Aplicarea legii penale in timp

Aplicarea legii penale in timp

1. Notiune

Aplicarea legii penale in raport cu timpul implica solutionarea prealabila a unor probleme privind determinarea legii incidente si deci aplicabile in reglementarea relatiilor de aparare sociala la un moment dat. Asistam la o permanenta miscare a legislatiei penale, la adoptarea si punerea in vigoare a unor legi si la abrogarea altora, la succesiunea unor legi penale care reglementeaza in mod diferit aceleasi relatii de aparare sociala etc.

Pentru a asigura aplicarea corecta a legii penale in timp, Codul penal cuprinde in Partea generala (art. 10-16) anumite norme de reglementare a acestei institutii.

Potrivit formularilor care s-au dat in doctrina dreptului penal, prin norme penale privind aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu momentul tragerii la raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni.

2. Principiul activitatii legii penale

Potrivit acestui principiu, legea penala incidenta in raport cu o anumita infractiune trebuie sa fie legea in vigoare la acea data, deoarece insasi ratiunea legii penale este aceea de a reglementa in exclusivitate relatiile de aparare sociala existente sau nascute in timpul cat ea se afla in vigoare.

Principiul activitatii legii penale este consacrat de legislatia noastra penala in art. 10 C. pen., care prevede ca "Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare".

In conformitate cu acest principiu, o lege nu se aplica decat pentru infractiunile savarsite in perioada de timp cuprinsa intre data intrarii in vigoare si data iesirii ei din vigoare.

3. Durata si limitele de aplicare a legii penale in timp

In vederea aplicarii corecte a principiului activitatii, este necesar sa se stabileasca cu mare exactitate durata de aplicabilitate a fiecarei legi penale.

Durata de aplicare a unei legi penale este intervalul de timp marcat de momentul intrarii in vigoare si cel al iesirii din vigoare a legii.

Intrarea in vigoare a unei legi penale se realizeaza prin doua modalitati:

a) La data expresa prevazuta in lege (de obicei in dispozitiile finale ale legii organice respective).

b) A doua modalitate de intrare in vigoare este la data publicarii legii in Monitorul Oficial, dand astfel posibilitatea ca aceasta sa fie cunoscuta de catre toate persoanele care au obligatia sa se supuna prevederilor ei.

Ratiunea unei asemenea interpretari se bazeaza pe principiul ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii (nemo censetur ignorare legem), indiferent daca acesta este cetatean roman, cetatean strain sau persoana fara cetatenie.

Iesirea din vigoare a unei legi penale se realizeaza, in mod obisnuit, prin abrogare.

Abrogarea este o masura luata de puterea legislativa in componenta sa dubla, Senat si Adunarea Deputatilor, prin care se decide incetarea aplicarii unei legi penale.

Din punctul de vedere al procedeului folosit pentru a scoate din uz o lege penala, abrogarea poate fi: expresa, tacita si autoabrogare.

. Abrogarea expresa o intalnim atunci cand incetarea aplicarii unei legi penale este dispusa printr-un text legal, care precizeaza in mod indubitabil ca legea veche sau doar anumite articole din aceasta se abroga. Dispozitia expresa de abrogare poate fi formulata fie printr-o lege speciala de abrogare, fie in insusi corpul legii noi care inlocuieste legea abrogata;

. Abrogarea tacita sau subinteleasa (implicita) cum i se mai spune, opereaza atunci cand, desi a aparut o lege noua ce reglementeaza aceleasi relatii sociale, in cuprinsul ei nu se precizeaza expres ca legea veche va fi scoasa din uz. In acest caz, abrogarea rezulta in mod tacit din faptul ca legea noua, dand o alta reglementare aceleiasi institutii, organele executivului, cele ale puterii judecatoresti si ceilalti membri ai societatii vor respecta si aplica legea noua, in locul celei vechi care a fost abrogata;

. Autoabrogarea, ca modalitate de incetare a aplicarii unei legi penale, se caracterizeaza prin faptul ca, in insusi corpul legii noi care intra in vigoare, se prevede ca ea se aplica doar pana la o anumita data sau pana la un anumit moment, dinainte determinat, dupa care legea iese din uz. Aceasta modalitate este intalnita in cazul legilor temporare sau exceptionale, abrogarea facandu-se in respectivele situatii in mod automat, prin simpla ajungere a acestora la termenul fixat sau prin incetarea situatiei exceptionale (cataclisme naturale, stare de razboi) care atrag iesirea din uz a legilor prin care se incriminau mai aspru unele fapte savarsite in conjunctura starii de necesitate..

4. Concursul de legi penale

In evolutia legislatiei penale, exista concurs de legi penale in timp, atunci cand doua sau mai multe legi penale reglementeaza aceleasi relatii sociale, una din legi fiind o lege penala generala, alta o lege penala speciala sau chiar exceptionala.

Legea speciala apare dupa legea generala si creeaza un regim special, impunand anumite reguli ce urmeaza sa se aplice cu privire la unele situatii si pentru un anumit timp. Din aceste considerente, legea speciala deroga de la prevederile legii generale, care ramane insa mai departe in vigoare..

5. Extraactivitatea legii penale

5.1. Notiuni preliminare

In materia aplicarii legii penale in timp, extraactivitatea este acceptata in mod exceptional si ea consta intr-o extindere a activitatii legii penale, fie inainte de momentul intrarii ei in vigoare, fie ulterior, dupa iesirea ei din vigoare.

Prin efectele pe care le produce, extraactivitatea creeaza in fapt unele exceptii de la principiul activitatii legii penale, si anume: retroactivitatea si ultraactivitatea.

5.2. Retroactivitatea

Aceasta exceptie consta in faptul ca, in unele imprejurari, anumite legi penale isi extind eficacitatea in trecut, dincolo de momentul intrarii lor in vigoare, cu alte cuvinte legile retroactiveaza atunci cand se aplica infractiunilor ce au fost savarsite inaintea intrarii lor in vigoare.

In doctrina penala, aproape in unanimitate, autorii de drept penal considera ca au caracter retroactiv urmatoarele categorii de legi:

a) Legea penala in continutul careia se prevede expres ca urmeaza sa se aplice si unor fapte savarsite anterior intrarii ei in vigoare.

S-a sustinut ca, atata timp cat neretroactivitatea legii penale nu constituie un principiu constitutional, in anumite cazuri exceptionale legiuitorul poate conferi caracter retroactiv unei legi penale. Aceasta masura trebuie sa fie bine justificata de cerintele momentului istoric si aratata expres in cuprinsul legii careia i s-a conferit acest caracter. Se citeaza ca lege penala cu caracter retroactiv Decretul nr. 318/1958, care se referea la infractiuni indreptate impotriva avutului obstesc, dispozitie impusa de dorinta unei aparari mai severe a acestei forme de proprietate.

b) Legea interpretativa, adoptata ulterior legii penale interpretate, dar care, explicand vointa legiuitorului din momentul intrarii in vigoare a legii ce o interpreteaza, este firesc sa-si gaseasca aplicarea din acest moment.

c) Legile dezincriminatoare care scot din sfera ilicitului penal anumite fapte care, in raport cu evolutia starii infractionale si a realitatii socio-economice, nu mai prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Retroactivitatea are in vedere ipoteza dezincriminarii faptei prin legea noua si nu situatiile in care fapta continua sa ramana infractiune sub legea noua sub alta denumire ori prin abrogarea din legea speciala ramane ca infractiune in legea penala generala (codul penal) sau ca modalitate de infaptuire a altei infractiuni.

5.3. Ultraactivitatea

In mod exceptional, gasim in legislatie si cazuri in care legea ultraactiveaza, adica se aplica asupra faptelor comise sub imperiul ei, chiar dupa ce a iesit din vigoare.

a) Caracterul ultraactiv il au, spre exemplu, legile penale temporare, care pot fi aplicate si dupa scoaterea lor din uz.

Asa cum s-a mai aratat, legile penale temporare sunt legi prin care se incrimineaza unele fapte aparute in situatii exceptionale si trecatoare. Acestor fapte nu li se poate aplica legea penala generala, fie ca aceasta nu le prevede, fie ca pedeapsa prevazuta nu se potriveste in raport de pericolul deosebit ce-l prezinta fapta (de exemplu, cea petrecuta in timp de razboi sau in timpul unei calamitati etc.).

Deoarece legea temporara ramane putin timp in vigoare, nu se pot descoperi si judeca toate faptele prevazute de ea, mai cu seama ca unii infractori, ale caror fapte cad sub aplicarea acestei legi, se ascund pana ce legea iese din vigoare.

Din aceasta cauza, se admite ca legea sa fie aplicata chiar daca ea a iesit din vigoare prin ajungerea la termen, in virtutea exceptiei ultraactivitatii legii penale temporare.

Aceasta exceptie este prevazuta in art. 16 C. pen., care prevede ca legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.

b) Alte cazuri de ultraactivitate izvorasc din aplicarea legii penale mai favorabile. In cazul cand o infractiune a fost comisa sub imperiul legii vechi care prevede o sanctiune mai usoara, dar intre timp ea a fost abrogata si inlocuita cu o lege noua ce prevede o sanctiune mai aspra, se va aplica legea veche ultraactiv, adica asupra faptelor comise sub imperiul ei, dar judecate dupa ce a iesit din vigoare.

Ratiunea acestei situatii consta in aceea ca infractorul trebuie sa raspunda conform conditiilor sanctionatoare in vigoare in momentul comiterii faptei, conditii cunoscute si prevazute de el. Astfel de cazuri au existat in practica judiciara dupa intrarea in vigoare a actualului Cod penal, cand faptele comise in timpul vechiului Cod penal, dar judecate dupa 1 ianuarie 1969, au fost sanctionate in conformitate cu dispozitiile sale, deoarece pedepsele ce urmau a fi aplicate erau mai usoare.