varstnice, femeile pentru infractori barbati, minoritatile etnice pentru xenofobi extremisti, naivitatea, increderea, neglijenta, sentimentele de afectiune pentru infractor etc.;

b)    factori situationali: presupun existenta anumitor perioade de timp sau circumstante, conjuncturi ale mediului inconjurator care au determinat sau favorizat infractiunea: de exemplu, turistii sunt un grup mai vulnerabil care, datorita unor consideratii legate de timp, bani etc., nu sunt dispusi sa participe la solutionarea unui proces penal in cadrul sistemului judiciar; pe timp de noapte, in locuri aglomerate etc.

Cele mai intalnite forme de vinovatie ale victimei fata de actul agresional sunt facilitarea si favorizarea, nascute din naivitate, ignoranta, incredere, supraaprecierea fortelor proprii, adica din multitudinea posibila de factori personali si situationali.

Cele mai grave forme sunt precipitarea si provocarea. Precipitarea consta in declansarea actiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul agresional, desi intre victima si agresor nu exista relatii anterioare. De exemplu persoana care nu isi incuie portiera autoturismului sau femeia care umbla singura, seara, prin locuri putin circulate si cu o costumatie provocatoare.

Provocarea poate fi directa sau indirecta. Este directa atunci cand victima, anterior victimizarii ei, a comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. De exemplu victima s-a comportat arogant fata de viitorul infractor, nu si-a tinut o promisiune data, a avut relatii cu sotul viitorului infractor etc. Provocarea indirecta este situatia in care trairile si reactiile victimei din timpul actului agresional amplifica agresiunea sau determina pe agresor sa comita fapte pe care initial nu le-a urmarit. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea, exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen.

Boala patologica poate juca si ea un rol important in savarsirea actului agresional. De exemplu in actele relationale de cuplu conjugal nesesizarea unor trairi patologice cu comportamente de tip psihotic, iar alteori disimularea trairilor de catre autor, face ca victimele sa fie din mediul apropiat, asa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul alcoolic, a delirului de otravire la schizofrenul paranoid etc. Trecerea la actul agresional poate fi declansata si de starile pasionale distimice ale celor doi protagonisti ai cuplului penal. In situatii specifice, deseori victima creeaza ocazia unui comportament aberant in contrast cu situatiile nespecifice in care subiectul comportamentului deviant cauta si creeaza ocazia actului de conduita devianta. In alte situatii victima merge pana acolo incat se confunda cu agresorul, ca in cazul autodenuntarii patologice in scop de expiatie.

4. Victima ca sursa de identificare a agresorului

In activitatea de identificare a infractorilor o importanta deosebita o are prima declaratie data de victima in fata organelor de urmarire penala. Victima are rolul de "martor principal" pentru ca a asistat la intregul eveniment criminogen si l-a cunoscut personal pe infractor. Victima va pastra in memorie imaginea sau elementele de identificare speciala a unei persoane, atitudini si expresii tipice ale infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul specific de operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate trasaturile caracteristice ale infractorului si, in final, identificarea lui.

Victima poate oferi informatii privind infractorul si in cazul in care a decedat, cel mai adesea atunci cand intre ea si agresor au existat legaturi anterioare comiterii delictului. Pornind de la cunoasterea victimei, modul sau de viata, obiceiuri, trasaturi morale si comportamentale, se poate ajunge la identificarea faptuitorului.

Din punct de vedere psihologic victima poate oferi putine garantii de veridicitate in relatarile ei, din mai multe motive, astfel:

perceperea evenimentelor este determinata de inzestrarea psiho-intelectiva a victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea, imaginatia si personalitatea victimei;

victima este supusa unor trairi emotive deosebit de puternice in timpul savarsirii actului infractional, fapt care face ca perceperea actului si memorarea lui sa se faca in conditiile unei activitati corticale constiente reduse, generand lacune perceptive si memoriale;

trecerea timpului afecteaza si ea memoria si, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor;

din dorinta de razbunare victima poate arata un alt faptuitor decat cel real;

din dorinta de a-si imbunatati situatia procesuala, unde adesea este si parte civila, victima poate agrava situatia infractorului, ajustand realitatea sau punand pe umerii lui fapte pe care nu le-a comis;

daca victima are o participare concreta, activa, contradictorie sau chiar initiatoare a actului agresional va incerca sa ascunda acest aspect, omitand precizarea rolului sau si denaturand realitatea;

insa cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realitatii il constituie teama de infractor si razbunarea acestuia.

Cu toate viciile pe care le prezinta marturia victimei, ea poate furniza informatii importante:

date privind determinarea naturii juridice a actului agresional;

date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil;

date relative la circumstantele esentiale ale evenimantului (de loc, timp, de comitere etc.);

date care definesc personalitatea victimei: conceptia si modul de viata, calitati, defecte, obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinte spre agresivitate, izolare, depresie, alte vicii ascunse etc.;

cercul de relatii al victimei, mediile si locurile frecventate. De o importanta deosebita este natura relatiilor victimei cu mediul si infractorul (de prietenie, sociabilitate, agresiune, tensiune, ura etc.) si legaturile ei cu grupuri sociale ilicite sau indoielnice;

date privind miscarea in timp si spatiu a victimei in perioada imediat dupa comiterea agresiunii;

date privind bunurile detinute de victima si eventuala disparitie a unora dintre ele;

date privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.

Asadar victima poate fi o sursa importanta pentru identificarea infractorului, chiar si atunci cand nu a supravietuit agresiunii, fapt ce justifica indreptarea cercetarilor criminalistice si inspre victima nu doar catre infractor.