CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

Conceptul de "delincventa juvenila" cuprinde doua notiuni distincte care trebuie precizate si anume conceptul de "delincventa" si cel de "juvenil". Prin delincventa se intelege o serie de fapte ilicite, indiferent daca au sau nu caracter penal (fuga de la domiciliu, absenta repetata si indelungata de la scoala, abandonul scolar nemotivat de cauze obiective, precum si anumite fapte imorale care nu constituie infractiuni). Acest termen nu este sinonim, deci nu se confunda ce notiunea de devianta. Mai precis spus, sfera conceptului de "devianta" (constand in comportamentul uman individual sau colectiv ce incalca mai multe norme scrise sau nescrise, impuse printr-un sistem de reactii sociale denumite si sanctiuni, ce ocrotesc valorile general acceptate de un grup social relativ stabil si de durata) este mai larga si cuprinde ca forma particulara notiunea de "delincventa".

Termenul "juvenil" se refera numai la grupa de varsta a minoritatii. In legatura cu utilizarea in literatura penala a termenului de "minor", s-a aratat ca el prezinta inconvenientul de a fi prea general si de a crea confuzii, in legatura cu acceptia pe care acest cuvant o are in dreptul civil.. dar minoritatea penala nu este identica si echivalenta cu minoritatea tratata in dreptul civil, limitele lor superioare fiind total diferite.

Datorita acestor inconveniente s-a propus ca in stiinta penala sa fie folositi termenii de copil, adolescent, adult si varstnic, care corespund adesea unor tratamente penale diferentiate.

Din acest punct de vedere, sub aspect civil, termenul de "minoritate" corespunde unui consens realizat in majoritatea tarilor de pe glob.

Vorbind despre delincventa trebuie sa lamurim si termenul de "predelincventa", care desemneaza, in mod nediferentiat, fie situatia minorului care, desi a savarsit o fapta prevazuta de lege, nu raspunde totusi penal datorita varstei, fie situatia minorului care are un comportament imoral, fara ca faptele respective sa fie prevazute de legea penala. Din aceasta cauza se prezuma ca minorul respectiv este un potential delincvent.

Delincventa juvenila cuprinde totalitatea faptelor penale savarsite de catre persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani. Varsta de 18 ani este recunoscuta de legislatia penala ca fiind varsta majoratului. Aceasta delimitare a varstei a fost facuta tinandu-se cont de evolutia biologica, psihologica si sociologica a omului. In dreptul penal, precum si in criminologie, se fac distinctii chiar si

in categoria faptuitorilor minori. Astfel, avem de-a face cu:

minorul copil (pana la varsta de 11-12 ani);

minorul puber (pana la varsta de 13-14 ani);

minorul adolescent (la varsta de 14-17 ani).

In dreptul penal roman, minorul e raspunzator penal dupa implinirea varstei de 14 ani, daca se dovedeste ca este normal dezvoltat psihic.

Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde in fata legii penale pentru faptele comise, dar se tine seama si de minorul care a ajuns la varsta de 11-12 ani, deci la pubertate, precum si de minorul in varsta de 13-14 ani, in scopul de a identifica cauzele ce genereaza sau favorizeaza comiterea, atat de devreme si la o varsta atat de frageda, a infractiunilor.

CAPITOLUL II

CONDITII FAVORIZANTE SI CAUZE ALE COMPORTAMENTULUI DELINCVENT JUVENIL

In evolutia istorica a societatii, indiferent de organizarea si conducerea politica a acesteia, minorii au constituit o categorie de persoane pentru care s-au impus mijloace si metode speciale in vederea educatiei si instructiei, formarii personalitatii si integrarii lor armonioase in viata sociala.

Din punct de vedere al societatii, o evolutie normala a copiilor trebuie si este absolut obligatoriu, sa se inscrie in limitele trasate de normele ei, nefiind acceptate decat micile deviatii.

Atunci cand abaterile ataca in mod serios normele morale, copilul devine deviant, iar cand cele incalcate sunt norme penale, devianta se transforma in delincventa.

Faptul ca, inca din perioada minoratului cand se formeaza si personalitatea, la unii minori se observa aparitia unor reactii de inadaptare, traduse in conduite deviante, unele dintre acestea, cronicizandu-se la varsta adulta, motiveaza analiza aprofundata si complexa a tuturor factorilor determinanti ai criminalitatii juvenile.

Studiile si cercetarile vizand diverse comportamente ale vietii sociale releva ca fenomenul deviatiei este limitat ca raspandire, dar relevant prin consecinte.

Formele de manifestare ale delincventei juvenile au cunoscut modalitati deosebit de numeroase de exprimare fiind variate ca intensitate si raspandire pe intreg teritoriul tarii. Delincventa juvenila este etichetata sub diverse denumiri:

minori delincventi - termen de esenta judiciara;

copii problema - termen medico-pedagogic;

tineri cu tulburari de comportament - termen medical;

tineri inadaptati - termen sociologic, aceasta dovedind o data in plus interesul pluridisciplinar stiintific si sistematizat acordat acestei probleme.

Delincventa juvenila este un fenomen fluctuant ce variaza in functie de coordonatele socio-economice ale societatii in care se manifesta. La noi in tara, fenomenul delincventei juvenile s-a accentuat ingrijorator dupa anul 1989. Promovarea unor noi valori morale si stimularea individualismului, au favorizat structurarea la nivelul unor personalitati insuficient dezvoltate, in special in randul minorilor, a unor idei si conceptii gresite despre drepturile si obligatiile cel le revin, ducand la abateri grave de la normele de conduita sociala.

Transformarile structurale ce au avut loc in societatea romaneasca, sub raport economic, social, spiritual si moral, au determinat intre altele amplificarea fenomenului infractional si cresterea recidivei in randul minorilor. Faptul ca, alaturi de formele "clasice" ale delincventei juvenile - vagabondaj, furt, prostitutie in complicitate cu adultii - recent s-au accentuat: furtul calificat prin efractie din unitatile comerciale private, furtul de si din autovehicule, ultragierea functionarilor de stat, violurile in grup, talhariile, omorurile savarsite cu cruzime, consumul de substante toxico-euforizante, constituie o realitate cu implicatii grave in viata social-economica.

Aceste situatii ridica probleme deosebite din punct de vedere al comportamentului in societate, a mai multor minori, chiar de varsta frageda, ceea ce impune cunoasterea la timp si identificarea celor mai adecvate solutii de reinsertie sociala a acestei categorii de populatie. Un rol important in acest sens revine institutiilor statului care trebuie sa actioneze cu toate mijloacele si metodele specifice pentru prevenirea si combaterea, inca din faza incipienta, a oricaror manifestari care contravin ordinii de drept si normelor de convietuire sociala.

Mutatiile semnificative survenite in dinamica genurilor de infractiuni comise de minori impun analiza conditiilor si cauzelor care favorizeaza ori determina comportamentul deviant.

Delincventa juvenila reprezinta o realitate concreta si dramatica ce trebuie sa preocupe toti factorii educationali - familia, scoala, politia, justitia si procuratura, biserica, alte institutii si organisme cu atributii in domeniu - care sunt chemate la educarea tinerilor si la sprijinirea lor de a se realiza in viata.

Drama minorului infractor este cu atat mai evidenta ca cat afecteaza si perturba profund viata individului care inca nici nu a ajuns sa se deruleze, aduce mari daune si suferinte nu numai celui in cauza, dar si familiei sale, ratand posibilitatile de realizare a unor oameni care ar fi putut sa devina de folos pentru societate, marcand nu de putine ori, inceputul unui drum infractional.

Din pacate un numar din ce in ce mai mare de tineri prezinta tulburari de comportament, nesocotesc o intreaga gama de relatii sociale - de la regulile de politete pana la valorile ocrotite de lege. Aceste elemente insa nu reprezinta nici pe departe generatia tanara din societatea noastra. Carentele din educatia unor minori au fost conditionate, in multe cazuri si de lipsuri manifestate in activitatea unor factori cu atributii educationale. Astfel de conditii si cauze trebuie cautate in procesul educativ primar desfasurat in familie, cat si in intelegerea gresita a mesajului unor carti, reviste, spectacole (inregistrari pe casete video) etc.

In unele cazuri minorii au ajuns sa comita infractiuni si alte fapte antisociale din insuficienta sau lipsa totala de preocupari si supraveghere din partea parintilor pentru cunoasterea comportamentului, preocuparilor, anturajului si mentalitatii copiilor lor.

De asemenea, o alta cauza care favorizeaza aparitia comportamentului deviant la unele categorii de minori este cresterea si educarea acestora in cadrul unor familii dezorganizate sau a celor aparent organizate, la acestea adaugandu-se si cresterea si educarea copiilor in conditiile unui "parinte invizibil" expresie care vrea sa sugereze angajarea ambilor parinti in sfera productiva, ceea ce reduce radical timpul necesar care trebuie afectat educatiei copiilor in familie.

Faptul ca in unele cazuri se intalnesc minori care, desi s-au bucurat de conditii educationale adecvate, totusi au alunecat pe panta delincventei, se explica prin aceea ca provin din categoria celor greu educabili, pentru care timpul mediu obisnuit afectat educatiei si instructiei lor nu este suficient.

In aceeasi ordine de idei, relevanta este si vizionarea unor spectacole (in special filme) neadecvate varstei si preocuparilor lor, asociate cu consumul de bauturi alcoolice care, in multe cazuri, ii determina sa comita diferite infractiuni, inspirandu-se din modurile de operare pe care si le-au insusit cu aceasta ocazie.

Aparent, numarul minorilor infractori elevi a scazut. Aceasta se explica si prin reducerea numarului de elevi si cresterea abandonului scolar. Cresterea delincventei juvenile se explica si prin scaderea influentei instantelor de control social si implicit, a exigentei opiniei publice in raport cu incalcarea legilor. La nivel social, in special, in mediul urban, se manifesta o anumita pasivitate fata de incalcarea legii ceea ce inlesneste recidivele.

Controlul social nu mai opereaza eficient la nivelul scolii si familiei, deoarece el nu se mai bazeaza pe frica si coercitie.

Astfel, norma sociala care nu a fost interiorizata de catre minori in prima copilarie nu mai devine o parte a constiintei sociale datorita:

intelegerii abuzive a libertatii si autonomiei persoanei;

scaderii increderii in lege;

dezvoltarii unei subculturi delincvente;

structurarii unui comportament adaptat pe rezolvarea intereselor prin infractiune, conform etichetei sociale minorului delincvent, indiferent de tipul de infractiune savarsit, de cauzele si circumstantele comportamentului sau, este un viitor infractor inrait.

Aceasta eticheta denota focalizarea perceptiei sociale doar pe anumite aspecte - deseori , putin relevante dar cele mai frapante - impiedicand formarea unei viziuni globale si corecte. Astfel, minorul delincvent este "produsul" unei familii dezorganizate, a neglijentei familiei, a carentelor educationale si a influentei negative a anturajelor nocive. El face parte din categoriile de la periferia societatii, constituie un real pericol social si nu poate fi reeducat si integrat.

Desi, in prezentarea aspectelor etiologice ale delincventei juvenile se oscileaza, de obicei, intre interpretarea fenomenologiei delincventei, fie din perspectiva unui determinism psiho-structural individual, fie a unuia social, consideram ca in prezent, infractionalitatea juvenila este favorizata de complexitatea problemelor socio-economice care marcheaza societatea noastra de peste un deceniu si de confuzia care domina spatiul valoric in care sunt educati copiii si adolescentii.

Cauzele psiho-sociale care, in orice sistem social, pot aduce copilul sau adolescentul in postura de delincvent sunt:

carente structurale si functionale ale familiei;

deficiente ale mediului educational care nu raspunde aspiratiilor elevului si determina aparitia atitudinilor de indiferenta fata de scoala, esec si abandon scolar;

probleme psihice aparute in perioada de pubertate, cu efecte negative in planul integrarii sociale;

socializarea negativa pe care o realizeaza anumite grupari.

Cauzele specifice societatii romanesti in perioada de tranzitie, caracterizate printr-o complexa problematica sociala ce conditioneaza sau actioneaza direct in favoarea aparitiei formelor comportamentale delincvente juvenile:

inadvertente in cadrul sistemului legislativ care reglementeaza atributiile institutiilor abilitate sa participe la prevenirea si combaterea delincventei juvenile;

scaderea nivelului de trai, cresterea ratei somajului, asistenta medicala si sociala deficitare, care au consecinte imprevizibile si conduc la forme de manifestare infractionala deosebit de violente;

lipsa de coordonare a eforturilor factorilor educationali;

slaba reprezentare a institutiilor specializate in depistarea si reintegrarea minorilor cu afectiuni psihice si a celor cu un comportament deviant;

cresterea gradului de permisivitate sociala;

aparitia unor conditii care au amplificat unele aspecte ale "socializarii negative";

preocuparile formale in domeniul asistentei sociale a minorilor care au comis fapte penale, fapt ce favorizeaza repetabilitatea comportamentului delincvent;

disfunctii familiale accentuate in aceasta perioada care sustin violenta intrafamiliala.

Cauze privind particularitatile fenomenului in anumite zone ale tarii

scaderea nivelului de trai pana la pauperizare, consumul de bauturi alcoolice;

numarul mare al minorilor delincventi proveniti din familii ce apartin etniei rrome.

Desigur, aceasta prezentare succinta a diferitelor imprejurari, conditii si cauze nu epuizeaza intreaga gama, dar trebuie avute in vedere de autoritati ca, in raport de acestea, sa-si organizeze activitatea pentru a preveni si descoperi in cel mai scurt timp infractiunile si alte fapte antisociale comise de aceasta categorie de persoane.

CAPITOLUL III

FENOMENUL SOCIAL "COPIII STRAZII"

Fenomenul copiilor strazii a fost si ramane in actualitate, pe de o parte, datorita specificului social iar, pe de alta parte, datorita modalitatilor de a initia masuri concrete de diminuare a lui.   

1. Tipuri de copii si cauzele determinante ale fugii de acasa

1.1. Tipuri de copii

a)          Copii pe strada - sunt cei care au o legatura permanenta cu familia. Ei nu frecventeaza scoala si isi petrec majoritatea timpului pe strada incercand sa castige bani, revenind la familiile lor doar pentru a dormi. Se estimeaza ca acesti copii prezinta cel mai ridicat risc pentru abandonul familial definitiv, deoarece, sub influenta celorlalti copii ai strazii, vor considera ca banii castigati in strada le apartin si vor ajunge sa constientizeze relatia de exploatare cu parintii.

b)          Copii in strada - sunt copii care intretin relatii sporadice cu familia. Pe masura ce copiii se integreaza in subcultura strazii, investitia lor in relatia cu familia se diminueaza corespunzator. Copiii in strada sunt cei care au trait situatii conflictuale cu parintii, de diverse intensitati, astfel incat greutatile, riscurile si pericolele vietii pe strada ajung sa fie considerate mai convenabile decat revenirea in familie. Invatarea sociala a rolului de copil al strazii presupune, pentru majoritatea acestor copii, initierea in prostitutie, consum de droguri, furt violenta, santaj, manipulare.

c)          Copiii strazii - sunt acei copii care au pierdut orice legatura cu familia sau cu institutia de ocrotire. Ei traiesc permanent in strada, formand cu strada un ecosistem de o stabilitate relativa. Adaptarea lor la conditiile vietii in strada le permite sa supravietuiasca, in contextul in care nu au deprinderi profesionale, nu au bani, nu au adapost si risca sa fie exploatati, abuzati fizic si sexual.

d)          Familii cu copii in strada - aceasta categorie cuprinde si adultii care din diverse motive, isi pierd locuintele si ajung sa traiasca, impreuna cu copiii lor in strada. Supravietuirea inseamna, pentru multi dintre copiii acestor familii, obligatia de a cersi, de a fura sau de a-si asuma diverse mici responsabilitati pentru a contribui la venitul familiei.

1.2 Cauzele determinante ale fugii de acasa

a)      climatul familial negativ - majoritatea copiilor fugiti de acasa provin dintr-un mediu familial dezorganizat si tensionat, dominat de certuri intre parinti si de abuzuri indreptate spre ei si spre fratii sau surorile lor.

Mijlocul de evadare a fost fuga de acasa. Fuga de acasa, manifestare de revolta a copilului fata de abuzurile suferite in familie, pe de o parte, si lipsa oricarei forme de comunicare afectiva cu parintii sai, pe de alta parte, este la inceput episodica si constanta in plecari ocazionale de acasa, insotite de absente de la ore.

In principiu, motivul plecarii copiilor de acasa este violenta parintilor, violenta manifestata prin batai frecvente, asociata in cazul fetelor cu violuri repetate.

b)      Moartea parintelui care intretinea familia sau a ambilor parinti - copilul neavand rude ajunge intr-o institutie sau in strada. Moartea unui parinte si retinerea in inchisoare a celuilalt este o situatie similara care determina copilul sa ajunga in strada.

c)      Consumul de alcool de catre parinti - cand un singur parinte este alcoolic, celalalt nu face decat sa prelungeasca suferinta intregii familii stand cu copiii alaturi de un asemenea om si, in mod paradoxal, asigurandu-i bautura necesara, in cele mai multe cazuri.

d)      Nivelul de educatie al parintilor si statutul socio-economic - in ceea ce priveste nivelul de educatie al parintilor acesta este destul de scazut, ca si al copiilor, daca nu chiar mai scazut. Dezacordul dintre valorile promovate in familie si cele transmise in scoala conduce la insucces si abandon scolar timpuriu.

Avand doar o pregatire minima, parintii acestor copii nu pot avea un serviciu stabil, deci un venit sigur care sa asigure un trai decent copiilor lor.

Asocierea unor factori cum sunt: absenta unui loc de munca, consumul de alcool si stabilirea unor prietenii dubioase, i-a impins pe acesti parinti spre exersarea unor comportamente negative - cersit, furt, talharii, spargeri, comert ilicit - fapte care intra sub incidenta Codului penal.

e)      Conditiile de locuit si starea de sanatate a familiei - spatiul fizic de locuit este adesea insuficient, insalubru si lipsit de obiectele necesare unei locuinte decente. Igiena locuintei, a imbracamintei, a alimentatiei sunt aspecte frecvent neglijate de mama - in primul rand - si apoi de ceilalti membri ai familiei.

Familiile de provenienta a celor ajunsi in strada se caracterizeaza prin existenta unui numar mare de copii cu diferite varste, la care se adauga, in multe cazuri, prezenta permanenta sau temporara a altor membri de familie. Starea de sanatate a membrilor de familie este, de obicei, precara. Insuficienta alimentatie, conditii improprii de odihna influenteaza aparitia unor carente si in dezvoltarea psiho-somatica a copiilor.

In concluzie, se poate spune ca insasi familia, mai precis climatul existent in interiorul acesteia, constituie o cauza majora pentru care copilul ajunge in strada.

2. Agresivitatea ca tulburare de comportament

In literatura de specialitate, agresivitatea este definita ca fiind comportamentul verbal sau de actiune ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti.

Una dintre caracteristicile comportamentale ale grupurilor de copii ai strazii este agresivitatea, atat verbala cat si fizica. Ca prim factor de socializare, familia poate fi responsabila de comportamentele agresive existente la copii, preluat prin influenta si imitatie. Este vorba de "agresivitatea invatata", deci insusita de copii, in cazul familiilor abuzive in cadrul carora violenta constituie o metoda cotidiana de rezolvare a conflictelor.

Anumiti copii reusesc sa se impuna membrilor grupurilor recurgand la violenta, fara ca acest fapt sa antreneze consecinte grave in ce-i priveste, risca sa-si mentina si sa-si perfectioneze comportamentul, fara sa-i preocupe invatarea altor tehnici, mai constructive, pentru rezolvarea conflictelor. Bataia, pentru a fi recunoscuti ca lideri in grup, constituie factorul intaritor de natura externa care actioneaza ca mecanism de mentinere a agresivitatii copilului in strada.

In societatea romaneasca, violenta in familie este privita, din pacate, ca o problema privata, despre care parintii nu sunt datori sa ofere o explicatie. Desi legislatia actuala ofera suficiente parghii si modalitati de a interveni rapid si cu eficienta intr-o familie in care copilul este supus pedepselor fizice ce-i pun in pericol dezvoltarea fizica sau morala si educatia, interventiile autoritatilor nu se regasesc prea des in practica.

Copilul ajuns recent in strada are trei nevoi imediate: hrana, adapost si prieteni. Pentru a obtine hrana sau bani pentru hrana, copilul trebuie sa cerseasca, sa fure sau sa gaseasca rapid mijloace de a castiga bani maturand, muncind pe la diversi comercianti, spaland parbrize. Unii adulti si tineri exploateaza si corup copiii strazii, folosindu-i la cersit, punandu-i sa fure sau chiar sa se prostitueze.

Adapostul si-l gasesc la intrarea in cladiri, pe o banca in parc, intr-o statie de mijloace de transport in comun sau pe peronul unei gari. Izgoniti permanent de autoritati, copiii sunt nevoiti sa se mute dintr-un loc in altul, fara sa aiba acces la educatie sau la asistenta medicala. Copilul poate intalni, cu putin noroc, un lucrator stradal al unei organizatii umanitare sau se poate alatura unui grup de copii ai strazii, de cele mai multe ori ofertele generoase vin din partea liderilor de grup, a proxenetilor sau a pedofililor.

Exista numeroase organizatii neguvernamentale care vin in ajutorul copiilor strazii, oferindu-le acestora diferite servicii stradale sau rezidentiale, de la hrana, asistenta medicala, educatie scolara si profesionala, pana la sedinte de consiliere si oferirea unei afectiuni reale. Dar aceste resurse sunt insuficiente, prin raportare la numarul si nevoile copiilor, si multe din alternativele oferite de stat, cum ar fi internarea in institutii, sunt respinse de catre copii.

In strada, copilul este pus in situatia de a alege una dintre urmatoarele doua alternative: fie traieste singur, izolat de grupurile de copii aflate in strada si atunci sansele de supravietuire se reduc considerabil, fie se integreaza intr-un grup in care va invata sa accepte agresivitatea celorlalti copii sau, pe masura trecerii timpului, isi va impune propria forta.

Strada reprezinta un mediu prin excelenta agresiv, in care comportamentul de natura devianta, motivat sau nu, capata forme specifice la copiii strazii. Aceste forme de manifestare sunt o consecinta directa a normelor cu predilectie antisociale care regleaza viata in strada. Principalele forme de manifestare a agresivitatii sunt:

lupta pentru supravietuire - se manifesta atat pentru respectarea spatiului fiecaruia dintre membrii grupului de catre ceilalti membri cat si pentru respectarea teritoriului grupului de catre alte grupuri;

deposedarea de obiecte - se produce fara menajamente, direct, prin smulgere precedata sau urmata de lovituri. De obicei, posesorul nu se apara, renuntand la obiectul disputat si incercand sa scape de violenta agresorului;

rivalitatea - se manifesta prin obtinerea de favoruri din partea lucratorilor sociali;

obtinerea de pozitii in ierarhia grupului - nazuinta ierarhica presupune, printre copiii strazii, demonstrarea superioritatii fizice, iar odata acceptata aceasta superioritate de catre ceilalti, pozitia castigata este pastrata prin utilizarea amenintarii;

protejarea membrilor grupului - sentimentul de apartenenta la grup motiveaza agresivitatea copiilor strazii in fata intrusilor printre care se numara, tot mai des si trecatorii;

agresivitatea ca tentatie a anonimatului - anonimatul se exprima prin ceea ce putem numi copii invizibili social. Majoritatea au o identitate necunoscuta, sunt inexistenti in statisticile oficiale. Aceasta conditie de anonimi in care se scalda copiii strazii favorizeaza agresivitatea, prin manifestarea contradictorie a doua atitudini: lipsa de raspundere a actelor deviante agresive si atragerea atentiei ca revolta impotriva anonimatului;

dominarea agresiva - reprezinta actul de natura violenta exercitat asupra unui copil mai putin puternic, apartinand unui alt grup de copii ai strazii sau aceluiasi grup;

exploatarea prin agresivitate a limitelor de acceptare - adesea copiii se comporta agresiv pentru a vedea cat de departe pot merge. Raspunsul celorlalti le indica limitele tolerantei;

autoagresivitatea - consta in acte violente de ranire si mutilare a propriului corp pentru a incerca sa se puna in centrul atentiei, sa impresioneze si sa-si exteriorizeze frustrarea si neputinta.

CAPITOLUL IV

MIJLOACE SI METODE FOLOSITE PENTRU COMBATEREA INFRACTIONALITATII JUVENILE

Intreaga activitate de prevenire si combatere a fenomenului infractional juvenil trebuie sa aiba la baza sistemul legislativ in vigoare, urmarindu-se cresterea contributiei politiei comunitare la asigurarea protectiei si ocrotirii minorilor, pentru dezvoltarea lor fizica si morala.

Trebuie sa retinem faptul ca in statul de drept, minorului i se ofera posibilitatea de a creste si se forma conform cu aptitudinile si posibilitatile spirituale si materiale, dar, totodata, societatea pretinde o conduita morala, avand nevoie de aportul sau concret la dezvoltarea natiunii. Scoala are un rol primordial in educarea tinerei generatii, in spiritul disciplinei, responsabilitatii sociale, in respectarea normelor morale si juridice proprii statului de drept.

Se amplifica, totodata, rolul familiei - nucleul societatii - in care copiii sunt pregatiti pentru munca si viata - care are indatorirea de a asigura cresterea si educarea sanatoasa a copiilor, cultivarea dragostei pentru munca, a comportamentului civilizat in viata sociala, a devotamentului fata de patrie si popor.

In activitatea de prevenire si combatere a manifestarilor antisociale ce sunt comise de minori, se va acorda atentie sporita identificarii elementelor tinere cu comportament deviant. Pentru ca aceasta activitate sa aiba eficienta este necesar ca factorii educationali si de ocrotire, respectiv familia, scoala, autoritatea tutelara, biserica, comisiile pentru protectia copilului, mass-media, etc. sa-si indeplineasca sarcinile ce le revin.

In asemenea situatii se afla minorii lipsiti de supraveghere, minorii deveniti viciosi, fara ocupatie, cei fugiti de la domiciliu sau din scolile de reeducare, care vagabondeaza, cersesc, practica prostitutia, inhaleaza substante euforizante, existand pericolul real de a deveni infractori.. este necesar sa se stabileasca familiile in care parintii favorizeaza comportamentul deviant al propriilor copii, tolereaza parazitismul, imoralitatea, aventurismul, alcatuiesc si intretin un mediu nociv, pentru a se lua toate masurile de influentare pozitiva sau tragere la raspundere.

Este necesar sa se mentina un schimb permanent de informatii cu politia, penitenciarele, scolile de reeducare pentru a se obtine date despre savarsirea unor infractiuni de catre minori care nu au fost identificati.

O alta masura o constituie sensibilizarea opiniei publice impotriva actelor antisociale comise de acestia. In cazul punerii in dezbatere a faptelor reprobabile a unor infractori minori, auditoriul trebuie pregatit pentru a evita atitudinile de compatimire sau admiratie, trebuie sa resimta raspunderea ce o au atat familiile cat si colectivele din mijlocul carora s-au desprins acestia.

Colaborarea cu unitatile de politie si celelalte institutii de stat cu atributii specifice in educarea si indreptarea comportamentului deviant este o masura ce nu trebuie limitata numai la consfatuiri, simpozioane, dezbateri, informari reciproce, ci orientata in actiuni concrete de stabilire si inlaturare a conditiilor si imprejurarilor care genereaza sau favorizeaza fenomenul infractional juvenil.