Etapele ascultarii martorilor

Etapele ascultarii martorilor

Ascultarea martorilor parcurge trei etape:

verificarea identitatii si ascultarea cu privire la datele personale;

relatarea libera sau spontana ori ascultarea nararii faptelor sau imprejurarilor percepute;

adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor.

a) Verificarea identitatii si ascultarea cu privire la datele personale.

Stabilirea identitatii este o etapa absolut obligatorie si are menirea de a preveni substituirile de persoane. Aceasta presupune adresarea unor intrebari referitoare la datele personale si ascultarea raspunsurilor primite in legatura cu cele solicitate.

Verificarea identitatii trebuie efectuata si in situatiile cand martorul este cunoscut, deoarece constituie o luare de contact in sens psihologic. Pentru situatiile cand exista indoieli asupra identitatii martorului, aceasta poate fi stabilita prin orice mijloc de proba.

Odata stabilita identitatea, organul judiciar aduce la cunostinta martorului obiectul cauzei, precum si faptele si imprejurarile cu privire la care urmeaza sa fie audiat, cerandu-i-se sa declare tot ce stie in legatura cu aceasta.

Tot in acest moment, martorul este intrebat cu privire la urmatoarele aspecte:

daca este sot sau ruda apropiata a invinuitului, inculpatului sau parte vatamata;

daca detine secrete profesionale; daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii;

- care sunt raporturile pe care le are cu partile din proces, respectiv daca se afla in relatii de dusmanie sau amicitie cu acestea.

In functie de raspunsurile pe care le primeste, organul judiciar aduce la cunostinta martorului ca are dreptul sa nu faca marturii in aceasta calitate sau, dupa caz, ca nu este obligat sa dea declaratii , ori ca se poate constitui ca parte vatamata ori ca parte civila. Raspunsurile obtinute cu acest prilej il orienteaza organul judiciar asupra intrebarilor si procedeelor tactice pe care le va utiliza in timpul audierii.

Inainte de a fi ascultat, martorul depune juramantul potrivit convingerilor sale religioase. Daca este de credinta crestina in continutul juramantului se face referire la divinitate. Martorii de alta credinta depun juramantul fara invocarea divinitatii, iar cei care din motive de constiinta sau de confesiune nu depun juramant, se obliga sa spuna adevarul si ca nu vor ascunde nimic din ceea ce stiu. Dupa depunerea juramantului sau, dupa caz, rostirea formulei specifice pentru martorii care din motivele aratate nu depun juramantul, li se pune in vedere ca daca nu spun adevarul, savarsesc infractiunea de marturie mincinoasa , fapta prevazuta si pedepsita de legea penala.

Solemnitatea juramantului, invocarea divinitatii si punerea mainii pe Biblie sau cruce, asociata cu rostirea calma, sobra si ferma a formulei prevazute de lege, creeaza o incarcatura psihologica deosebita. Momentul depunerii juramantului indeplineste urmatoarele functii:

informational - cognitiva, martorului i se transmite sa spuna adevarul si sa nu ascunda nimic din ceea ce stie, creionand limitele declaratiei sale;

de avertizare - prevenire, in sensul ca neindeplinirea obligatiilor asumate prin juramant este pedepsita de lege;

axiologica, prin juramant, martorul este solicitat sa se refere la imprejurarile cu valoare de adevar pentru cauza in care este ascultat;

juridica, in sensul ca martorul este tinut sa raspunda penal pentru relatarile sale, cu privire speciala spre marturia de rea-credinta care poate inculpa persoane nevinovate, disculpand pe cele care au savarsit infractiunea.

b) Relatarea libera sau spontana ori ascultarea nararii faptelor sau imprejurarilor percepute

Aceasta etapa debuteaza prin adresarea unei intrebari generale, denumita intrebare tema, care ofera posibilitatea martorilor sa declare tot ceea ce stiu in legatura cu faptele sau imprejurarile pentru a caror lamurire au fost solicitati sa depuna. De exemplu: "Aratati ce cunoasteti in legatura cu accidentul de circulatie produs la data de ...... in locul ....... ?"

Ascultarea sub forma relatarii libere se poate repercuta favorabil asupra procesului de aflare a adevarului, atunci cand expunerea este facuta in ordinea in care au fost percepute faptele si imprejurarile cauzeisi cand denota siguranta si claritate in evocarea lor. Dimpotriva, relatarea libera este defavorabila cand povestirea martorului este schematica, comprimata dupa o alta versiune decat cea in care s-a realizat perceperea evenimentului judiciar.

In timpul relatarii libere, organul judiciar trebuie sa urmareasca atent expunerea martorului, siguranta cu care prezinta faptele si imprejurarile, ezitarile, erorile, revenirile asupra unor aspecte din declaratiile facute, precum si robustetea argumentelor infatisate. Cele constatate de organul judiciar in timpul relatarii libere servesc la adaptarea planului de ascultare, in etapa adresarii intrebari.

Atmosfera propice relatarii, creata de organul judiciar, trebuie sa se axeze pe:

rabdare si calm in ascultare, chiar si situatiile cand cele relatate nu au semnificatie pentru cauza;

evitarea oricaror gesturi sau reactii de aprobare sau respingere a celor afirmate sau infirmate de martor, inclusiv a apostrofarilor;

evitarea oricaror aprecieri cu privire la posibilitatile de percepere, memorare si reproducere a faptelor sau imprejurarilor de fapt la care auasistat martorii.

Se pune totusi problema daca martorul, in timpul relatarii libere, poate fi intrerupt si care pot fi motivele unei asemenea conduite. Intreruperea relatarii libere constituie o exceptie si se produce numai in situatiile in care martorul se indeparteaza de la subiect. De asemenea, martorul nu va fi solicitat sa comprime relatarea, intrucat declaratia sa nu va acoperi toate aspectele cauzei.

Martorul trebuie prevenit ca relatarea sa va fi circumscrisa unei anumite fapte, atragandu-i-se atentia sa nu confunde imprejurarile faptice la care a asistat, cu elemente ce apartin altor fapte penale.

Organul de urmarire penala trebuie sa-si noteze in mod discret faptele, imprejurarile si datele ce urmeaza a fi consemnate in declaratie, precum si problemele, aspectele neclare, omisiunile, ezitarile sau contrazicerile, urmand ca pe marginea lor sa fie formulate intrebari pentru etapa ascultarii dirijate.

In mod firesc, dupa parcurgerea relatarii libere, ascultarea trebuie sa ia sfarsit. Asemenea situatii se intalnesc in cazul martorilor de buna credinta care au reusit sa memoreze si sa redea corect tot ceea ce au perceput. De cele mai multe ori, insa, relatarea libera nu epuizeaza toate aspectele referitoare la infractiune sau la faptuitor, iar declaratiile martorului nu acopera sfera tuturor imprejurarilor pe care le cunoaste, aspect datorat mai multor cauze, dintre care pot fi amintite:

- omisiunea deliberata - cand martorul cu rea-credinta trece sub tacere fapte sau imprejurari bine cunoscute;

- omisiunea nedeliberata, involuntara - se produce in situatia cand martorul nu intuieste utilitatea unor aspecte, fapte sau imprejurari pentru aflarea adevarului si, de aceea, nu le aminteste. Dar ceea ce a considerat lipsit de importanta din punctul sau de vedere, se poate dovedi a fi important pentru organul judiciar;

- omisiunile se datoreaza scaparii din vedere, situatie ce apare mai ales in cazul martorilor emotivi sau a celor care intampina dificultati in exprimarea ordonata a ideilor.

In cazul expunerii libere, martorul se refera la acele imprejurari pe care si le aminteste cu usurinta, care staruie in memoria sa. Dar aceasta nu inseamna ca aspectele omise au disparut din memorie, ca nu pot fi restabilite cu ajutorul intrebarilor adresate de organul judiciar. Prin aceste intrebari, insa, martorul trebuie doar agitat, fara a fi influentat in depozitia sa.

Pentru martorii care nu au perceput si memorat corect ori nu reusesc sa redea in timpul ascultarii libere faptele cunoscute, precum si pentru cei de rea-credinta, etapa adresarii de intrebari este obligatorie si urmareste obtinerea unor declaratii fidele si complete.

c) Adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor.

Tacticile de ascultare folosite in aceasta etapa variaza in raport cu buna sau reaua credintaa martorului, omisiunile, contrazicerile etc din timpul relatarii libere.

Pentru ca martorul sa aduca la cunostinta organului judiciar toate datele si informatiile pe care le detine, acestuia i se vor adresa intrebari de precizare si verificare. Martorului ii pot fi adresate intrebarile din planul de ascultare, precum si intrebari noi, care se impun in urma relatarii libere.

Intrebarile trebuie sa fie clare, scurte, precise si sa se refere la aspecte determinante.

Succesiunea in care se adreseaza intrebarile, depinde de sfera si natura imprejurarilor ce urmeaza sa fie completate si precizate. Adresarea fiacarei intrebari trebuie sa permita lamurirea cronologica a imprejurarilor omise, uitate sau insuficient clarificate.

De asemenea, intrebarile nu trebuie sa-l incurce sau sugestioneze pe martor. Atunci cand acesta este de rea credinta, intrbarile trebuie sa fie prevazute pe mai multe variante, anticipandu-se raspunsurile acestuia.

Ascultarea dirijata, efectuata cu calm si profesionalism, nu numai ca elimina contrazicerile si confuziile din timpul relatarii libere, dar il si ajuta pe martor sa-si reaminteasca fapte si imprejurari uitate. In acelasi timp, organul judiciar are posibilitatea sa canalizeze ascultarea numai spre aspecte relevante pentru aflarea adevarului.

In ceea ce-i priveste pe martorii de rea credinta, ascultarea dirijata contribuie la destramarea sistemului lefensiv al acestora si la demascarea lor.

Riscul pe care-l prezinta ascultarea dirijata este relativ mare atunci cand, prin modul de formulare si adresare a intrebarilor, martorul isi formeaza convingerea ca organul judiciar cunoaste faptele si imprejurarile pe care le-a perceput, iar raspunsurile sale nu mai prezinta relevanta pentru stabilirea adevarului. Pericolul si mai mare il prezinta adresarea de intrebari care pot conduce la obtinerea unor declaratii neveridice. Astfel de situatii pot sa apara atunci cand martorului ii sunt puse intrebari sugestive,iar acesta, de teama sa nu fie considerat derea credinta, improvizeaza sau completeaza lacunele din memorie cu deductii logice.

In cauzele in care sunt audiati mai multi martori, pentru fiecare dintre ei se stabilesc intrebari separate, in functie de particularitatile cauzei, pozitia fata de fapta si urmarile ei, minusurile din timpul relatarii libere, problemele care pot fi clarificate prin ascultarea fiecaruia etc.

Intrebarile care se folosesc la ascultareamartorilor se clasifica in: intrebari tema, inrebari problema si intrebari de detaliu

Intrebarile tema sunt intrebari cu caracter general, referitoare la obiectul cauzei. De exemplu: "Ce cunoasteti in legatura cu activitatea desfasurata de numitul ........?". Acest gen de intrebari creeaza premizele obtinerii unor raspunsuri ample, nelimitate, intrucat martorul are posibilitatea sa declare tot ceea ce stie despre fapta si imprejurari in care a fost comisa, faptuitorii, persoana vatamata etc.   

Inrebarile problema vizeaza clasificarea unui singur aspect din multitudinea faptelor si imrejurarilor percepute de martor. Acest tip de intrebari ar putea fi formulate astfel: "Care sunt semnele particulare ale persoanei pe care ati vazut-o?" "Cu ce era imbracata victima in ziua savarsirii infractiunii?"

Intrebarile de detaliu urmaresc obtinerea unor amanunte care pot confirma sau infirma aspectele aduse la cunostinta organului judiciar. Sunt incluse in aceasta categorie intrebarile de precizare, de reamintire si de control.

Intrebarile de precizare se folosesc atunci cand in relaterea libera a martorului s-au strecurat o serie de inexactitatipentru a caror lamurire sunt necesare explicatii suplimentare. Ele se pot referi la aspecte secundare care insotesc in mod necesar un anumit fapt sau pe care martorul le considera lipsite de importanta. De exemplu, daca martorul s-a referit la o intalnire cu invinuitul, inculpatul si nu mentioneaza locul intalnirii, i se vor adresa intrebari in legatura cu acesta.

Intrebarile de reamintire se adreseaza pentru a reactiva in memoria martorului fapte si imprejurari temporar uitate. Aceste intrebari sunt de tip asociativ si contin referiri la momentele sau evenimentele importante din viata martorului, care-l ajuta sa-si reactiveze memoria si sa relateze organului judiciar fapte si imprejurari uneori relevante pentru verificarea exactitatii cu care au fost facute declaratiile. In literatura de spacialitate, aceste intrebari mai sunt numite si intrebari de referinta, deoarece reactiveaza in memoria martorului fapte si imprejurarilegate de un anumit eveniment.

Intrebarile de control au scopul de a stabili siguranta cu care martorul relateaza faptele si imprjurarile la care a asistat si ajuta organul judiciar sa verifice realitatea si exactitatea cu celor declarate. Prin adresarea lor se verifica, pe de o parte sinceritatea sau nesinceritatea martorului, motivele nesinceritatii sale, iar pe de alta parte, modul in care martorul a luat cunostinta faptele si imprejurarile pe care le relateaza. Raspunsurile martorului la aceste intrebari pot servi la inlaturarea contrazicerilor din declaratiile sale si ale altor martori, la efectuarea de confruntari, ori ascultarea altor persoane care pana atunci nu au fost identificate.

Intrebarile de completare, asa cum le arata si denumirea, se stabilesc pentru a stabili totalitatea faptelor si imprejurarilor percepute de martor. Ele se refera la acele fapte si imprejurari, care, din diferite motive, au fost omise in timpul relatarii libere. Martueia poate fi incompleta atunci cand martorul are un interes in cauza, cand neglijeaza anumite aspecte pe care le considera irelevante sau cand are memorie de scurta durata. Caracterul incomplet al marturiei se stabileste prin compararea declaratiilor cu probele administate pana in acel moment in cauza. Atunci cand aceste probe atesta in mod indubitabil existenta faptelor si imprejurarilor la care a asistat martorul, se impune adresarea intrebarilor de compltare.

Modul in care organul judiciar adreseaza un fel sau altul de intrebare, trebuie sa asigure obiectivitatea deplina a raspunsurilor pe care le da martorul. Aceasta deoarece intrebarea si raspunsul formeaza un cuplu indivizibil, ale carui elemente se interconditioneaza reciproc. Niciodata nu se vor folosi intrebari sugestive care sa canalizeze raspunsurile martorului pe directia dorita de anchetator. Acest tip de intrebari trebuie evitat mai ales in cazul persoanelor cu un statut social scazut, care ar putea accepta neconditionat raspunsul derivat din intrebare, precum si in cazul celor care au memorat sigur evenimentul juridic, dar datorita acestui fel de intrebare se conformeaza dorintei anchetatorului.

Intrebarile pot fi sugestive nu numai prin continutul lor ci si prin locul pe care il ocupa in raport cu celelalte intrebari utilizate in strategia de ascultare. La toate acestea se pot adauga alte elemente de sugestibilitate, incluse in mod voluntar sau involuntar de intonatia si mimica celui care adreseaza intrebarea.