Caracterele ale dreptului de proprietate

Caracterele ale dreptului de proprietate

Dupa unii autori dreptul de proprietate prezinta mai multe caractere proprii, care il deosebeste fata de celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de proprietate este absolut si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil. Dupa alti autori caracterele dreptului de proprietate sunt urmatoarele : drept absolut, drept exclusiv, drept perpetuu si continutul si limitele sale sunt stabilite de lege.

Dreptul de proprietate este absolut deoarece este recunoscut titularului sau in raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu faca nimic de natura a-l incalca.

Ori de cate ori bunul aflat in proprietatea unei persoane ajunge in detinerea sau posesia nelegitima a altuia, proprietarul are dreptul la actiunea in revendicare. Actiunea in revendicare poate fi introdusa impotriva oricarei persoane. Cu alte cuvinte dreptul de proprietate este opozabil tuturor, erga omnes. Acest caracter absolut poate fi inteles si ca nelimitat, neingradit in continutul sau. Dar in acest sens dreptul de proprietate nu este absolut, deoarece el se exercita "in limitele determinate de lege". Insusi Codul civil stabileste o serie de ingradiri sau restrictii aduse proprietatii. De asemenea, reglementari ulterioare Codului civil au adus ingradiri proprietatii.

Inviolabilitatea dreptului de proprietate sustine si intareste caracterul sau absolut. Art. 135, pct. 6 din Constitutie dispune imperativ: "proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila". Cu alte cuvinte dreptul de proprietate nu poate fi incalcat de nimeni. Aceasta interdictie se impune cu aceeasi forta si statului. Ea cunoaste doua exceptii :

a)      bunurile imobile aflate in proprietate privata pot fi expropriate in conditiile legii, pentru cauza de utilitate publica. Art. 41, pct. 3 din Constitutie prevede: "Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire . De asemenea, art. 481 Cod civil dispune: "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire

In vederea aplicarii acestor dispozitii de principiu a fost adoptata si pusa in vigoare Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica care prevede categoria de imobile supuse exproprierii, defineste utilitatea publica si reglementeaza declararea ei ; punerea in posesie a expropriatorului ; dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate si toate celelalte consecinte juridice pe care le produce exproprierea.

b)      subsolul oricarei proprietati imobiliare poate fi folosit si exploatat pentru lucrari de interes general. Art. 41, pct. 4 din Constitutie dispune: "pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daune aduse solului, plantatiilor sau constructiilor precum si pentru alte daune imputabile proprietatii

In ambele cazuri, despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, de instantele de judecata competente (art. 41, pct. 5 din Constitutie). Tot astfel, Constitutia prevede "continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege . De asemenea art. 41 pct. 6 prevede ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Prin urmare in continutul sau, dreptul de proprietate nu poate, nu este absolut, neingradit, ci dimpotriva este limitat, ingradit, potrivit legii si obiceiului. De altfel, atributele unui drept subiectiv sunt prin natura lor juridica reglementate si deci, ingradite¹. Un proprietar asupra unui imobil nu-l poate distruge prin incendiere. De asemenea nu-l poate demola decat daca are autorizatia organului competent. Abuzul de drept poate consta si in mutarea proprietatii.

Unii autori considera ca prin formularea "drept absolut" s-a vrut sa se inteleaga dreptul cel mai complet ce poate exista asupra unui lucru adica dreptul de proprietate in compozitie cu celelalte drepturi reale, care nu sunt decat dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

In consecinta, prin caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie sa se inteleaga ca titularul are puterea de a-i trage foloasele, de a avea toata utilitatea pe care o poate conferi si de a savarsi toate actele juridice care raspund interesului sau, dar in limitele legii fara a avea nevoie de concursul altei persoane. Proprietarul este indreptatit sa ceara tuturor celorlalte persoane sa-i respecte dreptul de proprietate dupa cum si el este obligat sa respecte dreptul de proprietate al celorlalte persoane.

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv in sensul ca titularul exercita singur toate atributele dreptului de proprietate, cu excluderea tuturor celorlalte persoane si

fara a avea nevoie de concursul acestora pentru exercitarea atributelor dreptului sau. Titularul dreptului de proprietate este singurul indreptatit sa exercite toate atributele pe care i le confera acest drept. Dar si aici trebuie avut in vedere ca legea poate sa limiteze caracterul exclusiv al proprietatii. Astfel, de exemplu, sunt servitutile pozitive, legale, conventionale sau judiciare, precum si restrangerile aduse prin folosirea anumitor categorii de bunuri, cum sunt locuintele pentru care contractele de inchiriere se incheie in conditiile legii si termenul lor este de asemenea prelungit de lege.

Inca de la Iustinian se afirma ca dreptul de proprietate confera titularului sau "plenapotestas'', adica toate acele trei atribute : posesia, folosinta si dispozitia. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept deplin.

Asadar, caracterul deplin si exclusiv al dreptului de proprietate lipseste atunci cand asupra bunului respectiv se constituie drepturi reale, dezmembraminte ale proprietatii. Tot astfel, se intampla in cazul cand un bun fungifer se afla in stapanirea unui posesor de buna-credinta. Conform art. 485 Cod civil, posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele bunului fungifer. Fructele se cuvin proprietarului numai din momentul in care posesorul devine de rea-credinta.

Dreptul de proprietate are de asemeni un caracter perpetuu si transmisibil. Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se intelege ca este nelimitat in timp si dureaza atata vreme cat exista bunul care face obiectul sau. De asemenea, el nu se pierde prin neuz, adica prin neexercitare.

De regula, actiunea in revendicarea dreptului de proprietate este imprescriptibila.

Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte intre vii, in conditiile legii. Ba mai mult, transmisiunea lui este inevitabila si obligatorie pentru cauza de moarte.

Transmisiunea dreptului de proprietate nu contravine caracterului sau perpetuu. Dimpotriva, transmisibilitatea este corolarul logic si practic al perpetuitatii sale. Si aceasta pentru faptul ca viata semenilor este inevitabil, limitata in timp. Prin transmiterea drepturilor de proprietate se realizeaza trecerea din patrimoniul unei persoane in patrimoniul alteia fara nici o modificare.

La baza transmisiunilor dreptului de proprietate prin acte intre vii sta principiul consensualismului, consacrat in art. 971 Cod civil care prevede: "In contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, proprietatea se transmite prin efectul consimtamantului partilor; chiar atunci cand nu s-a facut traditiunea sau predarea lucrului

Tot astfel facand aplicatia acestui principiu in materia vanzarii, art.1295 alin. 1 dispune: "Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator in prezenta vanzatorului indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul insa nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat".

De la principiul consensualismului exista si unele situatii de exceptie, cand transferul dreptului de proprietate are loc intr-un alt moment decat cel al realizarii acordului de vointa. Astfel :

a)      transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor viitoare are loc atunci cand aceste bunuri sunt realizate;

b)      transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de gen opereaza in momentul individualizarii lor prin numarare, cantarire sau masurare;

c)      dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmite numai in momentul incheierii contractului in forma inscrisului autentic ;

d)      transferul dreptului de proprietate prin contracte de donatie are loc la data perfectarii contractului in forma autentica;

e)      dreptul de proprietate asupra imobilelor in sistem de carte funciara se transfera de la instrainator la dobanditor numai la data intabularii dreptului.

S-a constatat deja ca dreptul de proprietate este, in principiu, transmisibil.

Acest caracter insa este propriu numai dreptului de proprietate privata. Dimpotriva, dreptul de proprietate publica, indiferent ca poarta asupra unor bunuri imobile sau mobile, este inalienabil si prin urmare este netransmisibil.

Sunt insa si situatii cand unele bunuri proprietate privata pot fi scoase temporar din circuitul civil prin acordul de vointa intervenit intre proprietarul bunului si o alta persoana. Astfel, intr-un contract, partile au posibilitatea de a stipula asa-numitele clauze de inalienabilitate, prin care proprietarului unui anumit bun ii este interzisa instrainarea si uneori, chiar grevarea bunului in favoarea altei persoane.

Clauzele de inalienabilitate se gasesc destul de rar in actele de instrainare cu titlu oneros. Ele pot fi intalnite mai frecvent in contractele de ipoteca si in contractele de gaj fara deposedare in care se stipuleaza interdictia de instrainare si de grevare a bunului ipotecat sau gajat. In schimb asemenea clauze pot fi regasite, in practica, in actele cu titlu gratuit, adica in contractele de donatie si in testamente; donatorul sau, dupa caz, testatorul dispune de bunul sau stipuland ca persoana gratificata nu poate sa-l instraineze.

Codul civil nu reglementeaza posibilitatea stipularii in actele juridice a clauzelor de inalienabilitate. De multa vreme, jurisprudenta franceza a considerat ca astfel de clauze sunt lovite de nulitate, deoarece prin ele se atenteaza la principiul liberei circulatii a bunurilor. Ulterior, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, a intervenit o schimbare in orientarea jurisprudentei care a admis ca clauzele de inalienabilitate pot fi valabile cu respectarea a doua conditii: clauza sa fie justificata de un interes serios si legitim si inalienabilitatea sa fie temporara.

Interesul serios si legitim care justifica o astfel de clauza poate fi patrimonial sau moral. De asemenea, interesul poate fi al dispunatorului, al unui tert sau un interes public .

Numai elementele de inalienabilitate temporara sunt valabile. Clauzele de inalienabilitate perpetua sunt lovite de nulitate absoluta, avand o cauza ilicita si imorala. Asa de pilda inalienabilitatea care este stabilita pe timpul vietii proprietarului, poate fi considerata ca perpetua si prin urmare este lovita de nulitate absoluta.

Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Constitutie, art. 41; Codul civil, art. 480). In acest sens, de asemenea Codul silvic, publicat la 8 mai 1996 prevede ca fondul forestier definit de lege este supus regimului silvic, regim care este definit prin art. 9 alin. 2 al aceluiasi cod, iar dreptul de proprietate asupra terenurilor care constitue fondul forestier national se exercita in conformitate cu dispozitiile aceluiasi cod, terenurile din acest fond dupa caz proprietate publica sau proprietate privata. Codul reglementeaza si aspectele privind exercitarea dreptului de proprietate asupra produselor fondului forestier, lemnoase sau nelemnoase.

Potrivit Legii petrolului nr. 134 din 29 dec. 1995, dreptul de proprietate asupra terenurilor din perimetrele de exploatare sau explorare a resursele de petrol, dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care se afla sistemul national de transport al petrolului, precum si zonele de protectie a perimetrului si sistemului de transport mentionate se exercita in conditiile prevazute de aceasta lege.

Marginirile sau ingradirile dreptului de proprietate s-au extins din ce in ce mai mult, astfel ca el nu mai este individualist, ci un drept cu caracter social, indeplinind o functie sociala².