Consimtamintul

Consimtamintul

Reguli aplicabile

Pentru ca dispozitiile testamentare sa fie valabile nu este suficient ca testatorul sa aiba capacitatea legala si naturala de a testa, ci mai este necesar ca vointa sa (consimtamintul) sa nu fie alterata de vreun viciu de consimtamint: eroare, dol sau violenta.

Problema leziunii nu se poate pune in aceasta materie, chiar daca testatorul este un minor intre 16-18 ani, pentru ca dispozitiile testamentare nu sint acte juridice bilaterale, cu titlu oneros si comutative. Eroarea[1] si violenta (inclusiv morala), aplicabile in materie, se intilnesc rar in practica. In schimb, dolul infatisat in aceasta materie sub forma sugestiei si captatiei se intilneste relativ frecvent in practica.

Viciile in materie de dispozitii testamentare sint supuse regulilor de drept comun (cu unele aspecte particulare in special in cazul dolului).

Consimtamintul viciat partial

}inind seama de continutul posibil complex al testamentului - unitar numai in forma - este posibil ca viciul de vointa sa afecteze numai una sau mai multe dispozitii testamentare (de exemplu un legat instituit sub influenta dolului), fara sa afecteze validitatea altora. Spre deosebire de lipsa discernamintului (sau, de regula, de lipsa capacitatii legale de a testa) - care duce la nulitatea testamentului in integralitatea sa, nefiind de conceput ca discernamintul sa existe in cazul unor dispozitii testamentare (de exemplu legate) si sa lipseasca in cazul altora - viciul de consimtamint ar putea afecta, de regula, numai unele din dispozitiile testamentare, celelalte raminind valabile. Instanta trebuie sa analizeze nu numai existenta viciului de consimtamint, dar si influenta lui asupra continutului testamentului, operatiunea fiind sub acest aspect mai complicata decit in cazul actelor incheiate inter vivos (de exemplu donatie).

Dolul

Dolul se infatiseaza in materie testamentara sub forma captatiei si sugestiei, constind in utilizarea de manopere viclene si frauduloase, folosite de o persoana (sau mai multe), avind calitatea de beneficiar al dispozitiei testamentare sau chiar aceea de tert, cu intentia de a cistiga increderea testatorului si a insela buna lui credinta pentru a‑l determina sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut‑o din proprie initiativa.

Deci dolul presupune:

utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe si mai brutale in cazul captatiei (indepartarea testatorului de rude si prieteni, interceptarea corespondentei, abuzul de influenta si autoritate etc.) si indirecte, mai subtile, mai ascunse in cazul sugestiei (siretenii, afirmatii mincinoase la adresa anumitor mostenitori legali, specularea anumitor sentimente sau conceptii - inclusiv religioase - ale testatorului etc.). Daca nu s‑au utilizat mijloace frauduloase nu sintem in prezenta dolului (de exemplu simpla simulare a grijii si afectiunii ori prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri);

intentia de a induce in eroare cu rea credinta pe testator sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut‑o din proprie initiativa;

manoperele frauduloase folosite sa fi avut un rol determinant, avind drept rezultat alterarea vointei testatorului;

prin derogare de la regulile aplicabile in materia actelor bilaterale (art. 960 al. 1 Cod civil), se admite unanim ca manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la "cealalta parte" - beneficiarul actului unilateral de dispozitie testamentara (legatarul sau alt beneficiar al dispozitiei, de exemplu comostenitorul sau mostenitorul subsecvent care beneficiaza de exheredare, desi nu are calittea juridica de legatar) - dar si de la un tert, care nu beneficiaza de testament, si chiar daca intre beneficiar si tert nu a existat o intelegere prealabila sau beneficiarul nu a avut cunostinta de interventia tertului ori nu este un incapabil, iar tertul nici nu este reprezentantul sau (parinte, tutore), daca se dovedeste ca activitatea dolosiva a tertului a alterat vointa testatorului.

Sanctiunea

Sanctiunea aplicabila in cazul viciilor de consimtamint este - ca si in cazul incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament - nulitatea relativa, potrivit dreptului comun. Anularea poate fi ceruta si viciul de consimtamint dovedit prin orice mijloc de proba (iar nu numai prin inscrierea in fals), inclusiv in cazul testamentului autentic, caci notarul poate constata numai existenta consimtamintului testatorului, iar nu si absenta viciilor de vointa.

Anularea testamentului pentru viciile de consimtamint este incompatibila cu anularea lui pentru lipsa de discernamint; daca testatorul nu a avut discernamint, nu se pune problema viciilor de vointa. In subsidiar se poate insa formula cererea de anulare pentru viciul vointei.

Termenul de prescriptie a actiunii in anulare incepe sa curga - ca si in cazul incapacitatii de a dispune prin testament - de la data deschiderii succesiunii.

Obiectul si cauza

Pentru ca dispozitiile testamentare, ca acte juridice, sa fie valabile, pe linga conditiile de capacitate si consimtamint valabil, ele trebuie sa aiba un obiect determinat sau determinabil si licit, iar cauza lor sa fie reala si licita. Aceste conditii sint guvernate, in principiu, de regulile de drept comun.

}inind cont de continutul posibil complex al testamentului, valabilitatea dispozitiilor testamentare in functie de obiect si cauza trebuie sa fie analizata in raport cu fiecare act juridic in parte, asa cum si viciile de consimtamint pot afecta numai una sau unele din dispozitiile testamentare, fara sa afecteze validitatea altora. Spre deosebire de conditiile de forma, care afecteaza validitatea testamentului in intregul sau, conditiile de fond, printre care si cele vizind obiectul si cauza (si consimtamintul), trebuie sa fie raportate la fiecare dispozitie testamentara in parte si analizate separat, fiind posibil ca unele dispozitii sa fie nule, iar altele valabile (de exemplu imoralitatea cauzei unui legat nu afecteaza validitatea altora).

Obiectul

Sub acest aspect, se pun probleme speciale in legatura cu legatele. Ca si in materie de conventii, obiectul trebuie sa fie in circuitul civil (art. 983 Cod civil). In trecut au fost scoase din circuitul civil general terenurile, care puteu fi dobindite numai prin mostenire legala (Legea nr. 58/1974 si Legea nr. 59/1974). Dupa abrogarea acestor dispozitii restrictive, legatele de terenuri au devenit valabile, chiar daca testamentul a fost redactat sub regimul acestor legi, deoarece validitatea obiectului testamentului se apreciaza in raport cu data deschiderii mostenirii.

Obiectul legatului poate fi si un lucru viitor, care nu exista in momentul testarii, dar nici chiar in momentul deschiderii mostenirii. Dintre bunurile viitoare, numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui legat (art. 702 si 965 Cod civil). Se poate lasa legat (cu titlu particular) dreptul succesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte de universalitate, cit timp acea mostenire nu a fost inca lichidata. In schimb, testatorul nu ar putea lasa legat un drept eventual dintr‑o mostenire nedeschisa; un asemenea legat ar fi nul, chiar daca acea mostenire s‑ar deschide inainte de moartea testatorului, dar dupa data testamentului, constituind un pact asupra unei succesiuni viitoare.

Este valabil si legatul cu titlu particular al bunului altuia, daca testatorul a dispus in cunostinta de cauza, stiind ca bunul nu este al sau. In caz contrar, legatul este nul (art. 906-907 Cod civil).

Cauza

Cu toate ca textele Codului civil referitoare la cauza vizeaza materia contractelor (art. 948 si 966-968), se admite unanim ca teoria cauzei are aplicabilitate si in materia actelor unilaterale, cum sint dispozitiile testamentare. Mai mult, in materia liberalitatilor intereseaza, in totdeauna, nu numai cauza imediata (causa proxima) - urmarita de testator in incheierea actului si care este un scop abstract, pur tehnic si invariabil, constind in intentia liberala (animus donandi, animus testandi) - dar si cauza mediata (causa remota) - concreta si variabila de la caz la caz, constituind motivul impulsiv si determinant al actului, fara de care testatorul nu ar fi facut liberalitatea. Daca aceste motive sint ilicite sau imorale ori nu sint reale, liberalitatea "nu poate avea nici un efect" (art. 966 Cod civil).

Cu ajutorul cauzei concepute astfel (mai complex), instantele pot exercita un control eficient asupra liberalitatilor testamentare pentru apararea intereselor legitime ale familiei dispunatorului si asupra caracterului licit si moral al liberalitatilor.

Problema cauzei imorale se pune in practica mai ales in legatura cu legatul facut concubinului. In literatura de specialitate si practica judiciara se admite solutia potrivit careia concubinajul in sine nu este cauza de nulitate a liberalitatii; numai liberalitatea facuta pentru a determina inceperea sau continuare (reluarea) relatiilor de concubinaj ori pentru a remunera intretinerea relatiilor sexuale este nula, avind cauza imorala.

Drept cauza falsa (nereala) se retine nasterea unui copil postum al testatorului, cu consecinta caducitatii legatului. Nulitatea legatului (nu caducitatea lui) pentru nasterea unui copil dupa deschiderea mostenirii poate interveni numai daca testatorul nu a cunoscut sarcina femeii si se dovedeste ca, in cunostinta de cauza, nu ar fi lasat legatul.

Validitatea cauzei - intrucit vizeaza formarea actului de liberalitate - se apreciaza in raport de data redactarii testamentului, cu toate ca efectele se produc la data deschiderii mostenirii. Daca intervin modificari ulterioare (de exemplu concubinii se casatoresc) si testatorul doreste sa puna la adapost dispozitiile de ultima vointa de pericolul nulitatii, urmeaza sa faca un nou testament.

In toate cazurile, nevaliditatea cauzei trebuie dovedita de cel ce o invoca, in acest scop putind administra orice fel de probe, inclusiv cele extrinseci testamentului.

Conditii generale de forma pentru validitatea testamentului

Avind in vedere importanta si gravitatea efectelor pe care le produc dispozitiile testamentare si pentru protejarea - pe cit posibil - a vointei testatorului impotriva unor influente si presiuni, precum si pentru a nu lasa indoiala asupra existentei si sensului manifestarii de vointa, legea prevede ad solemnitatem - sub sanctiunea nulitatii absolute - anumite forme testamentare pe care trebuie sa le imbrace vointa testatorului pentru a putea produce efecte juridice (art. 800 si art. 858 si urm. Cod civil).

Formele testamentare prevazute de lege sint fie forme ordinare (testament olograf, autentic si secret, numit si mistic), intre care testatorul poate alege liber, fie forme extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi incheiate in imprejurari exceptionale, cind testatorul nu are posibilitatea alegerii intre formele testamentare ordinare, fie alte forme de testamente, special prevazute de lege.

Reglementind o varietate relativ mare de forme testamentare, legea consacra doua conditii de forma, care sint generale, comune tuturor testamentelor:

forma scrisa;

forma actului separat.

Forma scrisa

Indiferent de forma testamentului si chiar daca testatorul s‑ar gasi in imprejurari exceptionale (de exemplu militar in timp de razboi), in toate cazurile testamentul trebuie sa fie imbracat in forma scrisa. Legislatia noastra nu recunoaste ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Forma scrisa este prevazuta ca o conditie de validitate a testamentului (ad solemnitatem), iar nu ca o simpla conditie de dovada, lipsa ei fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a manifestarii de vointa. In principiu, fara forma scrisa nu exista testament.

Dispozitiile mortis causa ale testatorului trebuie sa rezulte din cuprinsul unui testament incheiat intr‑una din formele scrise prevazute de lege. Mai mult, intregul continut al testamentului trebuie sa fie imbracat in forma testamentara valabil intocmita, nefiind admis asa-numitul act per relationem (de exemplu confirmarea unui testament anterior nul pentru vicii de forma printr‑un testament posterior, chiar daca acesta din urma este valabil incheiat). Numai pentru descoperirea adevaratului inteles al unei dispozitii cuprinse in testamentul valabil incheiat se pot folosi - in cadrul operatiunii de interpretare - dovezi extrinseci, iar nu pentru a constata dispozitii necuprinse in testament.

In lipsa testamentului intocmit in forma prevazuta de lege, intentia testatorului de a dispune pentru caz de moarte nu se poate dovedi, chiar daca el ar fi fost impiedicat sa testeze de o forta majora sau de o terta persoana si chiar daca si‑ar fi exprimat vointa prin viu grai sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat.

Altfel se pune problema daca testamentul a fost inlocuit in forma prevazuta de lege, dar nu poate fi prezentat de cel interesat (de exemplu de legatar, de mostenitorul legal care pretinde ca un comostenitor a fost exheredat etc.), deoarece a fost distrus, pierdut sau dosit. In aceasta ipoteza, intilnita in practica numai in cazul testamentului olograf, se admite aplicarea prin asemanare a dispozitiilor art. 1198 Cod civil (care permite folosirea oricarui mijloc de proba pentru dovedirea cuprinsului unui inscris care nu poate fi prezentat din motive fortuite, inclusiv fapta unui tert), persoana interesata putind dovedi, prin orice mijloc de proba, ca testamentul a existat cu continutul pretins, dar nu poate fi prezentat din cauze fortuite si care sint independente de vointa si stirea testatorului.

Deci daca testamentul legal incheiat nu poate fi prezentat pentru valorificarea drepturilor pretinse, reclamantul trebuie sa dovedeasca:

Faptul ca testamentul a existat, fiind intocmit in forma prevazuta de lege. Daca imposibilitatea prezentarii testamentului se datoreaza piritului, validitatea testamentului se prezuma pina la proba contrara.

Disparitia sau distrugerea testamentului dupa moartea testatorului sau chiar in timpul vietii lui - in ultimul caz cu dovada in plus ca evenimentul s‑a produs fara voia sau stirea testatorului. Daca testatorul a avut cunostinta de distrugerea sau disparitia testamentului si nu l‑a refacut, desi avea aceasta posibilitate, inseamna ca a revenit asupra dispozitiilor de ultima vointa.

Continutul pretins al testamentului (de exemplu legatul reclamat). Intrucit aceasta dovada este deosebit de anevoioasa, se prezuma existenta legatului daca distrugerea testamentului este opera mostenitorului pirit.

Forma actului separat. Interzicerea testamentului conjunctiv

Pentru a asigura libertatea de vointa a testatorului si caracterul personal, unilateral si revocabil al dispozitiilor testamentare, legea nu permite ca doua sau mai multe persoane sa testeze "prin acelasi act, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei terte persoane" (art. 857 Cod civil). Asemenea testamente - numite conjunctive - sint interzise pentru ca pluralitatea de parti ar conferi testamentului caracter contractual, deci irevocabil prin vointa unilaterala. Inseamna ca libertatea de vointa a testatorului nu ar fi deplina nici la incheierea testamentului si nici la revocarea dispozitiilor pe care le cuprinde.

In practica problema se pune mai ales in cazul sotilor si denota preocuparea lor de a asigura mentinerea dispozitiilor testamentare mutuale si corelative ori facute in favoarea unei (unor) terte persoane (de exemplu in favoarea copiilor celor doi soti din casatoriile anterioare). Or, acest scop in nici un caz nu poate fi atins; sub nici o forma nu se pot lua masuri care sa garanteze mentinerea (irevocabilitatea) dispozitiilor testamentare. Ele sint prin esenta dispozitii revocabile pina in ultima clipa a vietii, iar daca testamentul este conjunctiv - chiar daca nu este revocat de nici unul dintre testatori - intervine sanctiunea prevazuta de lege.

In literatura de specialitate si practica judiciara s‑a precizat ca testamentul nu este conjunctiv daca doua sau mai multe persoane testeaza pe aceeasi coala de hirtie, daca "actele" (art. 857 Cod civil) de dispozitie sint distincte, valabile in sine si semnate separat, exprimind fiecare vointa unei singure persoane. Deci testamentul este conjunctiv numai daca este, ca act juridic, o opera comuna a doua sau mai multe persoane, dispozitiile fiind contopite in acelasi context. Dimpotriva, daca testamentele (actele de dispozitie testamentara) sint separate, ele vor fi valabile chiar daca contin dispozitii reciproce si interdependente, inclusiv clauza ca revocarea unui testament atrage si revocarea celuilalt, caz in care dispozitiile dintr‑un testament constituie motivul determinant (causa remota) al intentiei liberale (animus donandi) al celuilalt testator (causa proxima). Reciprocitatea dispozitiilor nu impiedica revocarea lor unilaterala, testamentele fiind separate. Este valabil si testamentul unuia dintre soti, chiar daca a fost semnat si de catre celalalt sot.

Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma

Potrivit art. 866 Cod civil, nerespectarea conditiilor generale de forma (forma scrisa si forma actului separat), ca si nerespectarea conditiilor speciale de forma prevazute pentru diferite feluri de testamente, se sanctioneaza cu nulitatea absoluta si, ca atare, potrivit dreptului comun, constatarea nulitatii poate fi invocata de orice persoana interesata si oricind, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune, dreptul de a invoca fiind imprescriptibil.

Intrucit sanctiunea prevazuta expres de lege este nulitatea absoluta, ar urma ca testamentul intocmit cu nerespectarea conditiilor de forma sa nu produca nici un efect. Totusi, prin extinderea unor reglementari de la institutii vecine si conexe si in lumina principiilor sau reglementarilor aplicabile in materie de nulitate pentru vicii de forma rigoarea sanctiunii este atenuata sub anumite aspecte ori devine inaplicabila.

Limitari ale efectelor nulitatii absolute si derogari

Se admite aplicarea in materie de testamente a art. 1167 al. 3 Cod civil (vizind donatiile), care permite - dupa moartea testatorului - acoperirea nulitatii pentru vicii de forma (inclusiv forma verbala a testamentului) prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a actului de catre mostenitorii legali sau alti reprezentanti (succesori universali sau cu titlu universal) ai testatorului, daca confirmarea, ratificarea sau executarea este benevola si facuta in cunostinta de cauza (art. 1190 Cod civil). Evident, confirmarea testamentului nul absolut pentru vicii de forma de catre un succesor nu creaza nici o obligatie pentru ceilalti. Beneficiarul confirmarii poate valorifica dreptul numai impotriva succesorului in cauza si numai pentru partea acestuia din datorie.

Rezulta ca testamentul inform lasa in persoana succesorului o obligatie naturala, deci o obligatie civila imperfecta care nu poate fi valorificata pe cale de constringere (actiune in justitie), dar care, fiind executata sau confirmata de bunavoie si in deplina cunostinta a cauzei de nulitate, constituie o plata valabila nesupusa repetitiunii (aret. 1092 al. 2 Cod civil), putind servi si drept cauza valabila pentru o obligatie civila perfecta (de exemplu in caz de novatie).

Sanctiunea nulitatii nu vizeaza acele dispozitii testamentare care, potrivit legii, pot fi facute si in alta forma decit aceea testamentara. De exemplu recunoasterea unui copil prin testament autentic, nul pentru ca este conjunctiv, produce efecte deoarece este facut prin act autentic (art. 48 si 57 Codul familiei). Tot astfel revocarea unui testament anterior printr‑unul ulterior produce efecte chiar daca cel din urma este nul ca testament (de exemplu este conjunctiv), dar este autentificat (art. 920 Cod civil).

Testamentul autentic sau mistic - la care adaugam si testamentele privilegiate - nule ca atare pentru vicii de forma, sint valabile ca testamente olografe daca indeplinesc conditiile de forma prevazute de lege pentru acestea (scris, datat si semnat de mina testatorului). Pentru aceasta nu e nevoie de aplicarea principiului conversiunii actelor juridice la formele testamentare; actul este valabil ca testament olograf pur si simplu pentru ca indeplineste conditiile de forma ale unui astfel de testament[2].

Nulitatea absoluta a testamentului pentru nerespectarea conditiilor de forma prevazute de legislatia in vigoare se aplica testamentelor facute sub incidenta acestor reglementari, de catre cetatenii romani si pe teritoriul tarii. Daca testamentul s‑a facut sub incidenta altor legi ori in strainatate sau de catre straini, regulile de forma si validitatea testamentului urmeaza sa fie apreciate in mod diferit.

In plan temporal, sub aspectul formei in dreptul intern se aplica principiul tempus regit actum: conditiile de forma ale testamentului se apreciaza dupa legea in vigoare la data intocmirii.

In plan spatial, testamentul facut, fie si de catre romani, in strainatate este valabil daca a fost incheiat in conformitate cu legislatia locului, care permite, de exemplu, testamentul verbal sau conjunctiv (principiul locus regit actum). In dreptul international privat roman regulile de forma ale testamentului nu au caracter de ordine publica, nu reprezinta norme fundamentale de drept ale statului. De altfel, potrivit art. 68 al. 3 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, "intocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sint socotite valabile daca actul respecta conditiile de forma aplicabile fie la data cind a fost intocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricareia dintre legile urmatoare:

a)          legea nationala a testatorului;

b)          legea domiciliului acestuia;

c)          legea locului actului unde a fost intocmit, modificat sau revocat;

d)          legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul testamentului;

e)          legea instantei sau organului care indeplineste procedura de transmitere a bunurilor mostenite."

Deci in privinta conditiilor de forma ale testamentului, inclusiv forma verbala sau cea a actului separat, aceasta lege prevede o mare varietate de legi in raport de care se poate aprecia valabilitatea testamentului, inclusiv legea locului incheierii actului. Astfel fiind, este posibil ca testamentul, chiar verbal sau conjunctiv, sa nu fie lovit de nulitate si sa produca efecte depline in Romania (nu efectele imperfecte ale unei obligatii naturale).

In privinta interzicerii testamentului conjunctiv, parerile sint divergente.

Potrivit unei opinii, "prohibitia din art. 857 reguleaza o chestiune de forma exterioara care da loc la o nulitate absoluta, dar care nu se aplica nici la un testament facut sub legea veche, chiar cind autorul ar fi decedat sub imperiul legii noi, nici la un testament facut intr‑o tara a carei lege nu prohiba testamentul conjunctiv".

Potrivit unei alte pareri, regula din art. 857 Cod civil "este una de fond, iar nu de forma, dat fiind ca ea are menirea de a asigura caracterul unilateral si caracterul revocabil al testamentului, ambele elemente tinind cont de esenta testamentului, si nu de forma acestuia". In consecinta, un asemenea testament incheiat de romani nu poate produce efecte, chiar daca s‑a incheiat sub imperiul unor legi anterioare sau intr‑o tara straina a carei legislatie nu contine o asemene prohibitie.

In favoarea primei opinii pledeaza mai multe argumente. Inserarea art. 857 Cod civil in sectiunea intitulata "Reguli generale pentru forma testamentelor" nu poate fi considerata intimplatoare. Pe de alta parte, cerinta actului separat vizeaza forma de exprimare a vointei testatorului, iar nu fondul dispozitiilor testamentare. Nerespectarea acestei cerinte nu aduce atingere ordinii publice de drept international privat. De altfel, potrivit art. 68 din Legea nr. 105/1992, legea aplicabila devolutiunii testamentare a mostenirii care vizeaza fondul dispozitiilor testamentare, are si ea caracter supletiv. In cazul raporturilor cu element de extraneitate (raporturi juridice de drept international privat - cum ar fi incheierea testamentului in strainatate, obiectul legatului situat in tara straina, legatar cetatean strain sau domiciliat in strainatate etc.), testatorul are dreptul sa aleaga legea aplicabila mostenirii (lex succesionis), numai dispozitiile imperative (in sensul ordinii publice de drept international privat) din legea nationala (lex patriae), respectiv din legea locului situarii imobilelor sau a fondului de comert (lex rei sitae) care fac obiectul testamentului, ramin aplicabile impotriva vointei testatorului (art. 66 din Legea nr. 105/1992), de exemplu proprietatea terenului situat in Romania nu poate fi lasata prin testament in favoarea unui cetatean strain sau apatrid.

Formele testamentului in dreptul civil roman

In afara conditii lor generale de forma care afecteaza validitatea oricarui testament (forma scrisa si forma actului separat), legea - permitind testatorului sa aleaga, in functie de imprejurari, intre mai multe testamente - prevede pentru fiecare in parte anumite reguli speciale de forma, a caror nerespectare atrage dupa sine, in conditiile si limitele aratate, nulitatea absoluta a dispozitiilor testamentare.

Aceste reguli speciale de forma, ca si cele generale, trebuie sa fie respectate si in privinta codicilului (in sens de adaos sau supliment la dispozitiile dintr‑un testament anterior), deoarece legea noastra - spre deosebire de dreptul roman de unde s‑a imprumutat notiunea fara a fi prevazuta de lege si unde codicillus era conceput ca un testament anexa in forma simplificata - nu prevede reguli speciale, deosebite pentru acesta. In consecinta, asa-numitul codicil, fiind in forma un testament nou (care modifica, adauga etc. la un testament anterior, pe care nu‑l revoca), trebuie sa fie redactat intr‑una din formele testamentare prevazute de lege si cu observarea tuturor conditiilor de validitate ale acesteia.

Felurile de testamente prevazute de lege se pot clasifica in trei categorii:

testamente ordinare (obisnuite) - incheiate in conditii normale si care sint: testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul mistic (secret);

testamente privilegiate (extraordinare) - care pot fi incheiate numai in anumite imprejurari exceptionale; astfel sint testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim;

alte forme de testament, special admise de lege pentru legatele avind ca obiect anumite sume de bani sau pentru dispozitiile testamentare ale cetatenilor romani aflati in strainatate.

Diferitele feluri de testamente, asa cum sint reglementate de lege, au valoare juridica egala. Se poate vorbi de un principiu al echivalentei formelor testamentare. La revocarea sau modificarea dispozitiilor testamentare nu se cere respectarea unei simetrii a formelor[3]. Numai in privinta fortei probatorii a inscrisului testamentar exista deosebiri intre diferitele feluri de testamente. Dar, dupa ce testamentul a fost dovedit, efectele dispozitiilor testamentare vor fi aceleasi, indiferent de felul testamentului.