Drepturile statului asupra mostenirii vacante

Drepturile statului asupra mostenirii vacante

Notiunea de mostenire vacanta. Potrivit art.680 C.civ. (astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.73/1954 privind modificarea art.680 si 700 din C.civ.), "in lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului".

Pentru interpretarea art.680, apreciem ca utila formularea unui principiu, si anume: patrimoniul succesoral trece in proprietatea statului - in total sau in parte - in cazurile in care fie nu exista mostenitori (legali sau testamentari), fie - chiar daca acestia exista - vocatia lor succesorala concreta nu se intinde asupra intregii mase succesorale

Cu alte cuvinte, "lipsa de mostenitori", in sensul art.680 C.civ., poate fi nu numai o lipsa totala, dar si una partiala. Evident, in toate cazurile, prin "lipsa" trebuie sa intelegem nu numai absenta fizica a mostenitorilor, ci si absenta lor in sens juridic, determinata de renuntarea lor la mostenire ori de inlaturarea lor de la mostenire ca urmare a exheredarii, nedemnitatii ori revocarii pe cale judecatoreasca a legatului (si, bineinteles, daca nu opereaza dreptul de acrescamant in favoarea unor comostenitori sau colegatari acceptanti)[1].

Natura juridica. Problema naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante este foarte controversata in literatura de specialitate.

Potrivit unei opinii - asa-numita teorie a desherentei - statul culege bunurile mostenirii vacante (privite ut singuli) in temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), dupa cum culege orice bun fara stapan aflat pe teritoriul sau[2].

Potrivit celei de a doua opinii - teoria dreptului de mostenire - statul dobandeste mostenirea vacanta (ca universalitate) in baza unui drept de mostenire legala (iure hereditatis).

In practica judecatoreasca, predominanta (in fapt chiar exclusiva) este solutia potrivit careia statul dobandeste succesiunea vacanta in calitate de mostenitor. De exemplu, instanta suprema s-a pronuntat, relativ recent, in mod expres, in sensul ca "in cazul succesiunii vacante statul are calitatea de mostenitor potrivit art.652 C.civ."[3].

In ceea ce ne priveste, impartasim teza - adoptata si in practica - potrivit careia statul culege succesiunea vacanta cu titlu de mostenitor. Faptul ca acest drept este mentionat si in textele legale care reglementeaza situatia juridica a bunurilor fara stapan (art.477 C.civ. si Decretul nr.111/1951) nu infirma aceasta teza, intrucat prin aceste texte legiuitorul nu si-a propus sa rezolve natura juridica a dobandirii, fiind preocupat numai sa excluda orice situatie in care vreun bun ar ramane fara stapan. Pe de alta parte, denumirea actului care se elibereaza de notar (certificat de "vacanta" succesorala) exprima in mod adecvat situatia care urmeaza sa fie atestata, adica "lipsa" altor persoane indreptatite sa culeaga (total sau partial) masa succesorala. Cu alte cuvinte, daca in cazul celorlalti mostenitori notarul face o constatare pozitiva, in ipoteza mostenirii vacante el trebuie sa faca o constatare negativa.

Dupa parerea noastra, un element mai convingator este faptul ca statul dobandeste mostenirea vacanta nu cu titlu particular (cum se intampla in cazul bunurilor abandonate sau parasite), ci cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui patrimoniu[4], cuprinzand nu numai activul, dar si pasivul, ceea ce este specific transmisiunii succesorale.

85. Particularitatile drepturilor statului asupra mostenirilor vacante Atare particularitati, caractere juridice deosebite se analizeaza, fireste, in raport cu regulile aplicabile altor mostenitori, legali sau testamentari.

Certificatul de vacanta a mostenirii. Momentul dobandirii mostenirii vacante de catre stat. Potrivit art.85 din Legea nr.36/1995, notarul public constata vacanta succesorala "la cererea reprezentantului statului" si elibereaza certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala[5]. Dar notarul public este obligat sa citeze autoritatea administratiei publice competenta a prelua bunurile in toate cazurile in care succesiunea urmeaza a fi declarata vacanta (art.75 alin.3) putand incredinta administrarea provizorie a bunurilor unui curator desemnat, cu incunostintarea autoritatii administrativ-teritoriale (art.73 alin.3). De altfel, constatarea existentei unei succesiuni vacante si a componentei acesteia se poate face si de catre instanta judecatoreasca, in mod direct, in lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat de notarul public .

In toate cazurile, indiferent ca vacanta mostenirii a fost constatata prin certificatul eliberat de notar sau direct prin hotararea organului de jurisdictie, statul dobandeste mostenirea ope legis, de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale. Cu alte cuvinte, certificatul de vacanta succesorala ori hotararea judecatoreasca pronuntata in aceasta materie, la fel ca si certificatul de mostenitor sau hotararea judecatoreasca prin care se constata drepturile succesorale ale altor mostenitori, nu au efect constitutiv, ci numai declarativ, dobandirea operand retroactiv de la data mortii celui care lasa mostenirea, potrivit regulilor generale, in legislatia noastra neexistand nici o dispozitie speciala care sa permita o alta solutie. Daca s-ar sustine ca certificatul de vacanta a mostenirii sau hotararea judecatoreasca are efect constitutiv, ar urma sa se admita ca intre momentul deschiderii succesiunii si data eliberarii lui (sau data expirarii termenului de optiune succesorala) mostenirea a ramas fara titular (hereditas iacens), ceea ce este inadmisibil (in dreptul nostru).

In sfarsit, inca doua precizari in legatura cu certificatul de vacanta a mostenirii.

a) Dupa eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii notarul public nu mai poate elibera un alt certificat (de mostenitor). Acei care au pretentii la mostenire (de exemplu, succesibilii care din motive de forta majora nu au putut accepta succesiunea in cadrul termenului de prescriptie de 6 luni sau care cer repunerea in termenul de prescriptie) ori au fost prejudiciati in alt fel prin eliberarea sau cuprinsul certificatului, pot cere prin justitie anularea lui si stabilirea drepturilor lor, dupa care notarul public va elibera certificatul de mostenitor pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile. Consideram ca in privinta anularii certificatului de vacanta a mostenirii se aplica regulile care sunt prevazute si pentru anularea certificatului de mostenitor (art.88 din Legea nr.36/1995).

b) Daca mostenirea nu este vacanta, insa statul a fost gratificat prin testament, urmeaza sa i se elibereze certificat de mostenitor, iar nu certificat de vacanta a mostenirii. Consideram ca aceasta solutie urmeaza a fi aplicata si in cazul in care statul este gratificat prin testament, iar in lipsa acestui legat mostenirea ar fi fost vacanta (deci ar fi revenit, oricum, statului). Optam pentru aceasta solutie intrucat dobandirea prin legat se poate dovedi mai eficienta decat dobandirea succesiunii vacante (de pilda, in cazul aparitiei unor succesibili care cer repunerea in termenul de prescriptie pentru motive temeinic justificate sau invoca suspendarea lui pentru caz de forta majora).

Raspunderea statului pentru pasivul mostenirii numai in limita activului. Indiferent de teza adoptata in privinta naturii juridice a dreptului statului asupra mostenirii vacante, se recunoaste, unanim, ca "statul culege un patrimoniu, o universalitate si va fi tinut, prin urmare, de datoriile si sarcinile succesorale"[7]. Aceasta solutie se aplica si in practica judecatoreasca; "cand se iveste o vacanta succesorala statul nu dobandeste bunurile respective cu titlu particular, ca bunuri individual determinate, ci cu titlu universal, ca elemente ale unui patrimoniu" .

Din caracterul universal al dobandirii mostenirii vacante de catre stat decurg anumite consecinte practice.

a) Deoarece statul dobandeste un patrimoniu, deci o universalitate, fiind un succesor in drepturi al defunctului, el va fi obligat fata de creditori in conditiile in care ar fi obligat orice mostenitor legal sau legatar universal ori cu titlu universal acceptant al mostenirii sub beneficiu de inventar.

In practica, problema s-a pus in legatura cu stabilirea cuantumului dreptului de creanta al fostei concubine a defunctului, care a contribuit la edificarea unei constructii, ce a intrat in masa succesorala, dobandita de catre stat ca mostenire vacanta. In acest caz, statul este obligat sa plateasca intreaga creanta, asa cum orice alt mostenitor, legal sau testamentar, ar fi obligat in calitate de dobanditor al patrimoniului succesoral[9].

b) O alta problema, si mai frecvent intalnita in practica, se pune in legatura cu obligatiile asumate de cel care lasa mostenirea prin antecontractul de vanzare-cumparare. Intrucat obligatia (de a face) asumata prin antecontract este o obligatie patrimoniala transmisibila prin mostenire[10], obligatia de a incheia contractul de vanzare-cumparare trece asupra statului, la fel ca si asupra oricarui alt mostenitor. Dar cumparatorul poate opta, potrivit principiilor aplicabile in materie, si pentru rezolutiunea antecontractului si restituirea pretului platit, in conditiile in care ar fi putut cere si impotriva vanzatorului-promitent (decedat).

In toate cazurile, se admite unanim ca statul raspunde de pasivul mostenirii dobandite numai in limita activului[11], caci nu ar fi admisibil ca societatea sa suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice.

c) Se pune insa intrebarea, daca aceasta limitare a raspunderii statului pentru pasiv intra vires hereditatis este sau nu conditionata de intocmirea inventarului bunurilor succesorale (potrivit art.705 C.civ.), cu consecinta raspunderii nelimitate a statului pentru pasivul mostenirii in lipsa acestui inventar?

Dupa parerea noastra, ratiunile care justifica necesitatea inventarului in cazul mostenitorilor persoane fizice nu mai sunt valabile in cazul statului[12]. Intr-adevar, prin formele care se intocmesc in vederea contabilizarii si valorificarii bunurilor trecute in proprietatea statului, oricand se poate dovedi componenta si valoarea acestor bunuri, chiar daca nu s-a intocmit un inventar special. Pe de alta parte, legea prevede necesitatea inventarului in cazul in care succesibilul, exercitandu-si dreptul de optiune succesorala, face declaratie de acceptare sub beneficiul de inventar. Or, dupa cum vom vedea, statul nu are drept de optiune succesorala.

Inexistenta dreptului de optiune succesorala. Spre deosebire de ceilalti mostenitori, statul - in privinta dreptului avand ca obiect mostenirea vacanta (iar nu si eventualele legate lasate prin testament de de cuius) - nu are un drept de optiune succesorala[13]. Astfel, el nu poate renunta la mostenirea vacanta, de vreme ce bunurile succesorale, devenind fara stapan, ele ar reveni tot lui in baza art.646 C.civ. si a Decretului nr.111/1951 . Totodata, acceptarea sub beneficiul de inventar este, oricum, inutila, fiindca statul raspunde pentru pasiv numai in limita activului si, dupa cum am vazut, independent de intocmirea unui inventar special.

Neavand drept de optiune, termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de lege pentru exercitarea acestui drept devine inaplicabil. Asadar, organul competent poate solicita eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii, iar notarul sau instanta judecatoreasca pot constata vacanta mostenirii (si din oficiu) nelimitat in timp[15].

Problema sezinei. Aceasta este controversata in literatura de specialitate. Impartasim opinia     potrivit cu care obligatia statului "de a raspunde de datoriile si sarcinile succesiunii, in limitele activului succesoral, nu pot sa atarne de imprejurarea ca el ar intelege sau nu sa ceara punerea sa in posesie prin eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii" . Chiar daca statul nu ar fi mostenitor sezinar propriu-zis, el poate sa actioneze sau sa fie actionat direct in justitie in legatura cu drepturile si obligatiile succesorale . Nu excludem nici posibilitatea stapanirii de fapt de catre stat a bunurilor succesorale inainte de eliberarea certificatului de vacanta a mostenirii, mai ales in cazurile in care vacanta mostenirii este evidenta si orice intarziere, fie si de numai 6 luni, ar putea prejudicia interesele statului.