Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in particular

Definitia dreptului. Norma juridica

Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica

Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de "stat" si "drept" sunt inseparabile.

In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune de catre forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica, sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu ucizi etc. De fapt, pana la aparitia statelor laice, incalcarea unei norme exclusiv religioase atragea sanctiuni din partea statului (de exemplu, pedepsele aplicate de Inchizitie). In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept . Dintre acestea din urma, nu toate intra in sfera dreptului, ci doar acelea care sunt consacrate prin legiferare (acte normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de lege

Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a caror aplicare este realizata de buna-voie si, in ultima instanta, prin forta coercitiva a statului

Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, formate din totalitatea instantelor de judecata, care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata

Diviziunile generale ale dreptului

Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de drept civil si drept comercial.

Dreptul public si dreptul privat

Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat, fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline - printre care si dreptul comercial - la o anumita ramura este importanta.

Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul public si dreptul privat:

(i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) partile unui raport juridic de drept public sunt in relatii de subordonare si (iii) majoritatea normelor de drept public sunt imperative

(i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive

Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat urmatoarele: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul comertului international, dreptul international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei sunt greu de incadrat intr-una din cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.

Dreptul intern si dreptul international

Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat). Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea , fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si 145¹ din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc).

Notiunea dreptului comercial

Dreptul comercial, ca disciplina de studiu, se ocupa cu actele (faptele) comerciale, cu obligatiile ce deriva din ele, cu comerciantii - persoane fizice sau juridice, cu contractele comerciale, cu titlurile comerciale de valoare, cu falimentul etc. Parte din acestea vor fi prezentate pe parcursul acestui curs, in mai mult sau mai putin detaliu. Ce au in comun toate aceste notiuni ce fac obiect de studiu al dreptului comercial? Faptul ca, fie au un obiect comercial, fie partile operatiunii (sau cel putin una din ele) sunt comercianti.

Asadar, putem defini dreptul comercial ca fiind un ansambul de norme juridice apartinand dreptului privat si care se aplica tuturor raporturilor care rezulta din opretiunile (actele/faptele) juridice considerate de lege ca fiind comerciale, precum si raporturilor care rezulta din operatiunile juridice la care participa acele persoane considerate de lege ca avand calitatea de comerciant

Elemente ale acestei definitii urmeaza a fi prezentate in continuare sub forma institutionala. Prin institutii ale dreptului se intelege un ansambu de norme juridice avand acelasi obiect de reglementare . Vom studia asadar: institutia actelor (faptelor) de comert, institutia comerciantilor - persoane fizice si societati comerciale, institutia obligatiilor comerciale si institutia contractelor comerciale, cuprinzand si unele clauze ce se ragasesc in general in contractele de comert international.

Corelatia dintre dreptul comercial si celelalte sub-ramuri ale dreptului

Asa cum aratam anterior, dreptul comercial face parte din ramura dreptului privat, alaturi de alte sub-ramuri pe care le vom analiza generic, pe rand.

Corelatia dintre dreptul civil si dreptul comercial

In cadrul dreptului privat, dreptul civil este cea mai reglementata sub-ramura. Atat dreptul civil, cat si cel comercial, reglementeaza raporturile juridice dintre persoane fizice si juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica (particulari). Diferenta este ca dreptul comercial se aplica numai acelor operatiuni juridice care fie au obiect considerat de lege ca fiind comercial - deci in considerarea obiectului - fie acelor operatiuni la care participa comercianti - deci in considerarea partilor (sau, mai bine zis, profesiunii acestora) . Asadar, ramane ca normele dreptului civil sa fie aplicabile acelor acte sau fapte juridice care fie nu au un obiect considerat de lege ca fiind comercial, fie nici una din partile operatiunii nu este comerciant. In unele cazuri, aceeasi operatiune poate avea fie caracter civil, fie comercial, in functie (asa cum aratam) de obiectul vanzarii ori de calitatea de comerciant a participantilor. Alteori, anumite operatiuni sunt exclusiv comerciale sau exclusiv civile. De exemplu, apartin exclusiv dreptului comercial operatiunile de credit bancar, leasing, franciza, factoring sau rprivind titlurile comerciale de valoare. Invers, apartin exclusiv dreptului civil mostenirea, donatia s.a.

In ceea ce priveste raportul drept comercial - drept civil, acesta este unul de subsidiaritate. Astfel, conform art. 1 C. Com., in comert se aplica legea de fata si unde ea nu dispune se aplica dreptul civil. Aceasta inseamna ca dreptul comercial reprezinta drept special fata de dreptul civil, care ramane dreptul general (dreptul comun). Adica, atunci cand nu avem o reglementare comerciala a unei operatiuni, aceasta va fi guvernata de regulile din dreptul civil. Invers, atunci cand o operatiune este guvernata atat de reguli din dreptul civil, cat si de reguli din dreptul comercial, daca operatiuniea este calificata ca si comerciala, se vor aplica regulile comerciale, cu excluderea celor civile similare. O situatie intermediara este aceea cand o operatiune este comerciala, exista reglementari comerciale care sa-i fie aplicabile, insa acestea nu sunt exhaustive. In acest caz reglementarile comerciale se completeaza cu reglementarile civile sau, altfel spus, dreptul civil, in calitate de drept comun, "imprumuta" norme ale sale catre dreptul comercial atunci cand acesta nu are norme proprii (deloc sau suficiente) pentru o anumita operatiune

Corelatia dintre dreptul comerical si dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza modul in care se desfasoara activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la procesul civil judecata, precum si raporturile juridice ce se nasc in intampinarea si pe parcursul acestuia, pentru infaptuirea justitiei in cauze civile si comerciale . Altfel spus, dreptul procesual civil reglementeaza modul de desfasurare a procesului civil sau comercial, atat in faza de judecata, cat si in faza de executare silita. In plus fata de Codul Civil, care nu cuprinde decat dispozitii de drept substantial (material), Codul Comercial contine atat dispozitii de drept substantial, cat si de drept procesual.

Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul procesual civil rezulta din dispozitiile art. 899 C. Com. care prevad ca exercitiul actiunilor comerciale se reglementeaza de Codul de Procedura Civila, afara de dispozitiile codului de fata. Deci, procesul comercial se judeca dupa regulile din Codul Comercial si, unde acesta nu dispune, dupa regulile Codului de Procedura Civila. Aceasta inseamna ca intre Codul Comercial si Codul de Procedura Civila este aceeasi relatie de subsidiaritate drept special - drept general (comun) ca si cea existenta intre Codul Comercial si Codul Civil.

Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul comertului international

Conform unei definitii, comertul international cuprinde - stricto sensu - totalitatea operatiunilor de import-export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele fizice/juridice apartinand unui stat cu parteneri straini sau pe piete straine. Prin includerea, alaturi de operatiunile clasice, a operatiunilor de cooperare economica internationala, notiunea de comert international capata un sens larg (lato sensu) . Altfel spus, pe cand dreptul comercial are ca obiect raporturi de drept intern, intre rezidenti, dreptul comertului international reglementeaza raporturile comerciale cu un element de extraneitate.

Pe langa reglementarile din Codul Comercial si celelalte acte normative cu caracter comercial, raporturile de comert international sunt guvernate si de conventiile internationale la care Romania este parte. Desigur ca, facand parte din ramura dreptului privat, unde majoritatea dispozitiilor sunt supletive, chiar si legea care guverneaza o operatiune de comert international poate fi subiect de negociere intre participantii la operatiune. In cazul in care partile nu stabilesc care este legea aplicabila - care poate fi legea romana sau o lege straina - stabilirea legii aplicabile se face de catre instanta de judecata investita in a solutiona un litigiu intre parti, in baza normelor dreptului international privat ale statului sub a carui jurisdictie se afla respectiva instanta.

Din cele aratate mai sus rezulta ca dreptul comertului international constituie o sub-ramura a dreptului comercial, ceea ce inseamna ca dreptul comertului international apare ca un drept special fata de dreptul comercial, acesta din urma indeplinind acum rolul de drept general (comun) fata de cel dintai

Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul financiar (fiscal)

Conform unei definitii, dreptul financiar este sub-ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale nascute in procesul constituirii si utilizarii sumelor cuprinse in bugetele statului . Principalul obiect de reglementare al dreptului financiar il constituie raporturile in legatura cu finantele publice. Finantele publice sunt formate din totalitatea relatiilor sociale de natura economica ce apar in procesul realizarii si repartizarii, in forma baneasca, a resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale

Avand in vedere obligatiile bugetare ale comerciantilor stabilite prin legi cu caracter fiscal, incidenta acetora asupra reglementarilor comerciale este importanta de stiut. Din pacate, spre deosebire de dreptul comercial, unde reglementarile cunosc o oarecare stabilitate, in materie fiscala instabilitatea legislativa este maxima

Spre deosebire de relatia drept comercial - drept civil, respectiv drept al comertului international - drept comercial, in relatia dintre dreptul civil sau dreptul comercial si dreptul financiar (fiscal) subsidiaritatea este minima, atata timp cat dreptul finaciar (fiscal) face parte din ramura dreptului public, cu caracteristicile sale diferite fata de dreptul privat din a carui familie face parte dreptul comercial (bineinteles insa ca ramane valabila aplicarea cu intaietate a normelor fiscale)

Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul penal

Conform unei definitii, dreptul penal reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de aparare a valorilor sociale impotriva infractiunilor, pe de-o parte, prin incriminarea si sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social grav infractional si, pe de alta parte, prin tragerea la raspundere penala a persoanelor care savarsesc asemenea fapte . Legatura dintre dreptul civil si dreptul penal exista prin prisma faptului ca multe infractiuni (furt, distrugere, abuz de incredere) sunt indreptate impotriva dreptului de proprietate, publica sau privata. Dreptul penal, prin sanctiunile sale, apara relatiile sociale reglementate de dreptul civil, ale carui sanctiuni singure nu ar fi suficiente pentru a oferi o protectie completa.

Desi normele dreptului comercial au, in marea lor majoritate, caracter supletiv (dispozitiv), exista si unele dispozitii cu caracter imperativ, dintre care cele mai evidente sunt cele de natura penala. Astfel, pentru a impiedica savarsirea unor infractiuni comerciale, unele legi comerciale prevad si pedepse penale pentru nerespectarea unora din conduitele sale. In afara dispozitiilor speciale cu caracter penal aflate in cuprinsul unor acte normative comerciale exista si dispozitiile cu caracter general din cuprinsul Codului Penal referitoare la infractiuni cu caracter economic.

Judecarea si condamnarea celor care savarsesc infractiuni comerciale sau economice se face dupa regulile cuprinse in Codul de Procedura Penala. Spre deosebire de civil, legile comerciale care contin si infractiuni comerciale nu contin si norme de procedura penala.