IMPARTEALA MOSTENIRII

Sectiunea a I-a.Realizarea partajului.

1.Notiunea de partaj. Proprietatea comuna poate inceta printr-un act translativ de proprietate, in baza caruia unul dintre coindivizari dobandeste si cotele-parti ale celorlalti sau un tert dobandeste in intregime bunurile ce s-au aflat in proprietate comuna, prin succesiune cand unul dintre coindivizari mosteneste si cealalta cota-parte din bunuri, dar cel mai adesea se recurge la operatiunea de partaj. Partajul reprezinta operatiunea juridica prin care se pune capat starii de indiviziune, inlocuindu-se drepturile indivize si concurente ale coindivizarilor cu dreptul de proprietate exclusiv asupra bunurilor sau partilor din bunuri, sau valorilor determinate, ce le-au fost atribuite.

Partajul pune capat oricarei indiviziuni, indiferent de izvorul ei. In raport de aceasta situatie era firesc ca el sa nu fie reglementat in partea referitoare la succesiuni, ci intr-un capitol din care sa rezulte, in mod clar, aplicabilitatea sa pentru sistarea oricarei forme de proprietate comuna, precum si regulile necesare in acest scop. Oricum, la ora actuala, reglementarea referitoare la partaj din capitolul referitor la succesiuni, impreuna cu noile dispozitii de procedura referitoare la partaj (capitolul VII indice 1), constituie dreptul comun aplicabil oricarei forme de imparteala.

2.Titularii dreptului de a cere imparteala

Dreptul de a cere imparteala apartine in primul rand coindivizarilor, conferit de art.728 C. civil care le consacra dreptul de a cere oricand sistarea indiviziunii. Au, deci, acest drept mostenitorii legali, legatarii universali si cu titlu universal .

Legatarul cu titlu particular, desi mostenitor, nu are aceasta calitate deoarece el dobandeste, de la data deschiderii succesiunii, un drept exclusiv asupra bunului sau bunurilor ce au format obiectul legatului, astfel incat le poate revendica oricand de la cei obligati sa i le predea.

Acestia nu sunt singurii care pot cere partajul, calitate procesuala activa in acest sens putand sa mai aiba si creditorii lor personali, cesionarii de drepturi succesorale, creditorii succesorali si procurorul.

3.Capacitatea necesara pentru participarea la imparteala

Desi nu are caracter translativ de drepturi, impartelala judecatoreasca este asimilata datorita consecintelor deosebite pe care le produce cu privire la patrimoniul coindivizarilor, cu un act de dispozitie. Ca urmare participarea la partaj impune ca proprietarii comuni sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Cei fara o astfel de capacitate participa la imparteala prin reprezentantii lor, iar cei cu capacitate de exercitiu restransa trebuie sa fie asistati, in conditiile legii, de catre ocrotitorul legal pe intregul parcurs al operatiunii de partaj. In cazul in care ocrotitorul legal are si el interese legate de operatiunea de partaj, ceea ce se intampla in general in situatia in care calitatea de coindivizar o are atat cel ocrotit cat si reprezentantul legal, se impune numirea unui curator special pentru apararea intereselor celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. Numirea unui curator special este necesara pentru fiecare persoana aflata in situatia mentionata , fiind presupus ca coindivizarii au in cadrul operatiunii de partaj interese contrare. Daca reprezentantul legal al unor coindivizari fara capacitate de exercitiu, sau cu capacitate de exercitiu restransa, nu are interese proprii in proces, el poate sa-l reprezinte sau sa-l asiste doar pe unul dintre acestia, pentru celalalt, sau ceilalti coindivizari incapabili, fiind necesara numirea curatorului special in conditiile articolelor 105 si 132 Codul familiei. Efectuarea partajului cu incalcarea regulilor de mai sus face ca acesta sa fie anulabil.

5.Stabilirea componentei masei partajabile in absenta liberalitatilor raportabile

In cazul indiviziunii succesorale obiect al partajului il constituie, in principiu, bunurile existente in patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, cum ar fi dreptul de proprietate, alte drepturi reale ca dreptul de gaj sau ipoteca, drepturile de creanta, drepturile patrimoniale de autor, actiunile patrimoniale ce au apartinut celui care lasa mostenirea, etc.

In cazul in care in masa succesorala se afla doar nuda proprietate a unui bun, iar uzufructul viager apartine altei persoane, succesorii vor imparti intre ei doar nuda proprietate a acelui bun, uzufructul urmand a fi mentinut in continuare in favoarea tertului.

In categoria drepturilor de creanta se pot afla, de exemplu, cele privind restituirea unui imprumut acordat de defunct, obligatia de plata a pretului pentru un bun vandut de defunct, creanta in despagubire pentru ridicarea de catre defunct a unei constructii pe terenul altuia, obligatia de a transfera proprietatea in temeiul unei promisiuni sinalagmatice de vanzare-cumparare imobiliara incheiat de defunct in calitate de promitent cumparator , etc.

Regula potrivit careia in masa indiviza supusa partajului intra bunurile existente in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii comporta doua categorii de exceptii si anume :

a. bunuri care desi au existat in patrimoniul succesoral la data deschiderii succesiunii nu fac parte din masa succesorala:

- bunurile individual determinate sau creantele ce fac obiectul unor legate cu titlu particular, deoarece ele nu fac obiectul indiviziunii devenind de la data deschiderii succesiunii proprietatea legatarilor;

- bunurile care prin natura sau destinatia lor nu sunt susceptibile de a fi impartite, cum sunt diplome, portrete, decoratii, fotografii, etc. dar si curtile, locurile de trecere, casa scarilor, acoperisurile, precum si servitutile.

- dreptul real de folosinta asupra locurilor de veci, acesta urmand a fi exercitat in indiviziune;

- adaugirile si imbunatatirile aduse unui bun succesoral,

- drepturile viagere, care inceteaza odata cu deschiderea mostenirii si nu se transmit, deci, catre succesori;

- mobilele si obiectele apartinand gospodariei casnice, atunci cand ele se cuvin in exclusivitate sotului supravietuitor

b. bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral desi nu au existat in masa succesorala la data deschiderii succesiunii. In aceasta categorie intra :

- bunurile care au intrat in patrimoniul succesoral prin intermediul subrogatiei reale cu titlu universal;

- bunurile readuse la aceasta masa prin efectul reductiunii liberalitatilor excesive;

- fructele produse de bunurile succesorale ulterior deschiderii succesiunii. Imparteala avand caracter retroactiv ar trebui ca, in mod riguros, fiecare coindivizar sa aiba dreptul la fructele produse de bunurile din lotul sau. Se admite insa ca fructele sporesc intreaga masa a mostenirii, daca mostenitorii nu au convenit anterior o imparteala a folosintei, astfel incat acestea se cuvin tuturor coindivizarilor, potrivit cotei fiecaruia . Imprejurarea ca ceilalti coindivizari au tolerat ca unul dintre ei sa foloseasca bunul indiviz, nu il scuteste de obligatia ca in exercitarea folosintei sa respecte drepturile acestora. Fructele se cuvin tuturor coindivizarilor chiar si in situatia in care este vorba de fructele rezultate din cultivarea terenurilor, evident cu dreptul coindivizarului care a cultivat terenul la contravaloarea muncii si a celorlalte cheltuieli facute in acest scop. Apreciem ca nu mai poate fi considerata actuala practica fostei instante supreme in sensul ca in cazul fructelor industriale rezultate din cultivarea terenurilor, acestea se cuveneau in exclusivitate coindivizarului care a cultivat terenul Aceasta practica s-a bazat pe faptul ca in perioada respectiva terenurile nu puteau fi arendate sau inchiriate[7].

- imobilele asupra carora s-a restabilit dreptul de proprietate in conditiile legilor cu caracter reparatoriu de dupa 1989.

6.Componenta masei partajabile in prezenta liberalitatilor raportabile. Raportul donatiilor

Din textele de mai sus rezulta ca raportul donatiilor reprezinta institutia in baza careia mostenitorii din clasa descendentilor, sau sotul supravietuitor, cand vin impreuna la mostenire, au obligatia de a readuce la masa partajabila, in natura sau prin echivalent, donatiile primite de la de cujus fara scutire de raport. Reconstituita in acest mod, masa succesorala se va imparti intre mostenitorii respectivi, conform vocatiei succesorale a fiecaruia.

Scopul institutiei este usor sesizabil si anume restabilirea egalitatii intre mostenitori, egalitate ce a fost rupta prin donatiile pe care de cujus le-a facut unuia dintre succesori si pe care legea le-a prezumat doar ca pe niste avansuri facute mostenitorului in cauza. Raportul asigura, deci, respectarea vocatiei succesorale legale a mostenitorilor din categoria mentionata. Bazandu-se pe vointa prezumata a defunctului, raportul nu este reglementat prin norme de ordine publica. Ca urmare donatorul il poate scuti pe donatar de obligatia de raport a donatiei, situatie in care el o va pastra pe langa cota sa din mostenire, desigur cu conditia de a nu fi incalcata rezerva succesorala. O asemenea donatie dobandeste caracter preciputar, definitiv. Cand o astfel de liberalitate aduce atingere rezervei ea este supusa reductiunii in limita cotitatii disponibile, ceea ce nu o face insa raportabila.

8.Domeniul de aplicare al raportului.

Subiectii raportului.

Debitorii obligatiei de raport Este tinut de obligatia de raport numai acela care intruneste in persoana sa doua calitati si anume accea de mostenitor legal din categoria descendentilor, sau de sot supravietuitor si cea de donatar gratificat de de cujus.

a. Cerinta calitatii de mostenitor ab intestat din categoria descendentilor, sau de sot supravietuitor, este fireasca cata vreme raportul are drept scop asigurarea egalitatii dintre mostenitorii respectivi. O donatie facuta unei persoane straine de succesiune nu este de natura a afecta aceasta egalitate intrucat toti mostenitorii sunt afectati . Codul civil roman urmareste insa restabilirea egalitatii numai cu privire la descendenti si sotul supravietuitor, neimbratisand ideea obligatiei de raport si pentru alte categorii de mostenitori.

Din cerinta calitatii de succesor legal rezulta urmatoarele consecinte:

- raportul nu este datorat de succesibilul renuntator sau neacceptant. Acesta este strain de mostenire si deci poate pastra donatia ca orice persoana ce nu are calitatea de mostenitor.

Descendentii datoreaza raportul fie ca sunt din casatorie, fie ca sunt din afara ei si indiferent de gradul lor, sau daca vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.

- mostenitorul testamentar nu datoreaza raportul, indiferent daca este legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular;

- descendentii isi datoreaza raportul chiar daca sunt de grade diferite, cum este cazul cand succesorul donatar vine la succesiune prin reprezentarea ascendentului sau predecedat;

- este irelevant daca succesiunea a fost acceptata pur si simplu sau sub beneficiu de inventar;

- datoreaza raportul succesorul care face parte din categoria enuntata, chiar daca la data donatiei el nu avea calitatea de mostenitor prezumtiv(art.753 Cod civil).

b. Calitatea de beneficiar personal al donatiei. Este o conditie ce rezulta din dispozitiile art.754-756 Cod civil. Acestea prevad ca donatiile facute fiului unei persoane ce are calitatea de succesor sau sotului unui descendent succesibil, sunt prezumate ca facute cu scutire de raport, respectiv ca fiul care vine in nume propriu la mostenire nu este obligat sa raporteze donatia primita de parintele sau. Textul art. 754 si 756 Cod civil nu creeaza o prezumtie de interpunere de persoane pentru donatiile facute fiului sau sotului celui chemat la mostenire ci, pentru situatia cand se dovedeste ca in realitate donatia a fost facuta mostenitorului in cauza, instituie o scutire de raport . In privinta donatiilor facute parintelui celui chemat la mostenire, trebuie facuta distinctie intre:

- situatia cand succesorul vine la mostenire in nume propriu, situatie pentru care nu datoreaza raportul donatiilor, chiar daca el l-a mostenit pe parintele ce avea calitatea de donatar, si

- situatia cand vine la mostenire prin reprezentare si ca urmare este tinut de obligatiile celui pe care il reprezinta, inclusiv cea de raportare a donatiei la care era tinut acesta din moment ce intrunea si calitatea de descendent si pe cea de donatar . Este regula potrivit caruia cel ce reprezinta nu poate avea mai multe drepturi decat cel reprezentat. Obligatia de raportare a donatiei revine reprezentantului chiar daca a renuntat la succesiunea celui reprezentat. Aceasta situatie reprezinta, de fapt, si singura exceptie de la regula ca sunt raportabile numai donatiile primite personal de cel chemat la mostenire. Pentru situatia cand se mosteneste prin reprezentare, reprezentantul datoreaza nu numai donatiile facute de de cujus reprezentatului ci si pe cele facute reprezentantului deoarece si acesta intruneste, in aceasta situatie, dubla calitate de mostenitor si respectiv donatar

9.Creditorii obligatiei de raport

Destinata pastrarii egalitatii intre mostenitori, obligatia de raport nu este, asa cum s-a aratat, datorata decat de mostenitorii acceptanti din categoria descendentilor sau de sotul supravietuitor in concurs cu acestia. Renuntatorii sau nedemnii nu sunt tinuti de ea. Simetric invers, creditori ai acestei obligatii nu pot fi decat comostenitorii din clasa descendentilor sau sotul supravietuitor care vine la mostenire in concurs cu acestia,

Raportul este datorat numai la cererea comostenitorului indreptatit. Acesta nu poate renunta la acest drept inaintea deschiderii succesiunii, dar manifestarea sa de vointa in acest sens poate produce efecte juridice daca este facuta dupa deschiderea succesiunii.

Avand un caracter patrimonial, in caz de deces al titularului, dreptul se transmite asupra propriilor succesori ai celui indreptatit.

Legatarii universali si cu titlu universal, nu sunt indreptatiti sa ceara raportul. Ei nu au dreptul decat la bunurile existente in patrimoniul defunctului la data decesului acestuia, nu si la cele ce au format obiectul unor donatii. Excluderea drepturilor legatarilor de a pretinde raportul este legata de inexistenta unei obligatii de raport din partea acestora.

Creditorii personali ai succesorului indreptatit la raport pot cere raportul pe calea actiunii oblice atunci cand mostenitorul respectiv nu exercita el acest drept. Dreptul la raport este un drept de natura patrimoniala ce nu face parte din categorie celor exclusiv personale, asa incat creditorul mostenitorului poate actiona pe calea prevazuta de art. 974 Cod civil.

Creditorii succesorali nu pot cere, insa, raportul . Pentru ei bunurile ce au facut obiectul donatiilor au iesit definitiv din patrimoniul defunctului asa incat neformand obiectul dreptului lor de gaj general, ei nu sufera nici o pierdere. Ei trebuie sa se supuna actelor translative de proprietate incheiate in timpul vietii lui de cujus, acte care le sunt opozabile daca nu au fost incheiate cu intentia de a-i frauda. O precizare se impune insa :daca mostenirea a fost acceptata pur si simplu, intervine confuziunea de patrimonii, creditorii succesiunii devin creditori personali ai succesorilor. In aceasta calitate ei pot urmari toate bunurile din patrimoniul acestora si pot exercita actiunea oblica in numele debitorului lor neglijent. Inseamna ca afirmatia in sensul ca creditorii succesiunii nu pot cere raportul este valabila numai pentru situatia cand mostenirea a fost acceptata sub beneficiu de inventar .

1o.Obiectul obligatiei de raport

Din dispozitiile art. 751 Cod civ. rezulta ca obligatia de raport priveste tot ce mostenitorul "a primit de la defunct prin dar atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel". Textul mentionat induce urmatoarele concluzii:

- sunt supuse raportului doar donatiile nu si legatele, asa cum deja s-a mentionat;

- sunt raportabile doar donatiile primite de la de cujus;

- donatiile sunt prezumate raportabile;

- donatorul poate dispune scutirea mostenitorului de obligatia de raport.

Donatiile supuse raportului. In termenii articolului 751 Cod civil sunt supuse raportului atat donatiile directe cat si cele indirecte. Rezulta ca obligatia de raport priveste, in principiu, toate donatiile indiferent ca au fost facute prin act autentic sau sub forma darului manual, a donatiilor simulate sau indirecte.

Donatiile simulate sunt supuse raportului indiferent daca simulatia priveste natura operatiunii juridice sau persoana beneficiara. Simplul fapt al deghizarii donatiei nu poate avea prin el insusi semnificatia unei scutiri de raport, simulatia putand urmari si alte scopuri decat inlaturarea obligatiei respective. Revine instantei de judecata sarcina de a stabili, in functie de situatia concreta, daca intentia donatorului a fost de a acorda scutire de obligatia de raport.

Conditia neexceptarii donatiei de la raport. Exista donatii care nu sunt raportabile, donatarii succesori putand fi scutiti de aceasta obligatie. Scutirea poate fi acordata:

a. prin vointa legii. De la regula prevazuta de art.751 Cod civil, potrivit careia sunt supuse obligatiei de raport toate donatiile, art.759 si 762 Cod civil stabileste mai multe exceptii. Astfel, sunt scutite de raport:

- cheltuielile facute de defunct pentru hrana, intretinerea educarea si invatarea unui mestesug de catre succesibil, pentru nunta acestuia, precum si darurile obisnuite facute cu ocazia unor evenimente.

- fructele culese sau veniturile scadente pana la deschiderea mostenirii, provenind de la bunurile supuse raportului si echivalentul folosintei bunului donat pe perioada respectiva.

b. prin vointa donatorului. Donatorul poate dispune ca donatia sa nu fie supusa obligatiei de raport. In acest caz ea are caracter preciputar si succesorul beneficiar poate sa o pastreze chiar si cand accepta mostenirea, sub conditia de a nu se aduce atingere rezervei succesorale.

Sintetizand conditiile obligatiei de raport prezentate mai sus, retinem urmatoarele:

- sa existe doi sau mai multi descendenti care vin la mostenire, ori unul sau mai multi descendenti in concurs cu sotul supravietuitor;

- succesorii respectivi sa aiba calitatea de donatari;

- succesibilul donatar sa fi acceptat mostenirea;

- donatia sa fi fost facuta fara scutire de raport;

Efectele scutirii de raport. Clauza scutirii de raport produce doua efecte, mentionate deja in mod indirect mai sus si anume:

- exceptarea donatarului de la obligatia de raport. Desi aceasta scutire este de natura sa rupa egalitatea dintre mostenitori, institutia raportului fiind dominata de norme dispozitive, donatorul poate prin vointa sa sa permita unui succesor sa vina la mostenire dar totodata sa si pastreze donatia facuta. Desigur ca atunci cand exista mostenitori rezervatari donatia poate fi pastrata numai in masura in care nu se incalca rezerva succesorala.

donatia se imputa asupra cotitatii disponibile.

11.Caile procedurale de realizare a raportului

Realizarea efectiva a raportului depinde de pozitia juridica a mostenilor. El nu se realizeaza de drept, ci doar la cerere. Daca cei indreptatiti la raport si cei obligati sa efectueze raportul se inteleg, realizarea lui se face prin buna invoiala. O astfel de operatiune este posibila atat in cadrul procedurii succesorale notariale cat si in afara acesteia, concomitent cu impartirea mostenirii pe cale conventionala.

Daca nu exista acordul persoanelor interesate, raportul nu poate fi realizat decat pe calea unei actiuni civile, actiune ce poate fi promovata fie in cadrul procesului de partaj, fie separat .

12.Modul de executare a raportului.

Din dispozitiile art. 764 Cod civ. rezulta 2 moduri de efectuare a raportului: raportul in natura si raportul prin echivalent, denumit de text raport prin luare mai putin.

Orientarea legiuitorului pentru una din cele doua modalitati semnifica optiunea acestuia pentru restabilirea egalitatii in natura sau pentru o egalitate in valoare. Legiuitorul roman s-a orientat pentru restabilirea egalitatii in natura in cazul imobilelor si restabilirea acesteia in echivalent in cazul bunurilor mobile.

Raportul in natura consta in readucerea efectiva a bunului donat la masa succesorala, urmand ca el sa fie obiect de partaj.

Raportul prin echivalent consta in aducerea la masa de impartit a valorii bunului donat, cu consecinta pastrarii proprietatii avute asupra bunului de catre mostenitorul donatar. El se poate realiza pe trei cai:

- prin preluare, care se realizeaza prin luarea din masa succesorala , de catre comostenitorii indreptatiti, a unor bunuri, tinand cont de cotele succesorale cuvenite, pana la concurenta valorii donatiei raportabile;

- prin imputatie, care consta in reunirea pentru calcul a valorii donatiei raportabile, dupa care succesorii iau din masa succesorala bunuri sau valori pana la cota succesorala cuvenita, iar succesorul donatar primeste diferenta dintre valoarea donatiei si cota sa succesorala;

- in bani. Aceasta se face prin depunerea la masa succesorala a unei sume de bani ce reprezinta echivalentul valorii donatiei, urmata de impartirea bunurilor conform cotelor cuvenite.

Raportul imobilelor. Din dispozitiile art.765 Cod civil rezulta atat regula in legatura cu raportul imobilelor, cat si principala exceptie de la acest principiu. Textul prevede ca raportul se poate pretinde in natura pentru imobile, ceea ce constituie regula, dar si ca, in cazul in care cel ce a primit imobilul l-a instrainat sau ipotecat inaintea deschiderii succesiunii, raportul in natura nu este obligatoriu.

Regula raportului in natura in cazul imobilelor, evidentiaza grija legiuitorului pentru o restabilire perfecta a patrimoniului defunctului in cazul acestor bunuri, cu consecinta unei egalitati perfecte intre mostenitori din moment ce se procedeaza la o refacere a patrimoniului asa cum ar fi fost el daca nu s-ar fi facut donatii, insa acest deziderat se realizeaza prin sacrificarea interesului tertilor in existenta unui circuit civil sigur.

Norma privind raportul in natura se aplica tuturor imobilelor. Donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv ca urmare a decesului donatorului, care opereaza ca o conditie rezolutorie, dreptul de proprietate al donatarului se desfiinteaza in acelasi mod si bunul devine proprietatea indiviza a comostenitorilor urmand a fi supus partajului. Din proprietar exclusiv asupra bunului, succesorul donatar devine coindivizar. El se afla in situatia coindivizarului care are in detentia sa bunul si are sansa sa redevina proprietar exclusiv al acestuia daca prin operatiunea de partaj bunul i se atribuie.

Prin exceptie, raportul nu se realizeaza in natura ci prin echivalent, in urmatoarele situatii:

- cand donatorul a impus sau a autorizat efectuarea acestuia prin echivalent. Donatorul avand posibilitatea sa-l scuteasca de raport pe donatar, cu atat mai mult ii este permis sa-l autorizeze sa faca raportul prin echivalent. In acest caz, donatarul poate opta pentru raportul in natura sau cel prin echivalent. El poate chiar sa-i impuna indeplinirea prin echivalent a obligatiei, caz in care nu mai exista posibilitatea de optiune mentionata;

- cand imobilul a pierit din culpa donatarului. In aceasta situatie raportul nemaiputand fi, din punct de vedere obiectiv, facut in natura, este normal ca el sa se faca prin echivalent;

- in situatia, amintita deja, cand imobilul a fost instrainat sau ipotecat inainte de deschiderea succesiunii. Suntem in prezenta unei exceptii de la regula desfiintarii donatiei cu caracter retroactiv. De fapt se mentine nu numai donatia ci si actul de dispozitie incheiat de donatar cu tertii. Raportul nu se poate face prin echivalent cand bunul a fost instrainat sau grevat dupa data deschiderii succesiunii, din moment ce textul art. 765 Cod civil face referire doar la instrainarile sau constituirile de ipoteci ce au avut loc inainte de aceasta data. Inseamna ca, in astfel de situatii, donatia se desfiinteaza cu caracter retroactiv si ca bunul se reintoarce la masa succesorala liber de orice sarcini.

Raportul mobilelor Spre deosebire de imobile, in cazul bunurilor mobile legiuitorul a stabilit regula raportului prin echivalent. Din dispozitiile art. 772-773 Cod civil rezulta ca -indiferent daca suntem in prezenta unor bunuri corporale sau a unora incorporale- raportul se realizeaza prin luare mai putin.

Posibilitatea raportul prin echivalent are drept consecinta faptul ca donatia nu se mai desfiinteaza, ea produce efecte in continuare si, deci, donatarul succesor ramane proprietar al bunului donat. Pastrarea calitatii de proprietar asupra bunului donat si in cazul existentei obligatiei de raport implica urmatoarele consecinte:

- riscul pieirii fortuite a bunului donat este suportat de succesor, in calitate de proprietar, potrivit regulii res perit domino;

- actele de instrainare sau grevare cu privire la bunul mobil donat, incheiate de donatar cu tertii, se mentin;

- donatarul va raporta la masa succesorala contravaloarea bunurilor primite. Valoarea ce se raporteaza este, potrivit art. 772 Cod civil, cea pe care bunurile o aveau in momentul realizarii donatiei si care se stabileste in functie de actul estimativ cuprins in donatie sau anexat acesteia, iar in lipsa lui, prin expertiza. Observam ca nu se ia in considerare nici cel putin valoarea din momentul deschiderii succesiunii, ca in cazul imobilelor, asa incat, apreciem si aici ca valoarea pe care legiuitorul ar trebui sa o ia in considerare in perioada actuala, caracterizata de inflatie, ar trebui sa fie cea din momentul partajului, stabilita in functie de starea bunurilor in momentul donatiei

13.Raportul datoriilor

Este posibil ca unul sau mai multi succesori sa fie debitori fata de succesiune, fie datorita faptului ca acestia erau debitori fata de defunct, fie pentru obligatii care s-au nascut in perioada indiviziunii.

Pentru astfel de situatii, art. 738 Cod civil prevede ca fiecare succesor este dator a raporta la masa succesorala "sumele ce este dator catre succesiune". Norma aratata reglementeaza un mod special de stingere a datoriilor succesorilor fata de masa succesorala. Ea semnifica faptul ca mostenitorul , debitor al creantei care exista asupra lui, va primi in lotul sau creanta respectiva.

Dreptul de optiune al debitorului. Solutia aleasa de legiuitor are un avantaj si pentru debitor care nu poate fi constrans sa plateasca efectiv datoria, ci poate sa beneficieze de procedura aceasta de stingere a ei prin luare mai putin. Desigur ca debitorul, daca doreste, poate sa faca si plata efectiva , insa nu poate fi obligat la o asemenea prestatie. Raportul este un drept pentru debitor si nu o obligatie, asa incat, oricand pana la partaj, poate sa efectueze plata. Aflat insa la momentul partajului cu datoria neachitata, raportul devine o obligatie si el nu mai poate refuza atribuirea creantei, ca modalitate practica de efectuare a raportului datoriei.

Daca pe timpul indiviziunii coindivizarul care are de achitat o datorie nu poate fi obligat efectiv la plata acesteia, intrucat poate ridica aceasta exceptie a dreptului de stingere a acesteia pe calea raportului, trebuie admis ca prescriptia dreptului de a cere realizarea creantei este suspendata. Prescriptia nu ar putea curge impotriva creditorilor carora nu li se poate imputa ca nu au actionat, cata vreme , pe intervalul mentionat, nu au dreptul sa actioneze.

Conditiile raportului datoriilor. Pentru a opera raportul datoriilor este necesara indeplinirea unor conditii.

a. este vorba, in primul rand, de existenta unei datorii fata de masa indiviza, datorie care sa nu se fi stins prin compensatie. Este posibil nu numai ca succesorul sa fie debitor fata de succesiune, dar si reversul, adica si el sa fie creditor al masei respective. De regula, in astfel de situatii opereaza compensatia intre aceste creante, pana la limita celei mai mici. Daca in urma compensatiei datoria coindivizarului s-a stins, nu se mai pune problema unui raport al datoriei. Daca, insa, creanta masei indivize este mai mare decat creanta copartajantului, pentru ce acesta ramane dator fata de masa partajabila, opereaza raportul datoriilor. Nu este necesar ca creanta sa fie ajunsa la scadenta. Apreciem ca in cazul in care dreptul la actiune privitor la creanta succesiunii este prescris, nu este indeplinita conditia pe care o analizam. Cata vreme debitorul nu putea fi constrans sa efectueze plata catre de cujus pentru ca dreptul la actiune era prescris, nici obligatia de raport nu-i mai poate fi impusa.

b. debitorul sa aiba calitatea de coindivizar. In cazul partajului succesoral aceasta presupune ca el sa fi acceptat succesiunea, pentru ca, in caz contrar, pierde calitatea de coindivizar. Este irelevant daca el are calitatea de copartas din comunitatea de bunuri, de succesor legal sau legatar universal ori cu titlu universal. Legatarul cu titlu particular dobandind unul sau mai multe bunuri determinate, nu poate avea calitatea de coindivizar si nu poate fi nici subiect privind raportul datoriilor.

c. lotul ce se cuvine spre atribuire copartasului debitor trebuie sa fie suficient de mare pentru ca creanta sa se poata imputa in intregime asupra acestuia. In caz contrar, raportul se produce numai pentru partea din datorie care este echivalenta drepturilor debitorului in masa partajabila. Pentru diferenta, copartasul ramane obligat sa aduca la masa de impartit echivalentul valoric al acesteia.

Sectiunea a II-a    Formele impartelii

1.Partajul conventional si partajul judiciar. Principala clasificare cunoscuta cu privire la partaj porneste de la rolul vointei partilor in realizarea acestuia. Atunci cand el se realizeaza prin acordul de vointa al partilor suntem in prezenta unui partaj conventional sau voluntar. Cand realizarea partajului nu este rezultatul acordului de vointa al coindivizarilor, ci al interventiei justitiei in realizarea acestei operatiuni, partajul este de natura judiciara.

Partajul conventional.

Este posibil sa se efectueze daca exista acordul valabil si unanim al coindivizarilor, cu exceptia cazurilor expres reglementate de lege, cand el trebuie realizat pe cale judiciara.

Din punctul de vedere al momentului realizarii lui, partajul conventional este posibil oricand pe durata existentei indiviziunii, cu conditia inexistentei unei conventii de mentinere a acesteia, incheiata in conditiile art. 728 alin. 2 Cod civil. Sub aceasta rezerva, partajul conventional poate fi realizat in cursul procedurii succesorale, urmand a se lua act de el prin certificatul de mostenitor, poate fi realizat in afara acestei proceduri, sau chiar dupa ce a fost sesizata instanta de judecata pentru sistarea indiviziunii pe cale judiciara. In acest ultim caz, partile pot incheia partajul prin tranzactie, urmand a se lua act de ea prin hotararea de expedient in conditiile art.271-273 Cod procedura civila, sau pot renunta la actiunea judecatoreasca pentru a incheia conventia de partaj in afara cadrului judiciar.

Aceasta forma de imparteala poate privi toate bunurile din indiviziune sau numai o parte din ele, celelalte putand fi impartite pe cale judecatoreasca sau ulterior printr-o alta conventie.

Sub aspectul formei, partajul conventional este un contract consensual. El este deci valabil prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de vreo alta formalitate.

Partajul judiciar

Obligativitatea partajului judiciar. Coindivizarii au, in principiu, latitudinea sa aleaga calea pe care vor sa realizeze partajul, adica sa-l efectueze pe cale conventionala sau judiciara. Partajul judiciar reprezinta o procedura suficient de complicata pentru a necesita un timp indelungat pentru infaptuirea sa, precum si cheltuieli apreciabile. De aceea partile nu recurg la aceasta procedura cand aceleasi efecte le pot obtine pe cale conventionala. Trebuie insa subliniat ca in dreptul nostru existenta unui acord total cu privire la operatiunile de imparteala nu poate stopa partile de la formularea unei actiuni in justitie si sistarea indiviziunii pe cale judiciara, chiar daca nu inteleg ca acordul lor sa-l concretizeze intr-o tranzactie.

De la regula de principiu a posibilitatii alegerii caii de a iesi din indiviziune, legea a instituit o serie de exceptii. Acestea reprezinta situatii deosebite , in care partajul nu poate fi obtinut decat pe cale judiciara.

Cazurile in care partajul judiciar este obligatoriu sunt urmatoarele:

- cand partile nu cad de acord asupra chestiunilor legate de imparteala. Este firesc ca in astfel de situatii conventia de partaj, care ca orice contract presupune un acord de vointe, nu se poate realiza astfel incat nu ramane decat posibilitatea partajului judiciar;

- cand unul dintre coindivizari este absent si nu are nici reprezentant la imparteala conventionala. Si in acest caz, ca si in cel precedent, realizarea acordului de vointe nu este posibil, astfel incat se impune partajul judiciar;

- cand printre coindivizari se afla minori sau persoane puse sub interdictie, iar autoritatea tutelara , in virtutea prerogativelor ce-i revin in baza art. 129 alin. 2 din Codul familiei nu si-a dat acordul pentru realizarea impartelii pe cale conventionala. Autoritatea tutelara , ca organ cu atributii pe linia asigurarii protectiei drepturilor persoanelor incapabile, poate refuza autorizarea unei conventii incheiata intr-o maniera care nu asigura realizarea drepturilor coindivizarilor minori sau interzisi, sau ii prejudiciaza in orice mod. Autorizarea nu mai este necesara in cazul partajului judiciar, protectia persoanelor incapabile fiind asigurata in acest caz prin intermediul instantei judecatoresti.

Sectiunea a III-a    Procedura impartelii judecatoresti.

Procesul de partaj se declanseaza printr-o cerere care pe linga elementele comune oricarei cereri de chemare in judecata trebuie sa indice, conform art 673 indice 2 Cod proc.civ., persoanele intre care are loc imparteala, titlul pe baza caruia se cere imparteala, bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoana care le detine sau administreaza.

Coindivizarii parati pot formula si ei pretentii in legatura cu partajul, fie pe calea unei cereri reconventionale, fie chiar si pe calea unei simple intampinari, procesul de partaj avand caracterul unui judicium duplex.

Procedura impartelii judecatoresti este reglementata de dispozitiile art. 673 indice1-673 indice 12 Cod proc.civ. si de art.728-750 Cod civil si este amplu studiata in doctrina, astfel incat in acest loc ne limitam la cateva chestiuni referitoare la evaluarea bunurilor si la modalitatile de partaj.

1.Evaluarea bunurilor. Evaluarea bunurilor se face prin acordul partilor, iar daca acestea nu se inteleg, pe baza probelor administrate de instanta de judecata. Se recurge la o astfel de evaluare chiar si atunci cand un singur coindivizar nu este de acord cu evaluarea conventionala. Prima chestiune care se cere lamurita intr-o astfel de situatie este cea referitoare la momentul evaluarii. Se va avea in vedere valoarea bunurilor din momentul nasterii starii de indiviziune, sau valoarea din momentul partajului? Problema se pune intrucat de la momentul deschiderii succesiunii si pana la partaj, se pot scurge uneori intervale foarte mari de timp, intervale in care valorile bunurilor pot suferi deprecieri sau, uneori, cresteri.

Practica judiciara este astazi unanima in acceptarea faptului ca evaluarea se face la momentul partajului.

O impartire justa si echitabila presupune ca valoarea ce se ia in calcul la partaj sa fie cea de circulatie.

2.Modalitati de partaj

Realizarea efectiva a partajului, presupune formarea loturilor si atribuirea lor, sau vanzarea bunurilor la licitatie si impartirea pretului obtinut intre coindivizari, conform cotelor cuvenite. Aceste operatiuni sunt reglementate in articolele 673⁵ - 673¹² Cod procedura civila si 736 alin 1, 740-742 si 744 Cod civil.

Din dispozitiile legale susmentionate rezulta trei modalitati posibile de efectuare a partajului si anume:

- partajul in natura;

- partajul prin atribuirea bunului aflat in proprietate comuna, unui singur copartas;

-imparteala prin vanzarea bunului la licitatie.

Partajul in natura. Este o modalitate de realizare a impartelii ce consta in impartirea masei de bunuri indivize prin formarea de loturi, in functie de drepturile cuvenite coindivizarilor si atribuirea lor acestora, pe baza unor criterii avute in vedere de instanta de judecata.

Realizarea partajului in natura trebuie sa constituie regula, celelalte modalitati urmand a fi folosite doar in situatiile in care partajul in aceasta maniera nu poate fi realizat. Prioritatea partajului in natura rezulta atat din dispozitiile articolelor 736, 741 Cod civil, art 673 indice 5 Cod proc. civ. cat si din necesitatea respectarii efectului declarativ al partajului. Daca un bun sau o masa de bunuri apartin mai multor persoane, este normal ca partajul sa le consacre, pe cat este posibil, tot un drept de proprietate deoarece nu exista nici o ratiune a se modifica acest drept, dandu-i alt continut, ca efect declarativ al partajului.

Alcatuirea loturilor. Dupa ce se stabilesc bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii fata de altii- instanta procedeaza la formarea loturilor si la atribuirea lor.

Stabilirea loturilor se face prin hotararea finala de partaj, fie ca se pronunta direct aceasta hotarare, fie ca in prealabil se pronunta incheierea prevazuta de articolul 673⁵ Cod de procedura civila.

Compunerea loturilor constituie operatiunea de baza a partajului si de aceea ea trebuie dominata de principiul egalitatii partilor. Nu este si nu poate fi vorba de o egalitate in sensul ca fiecare coindivizar sa primeasca loturi de o valoare egala, indiferent de cota detinuta, ci de faptul ca fiecare trebuie sa primeasca un lot egal cu drepturile sale. Este vorba deci, de o egalitate proportionala cu drepturile cuvenite.

Codul civil roman, inspirat si in aceasta materie dupa Codul Napoleon(vechiul art. 832 Cod civil francez), consacra regula egalitatii in natura. Art. 741 Cod civil arata ca "La formarea si compunerea partilor, trebuie sa se dea in fiecare parte, pe cat se poate, aceeasi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creante, de aceeasi natura si valoare." Exigenta egalitatii in natura nu poate fi pusa in discutie din moment ce pretinde a se compune loturile din aceeasi cantitate de mobile, de imobile, iar la creante si drepturi se pretinde ca in fiecare lot sa fie repartizate, pe cat posibil, unele de aceeasi natura sau valoare.

Egalitatea in valoare are doar un caracter subsidiar si rezulta din faptul ca doar in aliniatul 2 al articolului 741 se arata ca," se va evita insa, cat va sta in putinta, imbucatatirea peste masura a eritajelor si diviziunea exploatatiunilor

Includerea in fiecare lot a unor bunuri de aceeasi natura reprezinta un deziderat care nu trebuie absolutizat. Fiecare lot trebuie sa cuprinda atat bunuri mobile cat si imobile, drepturi sau creante, atunci cand exista toate acestea, dar bunurile mobile sau imobile nu trebuie sa fie toate de acelasi fel. O astfel de compunere este, din punct de vedere obiectiv, imposibila, pentru ca in majoritatea covarsitoare a cazurilor in masa indiviza nu se afla bunuri mobile si imobile de acelasi fel in asemenea numar incat compozitia loturilor sa fie identica.

Sulta Inegalitatea in natura a loturilor este o situatie frecventa si normala, alcatuirea unor loturi de o valoare absolut egala fiind greu de realizat. De aceea art. 742 Cod civil prevede ca "inegalitatea partilor date in natura se compenseaza prin bani".Aceasta suma de bani poarta denumirea de sulta. Dispozitia este reluata aproape in aceeasi termeni, prin articolul 673⁵ din Codul de procedura civila. Plata sultei reprezinta o obligatie ce revine copartajantului care a primit in lotul sau bunuri de o valoare mai mare decat cea cuvenita in baza cotei detinute in masa supusa partajului, catre coindivizarii care au primit loturi sub valoarea cuvenita

In cazul in care mai multi copartajanti sunt obligati la plata sultei, intre acestia nu exista solidaritate pasiva , legea neprevazand o astfel de solidaritate , astfel incat in raport de dispozitiile art. 1041 Cod civil, ea nu se prezuma. Suntem, deci, in prezenta unei obligatii conjuncte.

Coindivizarul obligat la plata sultei datoreaza dobanzi pentru suma respectiva, de la data cererii de chemare in judecata si pana la plata efectiva . Nu impartasim opinia ca suma acordata cu titlu de sulta produce dobanzi de drept, de la stabilirea ei si pana la plata deoarece in afara unei dispozitii legale care sa prevada aceasta curgere de drept a dobanzii, se aplica dispozitiile din art. 1088 Cod civil, in sensul ca acestea se datoreaza numai din ziua cererii de chemare in judecata

Neachitarea sultei nu poate duce la desfiintarea partajului, copartajantul indreptatit avand calea executiei silite a acesteia in cazul in care debitorul refuza plata, iar in caz de insolvabilitate este antrenata obligatia de garantie a celorlalti coindivizari.

In scopul alegerii copartajantului caruia i se atribuie un anumit lot, se au in vedere o serie de criterii cum ar fi cota-parte din masa indiviza, componenta loturilor, natura bunurilor, posibilitatea unei valorificari cat mai eficiente a acestora, satisfacerea nevoilor materiale ale partilor, in special a celor de locuit, posibilitatea de procurare a altor bunuri de natura celor supuse partajului, se poate tine seama de folosinta bunurilor, de investitiile efectuate la acestea, de ocupatia copartajantilor, precum si de orice alte criterii care, in functie de imprejurarile concrete ale spetei , pot contribui la o atribuire justa si echitabila a loturilor

Modalitatea atribuirii intregului bun unui copartas. Daca partajul nu poate fi executat in natura, modalitatea la care trebuie sa se recurga este cea a atribuirii intregului bun unui coindivizar. Caracteristic acestui gen de imparteala este faptul ca intregul bun va fi repartizat unuia dintre coindivizari, ceilalti urmand sa-si primeasca contravaloarea cotei-parti cuvenite, exclusiv in bani .

Si aici ca si la partajul in natura, cand impartirea loturilor se face prin atribuire, bunul se repartizeaza pe baza unor criterii de preferinta ce vor fi analizate de catre instanta de judecata, dar bunul nu-l primeste decat unul dintre copartajanti. Aceasta posibilitate de partaj este valabila atat in cazul bunurilor imobile cat si a celor mobile.

Conditiile generale necesare pentru a se adopta aceasta modalitate de partaj, sunt ca bunul sau bunurile sa nu fie comod partajabile in natura si copartasul sa nu refuze in mod justificat atribuirea bunului.

Atribuirea provizorie a bunului. Elementul de absoluta noutate ce rezulta din actuala reglementare a partajului il constituie atribuirea provizorie a bunului unuia dintre coproprietari, inainte de pronuntarea hotararii finale.

Articolul 673¹⁰ Cod procedura civila prevede ca in cazul in care imparteala in natura a unui bun nu este posibila, sau ar cauza o scadere importanta a valorii acestuia, ori i-ar modifica in mod pagubitor destinatia economica, instanta il poate atribui, la cerere, in mod provizoriu, unuia dintre coproprietari care va fi obligat la plata drepturilor cuvenite celorlalti coproprietari. Coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul are obligatia sa consemneze la dispozitia instantei sumele stabilite, respectarea acestei obligatii asigurandu-i atribuirea definitiva a acestuia prin hotararea de partaj.

In cazul in care, in intervalul de timp acordat in acest scop, coproprietarul nu depune suma de bani stabilita, instanta va proceda la atribuirea provizorie a bunului, daca exista o cerere in acest sens, catre alt coproprietar.

Atunci cand mai multi copartasi solicita atribuirea bunului incomod partajabil in natura, atribuirea se va face catre cel mai indreptatit. Legea prevede in mod expres ca se va tine seama de aceleasi criterii ce sunt utilizate pentru atribuirea loturilor. Alaturi de criteriile aratate deja, o semnificatie aparte in aceasta situatie poate avea posibilitatea de plata a copartasului solicitant deoarece atribuirea bunului coproprietarului fara posibilitati de plata duce la inutilitatea masurii, prelungind zadarnic procesul.

Atribuirea definitiva a bunului unui coproprietar. Din cele aratate deja rezulta ca realizarea acestei modalitati de partaj intervine, in primul rand, atunci cand coproprietarul care se bucura de masura atribuirii provizorii a bunului, a indeplinit obligatia de plata stabilita de catre instanta. Atribuirea definitiva a bunului prin hotararea de partaj este singura care-i ii confera beneficiarului calitatea de proprietar asupra acestuia, pentru ca masura atribuirii provizorii nu are semnificatia incetarii coproprietatii asupra bunului, ci da nastere unui drept la atribuirea definitiva a acestuia.

Aliniatul final al articolului 673 prevede ca la cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinand seama de imprejurarile cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa-i atribuie bunul direct prin hotararea asupra fondului procesului, stabilind totodata sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si termenul in care este obligat sa le plateasca.

Modalitatea vanzarii bunurilor. Scoaterea in vanzare a bunurilor supuse partajului reprezinta o solutie extrema la care se poate recurge numai daca nu este posibila nici impartirea in natura nici atribuirea bunului catre un copartas . Cand este posibil partajul in natura sau prin atribuirea bunului, masura vanzarii la licitatie este nelegala. Vanzarea la licitatie se dispune si atunci cand bunurile pot fi impartite in natura sau prin atribuire, dar copartasii, sau unul dintre ei, se opun acestor modalitati in mod justificat, cum ar fi de exemplu situatia in care nici unul dintre coindivizari nu poate sa achite celuilalt contravaloarea cotei parti cuvenite. In astfel de situatii este in interesul coindivizarilor ca bunul sa se vanda la licitatie publica pentru ca altfel s-ar crea dificultati in realizarea drepturilor lor. La fel este situatia cand toti coindivizarii se inteleg sa aleaga modalitatea partajului prin vanzare, vointa lor in alegerea modalitatii de partaj impunandu-se instantei in detrimentul ordinii determinata de textele mentionate.

In situatii de natura celor de mai, cand se impune ca partajul sa se efectueze prin modalitatea vanzarii bunurilor, aceasta vanzare se face prin buna invoiala sau prin executorul judecatoresc. Vanzarea prin buna invoiala se va dispune atunci cand partile se inteleg sub acest aspect. In caz contrar, se va dispune vanzarea bunului prin executorul judecatoresc. Tot prin executorul judecatoresc se va dispune vinzarea si atunci cand exista acordul coindivizarilorlor ca vanzarea sa se dispuna, de la inceput, in acest nod.

Dupa obtinerea pretului, daca sunt si bunuri care urmeaza a fi impartite in natura, urmeaza ca din acestea si sumele de bani obtinute din licitatie sa se formeze loturi, care vor fi atribuite potrivit criteriilor indicate mai sus. In cazul in care au ramas de impartit numai sumele de bani obtinute din licitatie, prin hotararea finala de partaj se vor imparti numai acestea.

Sectiunea a IV-a.Efectele impartelii.

1.Efectul declarativ si efectul translativ. Conceput ca o operatiune de concretizare a drepturilor coindivizarilor, partajul are drept efect inlocuirea dreptului indiviz al acestora asupra intregii mase de bunuri, cu un drept exclusiv asupra bunurilor atribuite. Din coindivizar, fiecare copartajant devine proprietar asupra lotului sau.

Consecintele efectului declarativ sau translativ. Alegerea uneia dintre consecinte trebuie sa satisfaca doua cerinte, respectiv asigurarea egalitatii dintre mostenitori si asigurarea securitatii circuitului civil in raport cu tertii, prin luarea in calcul a perioadei de indiviziune cand s-au incheiat diferite acte juridice cu acestia.

Daca partajul este translativ fiecare coindivizar se afla in situatia inconvenabila de a fi tinut de actele juridice pe care ceilalti coindivizari le-au incheiat cu privire la bunurile indivize ce i-au fost atribuite in proprietate. Fiind avand-cauza al celorlalti coindivizari, de la care se considera ca a dobandit bunurile, copartajantul respectiv trebuie sa respecte drepturile rezultand din actele juridice consimtite de acestia. Proprietatea exclusiva nu se mai dobandeste de la data nasterii starii de indiviziune, ci de la data partajului, ale carui efecte nemaifiind retroactive, nu pot fi opuse pentru inlaturarea efectelor acelor acte ce au fost incheiate in cursul indiviziunii. Aceasta conceptie asigura drepturile tertilor care in cursul indiviziunii au incheiat acte juridice la care nu au participat toti coindivizarii, dar nu satisface principiul egalitatii intre coindivizari in acele situatii in care coindivizarul ce a incheiat actul cu privire la bun este insolvabil .

Daca dimpotriva partajul este declarativ, coindivizarii sunt la adapost de actele juridice de administratie si dispozitie incheiate de ceilalti coindivizari cu ignorarea regulii unanimitatii. Fiind avanzi-cauza(habentes causam) ai lui de cujus, ei nu sunt tinuti de actele juridice mentionate, deoarece in mod retroactiv ei sunt considerati proprietari cu drepturi exclusive asupra bunurilor ce le revin la partaj. Actele juridice incheiate de ceilalti coindivizari sunt considerate incheiate de un non domino, cu consecinta inopozabilitatii lor. Egalitatea care este incalcata in cazul efectului translativ este asigurata in cazul celui declarativ prin aceasta inopozabilitate a actelor juridice incheiate cu incalcarea regimului juridic al indiviziunii succesorale. Securitatea tertilor, de asta data, este sacrificata partial in scopul satisfacerii regulii egalitatii partilor la partaj, deoarece valabilitatea actelor juridice incheiate in conditiile mentionate este supusa rezultatului partajului. Sacrificarea interesului tertilor nu poate insa impiedica acceptarea efectului declarativ deoarece tertii sunt determinati prin aceste consecinte sa incheie acte juridice cu respectarea regimului juridic al indiviziunii. Aceste din urma acte, ca si cele de administrare incheiate in baza unui mandat tacit sau al gestiunii de afaceri sunt valabile, deoarece existenta starii de indiviziune nu poate fi ignorata total. Actele respective poarta amprenta acestei situatii si nu intra in contradictie cu efectul declarativ.

9.Obligatia de garantie intre copartasi

Reglementare si fundament. Potrivit art.787 Cod civil "coerezii sunt datori garanti unul catre altul despre tulburarile si evictiunile ce preced dintr-o cauza anterioara impartelii."

Garantia instituita prin textul mentionat vizeaza loturile atribuite copartasilor si ea subliniaza, odata in plus, orientarea legiuitorului spre respectarea egalitatii intre coindivizari, ca regula a partajului. Regula egalitatii ar ramane in stare de deziderat in cazul inexistentei unei reglementari cu privire la obligatia de garantie intre copartasi, deoarece in cazul aparitiei, dupa partaj, a unor dezechilibre intre loturi, nu s-ar putea recurge la reglementarile privind obligatia de garantie specifica actelor translative, pentru simplul motiv ca partajul nu are efect translativ ci declarativ. Spre deosebire, deci, de obligatia de garantie a vanzatorului, bazata pe ideea garantarii existentei dreptului transmis, obligatia copartasului se fundamenteaza pe ideea asigurarii egalitatii loturilor si dupa partaj, atunci cand unul dintre copartajanti sufera un prejudiciu, cum ar fi, de exemplu, pierderea unui bun ca urmare a valorificarii de catre un tert a unui drept asupra acestuia.

Exista si alte situatii care duc la micsorarea lotului unui copartas si antreneaza obligatia de garantie, cum ar fi descoperirea unei servituti ce greveaza fondul copartasului respectiv si-i micsoreaza in acest fel valoarea, insolvabilitatea debitorului unei creante succesorale ce intra in compunerea lotului, valorificarea unei ipoteci existente asupra unui imobil din lotul acestuia, exproprierea bunului, etc.

Revocarea unei donatii de care a beneficiat de cujus, pentru neindeplinirea sarcinilor, donatie care a avut ca obiect un bun atribuit la partaj in lotul unui coindivizar, antreneaza obligatia de garantie, in masura in care revocarea pentru neindeplinirea sarcinilor nu este imputabila exclusiv copartasului respectiv.

In mod secundar, reglementarea rezulta si din imperativul asigurarii stabilitatii operatiunii de partaj, care ar fi incompatibil cu ideea desfiintarii acestuia. De aceea s-a recurs la solutia reechilibrarii loturilor prin instituirea obligatiei de garantie.

Conditiile existentei obligatiei de garantie.

Analiza dispozitiilor art.787 Cod civil evidentiaza existenta a patru conditii pentru antrenarea obligatiei de garantie, doua pozitive si doua negative, si anume: existenta unei tulburari sau evictiuni; tulburarea sau evictiunea sa aiba o cauza anterioara partajului; tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului evins si, in sfarsit, sa nu se fi stipulat o clauza de inlaturare a raspunderii.

Existenta unei tulburari sau evictiuni. Obligatia de garantie este antrenata, la fel ca si in cazul contractelor translative de proprietate, atunci cand un copartas a suferit o evictiune sau o tulburare.

Prin evictiune in aceasta materie trebuie sa intelegem pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri atribuite unui copartas, ca urmare a valorificarii de catre o alta persoana a unui drept care exclude, total sau partial, dreptul copartasului respectiv.

Prin tulburare se intelege orice fapt contrar ordinii juridice care implica rezistenta, opunere din partea adversarului si care tinde la deposedarea posesorului

Ca si in materie de vanzare-cumparare, garantia nu functioneaza decat in cazul tulburarilor de drept nu si al celor de fapt, impotriva carora copartajantul se poate apara singur.

Evictiunea sau tulburarea sa aiba o cauza anterioara partajului. Asa cum se prevede si la garantia pentru evictiune datorata de catre vanzator, si in materie de partaj nu exista raspundere pentru tulburarile sau evictiunile ce au cauze posterioare partajului. Pierderea proprietatii sau posesiei unui bun, pentru motive ce nu au legatura cu situatia anterioara partajului, este suportata exclusiv de coindivizarul care are bunul in lotul sau, in calitate de proprietar. La fel, in cazul unei creante, garantia functioneaza pentru solvabilitatea debitorului in momentul partajului si nu pentru solvabilitatea lui ulterioara acestui moment, afara, bineinteles, de situatia cand o intelegere intre copartasi ar extinde garantia si la solvabilitatea viitoare a debitorului copartasului, o astfel de intelegere nefiind interzisa.

Tulburarea sau evictiunea sa nu fie imputabile copartasului tulburat sau evins. Articolul 787 alin.2 Cod civil, ipoteza finala, exclude raspunderea atunci cand evictiunea are drept cauza greseala eredelui. Intr-o astfel de situatie se afla, de exemplu, copartasul caruia i-a fost atribuit un imobil asupra caruia un tert devine proprietar prin invocarea unei uzucapiuni al carui termen s-a implinit ulterior partajului, sau cel care, parat fiind intr-o actiune in revendicare, omite sa cheme in garantie pe copartasi , iar acestia dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa paralizeze actiunea tertului.

Inexistenta unei clauze de inlaturare a raspunderii. Articolul 787 alin.2 stipuleaza ca garantia inceteaza cand evictiunea a fost exceptata anume printr-o clauza expresa a actului de imparteala. Obligatia de garantie nu este reglementata prin norme de ordine publica, asa incat partile pot stipula clauze prin care, pentru anumite cazuri de evictiune, sa nu fie antrenata obligatia de garantie. Clauzele de garantie se intalnesc de regula in partajul conventional, eventual al celui judiciar finalizat pe baza de tranzactie si nu in cazul partajului judiciar.

Clauzele de negarantie in aceasta materie trebuie sa fie exprese si speciale . Spre deosebire de obligatia de garantie de la contractele translative de proprietate, in materie de imparteala cunoasterea cauzei ce poate antrena pericolul evictiunii nu poate fi interpretata ca renuntare la garantia pentru evictiune.

Efectele obligatiei de garantie. Analiza efectelor obligatiei de garantie presupune o subliniere prealabila si anume ca obligatia de garantie nu da dreptul la rezolutiunea partajului, copartasul evins putand cere doar o despagubire pentru pierderea suferita de lotul sau.

Efectele garantiei sunt carmuite de regulile de la vanzare, cu unele particularitati ce urmeaza a fi evidentiate mai jos.

In cazul pericolului de evictiune copartasul in cauza trebuie sa introduca in proces pe ceilalti copartasi, pentru a fi aparat. In caz contrar ei pot sa-i opuna exceptia unui proces rau purtat (exceptio mali procesus) daca dovedesc ca ar fi avut mijloace suficiente sa combata actiunea tertului.

Introducerea in proces se face pe calea unei cereri de chemare in garantie. Daca evictiunea se produce totusi, fiecare dintre copartasi este obligat, conform art.788 Cod civil , sa-l despagubeasca pe cel prejudiciat prin evictiune, proportional cu partea sa ereditara.

Spre deosebire de evictiunea din cadrul actelor translative de proprietate, copartasul evins va suporta si el o parte din prejudiciul produs prin evictiune, din moment ce despagubirea se face proportional cu partea ereditara a fiecarui mostenitor.

In cazul in care unul dintre copartasi este insolvabil, partea pe care acesta ar fi trebuit sa o suporte va fi preluata de ceilalti copartasi, inclusiv cel garantat. Ratiunea dispozitiei consta tot in dezideratul mentinerii egalitatii intre copartasi.

Termenul de prescriptie. Actiunea in justitie fondata pe obligatia de garantie a copartasilor se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani, care curge de la data producerii evictiunii. Cand prejudiciul suferit de copartas este rezultatul unor vicii ascunse, termenul este de 6 luni. Daca viciile au fost ascunse cu viclenie , termenul este si in acest caz de 3 ani. In cazul viciilor ascunse termenul curge de la data descoperirii lor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea bunului, cu exceptia constructiilor unde incepe sa curga cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predarea lor.

Sectiunea a V-a.Cauzele de ineficacitate a partajului

1.Nulitatea relativa a partajului. Textul art.790 Cod civil, prezentat mai sus, este de inspiratie franceza, fiind identic cu prima parte a articolului 887 din Codul civil francez, care, in plus, cuprinde si referirea la desfiintarea partajului pentru leziune.

Legiuitorul se refera, deci, la desfiintarea impartelilor pentru violenta sau dol, deci pentru vicii de consimtamant. Aceste vicii sunt apreciate si sanctionate, in principiu, ca in dreptul comun. Totusi sanctionarea lor este supusa si unor reguli speciale. Astfel, art.793 Cod civil stabileste o prezumtie irefragabila, juris et de jure, de confirmare a partajului atunci cand un copartas - al carui consimtamant a fost viciat- instraineaza o parte sau toate bunurile din lotul ce i-a fost atribuite si aceasta se intampla dupa descoperirea dolului sau incetarea violentei. Si in dreptul comun confirmarea tacita este admisa in cazul viciilor de consimtamant mentionate, dar ceea ce este specific cazului prezentat este existenta unei prezumtii legale de confirmare, care nu poate fi combatuta prin proba contrara. Bineinteles ca daca instrainarea bunurilor a intervenit inainte de descoperirea dolului, prezumtia nu se aplica, neputandu-se pune problema confirmarii unui act pentru un viciu care la momentul respectiv nu este cunoscut. Instrainarea pentru a valora ratificare a partajului si implicit renuntare la actiunea in anulare, trebuie sa fie benevola.

Pentru a nu mai reveni asupra chestiunii confirmarii mai precizam ca, intocmai ca in dreptul comun, confirmarea poate fi expresa sau tacita si ca in afara de cazul amintit mai sus, reglementat expres de lege, confirmarea tacita poate rezulta si din alte imprejurari din care rezulta vointa neindoielnica de confirmare a partajului efectuat ca urmare a unei vointe viciate. Aici, spre deosebire de situatia reglementata de art. 793 Cod civil, se aplica dreptul comun, deci este posibila dovada contrara, respectiv ca actul sau imprejurarea din care rezulta prezumtia de confirmare, nu avea aceasta semnificatie.

In ceea ce priveste eroarea ca viciu de consimtamant, aceasta nu figureaza in enumerarea prevazuta de art.79o Cod civil. Omisiunea nu a fost intamplatoare . In scopul asigurarii stabilitatii partajului autorii codului au omis deliberat acest viciu de consimtamant a carui mentiune in text a fost considerata superflua si periculoasa.

S-a avut in vedere ca daca exista eroare asupra componentei masei succesorale, exista alte remedii. Astfel:

- daca unele bunuri nu au fost cuprinse in masa supusa partajului, in baza articolului 790 alin. 2 Cod civil se poate face un partaj suplimentar;

- daca, dimpotriva, un bun a fost cuprins in masa partajabila fara sa fie al coindivizarilor, proprietarul poate sa-l revendice, iar copartasul evins are actiune in garantie impotriva celorlalti copartasi;

- pentru situatia in care ar exista eroare cu privire la persoana unui copartajant, admis din greseala la partaj, impotriva acestuia s-ar putea formula actiune in petitie de ereditate.

2.Nulitatea absoluta. Partajul efectuat pe cale conventionala cat si cel efectuat prin tranzactie judiciara, poate fi afectat de nulitate absoluta in aceleasi conditii ca si orice alta conventie, cum ar fi spre exemplu lipsa cauzei, cauza falsa, ilicita sau imorala, obiect ilicit etc. Fata de aceasta situatie nu insistam asupra acestor aspecte si facem trimitere la lucrarile de specialitate in domeniu. Se impune totusi a ne opri asupra semnificatiei notiunii de cauza in partaj pentru ca aplicarea normelor generale nu se poate face fara a defini sensul acestei notiuni. Pentru acest scop trebuie sa ne raportam la finalitatea pe care o au in vedere coindivizarii atunci cand recurg la aceasta operatiune juridica. Aceasta finalitate consta in transformarea dreptului de proprietate indiviz intr-un drept exclusiv. Vom retine, deci, drept cauza a partajului transformarea drepturilor coindivizarilor asupra masei indivize in drepturi de proprietate exclusive asupra unor bunuri echivalente cotei avute in respectiva masa. Cauza este deci afectata ori de cate ori aceasta finalitate nu se realizeaza.