DREPTUL PROCESUAL CIVIL SI NORMELE SALE

DREPTUL PROCESUAL CIVIL SI NORMELE SALE

Sectiunea I. Notiunea Dreptului procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza modul de desfasurare a proceselor privitoare la drepturi civile sau interese legitime care se pot realiza numai pe calea justitiei, precum si modul de executare silita a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii.

Sectiunea II. Caracterele Dreptului procesual civil

In doctrina au fost recunoscute urmatoarele caractere ale dreptului procesual civil:

a) caracter sanctionator

Intrucat conduce la solutionarea diferendelor care poarta asupra drepturilor subiective civile, dreptul procesual civil garanteaza eficacitatea si respectarea normelor de drept material care consacra aceste drepturi.

b) caracter reglementar

Normele dreptului procesual civil sunt inscrise in Constitutie, in Codul de procedura civila si in legi speciale si, in principiu, judecatorul si partile trebuie sa se supuna acestora pentru chiar valabilitatea actului de procedura savarsit.

Regulile Procedurii civile intereseaza functionarea serviciului public al justitiei si de aceea se poate spune ca, in general, au un caracter de ordine publica. Ele se impun judecatorului si partilor, si numai in cazurile anume prevazute ori atunci cand ocrotesc doar un interes particular, este permis sa se deroge de la acestea;

c) caracter formalist

Formalismul dreptului procesual civil este dat de faptul ca actele de procedura sunt supuse unor conditii de forma si unor termene. Formalismul este inevitabil, insa el nu prezinta numai inconveniente. Formele prescrise sunt o garantie pentru protejarea intereselor justitiabililor impotriva manevrelor unui adversar de rea-credinta, dar si impotriva arbitrariului judecatorului.

Dupa cum, de vreme ce Codul de procedura civila sau legi speciale reglementeaza conditiile in care se poate apela la diferite mijloace procesuale (cererea de chemare in judecata; intampinarea; cererea reconventionala; cererile de interventie; apararile pe fond; exceptiile procesuale; cererile de exercitare a cailor de atac; cererea de incuviintare a executarii silite etc) precum si sanctiunea eludarii acestora, este asigurata o disciplina procesuala care profita atat instantei cat si partilor;

d) caracter de drept comun

Dreptul procesual civil, reglementat prin Codul de procedura civila, constituie dreptul comun al procedurii de judecata, el aplicandu-se oricarui litigiu pentru care nu este prevazuta o procedura speciala (art. 721 C. proc. civ.).

Sectiunea III. Normele dreptului procesual civil

Din definitia dreptului procesual civil rezulta ca la baza acestei ramuri de drept se afla un ansamblu de norme juridice. Norma juridica este o regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. ,,Conduita" de care se ocupa normele dreptului procesual civil priveste modul de judecata a pricinilor civile precum si punerea in executare a titlurilor executorii.

In doctrina au fost propuse mai multe criterii de clasificare a normelor dreptului procesual civil. Aceasta clasificare prezinta importanta nu doar din considerente de ordin teoretic, de vreme ce calificarea data unei anumite norme procesuale influenteaza insasi legalitatea solutiei pronuntate pe temeiul ei.

3.1. Clasificarea normelor dreptului procesual civil in functie de obiect

A) Aspecte generale

In functie de obiect, normele de drept procesual civil se impart in norme de organizare judiciara, norme de competenta si norme de procedura propriu - zisa.

Normele de organizare judiciara au ca obiect determinarea instantelor judecatoresti si a parchetelor de pe langa acestea; statutul magistratilor, cu privire la care se cerceteaza cariera magistratilor, drepturile si indatoririle acestora, incompatibilitati si interdictii, raspunderea magistratilor; compunerea si constituirea completelor de judecata si, legat de aceasta, incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea.

Firesc, cele mai multe norme din aceasta categorie se regasesc in Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor si Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.

Norme de organizare judiciara cuprinde insa si Codul de procedura civila care, prin art. 24-36, reglementeaza incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea desi Cartea I, in care sunt inscrise aceste texte, este intitulata ,,Competenta instantelor judecatoresti". Avand in vedere acest aspect, este de retinut ca in calificarea unor norme ca fiind de organizare judecatoreasca, de competenta sau de procedura propriu - zisa nu trebuie sa ne conducem numai dupa titulatura legii in care sunt cuprinse acele norme, ci trebuie sa tinem seama de continutul lor, respectiv de criteriul obiectului reglementarii".

Normele de competenta ofera raspuns la intrebarea ,,cine judeca"?

Aceste norme au ca obiect o delimitare a atributiilor instantelor judecatoresti de atributiile recunoscute altor organe de jurisdictie ori cu activitate jurisdictionala (competenta generala), precum si o repartizare a pricinilor intre instante de grad diferit (competenta materiala) ori o repartizare intre instante de acelasi grad (competenta teritoriala).

Sediul principal al normelor de competenta este Cartea I a Codului de procedura civila.

Norme de competenta pot fi intalnite si in legi speciale.

Normele de procedura propriu - zisa au ca obiect modul de judecata a pricinilor civile si de punere in executare a titlurilor executorii.

Sediul principal al acestor norme este Codul de procedura civila.

3.2. Clasificarea normelor dreptului procesual civil in functie de intinderea campului de aplicare

A) Aspecte generale

In functie de intinderea campului de aplicare, normele de drept procesual civil se impart in norme generale si norme speciale.

Normele generale se aplica in toate cazurile si in orice materie, daca legea nu prevede in mod expres altfel. Ele se gasesc, de regula, in Codul de procedura civila care, prin art. 721 precizeaza ca dispozitiile sale alcatuiesc procedura de drept comun in materie civila si comerciala.

Normele speciale sunt cele care se aplica numai intr-o anumita materie, expres stabilita de lege. Aceste norme deroga de la normele generale si sunt de stricta interpretare si aplicare, neputand fi extinse prin analogie.

3.3. Clasificarea normelor dreptului procesual civil in functie de caracterul conduitei pe care o prescriu

A) Aspecte generale

In functie de caracterul conduitei pe care o prescriu, normele dreptului procesual civil sunt imperative si dispozitive.

Normele imperative impun partilor sau instantei o anumita actiune sau inactiune si, sub sanctiune, nu ingaduie sa nu se aplice sau sa se deroge de la ele.

Normele dispozitive suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient de clar exprimata a partilor in actele lor juridice, ori protejeaza interesele uneia din parti, ingaduind sa se deroge de la continutul lor.

Pentru calificarea unei norme ca imperativa sau dispozitiva poate fi folosit uneori criteriul expresiei folosite de legiuitor.

In aplicarea acestui criteriu, norma este imperativa in texte care contin urmatoarele expresii:

- judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.);

oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente (art. 109 alin. 1 C. proc. civ.);

- hotararea se pronunta intotdeauna in sedinta publica (art. 121 alin, final C. proc. civ.);

- cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula (art. 133 alin. 1 C. proc. civ.);

necompetenta este de ordine publica (art. 159 C. proc. civ);

- nu pot fi ascultati ca martori interzisii si cei declarati de lege incapabili de a marturisi precum si cei condamnati pentru juramant sau marturie mincinoasa (art. 189 alin. 1 pct. 3 si 4 C. proc. civ.).

Dimpotriva, norma este dispozitiva daca:

- partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratie verbala in fata instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13, 14, 15 si 16 (art. 19 C. proc. civ.);

- judecatorul poate fi recuzat (art. 27 C. proc. civ.):

- cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al patrulea inclusiv printre magistratii sau asesorii populari ai instantei, cealalta parte poate cere stramutarea pricinii, la o alta instanta de acelasi grad (art. 37 alin. I C. proc. civ.);

- partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar (art. 67 alin. I C. proc. civ.);

- daca paratul are pretentii in legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala (art. 119 alin. 1 C. proc. civ.).

Nu intotdeauna expresia folosita de legiuitor permite sa se dea o anumita calificare normei juridice si de aceea este necesar sa se apeleze si la un alt criteriu, si anume finalitatea textelor. Potrivit acestui criteriu, ar avea caracter imperativ acele norme care, in finalitatea lor, depasesc interesul personal al partilor si urmaresc asigurarea distribuirii justitiei in cadrul procesului civil. Au caracter dispozitiv acele norme care urmaresc ocrotirea interesului partilor.

Intrucat distinctia in functie de acest criteriu este greu de facut, in doctrina si practica judiciara au fost stabilite unele reguli de interpretare, pornind de la clasificarea normelor de drept procesual civil in functie de obiectul lor de reglementare.

Astfel:

- normele de organizare judiciara au caracter imperativ deoarece reglementeaza organizarea si functionarea instantelor judecatoresti, activitate ce nu poate fi lasata la aprecierea partilor. Nu este cu putinta, de pilda, ca partile sa decida compunerea completului de judecata prin prezenta in complet a unui numar mai mare sau mai mic de judecatori decat cel prevazut in lege, nu pot decide participarea la judecata a unui judecator incompatibil sau a unui judecator in privinta caruia s-a admis cererea de recuzare.

Prin exceptie, normele care reglementeaza recuzarea au caracter dispozitiv deoarece potrivit art. 27 C. proc. civ. judecatorul ,,poate"fi recuzat, prin aceste norme fiind ocrotit interesul prin care ar putea sa ceara recuzarea.

In privinta normelor care reglementeaza recuzarea, situatia cand se poate cere recuzarea unui judecator nu trebuie confundata cu situatia judecatorului fata de care s-a admis cererea de recuzare. Numai in primul caz partea poate decide daca accepta sau nu sa participe la judecata un judecator care se afla intr-una din situatiile prevazute de art. 27 C. proc. civ. Odata admisa insa recuzarea, judecatorul se va retrage de la judecarea pricinii (art. 32 alin. 2 C. proc. civ.), partii nerecunoscandu-i-se posibilitatea de a reveni ulterior asupra cererii sale;

- normele de competenta generala si normele de competenta materiala au caracter imperativ, aspect care rezulta din dispozitiile art. 159 pct. 1 si 2 C. proc. civ. potrivit carora necompetenta este de ordine publica atunci cand pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti (ceea ce desemneaza competenta generala ori atunci cand pricina este de competenta unei instante de alt grad (aceasta fiind competenta materiala).

In privinta normelor de competenta teritoriala, din prevederile art. 19 si 159 pct. 3 C. proc. civ. rezulta ca trebuie distins in functie de obiectul litigiului.

Astfel, in pricinile privitoare la bunuri, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 13-16 C. proc. civ., normele de competenta teritoriala au caracter dispozitiv.

Daca litigiul are ca obiect unul din aspectele reglementate de art. 13-16 C. proc. civ., atunci normele de competenta teritoriala sunt imperative. Aceasta rezulta nu numai din art. 19 C. proc. civ., care prevede in mod expres aceasta exceptie de la dreptul partilor de a dispune asupra competentei instantei, dar si din art. 159 pct. 3 C. proc. civ. potrivit caruia necompetenta este de ordine publica cand pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.

Pe de alta parte, de vreme ce art. 19 C. proc. civ. ingaduie partilor ,,sa convina" numai in cauzele care au ca obiect bunuri, inseamna ca in litigiile privitoare la persoane, normele de competenta teritoriala sunt imperative;

- normele de procedura propriu - zisa au caracter imperativ atunci cand determina ordinea fireasca a judecatii potrivit etapelor si fazelor pe care le parcurge procesul civil sau daca stabilesc principiile fundamentale ale dreptului procesual civil. De pilda, au caracter imperativ normele care stabilesc contradictorialitatea, publicitatea dezbaterilor, oralitatea, nemijlocirea, continuitatea, dreptul la aparare, rolul activ al judecatorului, disponibilitatea, de asemenea normele care prevad obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizarii instantei, continutul hotararii judecatoresti (art. 261 C. proc. civ.), obligativitatea pronuntarii hotararii in sedinta publica (art. 121 alin. 3 C. proc. civ.), depunerea cererii de apel si de recurs la instanta a carei hotarare se ataca (art. 288 alin. 2 si 302 C. proc. civ.), durata termenelor de exercitare a cailor de atac (art. 284, 301, 319, 324 C. proc. civ.) etc.

Au caracter dispozitiv normele de procedura propriu - zisa care stabilesc facilitati pentru una sau pentru ambele parti. Asa sunt, de exemplu, normele care recunosc partilor posibilitatea de a-si exercita drepturile procedurale personal sau prin mandatar (art. 67 alin. I C. proc. civ.), normele care ofera paratului dreptul de a formula cerere reconventionala (art. 119 alin. 1 C. proc. civ.), cele care stabilesc posibilitatea partilor de a consimti ca cererea reconventionala sau cererea pentru introducerea in proces a unei alte persoane, care nu au fost facute inauntrul termenului stabilit de lege, sa se judece impreuna (art. 135 C. proc. civ.), normele potrivit carora partile pot solicita instantei sa nu motiveze hotararea prin care se pronunta divortul (art. 617 alin. 2 C. proc. civ.), cele privitoare la admisibilitatea probei cu martori (art. 1191 alin. 3 C. civ., art. 189 alin. 2 C. proc. civ.) etc.