Izvoarele subsidiare ale dreptului international. Normele 'ius cogens'

Izvoarele subsidiare ale dreptului international. Normele 'ius cogens'

1. Izvoarele subsidiare

- Daca tratatul si cutuma sunt considerate izvoarele principale ale dreptului international, celelalte sunt izvoarele subsidiare.

1.1. Principiile generale de drept 'recunoscute de natiunile civilizate' - Aceasta sintagma a dat nastere la multe controverse (vezi Cursul 7).

1.2. Hotararile instantelor internationale judecatoresti si arbitrale si doctrina (mijloacele auxiliare de determinare a normelor de drept international)

a) Hotararile instantelor judecatoresti

nu sunt considerate precedente (ca in dreptul anglo-saxon) pentru ca nu au valoare obligatorie decat intre parti si cu privire la cauza solutionata;

sunt mijloace de constatare a unor norme juridice de drept international, de interpretare si aplicare a acestora;

din caracterul de mijloc de constatare rezulta calitatea hotararii judecatoresti sau arbitrale internationale de posibil element material (dovada) a formarii (existentei) cutumei;

judecatorul international aplica, printr-o operatiune intelectuala, dreptul existent la situatia concreta, ceea ce exclude invocarea de reguli exterioare dreptului deja existent;

pentru justificarea teoriei judecatorului - legiuitor s-a invocat teoria lacunelor dreptului international. De fapt, in caz de lacune, judecatorul international aplica fie principiile fundamentale ale dreptului international, fie principiile specifice, fie judeca pe baza de echitate, aplicand regulile consacrate in principiile generale de drept.

b) Doctrina 'autorilor celor mai calificati ai diferitelor natiuni'

rolul doctrinei in formarea dreptului international s-a cam 'diluat'. Ea face in principal o opera critica, analizeaza si sintetizeaza fara competenta de a elabora dreptul international.

se realizeaza fie prin lucrarile specialistilor, fie prin activitatea organismelor, institutelor abilitate (Asociatia de Drept International, Institutul de Drept International, Comisia de Drept International, Comisia Europeana de la Venetia pentru Democratie prin Drept etc.)

un anumit rol il au opiniile individuale sau separate ale judecatorilor CIJ, publicate in documentele Curtii.

1.3. Actele unilaterale (nu sunt prevezute de art. 38 al Statutului CIJ) . Definitie

- actul savarsit de catre un singur subject de drept international, care este susceptibil sa produce efecte juridice in raporturile internationale, fie angajand subiectul de la care emana fie creand drepturi sau obligatii pentru alte subiecte de drept international.

Caracteristici:

manifestare de vointa a unui singur subiect de drept international

independenta fata de alte manifesteri de vointa

producerea de efecte juridice:

- Produc efecte mai ales pentru subiectele care le emit si pot reprezenta elemente materiale in formarea cutumei. Autorii care nu le considera izvoare de drept international argumenteaza cu contradictia intre caracterul unilateral si fundamentul dreptului international (acordul de vointe).

A. Actele unilaterale ale statelor . Categorii:

- notificarea = actul solemn prin care un stat aduce la cunosinta unuia sau mai multor state un fapt determinat care produce efecte juridice (declaratie de razboi, de neutralitate, de succesiune la un tratat). Un regim deosebit il are declaratia facultativa de acceptare a jurisdictiei obligatorii a CIJ (act unilateral, dar care se integreaza unui sistem conventional - Statutul Curtii, de care nu poate fi detasat);

- recunoasterea = manifestarea de vointe a unui subiect de drept international prin care se considera legitima o stare de lucruri, o pretentie anume sau constata o situatie noua ori opozabilitatea fata de el a unor acte juridice ale altui stat. Poate avea efecte constitutive (recunoasterea unei cutume) sau declarative (recunoaserea unui stat/guvern);

- protestul = manifestarea de vointa prin care un stat nu recunoaste ca legitime o pretentie, o conduita sau o situatie data (actul contrar recunoasterii). Prin protest, statul isi prezerva niste drepturi in raport cu revendicarile altui stat sau cu o regula cutumiara in formare;

- renuntarea = actul unilateral care are ca obiect abandonarea, de buna voie, a unui drept;

- promisiunea = act unilateral ce poate da nastere unor drepturi noi in profitul tertilor.

Nota: In prezent, Comisia de Drept International elaboreaza un project de articole prin care se incearca realizarea unei codificari in privinta 'Actelor unilaterale' ale statelor.

B. Actele unilaterale ale organizatiilor internationale au de regula caracter de recomandare (nu impun obligatii statelor), deci nu sunt izvor de drept. Daca se face insa diferenta intre:

a) actele ce se refera la structura si functionarea organizatiei (dreptul intern al organizatiei), de exemplu Regulile de procedura - ele sunt obligatorii;

b) actele care se adreseaza statelor membre - forta lor depinde de Statutul (Carta) Organizatiei. De exemplu: deciziile Consiliului de Securitate conform Cartei ONU sau deciziile Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe (care se adopta prin consens si sunt obligatorii) conform Cartei Organizatiei de Cooperare Economica a Marii Negre, semnata in iunie 1998, la Yalta.

- Carta ONU prevede ca Adunarea Generala poate face recomandari statelor. Declaratiile Adunarii Generale a ONU au fost deseori incorporate si dezvoltate in tratate ulterioare (de ex.: Declaratia Universala a Drepturilor Omului in cele doua Pacte din 1966). Care este valoarea juridica a acestor Rezolutii (Declaratii) adoptate de Adunarea Generals a ONU)

o valoare de constrangere moral-politica pentru statele care au votat 'pentru'

daca reiau norme juridice ale unui tratat existent, ele nu creaza drept

daca incearca stabilirea de noi norme de conduita - reprezinta elemente in formarea cutumei

- Rezoluliile organizatiilor internationale sunt considerate 'soft law', 'droit vert', izvoare secundare ale dreptului international.

1.4. Legislatia interna si hotararile judecatoresti interne - exprima vointa unui singur stat;

- pot fi elemente in procesul de formare a cutumei daca mai multe state emit legi interne cu reglementari asemanatoare (dovezi ale practicii ce reprezinta o norma cutumiara de drept international). De exemplu: institutia platoului continental (s-a cristalizat prin practici unilaterale ale statelor, inclusiv acte legislative interne), dreptul de azil etc.

1.5. Echitatea - nu constituie un izvor de drept propriu-zis. Se pretinde ca ar fi un izvor subsidiar cu rolul de adaptare a normei la situatii individuale, de completare a lacunelor sau de inlocuire a aplicarii dreptului.

- Ar putea fi definita ca o modalitate procedurala care permite aplicarea unui ansamblu de principii si idei cu ajutorul carora sa se poata face distinctie intre just si injust in ordinea juridica internationala.

Functiile echitatii sunt:

a) functia moderatoare (adaptarea normei la particularitatile unei spete date) - solutia infra legem permite neaplicarea normelor care ar duce la rezultate anormale sau nerezonabile in caz de aplicare automata;

b) functia supletiva (completarea unor lacune ale dreptului) - solutia praeter legem;

c) functia politica (refuzul de aplicare a legii considerate nedrepte) - solutia contra legem - care este cea mai controversata: multi autori sustin ca echitatea nu se poate plasa in afara dreptului

Exista o serie de riscuri ale aplicarii echitatii:

a) Stabileste exceptii de la normele de drept international. Statele sunt tentate se invoce echitatea pentru a da o aura de respectabilitate exceptiilor pe care le folosesc in beneficiul interesului lor national. Respectul dreptului international este slabit.

b) Este subiectiva. Deseori echitatea poate fi definita prin raportare la un anumit sistem moral (deseori sistemul de drept national ceruia ii apartine judecatorul care solutioneaza dupa echitate poate juca un rol foarte important). Ori, societatea internationala este un teren unde multe ideologii si interese antagoniste se infrunta. Consecinta: disputele devin mai greu de solutionat pe o baza obiectiva. De aici rezulta riscul pentru curtile internationale de a fi acuzate de partinire.

c) Poate duce, ca urmare a diminuarii increderii in sistemul jurisdictional international, invers proportional cu frecventa aplicarii ei, la scaderea numarului de cazuri deduse in fata instantelor internationale.

2. Normele 'jus cogens'

2.1. Definitie - se gaseste in Conventia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor: ' [] o norma imperativa a dreptului international general, este o norma acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor in ansamblul sau, ca o norma de la care nu este permisa nici o derogare si care nu poate fi modificata decat printr-o noua norma a dreptului international general avand acelasi caracter' (art. 53).

2.2. Caractere: - norme ale dreptului international general (cu valoare universala) - un tratat bilateral nu poate fi jus cogens;

norme acceptate si recunoscute de comunitatea internationala de state in ansamblul sau;

- norme de la care nu se poate deroga.

Norma imperativa se deosebeste deci de normele dispozitive (de la care se poate deroga). Art. 53 (prima parte) si art. 64 arata ca daca un tratat este contrar unei norme imperative la momentul incheierii sale sau daca in timpul existentei sale apare o norma imperativa cu care este in conflict, tratatul este nul sau devine nul. - in marea lor majoritate, normele dreptului international sunt dispozitive - partile pot deroga de la ele, in relatiile lor, prin acordul lor de vointa.

- Trebuie facuta distinctia: derogare - incalcare

incalcarea oricerei norme, fie imperativa, fie dispozitiva este interzisa

de la normele dispozitive este permisa derogarea

De la normele imperative este interzisa atat derogarea, cat si incalcarea lor

Derogarea se realizeaza prin acordul de vointa al statelor; incalcarea este, ca regula, un act unilateral

- Normele imperative nu sunt totusi imuabile: ale pot fi modificate prin norme cu acelasi caracter (ius cogens)

Normele imperative nu trebuie confundate cu normele incompatibile ale unor tratate succesive. De exemplu: art. 20 din Pactul Societatii Natiunilor ('prezentul Pact abroga toate obligatiile si acordurile incompatibile cu prevederile sale', iar membrii S.N. 'se angajeaza solemn sa nu contracteze pe viitor asemenea obligatii si acorduri') sau art. 103 Carta ONU 'in caz de conflict intre obligatiile decurgand din prezenta Carta si cele ce decurg din orice alt acord international, vor prevala obligatiile decurgand din Carta'. Sunt autori care atribuie acestor texte anumite semnificatii legate de conceptul de norma imperativa.

- 'Ius cogens' nu reprezinta un izvor distinct de drept international. Normele imperative se desprind din tratat (tratatul multilateral general) si cutuma (sunt excluse cutumele regionale, locale).

2.3. Criterii de recunoastere a normelor 'jus cogens' propuse de doctrine:

importanta valorilor protejate

caracterul esential al normei pentru ansamblul statelor

relatia normei in discutie cu obiectivele fundamentale ale dreptului international

criterii tehnice (art. 20 Pactul S.N., art. 103 Carta ONU - dupa alti autori, e vorba despre incompatibilitate)

s-a invocat posibilitatea ca un organ judiciar sa stabileasca daca o norma este sau nu imperativa

- Comisia de Drept International nu a reusit sa ajunga la consens pentru stabilirea unei enumerari exhaustive a normelor imperative. Solutia cea mai eficienta ar fi examinarea caz cu caz.

Doctrina a propus, ca norme imperative, urmatoarele:

principiile Cartei ONU

drepturile elementare la viata si demnitate umana (interzicerea genocidului, sclaviei, discriminarii rasiale, respectarea normelor de drept international umanitar)

normele care se refera la drepturi in general recunoscute tuturor membrilor comunitatii internationale (de ex.: libertatea marilor si a spatiului cosmic)

2.4. Existenta 'ius cogens' sugereaza ideea unei 'ordini publice a comunitatii internationale'.

ANEXA

Conventia privind dreptul tratatelor, Viena, 1969

Articolul 55. Norme in conflict cu o norma imperativa a dreptului international general (ius cogens)

Este nul orice tratat care in momentul incheierii sale, este in conflict cu o norma imperativa a dreptului international general in sensul prezentei Conventii o norma a dreptului international general este o norma acceptata si recunoscuta fie comunitatea internationala a statelor in ansamblul ei drept norma de la care nu este permisa nici o derogare si care nu poate fi modificata decat printr-o noua norma a dreptului international general, avand acelasi caracter

Articolul 64. Aparitia unei noi norme imperative    a dreptului international general (jus cogens)

Daca survine o noua norma imperativa a dreptului international general, orice tratat existent care este in conflict cu aceasta norma devine nul si isi inceteaza efectele.