Exceptiile de la principiul relativitatii contractului fata de terti

EXCEPTIILE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITATII CONTRACTULUI FATA DE TERTI

1. NOTIUNE

Exceptia de la principiul relativitatii efectelor contractului presupune acea situatie în care o persoana care nu a participat la încheierea contractului dobândeste obligatii si drepturi izvorâte din acest contract. Prima situatie de exceptie (obligatii în sarcina unei persoane care nu a participat la încheierea contractului din care acestea rezulta si nu are nici calitatea de având-cauza) nu poate fi admisa în nici un caz deoarece ar reprezenta o încalcare a libertatii persoanelor. Nimeni nu poate fi obligat împotriva vointei sale printr-un contract la încheierea caruia nu si-a dat consimtamântul. Unii autori au sustinut totusi ca exista asemenea exceptii: contractul colectiv de munca si actiunile directe, promisiunea pentru altul (conventia de porte-fort). In realitate, toate aceste asa-numite exceptii nu sunt decât aparente, deoarece sursa reala a obligatiilor în sarcina tertilor o constituie legea (în cazul contractului colectiv de munca si al actiunilor directe), iar în ce priveste promisiunea pentru altul, aceasta nu da nastere la obligatii în sarcina tertului care nu a participat la conventie.

A doua situatie de exceptie se refera la contractul încheiat între doua persoane din care ia nastere un drept în favoarea unui tert care nu a participat la încheierea contractului din care rezulta dreptul si care nu are nici calitatea de având cauza. Nici o regula morala nu se poate opune unei atare posibilitati. Dimpotriva, acceptarea unei solutii în sensul determinat mai sus, poate simplifica anumite raporturi juridice. Acesta este motivul pentru care se admite ca exceptia reala de la relativitatea contractului fata de terti este stipulatia pentru altul.

2. CONTRACTUL ÎN FAVOAREA UNEI TERTE PERSOANE SAU STIPULATIA PENTRU ALTUL

1) Definitie. Contractul în favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul reprezinta un contract sau o clauza dintr-un contract prin care o parte numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute o prestatie în favoarea unei alte persoane, straina de contract, numita tert beneficiar.

Desi nu este reglementata expres în Codul civil, prezenta unor aplicatii reglementate expres, precum si utilitatea sa practica, au drept consecinta considerarea sa ca exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului. Dintre aplicatiile sale practice expres reglementate, merita amintite: posibilitatea stipularii rentei viagere în favoarea unei terte persoane (art. 1642 alin. 1 Cod civil), donatia cu sarcina stipulata în favoarea unei terte persoane (dedusa din interpretarea art. 832 si 829 Cod civil), contractul de transport în favoarea unui tert-destinatar (dedus pe cale de interpretare din prevederile art. 432-434 si 438 Cod comercial), stipularea platii indemnizatiei de asigurare în favoarea uni terte persoane (Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile).

2) Problema valabilitatii stipulatiei pentru altul. Pentru ca stipulatia pentru altul sa fie valabila, ea trebuie sa respecte conditiile de validitate prevazute de art. 948 si urmatoarele din Codul civil, referitoare la capacitate, consimtamânt, obiect si cauza. Pe lânga acestea, mai este necesara îndeplinirea a doua conditii specifice:

- stipulatia sa fie certa si neîndoielnica - din redactarea stipulatiei trebuie sa rezulte cu fermitate ca tertul beneficiar dobândeste un drept de sine-statator, putând pretinde prmitentului executarea fata de sine a unei anumite prestatii;

- tertul beneficiar sa fie determinat sau determinabil - pentru a fi îndeplinita aceasta conditie nu este absolut necesar catertul sa fie o persoana individualizata în momentul perfectarii simulatiei, fiind admisibil ca individualizarea sa se realizeze la un moment ulterior (în cazul asigurarilor de raspundere civila sau asigurarilor de viata si sanatate, determinarea tertului beneficiar se poate realiza în momentul producerii riscului sau chiar la un moment ulterior); tertul beneficiar desemnat prin stipulatie poate sa fie chiar si o persoana viitoare (care nu exista în momentul încheierii contractului), cum ar fi stipulatia în beneficiul unei fundatii care urmeaza sa fie înfiintata; tertul beneficiar poate sa fie chiar si o persoana incapabila sau cu capacitate de exercitiu restrânsa.

Participarea tertului la încheierea stipulatiei nu are nici o relevanta cu privire la validitatea actului juridic. Cu toate acestea, consimtamântul tertului beneficiar (concretizat în acceptarea stipulatiei, sau mai precis a dreptului nascut în favoarea sa), reprezinta o conditie de eficacitate a stipulatiei. Stipulatia în favoarea unui tert nu are nici un efect daca tertul nu doreste sa dobândeasca vreun drept rezultat din acest act juridic si refuza sa confirme stipulatia facuta în favoarea sa.

3) Efectele stipulatiei pentru altul

In raporturile dintre stipulant si promitent se stabilesc raporturi juridice obisnuite, dupa tiparul relatiei contractuale, cu singura diferenta ca prestatia rezultata din stipulatie va trebui executata în favoarea unui tert si nu a stipulantului. Pentru a obtine executarea prestatiei, stipulantul are la îndemâna toate mijloacele conferite de dreptul comun: executarea silita în natura sau prin echivalent, exceptia de neexecutare a contractului, rezolutiunea, pretinderea de daune-interese (care pot fi chiar evaluate anticipat prin intermediul clauzei penale).

Raporturile dintre promitent si tertul beneficiar sunt guvernate de nasterea unui drept direct în patrimoniul tertului-beneficiar fara a trece pin patrimoniul stipulantului. Dobândirea dreptului are loc în mod originar, în momentul încheierii contractului. In consecinta, tertul beneficiar nu este tinut a suporta concursul creditorilor stipulantului si nici eventuala insolvabilitate a acestuia. Totodata, dreptul rezultat din stipulatie poate fi transmis pe cale succesorala chiar înainte de confirmarea sa de catre beneficiar. Cu toate ca tertul beneficiar si promitentul nu se gasesc într-un raport contractual, primul are calitatea de creditor iar celalalt de debitor. Tertul are dreptul: sa pretinda executarea prestatiei promitentului, în conditiile cuprinse în stipulatie, putând în acest sens sa recurga la executarea silita în natura sau prin echivalent; sa foloseasca actiunile oblica sau pauliana daca raportul juridic existent între tert si stipulant permite aceasta; sa se foloseasca de garantiile speciale (gaj, ipoteca, fidejusiune) constituite de catre promitent prin contractul încheiat cu stipulantul. Tertul beneficiar nu are însa dreptul sa solicite rezolutiunea contractului care cuprinde stipulatia pentru altul, deoarece actiunea în rezolutiune nu poate fi accesibila unei persoane terte fata de contract (regula dedusa din principiul relativitatii efectelor contractului), pentru ca tertul nu justifica un interes legitim în a solicita rezolutiunea care nu are cum sa-i profite.

Promitentul poate sa opuna tertului beneficiar exceptiile inerente raporturilor contractuale dintre el si stipulant: exceptia neexecutarii contractului, în cazul în care stipulantul nu îsi îndeplineste obligatiile, nulitatea contractului, neîndeplinirea sau îndeplinirea unei conditii suspensive, respectiv rezolutorii, neîmplinirea termenului suspensive de executare, solicitarea termenului de gratie, etc.

Raporturile dintre tertul beneficiar si stipulant. Din mecanismul stipulatiei pentru altul nu rezulta nici un raport de obligatii între tertul beneficiar si stipulant. Ei nu pot actiona unul împotriva celuilalt pe cale directa pentru ca nu îi leaga nici un raport contractual. Ei pot însa sa actioneze unul împotriva celuilalt pe cale indirecta, folosind actiunea oblica si actiunea pauliana.

Independent de stipulatie, de regula, stipulantul si tertul beneficiar sunt angajati întrun raport de creanta preexistent stipulatiei. In acest caz rolul contractului în favoarea tertului este acela de a stinge doua raporturi de creanta prin intermediul unei singure operatiuni: obligatia stipulantului fata de tertul beneficiar (rezultata dintr-un contract originar sau dintr-un alt fapt juridic) precum si obligatia promitentului fata de stipulant (care poate avea si ea o existenta anterioara, sau poate sa se nasca odata cu stipulatia). Este posibil si ca între stipulant si tertul beneficiar sa nu existe un raport obligational originar. In acest caz, stipulatia reprezinta o donatie indirecta facuta în favoarea tertului. Literatura de specialitate este de acord ca o asemenea donatie trebuie sa întruneasca toate conditiile de validitate ale donatiei, mai putin forma autentica a acesteia. De asemenea regimul ei va fi acela de drpet comun al donatiilor, urmând a i se aplica, daca este cazul, reductiunea liberalitatii excesive, raportul succesoral, etc.

Legat de efectele stipulatiei se mai pune întrebarea daca una dintre parti (în temeiul unei clauze revocatorii) sau ambele parti, prin acordul lor (mutuus dissensus), decid revocarea beneficiului stipulatiei, ce efecte poate sa produca aceasta revocare. Revocarea se considera ca nu este posibila. Asadar, de regula, stipuatia este irevocabila, cu urmatoarele exceptii: 1) daca revocarea a fost prevazuta în contract, ea se poate realiza, dar numai pâna în momentul confirmarii dreptului de catre tertul beneficiar; 2) în cazul contractului de asigurare, asiguratul are dreptul sa revoce tot timpul vietii stipulatia facuta în favoarea unei terte persoane; 3) în cazul contractului de transport, expeditorul are posibilitatea sa revoce dreptul destinatarului de a primi marfa, pâna în momentul remiterii scrisorii de trasura.