FAPTELE DE COMERT

FAPTELE DE COMERT

1. Precizari prealabile. Notiune. Prin folosirea notiunii de "fapte de comert" legiuitorul roman se indeparteaza atat de modelul sau, codul de comert italian cat si de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce apreciaza ca reglementarea romana se deosebeste de cea de origine, argumentul consta in aceea ca in teoria dreptului actele juridice se disting de faptele cu semnificatie juridica.

Actele juridice sunt manifestari de vointa facute cu intentia de a produce efecte juridice, in timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt actiuni ale omului facute fara intentia de a produce efecte juridice, acestea producandu-se in virtutea legii, independent de vointa autorilor.

Utilizarea de catre legiuitor a notiunii de "fapte de comert" nu ramane fara consecinte juridice, deoarece consideram ca termenul ca atare are un inteles mai larg, desemnand toate operatiunile de comert.Prin urmare, notiunea de fapte de comert cuprinde atat "actele juridice de comert, cat si faptele juridice, stricto sensu, de comert. Intentia legiuitorului este de a supune legii comerciale nu numai obligatiile izvorate din acte juridice, ci si obligatiile nascute din fapte juridice ilicite (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata si gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte de concurenta neloiala).

Reglementarea faptelor de comert. Interesul determinarii faptelor de comert permite:

stabilirea domeniului dreptului comercial, adica faptele sau actele de comert (conceptia obiectiva) si comerciantii (conceptia subiectiva), si

definirea comerciantilor, deoarece art. 7 C. com. prevede "sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca o profesiune obisnuita si, societatile comerciale.

Faptele de comert sunt reglementate in articolele 3, 4 ,6 si 56 din Codul Comercial.

►Art. 3 C. com. prevede: "Legea considera ca fapte de comert" si enumera 20 dintre acestea, fara sa le defineasca, ca atare. In opinia pe care o imbratisam, enumerarea amintita are caracter enuntiativ, exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta inseamna ca, la enumerarea facuta de cod se pot adauga si altele, cu conditia sa aiba caracteristicile faptelor de comert reglementate de lege. In lumina acestei opinii doctrina si practica judiciara au recunoscut ca fapte de comert si alte acte si operatiuni care nu sunt prevazute expres in Codul Comercial, dar in conditiile actuale indeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hoteliera, publicitatea, productia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerarii faptelor de comert de la art. 3 C. com., acestea au o caracteristica comuna - sunt calificate "de comert" indiferent de calitatea persoanei care le savarseste, comerciant sau necomerciant.

Iar in doctrina sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece in continutul lor exista, in mod obiectiv, una din operatiunile pe care legiuitorul insusi o califica ,,de comert,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea in schimb si circulatie. Si cum potrivit sistemului (conceptiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comertului, adica faptelor de comert indiferent de persoana care le savarseste, actele si operatiunile enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comert obiective.

► Art. 4 C. com. considera ca fiind de comert toate actele juridice si operatiunile comerciantului, cu unele execeptii. Si cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerciantilor, actele juridice indeplinite de acestia - cu limitele prevazute de lege - sunt denumite fapte de comert subiective. In lumina acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei confera natura comerciala si actului savarsit de acesta.

Coroborand art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem ca -asa cum s-a afirmat si in doctrina - Codul comercial roman are la baza sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comert (art. 3 C.com.) completat cu prezumtia de comercialitate in privinta "celorlalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant (art. 4)".

►Art. 56 C.com. reglementeaza regimul juridic aplicabil actului comercial numai pentru una dintre parti, stabilind legea aplicabila acestuia.

Astfel, "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in cat priveste acest act legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel". Actul juridic avut in vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din parti si civil pentru cealalta.

Prin urmare, putem clasifica faptele de comert in trei categorii: fapte de comert obiective; fapte de comert subiective; fapte de comert mixte sau unilaterale.

Incercand sa defineasca faptele de comert doctrina a propus urmatoarele teorii: a speculatiei, a circulatiei si a intreprinderii. Aceasta, n-a adoptat insa o unica teorie in definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt.

Astfel, actele de comert, sau, in sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere in circulatia marfurilor - ca operatiuni izolate, acte juridice indeplinite printr-o intreprindere - privite in sens de activitate organizata, efectuate cu scopul de a obtine profit.

Clasificarea faptelor de comert.

Potrivit art. 3, 4 si 56 din Codul Comercial faptele/actele de comert se impart in trei categorii: obiective, subiective si mixte.

►A. Faptele de comert obiective sunt acele acte sau operatiuni juridice prevazute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineste, comercialitatea acestora rezultand din lege. Se impart in trei grupe, pe baza unor criterii economice care au la baza: natura comerciala, functia economica si forma lor:

1. Operatiunile de intermediere in schimb asupra marfurilor si titlurilor de credit (corespund acceptiunii economice de comert);

Operatiunile de intermediere in schimb purtand asupra muncii organizate - intreprinderile (corespund acceptiunii economice de comert) - prin activitatea de intermediere - la care se adauga criteriul forma organizatorica- intreprinderea. Aceste doua grupe sunt acte de comertprin natura lor.

3. Faptele de comert conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin insa comerciale pentru ca se afla intr-o legatura stransa cu un act de comert prin natura lui .

1. Operatiunile de intermediere in schimb asupra marfurilor si titlurilor de credit

a) Cumpararea si vanzarea comerciala (art. 3 pct. 1 si 2). Potrivit art. 3 pct. 1si 2 C.com. "Legea considera ca fapte de comert":

- cumpararile de producte sau marfuri spre a se revinde fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale Statului sau alte titluri de credit circuland in comert;

- vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale Statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere.

Potrivit art. 1294 C.civ., vanzarea este contractul prin care una din parti - numita vanzator - se obliga sa transmita, in principal, celeilalte parti - numita cumparator - proprietatea unui bun, in schimbul unui pret.

Definitia prezentata este valabila si pentru vanzarea comerciala. Caracterul special, comercial, al vanzarii-cumpararii este dat de elementul de ordin economic, specific negotului, si anume interpunerea in schimbul bunurilor, care presupune intentia de revanzare. Asadar, cumpararea este comerciala daca a fost facuta cu intentia de revanzare sau inchiriere (dupa caz), iar vanzarea este comerciala daca a fost precedata de o cumparare (comerciala) facuta cu scop de revanzare. In doctrina s-a aratat ca vanzarea-cumpararea comerciala se prezinta ca "un inel in lantul productiei si al schimbului de marfuri si produse in drumul lor de la producator la consumator".

Intentia de revanzare sau inchiriere (considerata intentia initiala, nu cea nascuta spontan, ulterior), ca trasatura distinctiva a vanzarii-cumpararii comerciale: trebuie sa existe la data cumpararii; sa fie manifestata in exterior de cumparator, deci, cunoscuta de vanzator, sau sa rezulte fara echinoc din imprejurarile actului; sa poarte, in principal, asupra obiectului cumparat.

Obiectul vanzarii-cumpararii comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format numai din bunuri mobile (producte, marfuri, obligatiuni ale Statului sau titluri de credit care circula in comert). Acestea pot fi revandute, astfel cum au fost dobandite, sau dupa ce, in prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul cumpara ingrediente pentru a le revinde sub form produsului finit - prajituri, de exemplu).

b) Operatiuni de punere in consignatie a marfurilor sau productelor in scop de vanzare. Contractul de consignatie este acel contract in temeiul caruia o parte numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, in nume propriu, dar pe seama consignantului.

c) Operatiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de report (art. 3 pct. 3). Operatiunile de bursa Potrivit art. 3 pct. 3 C. com., sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circuland in comert. Contractul de report este reglementat de art. 74-76 C.com., pe care-l defineste ca fiind cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit circuland in comert si revanzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Operatiunile de bursa se incadreaza in categoria operatiunilor speculative de valori si sunt considerate fapte de comert alaturi de contractele de report.

d) Operatiunile referitoare la subscrierea, cumpararea si vanzarea de parti sociale si actiuni ale societatilor comerciale (art.3 pct.4 C.com.). Partile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societatii cu raspundere limitata, iar actiunile sunt fractiuni ale capitalului social al societatii pe actiuni si in comandita pe actiuni. Cumpararile de parti sociale sau actiuni intervin atat la constituirea societatii comerciale si suntem in prezenta unei subscrieri de parti sociale sau actiuni, cat si ulterior, pe parcursul functionarii acesteia. In ambele situatii, operatiunile de cumparare sunt fapte de comert, in care cumparatorul dobandeste calitatea de asociat. Vanzarea actiunilor si partilor sociale conduce la pierderea calitatii de asociat a vanzatorului (daca, bine inteles, instraineaza tot pachetul de actiuni sau parti sociale). Indiferent ca operatiunile de vanzare, de cumparare, de actiuni si parti sociale, sunt sau nu facute in scop de speculatie comerciala, sunt fapte de comert.

e) Operatiunile de banca si schimb (art.3 pct.11 C.com.). Banii si creditul pot constitui obiectul circulatiei. Operatiunile comerciale, ce au ca obiect banii si creditul vor fi guvernate, asa cum s-a precizat in doctrina, de aceleasi principii ca si cele care privesc circulatia marfurilor si productelor. Aceste operatiuni insa, nefiind definite de Codul Comercial, urmeaza a fi precizate conform O.U.G. nr. 99/2006 privindinstitutiile de credit si adecvarea capitalului. Activitatea bancara este realizata de Banca Nationala a Romaniei si de societatile bancare. Operatiunile de banca constau in: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operatiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plati, plasament financiar. Operatiunile de schimb sunt operatiuni de schimb valutar: schimbul de monede, de bilete de banca nationale sau straine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr. 1/ 2004 privind efectuarea operatiunilor valutare.

f) Cambiile sau ordinele in producte sau marfuri (art. 3 pct. 14). Cambia si biletul la ordin sunt fapte de comert prin natura lor, indiferent daca partile sunt sau nu comercianti sau daca sunt emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia si biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934, modificata. In doctrina s-a precizat ca ordinul in producte sau marfuri, este tot o cambie care prezinta particularitatea ca obligatia "de plata" are ca obiect nu o suma de bani, ci o cantitate de producte sau de marfuri.

g) Operatiunile asupra imobilelor in scop de speculatie. In conceptia Codului comercial roman, vanzarea-cumpararea comerciala nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat in doctrina, opinia ca legiuitorul roman a inlaturat operatiunile imobiliare din categoria faptelor de comert de la art. 3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decat cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifica, s-a precizat intr-o alta opinie, deoarece in prezent exista unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decat a unor bunuri imobile. In sustinerea acestei opinii, s-au adus dispozitiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit carora imobilele sunt incluse in fondul de comert. Prin urmare, excluderea operatiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comert, nu se mai justifica.

Acte de intermediere in operatiunile de schimb purtand asupra muncii organizate - intreprinderile. Notiunea de intreprindere, nefiind definita de Codul comercial, care doar enumera categoriile de intreprinderi ca fapte de comert, urmeaza a fi precizata conform Legii 346/ 2004. Astfel, potrivit art. 2 din lege prin intreprindere se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit, in conditii de concurenta, respectiv ,societati comerciale, societati cooperative, persoane fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatii familiale autorizate potrivit dispozitiilor legale in vigoare. Potrivit art. 3 C.com. intreprinderile se impart in doua categorii: de productie si de prestari servicii.

Intreprinderile de productie.

a) Intreprinderile de constructii (art. 3 pct. 8 C.com.).Intreprinderea de constructii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea, transformarea, reparatia imobilelor, etc. Acestea organizeaza forta de munca, pe care o speculeaza in scopul obtinerii de profit. Intreprinderea se interpune intre client (beneficiar) si lucratori. Ea este considerata fapta de comert, atat in cazul in care intreprinzatorul procura materialele, cat si in cazul in care materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructii au caracter comercial, de exemplu: contractele de vanzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza incheiate cu clientii etc.

b) Intreprinderile de fabrici, de manufactura (art. 3 pct. 9). Acest tip de intreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, inclusiv prelucrarea lor in vederea obtinerii unor produse finite. Procurarea materiilor prime si materialelor poate fi facuta atat de intreprinzator cat si de beneficiar. In doctrina s-a aratat ca, sunt comerciale si acele intreprinderi care transforma (lucreaza materia prima oferita de client (beneficiar), chiar daca activitatea lor nu este de "productie" ci de prestari servicii, deoarece clientul plateste manopera.

Intreprinderi de prestari servicii

c) Intreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect operatiunile de multiplicare a operelor stiintifice, literare si artistice, prin folosirea oricarei forme de multiplicare, manuala sau mecanica.

d) Intreprinderile de furnituri de lucruri sau marfuri. Intreprinderea de furnituri presupune o activitate organizata, prin care, in schimbul unui pret stabilit anticipat, intreprinzatorul asigura prestarea unor servicii sau predarea (livrarea) unor produse la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are deci ca obiect livrarea de produse sau prestarea de servicii, in baza unui contract de locatie de servicii. In cazul livrarii, intreprinderea are obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra marfurilor (obligatie de a da), de a le preda si de a raspunde pentru vicii si evictiune (obligatii de a face) ca si la vanzare-cumparare. Spre deosebire de vanzare-cumparare, predarea produselor (furnizarea de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai multe termene succesive, iar pretul serviciilor si produselor este stabilit anticipat. In cazul prestarii de servicii, intreprinderea are obligatia de a face, adica de a presta servicii cu caracter continuu pe baza unui contract de locatie de servicii (de exemplu ridicarea gunoiului menajer).

e) Intreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Intreprinderile de spectacole publice pun la dispozitia publicului, productiile culturale, sportive, in vederea obtinerii unui profit. In doctrina s-a aratat ca specificul acestei intreprinderi este de a specula talentul artistilor sau spotivilor si curiozitatea publicului. Intreprinderile de spectacole publice organizeaza munca altora interpunandu-se intre artist (sportiv) pe de o parte si spectator, pe de alta parte. Toate actele si faptele juridice indeplinite pentru realizarea spectacolului: inchirierea de sali, contracte de publicitate, contracte cu artistii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de comert.

f) Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri (art.3 pct.7). Incheierea tranzactiilor comerciale se face de cele mai multe ori printr-un intermediar a carui activitate este organizata in acest scop. In conceptia legii, sunt fapte de comert numai operatiunile de intermediere realizate printr-o intreprindere. Intreprinderile "de comision" incheie afaceri (contracte de vanzare-cumparare, de transport etc.) in nume propriu, dar pe seama comitentului. Un act izolat de comision nu este act de comert. Agentiile si oficiile de afaceri intermediaza afaceri intre comercianti si clientela: procurarea de clienti, obtinerea de informatii, mijlocire in afaceri etc. Intreprinderile de agentii si oficii de afaceri sunt organizate in diverse domenii: turism, publicitate, imobiliar etc. Intreprinzatorul intermediar poate fi comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecintele ce rezulta din calificarea respectiva.

g) Intreprinderile de editura, de librarie si de vanzare a obiectelor de arta (art.3 pct.9). Intreprinderea de editura are ca obiect reproducerea si difuzarea operei. Activitatea acesteia se intemeiaza pe contractul de editare, in baza caruia autorul unei opere stiintifice (literare sau artistice) cedeaza intreprinzatorului (editorul), in schimbul unei remuneratii, dreptul de a reproduce si de a difuza opera. Intreprinderea de editura este un intermediar intre autorul operei, pe de o parte si intreprinderea de reproducere a operei (tipografia) si intreprinderea de difuzare (libraria) pe de alta parte.Daca autorul, publica opera pe riscul lui incheind direct contracte cu tipografia si libraria, nu savarseste "fapte de comert", deoarece lipseste elementul de interpunere specific "comertului".

Intreprinderea de vanzare a operelor de arta este fapta de comert daca se interpune intre autor si cumparator, deoarece legea cere ca intreprinzatorul sa fie o alta persoana decat autorul operei. Vanzarea operei de arta direct de catre autor nu este fapta de comert ci act civil, prin interpretarea "per a contrario" a art. 3 pct. 10 C.com. "cand altul decat autorul sau artistul vinde".

h) Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Desi Codul comercial reglementeaza transportul pe apa si pe uscat - prin enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii sale - consideram ca si transportul aerian poate fi avut in vedere, deoarece Codul comercial, apreciem ca avut intentia de a reglementa transportul in general, indiferent de calea pe care se realizeaza. Prin urmare, si transportul aerian de persoane si marfuri constituie fapta de comert. Operatiunile de transport sunt fapte de comert daca sunt exercitate in conditiile unei intreprinderi. Activitatea de transport se desfasoara, in principal in baza contractelor de transport. Toate actele si faptele juridice efectuate in cadrul acestei activitati sunt comerciale. Contractul de transport este reglementat de Codul comercial in art.413 - 411 C.com. Prin contractul de transport de marfuri, intreprinderea de transport numita caraus se obliga in schimbul unui pret, fata de expeditor, sa transporte anumite marfuri, pe care sa le elibereze la destinatie. Contractul de transport are ca obiect si persoanele. In acest caz intreprinderea de transport (carausul) se obliga, fata de o persoana sa o transporte pana intr-un anumit loc in schimbul unui pret.

i) Intreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 - 18 C.com.). Sunt fapte de comert, potrivit art. 3 pct.17 - 18 C.com. "asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii", precum si asigurarile chiar mutuale contra riscurilor navigatiei". Desi legiuitorul foloseste termenul "asigurari", sinonim cu "operatiuni", in doctrina comerciala s-a apreciat pe de o parte ca nu se pot concepe asigurari fara existenta unei intreprinderi, iar pe de alta parte ca intreprinderea de asigurare este conforma evolutiei comertului de asigurare. Activitatea de asigurare este realizata numai de catre societatile de asigurare ce se constituie si functioneaza pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificata, si a Legii nr. 31/ 1990, republicata si modificata. Asigurarile sunt: obligatorii (au ca izvor legea) si facultative (au ca izvor conventia partilor). Codul comercial la pct. 17 - 18 are in vedere numai asigurarile facultative. Acestea se realizeaza in temeiul contractului de asigurare potrivit Legii 136/ 1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania, modificta. In cadrul asigurarilor facultative, codul comercial prevede ca fiind fapte de comert si asigurarile mutuale. Acestea se realizeaza intre mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate partile contractante (asociatii) obligandu-se la plata primei de asigurare - numita cotizatie - in vederea realizarii unui fond comun, din care urmeaza sa plateasca la survenirea cazului asigurat, indemnizatia de asigurare, asociatului in cauza sau altor persoane indreptatite.

j) Depozitele in docuri si antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de comert "depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj liberate de ele". Textul codului comercial are in vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a marfurilor in intreprinderi specializate, cum ar fi docuri, antrepozite, silozuri si,pe de alta parte operatiunile de depozitare care privesc documentele de depozit si scrisorile de gaj emise de intreprinzatorul acestor stabilimente. Documentele ce formeaza obiectul operatiunilor prevazute in textul acestui articol si care dovedesc existenta marfii in depozit sunt:

-recipisa de depozit, care se elibereaza deponentului (proprietar), atesta dreptul de proprietate al titularului acestui inscris asupra marfii depozitate;

-warantul sau scrisoarea de gaj, atesta ca marfa este gajata, titularul warantului are un drept de gaj asupra marfii depozitate;

-talonul, ramane la administratia depozitului.

3. Faptele de comert conexe (accesorii). Faptele de comert conexe sunt acte juridice sau operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita legaturii lor cu un fapt de comert, prin natura lui, potrivit principiului "accesorium sequitur principale". Au caracter accesoriu urmatoarele acte juridice:

a) Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea consta intr-o actiune de intermediere intre doua persoane, in scopul de a inlesni incheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Operatiunile de mijlocire sunt fapte de comert numai daca privesc afaceri comerciale. Prin urmare, caracterul comercial al actului juridic mijlocit determina, prin conexiune, comercialitatea actiunii de mijlocire. Mijlocitorul, fara a fi un reprezentant al partilor, face demersuri pentru a pune in legatura doua persoane, in vederea incheierii actului juridic comercial, care este principalul.

b) Expeditiunile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatiune (art.3 pct.15 si 16 C.com.). Sunt fapte de comert, potrivit legii comerciale, toate operatiunile ce privesc comertul pe mare si navigatia: construirea de vase pentru navigatie, cumpararea si vanzarea vaselor, actele juridice referitoare la echiparea, dotarea si aprovizionarea vaselor. Sunt calificate ca fiind comerciale: expeditiile maritime si inchirierile de vase (pct. 16), imprumutul maritim si ipoteca maritima etc. Cum activitatea principala este comertul pe mare, operatiunile in legatura cu aceasta activitate, devin comerciale, prin conexiune, potrivit regulii amintite.

c) Depozitele pentru cauza de comert (art. 3 pct. 19). Aceste depozite (contracte de depozit) - ca operatiuni izolate - sunt fapte de comert, numai daca au cauza comerciala, adica, ori de cate ori, privesc depozitarea unor marfuri care au fost cumparate in scop de revanzare. In acest caz, contractul comercial de vanzare-cumparare este faptul principal, iar depozitul este accesoriul, care devine "fapt de comert" prin legatura cu actul principal.

d) Contul curent si cecul (art. 6 alin 2). "Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fiind fapte de comert in ceea ce priveste pe necomercianti", afara daca ele nu au cauza comerciala. Inseamna ca, per a contrario, contul curent si cecul sunt fapte de comert daca au cauza comercial. Cauza comerciala, s-a aratat in doctrina, poate consta, de exemplu, in contractul de cont curent incheiat de parti in vederea prestatiilor reciproce rezultate din contracte comerciale, sau in cazul cecului emis pentru plata unor marfuri cumparate in scop de revanzare.

e) Contractul de garantie reala mobiliara si contractul de fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comert cand obligatia garantata este o obligatie comerciala. Comercialitatea obligatiei principale garantate determina comercialitatea si a contractului de garantie reala mobiliara sau a contractului de fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999, privind unele masuri de acelerare a reformei economice, contractul de garantie reala mobiliara este contractul in temeiul caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau drepturi in benefciul unui anumit creditor. Fidejusiunea este reglementata de art. 1652 C.civ. si reprezinta contractul prin care o persoana, numita fidejusor, se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va executa. Doctrina comerciala a incadrat in categoria faptelor de comert accesorii urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterala de a cumpara un fond de comert, contractul comercial de mandat; fapte juridice ilicite, precum, gestiunea de afaceri comerciale, plata nedatorata a unei datorii comerciale, imbogatirea fara justa cauza; fapte juridice ilicite (delicte si cvasidelicte)de exemplu, fapte de concurenta neloiala.

►B. Fapte de comert subiective. Potrivit art. 4 C.com.: "Se socotesc afara de acestea (adica acelea prevazute la art. 3, n.a.), ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul. Prin urmare, faptele de comert subiective sunt acele fapte juridice sau operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita calitatii de comerciant a persoanei care le indeplineste. Legiuitor ul stabileste in art. 4 Cod.com. o prezumtie iuris tantum, de comercialitate, cu privire la toate actele juridice ale unui comerciant. Prezumtia de comercialitate este inlaturata daca obligatia ce rezulta din actul juridic, are caracter civil sau necomercialitatea rezulta din insusi actul indeplinit de comerciant. In prima categorie de acte intra actele juridice civile savarsite chiar de comerciant. Doctrina comerciala a precizat ca includem in aceasta categorie actele de drept privat care prin structura si functia lor esentiala nu se pot referi la activitatea comerciala si care raman civile indiferent de calitatea pesoanei care le savarseste - comerciant sau necomerciant. Amintim in acest sens: casatoria, adoptia, testamentul, acceptarea sau renuntarea la mostenire, recunoasterea unui copil din afara casatoriei, etc. Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror necomercialitate rezulta din chiar actul indeplinit de comerciant, art. 5 C.com. prevede ca "nu se poate considera ca fapta de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului, ori a familiei sale; de asemenea, revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau cel cultivat de dansul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizeaza nevoile personale ale cumparatorului sau familiei sale - uzul sau consumatiunea individuala - chiar indeplinite de un comerciant - actele juridice de vanzare ale proprietarului sau cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor agricole: cereale, fructe, legume.

In legatura cu intreprinderea agricola, opinia majoritara inclina spre caracterul civil al acesteia datorita caracterului imperativ al dispozitiilor art. 5 C. com. care precizeaza ca activitatile agricole nu sunt fapte de comert. Legea 36/ 1990 cu privire la societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura a creat o situatie speciala, deoarece aceste entitati juridice sunt considerate comerciale chiar daca obiectul social al lor este civil. In acest caz, comercialitatea societatii rezulta nu din obiectul acesteia ci din forma sa juridica.

►C. Faptele de comert mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 C. com. "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi in ce priveste acest act, legii comerciale afara de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea nu dispune altfel. Din textul codului comercial rezulta ca: un actul de comert numai pentru una dintre partile raportului juridic - numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua exceptii: legea comerciala nu se aplica comerciantilor; legea comerciala nu se aplica atunci cand legiuitorul prevede expres acest lucru.

Referitor la prima exceptie, in doctrina juridica, s-a aratat ca legea comerciala reglementeaza numai actul juridic incheiat de parti, iar in privinta statutului juridic al partii pentru care actul juridic nu este de comert, nu are nici o consecinta juridica. Prin urmare, necomerciantul oricate acte juridice ar incheia, nu devine comerciant. Referitor la a doua exceptie, un caz in care dispozitiile legii comerciale nu se aplica este acela al faptelor de comert unilaterale care privesc obligatiile cu pluralitate de debitori. De exemplu, art. 42 Cod com. stabileste prezumtia de solidaritate a debitorilor in obligatiile comerciale, ca apoi sa precizeze ca aceasta prezumtie "nu se aplica la comercianti pentru operatiuni care, incat ii priveste, nu sunt fapte de comert", deoarece pentru ei faptul juridic din care izvorasc obligatiile are caracter civil, ori in dreptul civil, regula este ca, obligatiile sunt divizibile (conjuncte). In literatura juridica s-a prezentat in acest sens, ca exemplu, contractul de vanzare-cumparare a unor produse agricole incheiat de doi agricultori cu un comerciant. In situatia data raspunderea agricultorilor fata de comerciant, in privinta nerespectarii obligatiilor asumate nu va fi solidara, ci divizibila, deoarece obligatiile izvorasc dintr-un act care, pentru agricultori, nu este fapta de comert (art. 5 Cod.com.).

Un alt exemplu de act de comert, mixt sau unilateral, este prevazut in art. 6 C. com care reglementeaza contractul de asigurare "asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator", ceea ce inseamna ca pentru asigurat sunt acte civile.

3. Caracterul civil al operatiunilor din domeniul agriculturii

In mod traditional activitatea agricola nu intra sub incidenta legii comerciale. In acest sens, art. 5 Cod .com. prevede: ,,Nu se poate considera ca fapt de comert vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau, sau cel cultivat de dansul. Solutia isi gaseste justificarea in ideea de protejare a agricultorilor, care nu au obligatiile profesionale ale comerciantilor, adica: de a se inmatricula in registrul comertului, de a tine registre comerciale, de a li se aplica procedurainsolventei, etc.

Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vanzarea produselor astfel cum au fost obtinute de cultivator este considerata act civil, nu comercial .

In privinta caracterului civil sau comercial al intreprinderii agrare opiniile sunt impartite.

In doctrina romaneasca a prevalat opinia impartasita de jurisprudenta din perioada interbelica.

Referitor la societatea comerciala agrara, prin Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura se precizeaza ca proprietarii de terenuri agricole care beneficiaza de dispozitiile legii fondului funciar nr. 18/1991, modificata, precum si alti proprietari de terenuri agricole pot sa-si exploateze pamantul sub forme de asociere cum sunt: asociatia simpla, contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comerciala constituita in conditiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si societatea agricola. Asociatia simpla, contractul de societate reglementate de Codul civil si societatea agricola (potrivit art. 5 alin.2 din Legea 36/1991) nu au caracter comercial ci au caracter civil. Se recunoaste caracterul comercial actelor si operatiunilor de exploatare a terenurilor agricole de catre o societate comerciala organizata potrivit Legii nr. 31/1991. Legea 36/1991 consacra o derogare de la regula generala potrivit careia caracterul comercial al societatii este dat de obiectul ei, in sensul recunoasterii ca societatea poate fi comerciala datorita formei sale juridice, chiar daca obiectul ei este civil