Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991

Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991

Elaborarea Constitutiei a fost unul din punctele formulate in programele si platformele fortelor politice. Guvernamantul de fapt insituit in decembrie 1989, desi s-a legitimat ca o veritabila putere constituanta si a abolit vechile structuri de putere, nu a elaborat si constitutia, dar a organizat alegerea unei Adunari Constituante care sa faca acest lucru.

Odata legal constituita in urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990, Adunarea Constituanta a procedat la constituirea Comisiei de redactare a proiectului Constitutiei Romaniei, potrivit regulamentului sau. Comisia formata a cuprins 12 deputati, 11 senatori si 5 specialisti, desemnati, in mod obisnuit in dezbaterile din comisie si Parlament prin termenul experti. Prin regimul juridic ce i s-a stabilit, Comisia de radactare a proiectului Constitutiei Romaniei a fost o comisie parlamentara speciala, subordonata numai Adunarii Constituante.

Principiile si structura Constitutiei au fost discutate pana la detalii si votate in Adunarea Constituanta in perioada 13 februarie 1991 - 21 iunie 1991. Desigur, Adunarea Constituanta a adus imbunatatiri documentului prezentat. Cat priveste votarea, ea s-a realizat prin vot deschis. Totusi s-a folosit sistemul votului secret cu bile pentru un amendament la textul privind alegerea sefului de stat.

Dezbaterea proiectul de Constitutie in Adunarea Constituanta a inceput in ziua de 10 septembrie 1991, textul in intregime fiind votat in ziua de 21 noiembrie 1991.

Pentru Constitutie au votat mai mult de doua treimi din numarul total al membrilor Adunarii Constituante. Constitutia a fost supusa referendumului national, organizat in ziua de 8 decembrie 1991 si, fiind aprobata, a intrat in vigoare.

Continutul Constitutiei

Continutul normativ al Constitutiei este structurat, din puct de vedere juridic, in 156 de articole, care sunt grupate in 8 titluri, unele titluri avand capitole si sectiuni.

Primul titlu, denumit Principii generale, cuprinde norme referitoare la structura unitara a statului, la forma sa republicana de guvernamant. Statul roman este caracterizat ca un stat de drept, democratic si social, in care suveranitatea nationala apartine poporului care o exercita prin organele sale reprezentative sau prin referendum. In legatura cu teritoriul, acesta este organizat administrativ in comune, orase si judete. Tot in acest titlu exista dipozitii prin care se recunoaste si garanteaza dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale la pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase. In acelasi timp este stabilita obligatia statului roman de a sprijini intarirea legaturilor cu romanii din afara frontierelor tarii si de a actiona pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase, desigur cu respectarea legislatiei statului ai carui cetateni sunt. De asemenea, in acest titlu exista dispozitii privitoare la partidele politice si la sindicate, la dobandirea si pierderea cetateniei romane. Sub acest ultim aspect trebuie retinuta regula in sensul careia cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dabandit-o prin nastere. Unele dispozitii privesc relatiile internationale ale Romaniei - definite ca relatii pasnice si de buna vecinatate - si valoarea juridica a tratatelor internationale. In acest sens se stabilesc doua reguli de mare importanta si anume: Romania se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Tot in primul titlu sunt dispozitii privitoare la simbolurile nationale (drapel, ziua nationala, imnul, stema si sigilul statului), la limba oficiala in stat - care este limba romana- si la capitala, care este municipiul Bucuresti.

Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile,libertatile si indatoririle fundamentale. El este structurat in patru capitole.

In capitolul I, purtand denumirea Dispozitii comune sunt stabilite principii constitutionale aplicabile domeniului drepturilor si libertatilor.

In capitolul 2, Drepturile si libertatile fundamentale, sunt consacrate: inviolabilitatile (dreptul la viata, dreptul la integritate fizica, dreptul la integritate psihica, libertatea individuala, dreptul la aparare, dreptul la libera circulatie, dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private, inviolabilitatea domiciliului); drepturile si libertatile social-economice si culturale (dreptul la invatatura, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, dreptul la greva, dreptul de proprietate, dreptul de mostenire, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la casatorie, dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta, dreptul persoanelor cu handicap la o protectie sociala); drepturile exclusiv politice ( dreptul la vot si dreptul de a fi ales); drepturile si libertatile social-politice (libertatea constiintei, libertatea de exprimare, dreptul la informatie, libertatea intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei); drepturile-garantii (dreptul de petitionare si dreptul celui vatamat de catre o autoritate publica);

In capitolul III sunt stabilite Indatoririle fundamentale si anume: indatorirea de fidelitate fata de tara; indatorirea de aparare a patriei; indatorirea de a satisface serviciul militar; indatorirea de a contribui la cheltuielile publice; indatorirea de exercitare cu buna-credinta a drepturilor si libertatilor si de a respecta drepturile si libertatile celorlati.

Capitolul IV reglementeaza Avocatul Poporului, ca un garantat al drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Titlul III, denumit Autoritatile Publice este structurat pe capitole iar unele capitole au si sectiuni. Mai intai sunt reglementarile privitoare la Parlament. Acesta este organizat ca un Parlament cu structura bicamerala (Camera Deputatilor si Senatul), ales prin vot universal, egal, discret, secret si liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. Sunt apoi reglementate: drepturile si obligatiile deputatilor si senatorilor; procesul de legifirare; domeniul rezervat legii organice etc.

In capitolul II al acestui titlu sunt cuprinse reglementarile prinvind Presedintele Romaniei, care este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani, Sunt stabilite atributiile, incompatibilitatile, imunitatea si raspunderea sefului de stat.

Guvernul este reglementat in capitotlul III, care contine norme privitoare la compozitia, investitura, incompatibilitatea si actele acestuia.

Un capitol aparte (IV) este consacrat raporturilor Parlamentului cu Guvernul: obligatia informarii Parlamentului, dreptul parlamentarilor de a pune intrebari, si de a se adresa interpelari, angajarea raspunderii Guvernului si motiunea de cenzura, delegarea legislativa.

Capitolul V, Administratia publica, reglementeaza administratia publica centrala de specialitate si administratia publica locala, iar capitolul VI Autoritatea judecatoreasca. Dispozitiile din acest capitol se refera la instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii.

Un titlu distinct (IV) denumit Economia si finantele cuprinde norme referitoare la economie, proprietate, sistemul financiar, bugetul public national, impozitele si taxele, Curtea de Conturi

Titlul V, Curtea Constitutionala, reglementeaza controlul constitutionalitatii;

Titlul VI se refera la integrarea euroatlantica;

Titlul VII, Revizuirea Constitutiei reglementeaza initiativa revizuirii, procedura si limitele sale, conturand de altfel, caracterul rigid al Constitutiei;

In fine, titlul VIII, purtand denumirea Dispozitii finale si tranzitorii cuprinde regulile referitoare la intrarea in vigoare a Constitutiei, conflictul temporal de legi, institutiile existente si cele viitoare.

Reviziurea Constitutiei din 1991

In cei doisprezece ani de aplicare a constitutiei din 1991 s-au facut remarcate si unele dificultati de aplicare a sa, care au fost puse sa fie pe seama unei eronate interpetari a unora din texte constitutionale, fie pe seama neadaptarii unora din solutiile legislative gasite in 1991 la contextul social si politic contenporan, aflat in plina evolutie. Ideea necesitatii unei revizuiri a legii fundamentale a intrat in dezbatere publica, una din formele cele mai eficiente prin care societatea civila a paticipat la proces fiind Forumul constitutional organizat in vara anului 2002.

Primul pas in directia efectuarii uneri revizuiri constitutionale l-a reprezentat constituirea la data de 25 iunie 2002 a Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constitutiei prin Hotararea Parlamentului nr 23 din 25 iunie 2002, comisie ce urma sa redacteze un prim proiect al viitoarei Constitutii modificate. Pe baza propunerilor si sugestiilor venite din partea Guvernului, a partidelor politice si a societatii civile Comisia de experti a redactat o prima versiune a proiectului legii de revizuire a Constitutiei, care, in aprilie 2003 a facut obiectul unei prime verificari din partea Curtii Constitutionale, sesizata din oficiu cu privire la proiectul legii de revizuire.

Avizul consulativ al Curtii Constitutionale (Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicata in M. Of. Nr 317/12.05.2003) a indentificat unele probleme de redactare a proiectului legii constitutionale si a ajutat la procesul de perfectionare a textului proiectului de lege. Curtea a considerat ca procedura urmata pentru initierea actualei modificari a Constitutiei Romaniei respecta prevederile in vigoare.

Proiectul legii de revizuire a Constitutiei a fost apoi dezbatut si adoptat de cele doua camere ale Parlamentului dupa care urmeaza: Camera Deputatilor a inceput dezbaterile in data de 17 martie 2003 si le-a finalizat prin adoptarea legii in cadrul unei sesiuni extraordinare pe data de 30 iunie 2003, iar Senatul a inceput dezbaterile in cadrul unei sesiuni extraordinare pe data de 25 august 2003 si le-a finalizat prin adoptarea legii pe data de 1 septembrie 2003. Cum intre versiunile adoptate de cele doua camere ale Parlamentului au existat unele diferente de redactare, legea de revizuire a fost supusa unei proceduri de mediere, initiata la 2 septembrie 2003 si finalizata printr-un text comun la 8 septembrie 2003. Legea de revizuire a constitutiei a fost adoptata in sedinta comuna a celor doua camere, cu votul a doua treimi din numarul membrilor Parlamentului, la data de 18 septembrie 2003 si a fost supusa referendumului in zilele de 18 si 19 octombrie 2003, conform Legii nr. 375/2003 pentru organizarea si desfasurarea referendumului national privind revizuirea Constitutiei. publicata in M.Of.nr. 171/22.09.2003. Constitutia Romaniei a fost republicata in Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003, dandu-se textelor o noua numerotare.

Finalitatile procesului de revizuire constitutionala pot fi grupate in trei principale categorii: sporirea garantiilor institutionale si constitutionale ale drepturilor si libertatilor fundamentale, indeplinirea conditiilor constitutionale pentru intregrarea Romaniei in Uniunea Europeana si pentru aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord si rezolvarea unor disfunctionalitati remarcate in cadrul procesului decizional al autoritatilor publice

Principalele modificari aduse regimului juridic al drepturilor si libertatilor fundamentale se refera la egalitatea cetatenilor indiferent de sex ; la posibilitatea cetatenilor romani cu dubla cetatenie de a avea acces la functiile si demnitatile publice; la dreptul la un proces echitabil, desfasurat intr-un termen rezonabil; la emiterea mandatului de arestare si de perchezitie domiciliara numai de catre judecator; la consacrarea unor noi drepturi fundamentale, precum dreptul de liber acces la cultura, dreptul la un mediu inconjurator sanatos, sau libertatea economica; la garantarea proprietetii private; la asigurarea raspunderii statului pentru erorile judiciare din procesele penale si civile; la posibilitatea folosirii limbii materne in justitie si administratia publica de catre persoanele apartinand minoritatilor nationale etc.

Principalele prevederi incluse in textul constitutional in vederea integrarii Romaniei in structurile euro-atlantice vizeaza: ratificarea tratatelor internationale care ar fi incompatibile cu Constitutia numai dupa revizuirea corespunzatoare a acesteia; extradarea si expulzarea cetatenilor romani in statele membre ale Uniuni Europene numai dupa momentul integrarii si numai in conformitate cu legislatia interna si regulile specifice UE; drepturile cetatenilor Uniunii Europene rezidenti pe teritoriul Romaniei de a vota in alegerile organizate pentru alegerea Parlamentului European si de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale; drepturile exclusiv politice ale cetatenilor romani care pot alege si pot fi alesi in Parlamentul European; dreptul de proprietate pentru straini si apatrizi cu privire la terenuri in Romania, numai dupa integrarea tarii in UE, in conditiile specifice UE; participarea Armatei Romane la operatiuni de mentinere a pacii in cadrul si limitele stabilite de tratatele cu privire la securitatea colectiva incheiate de Romania; exercitarea in comun cu alte state a competentelor precizate in tratatele fondatoare ale U.E., care este posibila doar in urma aprobarii exprese a Parlamentului ,data in sedinta comuna cu o majoritate de 2/3; moneda unica europeana, etc.

In sfarsit, principalele imbunatatirii aduse reglementarilor privitoare la functionarea autoritatilor statului se refera la : mentionarea expresa a principiului separatiei puterilor in stat; la metionarea expresa a solidaritatii poporului roman; la restrangerea imunitatii parlamentare; la diferentierea atributiilor celor doua Camere ale Parlamentului; la intrarea in vigoare a legilor la trei zile de la data publicarii; la prelungirea mandatului prezidential; la procedura punerii sub acuzare a Presedintelui Romaniei; la procedura de urmat in cazul schimbarii structurii Guvernului; la angajarea raspunderii Guvernului; la regimul juridic al ordonantelor de urgenta; la precizarea rolului prefectului ; la cresterea indepententei justitiei si mai buna sa functionare; la transformarea Curtii Supreme de Justitie in Inalta Curte de Casatie si Justitie; la statutul Ministerului Public si la Consiliul Superior al Magistraturii; la eliminarea atributiilor jurisdictionale ale Curtii de Conturi si la sporirea atributiilor Curtii Constitutionale etc.

Cetatenia Romana

Cetatenia intereseaza nu numai dreptul constitutional, ci in egala masura si dreptul international (public si mod deosibit cel privat), dreptul familiei etc. fiind prin excelenta o notiune interdisciplinara. Constitutia si legile confera cetatenilor toate drepturile (inclusiv cele politice), in timp ce persoanelor care nu au aceasta calitate nu le confera decat o parte din aceste drepturi. Strainii si persoanele fara cetatenie nu se pot bucura de toate drepturile politice, deoarece numai cetatenii exercita puterea la nivel statal, prin urmare ei pot participa la guvernarea societatii din care fac parte si de destinele careia sunt legati. Totodata, numai cetatenilor le incumba anumite obligatii, cum ar fi obligatia de aparare a patriei sau de aparare a tarii.

Notiunea de cetatenie

Sensurile notiunii de cetatenie

Notiunea de cetatenie poate fii utilizata in doua sensuri: unul eminamente juridic si unul politic, de expemplu, atunci cand este privita ca o apartenenta a unui individ la o colectivitate umana (natiune, popor) organizata in stat. Desi pentru stiinta dreptului constitutional intereseaza, in primul rand, sensul ei juridic, analiza cetateniei trebuie totusi facuta pornindu-se de la legatura insidolubila ce exista intre aspectele sale politice si cele juridice.

Notiunea de cetatenie are in stiinta dreptului constitutional doua acceptiuni. In primul rand, notiunea de cetatenie este utilizata pentru a desemna o institutie juridica, adica o grupare de norme juridice cu un obiect comun de reglementare. Dar, notiunea de cetatenie este folosita si pentru a caracteriza conditia (starea) juridica ce se creeaza acelor persoane care au calitatea de cetatean. In aceasta a doua acceptiune, cetatenia ce axeaza in jurul ideii de subiect de drept si numai aici se vorbeste de cetatenia unei persoane, dobandirea si pierderea cetateniei.

In literatura juridica cetatenia a fost conceputa ca o 'legatura intre individ si stat' sau ca o 'legatura politica si juridica', o 'apartenenta juridica' sau o calitate a persoanei.

Intr-o opinie, cetatenia era privita ca legatura care uneste un individ, un grup sau anumite bunuri cu un stat anumit. Aceasta opinie este caracteristica unor autori care considerau ca raporturile juridice se pot stabili numai intre persoane si bunuri, nu numai intre persoane. Teza era principial gresita, nestiintifica, intrucat raporturile juridice se pot stabili numai intre oameni, uneori ele incheindu-se cu privire la bunuri. Niciodata raporturile juridice nu pot lua nastere intre oameni si bunuri.

Intr-o alta opinie, se pleaca la definirea cetateniei de la teza conform careia statul ar fi suma celor trei elemente: teritoriu, populatie si suveranitate. Intre parerile acestor autori nu exista decat deosebiri de nuanta, in esenta, ei definind cetatenia ca o legatura politica sau juridica sau ca o calitate a persoanei, in virtutea careia persoana face parte din populatie, care ar fi unul din elementele constitutive ale statului.

O definitie considerata corecta priveste cetatenia ca fiind lagatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. Aceasta legatura se exprima prin totalitatea drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o persoana si statul al carui cetatean este; in plus, aceasta este o legatura juridica speciala, reflectata si pe plan extern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi persoana, in statul sau de origine, in alt stat, pe mare, in cer sau in cosmos.

Definitia cetateniei romane

Titlul de cetatean dovedeste apartenenta cetateanului la statul roman, stat in care suveranitatea nationala apartine poporului. Cetatenii romani se bucura de drepturi si libertati democratice, drepturi care nu sunt numai proclamate, ci si garantate in exercitarea lor efectiva. Beneficiari ai drepturilor si libertatilor cetatenii romani sunt in acelasi timp si titularii unor indatoriri. Titlul de cetatean roman impune devotament si fidelitate fata de patrie, slujirea intereselor poporului precum si indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor inscrise in Constitutie si legile tarii. Egali in drepturi si indatoriri, cetatenii romani sunt raspunzatori deopotriva pentru dezvoltarea economica si sociala a tarii, pentru apararea suveranitatii si independentei nationale

Astfel, cetatenia romana trebuie considerata ca acea calitate a persoanei fizice ce exprima relatiile permanente social-economice, politice si juridice dintre persoana fizica si stat, dovedind apartenenta sa la statul roman si atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor si indatoririlor prevazute de Constitutia si legile Romaniei.

Regimul juridic al cetateniei romane

Normele juridice prin care se reglementeaza cetatenia sunt norme ale dreptului constitutional, ele formand o insitutie specifica a acestei ramuri de drept. Asa cum am precizat anterior, norme juridice privitoare la cetatenie se regasesc si in alte ramuri de drept, dar principapelele coordonate juridice ale insitutiei cetateniei apartin dreptului constitutional, alte reglementari referindu-se in special la efectele juridice pe care cetatenia le poate avea cu privire la statutul juridic al persoanei.

Prin urmare, in sistemul normativ roman, izvoarele juridice ale institutiei cetateniei sunt Constitutia (art. 5), izvorul principal al dreptului constitutional si Legea cetateniei romane. Desigur, la aceste reglementari trebuie adaugate si cele cuprinse in Legea nr. 396/2002 privind ratificarea Conventiei europene asupra cetateniei, adoptata la Strabourg la 6 noiembrie 1977. Prin aceasta ratificare, potrivit art. 11 din Constitutie, Conventia face parte din dreptul intern. Legea pleaca de la realitatea ca cetatenia romana inseamna apartenenta persoanei fizice la patria romana, ca ea implica pentru cetatean atat drepturi cat si obligatii.

Principiile cetateniei romane

1. Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilot prevazute in Constitutie si legi. Acest principiu, sugereaza ca persoanele care nu au calitatea de cetateni romani nu se pot bucura, in conditiile legii, decat de o parte din drepturile si indatoririle prevazute de constitutia si legile tarii noastre. Din drepturile inscrise in constitutie si legile tarii unele pot fi exercitate numai de cetateni, strainii sau apatrizii neavand acces la ele. Exista deci o diferenta intre sfera drepturilor pe care le pot exercita cetatenii romani si sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele care nu au aceasta calitate, dar locuiesc pe teritoriul statului nostru. Aceste drepturi, care nu pot fi exercitate si de straini sau apatrizi sunt atat drepturi fundamentale cat si drepturi subiective obisnuite. In grupa acestor drepturile sunt incluse:

a). Dreptul de a alege si dreptul de a fi ales in organele reprezentative nationale. Aceste drepturi, fiind prin excelenta drepturi politice prin care se exprima si se exercita puterea statala, apartin in exclusivitate numai cetatenilor. Revizuirea Constitutiei din 2003 a facut posibila exercitarea drepturilor de a alege si a fi ales si pentru cetatenii Uniunii Europene, care indeplinesc conditiile legale, dar numai in cadrul alegerilor locale, alegeri prin care nu se exprima suveranitatea de stat;

b). Dreptul de a domicilia pe teritoriul Romaniei si a se deplasa nestanjenit pe acest teritoriu;

c). Dreptul de a fi proprietar de terenuri in Romania. Trebuie precizat insa ca aceasta regula mai are acum doar un catacter tranzitotiu, pana la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Spre deosebire de anterioara redactare a legii fundamentale, conform careia cetatenii straini si apatrizii nu puteau dobandi dreptul de propritate privata asupra terenurilor, art 44 alin. (2) din Constitutia revizuita precizeaza ca cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la U.E. si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute de o lege organica, precum si pe calea mostenirii legale;

d). Dreptul de a fi angajat in orice functie sau demnitate publica puntru care indeplineste condiitile cerute de legile tarii. Trebuie aratat ca, prentru anumite functii, legile cer in mod expres ca persoana sa aiba calitatea de cetatean roman (de exemplu, pentru ocuparea functiei de judecator). Revizuirea legii noastre fundamentale din 2003 nu a facut decat sa intareasca aceasta idee atunci cand a adaugat la art. 16 alin. (3) precizarea ca statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea functiilor si demnitatilor publice;

e). Dreptul de a nu fii extradat sau expulzat din Romania. Cetateanul roman nu poate fi extradat la cererea unui stat strain in vederea urmaririi sau judecarii intr-o cauza penala ori in vederea executarii pedepsei. De asemenea, el nu poate fi expulzat din Romania. Prin derogare de la acest principiu general, recunoscut si respectat in practica multor alte state ale lumii, art. 19 alin. (2) din Constitutia Romaniei revizuita in 2003, dispune ca cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, numai pe baza de reciprocitate si in conditiile ce urmeaza a fi precizate printr-o lege;

f). Dreptul de a fi protejat diplomatic, atunci cand se afla in strainatate. Cetatenia romana implica pentru statul roman obligatia de a-si proteja cetatenii atunci cand acestia, aflandu-se in afara granitelor, au nevoie de asemenea ajutor impotriva incalcarii drepturilor lor.

2. Numai cetatenii sunt tinuti a indeplini toate obligatiile stabilite prin Constitutie si legile tari.

Retinand aceleasi remarci pe care le-am facut la primul principiu, vom arata ca cetateanul roman, titular de drepturi si libertati, este in acelasi timp obligat sa indeplineasca si indatoririle prevazute de Constitutia si legile tarii. Aceasta cu atat mai mult cu cat cetatenia romana presupune responsabilitate civica. Conform acestui principiu, unele obligatii prevazute de Constitutie si legi apartin in exclusivitate cetatenilor romani, caci numai ei pot fi titularii tututor drepturilor si obligatiilor. Persoanele care nu au aceasta calitate nu sunt tinute a indeplini anumite indatoriri, ce revin numai cetatenilor romani, singurii raspunzatori pentru dezvoltarea economica si sociala a Romaniei, pentru apararea independentei, suveranitatii si integritatii sale. Aceste obligatii sunt fidelitatea fata de tara si indatorirea de aparare a patriei.

3. Cetatenii romani sunt egali in drepturi si indatoriri, fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, de avere sau origine sociala si indiferent de modul in care au dobandit cetatenia. Asa cum am mai aratat, ideea egalitatii de sanse intre cetateni a fost intarita in ceea ce priveste accesul la functiile si demnitalite publice prin adaugarea la art. 16 alin. (3) din Constitutia revizuita a garantarii de catre stat a egalitatii dintre femei si barbati.

4. Cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat. Aceast principiu se desprinde cu deosebita claritate din dispozitiile constitutionale si legale conform carora stabilirea drepturilor si indatoririlor cetatenilor romani, a modurilor de dobandire si de pierdere a cetateniei romane, constituie un atribut exclusiv al statului.

5. Casatoria nu produce nici un efect juridic asupra cetateniei sotilor. Acest principiu se desprinde din dispozitiile exprese ale Legii cetateniei romane conform carora incheierea casatoriei intre un cetatean roman si un strain nu produce nici un efect asupra cetateniei sotului care a dobandit cetatenia romana in timpul casatoriei. Invers, nici schimbarea cetateniei unuia din soti nu produce efecte juridice asupra cetateniei romane a celuilat sot.