URMARIREA PENALA

URMARIREA PENALA

1. Notiunea si obiectul urmaririi penale

Dupa cum s-a aratat, procesul penal se desfasoara in trei faze: urmarirea penala, judecata si punerea in executare a hotararilor judecatoresti ramase definitive.

Urmarirea penala, ca prima faza a procesului penal este activitatea desfasurata de organele de urmarire penala prin care se strang si se verifica probele cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea lor in judecata[1].

Potrivit legii, urmarirea penala este o faza obligatorie pentru majoritatea cauzelor penale. Exista anumite situatii cind aceasta lipseste cum ar fi, de exemplu, cauzele care au ca obiect faptele pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, deoarece persoana se adreseaza direct instantei de judecata, procesul penal incepand cu judecata.

Urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata. ( art.200 C.proc.pen).

Limitele urmaririi penale

Urmarirea penala, ca faza a procesului penal, are doua momente procesuale: inceperea urmaririi penale si emiterea solutiei de catre procuror.

Primul moment corespunde cu declansarea procesului penal, prin dispozitia de incepere a urmaririi penale, materializata in procesul verbal sau in rezolutia de incepere a urmaririi penale, in functie de modul de sesizare a organului de urmarire penala.

Cel de-al doilea, il constituie actul de trimitere in judecata, respectiv rechizitoriul procurorului, prin care se sesizeaza instanta competenta in situatia in care, cu ocazia verificarii lucrarilor de urmarire penala, procurorul constata existenta vreunuia dintre cazurile prevazute de art.10 C.proc.pen., emite ordonanta sau rezolutie motivata prin care dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale sau, cand nu exista invinuit in cauza, dispune clasarea.

3. Trasaturile urmaririi penale

Ø      Lipsa de publicitate a urmaririi penale specifica judecatii). Aceasta trasatura a urmaririi penale se impune ca urmare a a faptului ca in aceasta faza raportul juridic de drept penal este inca neclar si probele abia incep sa se stranga.[2]. In cazul publicitatii ar exista riscul ca partile sa incerce denaturarea probelor si desigur zadarnicirea aflarii adevarului.

Ø      Cracterul preponderent scris al urmaririi penale. Consemnarea actelor procesuale si procedurale in scris este o exigenta comuna tuturor fazelor procesuale, deoarece exigenta formei scrise impiedica contestarea existentei actului si a continutului sau.

Ø      Caracterul necontradictoriu al urmaririi penale. Presupune faptul ca organele de urmarire penala administreaza probe fara a le supune discutiei partilor in cauza, ceea ce confera operativitate si mobilitate urmaririi penale.

Ø      Subordonarea ierarhica in efectuarea actelor de urmarire penala Potrivit legii, procurorii si organele de cercetare penala, in faza de urmarire penala se afla intr-o subordonare ierarhica in ceea ce priveste activitatea lor judiciara. Procurorii conduc si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare ori a altor organe. De asemenea, procurorul ierarhic superior are dreptul de a indeplini oricare din atributiile procurorului din subordine, putand da si dispozitii obligatorii pentru acesta.

4. Competenta organelor de urmarire penala.

Potrivit art.201 C.proc.pen. urmarirea penala se realizeaza de catre procuror si organele de cercetare penala (politia judiciara si organele de cercetare speciale). Competenta organelor de urmarire penala este reglementata de dispozitiile cuprinse in art.207-213 C.proc.pen.

Ø      Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare. Organele de cercetare ale politiei judiciare efectueaza cercetarea penala pentru orice infractiune care nu este data in mod obligatoriu in competenta altor organe de cercetare penala.

Ø      Competenta organelor de cercetare penala speciale. Potrivit art.208 C.proc. pen, competenta ofiterilor anume desemnati de comandantii de unitati militare priveste atat infractiunile comise de militarii in subordine, cat si infractiunile comise in legatura cu serviciul de persoanele civile incadrate in aceste unitati. Cercetarea penala in cazurile mentionate mai sus poate fi efectuata si de comandantul unitatii militare. Pentru infractiunile de frontiera, competenta de efectuare a cercetarii o au ofiterii politiei de frontiera.

Ø      Competenta procurorului in faza urmaririi Procurorul supravegheaza urmarirea penala. Procurorii conduc si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale. In cauzele pe care le supravegheaza, procurorul poate sa efectueze orice acte de urmarire penala. Acesta, are si obligatia ca, in anumite cazuri prevazute de lege, sa efectueze urmarirea penala (exemplu, infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni de omor, omor calificat, omor deosebit de grav, pruncuciderea, infractiuni contra pacii si omenirii etc).

5. Efectuarea urmaririi penale

In legea penala sunt prevazute doua moduri de sesizare a organelor de urmarire penala si anume:

Ø      Moduri generale: plangerea, denuntul si sesizarea din oficiu.

Ø      Modurile speciale: plangerea prealabila, sesizarea sau autorizarea organului prevazut de lege, precum si exprimarea dorintei guvernului strain in cazul infractiunilor prevazute in art.171 C.pen. (infractiuni contra reprezentantului unui stat strain). Potrivit art.221 alin.4 C.proc.pen., daca prin savarsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia dintre unitatile la care se refera art.145 C.pen. aceasta este obligata sa sesizeze organul de urmarire penala de indata, sa prezinte situatii explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita si sa se constituie parte civila.

In continuare ne vom referi la cateva dintre aceste moduri de sesizare.

a) Plangerea

Plangerea este un act de sesizare, o incunostiintare facuta de o persoana fizica sau juridica cu privire la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

Ea nu trebuie confundata cu plangerea prealabila care este un mod special de sesizare a organelor de urmarire penala. Plangerea poate fi facuta personal sau prin mandatar, in scris au oral.

Daca plangerea este facuta oral, ea se consemneaza, de catre organul care o primeste, intr-un proces-verbal.

b) Denuntul

Denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau de catre o persoana juridica despre savarsirea unei infractiuni. Deosebirea acestuia fata de plangere consta in faptul ca prin denunt se aduce la cunostinta organului de urmarire penala savarsirea unei infractiuni in dauna altor persoane. Nu se cere ca cel care face denuntul sa fi fost prejudiciat prin actiunea sesizata.

Denuntul se face in scris sau oral. Denuntul scris trebuie sa fie semnat de denuntator, iar cel oral se consemneaza intr-un proces-verbal.

c) Sesizarea din oficiu

Organele de urmarire penala pot lua cunostinta de savarsirea unei infractiuni si pe alta cale decat prin plangere sau denunt (denunturi anonime, scrise sau telefonice, prin intermediul mijloacelor de informare in masa etc.). In toate aceste cazuri sesizarea este din oficiu.

6. Desfasurarea urmaririi penale

Ø      Inceperea urmaririi penale. Organul de urmarire penala, sesizat prin plangere sau denunt dispune, prin rezolutie, inceperea urmaririi penale, daca din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate, nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale.

Ø      Efectuarea actelor de urmarire penala

Ø      Suspendarea urmaririi penale. Presupune intreruperea temporara a urmaririi penale, ca urmare a unei imprejurari prevazute de legea procesual penala si survenita independent de vointa organului de urmarire penala, a invinuitului sau a inculpatului. Procurorul se pronunta asupra suspendarii prin ordonanta (art.239 alin.2 C.proc.pen.).

Ø      Incetarea urmaririi penale. Incetarea urmaririi penale are loc in anumite situatii reglementate de lege (lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, a intervenit amnistia sau prescriptia ori decesul faptuitorului, a fost retrasa plangerea prealabila ori partile s-au impacat etc).

Ø      Scoaterea de sub urmarire penala. Are loc atunci cand se constata in cursul urmaririi penale, existenta vreunuia din cazurile prevazute in art.10 lit.a-e C.proc.pen. si exista invinuit sau inculpat in cauza (fapta nu exista, fapta nu este prevazuta de legea penala etc).

Ø      Clasarea. Atunci cand se constata, in cursul urmaririi penale, existenta vreunuia din cazurile prevazute in art.10 C.proc.pen., procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, va dispune clasarea, cand nu exista invinuit in cauza.

Ø      Trimiterea in judecata Actul procedural prin care procurorul dispune trimiterea in judecata, in cazul in care constata ca au fost respectate dispozitiile legale care reglementeaza aflarea adevarului, se numeste rechizitoriu.