Drepturile omului si responsabilitate umana

Drepturile omului si responsabilitate umana

Perspectiva unilaterala a afirmarii drepturilor trebuie astazi corelata cu accentuarea indatoririlor si responsabilitatilor. Si pentru ca unilateralitatea drepturilor individuale conduce la individualism, nu trebuie pierduta din vedere armonizarea lor cu cele comunitare. Aceasta armonizare este exprimata in formula evanghelica iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti, fiind vorba aici despre "transcenderea eu-lui si a tu-ului, in vederea ridicarii la comuniunea persoanelor"¹⁵. Se impune, astfel, o redefinire a drepturilor fundamentale ale omului pornind de la fundamentele teologice ale antropologiei rasaritene, redefinire in care demnitatea umana, legata de constiinta maretiei umane si a limitelor sale, sa reprezinte certitudinea ca omul este creatia Dumnezeului personal, libertatea sa fie considerata in legatura cu responsabilitatea pentru faptele proprii, fiind limitata de poruncile dumnezeiesti, iar egalitatea sa fie circumscrisa conform declaratiei paulinice "nu mai este elin si iudeu, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos" (Col. 3, 11)¹⁶. Peste acestea trei, Anastasios Yannoulatos aseaza, fundamental, dreptul de a iubi si de a fi iubit, la care nu face referire nici un document, nici o declaratie. In acest drept se implinesc organic si dinamic, demnitatea, libertatea si egalitatea crestine.

JSRI . No.7 Spring 2004 p. 187

Autorul pune in valoare adincimea acestei conceptii crestine despre drepturile fundamentale, remarcind cum, in epoca idolatrizarii drepturilor omului, "gindirea crestina si trairea crestina scot in evidenta dreptul omului de a-si jertfi in mod liber, de dragul iubirii, chiar si propriile drepturi. Lucrul acesta nu este impus, ci este decis in mod liber. Iubirea ramine o decizie dinamica ce isi raspindeste razele sale dincolo de cadrele inguste ale structurilor juridice, ce daruieste libertatea nu numai fata de o lege ipocrita, ci si fata de orice lege omeneasca"¹⁷.

Ultima consecinta a antropologiei crestine rasaritene o constituie afirmarea supremului drept al fiecarui om, acela de a deveni ceea ce a fost creat sa fie, adica sa implineasca ceea ce este mai profund in el si sa devina fiu al lui Dumnezeu.

Ingrijorarea Arhiepiscopului este aceea ca declaratiile drepturilor omului sa nu ramina texte juridice aride, iar, in privinta aceasta, "constiinta ortodoxa crestina ofera posibilitatea unei aprofundari si mai mari a sensului drepturilor omului"¹⁸.

La nivelul dialogului interreligios, exista acordul ca problema drepturilor fundamentale, indiferent de o traditie religioasa ori alta, este o problema importanta pentru majorotatea religiilor lumii si, in special, ale marilor curente religioase (hinduism, budism, iudaism, ortodoxie, catolicism, protestantism, sintoism si islam) care accepta sacralitatea fiintei umane, demnitatea ei si inteleg sa colaboreze cu organismele internationale specializate.

Fenomenul mondializarii si religiile

Caracterizind-o ca ideologie politica a celor puternici economic si exprimindu-si temerile cu privire la viteza cu care se desfasoara si actioneaza in schimbarea structurilor lumii, Anastasios Yannoulatos afirma ca mondializarea nu mai este un fenomen autonom, ci reprezinta un proces care produce schimbari radicale in viata oamenilor, atit pozitive, cit si negative. "Mondializarea nu este doar un proces economic. Este vorba despre o directa sau indirecta impunere a unui sistem de gindire care ignora sau distruge particularitatile fiecarui popor si om in parte si izgoneste sau dizolva valori ca prietenia, onestitatea, cumpatarea, proiectind un prototip consumist cu o neincetata urmarire a cistigului, sub influenta caruia relatiile umane sunt adesea strivite"¹⁹.

Insa, fenomenul mondializarii este specific oricareia dintre marile religii care au avut viziunea comunitatii mondiale si au incercat sa realizeze mondializarea spirituala si, implicit, culturala prin raspindirea credintei. Se pot identifica trei etape in evolutia religiei la nivel mondial: mai intii, este vorba despre impunerea unei religii (etapa razboaielor religioase), apoi de abolirea fenomenului religios (corespunzatoare instaurararii ideologiei comuniste) si, in sfirsit, spre sfirsitul secolului al XIX-lea se constata revigorarea religioasa. Acum suntem in plina desfasurare a celei de-a patra etape, cind constatam "invazia relativului" care tinde sa se substituie absolutului religios²⁰.

JSRI . No.7 Spring 2004 p. 188

Date fiind conditiile desfasurarii procesului de mondializare, se impune observatia ca fenomenul religios are o importanta deosebita in configurarea acestui secol. Interesanta este analiza, chiar daca sumara, a tezelor pe care Samuel P. Huntington le lansa in Ciocnirea civilizatiilor, unde cultura rasariteana este asimilata, dupa o schema a priori, Islamului, fiind ignorate, in fapt, fundamentele teologice si diferentele dintre cele doua religii. Aici Yannoulatos crede ca in spatele argumentarii lui Huntington se ascunde aroganta culturii americane "superioare" si instinctul autoconservarii. In opinia lui Yannoulatos, religia are propria ei dinamica nesusceptibila "planificatelor delimitari strategice ale celor mari".

Mondializarea impune readaptarea relatiilor dintre religii, a caror existenta este provocata fie de nasterea unei noi religii (de tip new age), fie de o atitudine auto-conservatoare.

Este limpede ca discutia despre "religia mondiala" este mai prezenta ca oricind, data fiind similitudinile cu fenomenul mondializarii. In atari conditii, trebuie recunoscuta importanta comunicarii si a dialogului religios, fie doar pentru intelegerea reciproca, daca nu pentru respectarea libertatii celuilalt, a specificului alteritatii, a coexistetei pasnice si colaborarii in problemele comune, precum dreptatea sociala, rezolvarea conflictelor²¹.

Intelegerea mondializarii se indeparteaza tot mai mult astazi de imaginea in care un centru, o cultura se impun, in detrimentul celorlalte comunitati. In acest sens, comunitatile religioase se constituie in "centre de rezistenta" si "fortarete ale identitatii". Impotriva mondializarii abuzive, Yannoulatos intelege religiile ca singurele insule de siguranta unde oamenii se repliaza.

In acest fenomen destul de complex, Ortodoxia are contributia si responsabilitatea ei, dar legitimarea traditiei milenare ortodoxe este data numai de o traire autentica si pura care sa contribuie la oferta pozitiva a evolutiei mondiale.

Credinta ierarhului grec este ca, in raport cu mondializarea, ortodoxia nu se afla in impas²². Universalitatea (ecumenicitatea, in limbaj teologic) este componenta fundamentala a traditiei ortodoxe iar invatatura crestina are dimensiune universala si eshatologica. Cultural, viziunea holistica s-a articulat in procesul sintezei dintre cultura greaca si continutul revelat al credintei crestine. Aceasta viziune este prezenta si in reprezentarile liturgicii ortodoxe care cultiva un orizont global, o viziune pancosmica: rugaciunile sunt "pentru pacea lumii", iar Biserica este datoare sa orienteze "renasterea duhovniceasca a omului, mintuirea in Hristos, conferirea unui sens vietii"²³. In centrul preocuparilor ei Biserica aseaza omul (caracterizat de tenacitate si iubire nefatarnica, care sprijina dreptatea impotriva egocetrismului individual, national sau rasial) si vesteste, alaturi de ecercitarea functiei profetice si critice la adresa oricaror forme de decadenta umana, comuniunea mondiala de iubire. "Biserica nu poate apartine clubului celor puternici si bogati. Puterea Ortodoxiei nu s-a identificat, nici nu s-a sprijinit pe exercitiul puterii lumesti"²⁴.

JSRI . No.7 Spring 2004 p. 189

O viziune mondiala crestina, diferita de orice alta forma de mondializare, este circumscrisa in Epistola a doua soborniceasca (ecumenica) a lui Petru: "Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, ceruri noi si pamint nou, in care locuieste dreptatea" (3, 13) (vezi despre sensul dreptatii, nota 16 infra.). Aceasta viziune are in centrul ei relatia cu Dumnezeul cel Viu, relatie in care Biserica, in ecumenicitatea ei, difera de orice alt sistem religios. Revelatoare este lectia si credinta pe care Arhiepiscopul Anastasios le aseaza in incheierea cartii sale: "Ecumenicitatea este in singele ortodocsilor, care este purificat neincetat de singele lui Hristos, Izbavitorul lumii. In locul unei mondializari care transforma popoare si oameni intr-o masa utila doar scopurilor economice ale unor oligarhii anonime, trairea si viziunea ortodoxa propun si cheama la efotul pentru o comuniune de iubire"²⁵. Lectia aceasta marturiseste credinta in Ortodoxie, una a secolelor viitoare, deschisa evolutiei, si nicidecum la marginea istoriei, ci in avangarda ei, spre asigurarea libertatii si unicitatii persoanei umane si a integritatii creatiei lui Dumnezeu.