DREPTUL MEDIULUI

DREPTUL MEDIULUI

I. General.

Definitia, metoda de reglementare si obiectul dreptului mediului.

DREPTUL MEDIULUI = ramura de drept distincta din sistemul de drept romanesc, formata din totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre persoane stabilite in legatura cu protectia si dezvoltarea mediului.

Trasaturile specifice dreptului mediului sunt reprezentate de:

ramura de drept distincta in sistemul nostru de drept;

ramura de drept formata din norme juridice specifice, ce prezinta trasaturi comune;

normele dreptului mediului reglementeaza relatiile sociale formate in procesul de prevenire a poluarii, in ameliorarea si dezvoltarea mediului, in sanctionarea faptelor poluante.

OBIECTUL dreptului mediului il reprezinta relatiile sociale ce se nasc in legatura cu conservarea si dezvoltarea mediului natural si artificial.

Relatiile sociale reglementate de normele dreptului mediului sunt:

- relatii sociale stabilite in scopul prevenirii poluarii mediului si producerii pagubelor ecologice;

- relatii sociale formate in scopul evitarii producerii unor daune ecologice;

- relatii sociale stabilite in scopul imbunatatirii conditiilor de mediu;

- relatii privitoare la structura organizatorica a protectiei mediului.

METODA de REGLEMENTARE in dreptul mediului reprezinta pozitia sau atitudinea pe care statul o alege pentru reglementarea relatiilor sociale de mediu. Relatiile sociale privind protectia si dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.

Statul intervine in mod autoritar si direct in reglementarea juruduca a raporturilor sociale de mediu datorita faptului ca protectia si dezvoltarea mediului reprezinta o problema de interes national.

Principiile dreptului mediului.

Principiile dreptului mediului => reprezinta idei calauzitoare ce exprima adevaruri fata de care activitatea legislativa si desfasurarea activitatilor de protectie si dezvoltare a mediului trebuie sa fie conforme. Principiile cuprind reguli ce exprima esenta politicii de mediu a statului si pot fi deduse fie pe cale de interpretare a reglementarilor legale, formulate in doctrina, fie pot fi formulate direct in normele juridice.

Principiile fundamentale ale dreptului mediului sunt:

Principiul prevenirii poluarii => presupune atit activitati de prevenire a producerii poluarii sau de degradarii mediului, cit si activitati de limitare sau eliminare a efectelor daunatoare a;e poluarii, insotite de stabilirea responsabilitatilor si sanctiunilor ce se impun.

Principiul precautie in luarea deciziilor de catre autoritatile cu atributii in protectia mediului. Precautia ca masura de prudenta, trebuie sa caracterizeze luarea oricarei decizii in domeniul protectiei mediului in scopul excluderii oricaror riscuri de poluare.

Principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor => presupune protectia ecosistemelor, conservarea biodiversitatii, precum si utilizarea si gospodarirea durabila a resurselor naturale ale mediului.

Principiul "poluatorul plateste" => exprima ideea ca cel ce polueaza va suporta rigorile legii indiferent daca este culpabil sau nu.

Principiul cooperarii => aplicabil in domeniul protectiei mediului intre cei ce detin, administreaza si folosesc factorii de mediu pornind de la premisa dupa care lupta impotriva poluarii, pe plan intern, este eficienta numai daca intre stat, agentii economici, organele nestatale si cetateni exista o cooperare in acest sens. Luind in considerare realitatea ca poluarea nu are frontiera, se impune cu necesitate si cooperarea internationala intre state dar si intre diferitele organizatii si organisme internationale in scopul prevenirii si inlaturarii efectelor poluarii.

Principiul prioritatii sanatatii si vietii oamenilor => se exprima ideea dupa care omul este cel mai important element al mediului, el ocupind o pozitie centrala in mediul natural, ceea ce impune protectia vietii si sanatatii sale prin toate mijloacele.

Principiul "utilizarii durabile" => semnifica obligatia generala de a conserva si proteja mediul, ca si patrimoniu comun al umanitatii, in scopul mentinerii sale, cel putin in starea in care a fost mostenit si a transmiterii sale, generattiilor urmatoare.

Principiul dezvoltarii armonioase a activitatilor economico-sociale si de protectie a mediului => exprima cerinta integrarii activitatii de protectie a mediului in complexul activitatilor economico=sociale, a realizarii unei armonii intre aceste activitati, in scopul satisfacerii intereselor globale.

Institutiile dreptului mediului.

Principalele institutii ale dreptului mediului din Romania sunt:

a). Agentia Nationala pentru Protectia Mediului - infiintata prin HG nr. 1625/2003 - este o institutie publica, cu personalitate juridica, finantata de la bugetul de stat, are calitatea de organ de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Ministerului Mediului si Gospodarii Apelor.

Dintre atributiile Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului putem enunta:

-autorizeaza activitatile cu impact asupra mediului;

-constata neconformitatile cu actele de autorizare;

-asigura suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor si politicilor in domeniul protectiei mediului;

-coordoneaza realizarea planurilor de actiune sectoriale si a planului de actiune pentru protectia mediului;

-monitorizarea stadiului indeplinirii angajamentelor in domeniul protectiei mediului, asumate de procesul de aderare la UE.

b). Administratia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" - infiintata prin HG nr. 983/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului. Ulterior Administratia a fost organizata prin HG nr. 264/1991 ca institutie publica cu personalitate juridica, finantata de la bugetul administratiei de stat, avind ca obiective in activitate:

- redresarea ecologica a Deltei Dunarii si conservarea genofondului (biodiversitatii) si ecofondului;

- cunoasterea capacitatii productive si dimensionarea exploatarii resurselor din Delta Dunarii in limitele ecologice admisibile;

- coordonarea lucrarilor hidrotehnice atit pentru asigurarea unei mai bune circulatii a apei pe canale, ghioluri si lacuri, cit si pentru impiedicarea fenomenelor de eroziune a platformei marine;

- cercetarea fenomenelor deltaice;

- stabilirea locurilor de vinatoare si de pescuit, precum si a conditiilor de desfasurare a acestor activitati;

- stabilirea modului de circulatie si acces in Delta Dunarii al barcilor, salupelor, navelor fluviale si maritime, persoanelor si grupurilor de cercetatori;

- stabilirea criteriilor de dezvoltare a asezarilor umane si a turismului;

- prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalitati pentru sanctionarea abaterilor de la regulile de desfasurare a activitatii in Delta Dunarii.

Dintre atributiile Administratiei putem aminti: de gestionarea, evaluarea, stabilirea si aplicarea masurilor de conservare si refacere a ecosistemelor deltaice, autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului, de informare si educare ca si atribuirea de norme si reglementari pertinente.

c). Garda de Mediu - infiintata prin HG nr. 1167/2001. Prin HG nr. 308/2005 a primit titulatura de Garda Nationala de Mediu si a trecut direct in subordinea ministrului mediului si gospodaririi apelor. Este un organ de control cu statut specific, personalul garzii are calitatea de functionar public, este incadrat pe functia de comisar, poarta uniforma si insemne distincte si este dotat cu armament de serviciu.

Dintre atributiile Garzii putem enunta: controlul operativ inopinat al instalatiilor cu impact major asupra mediului, participarea la interventiile pentru eliminarea si diminuarea efectelor poluarii asupra factorilor de mediu, precum si la prevenirea poluarilor accidentale, controleaza si constata incalcarile legislatiei in materie, colaboreaza cu unitatile de politie si/sau jandarmerie la contatarea faptelor care constituie infractiuni, in vederea sesizarii organelor de cercetare penala.

d). Administratia Fondului pentru Mediu. - infiintata prin Legea nr. 73/2000, este o institutioe de utilitate publica cu personalite juridica, sub autoritatea Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, ce are ca obiect de activitate gestionarea fondului de mediu.

Tehnici de protectia mediului - Studiul de impact ecologic.

MEDIUL = notiune fundamentala si atotcuprinzatoare prin care se intelege lumea vie si cea neinsufletita, in principiu, aproape tot ce inconjoara omul. Mediul si factorii de mediu sunt afectati in cea mai mare masura de poluare, capabila sa afecteze si sa deterioreze echilibrul ecologic. Pornind de la faptul ca, poluarea mediului este consecinta situatiei economice a unei tari sau regiuni, este necesar ca masurile de prevenire si de protectie a mediului sa reprezinte un factor al oricarui proces economic al oricarui popor.

PROTECTIA MEDIULUI = activitate umana ce are ca scop concret prevenirea poluarii, mentinerea si imbunatatirea conditiilor de viata pe Pamint. Sarcina protectiei mediului apartine intregii societati si se realizeaza in interesul intregii omeniri. Aceasta este privita sub 2 aspecte si anume: - protectia mediului are ca sarcina generala descoperirea cauzelor si surselor poluarii, stabilirea modalitatilor de prevenire, reducere si inlaturare a efectelor poluarii; - protectia mediului are ca sarcina concreta, protectia diferitelor elemente componente ale mediului natural si artificial.

Prin - IMPACT ASUPRA MEDIULUI = se intelege orice efect direct sau indirect alunei activitati umane desfasurate intr-o anumita zina, care produce o schimbare a sensului de evolutie a calitatii mediului si a ecosistemelor, schimbare care poate afecta sanatatea omului, integritatea mediului, a patrimoniului cultural sau a conditiilor socio-economice.

Obiectivele "studiului de impact" au in vedere:

-modurile de amplasare a obiectivului in mediu;

-modificarile posibile ce pot interveni in calitatea factorilor de mediu prin promovarea proiectului sau activitatii;

- nivelul de afectare a factorilor de mediu, a sanatatii populatiei sio a riscului declansarii unor accidente sau avarii cu impact major asupra mediului;

- modul de incadrare in reglementarile legale privind protectia mediului;

- posibilitatile de acceptare sau nu a proiectului sau activitatii.

Pentru efectuarea "studiul de impact", Autoritatea Teritoriala pentru Protectia Mediului, impreuna cu titularul proiectului sau activitatii analizeaza scopul activitatii propuse si stabileste daca proiectul sau activitatea poate fi reglementata pe linie de protectie a mediului.

Fazele procedurii de evaluare a impactului asupra mediului sunt:

cererea, insotita de descrierea proiectului;

incadrarea actiunii propuse in tipurile de activitati care se supun sau nu studiului de impact asupra mediului;

analiza scopului actiunii propuse;

intocmirea indrumarului cu problemele rezultate pe baza analizei facute;

prezentarea de catre titularul proiectului sau al activitatiia raportului privind studiul de impact asupra mediului;

analiza preliminara a raportului de catre Autoritatea pentru Protectia Mediului si acceptarea sau dispunerea motivata a refacerii acestuia;

aducerea la cunostinta publica a raportului;

decizia finala a autoritatii de mediu;

eliberarea sau respingerea motivata a acordului sau autorizatiei.

STUDIUL de IMPACT = este un acord provizional ce anticipeaza aparitia efectelor complexe, generind scenarii si strategii de actiune.

ACORDUL de MEDIU = actul tehnico-juridic ce se emite in prima faza de proiectare a obiectivelor de investitii, potrivit prevederilor legale privind protectia factorilor de mediu si se solicta pentru fiecare investitie in parte.

Proiectantul, beneficiarul si constructorul AU OBLIGATIA respectarii stricte a acordului de mediu emis, precum si a lucrarilor suplimentare fata de documentatia de baza inscrise in acestea. Autoritatea Teritoriala pentru Protectia Mediului analizeaza documentele depuse in vederea obtinerii acordului de mediu, incadreaza actiunea propusa in tipurile de obiective si activitati care se supun sau nu studiului de impact asupra mediului si stabileste competenta de emitere a acesteia.

AUTORIZATIA de MEDIU - actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite conditiile si parametrii de functionare pentru activitatile existente si pentru cele mai noi, pe baza acordului de mediu.

Evaluarea impactului asupra mediului in legislatia romaneasca.

STUDIUL de IMPACT = este tehnica juridica obligatorie in vederea obtinerii autorizatiei de mediu. Potrivit art. 3 din HG nr. 918/2002 "evaluarea impactului asupra mediului identifica, descrie si evalueaza in mod corespunzator si pentru fiecare caz, efectele directe si indirecte ale proiectului asupra urmatorilor factori: - fiinte umane, flora si fauna; - sol, apa, aer, clima si peisaj; - bunuri materiale si patrimoniu cultural;" - interactiunea dintre factorii mentionati mai sus.

Evaluarea impactului asupra mediului este o operatiune de pregatire a documentatiei privind fezabilitatea proiectului. Acesta faza cuprinde:

-etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaluare a impactului asupra mediului;

-etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului privind rezultatul evaluarii;

-etapa de analiza a calitatii raportului privind studiului de evaluare a impactului asupra impactului.

Beneficiarii studiului de impact sunt: - investitorii sau titularii de investitie; - factorii decizionali; - publicul; - specialistii; - consilierii; - mass-media; - alti factori politici, obstesti sau de alta natura.

Metodologia privind aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu a fost aprobata prin ord.inul ministrului apelor si protectiei mediului, nr. 860/sept 2002. Cererea de aord de mediu este obligatorie pentru investitiile noi ca si pentru modificarea celor existente. Activitatile pentru care este necesar acordul de mediu fac parte din domeniile: transporturi, energie, constructii hidrotehnice, eliminarea deseurilor si a ambalajelor, apararea nationala, sport, turism, agrement, industrie. Procedura de autorizare este publica, publicitatea ei fiind asigurata de Autoritatea pentru Protectia Mediului, care va mediatiza proiectele si activitatile pentru care se cere acord sau autorizatie de mediu, precum si studiile de impact.

Raspunderea civila pentru prejudiciul ecologic.

Raspunderea civila = intervine atunci cind prin fapta ilicita savirsita se cauzeaza un prejudiciu patrimonial, ce trebuie reparat. Problema raspunderii reparatorii pentru daune ecologice produse se solutioneaza conform principiului "poluatorul plateste". Raspunderea este obiectiva, indiferent de culpa si solitara, i cazulpluralitatii autorilor.

Raspunderea civila delictuala in dreptul mediului intervine in situatia in care se intrunesc cumulativ urmatoarele conditii:

- savirsirea unei fapte ilicite;

- cauzarea unui prejudiciu (dauna) ecologic;

- existenta unui raport de cauzalitate;

- capacitatea delictuala a autorului in momentul savirsirii faptei ilicite;

- culpa autorului faptei ilicite nu este necesar a fi dovedota, dat fiind caracterul obiectiv al raspunderii civile de mediu.

DAUNA ECOLOGICA = considerata ca fiind acea vatamare care aduce atingere tuturor factorilor de mediu, sub o forma sau alta, cu efecte ireversibile si cu consecinte greu de stabilit.

Victima prejudiciului ecologic se apreciaza ca este mediul. Prejudiciile ecologice pot fi cauzate factorilor naturali sau artificiali si in functie de gravitatea lor se grupeaza in deteriorari ale mediului si dezastre ecologice. Pentru a interveni raspunderea civila in dreptul medioului, prejudiciul trebuie sa indeplineasca ca conditii: - sa fie patrimoniale; - sa fie cert; - sa fie determinat ca intindere, ca valoare. Deoarece evaluarea exacta a prejudiciului nu este [posibila intotdeauna, se prevede prin Legea mediului, obligatia poluatorului de a repara prejudiciul cautat si de a reface cadrul natural deteriorat, incercind o restabilire a conditiiloer anterioare producerii prejudiciului.

Raspunderea contraventionala in dreptul mediului.

Raspunderea contraventionala = forma de raspundere civila cea mai frecvent intilnita in situatia nerespectarii regulilor privitoare la protectia factorilor naturali de mediu. Putem aminti:

- neasigurarea de catre autoritatile administrative publice locale a informatiei agentilor economici, a populatiei si a turistilor cu privire la existenta in zona de arii protejate si monumente ale naturii;

- neluarea masurilor de interdicti a accesului in zonele protejate a vehiculelor, de catre administratorii acestora;

- culegerea, detinerea, comercializarea de plante si animale declarate monumente ale naturii;

- desfasurarea in zonele protejate, de activitati fara acord sau autorizatie de mediu.

Sanctiunea ce se aplica pentru astfel de fapte este amenda contraventionala, al carui cuantum se actualizeaza prin hotariri de guvern.

CONTRAVENTIA ECOLOGICA = fapta savirsita cu vinovatie, de un pericol social mai redus decit infractiunea prin care se aduce atingere factorilor de mediu. Contraventia ecologica de mediu cuprinde: - obiectul; - subiectul; - fapta ilicita (consta in a face ceva ce nu este permis, a actiona intr-un mod prohibit de normele juridice imperative din legislatia mediului); - vinovatia (contravenientul poate actiona ilicit cu intentie sau din culpa).

AMENDA CONTRAVENTIONALA = sanctiunea cea mai frecvent utilizata pentru incalcarea normelor de drept al mediului prin fapte contraventionale. Reprezinta suma de bani pe care contravenientul trebuie sa o plateasca (voluntar sau ilicit), cuantumul ei fiind stabilit in functie de gradul de pericol social al faptei, de imprejurarile savirsirii faptei si urmarile ei, precum si de persoana contravenientului.

Ca sanctiuni contraventionale complementare avem:

confiscarea sau sechestrarea unor bunuri ce au legatura cu fapta contraventionala si care trec in proprietatea statului, fara plata, urmind a fi valorificate, conservate sau distruse, dupa caz;

anularea sau suspendarea autorizatiei obtinuta pe baza unor date sau informatii false;

refuzul de acordare de aprobari sau licente de import pe timp de 2-10 ani pentru produse, substante sau deseuri toxice daca nu se conformeaza dispozitiilor cerute in acest sens;

retragerea avizului pentru operatiuni de comert exterior pentru o perioada cuprinsa intre 2 si 10 ani, pentru cei ce nu respecta regimul impus pentru diferite substante, produse destinate operatiunilor de comert exterior;

suspendarea sau incetarea unor activitati pe diferite perioade.

Principalele etape ale procedurii contraventionale sunt: - constatarea contraventiilor ecologice; - aplicarea sanctiunilor contraventionale (pe baza procesului-verbal de constatare a contraventiei); - impotriva procesului-verbal de constatare si aplicare a sanctiunii se poate face plingere in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, care se depune la organul din care face parte agentul constatator, urmind a se inainta judecatoriei pe a carei raza teritoriala s-a savirsit contraventia; plingerea suspenda executarea iar hotaritrea judecatoreasca este definitiva si executorie.

Dupa natura lor, sanctiunile contraventionale se executa sub forma de amenda contraventionala sau sanctiune de suspendare, retragere sau anulare a autorizatiei de functionare.

Raspunderea penala in dreptul mediului.

Raspunderea penala - alaturi de celelalte forme ale raspunderii juridice specifice dreptului mediului este un mijloc represiv important pentru protectia si dezvoltarea mediului. Raspunderea penala pentru incalcarea legislatiei mediului, se inscrie in cadrul raspunderilor infractionale.

INFRACTIUNEA ECOLOGICA = este fapta socialmente periculoasa, savirsita cu vinovatie, ce reprezinta o amenintare a intereselor societatii in domeniul protectiiei mediului, a vietii si sanatatii oamenilor. Infractiunea ecologica este acea fapta periculoasa ce consta in poluarea mediului (natural sau artificial), perturbarea activitatii de prevenire, reducere sau inlaturare a poluarii, de natura a pune in pericol sanatatea oamenilor, animalelor si plantelor sau sa prouca mari pagube economiei nationale. Infractiunea ecologica este un element constitutiv al raportului de raspundere penala in dreptul mediului. Raportul dreptului mediului cuprnde:

subiectele ce pot fi active (persoane fizice sau persoane juridice);

continuul obiectul.

Pentru angajarea raspunderii penale in dreptul mediului, infractiunea ecologica trebuie sa aiba un pericol social ridicat si sa reprezinte o serioasa amenintare a intereselor globale ale oamenilor, plantelor si animalelor, a bunurilor materiale. Raspunderea penala se aplica ca ultima masura si are ca sarcina protejarea relatiilor sociale de mediu prin reprimarea infractiunilor ecologioce. In functie de pedepsele aplicabile infractiunile ecologice pot fi:

- infractiuni de pericol calificat;

- infractiuni de rezultat si de pericol.

Dupa obiectul supus ocrotirii, infractiunile sunt grupate in:

a). Infractiuni prin care se aduc atingeri activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului, care la rindul lor se grupeaza in:

-infractiuni cu privire la procedura de autorizare;

-infractiuni la regimul substantelor si deseurilor toxice si periculoase;

-infractiuni la regimul ingrasamintelor chimice si pesticidelor;

-infractiuni la regimul protectiei impotriva radiatiilor ionizate.

b). Infractiuni prin care se aduce atingere protectiei resurselor naturale si conservarii biodiversitatii care, la rindul lor cuprind infractiuni privind protectia apelor si ecosistemelor acvatice.

II. Special.

Regimul ariilor protejate si a monumentelor naturii - Regimul juridic de protectie si conservare a rezervatiei biosferei Delta Dunarii.

ARIA PROTEJATA = reprezinta zona delimitata geografic, cu elemente naturale rare sau in procent ridicat, desemnata sau reglementata si gospodarita astfel incit sa atinga unele obiective specifice de conservare, ea cuprinde parcuri nationale, rezervatii naturale si ale biosferei, monumente ale naturii si altele. Conform Ord. de Urg. nr. 236/2000, aria protejata este definita ca fiind zona cu perimetrul legal stabilit ce are un regim special de ocrotire si conservare, zona in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare ecologica, stiintifica sau culturala deosebita.

Constituirea ariilor protejate si declararea de monumente ale naturii ocupa un loc important in cadrul modalitatilor, al mijloacelor de protectie si conservare a naturii.

Categorii de arii protejate avem:

a). Rezervatiile naturale => zone de o frumusete particulara ce cuprinde elemente sau specii animale sau vegetale ce poseda caracteristice unice, reprezentative. Ele cuprind suprafete de teren sau de apa, destinate conservarii unor medii de viata caracteristice. Exista rezervatii naturale forestiere, botanice, geografice, speologice, ornitologice, zoologice, maritime, etc. Ele sunt supuse unui regim de protectie, strict din partea statului, fiind interzise activitatile si accesul omului, cu exceptia scopurilor stiintifice.

b). Parcurile naturale =>sunt supuse controlului statului, avind limitestabilite ferm. Accesul publicului este permis insa, vinatoarea si pescuitul sunt permise numai in anumite conditii.

c). Rezervatiile stiintifice => cuprind ecosisteme deosebite, specii de plante si animale de importanta stiintifica naturala, ce reprezinta subiect de studiu pentru cercetarea si cunoasterea stiintifica.

d). Monumentele naturii => cuprind specii de plante si animale rare sau pe cale de disparitie, arbori seculari, fenomene geologice unice de interes stiintific sau peisagistic (pesteri, chei, cascade). Ele desemneaza un element natural individualizat, concret si fac parte din ariile protejate.

Pentru asigurarea masurilor speciale de protectie a bunurilor patrimoniului natural, se instituie un regim juridic diferential pentru categoriile de arii protejate stabilite la nivel national si international.

Persoanele fizice si juridice au urmatoarele atributii in ceea ce priveste regimul juridic general al ariilor protejate:

sa respecte statutul suprafetelor limitrofe ariilor protejate, monumentelor naturii pe care s-au identificat elemente ce necesita a fi ocrotite;

sa gospodareasca ecologic si durabil suprafetele pe care le detin in calitate de proprietari si care sunt declarate arii protejate sau monumente ale naturii;

sa nu culeaga si sa nu comercializeze plante declarate monumente ale naturii;

sa nu captureze, detina sau sa comercializeze animale declarate monumente ale naturii;

sa nu disloce, detina sau sa comercializeze piese mineralogice, speologice, paleologice, ce provin din locuri declarate monumente ale naturii;

sa nu introduca in tara, cu exceptia celor prevazute de lege, culturi de microorganisme, plante si animale vii, fara acordul autoritatii centrale pentru protectia mediului.

Toate suprafetele terestre si acvatice ce apartin domeniului public si care datorita valorii patrimoniului natural, necesita instituirea regimului de arie protejata, vor ramine in proprietatea statului si vor dobindi regim de protectie. Modul de constituire si de administrare a ariilor protejate va lua in considerare interesele comunitatilor locale in scopulpastrarii practicilor si cunostintelor traditionale locale in valorificarea acestor resurse in beneficiul lor.

Ariile naturale protejate se evidentiaza in planurile nationale si in zonele de amenajare teritoriala si de urbanism.

Potrivit art.18 din Ord. de Urg. nr. 236/2000 - administrarea ariilor protejate se face prin:

structuri ale administratiei special constituite;

regii autonome;

companii;

societati nationale si comerciale;

autoritati ale administratiei locale;

servicii descentralizate ale administratiei publice centrale;

institutii de cercetare, de invatamint, stiintifice;

muzee;

organizatii non-guvernamentale;

persoane fizice cu calitatea de custode, pentru ariile ce apartin domeniului public si nu necesita structuri ale administratiei special constituite.

Legea nr. 137/1995 dispune ca mentinerea si dezvoltarea retelei nationale de arii protejate si de monumente ale naturii are drept scop, conservarea unor habitate naturale, a biodiversitatii, a structurilor cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica.

Pe plan international avem:

- Conferinta Generala ONU de la Stockholm 1972 unde s-au adoptat Recomandarile 37 - document international ce reglementeaza protectia ariilor si monumentelor naturii. Se cere guvernelor sa-si uneasca si coordoneze eforturile pentru gospodarirea zonelor protejate, sa incheie acorduri in domenii ca: schimbul de informatii, dispozitii legislative de interes mondial, protectia plantelor si animalelor, reglamentari privind pescuitul, vinatoarea, etc.

- La Conferinta ONU si UNESCO pentru Educatie, Stiinta si Cultura de la Paris din 1972 s-a adoptat Conventia privind patrimoniul cultural si natural care si-a propus sa realizeze o reunificare si reconciliere intre patrimoniul cultural si cel natural, considerate componente ale patrimoniului universal, pentru a carui ocrotire trebuie sa coopereze intreaga comunitate internationala;

- Conventia asupra protectiei naturii in Pacificul de Sud - 1976 recomanda crearea de zone protejate, parcuri si rezervatii nationale in aceasta zona a glogului;

- Conventia Bennelux in domeniul conservarii naturii si al protejarii peisajelor din 1982 propune delimitarea si acordarea unui statut special zonelor protejate transfrontaliere si a zonelor importante pentru speciile migratoare;

- Acordul International asupra padurilor tropicale, Geneva, 1983;

- Conventia asupra conservarii naturii si a resurselor naturale, Kuala Lumpur, 1985 - care prevede 2 categorii de zone protejate, respectiv parcurile nationale si rezervatiile.

Prin lungimea si volumul sau de apa, Dunarea este al II-lea fluviu din Europa si unul dintre cele mai importante la nivel international.

In scopul opririi proceselor de degradare a Deltei Dunarii si a reconstructiei sale ecologice, au fost luate o serie de masuri, inclusiv legislative. Astfel, prin Decretul nr 103/1990 s-a dispus oprirea lucrarilor de aplicare a programului de amenajare si exploatare integrala a Deltei, in scopul elaborarii de studii ce cuprind masuri pentru utilizarea rationala, redresarea si mentinerea echilibrului in zona. Prin Decretul 187/1990 tara noastra a aderat la Conventia privind patrimoniul mondial, cultural si natural iar Delta Dunarii a fost inscrisa in 1991 pe lista patrimoniului mondial, fiind declarata rezervatie a biosferei. Delta Dunarii a fost inscrisa si pe lista aferenta Conventiei asupra zonelor umede de la Ramsar/1972 prin care I s-a stabilit un regim national si international de protectie si conservare.

Delta Dunarii este o regiune de importanta nationala si internationala, dar care este si foarte fragila, fiind supusa poluarii sub diferite forme dar si unei explotari nationale cu consecinte negative. Avind calitatea recunoscuta de patrimoniu natural mondial si de zona umeda de importanta internationala, Delta Dunarii trebuie supusa unui regim de protectie si dezvoltare durabila. Legea nr. 82/1993 - priveste constituirea Rezervatiei Deltei Dunarii si cuprinde dispozitii referitoare la regimul general si special de protectie, regimul de administrare si regimul sanctionator. Pe linga sistemul complex de protectie si conservare a Deltei Dunarii, Legea nr. 82/1993 cuprinde si un ansamblu de sanctiuni juridice (contraventionale, civile, penale) menite sa contribuie la asigurarea aplicarii si respectarii sale. Regimul juridic general al Deltei Dunarii este completat si de prevederile documentelor internationale in materie (ratificate de tara noastra), in scopul mentinerii echilibrului ecologic, a stabilirii unor masuri de gestionare si dezvoltare durabila a acestei resurse naturale.

Regimul juridic al organismelor modificate genetic.

Regimul juridic al padurilor (Codul Silvic).

PADURILE - reprezinta cel mai important stilp de rezistenta al sistemului ecologic, avind o importanta existentiala in viata oricarui popor, ca factor de geneza, conservare si dezvoltare a fiintie nationale. Functiile multiple (ecologice, sociale si economice) ale padurii presupun instituirea si existenta unor mijloace de protectie adecvate ale acesteia. Pentru realizarea functiilor padurii este necesar un ansamblu de mijloace de protectie care sa armonizeze sfera intereselor ecologice, sociale si economice. Un rol important in cadrul mijlocelor de protectie a fondului forestier il ocupa categoria instrumentelor juridice. In acest sens, tara noastra a ratificat mai multe acte normative internationale care stabilesc principii si orientari de conservare si protejare a padurilor si de gestionare durabila a acestora, si a adoptat pe plan intern numeroase legi si alte legi normative. Cadrul legal general al ocrotirii si dezvoltarii padurilor il constituie Legea 26/1996 - CODUL SILVIC - protectia padurilor si stabilirea regimului silvic, precum si alte legi aferente. O latura distincta a protectiei juridice a padurilor o reprezinta ansamblul de norme juridice speciale privind apararea acestora. Se evidentiaza normele juridice referitoare la paza padurilor. Aceasta se asigura si exercita conform Codului Silvic de catre Regia Nationala a Padurilor. Paza padurilor proprietate privata se asigura de catre proprietarii acestora cu sprijinul organelor silvice, a unitatilor de politie, jandarmerie, pompieri, prefecti, consilii locale si judetene, in limita atributiilor ce le revin conform legii.

PADUREA = element al fondului forestier national ce reprezinta terenul ocupat cu vegetatie forestiera cu o suprafata mai mare de 0,25 ha constituita dintr-o asociatie de arbori a carei intindere reprezinta 30% din suprafata uscatului - in Romania reprezinta 27%. Functiile padurii sunt atit economice cit si sociale si ecologice. Padurea este sursa de materie prima importanta, dar si un factor cu rol deosebit in conservarea si protejarea mediului. Padurea este o adevarata bariera impotriva aridizarii climatului, eaasigura resursele cele mai mari de apa, produce oxigenul necesar vietii si purifica aerul, servind deopotriva pentru pasunat, vinatoare si agrement. Pentru ca padurea sa protejeze, ea insasi are nevoie de protectie, functiile ei fiind cele ce o impun in grija ocrotitorilor naturii si in afectiunea calda a omului.

Mijloacele juridice de protectie a padurilor se clasifica dupa:

a). in SCOPUL urmarit prin instituirea lor avem:

-mijloace juridice de protectie cantitativa a padurilor;

-mijloace juridice de protectie calitativa a padurilor.

b). in functie de NATURA NORMEI JURIDICE avem:

- mijloace juridice de drept constitutional;

- mijloace juridice de drept administrativ;

- mijloace juridice de drept penal;

- mijloace juridice de dreptul muncii.

c). dupa FORMA PROPRIETATII padurii careia ii serveste avem:

mijloace juridice cu caracter general;

mijloace juridice specifice proprietatii publice;

mijloace juridice specifice proprietatii private.

d). in raport cu FUNCTIILE pe care le indeplinesc padurile avem:

- mijloace juridice ce servesc protectiei padurii cu functii speciale de protectie;

- mijloace juridice ce servesc protectiei padurii cu functii mixte;

- mijloace juridice destinate protectiei padurii, in general.

e). in functie de CARACTERUL mijloacelor ce realizeaza protectia juridica:

mijloace juridice cu caracter reparator-represiv;

mijloace juridice cu caracter preventiv.

f). din analiza scopului concret si domeniul vizat prin reglementare avem:

- mijloace de protectie impotriva taierilor irationale;

- mijloace de protectie impotriva poluarii;

- mijloace de protectie impotrivabolilor si daunatorilor;

- mijloace de protectie a fondului cinegetic si piscicol.

Mijloacele juridice de protectie a padurilor sint reprezentate de:

a.      Mijloace de drept constitutional reprezentate de:

-normele constitutionale din art. 41 si art. 137 din Constitutie. Aceste norme constitutionale, in privinta padurilor, isi gasesc consacrare legislativa expresa si speciala.

-Codul Silvic.

b.      Mijloace juridice silvice.

Acestea sunt reprezentate de normele juridice speciale continute de Legea nr. 26/1996 si de alte legi speciale in materie. Paza padurilor este realizata de urmayoarele subiecte de drept conform Codului Silvic: - Regia Nationala a Padurilor; - personalul propriu al Regiei Nationale a Padurilor; - prefectii, consiliile judetene si locale, unitatile de politie si jandarmerie, unitatile MAN, formatiile civile de pompieri;

alte persoane fizice si juridice.

Natura juridica a obligatiei de paza, al carei continut este complex, difera in functie de calitatea subiectului de drept caruia ii revine, precum si de caracterul dispozitiei incidente.

c.       Mijloace de drept civil.

Mijloacele juridice civile pot fi directe si indirecte, in functie de temeiul juridic ce le da nastere (un drept real sau un drept de creanta).

Actiunea in revendicare=> actiune reala aflata la indemina proprietarului unui bun aflat in posesia nelegitima a altei persoane - este cel mai bun mijloc civil de aparare a proprietatii.

d.      Mijloace de drept administrativ - in acesta categorie se incadreaza normele juridice ce sanctioneaza faptele ilicice ce constituie contraventii silvice.

e.      Mijloace de drept penal - acestea presupun cea mai severa sanctiune in ce priveste raspunderea juridica, datorita gradului mai ridicat de pericol social pe care il reprezinta unele fapte, calificate altfel decit infractiuni.

Alaturi de infractiunile silvice mentionate de Codul Silvic sunt si infractiunile reglementate de Legea nr. 141/1999.

Protectia faunei salbatice.

Globalizarea conceptiilor a condus la prefigurarea gestionarii speciilor salbatice nu numai izolat, ci si in cadrul ecosistemelor. Una dintre dispozitiile cele mai perfectioniste si semnificative este reprezentat de textul art. 2 alin. 2 din Conventia de la Canberra (20 mai 1920) privind conservarea florei si faunei Antarcticii, care enunta principiile conservarii speciilor salbatice, avind ca habitat Antarctica. Instrumentul juridic ce cuprinde cele mai bune solutii pentru problemele pe care le ridica conservarea speciilor salbatice este Acordul ASEAN din 9 iulie 1985.

Contigenarea = este una din tehnicile cele mai perfectioniste de gestionare a speciilor de flora si fauna constind in stabilirea predeterminata a numarului de specimene care pot fi prelevate, tinindu-se cont, eventual, de virsta si de sexul lor, precum si de repartitia acestei cantitati printre speciile care pot fi explorate. Conventia pentru protejarea focilor in apele Pacificului septentrional, semnata la Washington, la 7 iulie 1918, aplica acest sistem.

Conventia de la Berna din 1979 - interzice culegerea, adunarea, taierea, dezradacinarea intentionata a plantelor strict protejate si prevede interzicerea distrugerii speciilor din fauna salbatica strict protejata. O anexa speciala enumera mijloacele si metodele de vinatoare si alte forme de exploatare interzise separat:

-pentru mamifere = capcana, groapa, exploziv, plase, otravuri si momeli otravite, gazare, afumare, etc;

-pentru pasari = ramuri inmuiate in clei, pasari vii orbite sau mutilate, folosite ca momeala, surse luminoase artificiale, oglinzi, etc.

Tratatul semnat la Oslo la 22 noie. 1957 prevede masuri restrictive privind vinarea focilor in Atlanticul de Nord-Est, iar Acordul dintre Canada si Norvegia, semnat la 15 iulie 1971, prevede restrictii privind vinatoarea de foci si conservarea populatiei acestei specii in Atlanticul de Nord-Est.

O conventie europeana referitoare la protectia animalelor in transportul international a fost adoptata la Paris, la 13 dec. 1968, desi ea nu se refera la animalele salbatice decit in o parte din clauzele sale, un anumit numar de dispozitii este comun si animalelor vizate, fie ca sunt domestice, fie ca sunt salbatice.   

Protectia atmosferei in dreptul international.

ATMOSFERA = reprezinta stratul de aer din jurul Pamintului, respectiv "masa de aer ce inconjoara suprafata terestra, incluzind si stratul de ozon". Aerul este un element natural important al mediului, indispensabil vietii si sanatatii oamenilor, faunei si florei, ce ttrebuie protejat prin toate mijloacele, atit sub aspect cantitativ cit si calitativ. Poluarea aerului datorata cresterii concentratiei unor constituenti normali ai atmosferei sau unor compusi straini (elemente radioactive, etc) impune perfectionarea regimului juridic de protejare a acestuia prin reglementari in materie. Poluarea atmosferei a facut la inceput doar obiectul jurisprudentei. Datorita faptului ca poluarea nu cunoaste granite politico-administrative, ea reprezinta un fenomen global, fapt ce impune cu necesitate o cooperare internationala pe baza de conventii. Pe plan international regulile adoptate in materie se impart in: - reguli cu vocatie universala; - reguli regionale.

Primele reglementari internationale care au formulat principii referitoare la protectia atmosferei impotriva poluarii au fost adoptate intre 1968-1971.

- Conventia privind dreptul marii, de la Montego Bay din 1982 => pe baza unor principii se stabileste un program national si international pentru reducerea poluarii atmosferice si transatmosferice.

- Conventia-Cadru pentru protectia stratului de ozon de la Viena, din 1985, sub auspiciile PNUE, urmata de Protocolul de la Montreal din 1987, prevedea cooperarea sistematica si juridica intre state, iar protocolul se refera la substantele ce epuizeaza stratul de ozon si la limitarea lor.

- Rezolutia CE din 1986 - a stabilit regulile fundamentale ale protectiei atmosferei cum ar fi: - legislatiile nationale sa prevada obligatia reducerii poluarii; - reglementarile sa se bazeze pe principiul prevenirii.

- Actul final al Conventiei de la Helsinki din 1975 cuprinde prevederi referitoare la poluarea aerului, la prevenirea poluarii si eliminarea efectelor ei.

- Conventia privind poluarea atmosferica la luna distanta de la Geneva din 1979 unde se consacra citeva reguli cu valoare de principii ca:

Ø      protectia omului si a mediului impotriva poluarii atmosferice;

Ø      reducerea si prevenirea poluarii;

Ø      elaborarea de politici si strategii pentru combaterea poluantilor atmosferici;

Ø      schimburi de informatii privind politicile nationale, activitatea stiintifica in domeniu, etc.;

Ø      consultarea dintre statele poluante si cele poluate;

Ø      aplicarea unui program de supraveghere a transportului de poluanti de lunga distanta pe continentul european.

Poluarea atmosferica se poate produce de catre 2 categorii de fenomene respectiv:

fenomene naturale - furtuni de nisip, emanatii de gaze nocive, praf sau alte substante produse de eruptiile vulcanice, etc;

fenomene artificiale - datorita activitatilor umane.

Poluarea atmosferei se manifesta prin 2 forme si anume: - poluarea industriala - cea mai ampla si mai nociva forma de poluare;

- poluarea produsa de autovehicule si aeronave prin gazele de esapament si emisiile motoarelor de aviatie, zgomote, vibratii, etc.

SMOGUL - este un amestec de diversi poluanti si vapori de apa pe care acestia ii condenseaza, are un impact negativ asupra mediului, vietii si sanatatii umane.

Poluantii din atmosfera se impart in 2 grupe mari, in functie de sursa lor:

- poluanti primari - emisi direct din surse identificate sau identificabile.

- poluanti secundari.

Principalii poluanti ai atmosferei sunt poluantii sulfurici, carbonici, minerali, compusii azotului, pulberile sub forma de cenusa si fum, praful bacterian, substantele radioactive, poluantii sonori, etc. Se estimeaza ca annual ajung in atmosfera sute si mii de milioane de tone de astfel de poluanti.

Poluarea aerului genereaza fenomene de subproductie, subnutritie, distrugere progresiva a stratului de ozon, ploi acide ce reprezinta un adevarat flagel pentru viata omului, a plantelor si a animalelor.

La Conventia-cadru protocolul este modificat printr-un Amendament adoptat de partile contractante la Londra in 1990 prin care se stabileste scurtarea termenului de reducere a productiei si consumului de gaze. La Copenhaga in 1992 s-au stabilit termene ferme pentru eliminarea unor astfel de gaze sau substante de catre statele industrializate.

Protectia apei in dreptul international.

APA acopera o buna parte din suprafata Terrei => 97% ape sarate - mari si oceane - si doar 3% ape dulci - calote de gheata, spatii subterane, lacuri, fluvii, riuri, atmosfera, etc. apa este importanta pentru esenta vietii si pentru infaptuirea tuturor activitatilor umane, fiind folosita in alimentatie, agricultura, industrie, servicii, dezvoltarea urbanistica, transport si navigatii. Datorita importantei deosebite a apei pentru existenta vietii pe Pamint, se impune protectia ei atit sub aspect cantitativ cit si calitativ. Una dintre cele mai vechi reglementarii internationale legate de poluarea apei este Codul Suediei din 1734.

Poluarea apei a fost definita la Conferinta internationala privind poluarea apelor din Europa de la Geneva din 1961, ca fiind "modificarea directa sau indirecta a compozitiei sau starii apei, ca urmare a activitatii oamenilor, astfel incit ea devine neadecvata utilizarii".

In Legea nr. 171/1997 privind aprobarea planului de aprobare a planului de amenajare a teritoriului national, defineste poluarea apelor ca fiind "orice alterare fizica, chimica, biologica sau bacteriologica a apei, peste limita admisibila stabilita, depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa direct sau indirect de activitatile umane, ce o fac improprie pentru o folosire normala in scopurile in care aceasta folosire este posibila inainte de a interveni alterarea".

In Recomandarea Consiliului OCDE din 1974 se precizeaza ca prin poluarese intelege "introducerea de catre om, direct sau indirect, de substante sau de energie cu consecinte prejudiciabile, de natura a pune in pericol sanatatea umana si sistemele ecologice".

Poluarea apeioate fi voluntara sau accidentala. Exista 5 categorii de poluanti de natura fizica, chimica, biologica, bacteriologoca si radioactiva.

Primul document international in materie, care impune riguroasa protectie a resurselor de apa este Carta Europeana a Apei adoptata de Consiliul Europei in 1968 si care cuprinde o serie de reguli si principii care ulterior au primit consacrare juridica astfel:

resursele de apa nu sunt inepuizabile;

calitatea apei trebuie prezervata;

apa nu are frontiere;

apa este un patrimoniu comun al natiunilor;

poluarea apei este interzisa.

Adunarea Generala ONU, a adoptat in 1980 o Rezolutie, prin care intervalul cuprins intre 1980-1990 a fost proclamat "Deceniul international pentru apa potabila", incercindu-se prin aceasta o mobilizare a tuturor statelor lumii pentru protectia si dezvoltarea acestor factori de mediu. Principiile aplicabile protectiei si managementului apelor proclamate de acest document au constituit punctul de plecare al altor documente adoptate la nivel international in materie, care au adus contributii esentiale cu privire la protectia apelor.

Actele juridice internationale, considera ca prioncipalele forme de poluare a apelor sunt reprezentate de:

-poluarea cu substante chimice si hidrocarburi;

-poluarea datorata exploatarii navelor;

-poluarea prin substante lichide si solide periculoase transportate de nave;

-poluarea prin ape uzate, prin deseuri, resturi menajere si industriale;

-poluarea de origine atmosferica;

-poluarea rezultata din explorarea si exploatarea solului, a subsolului, a fundului marilor si oceanelor, etc.

Programul de aplicare al Agendei 21 elaborat in 1997 in cadrul Sesiunii Speciale ONU, consacrata apei, se adreseaza tarilor dezvoltate carora le propune sa recurga la "punerea in aplicare graduala de politici orientate spre acoperirea pretului, o alocare echitabila si eficicace a apei si promovarea conservarii apei".

Protectia calitatii apelor pe plan international include o vasta si complexa activitate de cooperare si colaborare, sub forma tratatelor, conventiilor sau organismelor internationale.

Desi apele planetei constituie un tot unitar, regimurile juridice de protectie a lor variaza in functie de categoria apelor ocrotite. Ca efect al constatarii diversitatii regimurilor juridice de protectie, s-a impus necesitatea cooperarii internationale in scopul prevenirii si combaterii poluarii apelor, a administrarii si gospodaririi lor judicioase.

a). Protectia juridica a apelor continentale.

In cadrul unor conferinte regionale s-au adoptat o serie de declaratii, reguli si documente cu referire la necesitatea protejarii si gospodaririi rationale a apelor din continentul european.

ð     Regulile de la Helsinki din 1966 este primul text in materie adoptat de ONU, acest act introduce conceptul de "utilizare echitabila si rationala a unui bazin de drenaj international".

ð     Carta Europeana a Apei adoptata in 1968 de CE, cuprinde o serie de principii.

ð     Conferinta de le Stockholm din 1972 unde s-a adoptat Declaratia Reuniunii ce cuprinde un Plan de actiune cu 5 Recomandari privind cooperarea internationala in domeniul protectiei apelor continentale impotriva poluarii.

ð     Conferinta ONU asupra apei de la Mar del Plata, din 1977 a avut drept obiectiv gestionarea rationala a apelor de frontiera.

In cadrul Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (CSCE) de la Viena din 1989, in Documentul Final al Reuniunii, se face apel la necesitatea cooperarii statelor pentru protectia apelor transfrontaliere impotriva tuturor surselor de poluare si a elaborarii de conventii-cadru in domeniu.

Dintre conventiile internationale incheiate in domeniul apelor amintim:

Proiectul de Conventie Europeana asupra protectiei cursurilor de apa internationale impotriva poluarii, de la Strasbourg din 1973;

Conventia relativa la protectia Rinului contra poluarii chimice din 1985;

Conventia privind protectia cursurilor de apa transfrontiere si a lacurilor internationale, de la Helsinki din 1992;

Conventia privind cooperarea pentru protectia sii utilizarea durabila a Dunarii, de la Sofia din 1994 (Romania a ratificat in 1995). In baza statutului Conventiei, s-a infiintat Comisia Internationala pentru protectia Dunarii.

b). Protectia juridica a marilor si oceanelor.

Cauzele poluarii marine sunt diverse si pot fi voluntare sau accidentale.

Poluarea mediului marin a devenit o problema universala, globala, indiferent daca poluarea are caracter regional sau mondial. Protejarea mediului marin se face in mare masura cu ajutorul unor imstrumente juridice multilaterale, universale si regionale, prin care se incearca coordonarea activitatilor statelor in cadrul conferintelor si organismelor internationale ce au loc in astfel de scopuri.

Dintre reglementarile internationale putem aminti:

- Conventia ONU privind dreptul marii, din 1982, de la Montego Bay;

- Conventia internationala pentru prevenirea poluarii apelor marilor prin hidrocarburi, de la Londra, din 1954 - este primul document international consacrat exclusiv prevenirii poluarii marii, a pus bazele adoptarii masurilor de prevenire a poluarii marilor cu petrol de la nave;

- Conventia asupra platoului continental, din 1958, de la Geneva unde se recunoaste dreptul suveral a; statelor riverane de a-si exporta resursele sale naturale fara sa stinjeneasca navigatia;

- Conventia internationala asupra interventiei in marea libera in caz de accidente cu hidrocarburi de la Bruxelles, din 1969;

- Conventia asupra raspunderii civile pentru prejudiciile datorate poluarii cu hidrocarburi, din 1969-reglementeaza dreptul victimelor de a fi despagubite in aceste cazuri, responsabilitatea navei, cauzele exoneratoare de raspundere, limitele materiale ale raspunderii, etc.;

- Conventia asupra crearii unui fond international de indemnizare pentru pagubele produse prin poluarea cu hidrocarburi din 1971;

- Declaratia Adunarii Generale a ONU asupra principiilor privind fundul marilor si oceanelor, dincolo de limitele jurisdictiei nationale, din 1971;

- Conventia referitoare la prevenirea poluarii marine cauzate de operatiuni de imersare efectuate de nave si aeronave de la Oslo, din 1972;

- Conventia internationala pentru prevenirea poluarii de catre nave, de la Londra, din 1973 - are ca obiectiv conservarea mediului marin prin eliminarea completa a poluarii internationale cu substante petroliere.

- Conventia asupra prevenirii poluarii marine de origine telurica, de la Londra, din 1973;

- Tratatul privind interzicerea instalarii unor arme nucleare si al altor arme de distrugere in masa pe fundul marilor si oceanelor, incheiat intre Moscova, Londra si Washington, in 1971.

___***___