PRINCIPII ALE OCROTIRII PARINTESTI PREVAZUTE EXPRES IN LEGEA NUMARUL 272/2004

PRINCIPII ALE OCROTIRII PARINTESTI PREVAZUTE EXPRES IN LEGEA NUMARUL 272/2004

In cuprinsul Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in art. 4 lit. a gasim explicata notiunea de copil, prin care se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu a dobandit capacitatea deplina de exercitiu, in conditiile legii si totodata se prezinta principiile care stau la baza ocrotirii parintesti. Art. 6 din legea sus mentionata consacra expres principiile care stau la baza protectiei copilului, dar care se aplica nu numai in raport cu dispozitiile actului normativ care prezinta legea-cadru in materie, ci si cu reglementarile speciale privind protectia copilului. (C. fam, Legea Invatamantului dar si legi din sfera securitatii sociale).

Potrivit legii 272/2004 respectarea si garantarea drepturilor copilului este guvernata de urmatoarele principii:

a)      principiul protectiei interesului superior al copilului

Principiul interesului superior al copilului nu trebuie inteles in mod abstract si teoretic, ci pornindu-se de la particularitatile situatiei fiecarui copil si ale materiei in care se aplica. Astfel, jurisprudenta a aratat ca intr-un anumit caz concret, interesul superior al copilului justifica incuviintarea adoptiei, chiar daca in alte situatii o asemenea masura nu poate fi admisa. In speta, copilul a fost abandonat imediat dupa nastere de ambii parinti si a fost crescut de bunicii paterni. Desi din certificatul medical depus la dosar rezulta anumite probleme de sanatate ale adoptatoarei (care totusi poate ingriji pe minor), iar adoptatorul a fost condamnat penal pentru distrugerea unor bunuri si ulterior gratiat, daca comisia pentru protectia copilului a dat aviz favorabil pentru adoptie, prin incuviintarea adoptiei de catre bunicii paterni, interesul minorului este evident mai bine protejat decat daca ar fi insitutionalizat intr-un camin.

Aplicarea acestui principiu nu trebuie realizata astfel incat sa anuleze alte drepturi ale copilului, astfel cum sunt acestea consacrate de prezenta lege si in Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului (1989). Prin aplicarea acestui principiu se produc "efecte orizontale", respectiv statul trebuie sa ia masurile necesare pentru garantarea lui nu numai in ce priveste relatiile cu autoritatile, ci si de catre subiectele de drept privat, in special in raporturile cu parintii, avandu-se in vedere nu numai efectele pe termen scurt, ci mai ales efectele pe termen lung.

b)      egalitatea sanselor si nediscriminarea

Acest principiu este prevazut si in Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, in art. 2, identificandu-se patru criterii ale tratamentului diferentiat si discriminatoriu: rasa, sexul, limba si religia. De exemplu lipsa inregistrarii este un motiv de discriminare, Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului prezentand obligatiile speciale in sarcina anumitor subiecte de drept (unitatile sanitare, organele de politie, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului).

Nucleul acestui principiu il constituie egalitatea sanselor, promovand egalitatea sanselor baietilor si fetelor, a copiilor refugiati, a copiilor de origine straina, ai minoritatilor sau populatiilor indigene. De asemenea articolul sus mentionat pledeaza pentru sprijinirea copiilor cu deficiente, a crearii posibilitatilor ca ei sa se bucure de un standard adecvat de viata.    Doina Balahur - Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Edit. All Beck, Bucuresti, 2001, p.33

c)      responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si obligatiilor parintesti

Prin acest principiu se doreste ca parintii sa actioneze intocmai pentru satisfacerea drepturilor copilului, dar sa-si indeplineasca atat drepturile care le are fata de acesta cat si obligatiile. In acest sens statul are un rol important, daca in societatea traditionala, viata de familie era "ascunsa", astazi aceasta a devenit publica, adica prin institutiile care sunt specifice ocrotirii copilului se urmareste indeplinirea sarcinilor pe care parintii le au de indeplinit fata de copiii lor.

Responsabilizarea apare ca un mijloc de stabilizare, ajuta parintele in relatia cu copilul, dar il si constrange sa-si indeplineasca atributiile specifice, altfel isi poate pierde calitatea de parinte in cel mai rau caz.

d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului

Copilul, in calitatea sa de fiinta umana, este titularul drepturilor fundamentale garantate de Constitutia Romaniei si de actele internationale la care statul roman este parte, iar legea de fata consacra numai aspectele particulare rezultate din situatia speciala a copilului, determinata de varsta sa frageda. Legea prevede numeroase drepturi pe care copilul le are, de exemplu, art. 27 stipuleaza ca orice copil are dreptul de a apartine unei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice, avand dreptul la viata culturala proprie. O atentie deosebita se indreapta si spre dreptul la sanatate, care tot prin intermediul parintilor sau al altor ocrotitori legali este asigurat, acesta trebuind sa se bucure de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge.

Respectarea drepturilor copilului nu presupune incalcarea drepturilor parintesti, ci asumarea de catre parinti a unor obligatii permanente fara de care exercitarea drepturilor copilului nu este posibila.

e)      descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate

Institutiile publice cu atributii in protectia copilului la nivel central sunt: Autoritatea Nationala pentru Drepturile Copilului, Avocatul Poporului, iar la nivel local: Comisia pentru protectia copilului, Directia generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Structurile consultative comunitare, Servicii publice de asistenta sociala organizate la nivelul municipiilor si oraselor, cat si persoanele cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor comunale, organismele private. Se remarca preocuparea de a reintegra copiii din institutii, in propriile familii care din diverse motive de cele mai multe ori de natura socio-economica, nu au putut sa le asigure la un moment dat grija de care au nevoie.    Gabriela Lupsan - Dreptul familiei, Edit. Junimea, Iasi, 2001, p. 265

f)       asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil

Copilul trebuie sa fie ocrotit in functie de varsta sa, de gradul de maturizare, dar si de aptitudinile si insusirile sale. Fiecare copil are anumite trasaturi de caracter pe care ambii parinti sau reprezentantul legal va trebui sa le valorifice in vederea formarii personalitatii si respectului fata de sine si altii. Cu un copil care prezinta deficiente fizice, mentale sau de orice natura trebuie adoptata o anumita conduita, iar cu un copil care este hiperactiv se utilizeaza metode, procedee in vederea ameliorarii acestui comportament.

In concluzie, nu toti copiii pot fi educati, ingrijiti exact dupa un anumit tipar, ci se incearca plierea celui care participa la educatie in functie de posibilitatile de care dispune minorul.

g)      respectarea demnitatii copilului

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepsei fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Maria Harbada - Adoptia - prezent si perspectiva, in Analele Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi, Stiinte Economice, 2004, p. 32

Intr-o familie in care violenta domestica predomina, iar copilul asista la toate aceste acte de cruzime, acesta va fi marcat pe tot parcursul vietii. Un copil care traieste intr-un mediu ambiant placut, intr-o familie in care exista armonie, va fi un copil care va sti cum sa se impuna, sa nu fie umilit de ceilalti. In cazul in care copilul nu are un mediu familial propice dezvoltarii sale fizice si psihice, va fi un copil introvertit, retras, timid.

Masurile disciplinare a copilului nu pot fi stabilite, conform Legii 272/2004, decat in acord cu demnitatea copilului nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

h)     ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a cestuia, tinand seama de varsta si de gradul sau de maturitate

Aceasta nu inseamna protectia dreptului copilului de a hotari singur, in aceleasi conditii ca si un adult, ci numai a dreptului de a fi implicat in orice procedura il priveste. Intrucat dreptul apartine si copiilor cu dizabilitati, autoritatile trebuie sa ia masurile necesare pentru exercitarea lui si in cazul copilului cu discernamant care nu poate comunica.

i)       asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie

Copilului i se acorda o anumita educatie din punct de vedere a traditiei, in functie de originea sa etnica, religioasa sau culturala, dar acest lucru nu este suficient, ci trebuie sa fie o continuitate in acest sens, pentru a putea contribui la formarea unor valori sociale sau morale. Nu este suficient numai simpla teorie, ci si practica are un rol deosebit, facandu-l pe copil sa inteleaga mai bine necesitatea formarii unor comportamente.

j)        celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil

Potrivit acestui principiu, autoritatile trebuie sa actioneze prompt in scopul evitarii intarzierii inutile care sunt contrare interesului superior al copilului. Ion Imbrescu - Tratat de dreptul familiei, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 2006, p.409 Curtea Europeana a drepturilor Omului a aratat ca intr-o cauza care implica relatiile de familie intre parinti si copii, conformitatea masurilor autoritatilor nationale cu dispozitiile art. 8 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (care garanteaza si dreptul la relatiile de familie) se apreciaza si in functie de celeritatea acesteia. Procedurile legale de exercitare a autoritatii parintesti, inclusiv executarea acestora, necesita urgenta, deoarece trecerea timpului poate avea consecinte ireparabile asupra relatiilor de familie.

k)      interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in

corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie

Normele cu privire la drepturile copilului cat si la promovarea lor sunt inscrise atat in Codul Familiei, cat si in Legea 272/2004 dar si in dispozitii ale Codului civil, toate aceste acte putand fi corelate, dar nepermitandu-se incalcarea vreunei dispozitii.

l)       asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului

Ridicarea valului care acopera viata privata a adus la lumina, un peisaj care nu prea are de a face cu imaginea vietii de siguranta si confort emotional afectiv, de iubire si de sprijin reciproc. Astfel abuzul copilului este rareori un eveniment izolat, copilul abuzat trecand de regula prin diferite stadii care afecteaza treptat cursul dezvoltarii sale fizice, psihice si emotionale. Maria Harbada - Dreptul familiei si starea civila, Edit. Junimea, Iasi, 2004, p.269 Ele nu se limiteaza numai la perioada propriu-zisa a abuzului, ci si la momente care urmeaza raportarii relelor tratamente. Acesta poate fi abuzat fizic, emotional sau chiar sexual, dar practica tratamentului juridic al violentei si abuzului asupra copilului variaza foarte mult de la o tara la alta.

Romania este departe de standardele universale si europene in materie, copilul aflat in dificultate constituind una dintre prioritatile guvernelor abia dupa anul 1990. Cauzele pentru care masurile legislative, institutionale promovate pana acum in domeniul garantarii respectarii si protectiei drepturilor copilului au avut rezultate slabe, deoarece a existat lipsa unei abordari unitare si pe termen lung a drepturilor copilului.

Planuri si masuri in acest domeniu, fata de perioada comunista, au fost adoptate, dar si aplicate, insa acest lucru nu este suficient, fiind necesar un efort dozat si continuu atat din partea statului cat si a societatii.

Politica cu privire la protectia copilului, in trecut era una bazata pe plasarea copiilor cu probleme in institutii de tip rezidential, neadaptate nevoilor copiilor, neexistand activitati de prevenire a abandonului copiilor si de sustinere a parintilor, dar treptat s-a trecut la o noua atitudine fata de copil, nu numai prin intermediul Conventiei Natiunior Unite cat si prin adoptarea unor acte normative si legi in acest domeniu. Doina Balahur - Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Edit. All Beck, Iasi, 2001, p. 95