Efectele extradarii din Romania

Efectele extradarii din Romania

1. Predarea extradatului

Predarea extradatului este reglementata in textul legii 302/2004 si cuprinde elemente referitoare la: predarea efectiva a extradatului, termene pentru predarea acestuia, predarea amanata si predarea temporara sau sub conditie.

Dupa ramanerea definitiva a hotararii pronuntate asupra extradarii, statul solicitat va comunica de urgenta partii solicitante solutia adoptata cu privire la admisibilitatea cererii de extradare pe care acesta din urma i-a adresat-o.

In acest sens va trimite statului solicitant fie o copie autentificata a hotararii de extradare, fie un extras de pe decizia definitiva, pe aceleasi cai pe care a primit cererea de extradare, in practica, adresa de comunicare a hotararii si extrasul de pe aceasta se transmit imediat prin fax, cu mentiunea ca actele autentificate vor fi transmise prin posta ulterior, pentru ca statul solicitant sa cunoasca cat mai repede situatia juridica a extradatului si sa ia masurile necesare in vederea preluarii acestuia.

In situatia in care cererea de extradare a fost respinsa, fie ca e vorba de o respingere totala, fie partiala, statului solicitant i se va transmite o copie autentificata a hotararii in extenso, iar daca se opteaza pentru un extras al acesteia, i se comunica motivele care s-au opus extradarii.

Hotararea pronuntata asupra extradarii, indiferent de solutia adoptata, trebuie sa fie motivata ca orice hotarare penala, in conformitate cu dreptul penal intern.

Potrivit art. 58 si 59 din Legea nr. 302/2004, Ministerul Justitiei informeaza de indata Ministerul Administratiei si Internelor, care stabileste locul si data predarii si asigura predarea sub escorta a persoanei extradate. Data predarii este fixata in termen de 15 zile incepand de la data la care hotararea de extradare a devenit definitiva.

In caz de acordare a extradarii, statul solicitant va fi informat despre locul si data predarii, precum si asupra duratei arestului in vederea extradarii, executat de persoana extradabila.

Locul predarii va fi, de regula, un punct de frontiera al statului roman. Ministerul Administratiei si Internelor al Romaniei va asigura predarea, comunicand apoi despre aceasta Ministerului Justitiei. Persoana extradata este predata si preluata sub escorta.

Daca persoana extradabila nu va fi preluata la data stabilita, ea va putea fi pusa in libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la aceasta data; acest termen nu va putea fi prelungit decat cel mult cu inca 15 zile.

In cazuri de forta majora (boala grava, accident in timpul transportului, evadare de sub escorta sau din locul de detinere, greva in transporturi, etc.), care impiedica predarea sau primirea persoanei supuse extradarii, statul care invoca un astfel de caz va informa despre aceasta statul solicitant. Cele doua state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare si eventual asupra unui alt loc, daca cel stabilit initial nu mai prezinta siguranta pentru efectuarea operatiunii de predare-primire sau pentru securitatea extradatului si a celor ce-l insotesc.

Statul solicitant va fi informat de regula prin aceeasi adresa prin care i se comunica hotararea instantei, despre locul si data predarii, precum si despre durata totala a arestarii provizorii in vederea extradarii, executata de persoana reclamata pe teritoriul statului roman, in vederea deducerii acestui interval de timp din pedeapsa privativa de libertate pronuntata sau la care urmeaza sa fie condamnat infractorul.

Dupa cum s-a mentionat mai sus, daca persoana extradata nu este preluata la data stabilita de politia sau reprezentantii oficiali ai statului solicitant, atunci ea va fi pusa in libertate la expirarea unui termen de 15 zile de la data respectiva. Acest termen poate fi prelungit, o singura data si justificat, cu cel mult inca 15 zile, dupa care va fi pusa in libertate si obligatiile statului roman fata de statul solicitant inceteaza in ceea ce priveste predarea extradatului. Daca statul solicitant nu mai este interesat in tragerea la raspundere penala a persoanei reclamate, nu mai subzista temeiul juridic al privarii sale de libertate in statul solicitat.

Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor de extradare are loc si arestarea in statul solicitat a persoanei reclamate, in situatia nepreluarii persoanei respective si punerii ei in libertate, se pune problema raspunderii pentru masura preventiva luata, daca se solicita despagubiri de catre cel care a fost privat de libertate, in tacerea legii, se considera ca aceasta raspundere trebuie sa cada in sarcina statului solicitant, care nu-si indeplineste obligatia asumata prin conventia sau declaratia de reciprocitate de a-l prelua pe extradat la data si in locul stabilite de comun acord cu statul solicitat. Statul solicitat a dispus arestarea provizorie a persoanei respective in urma unei cereri oficiale ce i-a fost adresata in baza unor instrumente internationale la care a aderat si nu i se poate reprosa pasivitatea ulterioara a statului solicitant fata de persoana extradata.

Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontiera sau orice alta masura de acest fel este interzisa de legea romana ori de cate ori ascunde intentia de eludare a regulilor de extradare. De regula, fiecare stat suporta pe baza de reciprocitate cheltuielile efectuate pe teritoriul sau cu extradarea.

Daca persoana extradabila are calitatea de justitiabil in statul roman, predarea sa poate fi amanata, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite si instanta competenta a dispus admiterea cererii de extradare, in aceasta situatie, constatand ca extradabilul este invinuit sau inculpat in fata automatilor judiciare romane, ori are de executat o pedeapsa pentru o alta infractiune decat cea pentru care s-a cerut si s-a acordat extradarea, infractiune care atrage sau a atras incidenta legii penale romane, curtea de apel competenta, prin aceeasi hotarare, conditioneaza predarea celui in cauza de data la care va pierde calitatea de justitiabil, dispunand amanarea operatiunii respective pana la acea data nedeterminata sau determinata (in cazul aplicarii deja a unei pedepse).

In caz de amanare, extradarea va deveni astfel efectiva numai dupa ce procesul penal ocazionat in Romania de extradabil sau si de acesta a luat sfarsit, iar cand s-a pronuntat o hotarare de condamnare privativa de libertate, numai dupa ce pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata. In tacerea legii, se aprecieaza ca si in situatia in care pedeapsa aplicata nu este privativa de libertate, amanarea extradarii se impune pana la executarea integrala a acesteia.

Predarea extradatului poate fi amanata si atunci cand se constata, pe baza unei expertize medicale, ca acesta sufera de o boala care i-ar putea pune viata in pericol.

In cazul amanarii predarii persoanei a carei extradare a fost aprobata, instanta emite un mandat de arestare provizorie in vederea extradarii, in cazul in care persoana extradata se afla, la momentul admiterii cererii de extradare, sub puterea unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare romane, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii intra in vigoare de la data incetarii motivelor care au justificat amanarea.

Cadrul juridic de amanare al extradarii il reprezina art. art. 19 din Conventia de extradare din 1957 si art. 60 din Legea 302/2004.

Persoana extradata poate fi predata temporar , in cazul in care statul solicitant face dovada ca amanarea predarii ar provoca un prejudiciu grav, cum ar fi implinirea prescriptiei, cu conditia ca aceasta predare sa nu dauneze desfasurarii procesului penal in curs in Romania si ca statul solicitant sa dea asigurari ca, o data indeplinite actele procesuale pentru care a fost acordata extradarea, va retrimite extradatul.

La cererea statului solicitant, predarea temporara se aproba prin incheiere data in camera de consiliu, de catre presedintele sectiei penale a curtii de apel care a judecat, in prima instanta, cererea de extradare.

In vederea solutionarii cererii, instanta va analiza indeplinirea conditiilor de forma si de fond ale extradarii, solicitand si avizul autoritatii judiciare pe rolul careia se afla cauza ori, dupa caz, al instantei de executare.

Desi legea nu reglementeaza si situatia in care amanarea extradarii ar putea atrage implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, in tacerea legii si a absentei din practica judiciara a unor asemenea cazuri, apreciem ca instanta poate dispune extradarea temporara si pentru inceperea executarii pedepsei in statul solicitant in scopul intreruperii cursului prescriptiei acelei executari. Prin acorduri bilaterale sau declaratii de reciprocitate, ori prin intelegeri directe intre ele, statele pot conveni si asupra acestor situatii.

Daca persoana predata temporar se afla in executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta, executarea acesteia se considera suspendata de la data cand persoana a fost predata autoritatilor competente ale statului solicitant si pana la data cand este retrimisa autoritatilor romane.

2. Tranzitul

De multe ori cele doua state (solicitant si solicitat) nu au frontiera comuna, astfel ca pana la destinatie extradatul trebuie sa traverseze teritoriile altor state neimplicate in procedura extradarii respective.

De regula, tranzitul pe teritoriile unor terte state se efectueaza in urma unei cereri adresate in acest sens statelor tranzitate, cerere ce se formuleaza in scris de statul solicitant si se prezinta acestora pe cale diplomatica. Prin intelegeri directe intre state se poate conveni insa si o alta cale, mai directa si rapida, in ultimul timp diminuandu-se ponderea cailor diplomatice.

Tot mai multe state au pretentia doar a unei instiintari sau comunicari cu privire la tranzitarea teritoriului lor de un infractor sub escorta. Potrivit art. 62 din Legea nr. 302/2004 si in concordanta cu art. 21 din Conventia europeana de extradare , tranzitul extradatului pe teritoriul statului roman se incuviinteaza la cererea adresata pe cale diplomatica Romaniei

Tranzitul pe teritoriul Romaniei al unui extradat care nu este cetatean roman poate fi acordat cu conditia ca motive de ordine publica sa nu se opuna si sa fie vorba despre o infractiune care permite extradarea, conform legii romane. Daca persoana extradata are cetatenia romana, tranzitul nu este acordat decat in situatiile in care se poate aproba extradarea cetatenilor romani.

Tranzitul este acordat la cererea statului interesat la care se anexeaza cel putin mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei inchisorii care a justificat acordarea extradarii.

Ca element de noutate , hotararea asupra tranzitului este luata de Ministerul Justitiei. Acesta comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant si Ministerului Administratiei si Internelor.

Extradatul in tranzit ramane in stare de arest provizoriu pe perioada sederii sale pe teritoriul roman. In cazul in care tranzitarea se face cu avionul, in spatiul european se pot disting doua situatii:

l) cand nu este prevazuta in planul lor de zbor o aterizare, ci doar survolul spatiului aerian, statul solicitant are obligatia sa instiinteze statul roman tranzitat despre zborul respectiv si sa-i confirme existenta fie a unei hotarari de condamnare executorie, fie a unui mandat de arestare si a hotararii de extradare a infractorului ce este transportat pe cale aeriana, in caz de aterizare fortata, instiintarea sau notificarea de tranzit pe care o adreseaza statul solicitant va produce in statul tranzitat efectele cererii de arestare provizorie a extradatului ;

cand este prevazuta o aterizare sau o escala tehnica, statul solicitant va adresa celui tranzitat doar o cerere formala de tranzit.

Toate cheltuielile de tranzit se suporta de catre statul solicitant, acesta fiind cel care are obligatia formularii cererilor de tranzit sau a instiintarii tuturor statelor care-1 despart geografic de statul solicitat.

Atunci cand are calitatea de stat solicitant, Romania va suporta cheltuielile ocazionate cu transportul extradatului din momentul primirii lui de catre politistii romani pana la depunerea acestuia in penitenciar, avand obligatia solicitarii oficiale a tranzitarii ori instiintarii statelor pe care urmeaza sa le traverseze.

Tranzitul persoanei extradate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde exista pericolul ca viata sau libertatea sa sa fie amenintate pentru motive legate de rasa, religie, nationalitate sau opinii politice.

3. Reextradarea catre un stat tert

In afara cazului prevazut la art. 11 alin. (1) lit. b), abrogat de art. 73^1, alin. 1 lit. b) , consimtamantul statului roman este necesar pentru a ingadui statului solicitant sa predea unui alt stat persoana care i-a fost predata si care ar fi cautata de catre statul tert pentru infractiuni anterioare predarii. Statul roman va putea cere prezentarea actelor prevazute la art. 38 alin. (2).

Dispozitiile art. 544 si art. 55 se aplica in mod corespunzator.

4. Intreruperea cursului prescriptiei

Notiunea de prescriptie desemneaza acea cauza de stingere a obligatiei infractorului de a suporta consecintele penale ale faptei comise, ca efect al treceri unui interval de timp, anume determinat prin dispozitii legale.

Sub aspectul rolului si efectelor pe care prescriptia le are in sfera dreptului penal, ea constituie o situatie de fapt producatoare de consecinte juridice. Prescriptia constituie o cauza prin care se inlatura incidenta legii penale, fie prin inlaturarea raspunderii penale, fie a executarii pedepsei aplicate.

De la aceasta regula exista si exceptia conform careia prescriptia nu poate inlatura raspunderea penala si nici executarea pedepselor principale in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii.

Intreruperea cursului prescriptiei este, dupa cum o arata si denumirea, o cauza legala care lipseste de eficienta timpul scurs pana la momentul intervenirii sale, facand sa inceapa un nou termen de prescriptie, dupa indeplinirea actului intrerupator. Aceasta intrerupere se caracterizeaza prin: legalitate (deoarece actele intreruptive sunt prevazute expres in lege), obligativitate si nu in ultimul rand ea este absoluta.

Conform art. 123 si 127 din C.pen. intreruperea cursului prescriptiei (raspunderii penale sau a executarii pedepsei) intervine atunci cand se indeplineste oricare act care, potrivit, legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal. Cursul prescriptiei executarii pedepsei se intrerupoe prin inceperea executarii pedepsei sau prin comiterea din nou a unei infractiuni.

Efectul juridic pe care il produce, intreruperea cursului prescriptiei consta in aceea ca intervalul de timp care a precedat intreruperea nu este avut in vedere la calculul duratei termenului de prescriptie si din acel moment incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Numarul intreruperilor este nelimitat. In aceste conditii, cererea de extradare transmisa statului solicitat intrerupe cursul prescriptiei actiunii penale si sub acest aspect n-au existat opinii divergente. Opinii contradictorii au existat insa in ceea ce priveste prescriptia executarii pedepsei.

S-a sustinut in literatura de specialitate ca, legea penala fiind teritoriala, arestarea intr-un stat strain va fi efectuata in virtutea unei hotarari de condamnare straine .

Marea majoritate a legislatiilor penale prevad ca intreruperea prescriptiei executarii pedepsei are loc numai prin inceperea efectiva a executarii acesteia. Simpla emitere a mandatului de executare, daca nu este urmata de inceperea efectiva a executarii, nu intrerupe aceasta prescriptie. Nici arestarea provizorie in vederea extradarii nu poate sa intrerupa, potrivit aceleiasi opinii majoritare, cursul prescriptiei executarii pedepsei.

Potrivit unei alte opinii , intreruperea prescriptiei executarii pedepsei opereaza si prin simpla arestare provizorie a persoanei extradabile, daca legislatia ambelor state (solicitant si solicitat) ar prevedea aceasta posibilitate.

Referitor la prescriptia raspunderii penale ori a executarii pedepsei, se considera ca momentul trimiterii oficiale a cererii de arestare provizorie sau a cererii de extradare statului solicitant este esential din punct de vedere al incidentei asupra termenului de prescriptie, avand ca efect intreruperea lui, indiferent de data arestarii efective a extradabilului.

Despre acest efect al prescriptiei legea 302/2004 face urmatoarele precizari :

"Extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant.

Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior

5. Remiterea de obiecte

Acest efect nu este precizat in capitolul II din Legea 302/2004, adica in capitolul rezervat extradarii, ci este prezentat in capitolul I din lege, de unde tragem concluzia ca nu este un efect particular al extradarii, ci apare cu prilejul efectuarii oricarui act de cooperare internationala in materie penala.

Astfel, in cazul in care cererea are ca obiect sau implica remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci cand nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a carei urmarire si judecata tine de competenta autoritatilor judiciare romane.

Remiterea obiectelor si a altor bunuri poate fi amanata sau efectuata sub conditia restituirii.

Dispozitiile de mai sus nu aduc atingere drepturilor tertilor de buna-credinta si drepturilor statului roman atunci cand aceste obiecte si bunuri pot reveni acestuia.

Obiectele si bunurile nu vor fi predate decat in temeiul unei hotarari definitive pronuntate in acest sens de autoritatea judiciara competenta.

In cazul cererilor de extradare, predarea obiectelor si a bunurilor prevazute mai sus se poate efectua chiar daca nu se acorda extradarea, in special din cauza fugii sau decesului persoanei extradabile.

In cazul obiectelor gasite asupra persoanei extradate in momentul arestarii, acestea vor ramane in custodia statului solicitat pana la predarea lui statului solicitant, cand, fie i se vor restitui direct respectivele obiecte pe baza de dovada sau de proces-verbal, fie se vor remite celor care au venit sa-1 preia.

Statul roman va remite, in masura permisa de legea romana, obiectele care pot fi folosite ca elemente doveditoare in statul solicitant si care au fost gasite in posesia persoanei reclamate in momentul retinerii ori au fost identificate ulterior la resedinta acestuia. Se vor preda statului solicitant, in masura in care nu intereseaza autoritatile judiciare romane, urmatoarele lucruri legate de persoana reclamata sau de infractiunea comisa de aceasta:

- lucrurile produse prin infractiune;

- lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii;

- lucrurile dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii.

Remiterea acestor obiecte se va efectua chiar si in cazul in care extradarea nu mai poate avea loc efectiv ca urmare a evadarii persoanei reclamate sau a mortii acesteia. Obiectele care nu intereseaza insa autoritatile judiciare romane sau straine se restituie extradatului.

Cand obiectele retinute sunt susceptibile de a fi sechestrate sau confiscate pe teritoriul statului roman ori sunt detinute in contra dispozitiilor legale, pot fi pastrate temporar pana la finalizarea procedurii penale in Romania sau pot fi remise statului solicitant sub conditia restituirii. La pastrarea sau remiterea acestora se va avea in vedere si dreptul victimei sau victimelor infractiunii de a obtine restituirea rapida a obiectelor indisponibilizate. Aceste drepturi ale victimelor infractiunii ar putea veni in concurs cu drepturile pe care statul roman sau tertii le-ar fi dobandit asupra obiectelor respective.

Daca statul roman a dobandit asemenea drepturi, iar bunurile respective au fost remise temporar statului solicitant pentru a fi folosite ca dovezi, acestea se vor restitui cat mai curand cu putinta si fara cheltuieli, la terminarea procesului, statului solicitat.

Prin hotararea de extradare instanta va dispune si asupra bunurilor indisponibilizate ridicate de la persoana extradabila cu ocazia arestarii acesteia sau ulterior si va face mentiune cu privire la destinatia lor, anexandu-se eventual si un inventar.

6. Rejudecarea

In cazul in care s-a admis extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, extradatul are dreptul sa solicite rejudecarea cauzei, pentru a i se da posibilitatea sa formuleze cereri, sa ridice exceptii si sa solicite administrarea probelor necesare in aparare. Statele pot conditiona reciproc admisibilitatea cererii de extradare de existenta unor garantii in acest sens.

Conform art. 34 din Legea nr. 302/2004 : "In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar.

Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat

7. Computarea arestarii

Ca si in cazul remiterii de obiecte, acest efect nu este precizat in capitolul II din Legea 302/2004, adica in capitolul rezervat extradarii, ci este prezentat in capitolul I din lege, de unde tragem concluzia ca nu este un efect particular al extradarii, ci apare cu prilejul efectuarii oricarui act de cooperare internationala in materie penala.

Perioada sau duratele arestului provizoriu executat in strainatate in temeiul cererii de extradare si al mandatului transmise starului solicitant si care sunt precizate in hotararea de extradare, se vor deduce din pedeapsa privativa de libertate aplicata sau care urmeaza a i se aplica extradatului.

In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatile romane solicitate sunt obligate sa comunice autoritatilor competente ale statului solicitant informatiile necesare computarii duratei arestului executat in Romania, in baza unei cereri adresate autoritatilor judiciare romane.

Intreruperea cursului prescriptiei, predarea si primirea extradatului, remiterea obiectelor gasite asupra lui sau care sunt legate de infractiunea comisa, tranzitarea acestuia intre statul solicitat si cel solicitant, deducerea arestatului provizoriu executat in strainatate si rejudecarea (daca este cazul) sunt efectele concrete ale admiterii cererii de extradare. Prin solicitarea extradarii si admiterea acesteia, cele doua state isi asuma reciproc obligatii in limitele dreptului lor intern si intelegerilor dintre ele, prin respectarea carora se realizeaza efectele prezentate mai sus.

Efectul general al extradarii il constituie insa readucerea si punerea infractorului sub puterea jurisdictionala a autoritatilor judiciare competente, in vederea restabilirii ordinii de drept incalcate, prin tragerea lui la raspundere penala sau prin obligarea acestuia la executarea sanctiunii aplicate.

Extradarea activa

Definitie si caracterizare

Extradarea activa este acea forma a extradarii in care Romania este stat solicitant, deci care formuleaza cererea de extradare unui alt stat.

Aceasta prezinta urmatoarele caracteristici:

analiza ei este expres prevazuta de legea 302/2004 in capitolul 2, art. 64 - 73^2;

legea sus mentionata nu da o definitie expresa a extradarii active;

analiza sa se face pe trei aspecte: conditii, procedura si efecte - ca in cazul extradarii pasive.

Conditii pentru solicitarea extradarii

A. Obligatia de a solicita extradarea

Extradarea unei persoane impotriva careia autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii ori careia i s-a aplicat o masura de siguranta va fi solicitata statului strain pe teritoriul careia aceasta a fost localizata in toate cazurile in care sunt intrunite conditiile prevazute de prezenta lege. Astfel, pentru ca Romania sa poata solicita extradarea unei persoane trebuie sa se indeplineasca una din conditiile prevazute mai sus si anume existenta fie a unui mandat de arestare sau a unuia de executare a unei pedepse, in lipsa acestora fiind imposibil intocmirea unei cereri de extradare.

In afara conditiei privind gravitatea pedepsei prevazute la art. 28, o conditie suplimentara pentru ca Romania sa poata solicita extradarea unei persoane, in vederea efectuarii urmaririi penale, este ca impotriva acelei persoane sa fie pusa in miscare actiunea penala, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala. Competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului Roman revine Ministerului Justitiei, Directiei de Drept International si Tratate, Serviciul drept international public si cooperare judiciara internationala in materie penala, pe baza unei incheieri motivate a instantei judecatoresti competente.

Dispozitiile prevazute in cadrul analizei procedurii pasive se aplica in mod corespunzator in cazul in care Romania are calitatea de stat solicitant.

Procedura de solicitare a extradarii

1.Competenta

In urma ultimilor modificari legislative in materie, competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului roman revine Ministerului Justitiei

Incheierea prin care Curtea de Apel respinge propunerea formulata de instanta de executare privind solicitarea extradarii persoanei condamnate este nelegala, deoarece Curtea nu are, in cadrul procedurii specile de solicitare a extradarii, competenta de a analiza fondul cauzei, aceasta competenta revenindu-i numai in cazul in care incheierea instantei de executare a fost atacata cu recurs.

Articolul 66 din Legea 302/2004 a fost modificat de Legea 224/2006, in sensul ca s-a revenit la competenta Ministerului Justitiei de a intocmi cererea de extradare. Aceasta solutie a avut in vedere faptul ca in practica aparusera numeroase probleme, intrucat cererile de extradare formulate de Curtile de Apel nu corespundeau dispozitiilor tratatelor internationale, astfel incat era necesara o corespondenta suplimentara intre Ministerul Justititei, ca autoritate centrala in domeniu, si instanta competenta, ceea ce conducea la intarzierea prezentarii cererii de extradare, cu posibile efecte directe, negative asupra finalitatii procedurii de extradare. Ministerul Justitiei intocmeste cererea de extradare numai pe baza unei incheieri motivate a instantei judecatoresti competente (instanta de executare), care stabileste ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea.

In cazul in care un mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la indeplinire, intrucat inculpatul ori condamnatul nu se mai afla pe teritoriul Romaniei, instanta care a emis mandatul de arestare preventiva sau instanta de executare, dupa caz, la propunerea procurorului sesizat in acest scop de catre organele de politie, emite un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii, care se transmite Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in vederea difuzarii prin canalele specifice. Acest element a fost introdus pentru prima data in tara noastra prin legea 224/2006, reprezentand o modificare de maxima actualitate.

Mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii contine:

- toate elementele necesare identificarii persoanei urmarite,

- o expunere sumara a situatiei de fapt,

- date privind incadrarea juridica a faptelor,

- cererea de arestare provizorie in vederea extradarii, in conditiile prevazute la art. 68.

Semnalarea introdusa in Sistemul Informatic Schengen echivaleaza cu un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii .

2. Procedura propriu-zisa a extradarii active

De indata ce este informata, prin orice mijloc care lasa o urma scrisa si a carui autenticitate poate fi verificata, de catre Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, prin structura specializata, sau de Ministerul Justitiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat strain a unei persoane date in urmarire internationala sau cautate de autoritatile judiciare romane pentru ducerea la indeplinire a unui mandat de executare a pedepsei inchisorii sau a unui mandat de arestare preventiva, instanta de executare sau instanta care a emis mandatul de arestare preventiva stabileste, printr-o incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in lege pentru a se solicita extradarea.

Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, prin structura specializata, are obligatia de a informa instanta de executare sau instanta emitenta a mandatului de arestare preventiva de indata ce Biroul Central National Interpol corespondent ii notifica faptul ca persoana care face obiectul mandatului a fost localizata. Informarea va fi transmisa direct, cu o copie la Ministerul Justitiei.

Instanta se pronunta prin incheiere, in camera de consiliu, data de un singur judecator, cu participarea procurorului si fara citarea partilor. Incheierea nu se pronunta in sedinta publica, pentru a i se asigura confidentialitatea si pentru a se evita fuga persoanei extradabile , apoi se consemneaza intr-un registru special.

Incheierea pronuntata poate fi atacata cu recurs de procuror, in termen de 24 de ore de la pronuntare. Dosarul cauzei este inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de cel mult 3 zile, de catre instanta superioara in grad. Instanta de recurs va restitui dosarul primei instante in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2), se comunica de indata Ministerului Justitiei. Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca nu sunt intrunite conditiile pentru a se solicita extradarea se comunica Ministerului Justitiei in cel mult 3 zile de la pronuntare.

In termen de 48 de ore de la primirea incheierii prin care s-a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii si a actelor anexe, Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza un examen de regularitate internationala.

In functie de concluziile examenului de regularitate internationala, directia de specialitate a Ministerului Justitiei:

- fie intocmeste cererea de extradare si o transmite, insotita de actele anexe, autoritatii competente a statului solicitat, cand sunt indeplinite toate conditiile,

- fie intocmeste un act prin care propune ministrului justitiei, motivat, sa sesizeze procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extradarii, informand in ambele situatii Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in cazul in care considera ca nu sunt intrunite conditiile de regularitate internationala pentru a se solicita extradarea. Astfel, ministrul justitiei sesizeaza, motivat, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extradarii. Ministrul justitiei nu poate solicita initierea procedurii revizuirii pentru alte motive decat cele legate de concluziile examenului de regularitate internationala.

In cazul in care constata ca actele sunt incomplete, inainte de a intocmi si de a transmite cererea de extradare, directia de specialitate a Ministerului Justitiei poate solicita instantei competente sa ii transmita, in cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului international aplicabil.

Cererea de revizuire se face in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii definitive Ministerului Justitiei si se solutioneaza in termen de 24 de ore.

Instanta, daca constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anuleaza incheierea atacata. Daca instanta constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge, mentinand incheierea atacata. Hotararea instantei de revizuire este definitiva si se comunica in termen de 24 de ore de la pronuntare ministrului justitiei si procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cererea de extradare si actele anexate acesteia insotita de actele prevazute in lege si de traduceri certificate in limba statului solicitat sau in limba engleza ori franceza, se transmit autoritatii competente a statului solicitat, pe una dintre caile legale.

In cazul in care persoana urmarita nu este arestata provizoriu in vederea extradarii, procedura activa are caracter confidential, pana in momentul in care statul solicitat este investit cu cererea de extradare.

Daca persoana extradabila nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau a mandatului de executare, instanta competenta, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileste, prin incheiere motivata, ca nu mai subzista conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea si dispune de indata retragerea cererii de extradare. Hotararea se transmite Ministerului Justitiei in termen de 24 de ore de la pronuntare. Ministerul Justitiei retrage neintarziat cererea de extradare, informand despre aceasta Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Daca pentru solutionarea cererii de extradare, autoritatile statului strain solicita transmiterea unor informatii suplimentare, acestea vor fi comunicate, in termenul stabilit de autoritatile statului solicitat, prin Ministerul Justitiei sau direct, de catre instanta competenta. Traducerea documentelor se efectueaza de catre Ministerul Justitiei sau instanta competenta.

In situatii de urgenta, cum ar fi iminenta parasirii teritoriului statului solicitat de catre persoanele care fac obiectul unui mandat de urmarire internationala in vederea extradarii, instanta competenta poate solicita, inainte de formularea unei cereri formale de extradare, arestarea provizorie in vederea extradarii acestor persoane.

In cazul in care cererea de arestare provizorie in vederea extradarii este formulata ulterior transmiterii mandatului de urmarire internationala, acesta se trimite Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Justitiei. Toata aceasta procedura are caracter confidential, pana la arestarea provizorie in vederea extradarii a persoanei urmarite. Solicitarea arestarii provizorii in vederea extradarii se consemneaza intr-un registru special.

Autoritatile romane au obligatia de a retrage cererea de arestare provizorie in vederea extradarii, in cazul in care persoana extradabila nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei.

Asigurarea rejudecarii cauzei in prezenta persoanei extradate, in conditiile judecarii in lipsa este data de Ministerul Justitiei.

In cazul in care Romania solicita unui stat strain reextradarea unei persoane a carei extradare fusese anterior acordata acestuia de catre un stat tert dispozitiile art. 63 sunt aplicabile in mod corespunzator.

Efectele extradarii in Romania

1. Preluarea si primirea extradatului

Acest efect este precizat expres in cuprinsul Legii 302/2004 in art. 71si 72, in cadrul sectiunii destinat analizei efectelor extradarii in Romania. Astfel, ca in cazul extradarii pasive, dispozitiile referitoare la predarea/preluarea persoanei extradate prevazute la art. 58 si 59 se aplica in mod corespunzator in cazul persoanelor extradate din strainatate in Romania.

Este considerat baza legala necesara si suficienta pentru predarea/preluarea extradatului un extras al hotararii judecatoresti ramase definitive, prin care se dispune extradarea. Ministerul Justitiei informeaza de indata Ministerul Administratiei si Internelor, care stabileste locul si data predarii/preluarii si asigura predarea/preluarea sub escorta a persoanei extradate. Data predarii/preluarii este fixata in termen de 15 zile incepand de la data la care hotararea de extradare a devenit definitiva.

Locul predarii/preluarii va fi, de regula, un punct de frontiera al statului roman. Ministerul Administratiei si Internelor al Romaniei va asigura predarea/preluarea, comunicand apoi despre aceasta Ministerului Justitiei. Persoana extradata este predata si preluata sub escorta.

Persoana extradata, adusa in Romania, va fi, de urgenta, predata administratiei penitenciare sau autoritatii judiciare competente, dupa caz.

Daca extradatul a fost condamnat in lipsa, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevazute la art. 34 alin. 1.

Ministerul Justitiei informeaza autoritatea judiciara romana competenta despre modul de solutionare a cererii de extradare de catre statul solicitat si, dupa caz, despre durata arestarii provizorii in vederea extradarii, pentru a fi computata.

.2. Respectarea regulii specialitatii

Aceasta regula era precizata in art. 11 din Legea 302/2004. Insa datorita faptului ca legiuitorul a contatat ca aceasta este specifica numai institutiei extradarii (din totatitatea formelor de cooperare internationala in materie penala), i-a mutat locul din art. 11 in art. 73^1. Respectarea acestei regulii este obligatorie si in caz de extradare pasiva si activa.

Persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile cand:

a) statul roman care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta in acest scop o cerere, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2) si de un proces-verbal judiciar in care se consemneaza declaratiile extradatului; acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei legi. In acest caz, cererea adresata statului strain se formuleaza de catre Ministerul Justitiei, in baza incheierii instantei competente sa solutioneze cauza in prima instanta, la propunerea motivata a Ministerului Public sau in baza incheierii instantei pe rolul careia se afla cauza, daca extradarea a fost acordata dupa trimiterea in judecata a persoanei extradate, dupa caz;

b) avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata, ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

Statul solicitant va putea lua totusi masurile necesare in vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

3. Extradarea sub conditie

In cazul in care extradarea a fost acordata sub conditie, instanta care a solicitat extradarea ia masurile necesare pentru respectarea conditiei impuse de statul solicitat si da garantii in acest sens.

In cazul in care conditia impusa este retrimiterea persoanei extradate pe teritoriul statului solicitant, instanta dispune insotirea acesteia la frontiera, in vederea preluarii de catre autoritatile competente ale statului solicitant.

4. Rejudecarea in caz de extradare

Persoana extradata in Romania, care a fost judecata si condamnata in lipsa, poate solicita rejudecarea cauzei, fiind aplicabile intr-o asemenea situatie regulile de procedura privind judecarea in prima instanta, la care fac trimitere dispozitiile art. 405-408 C.p.p., privind rejudecarea cauzei dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire.

Cu toate acestea insa pe durata rejudecarii cauzei, nu sunt aplicabile si dispozitiile legale privind verificarea legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive in cursul judecarii, caci pana la solutionarea cauzei dupa rejudecare persoana extradata este privata de libertate in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis in baza hotararii judecatoresti de condamnare.

Originea procedurii de rejudecare a condamnatului dupa extradarea acestuia o reprezinta al doilea Protocol aditional (Strasbourg 17.05.1978) al Conventiei europene de extradare, incheiata la Paris, la 13.12.1957. Conform acestui protocol, "cand o parte contractanta cere unei alte parti contractante extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, partea solicitata poate refuza extradarea in acest scop daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune. Totusi, extradarea se va acorda daca partea solicitanta da asigurari apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la aparare. Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa urmareasca pe cel extradat, in caz contrar.

Cand partea solicitata comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare ca o noua notificare atragand efecte fata de procedura penala in acest stat.

Dreptul la o noua procedura de judecata constituie o conditie pentru acordarea extradarii si in acelasi timp arata ca prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distinctie dupa cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecata, fiind indiferent, sub acest aspect, motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat.

Desi, Conventia garanteaza dreptul persoanei de a se apara si singura, ceea ce presupune prezenta inculpatului in fata instantei, in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului judecata in lipsa nu constituie o incalcare a Conventiei, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l gasi si a-l cita pe inculpat. In acelasi timp, persoana judecata in lipsa are dreptul sa ceara rejudecarea cauzei, cu exceptia cazurilor in care s-a sustras de la judecata.

Prevederile care reglementeaza rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului (art. 522¹ din Codul de procedura penala) au un caracter sumar, ridicand o serie de probeleme in practica judiciara de specialitate.
          In acest context, revizuirea reprezinta o cale de atac extraordinara, pe cand rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura care are ca scop asigurarea dreptului la aparare al condamnatului judecat in lipsa. Astfel, trebuie sa se realizeze prioritatea principiului garantarii dreptului la aparare fata de autoritatea de lucru judecat a hotararii de condamnare data in lipsa condamnatului; judecarea in lipsa este mai degraba o procedura menita sa asigure administrarea nemijlocita de catre instanta a probelor si conservarea acestora pana la identificarea si extradarea condamnatului.

Revizuirea poate fi solicitata, atat in favoarea cat si in defavoarea condamnatului, de oricare dintre partile din proces, in limitele calitatii procesuale, de sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, precum si de procuror, in schimb, rejudecarea cauzei dupa extradare poate fi solicitata exclusiv de catre condamnatul extradat si numai in favoarea sa.

In temeiul legii, procedura rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului este deschisa doar la cererea persoanei judecate si condamnate in lipsa, indiferent daca judecata in lipsa a avut loc in fata instantei de fond sau numai in fata instantelor de apel sau de recurs, in cazul in care aceste cai de atac au fost exercitate de procuror. Situatia este identica si atunci cand condamnarea ar interveni in judecarea unei cai extraordinare de atac, daca judecarea cauzei s-a facut in lipsa celui condamnat.

Accesul la o noua procedura de judecata nu se justifica in aceeasi masura in situatia in care inculpatul a participat la judecarea cauzei in prima instanta si a avut posibilitatea exercitarii dreptului la aparare, dupa care, condamnat fiind, a declarat apel impotriva hotararii de condamnare, insa nu s-a mai prezentat in fata instantei de apel pentru a-si sustine apelul.

     Cererea de rejudecare a cauzei dupa extradarea condamnatului este, de lege lata, intotdeauna de competenta primei instante, similar cu cea stabilita in cazul revizuirii (cu exceptia existentei unor hotarari care nu se pot concilia). De observat ca in cazul revizuirii instanta este chemata sa se pronunte asupra unor probe noi, in cazul rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului s-ar impune reluarea judecarii cauzei in acea faza procesuala in care exercitiul dreptului la aparare nu a putut fi realizat.

     Astfel, se justificata inexistenta incompatibilitatii rejudecarii cauzei dupa extradare de acelasi complet care a participat la judecarea cauzei in fond, argumentele fiind aceleasi ca si in situatia judecarii cererii de revizuire.

Mai trebuie observat ca prevederile art. 522¹ din Codul de procedura penala nu fixeaza un termen in care condamnatul extradat poate cere rejudecarea cauzei. In doctrina penala se considera ca un termen de 30 de zile ar fi suficient si ar putea sa curga din momentul in care condamnatul in lipsa extradat este predat la locul de detinere, ocazie cu care i s-ar aduce la cunostinta, in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu, dreptul de a cere rejudecarea cauzei.

Procedura rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului presupune existenta unei faze de admitere in principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevazut expres in cadrul art. 522¹ din C.p.p. In aceasta faza, instanta va examina daca hotararea de condamnare este definitiva, daca judecata s-a efectuat in lipsa condamnatului si va fixa limitele in care se va efectua rejudecarea, luand act de probele propuse de condamnat si pronuntandu-se asupra admiterii lor.

Obligatoriu, instanta trebuie sa audieze condamnatul care a fost judecat in lipsa. In niciun caz nu se pot respinge cererile condamnatului de a pune intrebari celorlalti inculpati, precum si martorilor acuzarii.

Admiterea in principiu a cererii de rejudecare nu are efect asupra hotararii de condamnare. Instanta va putea sa pronunte oricare dintre solutiile prevazute de art. 345 din C.p.p. . In caz de condamnare, instanta nu va putea sa-i creeze o situatie mai grea decat cea rezultata din prima condamnare, rejudecarea cauzei fiind o optiune exclusiv a condamnatului.

Rejudecarea cauzei la cererea condamnatului extradat poate avea efect extinctiv si cu privire la situatia altor condamnati in cauza, care nu ar fi putut uza de aceasta procedura. Astfel, existenta unor cauze care inlatura caracterul penal al faptei cu efecte in rem sau a unor circumstante atenuante legale reale se rasfrange si asupra celorlati condamnati in cauza.

Rejudecarea cauzei poate avea efect si asupra laturii civile a procesului penal, instanta putand exonera pe condamnat de plata despagubirilor civile sau reducand cuantumul acestora in masura in care din ansamblul probelor administrate rezulta necesitatea unor asemenea solutii.

Legat de aceasta problema in doctrina se subliniaza inegalitatea de tratament juridic creata de acordarea dreptului la o noua procedura de judecata doar condamnatului extradat, incalcandu-se principiul constitutional al egalitatii in fata legii fata de persoanele condamnate in lipsa, dar care nu parasesc teritoriul tarii si care, nefiind extradate, nu au acces la o asemenea procedura. Asadar, aceasta procedura speciala ar trebui reglementata distinct intr-o sectiune privitoare la judecata in lipsa.

Pentru o asemenea solutie pledeaza si practica C.E.D.O., potrivit careia nu se face distinctie dupa cum condamnatul in lipsa a fost sau nu extradat, in schimb, este refuzat dreptul la o noua procedura celor care s-au sustras de la judecata.

Pe baza acestor considerente propunem de lege-ferenda introducerea in textul Legii 302/2004, precizarea expresa a acestui efect, cu o procedura speciala, ca urmare a extradarii inculpatului in Romania.

2. Predarea in baza unui mandat european de arestare (MEA)

In materie penala, de la 1 ianuarie 2007, Romania aplica Decizia-Cadru privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene, cel mai eficient instrument de cooperare judiciara in materie penala, prima masura concreta in domeniul dreptului penal care are la baza principiul recunoasterii reciproce consacrat la Consiliul European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999 ca fiind piatra unghiulara a cooperarii judiciare intre statele membre.

In perioada 1.01. - 30.04 2007, instantele romane au executat 53 de mandate europene de arestare emise de alte state membre ale UE, intre care 9 emise de Germania si 24 de Franta. Alte 39 de mandate europene de arestare sunt in curs de solutionare. Marea majoritate a persoanelor predate sunt cetateni romani urmariti pentru infractiuni savarsite pe teritoriul altor state membre, care inainte de aderare nu ar fi putut fi extradati in baza Conventiei europene de extradare catre acele state care nu isi extradeaza cetatenii, ci doar ii predau in baza unui mandat european de arestare (intre care si Germania si Franta). Romania isi aduce astfel propria contributie la atingerea obiectivului Uniunii, de a fi un spatiu de libertate, securitate si justitie .

In perioada 1.01. - 15.03.2007, instantele romane au emis la randul lor 161 de mandate europene de arestare.

Mandatul de arestare european inlocuieste, in relatia cu statele membre UE, dispozitiile legale privind extradarea. Astfel, mandatul european de arestare va fi emis de instantele judecatoresti stabilite prin legea de organizare judecatoreasca. Curtile de Apel, care vor fi autoritatile judiciare de executare, vor fi in masura a refuza executarea mandatului european de arestare in anumite conditii prevazute strict de lege. Mandatul european de arestare va fi solutionat si executat in regim de urgenta.
Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002  a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene este prima masura concreta in domeniul dreptului penal. Ea inlocuieste, in relatia dintre statele membre ale Uniunii Europene, procedurile clasice de extradare, cu exceptia cazurilor pentru care unele state membre au declarat ca vor continua sa aplice tratatele de extradare.

Decizia-cadru privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene a fost transpusa integral in Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 224/2006

2.1. Prezentarea generala a mandatului european de arestare (MEA)

Mandatul european de arestare constituie prima masura concreta in aplicarea principiului recunoasterii reciproce a hotararilor penale, din care Consiliul european de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999 a decis sa faca "piatra unghiulara" a cooperarii judiciare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Pentru statele membre care au transpus decizia-cadru, el inlocuieste, in majoritatea cazurilor, procedura de extradare.

Definitia MEA

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre UE si art. 77 din legea 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene, in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate. A se observa ca legea interna in materie a preluat exact definitia din Decizia-cadru.

Principii fundamentale de reglementare a acestei noi proceduri

Conform art. 77 alin. 2 din legea 302/2004 si art. 1 alin. 2 din Decizia-cadru, MEA este guverant de 2 principii prevazute expres si anume.

a)      principiului recunoasterii si

b)     principiul increderii reciproce.

2.2. Emiterea MEA

Autoritati romane competente

Conform art. 78 din legea 302/2004 autoritatile romane competente sunt:

- instantele judecatoresti, ca autoritati judiciare emitente,

- curtile de apel, ca autoritati judiciare romane de executare,

- Ministerul Justitiei, ca autoritate centrala.

Conditii de emitere a unui MEA

- existenta unui titlu preexistent care va putea sa fie un mandat de arestare sau un mandat de executare a pedepsei aplicate sau o hotarare judecatoreasca prin care a fost aplicata o masura de siguranta privativa de libertate,

- pedeapsa aplicabila pentru infractiunea care face obiectul MEA este egala sau mai mare de un an de inchisoare; in cazul executarii unei pedepse, el nu va putea fi emis decat daca pedeapsa pronuntata este mai mare de patru luni de inchisoare. MEA poate fi emis si pentru masuri de siguranta privative de libertate dispuse pentru o perioada egala sau mai mare de 4 luni,

- MEA se emite numai in formularul tip care figureaza in lege, precum si pe site-ul Ministerului Justitiei,

- stabilirea incadrarii juridice corecte a faptelor,

- descriere a faptei, acordandu-se o atentie deosebita elementelor de continut ale infractiunii, a modalitatilor de savarsire, a locului si datei savarsirii, contributia la savarsirea infractiunii,

-precizarea, in caz de judecata in lipsa, ca persoana solicitata va putea beneficia de rejudecarea cauzei, in conditiile legii romane.

- indicarea fotografiilor si amprentelor persoanei solicitate, atunci cand acestea sunt disponibile sau, daca acestea nu sunt disponibile, sa se efectueze o descriere precisa a semnalmentelor persoanei solicitate,

- coordonatele judecatorului care emite mandatul european de arestare si numarul de telefon mobil al serviciului permanent vor trebui sa fie intotdeauna precizate, astfel incat sa poata fi informat imediat ce se descopera persoana solicitata,

- MEA trebuie sa fie tradus in limba sau in una din limbile oficiale ale statului membru de executare sau in una din limbile oficiale ale institutiilor Comunitatilor europene acceptata de respectivul stat. Traducerea se efectueaza potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 de catre instanta care a emis mandatul european de arestare, traducandu-se informatiile si datele cu care se completeaza formularul.

Difuzarea si transmiterea MEA (art. 82, 83 din Legea 302/2004), se face prin intermediul Sistemului de Informare Schengen sau, daca nu este posibil sa se recurga la el, prin intermediul Organizatiei Internationale de Politie Criminala (Interpol). Instanta emitenta va putea sa recurga, in prealabil, la introducerea descrierii persoanei in cauza in SIS - semnalare, in conditiile art. 95 din Conventia de aplicare a Acordului Schengen, 19 iunie 1990 raportate la art. 6 din O.U.G. nr. 128/2005. Pana la punerea in functiune in Romania a Sistemului de Informare Schengen, semnalarea se va face prin intermediul Sistemului Informatic National de Semnalari furnizarea datelor catre SINS efectuandu-se prin Biroul SIRENE , de la data la care acesta va deveni operational. Instanta se poate adresa Biroului SIRENE direct sau prin intermediul Ministerului Justitiei.

Transmiterea va trebui sa fie efectuata prin orice mijloc lasand o urma scrisa permitand autoritatii judiciare de executare sa se asigure de autenticitatea documentului transmis. Conform legislatiei in vigoare in statul solicitat, ar putea sa fie vorba de o transmitere in principal prin scrisoare, pe fax sau prin mesaj electronic a documentelor numerotate. Intotdeauna, MEA se va transmite in copie si Ministerului Justitiei.

In cazul in care MEA fost emis in vederea urmaririi penale sau judecarii persoanei solicitate instanta romana emitenta are posibilitatea ca, pana la pronuntarea de unei hotarari de catre autoritatea de executare pe procedura de predare, sa solicite autoritatii de executare audierea persoanei solicitate, in conditiile art. 19 din Decizia - cadru sau transferarea temporara a persoanei solicitate.

Predarea persoanei solicitate catre autoritatilor romane trebuie, cu exceptia cazului de forta majora sau dintr-un motiv legal de amanare a acesteia, sa se faca in termen de 10 zile de la data hotararii definitive a autoritatii judiciare straine care o autorizeaza, depasirea acestui termen putand conduce la punerea in libertate a persoanei solicitate. In caz de forta majora sau din motive independente, autoritatea romana competenta pentru preluare are obligatia de a informa neintarziat autoritatea straina asupra cazului care face imposibila preluarea, urmand ca preluarea sa fie efectuata cel mai tarziu pana la expirarea unui alt termen de 10 zile.

2.3. Executarea MEA emis de autoritatea judiciara a unui stat membru al Uniunii Europene. Autoritatile romane competente in materie sunt curtile de apel.Curtile de apel comunica Ministerului Justitiei, in cel mai scurt timp, faptul receptarii mandatelor europene de arestare care le sunt trimise spre executare. Imediat dupa primirea mandatului european de arestare, curtea de apel in a carei circumscriptie teritoriala a fost semnalata prezenta persoanei solicitate verifica daca mandatul european este insotit de traduceri. Daca mandatul european de arestare nu este insotit de traduceri, instanta va proceda la luarea de masuri pentru traducerea mandatului, caz in care traducerea trebuie efectuata in regim de urgenta (cel mult 2 zile lucratoare), fie solicita autoritatii judiciare emitente sa procedeze la traducerea mandatului, caz in care pana la primirea traducerii procedura de suspenda. De regula, in practica, autoritatile judiciare emitente transmit mandatul insotit de o traducere in limba oficiala a statului de executare. Dupa acest lucru, instanta verifica daca MEA contine toate informatiile prevazute de lege, solicitand daca este cazul completarea datelor de catre autoritatea emitenta. Curtea de apel ia masuri pentru identificarea persoanei, sesizand in acest scop procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel respectiva. Imediat dupa primirea sesizarii din partea curtii de apel, procurorul general ia masuri pentru identificarea persoanei solicitate. Procurorul, dupa ce verificarea identitatii persoanei solicitate, o informeaza intr-o limba pe care o intelege, asupra existentei MEA al carui subiect este, in functie de informatiile de care dispune, fie pe baza MEA primit, fie pe baza celui de semnalare Schengen (formulare SIRENE) sau a formularelor Interpol. Persoana retinuta pentru executarea unui MEA trebuie sa fie prezentata in termen de 24 de ore de la retinerea sa in fata curtii de apel competente.

Procedura in fata curtii de apel. Aceasta este reglementata in art. 89-93 din legea 302/2004. Astfel, in termen de 24 de ore de la retinere, persoana solicitata este adusa in fata instantei competente, urmand ca instanta sa informeze persoana solicitata asupra MEA, continutul mandatului si drepturile sale procesuale. Drepturile persoanei arestate in baza unui MEA sunt:

- dreptul sa fie informata cu privire la continutul MEA,

- dreptul sa fie asistata de un aparator ales sau numit din oficiu de instanta,

- persoana arestata care nu intelege sau nu vorbeste limba romana are dreptul la interpret, asigurat gratuit de catre instanta.

Instanta audiaza persoana solicitata in termen de cel mult 48 de ore de la arestarea acesteia. Persoana arestata va fi intrebata, mai intai, asupra consimtamantului la predare. Daca persoana arestata consimte la predare, se intocmeste un proces-verbal care se semneaza de persoana solicitata, membrii completului de judecata, reprezentantul Ministerului Public si de grefier. In acelasi proces-verbal se consemneaza, daca este cazul, si renuntarea la drepturile conferite de regula specialitatii.Daca persoana arestata nu consimte la predare, instanta procedeaza la audierea acesteia.

In scopul luarii unei decizii, instanta tine seama de toate imprejurarile cauzei si de necesitatea asigurarii executarii MEA.

2.4. Controlul exercitat de catre instanta romana. Controlul exercitat de catre instanta asupra executarii unui MEA va avea in vedere:

dubla incriminare este eliminata in numeroase cazuri

cuantumurile pedepsei sunt controlate in exclusivitate din punct de vedere al legii statului membru emitent.

prescriptia in dreptul roman nu mai este un motiv de refuz al predarii, cu exceptia cazurilor deosebite

cetatenia romana a persoanei solicitate nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al predarii

Curtea de apel decide prin hotarare motivata. Hotararea instantei romane presupune fie o decizie de predare fie un refuz de predare sau o predare conditionata. Atunci cand hotararea este definitiva, aceasta hotarare va fi notificata prin orice mijloc si fara intarziere autoritatii straine emitente. Hotararea definitiva se comunica autoritatii judiciare emitente a MEA, organelor de politie competente - Ministerul Administratiei si Internelor, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationale, precum si Ministerului Justitiei. Calea de atac impotriva hotararii curtii de apel este recursul in termen de 5 zile de la pronuntare, daca persoana solicitata a fost prezenta sau de la comunicare, daca persoana a lipsit la data pronuntarii

2.5. Predarea persoanei solicitate. Conditiile de predare sunt prevazute in art. 96 si 97 din legea 302/2004. Predarea se realizeaza de catre politie, dupa o informare prealabila a autoritatii desemnate in acest scop de catre autoritatea judiciara emitenta asupra locului si datei fixate, in termen de 10 zile de la pronuntarea hotararii judecatoresti de predare.Daca predarea nu se poate efectua in acest termen, autoritatile judiciare implicate vor intra imediat in contact pentru a fixa o noua data de predare. In acest caz, predarea va avea loc in termen de 10 zile de la noua data convenita. In cazuri exceptionale, predarea poate fi amanata temporar, pentru motive umanitare. In cazul in care sunt depasite termenele maxime pentru predare, fara ca persoana in cauza sa fie primita de catre statul emitent, se va proceda la punerea in libertate a persoanei urmarite, fara ca acest fapt sa constituie un motiv de refuz al executarii unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleasi fapte.

Cand persoana urmarita este urmarita penal sau judecata de autoritatile judiciare romane pentru o fapta diferita de cea care motiveaza MEA, autoritatea judiciara de executare romana, chiar daca s-a dispus executarea mandatului, va putea amana predarea pana la terminarea judecatii sau pana la executarea pedepsei.

2.6. Situatii deosebite

1. Cereri de predare si de extradare concurente (atunci cand mai multe state membre au emis un mandat european de arestare impotriva aceleasi persoane, inclusiv pentru fapte diferite, precum si procedura aplicabila in caz de concurenta intre un mandat european de arestare si o cerere de extradare).

2. Dispozitii referitoare la aplicarea in timp a procedurii MEA

3. Aplicarea eventuala a principiului reciprocitatii. Unele state membre au prevazut sau ar putea prevedea invocarea principiului reciprocitatii (de exemplu Belgia) pentru a exclude din procedura mandatului european de arestare executarea mandatelor emise de un alt stat membru in cazurile in care acest stat ar refuza el insusi sa aplice aceasta procedura.

3. Transferul de proceduri in materie penala

3.1. Cadrul juridic de reglementare. Transferul de proceduri in materie penala este reglementat dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Titlul IV din Legea 302/2004 (art. 109-114¹),

- pe plan extern in urmatoarele acte:

Conventia privind transferul de proceduri in materie penala, Strasbourg, 15.05.1972 (ETS 073), ratificata de Romania prin Ordonanta de Urgenta nr. 77/1999, aprobata prin Legea nr. 34/2000. Conventia a fost ratificata de un numar foarte mic de state: Albania (2000), Almeria (2005), Austria (1998), Bosnia si Hertegovina (2005), Bulgaria (2004), Cipru (2002), Cehia (1993), Danemarca (1978), Estonia (1997), Letonia (1997), Liechtenstien (2003), Letonia (2000), Olanda (1985), Norvegia (1978), Romania (2000), Serbia (2002), Slovacia (1993), Spania (1998), Suedia (1978), Macedonia (2005), Turcia (1979), Ucraina (1995), Muntengru (2006). Conventia nu stabileste o procedura comuna de determinare a jurisdictiei,,

Conventia europeana de extradare, Paris, 13.12.1957, ratificata prin Legea nr. 80/1997 (art.6 paragraful 2),

Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 20.04.1959, ratificata prin Legea nr. 236/1998 (art. 21),

Conventia europeana pentru reprimarea infractiunilor rutiere, Strasbourg la 30.11.1964, ratificata prin Legea nr. 183/1997 (art. 3 - art. 7),

Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27.01.1977, ratificata prin Legea nr. 19/1997 (art.6 - art. 7),

Conventia Natiunilor Unite impotriva traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope, adoptata la Viena la 20.12.1988, Legea de aderare nr. 118/1992,

Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptata la New York la 15.11.2000,ratificata prin Legea nr.565/2002 (art. 16).

Astfel, cererile privind transferul de proceduri in materie penala sunt reglementate distinct in Legea nr. 302/2004, in acelasi timp ele fac obiectul unor conventii multilaterale speciale, desi se regasesc si in tratatele bilaterale de asistenta judiciara in materie penala. Pe cale de consecinta, tratatele si conventiile de extradare pot fi utilizate ca temei juridic pentru formularea  unei cereri de transfer al procedurii penale.

Temeiul juridic pentru asemenea cereri poate fi gasit apoi in tratatele bilaterale  de asistenta judiciara in materie penala care contin prevederi privind preluarea urmaririi penale, transferul procedurii penale sau denuntul in vederea urmaririi. Asemenea tratare sunt:

* Albania - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Albania privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.011961,

Algeria Conventie de asistenta juridica in materie civila, familiala si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Algeriana Democratica si Populara, ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publicat in B.Of. nr. 97/8.12.1979 ,

* Belgia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Belgiei privind extradarea si asistenta judiciara in materie penala, ratificata prin Decretul nr. 82/1977 si Protocolul aditional la aceasta conventie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

* Bosnia si Hertegovina - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Bulgaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

* Canada - Tratatul privind asistenta judiciara reciproca in materie penala dintre Romania si Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat in M.Of. nr. 284 din 21 iunie 1999,

* Cehia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* China Tratatul de asistenta juridica in materie civila si penala dintre Romania si Republica Populara Chineza, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,

* Coreea de Nord Acord intre Republica Socialista Romania si Republica Populara Democrata Coreeana cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972.

* Croatia - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Cuba Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Cuba privind asistenta juridica in materie civila, familiala si penala, ratificata prin Decretul nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.03.1981,

* Egipt - Conventia dintre Romania si Republica Araba Egipt privind asistenta judiciara in materie penala, transferul condamnatilor si extradarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002

* Franta Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta judiciara in materie penala si extradarea, ratificata prin Decretul nr. 78/1975,

*Grecia Conventie de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei si Protocol aditional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/3.06.1973,

*Italia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Italiana privind asistenta judiciara in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,

* Maroc Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Maroc privind asistenta juridica  in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,

* Moldova Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of. nr. 310/13.11.1997,

* Mongolia Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,

* Noua Zeelanda Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Polonia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Polona privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauzele civile, familiale si penale, Ratificat prin Decretul nr. 323/1962, publicat in B.Of. nr. 13/4.06.1962,

* Rusia - (prin declaratie de succesiune) Tratat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia si Muntenegru - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Siria Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Araba Siriana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat in B. Of. nr. 19/5.03.1979, 

* Slovacia (prin declaratie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri incheiate de Romania cu Cehoslovacia) Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958

* Statele Unite ale Americii - Tratatul dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind asistenta judiciara in materie penala, ratificat prin Ordonanta Guvernului nr. 93/1999, aprobata prin Legea nr. 53/2000, publicata in M.Of. nr. nr. 169 din 20 aprilie 2000,

* Tunisia Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Tunisiana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972,

* Turcia - Conventia de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Turcia ratificata prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.

Pe plan european, cel mai frecvent este utilizat art. 21 din Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 20 aprilie 1959, care reglementeaza denuntul in vederea urmaririi. Astfel, orice denunt adresat de o parte contractanta in scopul urmaririi in fata tribunalelor unei alte parti va face obiectul comunicarilor intre ministerele de justitie. In pofida acestor dispozitii, partile contractante vor putea uza de posibilitatea prevazuta la paragraful 6 al art. 15 din Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala.In acest sens, oricare parte contractanta, in momentul semnarii Conventii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, va putea, printr-o declaratie adresata secretarului general al Consiliului Europei, fie sa faca cunoscut ca toate cererile de asistenta judiciara sau anumite asemenea cereri trebuie sa ii fie adresate pe alta cale decat cea prevazuta in prezentul articol, fie sa ceara, in acelasi timp, sa fie transmisa o copie de pe comisia rogatorie ministerului sau de justitie.

Analiza art. 21 din Conventia europeana de asistenta judiciara :

cererea are ca obiect judecarea persoanei de catre autoritatile Statului solicitat,

cererea trebuie sa cuprinda elementele oricarei cereri de asistenta judiciara internationala in materie penala, inclusiv data cererii,

la cerere se vor anexa originalul sau copia certificata a dosarului penal, precum si toate documentele utile,

cererea se transmite prin intermediul autoritatilor centrale ale Statelor parte,

in cazul Statelor Membre ale Uniunii Europene, cererea se transmite direct intre autoritatile judiciare competente (art. 6 paragraful 1 din Conventia de asistenta judiciara intre Statele Membre ale Uniunii Europene, Bruxelles, 2000),

dispozitiile art. 21 sunt aplicabile in cazuri limitate in situatia in care persoana acuzata dupa ce a savarsit o infractiune pe teritoriul unui stat parte la Conventie se refugiaza pe teritoriul statului de cetatenie, iar extradarea nu este posibila,

nu exista o practica unitara:

Ø     aplicarea este intotdeauna posibila in cazul in care nu a fost pronuntata o hotarare definitiva

Ø     aplicarea nu este posibila in cazul in care exista deja o hotarare de condamnare definitiva - principiul autoritatii de lucru judecat sau principiul ne bis in idem

Ø     Aplicarea este posibila chiar si in cazul in care exista o hotarare definitiva de condamnare, daca a fost pronuntata in lipsa

3.2. Definitie si caracterizare

Transferul de proceduri in materie penala reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri initiate de catre autoritatile judiciare romane competente, pentru o fapta care constituie infractiune conform legii romane, procedura ce poate fi transferata unui stat strain, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Transferul reciproc de proceduri in materie penala reprezinta o forma de cooperare judiciara in materie penala prin care un stat competent a urmari o infractiune comisa de o persoana, poate renunta la angajarea acestei proceduri in favoarea altui stat de care persoana respectiva este legata prin origine, cetatenie sau resedinta obisnuita, etc., pentru a asigura astfel o sanctiune mai justa si o reinsertie sociala mai eficienta.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza transferul de proceduri in materie penala astfel:

desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia privind transferul de proceduri in materie penala se definesc notiunile de "infractiune" si "sanctiune". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,

transferul de proceduri in materie penala este in primul rand un remediu in cazul refuzului extradarii, fie pe motivul cetateniei, fie din alte motive. Aceasta forma de cooperare pune in evidenta adagiului aut dedere aut judicare. Toate tratatele de extradare contin dispozitii in sensul ca refuzul extradarii obliga statul solicitat sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, in vederea exercitarii urmaririi penale (conform art. 6 alin. 2. din Conventia europeana de extradare),

scopul sau fundamentul acestei forme de cooperare este acela de a facilita fie efectuarea in intregime a unei proceduri penale, fie continuarea unei proceduri initiate de catre autoritatile judiciare romane competente,

obiectul sau il poate forma numai o fapta care este incriminata ca infractiune conform legii romane,

transferul de proceduri presupune renuntarea la jurisdictia penala de catre unul din statele parte la Conventie si acceptarea de catre statul parte solicitat a cererii formulate de catre statul solicitant,

decizia de renuntare la jurisdictie este provizorie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive in Statul solicitat (art. 3 teza II din Conventie)

decizia de acceptare a cererii nu este irevocabila (art. 12 din Conventie).

3.3. Conditiile transferului de proceduri in materie penala

statul solicitant are jurisdictie primara asupra infractiunii care face obiectul procedurii penale,

cererea se formuleaza indiferent de faza procesuala: urmarire penala sau judecata (chiar dupa pronuntarea unei hotarari in prima instanta),

exista dubla incriminare (art. 7 din Conventie),

transferul de proceduri este in interesul bunei administrari a justitiei,

sa nu fie incidente unul din cazurile prevazute la art. 11 din Conventie

a) motivul pe care se bazeaza cererea nu este justificat,

b) acuzatul nu are resedinta obisnuita in Statul solicitat,

c) acuzatul nu este cetatean al Statului solicitat si nu avea resedinta sa obisnuita pe teritoriul acestui stat la data savarsirii infractiunii,

d) infractiunea in legatura cu care se solicita transferul procedurii penale are un caracter politic sau este o infractiune pur militara ori pur fiscala,

e) exista motive serioase sa se creada ca cererea de transfer de proceduri este determinata de considerente de rasa, nationalitate sau opinii politice,

f) a intervenit prescriptia raspunderii penale (statul     solicitat are jurisdictie primara asupra infractiunii - termenul de prescriptie se calculeaza potrivit legii acestui stat. Statul solicitat are jurisdictie secundara asupra infractiunii - termenul de prescriptie se calculeaza potrivit legii acestui stat, care se prelungeste cu inca 6 luni (art. 23 din Conventie),

g) infractiunea s-a comis in afara teritoriului Statului solicitant,

h) procedura penala este contrara angajamentelor internationale ale Statului solicitat (art. 6 CEDO, imunitatea diplomatica),

i) procedura penala este contrara principiilor fundamentale ale ordinii juridice din Statul solicitat

i) statul solicitant a incalcat o regula de procedura prevazuta de Conventie

3.4. Procedura

transmiterea cererii de transfer a procedurii penale se face de catre Ministerul Justitiei sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (competenta alternativa). Cererea trebuie sa cuprinda elementele oricarei cereri de asistenta judiciara internationala in materie penala, inclusiv data cererii (art. 10 lit. c din Conventia privind transferul de procerduri). Daca cererea este nedatata Statul solicitat va avea dreptul sa solicite o astfel de informatie (art. 14 din Conventie),

autoritatile competente ale oricarui Stat parte vor avea in vedere posibilitatea transferarii urmatoarelor procedurii penale (particularitatile cauzei, disponibilitatea probelor, posibilitatea reabilitarii sociale a persoanei, evitarea imposibilitatii punerii in executare a hotararii pronuntata in lipsa persoanei acuzate, existenta unei legaturi dintre infractiunea cercetata de catre autoritatile unui stat cu cele cercetate de catre autoritatile altui stat, cu infractiuni cercetate ),

transferul procedurii penale se solicita de organul de urmarire penala competent, sau de catre instanta pe rolul careia se afla cauza in prima instanta, in functie de faza in care se afla procesul penal,

cererea de transfer a procedurii penale este formulata in baza incheierii prin care instanta competenta dispune motivat transferul.    Incheierea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa,

incheierea prin care se dispune transferul procedurii, ramasa definitiva, suspenda termenul de prescriptie a raspunderii penale, precum si continuarea procedurii penale incepute, sub rezerva actelor si demersurilor cu caracter urgent,

cererea este transmisa Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau Ministerului Justitiei, insotita de copii autentice ale tuturor actelor de procedura intocmite in cauza.

3.5. Efectele transferului de proceduri. efectele se impart in doua categorii, cum cum este vorba despre statul solicitant si statul solicitat:

Statul solicitant nu mai poate sa procedeze la urmarirea persoanei acuzate pentru fapta care a motivat cererea sau sa mai execute o hotarare pronuntata anterior prezentarii cererii. Efectul intervine incepand cu data la care Statul solicitat a prezentat cererea (data transmiterii cererii).

pana la notificarea deciziei, Statul solicitant poate efectua orice acte de cercetare penala, care sunt in interesul ambelor state, cu exceptia sesizarii instantei de judecata (audierea persoanei acuzate, confiscarea bunurilor furate, orice ce alte masuri de conservare a mijloacelor de proba identificate pe teritoriul Statului solicitat) - art. 15 alin. 2 si art. 21 alin. 1 din Conventia privind transferul de proceduri,

Statul solicitant redobandeste jurisdictia penala daca Statul solicitat nu da curs cererii in cazurile prevazute la art. 10 (motive obligatorii de refuz) si art. 11 din Conventia privind transferul de proceduri, (motive optionale de refuz) sau revoca acceptarea cererii in conditiile art. 12,

Statul solicitat dobandeste jurisdictia penala asupra infractiunii care face obiectul cauzei penale. Dupa ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nici o alta procedura pentru aceeasi fapta nu mai poate fi inceputa de autoritatile judiciare romane,

orice act de procedura indeplinit in Statul solicitant, in conformitate cu prevederile legislatiei interne, are aceeasi valoare in Statul solicitat ca si cum ar fi fost indeplinit de catre autoritatile acestui stat,

sanctiunea aplicabila infractiunii este cea prevazuta de legea Statului solicitat, cu exceptia cazului in care legislatia sa interna prevede altfel, precum si in cazul in care jurisdictia sa decurge din cererea de transfer formulata in baza Conventiei,

in caz de condamnare, hotararea pronuntata in procedura initiata sau continuata in statul solicitat, ramasa definitiva, se inscrie in cazierul judiciar si produce aceleasi efecte ca si cand ar fi fost pronuntata de o instanta romana.

4. Recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare

4.1. Cadrul juridic de reglementare. Recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare este reglementata dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Titlul V din Legea 302/2004 (art. 115-125),

- pe plan extern in urmatoarele acte : Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970, ratificata prin O.G. nr. 90/1999, ratificata prin Legea nr. 35/2000, publicata in M.Of. nr. 158/17.04.2000 si printr-o serie de tratate bilaterale

* Albania - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Albania privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.011961,

Algeria - Conventie de asistenta juridica in materie civila, familiala si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Algeriana Democratica si Populara, ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publicat in B.Of. nr. 97/8.12.1979,

* Belgia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Belgiei privind extradarea si asistenta judiciara in materie penala, ratificata prin Decretul nr. 82/1977 si Protocolul aditional la aceasta conventie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

Bosnia si Hertegovina - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Bulgaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

Canada - Tratatul privind asistenta judiciara reciproca in materie penala dintre Romania si Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat in M.Of. nr. 284 din 21 iunie 1999,

* Cehia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* China - Tratatul de asistenta juridica in materie civila si penala dintre Romania si Republica Populara Chineza, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,

Coreea de Nord - Acord intre Republica Socialista Romania si Republica Populara Democrata Coreeana cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972,

* Croatia - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961

Cuba - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Cuba privind asistenta juridica in materie civila, familiala si penala, ratificata prin Decretul nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.03.1981,

Egipt - Conventia dintre Romania si Republica Araba Egipt privind asistenta judiciara in materie penala, transferul condamnatilor si extradarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002,

* Franta  - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta judiciara in materie penala si extradarea, ratificata prin Decretul nr. 78/1975,

*Grecia - Conventie de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei si Protocol aditional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/3.06.1973,

*Italia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Italiana privind asistenta judiciara in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,

Maroc - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Maroc privind asistenta juridica  in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,

Moldova - Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of. nr. 310/13.11.1997,

Mongolia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,

Noua Zeelanda  - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Polonia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Polona privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauzele civile, familiale si penale, Ratificat prin Decretul nr. 323/1962, publicat in B.Of. nr. 13/4.06.1962,

* Rusia - (prin declaratie de succesiune) Tratat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia si Muntenegru - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

Siria - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Araba Siriana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat in B. Of. nr. 19/5.03.1979 ,

* Slovacia (prin declaratie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri incheiate de Romania cu Cehoslovacia) Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

Statele Unite ale Americii - Tratatul dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind asistenta judiciara in materie penala, ratificat prin Ordonanta Guvernului nr. 93/1999, aprobata prin Legea nr. 53/2000, publicata in M.Of. nr. nr. 169 din 20 aprilie 2000,

Tunisia -  Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Tunisiana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972,

* Turcia - Conventia de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Turcia, ratificata prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.

Pe plan european principalul instrument juridic multilateral aplicabil in aceasta materie este Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970.

4.2. Definitie si caracterizare.

Ca si in cazul transferului de proceduri in materie penala, nici in cazul recunoasteri si executarii hotararilor penale si a actelor judiciare nu se prevede o definitie expresa in legile si tratatele mentionate mai sus. Totusi, din analiza textelor juridice reiese ca aceasta reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop si finalitate luarea in considerare si respectarea intocmai a cuprinsului unor hotarari penale pronuntate de organele competente.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza recunoasterea si executarea hotararilor penale astfel

desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970 se definesc notiunile de "hotarare represiva europeana condamnare decadere", "hotarare in lipsa", "ordonanta penala" si "sanctiune". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,

prin armonizarea procedurilor diferitelor sisteme juridice, este mai usor sa se obtina recunoasterea hotararilor emise intr-un stat si aplicabile in altul,

principiul recunoasterii este un factor cheie in dezvoltarea unei zone a libertatii, securitatii si justitiei, dar si pentru cresterea protectiei drepturilor fundamentale. Prin realizarea faptului ca o hotarare adoptata intr-un stat nu va fi atacata in altul, recunoasterea hotararilor contribuie la asigurarea certitudinii juridice in cadrul U.E.,

implementarea principiului recunoasterii hotararilor presupune increderea in sistemele de drept penal, incredere fundamentata pe angajamentul respectarii principiului libertatii, democratiei si drepturilor fundamentale,

aceasta forma de cooperare in materie penala este guvernata de doua principii: al recunoasterii si al increderii reciproce intre state.

4.3. Conditii de recunoastere si executare a hotararilor . Acestea se impart in doua categorii dupa cum sunt:

* conditii pentru recunoastere de catre Romania a unei hotarari penale straine sau a unui act judiciar strain (art. 116 din legea 302/2004) si

* conditii pentru formularea unei cereri de recunoastere si executare de catre instantele romane (art. 123 din legea 302/2004)

Astfel, din prima categorie de conditii fac parte:

a) Romania si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte. In lipa unei asemenea obligatii, recunoasterea se poate face si pe baza de reciprocitate.

b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun,

d) respecta ordinea publica a statului roman,

e) hotararea sau actul judiciar poate produce efecte juridice in Romania, potrivit legii penale romane,

f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleasi persoane in Romania,

g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleasi persoane intr-un alt stat, care a fost recunoscuta in Romania.

Din a doua categorie de conditii fac parte:

a) condamnatul este cetatean al statului solicitat sau al unui stat tert ori este apatrid si are domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului solicitat, extradarea condamnatului in Romania in vederea executarii pedepsei nu este admisibila sau statul strain refuza sa acorde extradarea,

b) condamnatul este cetatean roman cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are si cetatenia statului solicitat (dubla cetatenie), iar statul strain refuza sa acorde extradarea acestuia.

4.4. Procedura de recunoastere Si aceasta este de doua feluri:

* o procedura de recunoastere la cererea unui stat strain,

* sau o procedura de formulare a unei cereri de recunoastere si de executare a unei hotarari penale

Procedura de recunoastere la cererea unui stat strain, formulata de autoritatea competenta a statului strain solicitant, este transmisa de Ministerul Justitiei procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in circumscriptia careia domiciliaza sau isi are resedinta condamnatul.

Se va respecta procedura de citare a condamnatului, comunicandu-i-se in acelasi timp hotararea straina impreuna cu actele ce o insotesc, intr-o limba pe care o intelege. In aceasta situatie, condamnatului i se vor respecta si garanta sub sanctiunea nulitatii actelor intocmite, exercitarea dreptului la aparare si, dupa caz, la interpret.

Dupa ce se asculta concluziile procurorului si declaratiile condamnatului, daca sunt intrunite conditiile legale, instanta, purcede la recunoasterea hotararii penale straine sau a actelor judiciare straine. Curtea de Apel decide prin hotarare pronuntata in camera de consiliu, care poate fi atacata cu recurs.

Recunoasterea se poate face si pe cale speciala de catre instanta de judecata sesizata in acest scop de catre condamnat sau de catre procuror.

Mai exista si o cale incidentala de recunoastre in cadrul unui proces penal in curs, de catre procuror sau de catre instanta de judecata in functie de faza in care se afla procesul penal (urmarire sau judecata).

Procedura de formulare a unei cereri de recunoastere si de executare a unei hotarari penale de catre Romania

Instanta de executare va formula din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, cererea de recunoastere si executare a unei hotarari penale intr-un stat strain.

Cererea va cuprinde actele prevazute de tratatul international aplicabil sau, hotararea definitiva si mandatul de executare a pedepsei.

In cazul in care condamnatul se afla in Romania si nu a formulat el insusi cererea de recunoastere, procurorul competent procedeaza la notificarea acestuia. Lipsa unui raspuns al condamnatului echivaleaza cu consimtamantul la formularea cererii. Condamnatul va fi informat prin notificare.

4.5. Efectele recunoasterii

a) recunoasterea si executarea de catre statul strain a cererii de recunoastere formulate de instantele romane are ca efect renuntarea de catre statul roman la executarea hotararii pe teritoriul Romaniei (o hotarare nu poate fi executata de doua ori - chiar si pe teritorii diferite, conform principiului non bis in idem),

b) statul roman redobandeste dreptul la executarea hotararii in cazul in care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, incepand din momentul in care a fost informat de neexecutarea totala sau partiala a acestei pedepse.

5. Transferarea persoanelor condamnate (TPC)

5.1. Cadrul juridic de reglementare. Transferarea persoanelor condamnate are urm[torul cadru de reglementare:

- pe plan intern Legea 302/2004, Titlul VI (art. 127-157), care a abrogat Legea nr. 756/2001 asupra transferarii persoanelor condamnate in strainatate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 2/4.01.2002 si Ordonanta Guvernului nr. 69/1999 pentru facilitarea aplicarii conventiilor internationale in materie de transfer al persoanelor condamnate, la care Romania este parte, in privinta predarii-preluarii condamnatilor, aprobata prin Legea nr. 113/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 415 din 30.08.1999.

- pe plan extern in diferite conventii bi sau multilaterale si Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, Strasbourg, 21.III.1983, ratificata prin Legea nr. 76/12.07.1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 154 din 19 iulie 1996. Prin aceasta conventie, statele semnatare se obliga sa-si acorde sprijin reciproc in materia transferarii persoanelor condamnate, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

hotararea de condamnare sa fie definitiva,

condamnatul sa fie resortisant al statului de executare,

durata condamnarii pe care condamnatul o mai are de executat trebuie sa fie de cel putin sase luni de la data primirii cererii de transferare sau sa fie nedeterminata,

fapta pentru care a fost condamnat sa fie calificata ca infractiune de statul de executare,

condamnatul, direct sau prin reprezentant, trebuie sa-si dea consimtamantul pentru acest transfer,

cele doua state trebuie sa se puna de acord asupra transferarii efective a condamnatului.

In completarea acestei conventii a fost adoptat la Strasburg la 18.12.1997, Protocolul aditional la Conventia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate , prin care se reglementeaza situatia persoanelor evadate din statul de condamnare si refugiate in statul de executare, precum si a persoanelor carora li se aplica masura expulzarii sau accea de conducere la frontiera.

Prin Legea 302 din 28 iunie 2004, elaborata dupa modelul altor legi in materie se reglementeaza o procedura penala speciala pentru transferul persoanelor condamnate in strainatate, prin care se asigura armonizarea legii romane cu normele de asistenta juridica cuprinse in conventiile internationale la care Romania este parte.

5.2. Definitie si caracterizare. Ca si in cazul transferului de proceduri in materie penala, recunoasteri si executarii hotararilor penale si a actelor judiciare nici in cazul transferarii persoanelor condamnate nu se prevede o definitie expresa in lege. Totusi, din analiza textelor juridice reiese ca aceasta reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop si obiectiv predarea unor persoane condamnate in vederea executarii pedepsei aplicate, fie in statul de condamnare fie in statul de executare. Transferul reciproc al persoanelor condamnate reprezinta o modalitate de realizare a cooperarii internationale in materie penala, prin care o persoana condamnata definitiv pe teritoriul unui stat poate fi transferata pe teritoriul altui stat, fie la cererea statului de condamnare, fie a celui de executare, daca persoana respectiva isi exprima o astfel de dorinta si este resortisant al statului de executare.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza transferul persoanelor condamnate astfel

desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate se definesc notiunile de "hotarare condamnare", "stat de condamnare" si "stat de executare". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,

este o forma de cooperare internationala in materie penala, care implica cel putin doua state: de condamnare si de executare,

aceasta forma de cooperare este guvernata de principiul reciprocitatii,

transferul se face pe baza unei cerei scrise a condamnatului sau din oficiu, dar cu consimtamantul acestuia.

5.3. Conditiile transferului.

a) condamnatul sa fie resortisant al statului de executare,

b) hotararea sa fie definitiva,

c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul sa mai aiba de executat cel putin 6 luni din durata pedepsei. In cazuri exceptionale, transferarea poate avea loc chiar daca partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni,

d) transferul sa fie consimtit de catre persoana condamnata sau de catre reprezentantul acesteiai. Consimtamantul nu se cere in cazul evadatului care se refugiaza in statul de executare al carui resortisant este,

e) faptele care au atras condamnarea sa constituie infractiuni, potrivit legii statului de executare,

f) cele doua state (statul de condamnare si de executare) sa se puna de acord asupra transferului.

5.4. Procedura. Este diferita dupa cum Romania este stat de condamnare sau de executare.

Romania ca stat de condamnare:

Autoritatea centrala din Romania sa informeze persoana condamnata careia i se pot aplica aceste prevederi este Ministerului Justitiei. Acesta va informa autoritatea centrala competenta a statului de executare, in cel mai scurt termen, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Condamnatul are dreptul sa fie informat in scris despre orice demers intreprins de catre oricare dintre cele doua state. In vederea solutionarii cererii de transferare, Romania solicita statului de executare urmatoarelor acte:

a) un document sau o declaratie din care sa rezulte ca persoana condamnata este resortisant al statului de executare,

b) o copie de pe dispozitiile legale ale statului de executare, din care sa reiasa ca faptele care au determinat pronuntarea hotararii in statul de condamnare constituie infractiuni, conform legii statului de executare,

c) o declaratie continand informatiile privitoare la procedura pentru care se va opta, in vederea punerii in executare a condamnarii.

Dupa acest moment, Romania va comunica statului de executare urmatoarele:

a) copia autentica a hotararii de condamnare definitive, precum si o copie a dispozitiilor legale aplicabile,

b) un document mentionand durata condamnarii deja executate, inclusiv informatii asupra oricarei detentii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executarii condamnarii,

c) declaratia privind consimtamantul la transferare,

d) daca este cazul, orice raport sau constatare medico-legala ori alte acte medicale care atesta starea fizica si mintala a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului roman si eventualele recomandari pentru continuarea tratamentului in statul de executare, precum si, in cazul condamnatului minor, copia referatului de ancheta sociala efectuata in cauza.

Ca efect al transferarii condamnatului catre autoritatile statului de executare se suspenda executarea pedepsei in Romania; statul roman nu mai poate sa asigure executarea ori sa continue executarea condamnarii

Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzata, in principal, pentru urmatoarele motive:

a) persoana a fost condamnata pentru infractiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil in opinia publica din Romania,

b) pedeapsa prevazuta de legea statului de executare este vadit superioara sau inferioara in raport cu cea stabilita prin hotararea instantei romane,

c) exista indicii suficiente ca, o data transferat, condamnatul ar putea fi pus in libertate imediat sau intr-un termen mult prea scurt fata de durata pedepsei ramase de executat potrivit legii romane,

d) persoana condamnata nu a reparat pagubele produse prin infractiune si nu a platit cheltuielile la care a fost obligata prin hotararea instantei romane si nici nu a garantat plata despagubirilor,

e) exista indicii suficiente ca statul de executare nu va respecta regula specialitatii.

Romania ca stat de executare:

Statul roman va solicita oficiului consular roman competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sa obtina de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaratie in care sa se consemneze consimtamantul la transfer, exprimat in mod liber si in deplina cunostinta de cauza asupra consecintelor juridice care decurg din transferarea condamnatului in Romania.

Oficiul consular roman va fi solicitat sa intocmeasca un inscris asupra situatiei sociale si familiale a condamnatului, tinand seama de afirmatiile acestuia si indicand posibilitatile sale de readaptare in Romania.

Statul roman va cere autoritatii centrale din statul de condamnare sa ii furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum si informatii privitoare la eventualele relatii intretinute de acesta cu medii sociale criminogene.

Autoritatile competente ale statului roman au doua obligatii:

*sa continue executarea condamnarii imediat sau in baza unei hotarari judecatoresti. Astfel, trebuie sa respecte felul si durata pedepsei prevazute in hotararea de condamnare,

sau

*sa schimbe condamnarea, printr-o hotarare judecatoreasca, inlocuind astfel pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o pedeapsa prevazuta de legislatia romana pentru aceeasi infractiune. Daca felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibila cu legislatia romana, statul roman poate, prin hotarare judecatoreasca, sa adapteze aceasta pedeapsa la aceea prevazuta de legea romana pentru faptele care au atras condamnarea. (conversiunea pedepdei).

In functie de acceptarea sau refuzarea cererii, Ministerul Justitiei il va informa pe condamnat

6. Asistenta judiciara in materie penala

6.1. Conceptul de asistenta judiciara in materie penala

Asistenta judiciata in materie penala reprezinta o forma de cooperare internationala care, impreuna cu celelalte forme de colaborare sau conlucrare in combaterea anumitor categorii de infractiuni, are ca scop infaptuirea unei uniuni mai stranse intre state, prin adoptarea unor reguli comune in materie, de natura sa asigure atingerea acestui obiectiv .

Interesul pe care fiecare stat il are in combaterea fenomenului infractional, necesitatea unei aparari internationale contra anumitor infractiuni, a unei protectii internationale a drepturilor omului, ca si necesitatea administrarii in bune conditii a justitiei penale, au facut sa apara ideea de asistenta juridica intre state, in domeniul prevenirii infractiunilor si reprimarii infractorilor.

Conceput ca o totalitate a normelor ce reglementeaza relatiile sociale de lupta impotriva incalcarilor ce aduc atingere celor mai importante valori sociale, dreptul penal este legat indisolubil de ordinea juridica interna a fiecarui stat . Astfel, asistenta juridica este o forma de cooperare internationala care, spre deosebire de conlucrarea internationala in combaterea anumitor categorii de infractiuni transnationale comise de asociatii sau grupuri criminale, se realizeaza prin concursul acordat de un stat altui stat de a-si indeplini functia de realizare a justitiei, ca expresie a suveranitatii sale. Statele, recunoscandu-si reciproc dreptul de a incrimina fapte care prezinta pericol social, inteleg totodata sa-si acorde sprijin reciproc in opera de realizare a justitiei, independent de locul unde aceste fapte au fost savarsite

Notiunea de asistenta penala internationala imbraca doua acceptiuni: o acceptiune mai restransa, asa-numita asistenta juridica cu caracter judiciar (in foro), prin care se intelege asistenta pe care organele judiciare din diferite state si-o acorda in cursul procesului penal si care se manifesta in mod obisnuit in efectuarea sau in trimiterea actelor procedurale devenite necesare in cadrul acestui proces, si o acceptiune mai larga, prin care se intelege asitenta oferita in general in cadrul luptei impotriva infractionalitatii (in et extra foro) .

De aici exista si o confuzie ce se creeaza cu privire la cele doua acceptiuni, ele avand si o terminologie specifica: asistenta judiciara pentru prima acceptiune, asistenta juridica pentru cea de-a doua, fiind insa frecvente cazurile in care termenul de asistenta juridica este exclusiv intrebuintat pentru a desemna activitatea de cooperare intre state in materie penala.

Din cele prezentate rezulta ca asistenta judiciara internationala in materie penala, reprezinta o forma de cooperare internationala ce consta in concursul ce si-l acorda statele suverane, in vederea combaterii criminalitatii pe teritoriul propriu, pentru realizarea justitiei, colaborare menita sa consolideze solidaritatea internationala in lupta impotriva fenomenului criminalitatii .

Realizarea asistentei juridice in materie penala poate imbraca diverse forme. Sursele acestor forme sunt: tratatele si conventiile, declaratiile de reciprocitate bilaterale si legile interne ale diferitelor state.

Pentru a realiza un cadru corespunzator relatiilor sale internationale, Romania a devenit parte la peste 3500 de tratate, din care un procent ridicat priveste asistenta juridica internationala in materie penala.

6.2. Modalitati de asistenta judiciara in materie penala

In sensul art. 158 din Legea 302/2004, asistenta judiciara internationala cuprinde indeosebi urmatoarele activitati:

a) comisiile rogatorii internationale,

b) audierile prin videoconferinta,

c) infatisarea in statul solicitant a martorilor, expertilor si a persoanelor urmarite,

d) notificarea actelor de procedura care se intocmesc ori se depun intr-un proces penal,

e) cazierul judiciar.

6.3. Cadrul juridic. Asistenta judiciara in materie penala este reglementata dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Legea 302/2004, Titlul VII (art. 158-187 ), care a abrogat Legea nr. 704/2001 privind asistenta judiciara internationala in materie penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807/17.12.2001. Legea nr. 704/2001 raspundea doar cerintelor Conventiei europene de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959, si ale Primului Protocol aditional la aceasta conventie, adoptat la Strasboug la 17.03.1978, noua lege este armonizata cu prevederi ce fac parte din acquis-ul recent: Conventia UE din 29.05.2000 privind asistenta judiciara in materie penala, Cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala si decizia-cadru privind echipele comune de ancheta.

- pe plan extern in urmatoarele acte: Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasburg, la 29.04.1959, in completarea careia a fost semnat la 17.03.1978 un Protocol aditional. Astfel, la nivelul U.E. a fost adoptata Conventia din 29.05.2000 privind asistenta judiciara internationala in materie penala , iar la nivelul Consiliului Europei a fost adoptat, la 8.11.2001, cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara internationala in materie penala, ambele instrumente reglementand noi forme de asistenta judiciara, precum si situatiile in care autoritatile judiciare pot comunica direct.

Conform normelor comunitare , noua lege permite comunicarea directa intre autoritatile judiciare romane si cele straine. Cererile de asistenta judiciara internationala pot fi transmise direct de autoritatile judiciare solicitante autoritatilor judiciare solicitate in cazul in care instrumentul juridic international aplicabil in relatia intre statul solicitant si statul solicitat reglementeaza acest mod de transmitere.

In acelasi timp, legea permite folosirea pentru transmiterea cererilor, in baza acordului intre statul solicitant si statul solicitat, a mijloacelor electronice, in special a faxul-ui (nefiind exclusa nici folosirea altor mijloace electronice, precum e-mail-ul), daca autenticitatea si confidentialitatea cererii, precum si credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

6.4. Forme noi de asistenta judiciara reglementate de Legea nr. 302/2004

Legea nr. 302/2004 reglementeaza pentru prima data audierile prin videoconferinta (art. 165), ca alternativa la cererea obisnuita de comisie rogatorie internationala, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

persoana se afla pe teritoriul Romaniei,

- trebuie sa fie audiata ca martor sau expert de catre autoritatile judiciare ale unui stat strain,

- este inoportun sau imposibil pentru acea persoana sa compara personal pe teritoriul acelui stat,

in cererea de audiere prin videoconferinta trebuie sa se precizeze motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul sa fie prezent personal la audiere, precum si denumirea autoritatii judiciare si numele persoanelor care vor proceda la audiere.

Audierile prin videoconferinta sunt guvernate de anumite reguli:

audierea trebuie sa aiba loc intotdeauna in prezenta magistratului roman competent, asistat, dupa caz, de un interpret,

- martorul sau expertul au dreptul de a fi asistati, dupa caz, de un interpret si pot invoca dreptul de a nu depune marturie.

Prin completarea dispozitiilor din legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalitatii organizate, cu noua lege privind cooperarea judiciara internationala in materie penala se reglementeaza constituirea echipelor comune de ancheta si procedura de functionare a acestora.

O alta procedura prevazuta de Conventia UE privind asistenta judiciara in materie penala care a fost reglementata si de legea romana este supravegherea transfrontaliera.

Agentii unui stat strain, care, in cadrul unei anchete judiciare, supravegheaza pe teritoriul acelui stat o persoana ce se presupune ca a participat la savarsirea unei infractiuni care da loc la extradare sau o persoana fata de care sunt motive serioase sa se creada ca poate duce la identificarea sau localizarea persoanei mentionate mai sus, sunt autorizati sa continue aceasta supraveghere pe teritoriul statului roman, in baza unei cereri de asistenta judiciara prezentata in prealabil.

Conditiile in care supravegherea transfrontaliera se poate realiza pe teritoriul Romaniei sunt:

a) agentii de supraveghere trebuie sa respecte dispozitiile legii romane;

b) pe timpul supravegherii, agentii au asupra lor un document care sa ateste ca le-a fost acordata permisiunea;

c) agentii de supraveghere trebuie sa fie permanent in masura sa justifice calitatea lor oficiala;

d) agentii de supraveghere pot purta armamentul din dotare in timpul supravegherii;

e) patrunderea in domiciliul unei persoane si in alte locuri inaccesibile publicului este interzisa;

f) agentii de supraveghere nu pot nici retine, nici aresta persoana supravegheata;

g) despre orice operatiune de supraveghere se va intocmi un raport catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care va cere inclusiv prezentarea in persoana a agentilor care au efectuat supravegherea;

h) autoritatea statului caruia ii apartin agentii care au efectuat supravegherea, la cererea autoritatii competente romane, poate asista la ancheta subsecventa operatiunii, inclusiv la procedurile judiciare;

i) autoritatile statului caruia ii apartin agentii de supraveghere la cererea autoritatilor romane contribuie la desfasurarea in bune conditii a anchetei ce urmeaza operatiunii la care au participat, inclusiv la procedurile judiciare.

Modificarile si completarile care au fost aduse in domeniul asistentei judiciare in materie penala au avut ca scop transpunerea in legislatia interna a unor noi forme de asistenta judiciara adoptate la nivelul UE. S-a apreciat ca este firesc ca toate formele de asistenta judiciara stricto sensu, astfel cum sunt reglementate, in Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959, sa faca parte dintr-un singur Titlu.

Noul Titlu VII, din Legea 302/2004 denumit "Asistenta judiciara in materie penala", este structurat in doua capitole si anume:

"Asistenta judiciara internationala" (art. ) si

- "Dispozitii privind asistenta judiciara aplicabile in relatia cu statele membre ale Uniunii Europene" ( art. 187^4 - 187^18). Se aplica, in completarea capitolului 1, exclusiv in relatia cu statele membre UE. Si in cadrul Uniunii, se distinge intre statele Schengen (Sectiunea 1) si celelalte state membre (Sectiunea a-II-a).

6. Dispozitii specifice privind procedura de cooperare judiciara internationala in materie penala

1. Institutii abilitate in domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala

A. Autoritatile centrale romane

Conform art. 13 din Legea 302/2004 autoritatile centrale romane competente sa formuleze cererile din domeniile reglementate de titlurile II (extradarea) si IV-VII (transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara in materie penala) din prezenta lege se transmit prin intermediul urmatoarelor autoritati centrale:

a) Ministerul Justitiei, daca au ca obiect extradarea si transferarea persoanelor condamnate sau daca se refera la activitatea de judecata ori la faza executarii hotararilor penale;

b) Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca se refera la activitati din faza de cercetare si urmarire penala;

c) Ministerul Administratiei si Internelor, daca se refera la cazierul judiciar.

Cea mai mare parte dintre formele de cooperare impun desemnarea uneia sau mai multor autoritati centrale pentru transmiterea cererilor si indeplinirea altor atributii specifice. In Romania, ca de altfel in marea majoritate a statelor, Ministerul Justitiei este autoritatea centrala in urmatoarele materii: extradare;  transferarea persoanelor condamnate; transferul de proceduri; recunoasterea hotararilor; asistenta judiciara in faza de judecata. Pentru cererile de asistenta judiciara in materie penala din faza de cercetare si urmarire penala autoritatea centrala este Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar exista si tratate (cum este cel cu SUA), care impun si in aceasta faza transmiterea cererilor prin Ministerul Justitiei. Ministerul Administratiei si Internelor este autoritatea centrala pentru cererile referitoare la cazierul judiciar.

In relatia cu statele membre UE, rolul Ministerului Justitiei, ca autoritate centrala romana in domeniul cooperarii judiciare in materie penala se schimba, principala atributie ramanand aceea de a asista si sprijini, inclusiv prin intermediul punctelor nationale de contact pentru Reteaua Juridica Europeana (RJE/EJN) contactul direct intre autoritatile judiciare romane si cele din statele membre UE, spre deosebire de atributiile autoritatii centrale in relatia cu statele nemembre UE, care includ, intre altele, efectuarea controlului de regularitate internationala (in calitate de "gardian al tratatelor" incheiate de Romania in aceasta materie) si transmiterea/primirea cererilor.

Desigur, si in relatia cu statele membre UE pentru anumite forme de cooperare (transferarea persoanelor condamnate, supravegherea transfrontaliera, urmarirea transfrontaliera), autoritatea centrala - Ministerul Justitiei sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz,  isi pastreaza rolul actual. Totodata, o baza de date privind mandatele europene de arestare se creeaza la nivelul Ministerului Justitiei, caruia autoritatile judiciare romane, emitente sau de executare trebuie sa ii comunice toate mandatele europene de arestare emise sau executate.

In Romania a fost infiintat Centrul Regional al Initiativei de Cooperare in Sud-Estul Europei pentru combaterea criminalitatii transfrontaliere (SECI) . Printre obiectivele centrului se numara:

dezvoltarea relatiilor de lucru inter-institutionale eficiente in cadrul Centrului SECI, intre si in interiorul statelor participante;

cooperarea prin intermediul ofiterilor de legatura pentru identificarea, prevenirea, investigarea si combaterera infractiunilor transfrontaliere prin schimb de informatii si documente;

asistenta pentru investigatiile vamale si penale privind criminalitatea transfrontaliera in curs de desfasurare;

identificarea, studiul si formularea de propuneri referitoare la probleme care influenteaza calitatea cooperarii in aplicarea legii in regiune;

coordonarea legaturii ICPO-INTERPOL si Organizatia Mondiala a Vamilor.

La data de 1 decembrie 2000 a fost infiintat Punctul National Focal ca directie subordonata aparatului central al Ministerului Administratiei si Internelor din Romania, obiectul sau de activitate fiind asigurarea cooperarii operative intre structurile cu atributii in domeniu din Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor Publice - Autoritatea Nationala a Vamilor si Agentiile corespondente din statele participante la Centrul SECI.

B. Autoritatile centrale straine

La nivel mondial

Preocuparea pentru problema criminalitatii internationale a apartinut si apartine nu numai majoritatii statelor, ci si unor importante organizatii internationale precum: Societatea Nationilor Unite (acum O.N.U.), Comisia Internationala de Politie Criminala (in prezent INTERPOL) si Consiliul Europei .

Ideea de cooperare in domeniul activitatii de politie judiciara a format la inceput obiectul unor preocupari sporadice si izolate, concretizate in unele intelegeri cu caracter bilateral. In 1914, a avut loc la Monaco un prim Congres international al politiei judiciare, avand ca principal obiect problema centralizarii documentelor referitoare la identificarea infractorilor, facilitatile ce trebuie asigurate cercetarilor internationale si procedura de extradare.

In anul 1923, la Congresul international de politie de la Viena s-a constitit o comisie internationala de politie criminala, ale carei lucrari s-au desfasurat de atunci anual pana la al doilea razboi mondial. Aceasta comisie se alfla la orginea Organizatiei Internationale a Politiei Criminale INTERPOL, care a luat fiinta in 1956, avand sediul la Paris. Interpolul are urmatoarea organizare: o adunare generala, un comitet executiv, un secretariat general, birouri centrale nationale si consilieri. In fiecare tara membra a Interpolului exista Biroul central national.

Contributia Organizatiei Natiunilor Unite si Consiliului Europei in lupta impotriva criminalitatii nu se limiteaza doar la elaborarea unor Conventii, Protocoale sau Acorduri, acestea emitand si rezolutii, directive si recomandari care stabilesc directii comune de actiune in domeniu, acestea completandu-se cu declaratii comune ale sefilor de stat si de guvern.

Rolul de coordonatori ai cooperarii in sud-estul Europei este indeplinit de mai multe organizatii printre care Consiliul Europei, SECI, OSCE, UNICEF, Pactul de Stabilitate pentru Sud-Estul Europei prin Grupul Operativ privind traficul de fiinte umane.

O buna cooperare se realizeaza nu numai prin Interpol ci si prin ENFOPOL (pentru zona centrala si est-europeana), prin Directia Nationala Antimafia din Italia, precum si prin programele de infratire institutionala si Parteneriatul Strategic Romania-S.U.A.(incepand cu anul 1998).

O forma specifica de conlucrare intre state pentru reprimarea unor categorii de infractiuni se realizeaza prin instituirea unor tribunale internationale, pentru judecarea celor mai grave crime impotriva unmanitatii. Astfel au fost infiintate:

Tribunalul Militar International de la Nrmberg pentru judecarea crimelor de razboi din Europa

Tribunalul Militar International de la Tokio pentru crimele din Asia

Tribunalul Penal International cu sediul la Haga a carui competenta este limitata la actele comise in fosta Iugoslavie, incepand din 1991 si se refera la patru categorii de crime: violarile grave ale prevederilor Conventiilor de la Geneva din 1949, violarile legilor si uzantelor razboiului, crimele de genocid si crimele impotriva omenirii.

Tribunalul International pentru Rwanda cu sediul la Arusha (Tanzania), in a carui competenta intra judecarea crimelor de genocid, crimele impotriva umanitatii si violarile Conventiilor de la Geneva, comise de rwandezi in statele vecine.

Curtea Penala Internationala, infiintata la 17 iulie 1988 la Roma, prin care s-a stabilit Statutul Curtii Penale Internationale , cu sediul la Haga, instanta ce-si poate exercita functiile pe teritoriul oricarui stat parte, in competenta sa intrand: crimele de genocid, crimele impotriva umanitatii, crimele de razboi si crima de agresiune.

In cadrul celui deal treilea pilon al UE (cooperarea internationala in materie penala), functioneaza trei agentii:

1. COLEGIUL EUROPEAN DE POLITIE (CEPOL) urmareste sa sprijine formarea transfrontaliera a ofiterilor de rang inalt din politie prin imbunatatirea si consolidarea cooperarii intre institutele si organizatiile nationale din domeniu. CEPOL urmareste, de asemenea, sa sprijine si sa dezvolte o abordare europeana integrata a problemelor transfrontaliere cu care se confrunta Statele Membre in urmatoarele domenii: lupta impotriva criminalitatii, prevenirea criminalitatii, mentinerea legii si ordinii publice si securitatea publica.

2. EUROPOL

3. EUROJUST

La nivelul UE sunt doua institutii abilitate in domeniul cooperarii internationale si anume: Europol si Eurojust.

Un aport deosebit in privinta cooperarii internationale a fost adus de Consiliul Europei , sub egida caruia au fost adoptate pana in prezent peste 160 de acorduri, precum si numeroase recomandari prin care se stabilesc actiuni comune in domeniile: economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ si se reglementeaza, printre altele, un sistem de coordonare intre statele europene in lupta impotriva criminalitatii.

I. Eurojust A fost creat prin Decizia Consiliului UE din 28 februarie 2002 Nr. 2002/187/JHA (OJE L 63/1, 6.3.2002, modificata prin Decizia Consiliului din 18 iunie 2003 Nr.2003/659/ JHA (OJE L 245/44, 29.9.2003). Incepand de la 1 martie 2001, a functionat provizoriu la Bruxelles, iar in decembrie 2002 s-a mutat la Haga.

Eurojust este organismul european care are rolul de a intensifica cooperarea si coordonarea judiciara intre Statele membre, prin adoptarea de masuri structurale la nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea coordonarii optimale a actiunilor in investigarea si punerea sub acuzare a suspectilor pe teritoriile Statelor membre, respectand pe deplin drepturile si libertatile fundamentale.Principalele obiective sunt:

- sa stimuleze coordonarea intre autoritatile competente ale Statelor membre in investigarea si punerea sub acuzare in Statele membre,
- sa imbunatateasca coordonarea intre autoritatile competente din Statele membre, in special in facilitarea asistentei legale reciproce si implementarea cererilor de extradare,

- sa sprijine autoritatile competente din statele membre pentru a eficientiza investigatiile si punerea sub acuzare.

Eurojust este alcatuit in acest moment din 27 de reprezentanti nationali (procurori sau judecatori cu experienta), cate unul din fiecare Stat membru. Din Colegiul Eurojust fac parte 27 de membri nationali, fiecare stat membru al UE numindu-si cate un reprezentant. Membrii nationali sunt procurori sau judecatori cu experienta; unii membri nationali sunt ajutati de adjuncti sau asistenti.

Eurojust (Serviciul European pentru Cooperare Judiciara) este un nou organism al Uniunii Europene infiintat cu scopul de a spori eficienta autoritatilor abilitate din statele membre atunci cand se confrunta cu grave infractiuni transfrontaliere si cu crima organizata. Eurojust stimuleaza si imbunatateste coordonarea cercetarilor si a urmaririlor judicare si sprijina statele membre pentru eficientizarea cercetarilor si urmaririlor judiciare efectuate de acestea.

Eurojust joaca un rol unic prin faptul ca este un nou organism permanent in domeniul juridic european. Misiunea sa este aceea de a sprijini dezvoltarea cooperarii pe scara larga la nivel european in legatura cu cazurile penale. Aceasta inseamna ca Eurojust este un partener de dialog cheie al institutiilor europene, cum sunt Parlamentul, Consiliul si Comisia.

In doctrina juridica se precizeaza ca  Europol si Eurojust reprezinta al treilea pilon in cadrul Cooperarii Politienesti si Judiciare in materie penala. Europol si Eurojust sunt organisme descentralizate ale UE. Eurojust si Europol au semnat un acord de stransa cooperare la 9 iunie 2004.

Prin Legea nr. 58 din 22 martie 2006 Romania a ratificat Acordul privind cooperarea dintre Romania si Eurojust, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2005, si pentru reglementarea unor masuri referitoare la reprezentarea Romaniei la Eurojust. Incheierea acestui Acord reprezinta una dintre masurile prevazute in Planul de actiune pentru implementarea Strategiei de reforma a sistemului judiciar. Colaborarea dintre Romania si Eurojust a inceput in 2002, prin solutionarea unor cauze complexe de criminalitate transnationala privind traficul de persoane sau de droguri.

Scopul Acordului consta in intarirea cooperarii intre Romania si Eurojust in vederea combaterii infractiunilor grave cu caracter transnational.(international). Autoritatea Competenta din Romania pentru indeplinirea obiectivelor Acordului este Ministerul Public Roman, reprezentat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In vederea facilitarii cooperarii stabilite de Acord, Romania poate desemna un magistrat de legatura la Eurojust. Magistratul de legatura este un procuror in conformitate cu legea romana. Magistratul de legatura poate avea un asistent, care il poate inlocui atunci cand este necesar. Durata mandatului este de 3 ani cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

Romania informeaza Eurojust asupra naturii si duratei competentelor judiciare ale magistratului de legatura pe teritoriul national, in vederea indeplinirii sarcinilor sale in concordanta cu scopul Acordului. Romania stabileste competentele magistratului de legatura pentru a-si desfasura activitatea in contactul cu autoritatile straine. Eurojust intreprinde masurile necesare pentru promovarea acceptarii si recunoasterea prerogativelor astfel conferite. Documentele de serviciu ale magistratului de legatura sunt inviolabile de catre Eurojust.

Magistratul de legatura, asistentul acestuia si alte persoane din cadrul parchetelor romane, inclusiv punctul de contact cu Eurojust, pot participa la intalniri operationale si strategice, la invitatia Presedintelui Colegiului si cu aprobarea membrilor nationali in cauza.

Membrii nationali, asistentii lor, Directorul Administrativ si personalul Eurojust pot de asemenea sa participe la intalnirile organizate de magistratul de legatura sau de parchetele din Romania, inclusiv de punctul de contact.

Transferul de informatii catre Eurojust

Romania notifica Eurojust cel mai tarziu in momentul transferului de informatii in scopul furnizarii informatiei, precum si eventualele restrictii pentru folosirea ei. Aceasta poate include posibile restrictii de acces, restrictii asupra transmiterii catre autoritatile competente ale statelor membre si conditii de stergere sau distrugere. Notificarea poate de asemenea sa fie facuta si intr-o etapa ulterioara, cand, dupa efectuarea transferului, apare necesitatea instituirii unor restrictii.

Eurojust nu comunica nici o informatie furnizata de Romania unui stat tert sau organism, fara obtinerea consimtamantului Romaniei si fara a lua masurile de siguranta care se impun. Eurojust pastreaza un registru al datelor care ii sunt comunicate din Romania in baza Acordului.

Transferul de informatii catre Romania

Eurojust notifica Romaniei, la momentul transferului de informatii sau inainte, de scopul furnizarii informatiei si de orice restrictie pentru folosirea ei. Aceasta include de asemenea restrictii de acces, restrictii de transmitere catre autoritatile competente din statele membre si conditiile pentru stergere sau distrugere. Notificarea poate fi facuta de asemenea intr-o etapa ulterioara cand, dupa efectuarea transferului, apare necesitatea instituirii unor restrictii. Romania nu comunica nici o informatie furnizata de Eurojust nici unui alt stat tert sau organism, fara obtinerea consimtamantului membrilor nationali in cauza si fara a lua masurile de siguranta care se impun. Romania pastreaza un registru al datelor comunicate de Eurojust in baza prezentului Acord.

Securitatea datelor

Eurojust se asigura ca datele cu caracter personal primite sunt protejate impotriva distrugerii accidentale sau nelegale, pierderii accidentale sau dezvaluirii neautorizate, modificarii si accesului sau oricarei alte forme neautorizate de procesare, in conformitate cu articolul 22 din Decizia Eurojust. Masurile tehnice si aranjamentele organizatorice prevazute de Regulile de procedura ale Eurojust si de orice alt document relevant, se aplica informatiilor furnizate de Romania.

Romania se asigura ca datele cu caracter personal primite sunt protejate impotriva distrugerii accidentale sau nelegale, pierderii accidentale sau dezvaluirii neautorizate, modificarii si accesului sau oricarei alte forme neautorizate de procesare, in conformitate cu articolul 22 din Decizia Consiliului (Eurojust). Romania ia masurile tehnice si organizatorice in vederea protejarii datelor, cel putin la un nivel echivalent cu cel asigurat de Eurojust.

Corectarea si stergerea datelor cu caracter personal

La cererea punctului de contact pentru Eurojust sau a magistratului de legatura si sub responsabilitatea sa, Eurojust, in conformitate cu Decizia Eurojust si Regulile sale de procedura, corecteaza, blocheaza sau sterge datele personale furnizate de Romania daca ele sunt incorecte sau incomplete sau utilizarea ori depozitarea lor contravine prezentului Acord. Eurojust confirma Romaniei corectarea, blocarea (codarea) sau stergerea datelor.

Cand Eurojust constata ca datele cu caracter personal transmise Romania sunt incorecte sau incomplete sau daca utilizarea ori depozitarea lor contravine Acordului ori Deciziei Eurojust, solicita punctului de contact cu Eurojust sau magistratului de legatura sa ia masurile necesare pentru a corecta, coda sau sterge informatiile. Romania confirma Eurojust corectarea, codarea si stergerea. In astfel de cazuri, toti furnizorii si destinatarii unor astfel de informatii sunt notificati imediat. In conformitate cu regulile aplicabile acestora, destinatarii corecteaza, codeaza sau sterg astfel informatiile in propriile lor sisteme.

Romania aplica principiile pentru corectarea, codarea si stergerea datelor cu caracter personal furnizate de Eurojust, cel putin echivalente principiilor stipulate in articolul 20 al Deciziei Eurojust si in Regulile de procedura ale Eurojust privind protectia datelor.

Raspunderea

Romania raspunde in conformitate cu legea nationala de prejudiciile cauzate unei persoane ca urmare a unor erori de fapt sau judiciare in schimbul de date cu Eurojust. Romania nu invoca in apararea sa faptul ca Eurojust a transmis datele inadecvat, in scopul inlaturarii raspunderii sale, in conformitate cu legislatia nationala, in raport cu o parte prejudiciata.

Daca apar erori de fapt sau judiciare ca urmare a unor date comunicate eronat sau ca urmare a neindeplinirii obligatiilor din culpa Eurojust sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau alt stat tert sau organism, Eurojust este tinut sa acopere, la cerere, sumele platite ca si daune, cu exceptia cazului cand datele au fost folosite cu incalcarea Acordului. Aceste prevederi se aplica si in cazul in care survin erori de fapt sau judiciare din partea Eurojust sau a unui stat membru al Uniunii Europene sau altui stat tert sau organism care nu si-au respectat obligatiile.

Incetarea Acordului

Acordul poate fi denuntat de oricare dintre Parti cu o notificare prealabila de 3 luni. In cazul denuntarii, Partile se inteleg pentru folosirea in continuare si stocarea informatiilor care au fost deja comunicate intre ele. Daca nu se ajunge la nici un acord, oricare dintre cele doua parti este indreptatita sa ceara stergerea informatiilor comunicate.

Modificarea Acordului

Acordul poate fi modificat oricand prin consens intre Parti oricand, in conformitate cu formalitatile interne ale fiecareia. Partile se consulta cu privire la modificarea acestuia, la cererea oricareia dintre ele.

II. Europol (Oficiul European de Politie). Ideea unui Oficiu European de Politie a fost lansata pentru prima oara cu ocazia Consiliului European de la Luxemburg din 28 si 29 iunie 1991. Planul de atunci avea in vedere infiintarea unui nou organism care sa ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborarii organelor de politie din statele membre ale Uniunii pentru prevenirea si combaterea pe plan international a crimei organizate, inclusiv a terorismului si a traficului de droguri. Conventia prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnata in iulie 1995 si a intrat in vigoare pe 1 octombrie 1998.

Europol a fost infiitat in 1992 si urmareste sa sprijine statele membre UE sa coopereze mai indeaproape si mai eficient in prevenirea si combaterea crimei organizate la nivel international, in special:

- traficul de droguri, retelele de imigranti, traficul de vehicule, traficul de fiinte umane, inclusiv pornografia copiilor, contrafacerea de bani si alte modalitati de plata, traficul de substante radioactive si nucleare, terorismul. Activitatile derulate in acest sens sunt:

- facilitarea schimbului de informatii intre organismele de implementare a legii la nivel national,

- elaborarea de analize operationale si de rapoarte,

- asigurarea expertizei si a sprijinului tehnic necesar pentru investigatii si operatiuni.

Coordonand activitatea diverselor servicii de politie nationale, Interpolul nu intervine direct, intrucat nu dispune de un serviciu operativ. Interventia sa are loc la cererea unor birouri centrale nationale si se efectueaza prin difuzarea catre celelalte birouri nationale din tarile afiliate a unor fise privind indivizii cautati, al caror refugiu nu este insa cunoscut. Domeniul de activitate al Interpol este limitat la infractiuni de drept comun. Activitatea Interpolului nu are numai un caracter procesual, ci si unul informativ, publicand tabele lunare privind traficul ilicit de stupefiante si statistici criminale.

Europol raspunde in fata Consiliului pentru Justitie si Afaceri Interne. Personalul sau include reprezentanti ai organismelor nationale de implementare a legii (politie, vami etc.).

Pentru a concretiza mai repede cooperarea politieneasca, asa cum este ea definita in Titlul VI al Tratatul asupra Uniunii Europene, in ianuarie 1994 a fost infiintata Unitatea Droguri Europol. Scopul principal al acestei Unitati a fost combaterea traficului de droguri si a activitatilor de spalare a banilor asociate acestuia.

Ulterior, mandatul sau a fost largit pentru a include si masuri de combatere a traficului cu substante radioactive si nucleare, a retelelor de imigrare clandestina, a traficului ilegal cu autoturisme si a spalarii banilor proveniti din astfel de delicte. Mai tarziu, la toate acestea s-a adaugat si combaterea traficului cu fiinte umane. Oficiul European de Politie, care a preluat activitatile Unitatii Droguri Europol, a devenit operational de la 1 iulie 1999. Europol, cu sediul la Haga, actioneaza in aceleasi domenii si, de la 1 ianuarie 1999, are competente si in combaterea terorismului si a falsificarii de bani.

Tratatul de la Amsterdam confera Europolului o serie de sarcini:

- coordonarea si implementarea investigatiilor specifice intreprinse de autoritatile statelor membre,

- dezvoltarea unei competente de specialitate, pentru a ajuta statele membre in investigatiile lor in domeniul crimei organizate,

- stabilirea de contacte cu procurorii si anchetatorii specializati in combaterea crimei organizate.

Ca stat membru UE, situat la frontierele externe ale Uniunii,
Romania pledeaza cu fermitate pentru implicarea totala a tuturor tarilor membre in programele/planurile de actiune care vizeaza un
management integrat al granitelor externe ale UE.

Aceste masuri trebuie insotite de o mai buna cooperare intre politiile nationale, Europol si Eurojust. In acelasi timp, pentru a beneficia pe deplin de avantajele mandatului de arestare european, reprezentantii Romaniei la Conventia pentru viitorul Europei considera ca trebuie sa se transpuna in legislatia nationala, cat mai exact, acquis-ul comunitar relevant.

Grupuri de state europene au avut intalniri separate pe tema adoptarii unor acorduri in domeniul antiterorismului, luptei impotriva traficului de droguri si migratiei ilegale, incepand cu anii '80, complementar cadrului legislativ al Uniunii Europene.

Tendinta incheierii unor acorduri multipartide a accelerat eforturile generale de lupta impotriva terorismului, iar initiativele legislative separate au contribuit, in final, la imbuna tatirea legislatiei UE in acest domeniu.
Un exemplu, in sustinerea celor de mai sus, este "Tratatul Prum" semnat de sapte tari membre ale UE in anul 2005, pentru a dezvolta schimbul de informatii menite sa asigure cooperarea in domenii precum traficul de frontiera, migratia ilegala, antiterorism si operatiunile fortelor de politie desfasurate in comun. Pe baza unei propuneri a Comisiei Europene din decembrie 2006, "Prum" a fost adoptat ca lege europeana in iunie, acelasi an. "Tratatul Prum" a fost incheiat intre Belgia, R.F. Germania, Spania, Franta, Luxemburg, Olanda si Austria.

Un acord asemanator functioneaza si intre tarile Benelux (Belgia, Olanda si Luxemburg) si Germania, dar, in acelasi timp, multe alte state nu au incheiat intelegeri similare. Instrumentele politicilor europene de securitate interna si implicatiile acestora asupra protejarii informatiilor si a vietii personale a cetatenilor s-au dezvoltat rapid dupa atacurile teroriste de la Madrid, din martie 2004. Sistemul informativ al spatiului Schengen a evoluat de la functiile sale initiale, de baza de date despre tranzitul frontierelor in interiorul Europei, la un puternic instrument de investigatii. Baza de date a fost alimentata cu informatii complete, aceasta fiind in legatura informatica permanenta cu fortele de politie, trupele de graniceri si autoritatile vamale nationale.

La inceputul anilor '80, a demarat, la nivel european, o discutie in legatura cu importanta termenului "libertate de miscare". Dupa discutii indelungate, Franta, Luxemburg, Germania, Belgia si Olanda au hotarat sa creeze un spatiu fara frontiere interne. Acordul dintre aceste state a fost semnat in data de 14 iunie 1985, in localitatea Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Conventiei de Implementare a Acordului Schengen, in data de 19 iunie 1990. In momentul intrarii in vigoare, in anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare si a creat o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare. De asemenea, au fost stabilite reguli comune in materie de vize, migrat ie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala.

Printre cele mai importante masuri adoptate de catre statele Schengen au fost: eliminarea controalelor la frontierele interne si stabilirea unui set de reguli pentru trecerea frontierelor externe; separarea fluxurilor de pasageri in porturi si aeroporturi; armonizarea regulilor referitoare la conditiile de acordare a vizelor; stabilirea unor reguli pentru solicitantii de azil; introducerea unor reguli referitoare la supravegherea si urmarirea transfrontaliera pentru fortele de politie din statele Schengen; intarirea cooperarii judiciare prin intermediul unui sistem rapid de extradare si implementare a deciziilor judecatores ti; crearea Sistemului Informatic Schengen.

Toate aceste masuri, impreuna cu Acordul Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si declaratiile adoptate de ca- tre Comitetul Executiv Schengen stabilit in 1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen. Initial, acquis-ul Schengen nu a facut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat insa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, in data de 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la 1 mai 1999.

Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam incorporeaza acquis-ul Schengen in cadrul legislativ si institutional al Uniunii Europene. Incepand cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislatia comunitara. De asemenea, ca o evolutie de ordin institut ional, conform prevederilor Tratatului de la Amsterdam, Consiliul UE a luat locul Comitetului Executiv Schengen, stabilit de Acordul Schengen, iar incepand cu 1 mai 1999, Secretariatul Schengen a fost incorporat in cadrul Secretariatului General al Consiliului. De asemenea, noi grupuri de lucru au fost create pentru a asista Consiliul in activitatile desfasurate. Europol a evoluat intr-un mod asema nator. De la un inceput modest, ca unitate specializata in lupta antidrog, s-a transformat intr-o organizatie paneuropeana de politie.

Misiune: Europol este organizatia care se ocupa de aplicarea legii in cadrul Uniunii Europene si care opereaza cu informatiile referitoare la criminalitate. Obiectivul sau este acela de a imbunatati eficacitatea si cooperarea autoritatilor competente din statele membre in ceea ce priveste prevenirea si combaterea formelor grave de crima internationala organizata si de terorism. Europol are misiunea de a-si aduce o contributie semnificativa la actiunea Uniunii Europene de aplicare a legii impotriva crimei organizate si a terorismului, concentrandu-si eforturile asupra organizatiilor criminale.

Istoric: Infiintarea organizatiei Europol a fost convenita prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeana, din 7 februarie 1992. Avand sediul la Haga, in Olanda, Europol a inceput sa-si desfasoare activitatea pe 3 ianuarie 1994 sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU), actiunile sale fiind limitate la lupta impotriva drogurilor. Treptat, s-au adaugat si alte domenii importante de criminalitate.

Mandat: Incepand de la 1 ianuarie, mandatul Europolului s-a extins pentru a cuprinde toate formele grave de criminalitate internat ionala, asa cum sunt acestea enumerate in Anexa la Conventia Europol. Conventia Europol a fost ratificata de toate statele membre si a intrat in vigoare la 1 octombrie 1998. In urma adoptarii mai multor hotarari cu caracter juridic cu privire la Conventie, Europol a inceput sa isi desfasoare toate activitatile in data de 1 iulie 1999.

Europol sprijina activitatile de aplicare a legii desfasurate de statele membre, indreptate in special impotriva: traficului ilegal de droguri; retelelor ilegale de imigratie; terorismului; falsificarii banilor (falsificarea monedei euro) si a altor mijloace de plata; traficului cu fiinte umane, inclusiv pornografia infantila; traficului ilegal cu vehicule; spalarii banilor. Oficialii europeni recunosc ca transformarile realizate in planul politicilor, institutiilor si instrumentelor securitare adoptate de UE si cele care se afla intr-un proces rapid de adaptare la noile provocari ale lumii contemporane aduc atingere libertatilor personale. Dar, in acelasi timp, imbunatatirea ma- surilor de securitate la nivel european si obtinerea unui mediu mai sigur justifica pe deplin anumite neajunsuri provocate "libertatii de miscare".

Scop: Europol este Organizatia Europeana de Aplicare a Legii ce are ca scop principal imbunatatirea cooperarii autoritatilor competente din Statele Membre in vederea prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri si a altor forme de criminalitate organizata internationala. Proiectul de Infratire Institutionala pentru infiintarea Unitatii Nationale EUROPOL a fost constituit din doua componente:

Infiintarea Unitatii Nationale EUROPOL, in conformitate cu standardele Uniunii Europene si asigurarea cooperarii inter- institutionale la nivel national si international. Inca din August 2004 s-a stabilit o legatura digitala cu sediul EUROPOL de la Haga, Olanda, drept urmare Guvernul Romaniei a trimis un ofiter de legatura de la Politia Romana la Haga.
Legislatia romana a fost revizuita si, in general, aceasta a fost considerata a fi in concordanta cu regulamentele EUROPOL. Totusi, s-au facut si imbunatatiri. In cadrul legilor recent promulgate referitoare la Autoritatea Nationala de Supraveghere, acestei autoritati i-a fost conferita pozitia puternica si de sine statatoare ceruta, printre altele, de regulamentele EUROPOL. Unitatea Nationala EUROPOL este acum parte componenta a noului Centru pentru Cooperare Politieneasca Internationala. Termenii de referinta pentru Unitatea Nationala EUROPOL au facut ca fuzionarea organizatiilor politienesti internationale sa devina evidenta si necesara. Acest centru poate fi considerat un important pas inainte pentru schimbul de informatii la nivel international.

Cooperarea internationala. Dat fiind ca activitatile ce tin de crima organizata la nivel international nu se opresc la granitele nationale, Europol si-a imbunatatit cooperarea privind aplicarea legii internationale prin negociereade acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state si organizatii internationale, dupa cum urmeaza: Bulgaria,Columbia,Banca Centrala Europeana, Comisia Europeana, inclusiv Oficiul European Anti-Frauda (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor si Dependentei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elvetia,Turcia Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile si Criminalitatea, Organizatia Mondiala a Vamilor, Romania si Rusia.

  Aspecte privind cooperarea Romaniei cu Europol. Romania a devenit, alaturi de Bulgaria, membru cu drepturi depline al Europol, organism prin care realizeaza un schimb de date si informatii ce vizeaza infractiuni financiare, trafic de droguri si de fiinte umane, contrabanda, omoruri si rapiri. De asemenea, se colaboreaza si pentru rezolvarea unor infractiuni grave asupra proprietatii, trafic de materiale nucleare si radioactive, infractiuni contra mediului, furturi si terorism, cu accent pe gruparile infractionale implicate.

Unitatea Nationala Europol a fost infiintata in cadrul unei conventii de twinning ce s-a derulat in perioada 1 ianuarie-22 iunie 2005, in urma semnarii de catre Romania, la data de 25 noiembrie 2003 a Acordului privind cooperarea Romaniei si Oficiul European de Politie -Europol.

Cooperarea mai vizeaza si schimbul de informatii in vederea verificarii, completarii si valorificarii pe caile cele mai adecvate a cunostintelor de specialitate, a raportarilor de situatii generale, proceduri de investigare, metode de prevenire a criminalitatii, consultanta si sprijin in investigatiile individuale.

Pentru Romania, acesta prima reuniune reprezinta continuarea fireasca a responsabilitatiilor asumate prin semnarea la 25 noiembrie 2003 a   Acordului privind cooperarea dintre Romania si Oficiul European de Politie-Europol, instrument juridic ce reglementeaza colaborarea cu Europol, pana la intrarea in vigoare pentru tara noastra a Conventiei Europol. Asadar, a fost publicata Legea nr.197/25.05.2004 pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre Romania si Oficiul European de Politie, semnat la Bucuresti  la 25 noiembrie 2003.

Conform art.2 scopul Acordului este de a intensifica cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, actionand prin intermediul Europol, si Romania  pentru combaterea formelor grave ale criminalitatii internationale, in domeniile expuse in art.3, in special prin schimbul de informatii si contacte periodice intre Europol si Romania.

            Cooperarea  se va referi, la toate domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol la data  intrarii in vigoare a Acordului, precum si la infractiunile  conexe.

            Uniunea Europeana si Romania au lansat, in data de 3 septembrie 2004, un nou proiect de infratire institutionala, proiect finantat de Uniunea Europeana cu 600.000 euro si cofinantat de Guvernul Romaniei cu 50.000 de euro.

Intelegerea mai vizeaza intensificarea - prin intermediul Europol- a cooperarii intre statele membre ale UE si Romania in combaterea formelor grave ale infractionalitatii transfrontaliere. Punctul National Focal va fi singura institutie din Romania care va comunica cu Europolul. In perioada celor 12 luni de desfasurare a proiectului experti din statele membre ale UE vor lucra impreuna cu  partenerii romani,pentru a intari structurile necesare si capacitatea operationala a Punctului National Focal in domeniile cooperarii  internationale politienesti.

Autoritatile competente de aplicare a legii din Romania, responsabile potrivit legislatiei nationale, pentru  prevenirea si combaterea infractiunilor prevazute de art.3 sunt:

- Ministerul Administratiei si Internelor:
     - Inspectoratul General al Politiei Romane;
     - Inspectoratul General al Politiei de Frontiera;
     - Directia Generala de Informatii si Protectie Interna;
- Comandamentul National al Jandarmeriei;
   - Ministerul Finantelor Publice:
     - Directia Generala a Vamilor;
   - Serviciul Roman de Informatii:
     - Directia pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului;
   - Ministerul Public:

- procurorii.

Romania va notifica Europol despre orice schimbari operate in cadrul acestor organe, in termen de 3 luni de la data intrarii in vigoare a respectivelor modificari si  va furniza Europol, la cererea acestuia, prin intermediul Punctului national focal, toate informatiile referitoare la organizarea interna, atributiile si sistemele de protectie a datelor personale ale autoritatilor competente.

Furnizarea informatiilor de catre Romania. Romania va notifica Europol, scopul pentru care a fost furnizata respectiva informatie si orice restrictii privind folosirea, stergerea sau distrugerea acesteia, inclusiv posibilele restrictii de acces, in termeni generali sau specifici. In cazul in care necesitatea unor astfel de restrictii devine evidenta dupa furnizarea informatiei, Romania va informa ulterior Europol in legatura cu astfel de restrictii.
Dupa primire, Europol va stabili cat mai curand posibil, dar nu mai mult de 6 luni de la primire, daca si in ce masura datele personale furnizate pot fi incluse in bazele de date ale Europol. Europol va notifica Romaniei cat mai curand posibil dupa ce s-a hotarat ca datele personale nu vor fi incluse. Datele personale care au fost transmise vor fi sterse, distruse sau returnate, in cazul in care aceste date nu sunt sau nu mai sunt necesare pentru sarcinile Europol ori in cazul in care nu s-a luat nici o hotarare privind includerea lor in bazele de date Europol, in termen de 6 luni de la primirea lor.

Europol va fi responsabil de asigurarea accesului la datele personale, inainte de includerea lor in bazele de date ale Europol, numai pentru un functionar Europol autorizat corespunzator, in scopul de a hotari daca aceste date personale pot sau nu pot sa fie incluse in bazele de date ale Europol.
Daca Europol, dupa aceasta evaluare, are motive sa presupuna ca datele furnizate nu sunt exacte sau nu mai sunt actuale, va informa Romania despre aceasta.care  va verifica datele si va informa Europol despre rezultatul unor astfel de verificari.

Furnizarea de date personale de catre Europol. In cazul in care datele personale sunt transmise la cererea Romaniei, acestea pot fi folosite numai in scopurile ce insotesc solicitarea. In cazul in care datele personale sunt transmise fara o anume solicitare, se va indica scopul pentru care au fost transmise aceste date personale, precum si orice restrictie privind folosirea, stergerea sau distrugerea acestora, inclusiv eventuale restrictii de accesare, in termeni generali sau specifici. In cazul in care necesitatea unor astfel de restrictii devine evidenta dupa furnizare, Europol va informa ulterior Romania despre aceste restrictii.

Conform Acordului, Romania va trebui sa indeplineasca anumite conditii pentru toate transmisiile de date personale ale Europol catre Romania.

         Romania, in conformitate cu legislatia sa nationala, se va asigura ca datele personale primite de la Europol sunt protejate prin masuri tehnice si organizatorice.

Datele personale care evidentiaza originea rasiala, optiunile politice sau religioase ori alte credinte sau care se refera la sanatate si viata sexuala, vor fi furnizate numai in cazurile absolut necesare si numai in completarea altor informatii.

In cazul in care nu se mai garanteaza un nivel adecvat de protectie a datelor, nu se vor mai furniza nici un fel de date personale.

In cazul in care Europol observa ca datele personale transmise sunt incorecte, nu mai sunt valabile ori nu ar fi trebuit sa fie transmise, va informa Punctul national focal despre aceasta care va confirma ca datele vor fi corectate sau sterse.

Europol va pastra evidenta tuturor transmisiilor de date personale efectuate in temeiul prezentului articol, precum si a justificarilor pentru aceste transmisii.

Pastrarea datelor personale transmise de Europol nu va depasi 3 ani. Fiecare limita de timp va incepe de la data la care are loc un eveniment care conduce la stocarea acelor date.

Confidentialitatea informatiilor. Toate informatiile procesate de sau prin Europol, cu exceptia informatiilor marcate in mod expres sau clar recunoscute a fi informatii publice, fac obiectul unui nivel primar de securitate in cadrul organizatiei Europol, precum si in statele membre ale Uniunii Europene. Informatiile care fac obiectul doar al nivelului primar de securitate nu necesita marcajul specific al unui nivel de securitate Europol, ci vor fi considerate ca informatii Europol.

Partile contractante vor asigura nivelul de protectie primar mentionat in paragraful 1 pentru toate informatiile schimbate in baza prezentului acord, prin mai multe masuri, inclusiv obligatia de discretie si confidentialitate, limitarea accesului la informatie pentru personalul autorizat.

Informatiile care necesita masuri suplimentare de securitate fac obiectul unui nivel de securitate al Romaniei sau Europol, care este indicat printr-un marcaj specific. Informatiilor le este atribuit un astfel de nivel de securitate numai daca este strict necesar si numai pentru perioada necesara. 

   Responsabilitatea Romaniei si a Europol. Romania va fi raspunzatoare, potrivit legislatiei sale nationale, de orice prejudiciu cauzat unei persoane fizice, rezultat in urma unor erori de drept sau de fapt in informatiile schimbate cu Europol. Daca aceste erori de drept sau de fapt s-au produs ca rezultat al unor date comunicate eronat ori al neindeplinirii obligatiilor asumate de catre Europol sau unul dintre statele membre ale Uniunii Europene ori alta parte terta, Europol va fi obligat sa ramburseze, la cerere, sumele platite drept compensatie numai daca informatiile au fost folosite cu incalcarea Acordului.

             In cazul in care Europol este obligat sa ramburseze statelor membre ale Uniunii Europene sau unei terte parti sumele acordate unei parti vatamate drept compensatie pentru daune, iar daunele sunt cauzate de faptul ca Romania nu si-a indeplinit obligatiile prevazute de prezentul acord, Romania va fi obligata sa ramburseze, la cerere, sumele pe care Europol le-a platit unui stat membru al Uniunii Europene ori unei terte parti pentru acoperirea sumelor platite drept compensatie de acesta. 

6.2. Modalitati de transmitere a cererilor de cooperare internationala in materie penala

Conform art. 14 si 15 din legea 302/2004, cererile de asistenta judiciara in materie penala pot fi transmise direct de autoritatile judiciare solicitante autoritatilor judiciare solicitate, in cazul in care instrumentul juridic international aplicabil in relatia dintre statul solicitant si statul solicitat reglementeaza acest mod de transmitere.

In afara cazurilor prevazute mai sus, cererile de asistenta judiciara in materie penala pot fi transmise direct de autoritatile judiciare solicitante autoritatilor judiciare solicitate in caz de urgenta, insa o copie a acestora va fi transmisa simultan la Ministerul Justitiei sau la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz.

Astfel, transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizatiei Internationale a Politiei Criminale (Interpol).

Unele instrumente ale Consiliului Europei permit transmiterea directa a cererilor de asistenta judiciara stricto sensu, fie numai in caz de urgenta, cu obligativitatea transmiterii unei copii la autoritatea centrala (Primul Protocol aditional, din 17 martie 1978, la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala din 20 aprilie 1959), fie in toate cazurile (Al doilea Protocol aditional, din 8 noiembrie 2001, la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala).

De aceea, este foarte important ca autoritatea judiciara romana solicitanta sa verifice, in fiecare caz, care este instrumentul juridic aplicabil, cu dispozitiile cele mai favorabile, iar in cazul conventiilor multilaterale trebuie verificate obligatoriu lista statelor parti si eventualele declaratii ale acestora privind modalitatea de transmitere si limbile acceptate.

Alte modalitati de transmitere a cererilor in baza acordului intre statul solicitant si statul solicitat sunt si mijloacele electronice adecvate, in special faxul, atunci cand sunt disponibile, daca autenticitatea si confidentialitatea cererii, precum si credibilitatea datelor transmise sunt garantate. Dispozitiile de mai sus nu impiedica recurgerea la caile urgente.

6.3. Limbile utilizate in domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala

Conform art.17 din legea 302/2004 limbile utilizate in cererile de extradare, transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare, transferarea persoanelor condamnate, asistenta judiciara in materie penala, prevazute de titlurile II si IV-VII adresate Romaniei si actele anexe trebuie insotite de o traducere in limba romana sau in limba engleza ori franceza.

In cazul in care documentele mentionate sunt traduse intr-o alta limba decat limba romana, autoritatea centrala competenta potrivit dispozitiilor art. 13 (Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Administratiei si Internelor) sau autoritatea judiciara competenta, in cazul transmiterii directe, ia masuri pentru traducerea acestora in regim de urgenta.

Cererile formulate de autoritatile romane, si actele anexe vor fi insotite de traduceri in una dintre limbile prevazute in instrumentul juridic aplicabil in relatia cu statul solicitat. Cererile formulate in temeiul curtoaziei internationale si actele anexe se vor traduce in limba oficiala a statului solicitat. Traducerea cererilor si a actelor anexe se realizeaza de autoritatea care are competenta de a formula cererea.

Raspunsul la cererile adresate Romaniei va fi redactat in limba romana, traducerea acestuia in limba oficiala a statului solicitant sau in una dintre limbile engleza ori franceza fiind facultativa, cu exceptia cazului in care prin instrumentul juridic international aplicabil se dispune altfel.

In cazul in care raspunsul la cererile formulate de autoritatile romane nu este redactat in limba romana sau insotit de o traducere in limba romana, autoritatea centrala competenta, sau autoritatea judiciara competenta, in cazul transmiterii directe, ia masuri pentru traducerea acestuia.

6.4. Computarea arestarii

Prin computarea retinerii si arestarii preventive se intelege scaderea timpului retinerii si al arestarii din durata pedepsei inchisorii pronuntate . Scaderea se face si atunci cand condamnatul a fost urmarit sau judecat, in acelasi timp ori in mod separat, pentru mai multe infractiuni concurente. Computarea privatiunii de liberate executata in afara tarii consta in deducerea din pedeapsa aplicata a pedepsei privative de liberate, a retinerii sau arestarii preventive dispuse de organe judiciare straine in cazul aplicarii formelor de coopere internationala in materie penala.

Astfel, conform art. 18 din legea 302/2004, durata arestului efectuat in strainatate in indeplinirea unei cereri formulate de autoritatile romane in temeiul prezentei legi este luata in calcul in cadrul procedurii penale romane si se computa din durata pedepsei aplicate de instantele romane.

In acelasi timp, autoritatile romane solicitate sunt obligate sa comunice autoritatilor competente ale statului solicitant informatiile necesare computarii duratei arestului executat in Romania, in baza unei cereri adresate autoritatilor judiciare romane.

6.5.Cheltuieli ocazionate de cooperarea judiciara internationala in materie penala

Conform art. 20 din legea 302/2004, cheltuielile ocazionate de indeplinirea unei cereri de cooperare internationala in materie penala sunt suportate, de regula, de statul solicitat. Cu toate acestea, sunt in sarcina statului sau a autoritatii judiciare solicitante:

a) indemnizatiile si remuneratiile martorilor si expertilor, precum si cheltuielile de calatorie si de sedere;

b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor;

c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autoritati judiciare;

d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat strain sau de la sediul unei autoritati judiciare catre un stat tert;

e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o videoconferinta pentru indeplinirea unei cereri de asistenta judiciara;

f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat in functie de mijloacele umane si tehnologice utilizate pentru indeplinirea cererii.

Ca urmare a unui acord intre autoritatile romane solicitate si autoritatile straine solicitante, se poate deroga, in cazuri exceptionale, de la dispozitiile de mai sus.

Cheltuielile care revin statului roman se suporta de la bugetul de stat si sunt cuprinse, dupa caz, in bugetul Ministerului Justitiei, Ministerului Public si Ministerului Administratiei si Internelor.

6.6. Remiterea de obiecte si bunuri cu ocazia cooperarii judiciare internationale in materie penala

Conform art. 21 din legea 302/2004, in cazul in care cererea are ca obiect sau implica remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci cand nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a carei urmarire si judecata tine de competenta autoritatilor judiciare romane.

Remiterea obiectelor si a altor bunuri poate fi amanata sau efectuata sub conditia restituirii. Dispozitiile de mai sus nu aduc atingere drepturilor tertilor de buna-credinta si drepturilor statului roman atunci cand aceste obiecte si bunuri pot reveni acestuia.

Obiectele si bunurile nu vor fi predate decat in temeiul unei hotarari definitive pronuntate in acest sens de autoritatea judiciara competenta.

In cazul cererilor de extradare, predarea obiectelor si a bunurilor se poate efectua chiar daca nu se acorda extradarea, in special din cauza fugii sau decesului persoanei extradabile.

7. Dificultatile cooperarii internationale in materie penala

Din prezentarea generala a conceptului si sferei cooperarii internationale in materie penala, se poate observa importanta, necesitaea si justificarea acesteia in contextul actual al relatiilor internationale.

Scopul cooperarii in materie penala este unul foarte precis, conturat cu foarte multi ani in urma de catre cei care au constientizat progresele si perspectivele acestei globalizari.

Statele au observat ca in fata pericolului este bine sa nu fi singur, deoarece mijloacele unui singur stat, izolat nu sunt suficiente sa estompeze pericolul neprevazut. Pe langa aceasta unire in fata pericolului, cooperarea internationala mai are si alte avantaje cum ar fi: progresul economic si social al tarilor, crearea unei piete comune sau unice de defacere a marfurilor, libera circulatie a marfurilor si a persoanelor, eliminarea taxelor vamale, toate acestea cu respectarea principiilor constitutionale si a liberei concurente.

Cu toate acestea insa, cooperea internationala in materie penala nu a atins pragul maxim de maturitate, deoarece in practica sunt foarte multe probleme care franeaza activitatea de cooperare. Dintre acestea mentionam:

- existenta unor limbi diferite

diversitatea sistemelor judiciare

- existenta unor legislatii diferite

existenta unor legi penale diferite

caracterul lent al mecanismelor de transmitere a solicitarilor

- absenta practicilor de urmarire si control in ceea ce priveste solicitarile de ajutor judiciar

- dubla incriminare

- apararea cetatenilor proprii

- autoritatile controleaza statul solicitat in ceea ce priveste respectarea garantiilor procesuale si stabilirea unor cai diferite de recurs: neincrederea.

- limite ale cooperarii din cauze difuze cum ar fi interesele nationale sau ordinea publica

De aceea, pentru a elimina pe cat posibil aceste dificultati sau a le diminua, statele au adopat in permanenta noi reguli de cooperare in vederea armonizarii instrumentelor de lucru. Astfel, s-au adoptat:

Decizia Cadru adoptata de Consiliu pe 27.1.2003, referitoare la protejarea mediului inconjurator prin intermediul Dreptului Penal.

Decizia Cadru, adoptata de Consiliu pe cu privire la intarirea cadrului penal pentru combaterea ajutorului la intrarea, circulatia si sederea ilegale.

Directiva 2002/90/CE a Consiliului, din cu privire la intarirea cadrului penal pentru combaterea ajutorului la intrarea, circulatia si sederea ilegale

Decizia Cadru, adoptata de Consiliu pe 19.7.2002, referitoare la traficul cu fiinte umane.

Decizia Cadru referitoare la infractiunea de terorism adoptata de Consiliu pe Iunie

Decizia Cadru, adoptata de Consiliu pe iunie referitoare la infractiunea de spalare de bani, identificare urmarire, imobilizare, punere sub sechestru si confiscarea instrumentelor si bunurilor care provin din infractiune.

Decizia Cadru, adoptata pe l6.12.2001, in legatura cu falsificarea monedei euro.

Decizia Cadru, adoptata pe mai cu privire la infractiunile derivate din folosirea instrumentelor de plata, altele decat banii.

Decizia Cadru, adoptata de Consiliu pe 15.3.2001, referitoare la statutul victimei in procesul penal.

Contact direct intre autoritatile judecatoresti

Compatibilitatea diferitelor sisteme judiciare si abordarea legilor substantive si procesuale.

Recunoasterea mutuala a deciziilor judecatoresti

Stabilirea unor mecanisme mixte de evaluare.

Crearea unor proceduri si formule care sa favorizeze participarea autoritatilor judiciare a unui stat in executarea actiunilor pe teritoriul altui stat. Echipele mixte de investigatie.

Crearea unor structuri care sa favorizeze cooperarea judiciara internationala

Instrumente comunitare in domeniul cooperarii judiciare in materie penala

1. Conventii:

- Conventia din 29.05.2000 privind asistenta juridica in materie penala intre statele membre ale Uniunii Europene,

- Protocolul la Conventia privind asistenta judiciara in materie penala intre Statele Membre ale Uniunii Europene,

- Conventie elaborata in temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind procedura simplificata de extradare intre statele membre ale Uniunii Europene,

- Protocol elaborat in temeiul art. 43 alin. 1 din Conventia privind constituirea Oficiului European de Politie (Conventia EUROPOL) de modificare a art. 2 si a anexei la respectiva conventie

- Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 intre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune

2. Decizii-cadru

- Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre,

- Decizia-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea in Uniunea Europeana a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor,

- Decizia-cadru nr. 2003/170/JAI/a Consiliului din 27 februarie 2003 privind folosirea comuna a ofiterilor de legatura detasati de autoritatile de aplicare a legii din statele membre,

- Decizia - cadru nr. 200/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind consolidarea protectiei impotriva falsificarii de moneda prin sanctiuni penale si de alta natuta, cu ocazia introducerii euro,

- Decizia nr. 2005/671/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 privind schimbul de informatii si cooperarea referitoare la infractiunile de terorism,
- Decizia-cadru nr. 2001/413/JAI a Consiliului din 28 mai 2001 de combatere a fraudei si a falsificarii mijloacelor de plata, altele decat numerarul,

- Decizia-cadru nr. 2001/220/JAI a Consiliului din 22 iulie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind stabilirea programului cadru privind cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala. 

3. Decizii si Directive

- Decizia  Consiliului nr. 98/428/JAI din 29 iunie 1998 pentru crearea  unei Retele Judiciare Europene

- Decizia Consiliului nr. 2001/887/JAI din 6 decembrie 2001privind protectia EURO impotriva falsificarii

- Decizia Comitetului Executiv [SCH/Com-ex (93)14] privind imbunatatirea practicii cooperarii judiciare pentru combaterea traficului de droguri,
- Decizia Consiliului nr. 2001/427/JAI din 28 mai 2001 de instituire a unei retele europene de prevenire a criminalitatii,

- Decizia Consiliului nr.2002/187/Jai din 28 februarie 2002 de instituire a EUROJUST in scopul consolidarii luptei impotriva formelor grave de criminalitate,
- Decizia Consiliului nr. 2004/919/CE din 22 decembrie 2004 privind combaterea criminalitatii referitoare la vehicule si avand implicatii transfrontaliere,

- Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/170/JAI din 27.02.2003 privind folosirea comuna de agenti de legatura detasati in strainatate de autoritatile de aplicare a legii ale Statelor Membre,

- Decizia Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/335/JAI din 8 mai 2003 privind anchetele si urmaririle penale referitoare la genocid, crimele contra umanitatii si crime de razboi,

Decizia Consiliului nr. 2002/996/JAI care stabileste mecanismul pentru evaluarea sistemelor de drept si implementarea acestora la nivel national in lupta impotriva terorismulu

- Directica Consiliului privinddefinirea inlesnirii intrarii, tranzitului si rezidenteineautorizate nr. 90/CE/2002 din 28.11.2002.

4. Actiuni si pozitii comune

- Actiune Comuna nr. 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 adoptata de Consiliu pe baza articolului K.3 al Tratatului asupra Uniunii Europene privind spalarea banilor, identificarea, urmarirea, indisponibilizarea sau sechestrul si confiscarea instrumentelor si produselor infractinii,

- Actiunea Comuna nr. 98/733/JAI din 21 decembrie 1998 adoptata de Consiliul in temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind incriminarea praticiparii la organizatie criminala in statele membre ale Uniunii Europene,

- Actiunea Comuna nr. 98/427/JAI din 29 iunie 1998 adoptata de Consiliul in temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind bunele practici de asistenta judiciara in materie penala,

- Actiunea Comuna nr. 96/668/PESC din 22 noiembrie 1996 adoptata de Consiliul in temeiul art. J.3 si K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, referitoare la masurile de protectie impotriva efectelor aplicarii extrateritoriale a legislatiei adoptate de o tara terta, precum si ale actiunilor bazate pe aceasta sau decurgand din aceasta,

- Actiunea Comuna nr. 96/277/JAI din 22 aprilie 1996 adoptata de Consiliu in temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, privind crearea unui cadru pentru schimbul de magistrati de legatura, in scopul imbunatatirii cooperarii judiciare intre statele membre ale Uniunii Europene.

5. Recomandari, rezolutii, regulamente si comunicari:

- Recomandarea Consiliului din 25 aprilie 2002 privind necesitatea intaririi cooperarii si a si schimbului de informatii intre diferite unitati specializate in combaterea traficului de precursori in statele membre ale Uniunii Europene

- Recomandarea Consiliului privind imbunatatirea metodelor de investigare in lupta impotriva criminalitatii organizate legate de traficul organizat de droguri investigatii simultane asupra traficului de droguri in care sunt implicate organizatii criminale precum si asupra patrimoniului acestora nr. 515 din data de 25.04.2002,

- Recomandarea Consiliului din 8.05.2003 privind un acord model pentru formarea unei echipe comune de ancheta,

- Regulamentul Consiliului nr. 1339/2001 din 28 iunie2001 privind extinderea efectelor Regulamentului nr. 1338/2001 de definire a masurilor necesare protectiei monedei EURO impotriva falsificarii la statele membre care nu au adoptat EURO ca moneda unica,

- Regulamentul Consiliului nr. 111/2005 din 22 decembrie 2004 de stabilire a unor norme de monitorizare a comertului cu precursori de droguri intre Comunitate si tarile terte.

6. Acorduri incheiate de Uniunea Europeana cu alte state

- Acord privind asistenta judiciara reciproca intre Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii,

- Acord privind extradarea intre Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii,

- Acord intre Uniunea Europeana si Republica Islanda si Regatul Norvegiei privind aplicarea anumitor dispozitii ale Conventiei din 29 mai 2000 cu privire la asistenta judiciara reciproca in materie penala intre statele membre ale Uniunii Europene si ale protocolului din 2001 la aceasta,

- Acord intre Uniunea Europeana si Republica Islanda si Regatul Norvegiei privind procedura de predare intre statele membre ale Uniunii Europene si Islanda si Norvegia